România 1930.Raportul prezentat la Congresul general studenţesc intitulat „Românii din Valea Timocului”

 

 

 

 

1930 noiembrie 30, Brăila. Raport prezentat la Congresul general studenţesc intitulat: Românii din Valea Timocului.

 

 

Domnule Preşedinte şi Fraţi Studenţi români,

Înainte de a intra în fondul raportului pe care vi-l voi expune îmi permiteţi să vă aduc frăţescul salut din partea societăţii academice Dacia Aureliana a studenţilor români din Valea Timocului, precum şi din partea acelora pe care i-am părăsit astăzi de dorul Patriei mame şi care astăzi încă au rămas să locuiască pe alte plaiuri şi sub alt steag decât sub acela care ne este scump tuturora – tricolorul român.

Acest tricolor fâlfâie în voie de la Nistru până la Tisa şi din Maramureş până la Dunăre pe pământul României Mari, înfăptuită prin sângele vărsat de 800.000 fii devotaţi ai ei.

În clipa aceasta gândul mi se îndreaptă spre acei români care nu au avut fericirea ca o dată cu întregirea neamului românesc să fi intrat în rândurile fraţilor de sânge.

Ei au rămas cu suspinul pe buze şi cu dorul în piept să vieţuiască mai departe sub stăpânire străină, fără a putea avea mângâierea Patriei Mame.Totuşi plaiurile pe care locuiesc ne sunt scumpe tuturor, ele fiind – o moştenire de la strămoşii noştri români.

Aceste plaiuri le găsim imediat ce trecem Dunărea pe la Calafat, pe unde au trecut armatele viteze ale regelui Carol I pentru cucerirea cetăţii Vidinului şi se întind între Dunăre şi Timoc până aproape de munţii Balcani, pe o distanţă de 60 de km. lăţime şi aproximativ 100 km. lungime, deci o suprafaţă de 6.000 km.p.

Aceasta este o regiune foarte fertilă şi pitorească pe care răsar peste 40 de sate cu populaţie curat românească, fără a se întâlni nici o urmă de bulgari.Ţinând seama de românii din întregul judeţ al Vidinului, de acei care locuiesc restul malului drept bulgar al Dunării, precum şi de cei din Bulgaria de Sud, ajungem la un număr de cca. 200.000.

Aceşti români se îndeletnicesc exclusiv cu agricultura. 15% din familiile care compun acest număr îşi câştigă existenţa muncind pământul altora. 70% au pământ propriu, a cărui suprafaţă variază pentru fiecare familie între 1 şi 6 ha. 10% au proprietăţi între 6-10 ha şi 5% între 10-50 ha.

Limba de care populaţia face uz în mod curent în toate satele româneşti din Valea Timocului este cea românească.

De limba bulgară fac uz numai bărbaţii care au învăţat-o în cazarmă şi numai atunci când se găsesc în faţa autorităţilor.

Femeile, cu toate că fac câte 2-3 clase primare în şcoli bulgare, imediat ce se despart de şcoală uită puţinele cuvinte de limbă bulgară pe care le-au învăţat.

Nefiindu-le pe plac, continuând a vorbi de aici încolo numai româneşte, acesta fiind unul dintre factorii determinanţi ai păstrării conştiinţei şi limbii româneşti în Valea Timocului.

Mama, neştiind altă limbă decât cea românească, îşi creşte odrasla cântându-i doina sufletului românesc, aşa că până la etatea de 7 ani când intră în şcoala de stat bulgară ea nu ştie să vorbească decât româneşte.

Alţi factori care au contribuit la păstrarea fiinţei româneşti de acolo sunt: obiceiurile şi tradiţiile păstrate neştirbite până în prezent. Cel mai puternic factor a fost biserica unde preotul în zile de sărbătoare îşi făcea slujba în limba română.

Aici la biserică românul asculta predicile greşite în limba strămoşească de preoţi care au învăţat slujba bisericească de pe cărţi româneşti.

Astăzi acest focar de încălzire a sufletelor şi de păstrare a spiritului românesc este ameninţat să dispară din cauza impunerii de către conducerea bisericii bulgare de a se oficia slujba bisericească în toate bisericile din satele româneşti numai în limba bulgară.

La apelul fraţilor studenţi români, care au venit să ne trezească sufletele şi sa  ne cheme în Patria Mamă spre a ne adăpa cu ştiinţa la şcoli româneşti, în limba maternă, am răspuns cu cea mai mare dragoste şi am venit studenţi şi elevi plini de noi speranţe şi idealuri.

 

 

 

 Ne-am luat rămas bun de la părinţi, fraţi şi surori, care ne-au trimis în ţară spre a ne cultiva în şcolile noastre fireşti, cu cea mai mare dragoste şi fără nici o grijă, fiind convinşi că ne încredinţează Patriei Mame, care va avea grijă de soarta noastră.

In primii ani după această excursiune retrospectivă în toamna anilor 1922, 1923 şi 1924 a venit un număr restrâns de elevi şi bacalaureaţi care fiind primiţi cu braţele deschise de toţi fraţii din ţară, au determinat în anii următori, 1925 şi 1926, venirea altor cadre de bacalaureaţi şi elevi, în număr mult mai mare.

Astfel că la sfârşitul anului 1926 numărul studenţilor înscrişi la facultăţile din ţară era de cca. 70 iar al elevilor de cca. 250.

În vederea realizării idealului lor, studenţii s-au constituit chiar în toamna anului 1923 în societatea academică cu denumirea de Dacia Aureliana, sub preşedinţia de onoare a marelui naţionalist român Ion C. Grădişteanu, fost ministru, care şi azi încă n-a încetat de a se mai ocupa cu problema românilor din Valea Timocului, considerând-o ca foarte importantă pentru Ţara Românească.

Elevii au fost îngrijiţi materialmente de onor. Ministerul Instrucţiunii Publice, care a îngrijit şi de repartizarea lor pe la diferite şcoli din ţară, pentru care de fapt îi aducem viile noastre mulţumiri şi recunoştinţă.

Scopul societăţii noastre a fost şi este ca pe lângă problemele de ordin pur academic pe care le are de rezolvat să ţină şi strânse legături cu românii rămaşi la vetrele lor din Timoc, urmărind formarea spiritului necesar, de redarea lor integrală culturii româneşti.

Rezultatul este pozitiv, întrucât acum aproape toţi părinţii care doresc a-şi instrui copiii îi trimit la şcolile româneşti din ţară, iar la faţa locului, în Timoc, se poate constata cu mare bucurie întărirea din ce în ce a sentimentului naţional român, transformarea conştiinţei naţionale române dintr-o stare latentă într-una activă şi o tendinţă spre emanciparea culturală.

Domnilor din cele expuse până acum oricine poate deduce că începutul mişcării noastre de trezire naţională se datoreşte vizitei fraţilor studenţi români ce ne-au făcut-o în anul 1922, cu ocazia excursiei lor în Valea Timocului bulgăresc.

Această vizită a fost pentru noi un adevărat răsărit de soare, ale cărui raze dintr-un început au încălzit sufletele noastre nemângâiate. Am mai arătat mai sus că la sfârşitul anului 1926 numărul studenţilor timoceni veniţi în ţară era de 70, iar al elevilor de cca. 250.

Azi numărul studenţilor s-a redus la 60, restul fiind absolvenţi, iar al elevilor, în loc să crească avem trista ocazie de a constata că s-a redus la 50.

Astăzi, domnilor, în Valea Timocului se săvârşesc crime de către grupurile naţionaliste bulgare, nestăpânite şi nejudecate de nimeni, bătând oameni bătrâni cu părul alb când se întâlnesc la sărbătoare în comunele lor, pentru faptul că vorbesc numai româneşte, necunoscând altă limbă.

Românul în Valea Timocului nu-şi mai poate cânta în voie doinele strămoşeşti, care deşteaptă în ei amintiri frumoase, nu se mai poate manifesta liber ca unitate etnică şi nu are voie a-şi pretinde drepturile de minoritari, consfinţite de tratatele internaţionale.

 

 

 

Români din comuna Căpitănuţ, Vidin (Bulgaria) Pentru a înlătura prăpastia care ameninţă populaţia din Valea Timocului, lipsită azi de orice sprijin şi de orice speranţă, noi, studenţii timoceni, fii pribegi ai acestei populaţii, apostolii de azi şi de mâine ai culturii româneşti în Valea Timocului ne ridicăm glasul şi cerem următoarele:

 O atenţie pentru mişcarea noastră plină de entuziasm şi speranţe la fel cu aceea care i s-a dat începutului ei, căci astfel, lipsiţi de această atenţie, şi sprijin din partea Patriei Mame, suntem expuşi pieirii ca naţionalitate, iar prin noi, fatal şi cei 200.000 români din Valea Timocului.

Prin mişcarea noastră statul român poate culege multe foloase, contrabalansând prin pretenţiile noastre pretenţiile exagerate ale bulgarilor din Cadrilater şi dându-le ca pildă atitudinea loială a românilor silitori din valea Timocului faţă de statul bulgar.

  Ca statul român să primească şi să ofere la timp înlesnirile necesare acelor familii care revin la sânul Patriei Mame spre a se împământeni.

  Să se permită oficierea slujbei bisericeşti în toate bisericile româneşti numai în limba română ştiindu-se că această chestiune a fost îndestul dezbătută în trecutul creştinesc şi concluzia a fost cea adoptată fundamental de către biserica noastră ortodoxă, încât procesul autorităţilor bisericeşti bulgare care pretinde contrariul nu este în spiritul ortodoxiei.(…).

 

 

 

 

Sat din Timocul bulgăresc .

Intervenţia energică a guvernului român pe lângă guvernul bulgar pentru a dispune încetarea persecuţiilor din Valea Timocului a ne permite trecerea graniţei în mod legal, fără riscul vieţii şi introducerea de cărţi româneşti cu caracter ştiinţific.

Având în vedere că bulgarii din Cadrilater, la un număr de cca.200.000 locuitori, au două licee (Silistra şi Bazargic) şi mai multe şcoli primare, iar noi, la acelaşi număr de locuitori români, în Valea Timocului, nu avem absolut nici o şcoală, cerem înfiinţarea de şcoli româneşti în Valea Timocului bulgăresc, pentru ca populaţia de acolo să-şi poată face cultura în limba maternă conservându-şi astfel naţionalitatea.

Acestea zise, fraţi studenţi, pentru acei care deţin destinele neamului românesc, iar pentru domniile voastre… studenţii români din Valea Timocului vă întind mâna şi vă invit ca mână de mână, umăr la umăr, cu dragostea în frunte, prin muncă cinstită şi devotată să traducem ideile noastre în fapte.

Astfel să arătăm naţiunii române că ne îngrijim de soarta ei şi că dorim şi luptăm pentru înălţarea şi propăşirea neamului românesc, spre a-l ridica la nivelul ţărilor occidentale.

  2 decembrie 1930, Brăila

(Colecţia Gh. Zbuchea, manuscrisS. Brezeanu, Gh. Zbuchea (coordonatori), Românii de la sud de Dunăre, volum de documente editat de Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 1997, doc. nr. 135, p.287.)

 

 

 

SURSA

 

 

http://www.youtube.com/watch?v=ejr0kHGhJx8