CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Reanimarea”moldovenismului”şi a „limbii moldoveneşti”în Ucraina. De ce încurajează Ucraina „moldovenismul”? VIDEO

 

 

 

 

Reanimarea „limbii moldoveneşti” şi a „moldovenismului” în Ucraina: imperativ etnic sau comandă politică?

    Problema „limbii moldoveneşti” în Ucraina se părea că a fost rezolvată definitiv şi ireversibil acum zece ani, când s-a revenit la veşmântul ei firesc – cel latin şi i s-a recunoscut identitatea ei adevărată – cea de limbă română.

Astfel, toate şcolile din cele trei zone cu populaţie compact românească din Ucraina, şi anume regiunile Cernăuţi, Transcarpatică şi Odesa, care au fost pe timpul imperiului sovietic „moldoveneşti”, au devenit şcoli cu predare în limba română.

Catedra de filologie moldovenească de la Universitatea din Cernăuţi în mod firesc şi-a schimbat titulatura în Catedra de filologie română, redacţiile pentru emisiunile de radio şi televiziune în „limba moldovenească” s-au transformat oficial în redacţii pentru emisiunile în limba română, la fel şi ziarele etc.

Desigur, calea pe care a parcurs-o acest proces de depăşire a glotonimului „limba moldovenească”, cultivat în mod foarte dur şi insistent timp de cinci decenii (printre altele, şi cu concursul lingviştilor autohtoni de origine română, care au făcut carieră ştiinţifică dovedind „autonomia limbii moldoveneşti” faţă de limba română şi situarea ei în imediata vecinătatea a limbii ruse), precum şi procesul de repunere a limbii române în drepturile ei legitime n-a fost chiar atât de neted, însă trebuie de recunoscut fără echivoc că autorităţile ucrainiene, forurile politice şi intelectuale au manifestat atunci suficientă înţelegere şi în ultimă instanţă nu s-au opus acestui proces firesc, logic şi legitim, deşi voci şi atitudini adverse venite din partea anumitor forţe şi persoane cu vedere extremiste şi antiromâneşti au existat îndeajuns şi în acel timp.

     Spre regret, o asemenea perioadă de normalitate nu a durat decât vreo cinci ani, după care s-au reluat tratativele de reanimare a „limbii moldoveneşti”, de menţinere a divizării, moştenite de la regimul precedent, a vorbitorilor românofoni în două etnii separate – români şi moldoveni. De fapt, această divizare nu a fost denunţată niciodată   de autorităţile ucrainiene.

Dimpotrivă, ea a fost menţinută permanent în statisticile oficiale, iar presa de limbă ucrainiană, scriind despre comunitatea noastră, precizează de ani de zile şi cu insistenţă de invidiat că ar fi vorba despre români şi moldoveni, deşi uneori mai sunt nevoiţi măcar tacit să admită că aceştia ar constitui, totuşi, o entitate unică, însă.. dublă, mixtă sau altceva de acest gen.

 

 „În Ucraina sunt circa jumătate de milion de români, împărțiți artificial după model stalinist de către autoritățile ucrainene în români și „moldoveni”. Populația românească se află sub o puternică presiune asimilaționistă, principalul instrument utilizat de autorități fiind închiderea școlilor românești sau transformarea lor în școli cu predare în limba ucraineană”, relatează Anatol Popescu, preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia”, în respectivul Memoriu.

Aici se amintea că, imediat după semnarea Tratatului ucraineano-român de bună vecinătate din 1997, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina începe, din anul 1998, procesul de învăţământ în școlile din regiunea Odesa în limba „moldovenească”, aprobând o programă şcolară duplicitară, practic identică cu programa românească.

 

     Cum au fost transformaţi românii din regiunea Cernăuţi în „moldoveni”

 

     Este necesar de subliniat că în regiunea Cernăuţi, conform recensământului efectuat încă în anul 1989, sunt 11 la sută români şi 9 la sută moldoveni, iar în Ucraina ei constituie aproape o jumătate de milion, dintre care doar circa o sută cincizeci de mii sunt înscrişi români.

Populaţia românofonă din regiunea Transcarpatică a figurat în paşapoarte ca români, cea din regiunea Odesa ca moldoveni, iar cea din regiunea Cernăuţi – ca români (raioanele Herţa, Hliboca şi Storojinet, parţial Noua Suliţă) şi ca moldoveni (parţial raionul Noua Suliţă), deşi o parte din locuitorii satelor din jurul centrului regional care au făcut parte din Bucovina istorică – Mahala, Boian, Ostriţa, Voloca, Molodia, Corovia, Ceahor, Valea Cosminului – a fost trecută drept moldoveni în paşapoarte de către ocupanţii sovietici, care erau extrem de experimentaţi în aplicarea principiului „divide et impera”, intenţia de „moldovenizare” a românilor fiind făcută cu bătaie lungă.

Faptul că anume în special românii din localităţile din jurul Cernăuţiului au fost „moldovenizaţi” în primul rând. nu a constituit niciodată şi pentru nimeni vreun secret – pentru a crea în jurul celui mai mare şi mai important oraş din Bucovina un „cordon sanitar” etnic altul decât cel românesc existent de peste o jumătate de mileniu.

În majoritatea localităţilor respective au fost desfiinţate şcolile româneşti, iar „moldovenii” treptat au devenit „ucrainieni” şi în prezent doar în două localităţi din cele ucrainizate după război (Molodia şi Corovia) au fost deschise clase româneşti, pe baza cărora s-au creat puţin mai târziu şcoli româneşti, dar care, din păcate, nu au acum nici o şansă să supraveţuiască.

Numărul elevilor s-a redus treptat, iar în ultimul timp, destul de considerabil, pentru ca să se ajungă la situaţia când la deschiderea acestor şcoli nu s-au mai putut forma clase de-a întâia româneşti.

 

Integrarea europeană şi parlamentarii ucrainieni inventatori de limbi

 

     Aşadar, în primii ani ai existenţei Ucrainei „limba moldovenească” a fost recunoscută oficial că ar fi identică cu limba română, însă vorbitorii acestei limbi comune au continuat să fie divizaţi în două etnii separate, unicul argument fiind cel al existenţei unui stat denumit Republica Moldova, care, printre altele, pe atunci recunoştea limba română ca limbă oficială a sa.

Când pentru toţi elevii şcolilor din aşa-zisele zone „moldoveneşti” din Ucraina a devenit o certitudine că ei învaţă în limba română, unii funcţionari de stat, îndeosebi din Ministerul Învăţământului de la Kiev, deputaţi, fruntaşi publici, politologi, au început să se îndoiască de acest lucru, adică au început din nou să recurgă la strategia imperial-sovietică de deosebire a limbii române de cea „moldovenească”…

Adică, odată cu trecerea timpului, a început să se modifice viziunea asupra inexistenţei „limbii moldoveneşti”, iniţiativa, evident, pornind de la un nivel destul de înalt, chiar de la Kiev, viziune care în cele din urmă s-a materializat într-o „nouă” dar aceeaşi veche concepţie a aceleiaşi „limbi moldoveneşti” confirmată chiar printr-un act legislativ.

La finele anului 1997, Rada Supremă a Ucrainei a inclus „limba moldovenească”, alături de limba română, în numărul celor zece limbi asupra cărora se extind principiile Cartei europene a limbilor regionale sau limbilor minorităţilor naţionale, recunoscute şi consfinţite în ţara respectivă prin adoptarea Legii „Cu privire la ratificarea Convenţiei-Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale”. Astfel parlamentarii ucrainieni şi-au manifestat grija lor deosebită pentru o limbă care nu există, care nu se predă în nici o şcoală din Ucraina şi care nu are nici un suport material, adică în această limbă nu se editează nici un fel de publicaţii, cărţii etc.

Interesant ar fi de aflat de la aceşti parlamentari ce deosebiri văd ei între, să spunem, moldovenii unui stat din raionul Noua Suliţă şi românii unei localităţi din raioanele Herţa sau Hliboca. Sau, mai bine, chiar între moldovenii din Răchiţa şi românii din Boian, sate învecinate care se află în acelaşi raion? De la Kiev însă se vede mai clar şi de aceea nu se admite nici într-un caz ca românul bucovinean să se confunde cu românul basarabean din aceeaşi regiune Cernăuţi.

     Reanimarea „limbii moldoveneşti” de către Rada Supremă nu poate fi interpretată altfel decât în concordantă cu strategia de divizare tot mai accentuată a comunităţii noastre în români şi moldoveni, politica de delimitare a acestora fiind preluată de către autorităţile ucrainiene cu şi mai multă acerbie de cum a făcut-o timp de jumătate de secol imperiul sovietic.

 

Apologeţii „moldovenismului” şi realitatea românească

 

 

     Dându-se tonul la nivelul legislativ cel mai înalt,  s-a purces imediat la fapte pe teren, adică la aplicarea „prevederilor legislative” în practică. Anul următor în regiunea Odesa s-a înfiinţat o „Asociaţia naţional-culturală a moldovenilor din Ucraina”. Puţin mai târziu, în februarie 1999, cu implicarea acestei „asociaţii a moldovenilor” încropite în grabă de către un oarecare Fetescu, la Odesa s-a desfăşurat o „conferinţă ştiinţifico-practică internaţională” cu tema „Moldovenii din Ucraina: retrospectivă istorică şi actualitate”, având drept organizatori Preşedenţia Ucrainei şi Administraţia de Stat a acestei regiuni, acţiune care a făcut în Ucraina şi mai evident interesul deosebit de accentuat faţă de aşa-zişii moldoveni din sudul Basarabiei de către autorităţile acestei ţări, cu intenţia nedisimulată de a-i prezenta drept o etnie aparte de cea română.

Această schimbare de macaz, căreia nu se poate să nu i se zărească tenta politică, este cu atât mai surprinzătoare fiind coroborată cu realitatea din şcolile naţionale din zonele cu populaţie românofonă, în care limba română s-a încetăţenit deja temeinic – atât în şcolile româneşti din regiunile Cernăuţi şi Transcarpatică, cât şi în cele „moldoveneşti” din regiunea Odesa.

Simpozionul „Moldovenii din Ucraina” de la Odesa, nu a urmărit alt scop decât cel de fundamentare teoretică şi de oficializare cât mai grabnică a acestei noi „concepţii” a ideologilor ucrainieni şi în special a celor din cadrul Ministerului Învăţământului cu privire la departajarea tranşantă a populaţiei românofone din Ucraina în două etnii diferite.

Prin aceasta se explică şi faptul că la simpozionul respectiv au fost prezente personalităţi politice importante ca, bunăoară Ghenadi Udovenko, fost ministru al Afacerilor Externe, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului a Radei Supreme, Ivan Hnatsin, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Grinevtki, şeful Administraţiei Regionale de Stat, precum şi savanţi, politologi, inclusiv o impresionantă echipă de la Chişinău.

     După cum s-a relatat în presă, la conferinţa ştiinţifico-practică de la Odesa au fost luate în dezbatere „probleme privind starea şi căile de dezvoltare a etniei moldovenilor (!) în sudul Ucrainei”, evidenţiindu-se în mod deosebit „vechimea moldovenilor, limbii şi culturii lor sub aspectul dezvoltării civilizaţiei europene şi celei mondiale” şi combătându-se „teza revizionistă despre existenţa doar de câteva secole a moldovenilor ca popor”.

În susţinerea acestor „teze” au pledat   apologeţi ai „moldovenismului” de la Chişinău precum V. Stati – „Destinul istoric al moldovenilor din diasporă”, V. Senic – „Noi temeiuri filologice ale limbii moldoveneşti” etc.

Pur şi simplu, doar aceste titluri ale unor comunicări scot tranşant în evidentă caracterul politic tendenţios al „dezbaterilor” din cadrul simpozionului, precum şi morga lor deosebit de savantă. Însă astfel de sforţări de opunere a moldovenilor şi românilor în plan istoric au fost contracarate tacit chiar de comunicările altor vorbitori care, abordând problema drepturilor naţionale şi culturale ale moldovenilor precum şi modul satisfacerii lor în Ucraina, i-au pus pe moldoveni într-o ecuaţie directă cu românii, fiindcă statistica oficială privind învăţământul în limba maternă este prezentată integral pentru toată populaţia românofonă – în Ucraina există şcoli numai cu predarea în limba română, nu şi în „limba moldovenească”.

De aceea sunt foarte stranii concluziile la care a ajuns această conferinţă: „În locurile unde trăiesc compact moldoveni funcţionează şcoli cu predarea în limba moldovenească (!) şi instituţii preşcolare, sunt pregătite cadre pedagogice naţionale, la radio şi televiziune s-au creat redacţii moldoveneşti, precum şi biblioteci cu literatură moldovenească”.

