ZIUA DE 14 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 14 aprilie în istoria noastră

1205: S-a desfășurat Bătălia de la Adrianopole

In contextul  Cruciadei a patra și al constituirii de către cruciați în 1204 la Constantinopol a Imperiului Latin , țarul Ioniță Caloian al Imperiului româno-bulgar și-a oferit serviciile, propunând noului conducător de la Constantinopol, împăratul Balduin I încheierea unei alianțe.

Oferta sa a fost refuzată de către cruciați, Imperiul Latin intenționând să-și impună dominația asupra tuturor teritoriilor care au făcut vreodată parte din Imperiul Bizantin, așadar și asupra celor stăpânite de către țarul vlaho-bulgar.

Conflictul mocnit dintre cele două puteri a fost precipitat de către aristocrația greacă din Tracia, care s-a revoltat împotriva latinilor în 1205 și l-a chemat în ajutor tocmai pe Ioniță Caloian, promițând acestui supunere.

Imperiul Latin şi vasalii săi 

Împăratul Balduin I a început să supună autorității sale cetățile răsculate ale grecilor și a început să asedieze Adrianopolul. În acel moment, potrivit descrierii cronicarului cruciat Villehardouin, „Ioniță, rege al Bulgariei, a sosit pentru a sprijini Adrianopolul cu foarte mare armată, pentru că el aducea cu sine valahi și bulgari și 14.000 de cumani care nu fuseseră niciodată botezați” (Villehardouin, 93).

În 14 aprilie 1205, trupele de cumani ale lui Ioniță au reușit să atragă cavaleria grea a latinilor într-o ambuscadă în mlaștinile de la nord de Adrianopol, țarul vlaho-bulgar provocând cruciaților o înfrângere categorică. Împăratul latin Balduin I a fost capturat, iar unul dintre liderii cruciați, Ludovic I de Blois a căzut în luptă.

Pe parcursul aceluiași an, Caloian i-a înfrânt pe cruciații demoralizați și la Serres și a capturat Philippopolis (astăzi, Plovdiv), intrând în posesia celei mai mari părți din stăpânirile latine din Tracia și Macedonia.

Ioniță Caloian Vlahul, conducătorul Țaratului Valaho-Bulgar (1197–1207), era cel de al treilea frate al țarilor Petru și Asan.

Ioniţă Caloian Vlahul. Monument în Varna

În contextul Cruciadei a patra și al constituirii în 1204 a Imperiului Latin la Constantinopol de către cruciați, noul conducător de la Constantinopol, împăratul Balduin I intenționa să-și impună dominația asupra tuturor teritoriilor care au făcut vreodată parte din Imperiul Bizantin și a început să asedieze Adrianopolul când, potrivit relatării cronicarului cruciat Villehardouin, „Ioniță, rege al Bulgariei, a sosit pentru a sprijini Adrianopolul cu foarte mare armată, pentru că el aducea cu sine valahi și bulgari și 14.000 de cumani care nu fuseseră niciodată botezați”.  

Ioniță Caloian, numit și „Omorâtorul de romei”, era de origine valahă și a condus Țaratul Valaho-Bulgar între anii 1197 și 1207. A fost cel de al treilea frate al restauratorilor statului bulgar, Petru și Asan, pe care îl eliberaseră de sub stăpânirea bizantină.

Lui Ioniță Caloian îi revine meritul de a fi reușit să stabilizeze puterea centrală după asasinarea celor doi frați ai săi și totodată de a fi extins granițele țaratului bulgar, asigurându-i statutul de cea mai importantă putere în Balcani, în detrimentul Imperiului Latin de Constantinopol.

Primul împăratul latin de Constantinopol, Balduin I (1204–1205), conte de Flandra, a dispărut în timp ce se afla în detenție la Târnovo, după ce fusese capturat de suveranul bulgar Ioniță Caloian în timpul bătăliei de la Adrianopol. Imperiul fondat de cruciați la Constantinopol în 1204 încetat să existe în 1261. 

1266: A încetat din viață la Split, în Regatul Ungariei (Croația), călugărul italian Rogerius, canonic de Oradea și apoi arhiepiscop de Split;  ( n.1201/1205, Torremaggiore, Italia).

Este autorul lucrării Carmen miserabile (titlu complet: „Carmen miserabile super destructione regni Hungariae temporibus Belae IV regis per Tartaros facta”, scrisă în anul 1243, la Sopron), în care descrie marea invazie mongolă din 1241 în Transivania și Ungaria.

