Bătălia împotriva Umanității

Europarlamentarii români
USR-PLUS – Dacian Cioloș, Vlad-Marius Botoș, Vlad Gheorghe, Dragoș Tudorache, Alin Mituță, Ramona Strungariu și Nicolae Ștefănuță au votat rcent la Bruxelles, Raportului Matic privind sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente în UE.

Prevederea în discuție este:

”Întrucât, în anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare pot, de asemenea, să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen!.”

Raportul Matic al Parlamentului European prevede că şi bărbaţii transsexuali (n.r., care au fost femei în trecut) şi alte persoane non-binare au dreptul să rămână însărcinate şi să nască sau că avortul e drept fundamental al omului. Acesta a fost adoptat cu 378 de voturi pentru, 255 împotriva şi 42 de abţineri.

Dictatura anormalității

Parlamentarii europeni au hotărât că un bărbat poate naște copiii și au votat un raport în acest sens (Raportul Matic). Nu e obligatoriu, e doar un act politic, însă a strecurat în conștiința opiniei publice ideea insidioasă că și bărbații pot rămâne însărcinați și pot face copiii, citim pe blogul https://rapcea.ro . Nu contează faptul că nu a existat încă nici un caz în istoria umanității sau a biologiei mamiferelor în care un mascul să nască pui vii, iar demersul este similar unui semnal de alarmă la adresa protejării inorogilor în fața atacurilor dragonilor. S-a cerut (de către cine !?), s-a votat !

În urmă cu două zile, un transgender (un fost bărbat care și-a schimbat prin chirurgie plastică și tratamente hormonale sexul, devenind femeie) a “câștigat” concursul de frumusețe “Miss Nevada” din SUA.

Nu contează faptul că respectivul individ nu corespunde definiției biologice a femeii (factorul principal fiind acela că nu are aparatul reproducător al femeii). Dacă el vrea să se considere “femeie”, a devenit incorect politic să te pui în calea fericirii lui, considerându-l bărbat.

Laurel Hubbard (43 de ani, fostă Gavin Hubbard) este primul sportiv transgender care va concura la Jocurile Olimpice, după ce Federația de Haltere din Noua Zeelandă l-a înscris oficial pe lista de participanți la probele feminine.

Selectarea lui Laurel Hubbard a fost posibilă după ce Federația Internațională de Haltere a schimbat criteriile de calificare pentru Olimpiada de la Tokyo și a permis astfel participarea sportivilor transgender.

Hubbard nu a câștigat nici un titlu semnificativ cât timp a concurat în concursurile masculine de haltere. Începând cu vârsta de 35 de ani, când s-a declarat femeie și a început să concureze în competițiile feminine, a câștigat medalia de argint la Campionatele Mondiale din 2017 și medalia de aur la Jocurile Pacificului în 2019.

Belgiana Anna Vanbellinghen, principala favorită în competiția olimpică de la Tokyo la categoria la care va concura și Hubbard (87 kg), a numit selectarea sa drept ”o glumă proastă” și a criticat mișcarea pentru lipsa de fairplay la adresa celorlalte competitoare.

Se preconizează deja introducerea categoriei transgender, alături de masculin și feminin, la competițiile deja existente – însă inițiativa se lovește de opoziția mișcărilor gay, care critică acest demers.

Dacă un bărbat se declară femeie, de ce nu i-am recunoaște până la capăt acest statut , char dacă el are morfologia și musculatura unui bărbat !?

Exemplele de acest gen pot continua, căci sunt din ce în ce mai multe, în special în lumea sportului, iar reacțiile nu întârzie să apară.

Mișcarea feministă, care până mai ieri clama egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații, vârful de lance al revendicărilor fiind dreptul la avort (sub sloganul “fac ce vreau cu corpul meu”) s-a trezit atacată de invazia de transgenderi care doresc să intre în istorie, să devină relevanți ca femei, în domenii în care erau anonimi ca bărbați. În momentul de față, feministele au început să reacționeze la adresa acaparării de către transgenderi a unor zone destinate femeilor, cu consecința unor rupturi ideologice în cadrul frontului pentru libertățile sexuale.