După astfel de constatări au urmat recomandările privind „soluţionarea problemelor de dezvoltare etno-socială şi de renaştere (!) a etniei moldoveneşti din Ucraina” ce prevăd „conlucrarea structurilor de stat şi ale puterii executive cu organizaţiile obşteşti moldoveneşti”, „elaborarea unui program pentru tineri în scopul antrenării generaţiilor tinere în mişcarea moldovenească naţională”, „asigurarea şcolilor cu predarea în limba moldovenească (care nu există în Ucraina!) cu materiale didactice, îndreptare metodice, manuale”…

 

 

De unde cresc picioare „limbii moldoveneşti”?

 

    Evident, recomandările respective au constituit un semnal foarte clar la o ofensivă largă împotriva limbii române, la „moldovenizarea” românilor în general. S-au făcut, drept urmare a noii politici promovate de către autorităţile ucrainiene faţă de populaţia românofonă, probe de creare a unor „organizaţii obşteşti moldoveneşti” şi în regiunea Cernăuţi, în particular în raionul Noua Suliţă. În schimb, în sudul Basarabiei recomandările „conferinţei” se aplică cu succes în practică.

Astfel,  doar pentru cele opt şcoli româneşti câte mai există la ora actuală în regiunea Odesa a fost elaborată o programă de studiu pentru… „literatura moldovenească” şi nu pentru literatura română, cum a fost în trecut, programă aprobată de Ministerul învăţământului din Ucraina. Adică în aceste şcoli elevilor li se predă  nu literatura română, ci… „literatura moldovenească”!

În regiunea Odesa, din Ucraina, copiii etnicilor români studiaza şi astăzi în limba… „moldovenească”, spre deosebire de cei din Cernăuţi sau Transcarpatia, unde autorităţile regionale nu interzic denumirea de limba română.

Aşa s-a ajuns în situaţia în care copiii etnicilor români din regiunea Odesa merg la Olimpiada de limba moldoveneasca, pe când cei din Cernăuţi sau Transcarpatia, la Olimpiada de limba română. Asociaţia Naţional-Culturală „Basarabia”, a Românilor din regiunea Odesa, cere unificarea celor două programe de învăţământ şi folosirea corectă a denumirii de limba română.

În regiunea Odesa din Ucraina trăiesc 128.000 de etnici români, divizaţi artificial în români şi moldoveni.

Deocamdată, încă nu s-a dat curs altei „cereri a organizaţiilor obşteşti moldoveneşti” – celei de a se reveni la grafia chirilică pentru „limba moldovenească”… Probabil, nu pentru mult timp, deoarece în Ucraina, în particular la tipografia din Cernăuţi, se editează de mai mulţi ani manuale şi altă literatură în „limba moldovenească” cu grafie chirilică la comanda separatiştilor din Transnistria.cadrele didactice care ţin legătura cu alţi colegi din Cernăuţi, Republica Moldova sau România, sau participă la stagii pedagogice în limba română, sunt în evidenţa Serviciului de Securitate.

     Care sunt circumstanţele ce-au determinat modificarea în optica autorităţilor ucrainiene a problemei privind unitatea etnică a românilor şi moldovenilor? Care sunt cauzele ce-au generat această comandă politică de reanimare a „limbii moldoveneşti” şi a „moldovenismului” în Ucraina? Explicaţia este evidentă. Luaţi în ansamblu, cum este şi normal, moldo-românii constituie numeric în Ucraina, după ruşi, a doua minoritate.

Situaţia de a fi a doua etnie ca număr, din perspectiva aplicării legilor şi convenţiilor internaţionale cu privire la minorităţi pe care urmează să le ratifice şi parlamentul Ucrainei, implică nişte consecinţe de care autorităţile de la Kiev se tem în mod incontestabil, în special după semnarea Tratatului politic de bază cu România, prin care şi-au asumat anumite angajamente despre îndeplinirea cărora vor trebui să raporteze atât în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale, cât şi în cel al unor organisme internaţionale.

La fel de cert este şi faptul că intenţiile de divizare a românilor şi moldovenilor s-au intensificat extrem de puternic îndeosebi după vizitele Preşedintelui României Emil Constantinescu în regiunile Odesa şi Cernăuţi. Prin promovarea „moldovenismului”, care nu constituie decât o tentativă brutală de a diviza aceeaşi etnie în două entităţi insignifiante, Ucraina se străduieşte să se debaraseze până şi de acele minime angajamente pe care şi le-a asumat, destul de evaziv, printre altele, prin semnarea acestui tratat în anul 1997, în ceea ce priveşte respectarea drepturilor naţionale ale comunităţii româneşti şi crearea de condiţii favorabile pentru dezvoltarea identităţii noastre etnice.

Pe de altă parte, această politică are şi obiective mai îndepărtate vizând evoluţia evenimentelor din estul Republicii Moldova, unde Ucraina îşi declară mereu „obligaţia sfântă de a apăra drepturile ucrainienilor”, de acolo, reanimarea „moldovenismului” în acest context nefiind doar o banală nostalgie după vremurile imperiale, ci o reală strategie ce va fi pusă încetul cu încetul în practică de cei care năzuiesc să creeze în Estul Europei o supraputere locală.

Nu întâmplător ziarele ultranaţionaliste de la Cernăuţi, ca „Ceas”, bunăoară, afirmă mereu şi răspicat că Transnistria ar constitui „străvechi pământuri ucrainiene”, care vor trebui să revină cândva la sânul Ucrainei Mari…

Românii din Ucraina – carte de joc în intrigile politice ale Kievului

 

 

     Cu totul recent, acelasi ziar, din 26 octombrie 2001, a venit cu tonalităţi absolut proaspete privind această problemă, după cum se poate constata dintr-un articol intitulat provocator „România mare înghite Moldova mică” (!) şi semnat sugestiv, după părerea autorilor „An. Tonescu”. Acest ziar „Ceas” este deja cunoscut pentru provocările de tot felul pe care le-a orchestrat de-a lungul ultimilor 10 ani, provocări ce provin nu atât din birourile redacţiei, cât din afara lor, paginile publicaţiei respective servind de foarte multe ori drept poligon pentru probarea unor idei şi atitudini antiromâneşti sfidătoare, cinice şi respingătoare deopotrivă, care ulterior sunt preluate, mai atenuat şi diplomatic, de către oficialităţile ucrainiene atât la nivel local, cât şi central.

Este un procedeu bine pus la punct, care funcţionează ireproşabil, după cum s-a dovedit în repetate rânduri în trecut cu privire la cele mai diferite aspecte ale relaţiilor româno-ucrainiene. De această dată, însă, este atacată problema „moldovenismului” în Ucraina, fiind vizate direct opiniile exprimate în acest sens de către cei mai înalţi demnitari români – preşedintele şi primul ministru.

Drept pretext serveşte disputa de ultimă oră dintre România şi republica Moldova pe marginea discursului ministrului moldovean al Justiţiei la Haga, acuzele sale surprinzătoare şi scandaloase la adresa României i-au bucurat peste măsură pe pescuitorii în ape tulburi din Ucraina, iar aceştia, desigur, nu puteau să nu scape posibilitatea de-a profita de o asemenea situaţie şi să nu o cunoaşte, înainte de toate afirmaţiile „noilor iluminişti români”, după cum scriu batjocoritor sforarii profesionişti de la „Ceas” şi de mai departe, avându-i în vedere pe preşedintele Ion Iliescu şi premierul Adrian Năstase, pentru că ar fi declarat că „români sunt toţi locuitorii Basarabiei şi Ucrainei care vorbesc limba română”.

Acest fapt atât de evident pentru toată lumea le trezeşte o nemulţumire totală şi neînfrântă noilor ideologi ai „moldovenismului” din Ucraina, din care cauză nici nu au pregetat prea mult pentru a-şi mediatiza cât mai grabnic „concepţiile” deja elaborate, dar care deocamdată aşteptau un climat mai prielnic. Şi iată că acest climat, după părerea lor, îi favorizează cât se poate de bine acum, de aceea şi imediat s-au pus pe treabă…

     „Autorul colectiv” (faptul se vede de la o poştă şi nu necesită vreo probă suplimentară) al acestui articol, ca de altfel şi al multor altor articole publicate cu regularitate de către ziarul

     „Ceas”, nu-şi poate stăpâni nici cât de putin adversitatea de care este cuprins pentru a lăsa măcar o umbră de obiectivitate cu privire la neroziile pe care le debitează atât de ritos. Animat de un spirit polemic nereţinut, acest „autor colectiv” este gata să nege orice teză ce contrazice ideea existenţei unei „limbi şi etnii moldoveneşti” deosebite de limba şi etnia română, solidarizându-se în acest sens cu concepţia imperialismului sovietic pentru a-l combate cu vehementă pe preşedintele României Ion Iliescu, care a declarat că „ideea apariţiei naţiunii moldoveneşti provine de la teoria stalinistă”…

     Însă nu numai acest lucru îi deranjează pe binevoitorii noştri ucrainieni. Ei se arată a fi foarte iritaţi de viitoarea aderare a României la NATO şi la Uniunea Europeană, deoarece, scrie ziarul „Ceas”, „politica României nu poate să nu ne îngrijoreze înainte de toate pentru faptul că ea contravine la modul serios principiilor de bună vecinătate cu ţările vecine” (!) Dar asta nu e tot, pentru că putin mai încolo se continuă:

„Devine evident că România nu se va dezice de tentativele de a se amesteca în treburile interne ale Moldovei şi Ucrainei” (!). Un astfel de „amestec” în treburile interne ale Ucrainei este… susţinerea pe care România o acordă acestei ţări pentru aderarea ei la Uniunea Europeană.

Ucraina însă, îşi năuceşte din nou cititorii ziarului „Ceas”, nu are nevoie de sprijinul României, fiindcă „transparenţa frontierelor între Ucraina şi România din cadrul UE va fi folosită de Bucureşti pentru continuarea destabilizării situaţiei în Ucraina” (!).

Un asemenea limbaj părea că tine de domeniul trecutului, dar iată că aceasta poate fi revocat şi reutilizat cu destulă uşurinţă şi deloc întâmplător şi în mileniul trei, pentru a emite nişte semnale de avertisment la adresa politicii unei ţări vecine, care la un moment dat nu convine cuiva.

Din aceeaşi cauză sunt reanimate „limba moldovenească” şi „moldovenismul”, adică pentru a fi folosite drept carte măsluită într-un joc politic ce vizează cu totul alte obiective, dintre care Insula Şerpilor nu este unicul şi nici ultimul.

De fapt nu este vorba despre „moldovenism”, cât despre comunitatea română în ansamblu din Ucraina, cu drepturile naţionale ale căreia această ţară, în care noi am nimerit în virtutea unor distorsiuni ale istoriei, încearcă să facă târg cu România sau mai bine zis să facă presiuni asupra României în vederea obţinerii unor avantaje în disputa pentru platoul continental al Mării Negre…

Or, pe noi, românii, cel putin din Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei, o asemenea situaţie nu ne satisface şi nu vom putea rămâne impasibili când cineva intenţionează să speculeze cu drepturile noastre fireşti şi inalienabile.

Ştefan Broască

Redactor şef al revistei „Plai Românesc” din Cernăuţi

 

 

07/12/2017 Posted by | ROMANII DIN JURUL ROMANIEI | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Nezavisimaia gazeta: Drepturi lingvistice revendicate de rusii,romanii si maghiarii din Ucraina

Ruşii, românii şi maghiarii revendică drepturi lingvistice în Ucraina
 

Surpriză mare la Kiev. Doi parlamentari din Partidul Regiunilor aflat la guvernare, Vadim Kolesnicenko şi Serghei Kivalov, au depus în Rada Supremă un proiect de lege prin care cer statutul oficial, egal cu cel al limbii ucrainene, pentru limbile principalelor minorităţi etnice din Ucraina, scrie „Nezavisimaia gazeta” de la Moscova în numărul său din 31 august. Proiectul a fost susţinut, în calitate de coautori, de către Arkadi Monastârski, director general al Fundaţiei Evreieşti din Ucraina, Mihaly Tovt, preşedinte de onoare al Uniunii Democrate a Maghiarilor din Ucraina, şi de către Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”.

Intitulat „Despre bazele politicii lingvistice de stat” şi fiind înregistrat la 26 august cu numărul 9073, proiectul de lege prevede statutul de limbi regionale pentru „rusă, bielorusă, bulgară, armeană, găgăuză, idiş, crâm-tătără, moldovenească, germană, neogreacă, polineză, ţigănească, română, slovacă, maghiară, rusină, caraimă şi crâmceacă”.

Coautorii proiectului arată în nota de fundamentare, postată pe pagina de internet a Radei Spreme, că „legislaţia lingvistică a Ucrainei este una nesistemică, contradictorie şi cât se poate de lacunară”. „Dacă este să ne raportăm la datele ultimului recensământ general al populaţiei din Ucraina, din anul 2001, în cazul adoptării proiectului de lege limba rusă va căpăta statutul de limbă regională în 13 unităţi administrativ-teritoriale din Ucraina”, mai arată coautorii proiectului.

Corespondentul de la „Nezavisimaia gazeta” este de părere că proiectul de lege are toate şansele să fie adoptat în cadrul celei de a noua sesiuni din legislatura a VI-a, întrucât „regionalii” deţin majoritatea în Parlamentul ucrainean.

Potrivit proiectului de lege, limba rusă şi celelalte limbi regionale ar urma să fie folosite în organele puterii de stat de toate nivelurile, precum şi în sfera serviciilor administrative.

Un articol special al proiectului prevede posibilitatea ca paşaportul de cetăţean al Ucrainei, diplomele universitare, livretele militare, cărţile de muncă, adeverinţele de căsătorie şi alte acte eliberate de autorităţile de stat să cuprindă informaţii nu doar în limba ucraineană de stat, ci, la alegere, şi în una dintre limbile minoritare care urmează să primească statut oficial la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.

De asemenea, proiectul prevede utilizarea limbilor regionale în procedurile judecătoreşti, cele de urmărire administrativ-penală, în activitatea de antreprenoriat, precum şi în învăţământ. Astfel, instrucţiunea publică se va putea face în grupe, clase şi şcoli cu predare integrală în una dintre limbile minoritare şi regionale. Iniţiativa legislativă mai prevede posibilitatea folosirii limbilor regionale în presa scrisă şi audiovizuală, dar şi în dublajul de film, în funcţie de cererea publicului spectator. Singurul domeniu în care limba ucraineană ar urma să-şi păstreze statutul de singură limbă utilizată va fi cel al Forţelor Armate şi al structurilor paramilitare.

Pentru ca o limbă minoritară din Ucraina să obţină statutul oficial de limbă locală sau regională va fi necesară o pondere de 10% a vorbitorilor limbii respective, propun autorii proiectului de lege. Totodată, proiectul admite excepţii, când o limbă vorbită de mai puţin de 10% din populaţia localităţii, raionului sau regiunii ar putea dobândi statut de limbă locală sau regională. În asemenea cazuri va trebui să existe decizii ale autorităţilor locale vizate sau un număr rezonabil de semnături ale locuitorilor.

Reacţiile analiştilor şi comentatorilor de la Kiev nu au întârziat să apară pe marginea acestei iniţiative parlamentare. Victor Nabojenko, de la „Barometrul ucrainean”, este, bunăoară, de părere că noul proiect de lege va conduce la formarea autonomiilor maghiară şi română în Ucraina de vest. Nabojenko a declarat pentru „Nezavisimaia gazeta”, pe un ton alarmist, următoarele: „În ultimii ani, în Ucraina de vest ia amploare fenomenul separatismului. La aceasta îşi aduc contribuţia ţările vecine Ungaria şi România.

 Budapesta le eliberează paşapoarte maghiarilor din Transcarpaţia, iar România – românilor din regiunea Cernăuţi. Aceasta constituie o problemă. Dacă va fi adoptată o nouă lege cu privire la funcţionarea limbilor, fenomentul va lua turaţii. Într-un asemenea caz ar putea apărea două formaţiuni autonome în partea de vest a ţării. Autorii proiectului de lege nu s-au gândit la o asemenea perspectivă. Scopul urmărit de ei a fost altul şi se referă la regiunile de răsărit: neadmiterea înfiinţării unui nou partid prorus de stânga.

 Acest proces a scăpat de sub control. Dacă un asemenea partid va fi creat, iar regiunile de răsărit îşi trimit deja emisarii pentru susţinere la Moscova, Partidul Regiunilor va primi o lovitură puternică. Şi iată că „regionalii” şi-au adus aminte despre una dintre promisiunile lor electorale: limba rusă a doua limbă de stat. Ceea ce fac însă Kolesnicenko şi Kivalov nu va conduce la stabilizarea situaţiei în est, ci la separatism în vest”.

 „Crimeea şi Doneţkul nu vor fi luate şi duse de nimeni nicăieri, ele vor rămâne pe loc, indiferent dacă va fi adoptată sau nu o nouă lege despre funcţionarea limbilor. Pe când Transcarpaţia şi Cernăuţii ar putea încerca să se separe, ţinând cont, mai cu seamă, de faptul că în Ungaria au venit la putere naţionaliştii, de altfel, ca şi în România, ţări care nu fac un secret din dorinţa lor de a-şi redobândi teritoriile cuprinse altădată în fruntariile lor”, a mai declarat Nabojenko.

„Nezavisimaia gazeta” îl citează şi pe Veaceslav Kirilenko, preşedintele grupului parlamentar „Pentru Ucraina”, care a menţionat: „Folosind minorităţile naţionale drept paravan, Partidul Regiunilor încearcă să-i deschidă calea limbii ruse, legiferând astfel situaţia în care în ţară funcţionează două limbi de stat. Acest fapt însă va dinamita societatea. Mai multe forţe politice, inclusiv partidul „Pentru Ucraina” se vor pronunţa împotrivă.

 Dacă Partidul Regiunilor încearcă să-i facă astfel Moscovei pe plac, sperând să obţină beneficii pe alt plan, bunăoară în domeniul achiziţiilor de gaze naturale, faptul este în zadar: Rusia nu se va limita la chestiunea lingvistică şi va dori pe de asupra intrarea Ucrainei în Sistemul comun de transportare a gazelor, precum şi în Uniunea vamală.” Kirilenko a mai opinat că „Ucraina a soluţionat chestiunea lingvistică în 1996, când în Constituţie s-a fixat că limba de stat este cea ucraineană”.

Potrivit publicaţiei „Nezavisimaia gazeta”, în prezent limba rusă are statut oficial de limbă regională în regiunile Harkov şi Lugansk, precum şi în oraşul Sevastopol din Crimeea. Totodată, o decizie a Consiliului regional Zaporojie privind statutul de limbă regională acordat limbii ruse nu a putut intra în vigoare, întrucât aceasta a fost atacată în instanţă de către procuratura regională.

Nota FLUX: Românii reprezintă numeric în Ucraina a doua minoritate etnică, după cea rusă. Potrivit datelor ultimului recensământ organizat de Kiev în 2001, consângenii noştri deţin în ansamblul corpului social din Ucraina o pondere de 413 749 de persoane, dintre care 155 130 au fost înregistraţi ca etnici români sau românofoni, iar 258 619 – ca etnici „moldoveni”.

 Etnicii români sunt majoritari în trei raioane, şi anume: Adâncata sau Hliboca (67%), Herţa (94%) şi Reni (51%).

De asemenea, românii deţin o pondere importantă într-un şir întreg de localităţi din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatică. Singurul deputat de origine română din Rada Supremă de la Kiev, Ion Popescu, a fost ales pe listele Partidului Regiunilor, ai cărui deputaţi au iniţiat proiectul de lege despre funcţionarea limbilor în Ucraina.
Limba română nu are nici un statut oficial în ţara vecină. Ucraina este semnatară a Cartei Europene a Limbilor Regionale şi Minoritare. Ucraina a semnat acest instrument în anul 1996 şi l-a ratificat în anul 2005, pentru a evita pericolul adoptării iniţiativei Partidului Regiunilor de proclamare a limbii ruse drept a doua limbă de stat, şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006.

Carta Limbilor Regionale şi Minoritare este un instrument juridic internaţional elaborat de Consiliul Europei şi deschis spre semnare la 5 noiembrie 1992. Pentru 24 de state membre ale Consiliului (din 47) documentul a intrat în vigoare. România a semnat Carta în 1995, a ratificat-o în 2007, aceasta intrând în vigoare la 29 ianuarie 2008.

Raportul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei din 2010 privind modul de implementare de către Ucraina a Cartei Limbilor Regionale şi Minoritare cuprinde un şir de critici drastice la adresa autorităţilor de la Kiev. În Raport se menţionează: „Angajamentele asumate de către Ucraina nu corespund situaţiei reale a limbilor, în raport cu care trebuie asumate angajamente mai largi”.

Republica Moldova a semnat Carta la 11 iulie 2002, dar nu a ratificat-o până în prezent. Celelalte 22 de state care nu au ratificat Carta sunt state fără minorităţi etnice tradiţionale (Andora, Irlanda, Islanda, Monaco, San-Marino) şi state care au probleme serioase cu minorităţile etnice (Azerbaidjan, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Estonia, Georgia, Letonia, Lituania, Macedonia) sau aplică politici asimilaţioniste (Albania, Bulgaria, Federaţia Rusă, Franţa, Grecia, Italia, Portugalia, Turcia).

Emil CONSTANTINIU
Flux md.
 
 26 august 2011

31/08/2011 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: