CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ALARMANT ! Mai puţin de jumătate din copii români din Ucraina studiază în limba maternă. VIDEO

 

 

Doar 4 copii români din 10 din Ucraina studiază în limba maternă

 

Se estimează că populația școlară de origine română din Ucraina se ridică la 57 000 de elevi (cu o pondere de circa 14% din ansamblul minorității române, minoritate reprezentând 409 mii de persoane, la ultimul recensământ general al populației din 2001, și situată pe poziția a doua, după minoritatea rusă), scrie  https://cubreacov.wordpress.com/

Potrivit datelor  recensământului populației, comunitatea românească din Ucraina este distribuită teritorial astfel:

  • 44% în regiunea Cernăuți (nordul Bucovinei, ținutul Herța și nordul Basarabiei)

  • 30% în regiunea Odesa (sudul Basarabiei și partea ucraineană a interfluviului Nistru-Bug)

  • 8% în regiunea Transcarpația

  • 12% în regiunile Krovopivnițk (fostă Kirovograd) și Nikolaev

  • 6% în alte regiuni.

Numărul total de școli publice cu predarea în limba română este de 78 (dintr-un total de 16 365 de școli). Procentual și geografic școlile românești sunt distribuite astfel:

  • 63 școli în regiunea Cernăuți (80%)

  • 3 școli în regiunea Odesa (3,8%)

  • 12 școli în regiunea Transcarpația (15%)

  • 0 școli în regiunile Krovopivnițk și Nikolaev (0%)

  • 0 școli în alte regiuni (0%).

Nu există în Ucraina nicio instituție privată de învățământ preuniversitar cu predarea în limba română. Alte minorități naționale din Ucraina dispun de instituții private de învățământ preuniversitar.

Cele 78 de școli publice românești reprezintă 0,47% din numărul total de școli din Ucraina, în timp ce minoritatea românească deținea oficial la ultimul recensământ  0,85% din ansamblul corpului social, în condițiile în care foarte mulți etnici români nu au fost înregistrați ca atare, fiind trecuți la alte naționalități, în special la ucraineni.

Numărul grădinițelor de copii cu instruirea în limba română este de 61, adică în 17 localități în care există școală românească nu există și grădiniță de copiii românească. Acest fapt constituie un factor determinant pentru ca părinții să opteze pentru înscrierea copiilor în școlile sau clasele cu predarea în limba ucraineană (sau rusă).

De asemenea, nu există în Ucraina nicio grădiniță de copii privată cu instruirea în limba română, în timp ce alte minorități dispun de grădinițe private cu instruirea în limbile lor materne.

Peste jumătate dintre copiii români din Ucraina (cca 61%) sunt educați și instruiți în limbile ucraineană și rusă, statul ucrainean stimulând abandonarea educației în limba română în favoarea celei în limba ucraineană (sau rusă). 

Raportul actual dintre elevii români instruiți în limba maternă și cei instruiți în limbile ucraineană și rusă este de aproximativ 4:6.

Potrivit ultimelor date oficiale disponibile, în anul 2011-2012, un număr de doar 22 743 elevi erau instruiți în limba română, dintre care 18 666 – în limba română și 3 877 – în limba ”moldovenească”.

Acest contingent reprezenta circa 39% din populația școlară estimată de origine română din Ucraina, respectiv 61% dintre elevii de origine română sunt instruiți în limbile ucraineană și rusă.

De asemenea, 2 616 elevi instruiți în ucraineană sau rusă studiau limba română ca materie obligatorie, dintre care 578 limba română și 2 038 – limba ”moldovenească”.

Totodată, 564 elevi instruiți în ucraineană sau rusă studiau limba română ca materie facultativă, dintre care 289 limba română și 275 limba ”moldovenească”.

Per total, numărul elevilor români instruiți în limba română și al celor instruiți în limbile rusă și ucraineană care studiau limba română ca materie obligatorie sau facultativă în anul de învățământ 2011-2012 a constituit 25 923 elevi, ceea ce reprezenta doar circa 45% din populația școlară aparținând minorității naționale române (români, moldoveni, volohi) din Ucraina.

Totodată, Ministrul Educației de la Kiev a declarat la Cernăuți că în anul curent de studii 2017-2018 numărul elevilor instruiți în limba română este de doar aproximativ 16 000, iar al celor instruiți în limba ”moldovenească” este de doar circa 3000, astfel contingentul de copii români instruiți în limba maternă ridicându-se la doar circa 19 000.

În anul de învățământ 2015-2016 în clasele întâi ale școlilor publice din Ucraina fuseseră înscriși 414 mii de elevi. Ținând cont de ponderea elementului românesc în ansamblul corpului social din Ucraina conform datelor ultimului recensământ (0,85%), numărul elevilor de origine română înscriși în clasa întâi ar fi trebuit să fie de circa 3 500.

În anul curent de învățământ 2017-2018 numărul elevilor înscriși în clasele întâi ale școlilor publice din Ucraina a fost de 408 208, ceea ce ar însemna, ținând cont de ponderea procentuală a elementului românesc înregistrat la recensământ, un număr de aproximativ 3 469 de elevi de origine română înscriși în clasa întâi, indiferent de limba de predare. Cea mai mare parte dintre aceștia au fost înscriși în școlile sau clasele cu predarea în limba ucraineană.

Cifra de 408 208 elevi înscriși în clasele întâi a fost anunțată public de către ministrul Științei și Educației din Ucraina, Lilia Grinevici (”1 вересня в 1-й клас підуть 408 тис. 208 першокласників” – сказала міністр освіти і науки Лілія Гриневич, Перший раз у перший клас: в Україні зросла кількість першокласників у 2017, Українські новини, 16 серпня2017 // ”La 1 septembrie vor merge în clasa întâi 408 mii 208 elevi” – a spus ministrul Științei și Educației, Lilia Grinevici, Prima dată în clasa întâi: în anul 2017 numărul elevilor claselor întâi din Ucraina a crescut, Ukrainski novini, 16 august 2017).

Pentru a stimula înscrierea celor 3 469 de copii români în clasa întâi cu  predarea în limba română, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni ar fi trebuit să aibă în vedere un număr corespunzător de burse identitare în locul celor 1000 de burse de merit/de performanță prevăzute pentru toată populația școlară românească din Ucraina instruită în limba română. 

Cât privește cele 1000 de burse de merit/de performanță lunare mari propuse de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și aprobate de Guvernul României, avem următorul tablou: 1000 elevi x 200 RON x 9 luni = 1 800 000 RON (sau cca 385 885 Euro)/an.

Această variantă cuprinde 4,39% din populația școlară instruită în limba română sau doar 1,74% dintre elevii de origine română. Astfel, varianta actuală nu vizează la 95,61% dintre elevii instruiți în limba română și 98,26% din elevii de origine română din Ucraina.

Mai multe organizații reprezentative ale românilor din Ucraina au propus ca statul român să acorde burse identitare anuale mai mici tuturor celor 19 000 de elevi români instruiți în limba română, situație din care ar rezulta un cu totul alt tablou: 19 000 elevi x 500 RON/an = 9 500 000 RON (sau cca 2 036 616 Euro)/an.

În această situație, cuprinzând sută la sută populația școlară instruită în limba română, suma alocată ar fi de doar 5,27 ori mai mare decât prevede varianta actuală, iar numărul de elevi vizați ar fi de 19 ori mai mare (respectiv, efectul social ar crește cu 1 800%, cu impact imens asupra prestigiului învățământului în limba română).

Cumulând cei doi factori de creștere, devine evident că randamentul financiar al variantei propuse este cu cca 400 % mai mare decât al celei actuale.

Aceste costuri sunt incomparabil mai mici decât dacă statul român ar sprijini funcționarea de școli private în cele 78 de localități din Ucraina în care există în prezent învățământ preuniversitar în limba română (față de 282 de localități în care a existat învățământ preuniversitar în limba română între 1924 și 1991).

 

 

 

Reclame

19/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vizita Nataliei Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni în Ucraina şi dezinteresul faţă de genocidul identitar la care sunt supuşi românii de către Kiev

 

 

 

 

Intotero Profilul lui Natalia Elena Poza, Imagine poate conține: 1 persoană, aproape

 

 

 

În data de 2 martie 2018 Natalia Intotero, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, a întreprins o vizită de lucru în Ucraina ca să le spună românilor supuși unui început de genocid identitar de către Kiev, doar vorbe, transmite corespondentul Romanian Global News la Cernăuți.

Elementul central al vizitei a fost întâlnirea de la Consulatul General al României la Cernăuți, care inclus o serie de dezbateri referitoare la Legea Educației promulgată de autoritățile ucrainiene și care desfințează învățământul în limba română și asa zisul experiment al învățământului bilingv în școli, în fapt o găselniță a autorităților ucrainiene pentru a convinge românii să renunțe la limba română.

Printre alte teme discutate au fost necesitatea deschiderii unei grădiniţe româneşti în Cernăuţi (n.r. de ce doar una?), în condițiile în care etnicii maghiari din Transcarpatia au deschis zeci de grădinițe cu ajutorul Ungariei, bursele pentru 1000 de elevi români din Ucraina în condițiile în care aceștia sunt aproape 50.000, iar Ungaria dă burse identitare, nu de merit, TUTUROR elevilor care învață în maghiară în Ucraina, veșnica reconstrucţie a Casei Memoriale „Aron Pumnul din Cernăuți și promisiuni pentru jurnaliștii români din comunitățile istorice.

În cadrul întâlnirii, cu un tupeu demn de zona din care provine, însoțitorul și se pare controlorul ministrului Intotero, consilierul Costin Ciobanu, adică același individ care a susținut, în Senatul României, că nu trebuiesc acordate burse tuturor copiilor care învață în limba română în Ucraina, s-a străduit, cu jumătăți de frază incoerente, să explice celor prezenți la întâlnire procedura extrem de complicată dar și plină de riscuri pentru asociația care și-o asumă, de acordare a amărâtelor de 1000 de burse.

În condițiile în care, așa cum se sublinia mai sus, Ungaria acordă burse TUTUROR copiilor care învață în limba maghiară în Ucraina prin proceduri extrem de simple și nebirocratice.

De ce îl poartă ca pe sfintele moaște Intotero pe Ciobanu după ea? Sunt zvonuri că acesta ar fi trimis de Sistem că să o facă pe Intotero, așa cum le-a făcut și pe Ligor și Păstârnac, foste ministre, să facă praf activitatea legată de românii de pretutindeni a MRP, ca apoi tot Sistemul să ceară, prin „cutii de rezonanță”, desființarea Ministerului care demostrând că este ineficient, nu se mai justifică…Este o ipoteză de luat în seamă!

Anatol Popescu, Președintele Asociației „Basarabia” din Sudul Basarabiei, Ucraina, a comentat impresia pe care a lăsat-o românilor vizita ministrei Intotero în Ucraina:

„De la minutul 6:45, doamna ministru eschivează în mod flagrant de la problema limbii „moldoveneşti” impuse de autorităţile ucrainene şcolilor cu predare în limba română din Sudul Basarabiei. Nici MAE, nici MRP nu are o soluţie, la această problemă – acesta ar fi trebuit să fie răspunsul. Pentru dumneaei nu există, cu siguranţă, români în această zonă. Sunt în Australia, Noua Zeelandă, Cernăuţi şi Slatina, chiar şi la Comrat, probabil, numai nu în Basarabia Istorică. Drept dovadă, în mandatul precedent nu a atras nicio atenţie acestei regiuni multîncercate în decursul istoriei.”

Ce a înțeles Natalia Intotero din ce au cerut românii din Ucraina vedeți în interviul acordat pentru jurnaliștii BucPress TV:

 

06/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

Reanimarea”moldovenismului”şi a „limbii moldoveneşti”în Ucraina. De ce încurajează Ucraina „moldovenismul”? VIDEO

 

 

 

 

Reanimarea „limbii moldoveneşti” şi a „moldovenismului” în Ucraina: imperativ etnic sau comandă politică?

    Problema „limbii moldoveneşti” în Ucraina se părea că a fost rezolvată definitiv şi ireversibil acum zece ani, când s-a revenit la veşmântul ei firesc – cel latin şi i s-a recunoscut identitatea ei adevărată – cea de limbă română.

Astfel, toate şcolile din cele trei zone cu populaţie compact românească din Ucraina, şi anume regiunile Cernăuţi, Transcarpatică şi Odesa, care au fost pe timpul imperiului sovietic „moldoveneşti”, au devenit şcoli cu predare în limba română.

Catedra de filologie moldovenească de la Universitatea din Cernăuţi în mod firesc şi-a schimbat titulatura în Catedra de filologie română, redacţiile pentru emisiunile de radio şi televiziune în „limba moldovenească” s-au transformat oficial în redacţii pentru emisiunile în limba română, la fel şi ziarele etc.

Desigur, calea pe care a parcurs-o acest proces de depăşire a glotonimului „limba moldovenească”, cultivat în mod foarte dur şi insistent timp de cinci decenii (printre altele, şi cu concursul lingviştilor autohtoni de origine română, care au făcut carieră ştiinţifică dovedind „autonomia limbii moldoveneşti” faţă de limba română şi situarea ei în imediata vecinătatea a limbii ruse), precum şi procesul de repunere a limbii române în drepturile ei legitime n-a fost chiar atât de neted, însă trebuie de recunoscut fără echivoc că autorităţile ucrainiene, forurile politice şi intelectuale au manifestat atunci suficientă înţelegere şi în ultimă instanţă nu s-au opus acestui proces firesc, logic şi legitim, deşi voci şi atitudini adverse venite din partea anumitor forţe şi persoane cu vedere extremiste şi antiromâneşti au existat îndeajuns şi în acel timp.

     Spre regret, o asemenea perioadă de normalitate nu a durat decât vreo cinci ani, după care s-au reluat tratativele de reanimare a „limbii moldoveneşti”, de menţinere a divizării, moştenite de la regimul precedent, a vorbitorilor românofoni în două etnii separate – români şi moldoveni. De fapt, această divizare nu a fost denunţată niciodată   de autorităţile ucrainiene.

Dimpotrivă, ea a fost menţinută permanent în statisticile oficiale, iar presa de limbă ucrainiană, scriind despre comunitatea noastră, precizează de ani de zile şi cu insistenţă de invidiat că ar fi vorba despre români şi moldoveni, deşi uneori mai sunt nevoiţi măcar tacit să admită că aceştia ar constitui, totuşi, o entitate unică, însă.. dublă, mixtă sau altceva de acest gen.

 

 „În Ucraina sunt circa jumătate de milion de români, împărțiți artificial după model stalinist de către autoritățile ucrainene în români și „moldoveni”. Populația românească se află sub o puternică presiune asimilaționistă, principalul instrument utilizat de autorități fiind închiderea școlilor românești sau transformarea lor în școli cu predare în limba ucraineană”, relatează Anatol Popescu, preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia”, în respectivul Memoriu.

Aici se amintea că, imediat după semnarea Tratatului ucraineano-român de bună vecinătate din 1997, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina începe, din anul 1998, procesul de învăţământ în școlile din regiunea Odesa în limba „moldovenească”, aprobând o programă şcolară duplicitară, practic identică cu programa românească.

 

     Cum au fost transformaţi românii din regiunea Cernăuţi în „moldoveni”

 

     Este necesar de subliniat că în regiunea Cernăuţi, conform recensământului efectuat încă în anul 1989, sunt 11 la sută români şi 9 la sută moldoveni, iar în Ucraina ei constituie aproape o jumătate de milion, dintre care doar circa o sută cincizeci de mii sunt înscrişi români.

Populaţia românofonă din regiunea Transcarpatică a figurat în paşapoarte ca români, cea din regiunea Odesa ca moldoveni, iar cea din regiunea Cernăuţi – ca români (raioanele Herţa, Hliboca şi Storojinet, parţial Noua Suliţă) şi ca moldoveni (parţial raionul Noua Suliţă), deşi o parte din locuitorii satelor din jurul centrului regional care au făcut parte din Bucovina istorică – Mahala, Boian, Ostriţa, Voloca, Molodia, Corovia, Ceahor, Valea Cosminului – a fost trecută drept moldoveni în paşapoarte de către ocupanţii sovietici, care erau extrem de experimentaţi în aplicarea principiului „divide et impera”, intenţia de „moldovenizare” a românilor fiind făcută cu bătaie lungă.

Faptul că anume în special românii din localităţile din jurul Cernăuţiului au fost „moldovenizaţi” în primul rând. nu a constituit niciodată şi pentru nimeni vreun secret – pentru a crea în jurul celui mai mare şi mai important oraş din Bucovina un „cordon sanitar” etnic altul decât cel românesc existent de peste o jumătate de mileniu.

În majoritatea localităţilor respective au fost desfiinţate şcolile româneşti, iar „moldovenii” treptat au devenit „ucrainieni” şi în prezent doar în două localităţi din cele ucrainizate după război (Molodia şi Corovia) au fost deschise clase româneşti, pe baza cărora s-au creat puţin mai târziu şcoli româneşti, dar care, din păcate, nu au acum nici o şansă să supraveţuiască.

Numărul elevilor s-a redus treptat, iar în ultimul timp, destul de considerabil, pentru ca să se ajungă la situaţia când la deschiderea acestor şcoli nu s-au mai putut forma clase de-a întâia româneşti.

 

Integrarea europeană şi parlamentarii ucrainieni inventatori de limbi

 

     Aşadar, în primii ani ai existenţei Ucrainei „limba moldovenească” a fost recunoscută oficial că ar fi identică cu limba română, însă vorbitorii acestei limbi comune au continuat să fie divizaţi în două etnii separate, unicul argument fiind cel al existenţei unui stat denumit Republica Moldova, care, printre altele, pe atunci recunoştea limba română ca limbă oficială a sa.

Când pentru toţi elevii şcolilor din aşa-zisele zone „moldoveneşti” din Ucraina a devenit o certitudine că ei învaţă în limba română, unii funcţionari de stat, îndeosebi din Ministerul Învăţământului de la Kiev, deputaţi, fruntaşi publici, politologi, au început să se îndoiască de acest lucru, adică au început din nou să recurgă la strategia imperial-sovietică de deosebire a limbii române de cea „moldovenească”…

Adică, odată cu trecerea timpului, a început să se modifice viziunea asupra inexistenţei „limbii moldoveneşti”, iniţiativa, evident, pornind de la un nivel destul de înalt, chiar de la Kiev, viziune care în cele din urmă s-a materializat într-o „nouă” dar aceeaşi veche concepţie a aceleiaşi „limbi moldoveneşti” confirmată chiar printr-un act legislativ.

La finele anului 1997, Rada Supremă a Ucrainei a inclus „limba moldovenească”, alături de limba română, în numărul celor zece limbi asupra cărora se extind principiile Cartei europene a limbilor regionale sau limbilor minorităţilor naţionale, recunoscute şi consfinţite în ţara respectivă prin adoptarea Legii „Cu privire la ratificarea Convenţiei-Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale”. Astfel parlamentarii ucrainieni şi-au manifestat grija lor deosebită pentru o limbă care nu există, care nu se predă în nici o şcoală din Ucraina şi care nu are nici un suport material, adică în această limbă nu se editează nici un fel de publicaţii, cărţii etc.

Interesant ar fi de aflat de la aceşti parlamentari ce deosebiri văd ei între, să spunem, moldovenii unui stat din raionul Noua Suliţă şi românii unei localităţi din raioanele Herţa sau Hliboca. Sau, mai bine, chiar între moldovenii din Răchiţa şi românii din Boian, sate învecinate care se află în acelaşi raion? De la Kiev însă se vede mai clar şi de aceea nu se admite nici într-un caz ca românul bucovinean să se confunde cu românul basarabean din aceeaşi regiune Cernăuţi.

     Reanimarea „limbii moldoveneşti” de către Rada Supremă nu poate fi interpretată altfel decât în concordantă cu strategia de divizare tot mai accentuată a comunităţii noastre în români şi moldoveni, politica de delimitare a acestora fiind preluată de către autorităţile ucrainiene cu şi mai multă acerbie de cum a făcut-o timp de jumătate de secol imperiul sovietic.

 

Apologeţii „moldovenismului” şi realitatea românească

 

 

     Dându-se tonul la nivelul legislativ cel mai înalt,  s-a purces imediat la fapte pe teren, adică la aplicarea „prevederilor legislative” în practică. Anul următor în regiunea Odesa s-a înfiinţat o „Asociaţia naţional-culturală a moldovenilor din Ucraina”. Puţin mai târziu, în februarie 1999, cu implicarea acestei „asociaţii a moldovenilor” încropite în grabă de către un oarecare Fetescu, la Odesa s-a desfăşurat o „conferinţă ştiinţifico-practică internaţională” cu tema „Moldovenii din Ucraina: retrospectivă istorică şi actualitate”, având drept organizatori Preşedenţia Ucrainei şi Administraţia de Stat a acestei regiuni, acţiune care a făcut în Ucraina şi mai evident interesul deosebit de accentuat faţă de aşa-zişii moldoveni din sudul Basarabiei de către autorităţile acestei ţări, cu intenţia nedisimulată de a-i prezenta drept o etnie aparte de cea română.

Această schimbare de macaz, căreia nu se poate să nu i se zărească tenta politică, este cu atât mai surprinzătoare fiind coroborată cu realitatea din şcolile naţionale din zonele cu populaţie românofonă, în care limba română s-a încetăţenit deja temeinic – atât în şcolile româneşti din regiunile Cernăuţi şi Transcarpatică, cât şi în cele „moldoveneşti” din regiunea Odesa.

Simpozionul „Moldovenii din Ucraina” de la Odesa, nu a urmărit alt scop decât cel de fundamentare teoretică şi de oficializare cât mai grabnică a acestei noi „concepţii” a ideologilor ucrainieni şi în special a celor din cadrul Ministerului Învăţământului cu privire la departajarea tranşantă a populaţiei românofone din Ucraina în două etnii diferite.

Prin aceasta se explică şi faptul că la simpozionul respectiv au fost prezente personalităţi politice importante ca, bunăoară Ghenadi Udovenko, fost ministru al Afacerilor Externe, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului a Radei Supreme, Ivan Hnatsin, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Grinevtki, şeful Administraţiei Regionale de Stat, precum şi savanţi, politologi, inclusiv o impresionantă echipă de la Chişinău.

     După cum s-a relatat în presă, la conferinţa ştiinţifico-practică de la Odesa au fost luate în dezbatere „probleme privind starea şi căile de dezvoltare a etniei moldovenilor (!) în sudul Ucrainei”, evidenţiindu-se în mod deosebit „vechimea moldovenilor, limbii şi culturii lor sub aspectul dezvoltării civilizaţiei europene şi celei mondiale” şi combătându-se „teza revizionistă despre existenţa doar de câteva secole a moldovenilor ca popor”.

În susţinerea acestor „teze” au pledat   apologeţi ai „moldovenismului” de la Chişinău precum V. Stati – „Destinul istoric al moldovenilor din diasporă”, V. Senic – „Noi temeiuri filologice ale limbii moldoveneşti” etc.

Pur şi simplu, doar aceste titluri ale unor comunicări scot tranşant în evidentă caracterul politic tendenţios al „dezbaterilor” din cadrul simpozionului, precum şi morga lor deosebit de savantă. Însă astfel de sforţări de opunere a moldovenilor şi românilor în plan istoric au fost contracarate tacit chiar de comunicările altor vorbitori care, abordând problema drepturilor naţionale şi culturale ale moldovenilor precum şi modul satisfacerii lor în Ucraina, i-au pus pe moldoveni într-o ecuaţie directă cu românii, fiindcă statistica oficială privind învăţământul în limba maternă este prezentată integral pentru toată populaţia românofonă – în Ucraina există şcoli numai cu predarea în limba română, nu şi în „limba moldovenească”.

De aceea sunt foarte stranii concluziile la care a ajuns această conferinţă: „În locurile unde trăiesc compact moldoveni funcţionează şcoli cu predarea în limba moldovenească (!) şi instituţii preşcolare, sunt pregătite cadre pedagogice naţionale, la radio şi televiziune s-au creat redacţii moldoveneşti, precum şi biblioteci cu literatură moldovenească”.

După astfel de constatări au urmat recomandările privind „soluţionarea problemelor de dezvoltare etno-socială şi de renaştere (!) a etniei moldoveneşti din Ucraina” ce prevăd „conlucrarea structurilor de stat şi ale puterii executive cu organizaţiile obşteşti moldoveneşti”, „elaborarea unui program pentru tineri în scopul antrenării generaţiilor tinere în mişcarea moldovenească naţională”, „asigurarea şcolilor cu predarea în limba moldovenească (care nu există în Ucraina!) cu materiale didactice, îndreptare metodice, manuale”…

 

 

De unde cresc picioare „limbii moldoveneşti”?

 

    Evident, recomandările respective au constituit un semnal foarte clar la o ofensivă largă împotriva limbii române, la „moldovenizarea” românilor în general. S-au făcut, drept urmare a noii politici promovate de către autorităţile ucrainiene faţă de populaţia românofonă, probe de creare a unor „organizaţii obşteşti moldoveneşti” şi în regiunea Cernăuţi, în particular în raionul Noua Suliţă. În schimb, în sudul Basarabiei recomandările „conferinţei” se aplică cu succes în practică.

Astfel,  doar pentru cele opt şcoli româneşti câte mai există la ora actuală în regiunea Odesa a fost elaborată o programă de studiu pentru… „literatura moldovenească” şi nu pentru literatura română, cum a fost în trecut, programă aprobată de Ministerul învăţământului din Ucraina. Adică în aceste şcoli elevilor li se predă  nu literatura română, ci… „literatura moldovenească”!

În regiunea Odesa, din Ucraina, copiii etnicilor români studiaza şi astăzi în limba… „moldovenească”, spre deosebire de cei din Cernăuţi sau Transcarpatia, unde autorităţile regionale nu interzic denumirea de limba română.

Aşa s-a ajuns în situaţia în care copiii etnicilor români din regiunea Odesa merg la Olimpiada de limba moldoveneasca, pe când cei din Cernăuţi sau Transcarpatia, la Olimpiada de limba română. Asociaţia Naţional-Culturală „Basarabia”, a Românilor din regiunea Odesa, cere unificarea celor două programe de învăţământ şi folosirea corectă a denumirii de limba română.

În regiunea Odesa din Ucraina trăiesc 128.000 de etnici români, divizaţi artificial în români şi moldoveni.

Deocamdată, încă nu s-a dat curs altei „cereri a organizaţiilor obşteşti moldoveneşti” – celei de a se reveni la grafia chirilică pentru „limba moldovenească”… Probabil, nu pentru mult timp, deoarece în Ucraina, în particular la tipografia din Cernăuţi, se editează de mai mulţi ani manuale şi altă literatură în „limba moldovenească” cu grafie chirilică la comanda separatiştilor din Transnistria.cadrele didactice care ţin legătura cu alţi colegi din Cernăuţi, Republica Moldova sau România, sau participă la stagii pedagogice în limba română, sunt în evidenţa Serviciului de Securitate.

     Care sunt circumstanţele ce-au determinat modificarea în optica autorităţilor ucrainiene a problemei privind unitatea etnică a românilor şi moldovenilor? Care sunt cauzele ce-au generat această comandă politică de reanimare a „limbii moldoveneşti” şi a „moldovenismului” în Ucraina? Explicaţia este evidentă. Luaţi în ansamblu, cum este şi normal, moldo-românii constituie numeric în Ucraina, după ruşi, a doua minoritate.

Situaţia de a fi a doua etnie ca număr, din perspectiva aplicării legilor şi convenţiilor internaţionale cu privire la minorităţi pe care urmează să le ratifice şi parlamentul Ucrainei, implică nişte consecinţe de care autorităţile de la Kiev se tem în mod incontestabil, în special după semnarea Tratatului politic de bază cu România, prin care şi-au asumat anumite angajamente despre îndeplinirea cărora vor trebui să raporteze atât în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale, cât şi în cel al unor organisme internaţionale.

La fel de cert este şi faptul că intenţiile de divizare a românilor şi moldovenilor s-au intensificat extrem de puternic îndeosebi după vizitele Preşedintelui României Emil Constantinescu în regiunile Odesa şi Cernăuţi. Prin promovarea „moldovenismului”, care nu constituie decât o tentativă brutală de a diviza aceeaşi etnie în două entităţi insignifiante, Ucraina se străduieşte să se debaraseze până şi de acele minime angajamente pe care şi le-a asumat, destul de evaziv, printre altele, prin semnarea acestui tratat în anul 1997, în ceea ce priveşte respectarea drepturilor naţionale ale comunităţii româneşti şi crearea de condiţii favorabile pentru dezvoltarea identităţii noastre etnice.

Pe de altă parte, această politică are şi obiective mai îndepărtate vizând evoluţia evenimentelor din estul Republicii Moldova, unde Ucraina îşi declară mereu „obligaţia sfântă de a apăra drepturile ucrainienilor”, de acolo, reanimarea „moldovenismului” în acest context nefiind doar o banală nostalgie după vremurile imperiale, ci o reală strategie ce va fi pusă încetul cu încetul în practică de cei care năzuiesc să creeze în Estul Europei o supraputere locală.

Nu întâmplător ziarele ultranaţionaliste de la Cernăuţi, ca „Ceas”, bunăoară, afirmă mereu şi răspicat că Transnistria ar constitui „străvechi pământuri ucrainiene”, care vor trebui să revină cândva la sânul Ucrainei Mari…

Românii din Ucraina – carte de joc în intrigile politice ale Kievului

 

 

     Cu totul recent, acelasi ziar, din 26 octombrie 2001, a venit cu tonalităţi absolut proaspete privind această problemă, după cum se poate constata dintr-un articol intitulat provocator „România mare înghite Moldova mică” (!) şi semnat sugestiv, după părerea autorilor „An. Tonescu”. Acest ziar „Ceas” este deja cunoscut pentru provocările de tot felul pe care le-a orchestrat de-a lungul ultimilor 10 ani, provocări ce provin nu atât din birourile redacţiei, cât din afara lor, paginile publicaţiei respective servind de foarte multe ori drept poligon pentru probarea unor idei şi atitudini antiromâneşti sfidătoare, cinice şi respingătoare deopotrivă, care ulterior sunt preluate, mai atenuat şi diplomatic, de către oficialităţile ucrainiene atât la nivel local, cât şi central.

Este un procedeu bine pus la punct, care funcţionează ireproşabil, după cum s-a dovedit în repetate rânduri în trecut cu privire la cele mai diferite aspecte ale relaţiilor româno-ucrainiene. De această dată, însă, este atacată problema „moldovenismului” în Ucraina, fiind vizate direct opiniile exprimate în acest sens de către cei mai înalţi demnitari români – preşedintele şi primul ministru.

Drept pretext serveşte disputa de ultimă oră dintre România şi republica Moldova pe marginea discursului ministrului moldovean al Justiţiei la Haga, acuzele sale surprinzătoare şi scandaloase la adresa României i-au bucurat peste măsură pe pescuitorii în ape tulburi din Ucraina, iar aceştia, desigur, nu puteau să nu scape posibilitatea de-a profita de o asemenea situaţie şi să nu o cunoaşte, înainte de toate afirmaţiile „noilor iluminişti români”, după cum scriu batjocoritor sforarii profesionişti de la „Ceas” şi de mai departe, avându-i în vedere pe preşedintele Ion Iliescu şi premierul Adrian Năstase, pentru că ar fi declarat că „români sunt toţi locuitorii Basarabiei şi Ucrainei care vorbesc limba română”.

Acest fapt atât de evident pentru toată lumea le trezeşte o nemulţumire totală şi neînfrântă noilor ideologi ai „moldovenismului” din Ucraina, din care cauză nici nu au pregetat prea mult pentru a-şi mediatiza cât mai grabnic „concepţiile” deja elaborate, dar care deocamdată aşteptau un climat mai prielnic. Şi iată că acest climat, după părerea lor, îi favorizează cât se poate de bine acum, de aceea şi imediat s-au pus pe treabă…

     „Autorul colectiv” (faptul se vede de la o poştă şi nu necesită vreo probă suplimentară) al acestui articol, ca de altfel şi al multor altor articole publicate cu regularitate de către ziarul

     „Ceas”, nu-şi poate stăpâni nici cât de putin adversitatea de care este cuprins pentru a lăsa măcar o umbră de obiectivitate cu privire la neroziile pe care le debitează atât de ritos. Animat de un spirit polemic nereţinut, acest „autor colectiv” este gata să nege orice teză ce contrazice ideea existenţei unei „limbi şi etnii moldoveneşti” deosebite de limba şi etnia română, solidarizându-se în acest sens cu concepţia imperialismului sovietic pentru a-l combate cu vehementă pe preşedintele României Ion Iliescu, care a declarat că „ideea apariţiei naţiunii moldoveneşti provine de la teoria stalinistă”…

     Însă nu numai acest lucru îi deranjează pe binevoitorii noştri ucrainieni. Ei se arată a fi foarte iritaţi de viitoarea aderare a României la NATO şi la Uniunea Europeană, deoarece, scrie ziarul „Ceas”, „politica României nu poate să nu ne îngrijoreze înainte de toate pentru faptul că ea contravine la modul serios principiilor de bună vecinătate cu ţările vecine” (!) Dar asta nu e tot, pentru că putin mai încolo se continuă:

„Devine evident că România nu se va dezice de tentativele de a se amesteca în treburile interne ale Moldovei şi Ucrainei” (!). Un astfel de „amestec” în treburile interne ale Ucrainei este… susţinerea pe care România o acordă acestei ţări pentru aderarea ei la Uniunea Europeană.

Ucraina însă, îşi năuceşte din nou cititorii ziarului „Ceas”, nu are nevoie de sprijinul României, fiindcă „transparenţa frontierelor între Ucraina şi România din cadrul UE va fi folosită de Bucureşti pentru continuarea destabilizării situaţiei în Ucraina” (!).

Un asemenea limbaj părea că tine de domeniul trecutului, dar iată că aceasta poate fi revocat şi reutilizat cu destulă uşurinţă şi deloc întâmplător şi în mileniul trei, pentru a emite nişte semnale de avertisment la adresa politicii unei ţări vecine, care la un moment dat nu convine cuiva.

Din aceeaşi cauză sunt reanimate „limba moldovenească” şi „moldovenismul”, adică pentru a fi folosite drept carte măsluită într-un joc politic ce vizează cu totul alte obiective, dintre care Insula Şerpilor nu este unicul şi nici ultimul.

De fapt nu este vorba despre „moldovenism”, cât despre comunitatea română în ansamblu din Ucraina, cu drepturile naţionale ale căreia această ţară, în care noi am nimerit în virtutea unor distorsiuni ale istoriei, încearcă să facă târg cu România sau mai bine zis să facă presiuni asupra României în vederea obţinerii unor avantaje în disputa pentru platoul continental al Mării Negre…

Or, pe noi, românii, cel putin din Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei, o asemenea situaţie nu ne satisface şi nu vom putea rămâne impasibili când cineva intenţionează să speculeze cu drepturile noastre fireşti şi inalienabile.

Ştefan Broască

Redactor şef al revistei „Plai Românesc” din Cernăuţi

 

 

07/12/2017 Posted by | ROMANII DIN JURUL ROMANIEI | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

%d blogeri au apreciat asta: