Ultimele școli din regiunea ucraineană Odesa și-au redenumit limba de predare din „moldovenească” în română

Foto Facebook: Asociația cadrelor didactice de etnie română din regiunea Odesa

Ultimele trei școli cu predare în așa zisa limbă moldovenească, din regiunea Odesa și-au redenumit limba maternă în română, titrează ziarul Dumskaia din Odesa, citat de IPN și preluat de Romanian Global News.

Astfel, sintagma „limba moldovenească” nu mai este folosită în niciuna dintre cele 16 școli cu predare în limba română din regiune.
Cu această ocazie, ziarul ucrainian face referință la datele ultimului recensământ al populației, din anul 2001, care evidențiază că în regiunea Odesa locuiesc 123,8 mii moldoveni (adică români! N. R.) şi 724 români. În 16 școli, până nu demult, procesul de învățământ s-a desfășurat integral sau parțial în limba indicată în documente drept moldovenească.
„Românizarea” școlilor moldovenești, precizează sursa citată, deschide oportunități suplimentare pentru elevi, pe lângă înscrierea la universitățile din România. În conformitate cu legea (expertizată de Consiliul Europei și a organelor acestuia) cu privire la drepturile minorităților naționale (comunităților) în anumite domenii, reprezentanții minorităților care au mers la școală înainte de 1 septembrie 2018 au dreptul de a finaliza studiile secundare în limba lor maternă, dacă aceasta este una dintre limbile UE.
Instituțiile private de învățământ superior din Ucraina au dreptul de a alege limba de predare dacă este vorba despre o limbă oficială a Uniunii Europene, asigurându-se totodată că studenții din astfel de instituții studiază limba de stat ca disciplină academică separată.
La fel, publicația amintește și despre incapacitatea autorităților moldovenești de a fi impus la timpul respectiv revenirea lucrurilor la normalitate printr-o mișcare complexă: chiar dacă prin Declarația de Independență din 1991, limba română a fost declarată limba de stat în Moldova, Constituția țării, adoptată în 1994, a legiferat limba moldovenească în baza grafiei latine.

Doar pe 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a a statuat că din punct de vedere juridic Declarația de independență și Constituția constituie un tot întreg, iar în caz de neconcordanțe, prima are forță juridică mai mare. Astfel, limba oficială a Republicii Moldova este româna. Cu toate acestea, Parlamentul nu a operat niciodată modificări în Constituție și limba moldovenească este încă menționată acolo.
Ziarul Dumskaia menționează că lingviștii și politicienii încă se ceartă dacă limba moldovenească este o limbă unică sau un dialect al limbii române, una dintre limbile Uniunii Europene.
Totodată, se menționează că majoritatea asociațiilor etno-culturale din regiune împărtășesc poziția Curții Constituționale a Moldovei și chiar au dat în judecată Ministerul Educației al Ucrainei, cerând modificări ale programelor relevante pentru școlile naționale și redenumirea limbii de predare. Fără aceasta, au spus ei, absolvenții au probleme, de exemplu, la intrarea în universitățile din România: trebuie să obțină certificate suplimentare de competență în limba română.

De asemenea,„românizarea” școlilor moldovenești deschide oportunități suplimentare pentru elevii lor – în afară de intrarea în universitățile românești. Întrucât limba română este una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, conform legii recent adoptate privind luarea în considerare a expertizei Consiliului Europei și a organismelor sale cu privire la drepturile minorităților (comunităților) naționale în anumite domenii, membrii acestor minorități care au început studiile înainte de 1 septembrie 2018 au dreptul de a finaliza învățământul secundar complet în limba maternă, dacă aceasta este una dintre limbile UE.

Mihai Eminescu despre limba română

„Idealul românilor din părţile Daciei lui Traian este menţinerea unităţii reale a limbii strămoşeşti şi a bisericii naţionale…, susţinea Mihai Eminescu într-un articol, biserica şi şcoala, atâta cer românii din Austro-Ungaria  pe seama lor şi, prin aceasta, şi-au cerut păstrarea  naţionalităţii şi nimic mai mult… nu veleităţile unei vieţi de stat… nu deşertăciunea zgomotului în istorie este lucrul pe care-l voim… ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului. şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar aceasta o vrea pe deplin”. „…fiecare, susţine Mihai Eminescu în continuare, are nevoie de un tezaur sufletesc, de un reazim moral într-o lume a mizeriei şi durerii, şi acest tezaur i-l păstrează limba sa proprie în cărţile bisericeşti şi mirene. În limba sa numai, i se lipesc de suflet perceptele bătrâneşti, istoria părinţilor săi, bucuriile şi durerile semenilor săi… Prin urmare, faptul că noi, românii, câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, ‹una singură› ca nealte popoare ce ne înconjoară, e dovadă destulă şi că aşa voim să fim noi, nu altfel”.