1411: Prima menţiune scrisă cunoscută a așezării Câmpulungul Moldovenesc datează din din vremea domnitorlui Alexandru cel Bun (1400-1432), prin care se făcea mențiunea că Mănăstirea Moldoviţei primea satul Vama, „mai jos de Câmpulung”.

Localitatea a fost rând pe rând centrul unei uniuni de obști sătești libere, capitală a unei formațiuni politice prefeudale, pe unde, potrivit tradiției, au trecut, venind din Maramureș, și Dragoș descălecătorul și Bogdan I (1359–1365), întemeietorul Moldovei. 

1457: La Orbic, în ţinutul Neamţului,  Ştefan cel Mare îl invinge în luptă pe  domnitorul Petru Aron, dupa care merge la Suceava și pe locul ce se chema Câmpia Direptății, îi întreabă pe toți cei de față dacă le este cu voie să le fie domn.

Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și “toată țara”, l-au ridicat atunci în scaunul părinților și strămoșilor săi.

Începea domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova (care a durat 47 de ani, până în ziua morţii sale – 2 iulie 1504), în timpul căreia a reorganizat administraţia, a impulsionat comerţul și a refăcut sistemul de apărare a ţării.

Din acea epocă datează primele cronici, dar şi construirea mănăstirilor pictate în „stilul moldovenesc”.

Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, Sf. Voievod Ştefan cel Mare fiind prăznuit în data de 2 iulie.

1457: S-a încheiat a treia domnie pe tronul Moldovei a voievodului Petru Aron.

Petru Aron (1419 – 1469), fiul natural al domnului Moldovei Alexandru cel Bun, a fost domn al Moldovei de trei ori: prima dată, s-a luptat cu Bogdan al II-lea, pe care l-a ucis mișelește la Reuseni (17 octombrie 1451–24 februarie 1452); apoi s-a luptat cu Alexăndrel (a doua domnie: 25 august 1454 – 8 februarie 1455), care a urcat și el pe tron între 8 februarie – 25 martie 1455 și l-a învins la Movile în martie 1455, silindu-l să se retragă la Cetatea Albă, unde și-a pierdut viața (a treia domnie: 25 martie 1455–14 aprilie 1457).

În 1455, Petru Aron a reînnoit omagiul de fidelitate regelui Poloniei, în iunie 1456 a reconfirmat privilegiul comercial dat în 1408 de tatăl său, Alexandru cel Bun, pentru negustorii polonezi. În urma presiunilor făcute de sultanul Mahomed al II-lea, în 1456 a acceptat să plătească otomanilor un tribut de 2.000 de galbeni.

A fost răsturnat de la putere de Ștefan, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457. Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, de unde a provocat ostilitățile dintre Ștefan cel Mare și Matei Corvin. După lupta de la Baia din 1467, când Ștefan cel Mare l-a învins pe Matia Corvin, Petru Aron a fost prins și executat de Ștefan cel Mare.

1523 : Voievodul Vladislav al III-lea a fost înscăunat de către turci pe tronul Munteniei începându-și prima sa domnie

Vladislav al III-lea (? – 1525?), nepotul lui Vladislav al II-lea al Țării Românești, a fost Domnitor în Țara Românească de trei ori (cca. 14 aprilie–cca. 19 octombrie 1523; cca. 20 martie–cca. 18 septembrie 1524; cca. 19 aprilie–cca. 18 august 1525). A ocupat tronul cu ajutorul otomanilor care i-au pus la dispoziție o oaste cu care a reușeit să-l alunge de la domnie pe Radu de la Afumați. Numit „voievod de vară”, care a tot încurcat domnia lui Radu de la Afumați

1574: Are loc lupta de la Jilişte, unde Ioan-Vodă cel Cumplit al Moldovei zdrobeşte oastea turco-munteană, venita pentru a-l instala  domn pe Petru Şchiopul.

La 14 aprilie 1574 are loc lupta de la Jilişte, unde Ioan-Vodă cel Cumplit al Moldovei zdrobeşte oastea turco-munteană care urma să-l instaleze domn pe Petru Şchiopul.

Intrigile domnului Munteniei Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) la Poartă, care urmărea înscăunarea pe tronul Moldovei a fratelui său, Petru Şchiopul, susţinute cu daruri bogate (100 000 galbeni) marelui vizir Mehmed Sokollu au înrăutăţit relaţiile sultanului Selim II-lea cu Ioan-Vodă al Moldovei.

Sultanul cere principelui Transilvaniei şi paşei de Buda să împiedice refugierea domnului Moldovei pe teritoriul lor şi pregăteşte schimbarea chiar şi forţată a domniei în Moldova.