Pentru noi, cei majoritari, genul acesta de știri ne provoacă cel mult amuzament și o ridicare indiferentă din umeri, deoarece nu vedem nici o miză în aceste încercări (aparent ratate), de modificare a legilor firii însă femeilor (competitoare la concursuri de frumusețe sau sportive) care își văd răpită munca de o viață și dreptul la podium, nu prea le mai arde de zâmbete îngăduitoare.

Pentru cei care susțin din umbră aceste aberații însă, ele sunt foarte importante, deoarece acum se scrie istoria transgenderismului: primul transsexual care a câștigat eurovizionul, primul transsexual care a câștigat un concurs de miss, primul transsexual care a câștigat o competiție atletică feminină. Primul transsexual care a câștigat dreptul la concediu maternal. Primul bărbat care a câștigat dreptul de a folosi toaleta femeilor.

Foto: Conchita Wurst (n. 6 noiembrie 1988, Gmunden, Austria), este de fapt Thomas „Tom” Neuwirth,un cântăreț travestit austriac care a reprezentat Austria la Concursul Muzical Eurovision 2014 cu melodia „Rise Like A Phoenix” reușind să câștige concursul.

Toate aceste date, nume și evenimente sunt adunate cu grijă și glorificate în viitoarele manuale de educație sexuală, ce sunt destinate schimbării mentalității privind ideologia de gen, a copiilor noștri.

Ele vor fi prezentate ca fiind egale în importanță cu primul transplant renal sau hepatic, sau cu descoperirea insulinei. Copii noștri vor trebui să învețe, să memoreze aceste date și nume “importante”, vor primi note și le va fi testat și reeducat simțul realității și normalității (redenumit “homofobie”).

Viitorul “aparține” – în viziunea scelerată a mondialiștilor, indivizilor “neutri” (nici bărbați, nici femei). Deja se promovează cântăreți, modele și haine unisex, personaje, păpuși pentru copiii cu o identitate sexuală cât mai vagă (androgină).

Pentru copiii, pentru viitor, au fost inventate genuri noi, ce nu există în natură (cisgen, non-binar, transgen) și orientări sexuale noi (asexuali, bisexuali, homosexuali, bi-curioși, demisexuali, non-heterosexuali, pansexuali, polisexuali, queer). Vor trebui să învețe definiția fiecărui gen și orientare, vor da examen din ele, iar probabil până în 2050 vor trebui să învețe despre câte tipuri de inorogi și curcubee specifice mișcării LGTBQIA există și care sunt diferențele între ele, câte sub-categorii de gay există și prin ce se identifică.

În America, copii învață la școală despre cultura bear și simbolurile gay friendly din zonele în care pot fi găsiți respectivii.

Ne dăm seama că treaba devine serioasă, când un președinte european, Emmanuel Macron ajunge să susțină ideea unei „bătălii culturale” cu statele-membre al Uniunii Europene din est, precum Ungaria sau Polonia, care adoptă legislație anti-LGBT sau anti-minorități.

„Trebuie să încercăm să aflăm cum pot ajunge unele ţări în această situaţie. Trebuie să ducem o bătălie culturală, o bătălie a civilizaţiilor”, a spus Macron la Bruxelles la conferinţa de presă de spătămâna trecută, după terminarea unui summit european unde au avut loc discuţii aprinse pe tema noii legi din Ungaria împotriva promovării homosexualităţii în rândul minorilor.

În spatele tuturor acestor inițiative și luări de poziție a politicienilor există un puternic lobby, ce sprijină deja o industrie a culturii sexuale de gen. În SUA, grupuri de presiune (ONG-uri) finanțate generos de mișcarea neo-marxistă evreiască, au determinat deja la Hollywood introducerea scenelor și personajelor gay sau transgender în filme, seriale și desene animate, ținta predilectă fiind copiii.

În premieră, personajul mitologiei nordice Loki, portretizat de Marvel în seria de filme Thor, devine primul personaj bisexual din filmele destinate copiilor !  Credeți că paradele anuale, săptămânile (devenite luni !) ale “diversității” sunt organizate gratuit, de către voluntari inimoși ?! Toți activiștii gay sunt bine finanțați și sponsorizați pentru activitatea lor, unii chiar trăiesc foarte dine doar din asta !

A devenit profitabil să devii gay, transgender sau susținător al mișcării LGTBQIA și mulți fripturiști din artă, cultură, muzică sau politică s-au prins de treaba asta și au devenit peste noapte susținători ai noii ideologii de gen.

De ce este importantă pentru mondialiști denaturarea normalității identității de gen ? Deoarece conștiința propriei identități pornește de la conceptul fundamental de bărbat sau femeie. Șubrezirea individului și a societății – prin alterarea conștiinței propriei identități este cheia viitoarei dictaturi planetare.

Dacă îi lăsăm să distrugă identitatea naturală a copiilor noștri, bătălia lor împotriva Umanității este ca și câștigată.

Publicitate

Definirea „corectitudinii politice”

Termenul de „corectitudine politică”( ”Politically Correct”) are o istorie recentă. Începuturile sale sunt puse de unii teoreticieni pe seama mişcărilor contestatare din anii 60 din America (care manifestau pentru acceptarea unor culturi alternative), de alţii pe seama mişcărilor de emancipare si de afirmare a drepturilor cetăţeneşti ale anilor 80, când s-a afirmat că discriminarea minorităţilor prin expresii devalorizante este incorectă politic (eng.: politically incorrect).

Curentul este considerat un construct al postmodernismului (care se opune modernismului prin promovarea unui sistem de valori nefondat pe tradiţie). Sintagma cunoaşte o largă răspândire mediatică abia un deceniu mai târziu.

Se consideră că primul impuls de statutare a sintagmei a fost dat de cotidianul New York Times, care în 1990 a publicat articolul „The Rising Hegemony of the Politically
Correct” (semnat de Richard Bernstein la 27 octombrie 1990).

Corectitudinea politică îşi revendică esenţa din teoria critică a neomarxiştilor,
reprezentaţi ai Şcolii de la Frankfurt, motiv pentru care în unele medii curentul mai este numit şi marxism cultural.

În cartea sa, „Eseu despre eliberare”, Herbert Marcuse, reprezentant marcant al curentului ideologic (cunoscut sub numele de Şcoala de la Frankfurt) a afirmat necesitatea unei reforme radicale a valorilor prin relaxarea tabuurilor, subversiunea culturală, teoria critică şi printr-un proces de revizuire lingvistică care viza o răsturnare metodică a sensului.

Teza sa principală era aceea că studenţii, oamenii de culoare din ghetouri, alienaţii, asocialii şi Lumea a Treia puteau prelua rolul pe care îl avusese proletariatul în revoluţia comunistă.

Specialiştii consideră că această teorie stă la originile corectitudinii politice.

Conceptul de „corectitudine politică” e greu de definit în complexitatea sa, fiindcă
include toate acele acte de limbaj, idei, politici, atitudini şi comportamente prin care se încearcă minimizarea ofenselor aduse unor categorii sociale, care prezintă caracteristici diferite de tiparele acceptate într-o societate, în scopul de a evita situaţii delicate sau incomode, generate de exprimarea frustă şi, prin asta, ofensatoare a adevărului.

Dicţionarul Oxford defineşte termenul „corectitudine politică” drept „un procedeu, prin intermediul căruia se evită formulări sau  acţiuni prin care sunt excluse, marginalizate sau insultate segmente ale populaţiei care sunt dezavantajate social sau discriminate.

În paranteză fie spus: la origine, “a discrimina” însemna a discerne, a face distincţie, a separa, a distinge, dar ideologii corectitudinii politice i-au dat un cu totul alt sens, şi anume, a discrimina înseamnă a exprima opinii, in contradicţie cu dogmele oficiale. 

Corectitudinea politică porneşte de la două idei de bază:

În primul rând este un clişeu care desemnează acea tendinţă socială recentă de a evita în exprimare discriminarea minorităţilor. Limbajul curent conţine numeroşi termeni care sunt consideraţi ofensatori pentru persoanele care aparţin unor minorităţi, etc.

Folosirea acestor termeni jignitori („ţigani”, de exemplu) perpetuează o situaţie de discriminare. În viziunea partizanilor corectitudinii politice, înlocuirea acestor termeni jignitori cu alţii, neutri, ar reduce discriminarea şi ar putea crea baza pentru o buna coabitare.

Incorectitudinea politică este echivalentă cu lezarea unei norme prin încălcarea unui tabu.
Al doilea context se referă la atitudinea de respingere a unei constrângeri sociale
impuse arbitrar.

În acest sens, corectitudinea politică este percepută ca o formă de cenzură care aduce prejudicii libertăţii de gândire prin falsificarea adevărului (ceea ce face din
această etichetă o veritabilă armă în polemica politică).

Corectitudinea politică este o ipocrizie. În fapt, discriminarea etnică, rasială, contra homosexualilor şi a femeilor este în primul rând un fenomen social şi comportamental.

Simpla schimbare a cuvintelor (rom în loc de ţigan) nu va îmbunătăţi relaţiile cu minorităţile discriminate.

Pentru un comportament verbal corect, care să respecte pe ceilalţi, nu e nevoie de corectitudine politică, ci de condescendenţă şi toleranţă.
 
Corectitudinea politică dezvoltă propriul vocabular în funcţie de problemele tabuizate ale fiecărei societăţi.

Există însă câteva teme universale: egalitarism, globalism, universalism, antirasism, feminism, pacifism, consumism, imigraţionism, sexism, cărora li se mai adaugă cele istorice: fascism, sau holocaust, care revin obsesiv în discursul public sub forme tot mai cosmetizate.

Corectitudinea politică, în formele ei extreme, ajunge să interzică, în anumite
cazuri, investigarea ştiinţifică a adevărului istoric, ameninţând cu sancţiuni juridice sau sociale.

Aproape nici o categorie marginalizată sau repudiată social nu a scăpat de imixtiunile corectitudinii politice.

Pentru diverse grupuri minoritare, în funcţie de sex, rasă, religie, ocupaţie, orientare sexuală, handicap, au fost inventate oficial eufemisme cu scopul declarat de a le proteja de stigmatizare.

Astfel, imaginea societăţii ar urma să fie corectată doar prin normare lingvistică.

Având în vedere aceste considerații de bun simț, nu este de mirare că au apărut și opinii neconvenționale conform cărora:

“Corectitudinea politică este o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, şi promovată rapid de mainstream media (mass-media oficiale) lipsite de scrupule, care susţin afirmaţia cum că este întrutotul posibil să apuci o bucată de căcat de partea curată.”

Manifest împotriva corectitudinii… iesirii din rând

Nu cumva să-i spui negrului, negru.
Nu cumva să-i spui țiganului tigan.
Nu cumva să-i spui poponarului poponar.
Nu cumva să-i spui idiotului idiot.
Nu cumva să-i spui grasului gras, chelului chel, piticului pitic.
Nu cumva să te bucuri că ești alb, e nepermis.
Nu cumva să te bucuri că ești frumoasă, pocitele sunt scandalizate.
Nu cumva să-ți susții inteligența, că-s discriminați proștii. Și ei sunt sensibili, nu vor ca tu să ieși din rând.
Nu cumva să-ți afirmi bărbăția sau feminitatea, nu se face. Femeia are șansa să spună că e bărbat. Și invers.

Nu cumva să-ți îmbraci băiețelul ca băieții, e incorect, posibil ca el să vrea în fetiță, este o alegere la orice vârstă.
Nu cumva să afirmi deschis că ești creștin, nu e în trend. E chiar o rușine, ești un înapoiat. Ascundeți crucile, eliminați-le și din fotografii.
Nu cumva să-ți admiri eroii, ei sunt personaje negative după logica vremurilor actuale.
Nu cumva să fii contra globalizării.
Nu cumva să spui adevărul. Adevărul este o insultă.
Nu cumva să fii om întreg, ci o arătare fără individualitate, supus, docil.
Așa ni se cere, asta se încearcă să ni se impună. Și-o să fim fericiți precum vidul.
Altfel, ești etichetat ca retrograd ori fascist.

Corectitudinea politică e pe cale să ne bulverseze iremediabil viețile, să ne denatureze firescul umanității.

Corectitudinea politică e pe cale să ne scârbească fiindcă umbrim pământul.

Surse:

Prof.  Mirela Ioniţă – POLITICAL CORRECTNESS AND THE RIGHT TO FREEDOM OF SPEECH -https://old.upm.ro/ldmd/pdf.

https://ioncoja.ro/nu-cumva

De la Apus ne vine lumina … VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lumina socialismului vine din Apus  
  

Prin anii ’90, intelectualii români călătoreau prin Vest si descopereau marxismul cultural. Se intorceau de acolo buimaci si apoi descriau in tușe ironic-sumbre declinul unei civilizații.

Se asteptau sa gaseasca un liberalism sănătos, dar se loveau de comuniști universitari, care le explicau de ce socialismul a rămas in continuare o idee excelenta.

Nu s-au pliat intru totul, dar nici nu au refuzat avansurile seducatoare ale unor Gramsci deghizati in Mecena, precum inefabilul George Soros.

Incetul cu incetul, insă, noile generatii de bursieri au deprins modul de functionare a pietei ideilor, mai ales ca sistemul abia astepta niste activisti dedicati unor cauze foarte bizare, raportate la tradiția locului scria în urmă cu câțiva ani Ninel Ganea pe situl http://karamazov.ro/index.php/polemici/ -lumina-socialismului-vine-din-apus.html 

Nu se cerea prea multa sofisticare intelectuală, ci doar nihilism metafizic si oportunism romanesc.

“Agenturile” ofereau bani, asistență si respectabilitate, iar tinerii emancipati isi suflecau manecile, scuipau in palme si loveau cu securea in certitudinile locale, stampilate ca prejudecăți si mentalitate retrograda. ( Chiar asa, de ce o fi România altfel?)

 

E aproape imposibil sa nu te frapeze în România abundența relativ recentă de teme și idei progresiviste (colectiviste).

Intr-un interval de timp scurt, nici măcar zece ani, am descoperit că problemele noastre fundamentale sunt discriminarea “comunității” LGBT (acronim care se referă la colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală și intersexuală), a țiganilor, a femeilor, a persoanelor cu handicap, a săracilor, șamd.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dincolo de verbiajul agasant al mediei publice, se ascunde o pletora de specialiști în ong-uri, care trudeste necontenit la decelarea României profunde.

Sistemul era gata functional si isi astepta doar executantii. Iar, la o adica, nici nu prea conta identitatea lor. Reputatia se putea construi, ulterior, si de multe ori venea la pachet cu finantarea.

Dar e intotdeauna important sa vezi de unde vin banii. Iar o privire fugara aruncata pe siteul CEE Trust, sectiunea granturi Romania, ne arata, in toata splendoarea, orgininea financiara si idelogica a razboiului cultural purtat de coloana a cincea a globalismului socialist.

Nu e nicio mare surpriză sa constati ca suspecții de serviciu, Soros, Rockefeller Foundation si Ford Foundation, răspund prezent la chemarea stângiștilor români.

Sau mai degraba invers…Insa e intrucatva reconfortant sa ai totul la vedere. In acelasi timp, transparenta asta iti poate pune probleme suplimentare deoarece te face sa te intrebi de ce oamenii ramân atat de moleșiti.

Si nu ma refer aici la vreo miscare de tipul “Ocupați Piața Universității” sau orice altceva mai este liber, ci pur si simplu la folosirea degajata a rațiunii.

Stiu ca oamenii au suferit transformari uluitoare in urma tratamentelor radicale cu educatie publica si televizor, dar faptele sunt in sine stupefiante.

Sa simplificam putin problema: avem un grup de fundații străine care investesc masiv in promovarea unor proiecte si idei aflate in vecinatatea comunismului.

Sigur ca nimeni nu vorbeste de socialism, comunism sau alte isme imposibil de recuperat astazi public.

Dar nici nu prea conteaza cata vreme ideea ramane, in linii mari, aceeasi. Pastram fatada democratiei si a drepturilor, timp in care demolam incetul cu incetul fundatia culturala si religioasa a comunitatii, până când ne putem instala comod, daca nu suntem deja, la butoanele de control social total.

Daca am pune in loc de “fundatii americane” “fundatii rusesti”, atunci sensibilitatile rusofobe s-ar declansa. Dar, pentru o majoritate coplesitoare, ideea ca egalitarismul s-a nascut in Occident reprezinta o sfartecare a intelectului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lumina socialismului vine din Apus, si nu de azi de ieri, iar asta au descoperit-o pe pielea lor rusii albi, Draza Mihailovici si multi altii.

Cat priveste istoricul fundațiilor amintite, exista o literatura considerabila dedicata subiectului.

Sa spunem doar ca povestea oficiala incepe in 1913, cand congresul american a mandatat o comisie sa investigheze activitățile marilor organizatii filantropice, iar rezultatele au fost surprinzatoare:

 

„Dominația oamenilor în mâinile cărora se află controlul final al unei mari părți a economiei americane nu se limitează la angajații lor, ci este extinsă rapid pentru a controla educația și viața socială a națiunii.

Acest control este extins în mare parte prin crearea unor fonduri enorme administrate în scopuri nedefinite, denumite  „fundații”, prin dotarea colegiilor și universităților, prin crearea de fonduri pentru pensionarea cadrelor didactice, prin contribuții la organizațiile de caritate private,   precum și prin controlul sau influențarea presei publice … ” 

(“The domination by the men in whose hands the final control of a large part of American industry rests is not limited to their employees, but is being rapidly extended to control the education and social survival of the nation. This control is being extended largely through the creation of enormous privately managed funds for indefinite purposes, hereafter designated “foundations”, by the endowment of colleges and universities, by the creation of funds for the pensioning of teachers, by contributions to private charities, as well as through controlling or influencing the public press…”)

Aceleau erau vremurile in care Ford, Carnegie si Rockefeller contribuiau, din punct de vedere financiar, mai mult decat statul american la implementarea educatiei publice obligatorii, deoarece nu poti să ai o masa obedienta fără o scoala permanentă.

In fine, la inceputul anilor ’50 ai secolului trecut, o noua Comisie, “The Reece Committee”, descoperea operatiunile subversive ale acelorasi fundatii, indreptate in directia promovarii relativismului moral, a subminarii ideilor de patriotism, suveranitate naționala, moralitate creștina, etc.

In schimb, sustineau fundatiile, intr-o societate moderna, ideile colectiviste erau inevitabile pentru o pace eterna.

In cuvintele autorilor raportului:

 

„Unele dintre fundațiile mai mari au sprijinit direct „ subversiunea”în adevăratul sens al acestui termen – și anume procesul de subminare a unora dintre conceptele și principiile noastre vitale. Eleau susținut activ atacurile asupra sistemului nostru social și de guvernamânt și au finanțat promovarea socialismului și a ideilor colectiviste. ” 

(“Some of the larger foundations have directly supported ‘subversion’ in the true meaning of that term–namely, the process of undermining some of our vitally protective concepts and principles. They have actively supported attacks upon our social and governmental system and financed the promotion of socialism and collectivist ideas.”)

Pe scurt, dacă nu stiti de unde si cum apare ecologismul stângist, corectitudinea politica, marxismul cultural si intreaga demoralizare a societății, cautati responsabilii pe pagina fundatiilor la sectiunea finanțare, in cazul in care este publică.

Trăim un Pitești încă soft…Și nu e deloc vreo intâmplare ca majoritatea ong-urilor aflate pe listele de plată ale veșnicilor filantropi vor sa scape de religie cât mai repede.

 

Ninel Ganea

 

 

 

 

 

 

 

Membru asociat al Institului Ludwig von Mises România,Ninel Ganea a studiat filozofia la Universitatea Bucureşti şi ştiintele politice la SNSPA. Scrie în ultimii ani pentru portalul http://www.karamazov.ro .