UNEALTA Kievului pentru “moldovenizarea” românilor din Ucraina a fost dovedit ca agent al serviciilor secrete ucrainiene

După semnarea tratatului bilateral cu România în 1997, un tratat semnat de trădători ai intereselor românești, Ucraina a declanșat o operațiune de divizare și asimilare a celor jumătate de milion de români de pe teritoriul său, relatează publicația online  Romanian Global News.

Una din acțiunile antiromânești principale a Kievului a fost divizarea comunității prin înființarea unei asociații numite Asociația moldovenilor din Ucraina, asociație condusă de Fetescu Anatolii Semenovyci (foto), cunoscut cu numele românesc de Anatol Fetescu.
Acesta alături de soția sa au fost principalele instrumente pe care autoritățile din Ucraina le-au utilizat pentru dispariția școlii în limba română din Sudul Basarabiei și apariția școlilor în așa numita limbă moldovenească. Tot el a fost utilizat pentru crearea unei așa numite minorități moldovenești, distincte de comunitatea românească.
De-a lungul vremii lideri comunității românești din Sudul Basarabiei și-au exprimat suspiciunea că individul este omul securității ucrainiene. Același lucru l-a afirmat și Agenția de presă Romanian Global News citând surse avizate din regiune.
Corespondentul Romanian Global News din Sudul Basarabiei a intrat în posesia unei adrese trimisă de Serviciul de Securitate al Ucrainei Direcția regională Odesa către Procuratura militară a Regiunii Sudul Ucrainei în care se afirmă că “cetățeanul Ucrainei Fetescu Anatolii Semenovyci, născut în 1951 în raionul Tarutino, regiunea Odesa, a fost colaboratorul nostru în perioada anilor 1989-2011.”
Infpormația, solicitată de către Procuratura militară, a fost probabil necesară în cadrul unei investigații pe care procuratura o făcea și unde era implicat și Fetescu.
Romanian Global News își exprimă îndoiala că după anul 2011 Fetescu ar fi încetat colaborarea cu Serviciul de Securitate. Mai degrabă este posibil ca Fetescu să fi trecut de la statutul de colaborator la cel de ofițer acoperit al Serviciului de Securitate. Ca argument este activitatea intensă desfășurată de acesta după 2011 în “moldovenizarea” învățământului românesc, atât în Sudul Basarabiei cât și în regiunea Cernăuți.
În această perioadă Fetescu a apărat cauza “moldovenismului “ la diverse întâlniri, inclusiv cu oficiali străini și a efectuat vizite în străinătate apărând politica de divizare a comunității românești promovată de Kiev.
„Nu mai sînt invitat la Chişinău, la congresele tradiţionale ale diasporei, de cînd am început să insist că sînt moldovean, şi nu român”, declara în 2014, în cadrul mesei rotunde „Chestiunea etnică şi lingvistică în Moldova în contextul Acordului de asociere”, președintele Asociaţiei Moldovenilor din Ucraina în regiunea Odesa, Anatol Fetescu. Evenimentul era organizat la Chişinău de Institutul American din Ucraina în cadrul Programului „IAU: Iniţiativa Parteneriatului Estic”.
Iată așadar cum Anatol Fetescu își continua misiunea încredințată de Serviciul de Securitate, după 2011, din postura foarte probabilă de ofițer acoperit.
Romanian Global News prezintă traducerea și fotocopia adresei trimisă de Servicul de Securitate al Ucrainei în 07.08.2018 cu numărul 5916/4606 către Procuratura militară. Facem precizarea că fotocopia cu adresa a fost trimisă de pe o o adresă de e-mail la mai mulți lideri ai comunității românești din Ucraina.
Menționăm că sursele Romanian Global News din Regiunea Odesa au precizat că anul nașterii lui Fetescu ar fi 1950 și nu 1951 cum este în adresa SBU. El s-a născut în localitatea Frumușica din acualul raion Sărata. Anterior localitatea a făcut parte din raionul Tarutino.

”Exemplarul nr.1
Stema Ucrainei
Serviciul de Securitate al Ucrainei
Direcția regională Odesa a Serviciului de Securitate al Ucrainei
Str. Evreiska, 43, 65045, or. Odesa, tel.: +380487253323
http://www.ssu.gov.ua, e-mail: usbu_ode@ssu.gov.ua, cod 20001645
07.08.2018 nr. 5916/4606
la solicitarea nr. 16-1721 din 03.07.2018
Procuratura militară a Regiunii Sudul Ucrainei
Str.Pirogovska, 11, 65012, or.Odesa,
Tel.: +380487055128, http://www.vpdr.gp.gov.ua

La solicitarea Dumneavoastră vă informăm că, cetățeanul Ucrainei Fetescu Anatolii Semenovyci, născut în 1951 în raionul Tarutino, regiunea Odesa, a fost colaboratorul nostru în perioada anilor 1989-2011.

Șeful direcției (semnat indescifrabil) O. Dovjenko.

Reanimarea”moldovenismului”şi a „limbii moldoveneşti”în Ucraina. De ce încurajează Ucraina „moldovenismul”? VIDEO

 

 

 

 

Reanimarea „limbii moldoveneşti” şi a „moldovenismului” în Ucraina: imperativ etnic sau comandă politică?

    Problema „limbii moldoveneşti” în Ucraina se părea că a fost rezolvată definitiv şi ireversibil acum zece ani, când s-a revenit la veşmântul ei firesc – cel latin şi i s-a recunoscut identitatea ei adevărată – cea de limbă română.

Astfel, toate şcolile din cele trei zone cu populaţie compact românească din Ucraina, şi anume regiunile Cernăuţi, Transcarpatică şi Odesa, care au fost pe timpul imperiului sovietic „moldoveneşti”, au devenit şcoli cu predare în limba română.

Catedra de filologie moldovenească de la Universitatea din Cernăuţi în mod firesc şi-a schimbat titulatura în Catedra de filologie română, redacţiile pentru emisiunile de radio şi televiziune în „limba moldovenească” s-au transformat oficial în redacţii pentru emisiunile în limba română, la fel şi ziarele etc.

Desigur, calea pe care a parcurs-o acest proces de depăşire a glotonimului „limba moldovenească”, cultivat în mod foarte dur şi insistent timp de cinci decenii (printre altele, şi cu concursul lingviştilor autohtoni de origine română, care au făcut carieră ştiinţifică dovedind „autonomia limbii moldoveneşti” faţă de limba română şi situarea ei în imediata vecinătatea a limbii ruse), precum şi procesul de repunere a limbii române în drepturile ei legitime n-a fost chiar atât de neted, însă trebuie de recunoscut fără echivoc că autorităţile ucrainiene, forurile politice şi intelectuale au manifestat atunci suficientă înţelegere şi în ultimă instanţă nu s-au opus acestui proces firesc, logic şi legitim, deşi voci şi atitudini adverse venite din partea anumitor forţe şi persoane cu vedere extremiste şi antiromâneşti au existat îndeajuns şi în acel timp.

     Spre regret, o asemenea perioadă de normalitate nu a durat decât vreo cinci ani, după care s-au reluat tratativele de reanimare a „limbii moldoveneşti”, de menţinere a divizării, moştenite de la regimul precedent, a vorbitorilor românofoni în două etnii separate – români şi moldoveni. De fapt, această divizare nu a fost denunţată niciodată   de autorităţile ucrainiene.

Dimpotrivă, ea a fost menţinută permanent în statisticile oficiale, iar presa de limbă ucrainiană, scriind despre comunitatea noastră, precizează de ani de zile şi cu insistenţă de invidiat că ar fi vorba despre români şi moldoveni, deşi uneori mai sunt nevoiţi măcar tacit să admită că aceştia ar constitui, totuşi, o entitate unică, însă.. dublă, mixtă sau altceva de acest gen.

 

 „În Ucraina sunt circa jumătate de milion de români, împărțiți artificial după model stalinist de către autoritățile ucrainene în români și „moldoveni”. Populația românească se află sub o puternică presiune asimilaționistă, principalul instrument utilizat de autorități fiind închiderea școlilor românești sau transformarea lor în școli cu predare în limba ucraineană”, relatează Anatol Popescu, preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia”, în respectivul Memoriu.

Aici se amintea că, imediat după semnarea Tratatului ucraineano-român de bună vecinătate din 1997, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina începe, din anul 1998, procesul de învăţământ în școlile din regiunea Odesa în limba „moldovenească”, aprobând o programă şcolară duplicitară, practic identică cu programa românească.

DOCUMENT

Scrisoare deschisă din partea Asociaţia Naţional-Culturală „BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa, adresată președintelui Ucrainei Petro Poroșenko

 

     Cum au fost transformaţi românii din regiunea Cernăuţi în „moldoveni”

 

     Este necesar de subliniat că în regiunea Cernăuţi, conform recensământului efectuat încă în anul 1989, sunt 11 la sută români şi 9 la sută moldoveni, iar în Ucraina ei constituie aproape o jumătate de milion, dintre care doar circa o sută cincizeci de mii sunt înscrişi români.

Populaţia românofonă din regiunea Transcarpatică a figurat în paşapoarte ca români, cea din regiunea Odesa ca moldoveni, iar cea din regiunea Cernăuţi – ca români (raioanele Herţa, Hliboca şi Storojinet, parţial Noua Suliţă) şi ca moldoveni (parţial raionul Noua Suliţă), deşi o parte din locuitorii satelor din jurul centrului regional care au făcut parte din Bucovina istorică – Mahala, Boian, Ostriţa, Voloca, Molodia, Corovia, Ceahor, Valea Cosminului – a fost trecută drept moldoveni în paşapoarte de către ocupanţii sovietici, care erau extrem de experimentaţi în aplicarea principiului „divide et impera”, intenţia de „moldovenizare” a românilor fiind făcută cu bătaie lungă.

Faptul că anume în special românii din localităţile din jurul Cernăuţiului au fost „moldovenizaţi” în primul rând. nu a constituit niciodată şi pentru nimeni vreun secret – pentru a crea în jurul celui mai mare şi mai important oraş din Bucovina un „cordon sanitar” etnic altul decât cel românesc existent de peste o jumătate de mileniu.

În majoritatea localităţilor respective au fost desfiinţate şcolile româneşti, iar „moldovenii” treptat au devenit „ucrainieni” şi în prezent doar în două localităţi din cele ucrainizate după război (Molodia şi Corovia) au fost deschise clase româneşti, pe baza cărora s-au creat puţin mai târziu şcoli româneşti, dar care, din păcate, nu au acum nici o şansă să supraveţuiască.

Numărul elevilor s-a redus treptat, iar în ultimul timp, destul de considerabil, pentru ca să se ajungă la situaţia când la deschiderea acestor şcoli nu s-au mai putut forma clase de-a întâia româneşti.

 

Integrarea europeană şi parlamentarii ucrainieni inventatori de limbi

 

     Aşadar, în primii ani ai existenţei Ucrainei „limba moldovenească” a fost recunoscută oficial că ar fi identică cu limba română, însă vorbitorii acestei limbi comune au continuat să fie divizaţi în două etnii separate, unicul argument fiind cel al existenţei unui stat denumit Republica Moldova, care, printre altele, pe atunci recunoştea limba română ca limbă oficială a sa.

Când pentru toţi elevii şcolilor din aşa-zisele zone „moldoveneşti” din Ucraina a devenit o certitudine că ei învaţă în limba română, unii funcţionari de stat, îndeosebi din Ministerul Învăţământului de la Kiev, deputaţi, fruntaşi publici, politologi, au început să se îndoiască de acest lucru, adică au început din nou să recurgă la strategia imperial-sovietică de deosebire a limbii române de cea „moldovenească”…

Adică, odată cu trecerea timpului, a început să se modifice viziunea asupra inexistenţei „limbii moldoveneşti”, iniţiativa, evident, pornind de la un nivel destul de înalt, chiar de la Kiev, viziune care în cele din urmă s-a materializat într-o „nouă” dar aceeaşi veche concepţie a aceleiaşi „limbi moldoveneşti” confirmată chiar printr-un act legislativ.

La finele anului 1997, Rada Supremă a Ucrainei a inclus „limba moldovenească”, alături de limba română, în numărul celor zece limbi asupra cărora se extind principiile Cartei europene a limbilor regionale sau limbilor minorităţilor naţionale, recunoscute şi consfinţite în ţara respectivă prin adoptarea Legii „Cu privire la ratificarea Convenţiei-Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale”. Astfel parlamentarii ucrainieni şi-au manifestat grija lor deosebită pentru o limbă care nu există, care nu se predă în nici o şcoală din Ucraina şi care nu are nici un suport material, adică în această limbă nu se editează nici un fel de publicaţii, cărţii etc.

Interesant ar fi de aflat de la aceşti parlamentari ce deosebiri văd ei între, să spunem, moldovenii unui stat din raionul Noua Suliţă şi românii unei localităţi din raioanele Herţa sau Hliboca. Sau, mai bine, chiar între moldovenii din Răchiţa şi românii din Boian, sate învecinate care se află în acelaşi raion? De la Kiev însă se vede mai clar şi de aceea nu se admite nici într-un caz ca românul bucovinean să se confunde cu românul basarabean din aceeaşi regiune Cernăuţi.

     Reanimarea „limbii moldoveneşti” de către Rada Supremă nu poate fi interpretată altfel decât în concordantă cu strategia de divizare tot mai accentuată a comunităţii noastre în români şi moldoveni, politica de delimitare a acestora fiind preluată de către autorităţile ucrainiene cu şi mai multă acerbie de cum a făcut-o timp de jumătate de secol imperiul sovietic.

 

Apologeţii „moldovenismului” şi realitatea românească

 

 

     Dându-se tonul la nivelul legislativ cel mai înalt,  s-a purces imediat la fapte pe teren, adică la aplicarea „prevederilor legislative” în practică. Anul următor în regiunea Odesa s-a înfiinţat o „Asociaţia naţional-culturală a moldovenilor din Ucraina”. Puţin mai târziu, în februarie 1999, cu implicarea acestei „asociaţii a moldovenilor” încropite în grabă de către un oarecare Fetescu, la Odesa s-a desfăşurat o „conferinţă ştiinţifico-practică internaţională” cu tema „Moldovenii din Ucraina: retrospectivă istorică şi actualitate”, având drept organizatori Preşedenţia Ucrainei şi Administraţia de Stat a acestei regiuni, acţiune care a făcut în Ucraina şi mai evident interesul deosebit de accentuat faţă de aşa-zişii moldoveni din sudul Basarabiei de către autorităţile acestei ţări, cu intenţia nedisimulată de a-i prezenta drept o etnie aparte de cea română.

Această schimbare de macaz, căreia nu se poate să nu i se zărească tenta politică, este cu atât mai surprinzătoare fiind coroborată cu realitatea din şcolile naţionale din zonele cu populaţie românofonă, în care limba română s-a încetăţenit deja temeinic – atât în şcolile româneşti din regiunile Cernăuţi şi Transcarpatică, cât şi în cele „moldoveneşti” din regiunea Odesa.

Simpozionul „Moldovenii din Ucraina” de la Odesa, nu a urmărit alt scop decât cel de fundamentare teoretică şi de oficializare cât mai grabnică a acestei noi „concepţii” a ideologilor ucrainieni şi în special a celor din cadrul Ministerului Învăţământului cu privire la departajarea tranşantă a populaţiei românofone din Ucraina în două etnii diferite.

Prin aceasta se explică şi faptul că la simpozionul respectiv au fost prezente personalităţi politice importante ca, bunăoară Ghenadi Udovenko, fost ministru al Afacerilor Externe, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului a Radei Supreme, Ivan Hnatsin, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Grinevtki, şeful Administraţiei Regionale de Stat, precum şi savanţi, politologi, inclusiv o impresionantă echipă de la Chişinău.

     După cum s-a relatat în presă, la conferinţa ştiinţifico-practică de la Odesa au fost luate în dezbatere „probleme privind starea şi căile de dezvoltare a etniei moldovenilor (!) în sudul Ucrainei”, evidenţiindu-se în mod deosebit „vechimea moldovenilor, limbii şi culturii lor sub aspectul dezvoltării civilizaţiei europene şi celei mondiale” şi combătându-se „teza revizionistă despre existenţa doar de câteva secole a moldovenilor ca popor”.

În susţinerea acestor „teze” au pledat   apologeţi ai „moldovenismului” de la Chişinău precum V. Stati – „Destinul istoric al moldovenilor din diasporă”, V. Senic – „Noi temeiuri filologice ale limbii moldoveneşti” etc.

Pur şi simplu, doar aceste titluri ale unor comunicări scot tranşant în evidentă caracterul politic tendenţios al „dezbaterilor” din cadrul simpozionului, precum şi morga lor deosebit de savantă. Însă astfel de sforţări de opunere a moldovenilor şi românilor în plan istoric au fost contracarate tacit chiar de comunicările altor vorbitori care, abordând problema drepturilor naţionale şi culturale ale moldovenilor precum şi modul satisfacerii lor în Ucraina, i-au pus pe moldoveni într-o ecuaţie directă cu românii, fiindcă statistica oficială privind învăţământul în limba maternă este prezentată integral pentru toată populaţia românofonă – în Ucraina există şcoli numai cu predarea în limba română, nu şi în „limba moldovenească”.

De aceea sunt foarte stranii concluziile la care a ajuns această conferinţă: „În locurile unde trăiesc compact moldoveni funcţionează şcoli cu predarea în limba moldovenească (!) şi instituţii preşcolare, sunt pregătite cadre pedagogice naţionale, la radio şi televiziune s-au creat redacţii moldoveneşti, precum şi biblioteci cu literatură moldovenească”.

După astfel de constatări au urmat recomandările privind „soluţionarea problemelor de dezvoltare etno-socială şi de renaştere (!) a etniei moldoveneşti din Ucraina” ce prevăd „conlucrarea structurilor de stat şi ale puterii executive cu organizaţiile obşteşti moldoveneşti”, „elaborarea unui program pentru tineri în scopul antrenării generaţiilor tinere în mişcarea moldovenească naţională”, „asigurarea şcolilor cu predarea în limba moldovenească (care nu există în Ucraina!) cu materiale didactice, îndreptare metodice, manuale”…

 

 

De unde cresc picioare „limbii moldoveneşti”?

 

    Evident, recomandările respective au constituit un semnal foarte clar la o ofensivă largă împotriva limbii române, la „moldovenizarea” românilor în general. S-au făcut, drept urmare a noii politici promovate de către autorităţile ucrainiene faţă de populaţia românofonă, probe de creare a unor „organizaţii obşteşti moldoveneşti” şi în regiunea Cernăuţi, în particular în raionul Noua Suliţă. În schimb, în sudul Basarabiei recomandările „conferinţei” se aplică cu succes în practică.

Astfel,  doar pentru cele opt şcoli româneşti câte mai există la ora actuală în regiunea Odesa a fost elaborată o programă de studiu pentru… „literatura moldovenească” şi nu pentru literatura română, cum a fost în trecut, programă aprobată de Ministerul învăţământului din Ucraina. Adică în aceste şcoli elevilor li se predă  nu literatura română, ci… „literatura moldovenească”!

În regiunea Odesa, din Ucraina, copiii etnicilor români studiaza şi astăzi în limba… „moldovenească”, spre deosebire de cei din Cernăuţi sau Transcarpatia, unde autorităţile regionale nu interzic denumirea de limba română.

Aşa s-a ajuns în situaţia în care copiii etnicilor români din regiunea Odesa merg la Olimpiada de limba moldoveneasca, pe când cei din Cernăuţi sau Transcarpatia, la Olimpiada de limba română. Asociaţia Naţional-Culturală „Basarabia”, a Românilor din regiunea Odesa, cere unificarea celor două programe de învăţământ şi folosirea corectă a denumirii de limba română.

În regiunea Odesa din Ucraina trăiesc 128.000 de etnici români, divizaţi artificial în români şi moldoveni.

Deocamdată, încă nu s-a dat curs altei „cereri a organizaţiilor obşteşti moldoveneşti” – celei de a se reveni la grafia chirilică pentru „limba moldovenească”… Probabil, nu pentru mult timp, deoarece în Ucraina, în particular la tipografia din Cernăuţi, se editează de mai mulţi ani manuale şi altă literatură în „limba moldovenească” cu grafie chirilică la comanda separatiştilor din Transnistria.cadrele didactice care ţin legătura cu alţi colegi din Cernăuţi, Republica Moldova sau România, sau participă la stagii pedagogice în limba română, sunt în evidenţa Serviciului de Securitate.

     Care sunt circumstanţele ce-au determinat modificarea în optica autorităţilor ucrainiene a problemei privind unitatea etnică a românilor şi moldovenilor? Care sunt cauzele ce-au generat această comandă politică de reanimare a „limbii moldoveneşti” şi a „moldovenismului” în Ucraina? Explicaţia este evidentă. Luaţi în ansamblu, cum este şi normal, moldo-românii constituie numeric în Ucraina, după ruşi, a doua minoritate.

Situaţia de a fi a doua etnie ca număr, din perspectiva aplicării legilor şi convenţiilor internaţionale cu privire la minorităţi pe care urmează să le ratifice şi parlamentul Ucrainei, implică nişte consecinţe de care autorităţile de la Kiev se tem în mod incontestabil, în special după semnarea Tratatului politic de bază cu România, prin care şi-au asumat anumite angajamente despre îndeplinirea cărora vor trebui să raporteze atât în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale, cât şi în cel al unor organisme internaţionale.

La fel de cert este şi faptul că intenţiile de divizare a românilor şi moldovenilor s-au intensificat extrem de puternic îndeosebi după vizitele Preşedintelui României Emil Constantinescu în regiunile Odesa şi Cernăuţi. Prin promovarea „moldovenismului”, care nu constituie decât o tentativă brutală de a diviza aceeaşi etnie în două entităţi insignifiante, Ucraina se străduieşte să se debaraseze până şi de acele minime angajamente pe care şi le-a asumat, destul de evaziv, printre altele, prin semnarea acestui tratat în anul 1997, în ceea ce priveşte respectarea drepturilor naţionale ale comunităţii româneşti şi crearea de condiţii favorabile pentru dezvoltarea identităţii noastre etnice.

Pe de altă parte, această politică are şi obiective mai îndepărtate vizând evoluţia evenimentelor din estul Republicii Moldova, unde Ucraina îşi declară mereu „obligaţia sfântă de a apăra drepturile ucrainienilor”, de acolo, reanimarea „moldovenismului” în acest context nefiind doar o banală nostalgie după vremurile imperiale, ci o reală strategie ce va fi pusă încetul cu încetul în practică de cei care năzuiesc să creeze în Estul Europei o supraputere locală.

Nu întâmplător ziarele ultranaţionaliste de la Cernăuţi, ca „Ceas”, bunăoară, afirmă mereu şi răspicat că Transnistria ar constitui „străvechi pământuri ucrainiene”, care vor trebui să revină cândva la sânul Ucrainei Mari…

Românii din Ucraina – carte de joc în intrigile politice ale Kievului

 

 

     Cu totul recent, acelasi ziar, din 26 octombrie 2001, a venit cu tonalităţi absolut proaspete privind această problemă, după cum se poate constata dintr-un articol intitulat provocator „România mare înghite Moldova mică” (!) şi semnat sugestiv, după părerea autorilor „An. Tonescu”. Acest ziar „Ceas” este deja cunoscut pentru provocările de tot felul pe care le-a orchestrat de-a lungul ultimilor 10 ani, provocări ce provin nu atât din birourile redacţiei, cât din afara lor, paginile publicaţiei respective servind de foarte multe ori drept poligon pentru probarea unor idei şi atitudini antiromâneşti sfidătoare, cinice şi respingătoare deopotrivă, care ulterior sunt preluate, mai atenuat şi diplomatic, de către oficialităţile ucrainiene atât la nivel local, cât şi central.

Este un procedeu bine pus la punct, care funcţionează ireproşabil, după cum s-a dovedit în repetate rânduri în trecut cu privire la cele mai diferite aspecte ale relaţiilor româno-ucrainiene. De această dată, însă, este atacată problema „moldovenismului” în Ucraina, fiind vizate direct opiniile exprimate în acest sens de către cei mai înalţi demnitari români – preşedintele şi primul ministru.

Drept pretext serveşte disputa de ultimă oră dintre România şi republica Moldova pe marginea discursului ministrului moldovean al Justiţiei la Haga, acuzele sale surprinzătoare şi scandaloase la adresa României i-au bucurat peste măsură pe pescuitorii în ape tulburi din Ucraina, iar aceştia, desigur, nu puteau să nu scape posibilitatea de-a profita de o asemenea situaţie şi să nu o cunoaşte, înainte de toate afirmaţiile „noilor iluminişti români”, după cum scriu batjocoritor sforarii profesionişti de la „Ceas” şi de mai departe, avându-i în vedere pe preşedintele Ion Iliescu şi premierul Adrian Năstase, pentru că ar fi declarat că „români sunt toţi locuitorii Basarabiei şi Ucrainei care vorbesc limba română”.

Acest fapt atât de evident pentru toată lumea le trezeşte o nemulţumire totală şi neînfrântă noilor ideologi ai „moldovenismului” din Ucraina, din care cauză nici nu au pregetat prea mult pentru a-şi mediatiza cât mai grabnic „concepţiile” deja elaborate, dar care deocamdată aşteptau un climat mai prielnic. Şi iată că acest climat, după părerea lor, îi favorizează cât se poate de bine acum, de aceea şi imediat s-au pus pe treabă…

     „Autorul colectiv” (faptul se vede de la o poştă şi nu necesită vreo probă suplimentară) al acestui articol, ca de altfel şi al multor altor articole publicate cu regularitate de către ziarul

     „Ceas”, nu-şi poate stăpâni nici cât de putin adversitatea de care este cuprins pentru a lăsa măcar o umbră de obiectivitate cu privire la neroziile pe care le debitează atât de ritos. Animat de un spirit polemic nereţinut, acest „autor colectiv” este gata să nege orice teză ce contrazice ideea existenţei unei „limbi şi etnii moldoveneşti” deosebite de limba şi etnia română, solidarizându-se în acest sens cu concepţia imperialismului sovietic pentru a-l combate cu vehementă pe preşedintele României Ion Iliescu, care a declarat că „ideea apariţiei naţiunii moldoveneşti provine de la teoria stalinistă”…

     Însă nu numai acest lucru îi deranjează pe binevoitorii noştri ucrainieni. Ei se arată a fi foarte iritaţi de viitoarea aderare a României la NATO şi la Uniunea Europeană, deoarece, scrie ziarul „Ceas”, „politica României nu poate să nu ne îngrijoreze înainte de toate pentru faptul că ea contravine la modul serios principiilor de bună vecinătate cu ţările vecine” (!) Dar asta nu e tot, pentru că putin mai încolo se continuă:

„Devine evident că România nu se va dezice de tentativele de a se amesteca în treburile interne ale Moldovei şi Ucrainei” (!). Un astfel de „amestec” în treburile interne ale Ucrainei este… susţinerea pe care România o acordă acestei ţări pentru aderarea ei la Uniunea Europeană.

Ucraina însă, îşi năuceşte din nou cititorii ziarului „Ceas”, nu are nevoie de sprijinul României, fiindcă „transparenţa frontierelor între Ucraina şi România din cadrul UE va fi folosită de Bucureşti pentru continuarea destabilizării situaţiei în Ucraina” (!).

Un asemenea limbaj părea că tine de domeniul trecutului, dar iată că aceasta poate fi revocat şi reutilizat cu destulă uşurinţă şi deloc întâmplător şi în mileniul trei, pentru a emite nişte semnale de avertisment la adresa politicii unei ţări vecine, care la un moment dat nu convine cuiva.

Din aceeaşi cauză sunt reanimate „limba moldovenească” şi „moldovenismul”, adică pentru a fi folosite drept carte măsluită într-un joc politic ce vizează cu totul alte obiective, dintre care Insula Şerpilor nu este unicul şi nici ultimul.

De fapt nu este vorba despre „moldovenism”, cât despre comunitatea română în ansamblu din Ucraina, cu drepturile naţionale ale căreia această ţară, în care noi am nimerit în virtutea unor distorsiuni ale istoriei, încearcă să facă târg cu România sau mai bine zis să facă presiuni asupra României în vederea obţinerii unor avantaje în disputa pentru platoul continental al Mării Negre…

Or, pe noi, românii, cel putin din Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei, o asemenea situaţie nu ne satisface şi nu vom putea rămâne impasibili când cineva intenţionează să speculeze cu drepturile noastre fireşti şi inalienabile.

Ştefan Broască

Redactor şef al revistei „Plai Românesc” din Cernăuţi