Ioan-Vodă cel Cumplit al Moldovei, nu ascultă se sfatul boierilor şi se pregăteşte de luptă cu turcii. Domnitorul moldav cere ajutorul regelui Uniunii polono-lituaniene, Henric de Valois (1573-1574) şi viitorului rege Henric al III-lea al Franţei (1574-1589) dar este refuzat de ambii. Singurul sprijin Ioan-Vodă l-a obţinut din partea a 1 200 de cazaci polonezi, conduşi de hatmanul Sviercevski.

Domnul Moldovei dispunea de 20 000 pe pedestraşi, 10 000 de călăraşi (călăreţi) şi de 110 guri de foc, din care 80 tunuri de mare calibru.

Gruparea turcă era formată din 40 000 – 50 000 otomani ai beiului de Silistra şi din ostaşi din Muntenia. Armata a urmat cursul Bucureşti – Rîmnicu-Sărat – Milcov (hotarul cu Moldova) şi şi-a instalat tabăra la Focşani, pe malul Rîmnei, afluent al Putnei, lîngă Jilişte.

Ioan Vodă a înaintat pe direcţia Iaşi – Vaslui – Bîrlad – Tecuci – Focşani. Avangarda oştii sale în frunte cu vornicul Ţării de Jos, Dumbravă şi a lui Sviercevski, cam 5 000 -6 000 călăreţi, a biruit în seara zilei de 23 aprilie 1574 straja munteană, lîngă tabăra otomană.

Ioan-Vodă atacă masiv în dimineaţa zilei de 24 aprilie, iar surprindere atacului fiind atît de mare încăt a urmat un mare măcel. Domnul Munteniei Alexandru II-lea era să-şi piardă capul, iar fratele său Petru Şchiopul, s-a refugiat în cetatea otomană a Brăilei.

La tronul Munteniei a fost înscăunat Vintilă, cu ajutorul moldovenilor vornicului Dumbravă, dar după 4 zile acesta a fost surprins de ostaşii lui Alexandru şi decapitat. Turcii urmau să vină cu noi întăriri de peste 60 000 de oameni.

Detalii… Ioan Vodă cel Viteaz, domn al Moldovei.

1600: Domnul muntean Mihai Viteazul începe expediția de cucerire a Moldovei.

La 14/24 aprilie Mihai Viteazul a plecat din Alba Iulia, lăsând în locul său pe banul Mihalcea, acesta și Farkas Korniș fiind delegați să trateze cu comisarii imperiali.

El s-a îndreptat spre Miercurea Sibiului, după care a trecut pe lângă Făgăraș (17/27–20/30 aprilie), Codlea (21 aprilie/1 mai), Brașov (22 aprilie/2 mai) și a ajuns la Prejmer (23 aprilie/3 mai), unde și-a așezat tabăra, făcând cunoscut ostașilor săi că vor trece Carpații pentru a-l alunga pe Ieremia Movilă de pe tronul Moldovei

1685: Se încheie acordul secret dintre Imperiul habsburgic și Principatul Transilvaniei, cunoscut sub numele de Convenția de la Cârțișoara, prin care se angaja sprijinul clasei conducătoare ardelene pentru acțiunea de preluare a controlului habsburgic asupra Transilvaniei.

Acest Acord s-a semnat prin intermediari: din partea habsburgilor a fost trimis în Transilvania iezuitul Antidie Dunod, iar din partea principelui Mihail Apafi a fost trimis ca reprezentant cancelarul Mihail Teleky. Principele se angaja să sprijine acțiunile imperialilor în Transilvania și să recunoască suzeranitatea lui Leopold I. Totuși, se prevedea că Transilvania își păstra autonomia teritorială și politică.

1828 (14/26): Începe Războiul ruso-turc (1828-1829). Trupele Rusiei ţariste trec Prutul şi în câteva zile ocupă Moldova şi Muntenia. În locul domnilor celor două principate, care se retrăseseră, se instituie o administraţie militară rusă, în frunte cu contele Pahlen, numit preşedinte deplin împuternicit al adunărilor (divanurilor Moldovei şi Valahiei).

Războiul a durat până la 2 septembrie 1829, stil vechi (14 septembrie, stil nou).

 În cadrul operaţiunilor purtate pe teritoriul Ţării Româneşti şi de-a lungul Dunării au participat şi unităţi de panduri români, războiul încheindu-se la 2/14.IX.1829. 

1839: Apare la Iaşi, în Principatul Moldova (la 14 aprilie 1839 s.n / 2 aprilie 1839, s.v ), periodicul „Foaie sătească a Principatului Moldovei”, prima publicație în limba română adresată cititorilor de la sate.

Această publicație s-a aflat sub conducerea lui Gheorghe Asachi, între 1839–1851. Redactori au fost Gh. Asachi, M. Kogălniceanu și C. Rolla. Periodicul conținea suplimentul consacrat agriculturii, industriei și negoțului, cu numele Foaie de învățături folositoare. A apărut pînă la 6 iulie 1851

1828 : A început Războiul Ruso-Turc ( 14/26 aprilie 1828–2/14 septembrie 1829 .

A fost un conflict militar declanșat între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, pentru supremația în sud-estul Europei, izbucnit ca urmare a suspendării Convenției de la Akkerman și închiderea strâmtorilor Bosfor și Dardanele de către Poarta Otomană, după distrugerea flotei sale în Bătălia de la Navarino.

Războiul Ruso-Turc. Bătălia de la Akhaltsikhe

Trupele Rusiei țariste au trecut Prutul și, în câteva zile, au ocupat Moldova și Țara Românească. În locul domnilor celor două principate (Ioniță Sandu Sturdza, Domn al Moldovei și Grigore al IV-lea Ghica, Domn al Țării Românești), obligați să se retragă, s-a instituit o administrație militară rusă, în frunte cu contele Pahlen, numit președinte deplin împuternicit al adunărilor (divanurilor Moldovei și Valahiei).

La operațiunile purtate pe teritoriul Țării Româneaști și de-a lungul Dunării au participat și unități de panduri români. Războiul a fost câștigat de ruși și s-a finalizat cu Tratatul de pace de la Adrianopol, în care Imperiul Otoman dădea Rusiei acces la gurile Dunării și fortărețele Akhaltsikhe și Akhalkalaki din Georgia.

1864: S-a născut la Ismail, în Basarabia,generalul român Arthur Văitoianu, erou al Primului Război Mondial;( 17 iunie 1956, București).

Unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial, om politic. Pe timpul războiului a îndeplinit funcții de comandant de divizie, de corp de armată în campaniile anilor 1916, 1917, și 1918, remarcându-se prin modul cum a condus acțiunile. A fost Comandantul Corpului II Armată, pe timpul Bătăliei de la Mărăști.

După război a intrat în politică, fiind desemnat prim-ministru al României în anul 1919, în cursul mandatului său având loc primele alegeri din România Mare. A mai ocupat diverse poziții ministeriale în guvernele Partidului Național Liberal.

În timpul regimului autoritar instituit de regele Carol al II-lea a fost numit consilier regal. După cel de-Al Doilea Război Mondial a fost arestat de autoritățile comuniste și întemnițat timp de șapte ani în Penitenciarul Sighet.

1868: S-a născut la Bucuresti, într-o veche familie de boieri olteni, artistul plastic  Oscar Obedeanu; (d. 11 ianuarie 1915, București).

Oscar Obedeanu – Autoportret

Incepând cu 1886 urmează cursurile Școlii de Belle Arte din București, condusă de pictorul Theodor Aman, primind medalia de argint pentru compoziție.

S-a format sub influența pictorilor Theodor Aman și Nicolae Grigorescu, dar și a povestirilor tatălui său, colonel în timpul Războiului de Independență din 1877-1878 și a albumelor existente în biblioteca familiei.
În octombrie 1886, în urma unui concurs, Oscar Obedeanu a intrat la Akademie der Bildenden Künste din München, unde studiau și Ludovic Dolinschi și Ștefan Luchian.
A absolvit-o în anul 1893 primind medalia de argint pentru un tablou referitor la Războiul de Independență. După absolvire a călătorit în Europa studiind în cele mai importante galerii de artă.

A evocat momentul istoric 1877-1878, într-o serie de desene în tuș sepia cu peniță sau creion, pregătitoare pentru compozițiile pictate, cum sunt Atacul redutei Grivița și căderea eroică a căpitanului Valter Mărăcineanu, Osman Pașa rănit și ofițeri ai Marelui Stat Major Român.

1874, 14/27: S-a născut (la Chisălău, azi în Bucovina de Nord/Ucraina), istoricul Sever I. Zotta (Sever Ritter von Zotta;); d. 10 octombrie 1943, Orsk, Rusia.

A fost membru corespondent al Academiei Române. La 1 octombrie 1912 a fost numit director al Arhivelor Statului din Iasi, in ale carei bogate depozite incepuse sa cerceteze odata cu venirea la Iași. A contribuit la apariția revistei Ioan Neculce (1921) și a desfașurat o bogată activitate publicistică bazată în primul rând pe tezaurul documentar al țării, adunat în depozitele Arhivelor Statului.

A înfiinţat în 1921, împreună cu Gh. Ghibănescu, la Iaşi, Societatea de Istorie şi Filologie; a publicat studii de genealogie, studii referitoare la trecutul mănăstirii Golia ori la Arhivele Statului din Iaşi ; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1943, la Orsk/Rusia).

1879: Agenția diplomatică a României la Belgrad a fost ridicată la rangul de legație.

1884: Apare la Sibiu, Transilvania (14/26 aprilie), ziarul politic şi cultural „Tribuna”, condus între 1884 şi 1886 de Ioan Slavici. Ziarul Tribuna va apărea pînă pe 16 aprilie 1903.

Alături de Ion Slavici, principalul condei al ziarului, au mai publicat: Septimiu Albini, Cornel Pop Păcurar, Pompiliu Picos, Alexandru Dordea, Cornel Scurtu-Bechinetz, George Coșbuc. Timp îndelungat a fost cel mai citit ziar din Ardeal. A apărut până la 29 aprilie 1903.

1885: S-a născut prof.dr. Iuliu Hatieganu, reprezentant de seamă al medicinii româneşti, membru al Academiei Române, participat  la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, unde colegul său de liceu, episcopul Iuliu Hossu, a dat citire Proclamaţiei Unirii; (m. 4 septembrie  1959).

A  fost deputat în Parlamentul României şi s-a bucurat de mari onoruri naţionale.

Este omul care a înfiinţat învăţământul medical în limba română la Cluj, punând bazele unui institut de profil imediat după Marea Unire din 1918, institut care avea să devină, în timp, ceea ce este astăzi Universitatea de Medicină şi Farmacie, ce îi poartă numele.

A iniţiat “Extensia universitara”  (1924) care  şi-a propus răspândirea cunoştinţelor ştiinţifice în rândul unui public larg.

A format la  Cluj o valoroasă școală de medicină internă. Odată cu instaurarea comunismului, noua situație politică l-a afectat atât pe Hațieganu, cât și colaboratorii săi, mulți fiind concediați sub pretextul unor așa-zise judecăți populare

Astăzi, în onoarea sa, Universitatea de Medicină din Cluj Napoca îi poartă numele.

1895: S-a născut la Liege, în Belgia, pionierul aviației  românești, Ionel Nicolae Romanescu.

A zburat în 1908 cu un planor celular, construit sub supravegherea profesorului de mecanică Henri Auguste. A fost primul zbor planat din România cu un om la bord, într-un aparat mai greu decât aerul și fără motor. A primit titlul de cel mai tânar zburator din lume din partea Federatiei aeronautice din Paris.

Realizează în 1911 un planor demontabil cu care face mai multe încercari de zbor în stațiunea Eforie Sud și înfiinteaza la Iasi, in 1912, alături de câțiva colaboratori, prima școală particulara de planoriști amatori.

S-a inrolat voluntar ca pilot în primul razboi mondial. În 1917-1918 se refugiază la Odesa unde a continuat cursurile de zbor.

In 1918 se duce în Franța și la 1 noiembrie 1918 moare eroic in regiunea Sissonne-Rethel din nordul Franței in timpul unei lupte aeriene.

A primit post-mortem medalia Ordinul Virtutea Militara si Crucea de Razboi.

« Revista Aeriană » i-a atribuit în anul 1912 lui Ioan N. Romanescu calficativul de “cel mai tînăr constructor de planoare”.

1909: S-a înființat Societatea comunală pentru construcția și exploatarea tramvaielor în orașul București, STB.

La inițiativa primarului Capitalei, Vintilă Brătianu, s-a adoptat Legea pentru înființarea Societății Comunale pentru construcțiunea și exploatarea tramvaielor în București, respectiv STB.Societatea trebuia să beneficieze de capital eminamente românesc și își propunea ca, în următorii 10 ani să aibă monopol asupra transportului bucureștean.

Legea a fost dezbătută și aprobată în Parlament la 14 aprilie, urmând ca statutele de funcționare ale Societății să fie aprobate de Consiliul Comunal, conform noii legi, fapt ce s-a petrecut la data de 15 mai. În ședința din 23 mai 1909, Consiliul de Miniștri aproba, la rândul său, aceste statute de funcționare.

1910: A fost promulgată Legea asupra repausului duminical în unităţile industriale şi comerciale (excepţie făceau instituţiile statului şi administraţia publică, pentru care s-au elaborat legi speciale).

Prima lege care instituia repausul duminical apăruse la 6 martie 1897 și potrivit legii, erau libere doar dimineţile de duminică şi alte 14 sărbători pe an.

Legea a fost propusă de prim-ministrul României de atunci, Vasile Lascăr, şi susţinută de scriitorul Barbu Ştefănescu-Delavrancea pe vremea când a condus Primăria Capitalei, în 1899, vreme în care a promovat şi aplicat această lege, arătând „că muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecând la lucru în zori şi întorcându-se acasă noaptea, târziu“.

În 14 aprilie 1910, legea este modificată: se prevede repausul duminical şi în sărbătorile legale în unităţile comerciale şi industriale, cu excepţia instituţiilor statului şi a administraţiei publice. Cu toate acestea, brutăriile lucrau în toate zilele săptămânii pentru a vinde oamenilor pâine proaspătă; abia prin Decretul Regal 4.333 din 6 iunie 1913, autorităţile au permis modificarea unui articol prin care pâinea era scoasă de pe lista articolelor ce trebuiau consumate imediat şi, astfel, brutarii beneficiază de duminică liberă.

1919: În România a intrat în vigoare Calendarul gregorian.

Data de 1 aprilie pe stil vechi a devenit data de 14 aprilie pe stil nou. În consecință, anul 1919 a avut doar 352 de zile.Biserica Ortodoxă Română a trecut, oficial, la noul calendar abia în octombrie 1924.

1921: În România se înfiinţează institutul de seruri şi vaccinuri Dr.I.Cantacuzino.

1922: S-a născut (la Leova/Cahul, azi în R. Moldova) inginerul Victor Toma; primul constructor de calculatoare electronice din România (CIFA-1, în anul 1957); autor a numeroase invenţii; membru de onoare al Academiei Române din 1993; (m. 26 noiembrie 2008).

 A absolvit Facultatea de Mecanică şi Electricitate, secţia radiocomunicaţii a Institutului Politehnic din Bucureşti, după care şi-a continuat specializarea la Laboratorul de cercetări al concernului „Tesla” – Praga, luându-şi doctoratul cu teza „Generarea controlată a impulsurilor în sisteme asincrone”.

Prin ani, a fost asistent la Institutul Politehnic Bucureşti, şef de lucrări şi şef de laborator la Institutul de Fizică Atomică Măgurele, director adjunct ştiinţific şi şef de secţie la Institutul de Tehnică de Calcul din Bucureşti iar după pensionare şi-a continuat activitatea la SIAT, Bucureşti.

Cu o bogată activitate ştiinţifică, Victor Toma este primul constructor de calculatoare din ţara noastră: CIFA-1, calculator electronic cu 1.500 tuburi electronice (1957), urmat de CIFA-2, cu 800 de tuburi electronice şi CIFA-3, destinat Centrului de Calcul al Universităţii din Bucureşti, CIFA-4 şi VITOSHA, realizat în Bulgaria. În 1964, Victor Toma realiza primul calculator electronic cu tranzistori din România cu memorie pe ferite (CET-500) şi, în 1967, tipul CET -501, cu numeroase perfecţionări privind viteza, capacitatea memoriei operative şi a echipamentelor periferice din configuraţie.

Este autorul a şapte invenţii brevetate dintre care amintim: releul electronic discriminator de tensiune, instrumente electronice pentru măsurarea radioactivităţii, generatorul controlat de impulsuri, sistemul de introducere a datelor pe discuri, sistemul de vot electronic ş.a.

Mai adăugăm construirea unor sisteme de introducere a datelor pe discuri flexibile, (SIV-2.400), multiplicate industrial în peste 350 de exemplare, sisteme de editare pe bază de microcalculator pentru trecerea informaţiei de pe bandă magnetică pe imprimare rapidă.

În 1991 a elaborat prototipul pentru un sistem de numărare a voturilor, instalat la Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor iar, în 1992-1993, a realizat sistemul electronic de votare pentru Senatul României.

Între însemnatele sale contribuţii teoretice cităm dezvoltarea teoriei generatorului de impulsuri de tip asincron şi a conceptului de armare în electronică. Autor a cca. 50 de lucrări în care se includ comunicările prezentate la reuniuni ştiinţifice internaţionale de la Dresda, Moscova, Roma, Budapesta, Namur.

Dr. Ing. Victor Toma a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1993. Despre dr. ing. Victor Toma, Grigore Moisil scria, în 1973: „Construcţia de calculatoare aşa cum a fost ea făcută de inginerul Victor Toma a depăşit graniţele Institutului de Fizică al Academiei – Institutul de Fizică Atomică. A construit o şcoală pentru începuturile informaticii în ţara noastră.”

1924: Se fondează la București, Asociația Româneasca pentru Liga Națiunilor.

În 1918 a luat ființă la Paris Asociația română pentru Societatea Națiunilor, condusă de un Comitet executiv, președinte fiind C. Dissescu, profesor de Drept la Universitatea din București, iar membri erau Ermil Pangrati, matematician, inginer, profesor la Universitatea din București, juristul Demetru Negulescu și scriitoarea Elena Văcărescu. Comitetul a acționat prin biroul presei române, prezentându-și opiniile în cadrul Conferințelor Asociațiilor Liber Aliate pentru Societatea Națiunilor desfășurate în ianuarie și martie 1919 la Paris și Londra.

România a fost unul dintre membrii fondatori ai Societății Națiunilor.

1924: S-a născut (în localitatea Bravicea, județul Orhei, astăzi satul Bravicea, raionul Călărași), criticul și istoricul literar român George Munteanu; (d. 2001).

A fost profesor universitar, scriitor, critic și istoric literar.

A debutat  cu studiul „B.P. Hașdeu” (1963), publicând apoi volumul de articole „Atitudini” (1966); „Sub semnul lui Aristarc”(1975), „Introducere în opera lui Ion Creangă”(1976) și cursul universitar „Istoria literaturii române.

Epoca marilor clasici”(1980). Contribuția sa cea mai importantă o reprezintă „Hyperion 1. Viața lui Eminescu”(1973), pentru care i se va acorda Premiul „B. P. Hașdeu” al Academiei Romane.

Tot în sfera eminescologiei se integrează și volumul „Eminescu și eminescianismul: structuri fundamentale”(1987) și „Eminescu și antinomiile posterității”(1998).

1927: A apărut  Legea pentru înfiinţarea şi organizarea Camerelor de Muncă şi a Consiliului Superior al Muncii, care contribuie la o oarecare reglementare a regimului muncii în fabrici.

1929: S-a născut Octav Pancu-Iași, scriitor, publicist și scenarist român, un important autor de literatură pentru copii ; (d. 16/17 aprilie 1975).

În anii 1950 și 1960 publică volume de schițe și povestiri umoristice, între care: Are tata doi băieți (1956), Schițe în pantaloni scurți (1958), Scrisori pe adresa băieților mei (1960), Făt-Frumos cînd era mic (1963) ș.a.

Este și autorul a două romane pentru copii: Marea bătălie dela Iazul Mic (1953) și Cartea cu ochi albaștri (1959), dintre care primul s-a bucurat de o popularitate deosebită.

A scris  scenariul pentru pelicula Tată de duminică (1974), regizată de Mihai Constantinescu. 

În ultima parte a vieții, Pancu-Iași s-a angajat ca redactor la revista „Cutezătorii” și a scris foiletoane gazetărești.

1929 : A avut loc prima transmisiune de la Opera Română în direct la radio cu spectacolul Aida de Giuseppe Verdi.

1932: Este adoptată legea pentru organizarea bibliotecilor şi muzeelor publice din România, care prevedea înfiinţarea acestora în fiecare municipiu, comună urbană şi rurală.

 1932: S-a născut balerinul şi coregraful Gelu Barbu; stabilit din 1966 în Insulele Canare, a fondat prima şcoală de balet clasic din arhipelag; (m. 17 februarie 2016).

1933: Este adoptată legea privind crearea Fundaţiilor culturale regale ale României, reunind toate fundaţiile existente.

Fundația Universitară regele Carol I, Fundația Principele Carol din București, Fundația Ferdinand din Iași și Institutul de cercetări experimentale Regele Carol al II-lea din Cluj au format o uniune cu numele Fundațiile Culturale Regale ale României, al cărei secretar a fost generalul Nicolae Condiescu. A început să apară Revista Fundațiilor Regale.Fundațiile Culturale Regale și Așezămintele înființate de ele pentru împlinirea menirei lor statutare au devenit persoane juridice, fiind scutite de taxele de timbru și înregistrare, de taxele poștale, precum și de orice impozite către stat, județ sau comună.

1934: S-a născut Cornelia Velcescu, sculptoriță română, stabilită în străinătate.

1949: A murit geologul Ion Atanasiu, unul dintre primii seismologi români,  membru corespondent al Academiei Române din 1940; (n. 1892).

1950: S-a născut poeta română Daniela Crăsnaru.

Adebutat literar în 1972 când a publicat poezii omagiale precum „Noi toți într-o singură inimă”.

Daniela-Carmen Crăsnaru scrie versuri, nuvele și cărți pentru copii, a tradus în limba engleza și este laureată a unor premii importante, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate (1991) și Premiul pentru literatură al Fundației Rockefeller (1994).

A fost aleasă deputat în legislatura 1990-1992 din partea FSN.

1956: În Republica Populară Română s-a emis HCM nr. 623,  care a dat dreptul de a se întoarce în localitaţile de origine  tuturor persoanelor strămutate forțat, redându-le casele și terenurile posedate anterior.

1981: A murit medicul neurolog Oscar Sager, unul dintre reprezentanţii de seamă ai şcolii româneşti de neurologie (cercetări de pionierat în electroencefalografie); membru titular al Academiei Române din 1963; (n. 1894).

 1997, 14/15: A murit Petru Creţia, filolog, elenist, poet, filosof, eseist, eminescolog, editor, profesor şi traducător; (n. 21 ianuarie 1927).

S-a născut la Cluj și a studiat limbile clasice la Universitatea din București, în perioada 1946-1951. 

Din 1952 până în 1971 urmează o carieră universitară: este asistent, apoi lector la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Litere din București, unde ține cursuri de filologie greacă, alături de soția sa, Gabriela Creția, profesor la aceeași facultate.

A fost  profesor de limba greacă, traducator al lui Platon autor, eminescolog, filosof, eseist și traducător român.

Din 1975 a editat, alături de Dumitru Vatamaniuc și un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete a poetului Mihai Eminescu. Din 1971 coordonează, în colaborare cu Constantin Noica, ediția Platon la Editura Științifică și Enciclopedică. După 1989 conduce revista de istorie literară Manuscriptum.

2014: A încetat din viață poetul, eseistul și ziaristul A.I. Zăinescu(Aurel Ion) , fost consilier prezidențial; ( n. 22 octombrie 1939, Dara–Pietroasele, Buzău).

 2017: A murit directorul de imagine, scenarist şi regizor, Mircea George Cornea; (n. 1931).

2019: A murit pictorul, graficianul și ilustratorul de carte Silviu Băiaş; (n. 1931).

2020: A decedat actrița română Ligia Dumitrescu (n. 29 august 1936, București).

A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București în 1963 la clasa profesorilor Lidia Ionescu, Ion Cojar și Radu Penciulescu. Cea mai mare parte din carieră și-a petrecut-o la Teatrul Municipal Bacovia din Bacău, fiind denumită Societar de Onoare al acestuia în anul 2009.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin

Sfantul Cuvios Pahomie s-a nascut in jurul anului 1674, in satul Gledin, primind numele de botez Petru. Ajunge in Moldova unde este primit ca frate la Manastirea Neamt. Aici va parcurge, dupa randuiala, toate incercarile duhovnicesti. In 1697, la varsta de 25 de ani, a fost calugarit.

Dupa moartea parintelui egumen Ioan, este numit, la nici treizeci de ani, staret al Manastirii Neamt, pe care o va conduce pana in anul 1704. Cuviosul Pahomie pleaca la Kiev, unde, la Lavra Pecerska, il cunoaste pe Sfantul Dimitrie al Rostovului, caruia ii devine ucenic. Se intoarce la Manastirea Neamt in 1706 si se hotaraste sa aleaga sihastria intr-o padure langa Muntele Chiriacul.

De aici, sihastrul Pahomie a fost chemat pentru scaunul episcopal de la Roman. L-a uns domn pe Nicolae Mavrocordat in Biserica Sf. Nicolae, la 8 noiembrie 1711. La 1 martie 1714, Pahomie paraseste de buna voie scaunul arhieresc. Ajunge la Neamt, unde va sta patru zile, si de aici se va retrage din nou, langa Muntele Chiriacu.

Dupa multe necazuri, Pahomie a pornit in pribegie la Kiev, oprindu-se la Lavra Pecerska. A trecut la cele vesnice pe 14 aprilie in anul 1724.

Inainte de a se muta la Domnul, a imbracat marea schima sub numele Pimen. Moastele sale sunt pastrate pana astazi in Paraclisul Sfantul Stefan din Lavra Pecerska.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta din 14-15 noiembrie 2006 a aprobat canonizarea Sfantului Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, avand ziua de sarbatorire pe 14 aprilie. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Pahomie, Episcopul Romanului a avut loc in data de 14 aprilie 2007 in localitatea Gledin, judetul Bistrita-Nasaud.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/14/o-istorie-a-zilei-de-14-aprilie-video-2/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
4. Petre Otu, Alexandru Duţu, Alexandru Magdearu, Mircea Soreanu, 100 de mari bătălii din istoria României, Bucureşti, 2009;
5. ro.wikipedia.org;
6. mediafax.ro;
7. Istoria md.;
8. worldwideromania.com;
9. Enciclopedia Romaniei.ro;
10. http://www.rador.ro/2019/04/14/calendarul-evenimentelor;
11. Cinemagia.ro.