CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Eufemismele malefice sau cum se promovează răul și inacceptabilul sub masca binelui

 

 

 

 

G.K. Chesterton – Despre eufemismele malefice. Un text profetic despre cum se promovează răul și inacceptabilul sub masca binelui

Gilbert Keith Chesterton (1874-1936) a fost unul dintre cei mai prolifici și talentați scriitori britanici ai secolului XX. A scris o sută de cărți și a contribuit la mai bine de două sute. Opera sa cuprinde sute de poeme, cinci piese de teatru, cinci romane, zece monografii și studii de istorie literară, mai mult de două sute de povestiri scurte, printre care se numără și foarte populara serie detectivistică avându-l ca erou pe preotul-detectiv Father Brown. Dar, în ciuda acestei opere impresionante, Chesterton se considera, întâi de toate, un jurnalist.

A scris peste patru mii de eseuri, acoperind peste 30 de ani de activitate – în special pentru două publicații, Illustrated London News și Daily News. A editat și propriul său ziar, G.K.’s Weekly.

Eseul pe care vi-l propunem face parte din antologia Dacă Dumnezeu nu ar exista, apărută de curând la Editura Contra Mundum. G.K. Chesterton subliniază aici ipocrizia unor expresii precum „controlul natalității” sau „iubire liberă”, pe care liberalii le folosesc pentru a-și masca agenda politică și socială, pentru a masca atacurile asupra moralității tradiționale și pentru a masca, în ultimă instanță, justificarea socială a crimei. Chesterton scria, acum aproape 100 de ani, că „sunt multe alte exemple care pot ilustra acest soi de ficțiune politicoasă (…) în viitorul apropiat vor fi și mai multe.” Și am văzut, pe parcursul secolului XX și la începutul secolului XXI, cum profeția sa avea tot mai mult să se împlinească.

Trucul este, ne arată Chesterton prin acest eseu, acela de a introduce o erezie sau un argument pentru lucruri inacceptabile moral și pentru crimă sub nume noi și atent alese, care să sune atrăgător și măgulitor. Când cineva dorește să pornească un război social împotriva moralității, primul lucru pe care-l face este să găsească un termen artificial care să sune relativ acceptabil și decent.

Este, în esență, un truc comercial, un truc de marketing, ne spune Chesterton. Dacă acești activiști și nihiliști ar prezenta viciul ceea ce este, acest fapt ar stârni oprobiul public și ar duce la respingerea agendei respective. În zilele noastre vedem cum această tactică este aplicată nu doar pentru promovarea parteneriatului civil, despre care vorbește Chesterton – ci pentru promovarea tuturor obiectivelor războiului cultural, de la avortul la cerere la homosexualitate, eutanasie și eugenie. O agendă care erodează și atacă, permanent și insidios, moralitatea creștină, demnitatea umană și viața. Să fim așadar atenți la acest truc elementar, când presa, activiștii și politicienii din ziua de azi încearcă să ne prezinte viciul și crima împachetându-le într-un ambalaj „respectabil” și atrăgător.

Cineva mi-a trimis o carte despre Parteneriatul Civil; astfel numit deoarece oamenii care se înhamă la el nu sunt căsătoriți și vor înceta, foarte repede, să fie parteneri. Nu am nici o intenție să discut aici acest proiect colonial destul de imatur. Voi spune doar că este înțesată de subtitluri și de alte declarații despre generația în plină ascensiune și despre revolta tinerilor.

Și mi se pare extrem de amuzant că, exact când generația în plină ascensiune se laudă că nu este sentimentală, exact când vorbește despre cum este ea foarte științifică și sociologică – chiar în acel moment toată lumea pare să fi uitat complet care a fost utilitatea socială a căsătoriei și să fi început să gândească numai și numai în termeni sentimentali. Scopurile practice menționate drept primele două motive ale căsătoriei, în slujba de căsătorie anglicană, par să fi ieșit cu totul din raza vizuală a unora, care vorbesc ca și cum acestea nu ar fi nimic altceva decât o variantă foarte sălbatică a celui de-al treilea scop, care ar putea să fie numit unul relativ romantic. Și asta, dacă vreți, se dorește a fi o emancipare din sfera sentimentului și a romantismului victorian.

Însă aduc în discuție această chestiune ca fiind una dintr-o lungă listă, și încă una care ilustrează o contradicție chiar mai curioasă cu privire la această pretenție modernă. Ni se spune fără încetare că această generație în ascensiune este foarte francă și liberă, și că esența ideii ei sociale este franchețea și libertatea. Acum, eu nu mă tem deloc de franchețe. Lucrul de care mă tem este fluctuanța. Și există un adevăr în vechea legătură proverbială dintre ceea ce este fluctuant și ceea ce este fals.

Regăsim chiar în titlurile și în terminologia de acest fel un element de falsitate care merge până la saturație. Totul trebuie să fie numit drept ceea ce nu este; așa cum vedem în cazul exemplului edificator al Parteneriatului Civil. Totul trebuie să fie recomandat publicului printr-un soi de sinonim care este, în realitate, un pseudonim. Este un talent care se potrivește foarte bine epocii campaniilor electorale, a publicității și a titlurilor de ziar; dar orice altceva s-ar putea spune despre această epocă, aceasta nu prea este, cu siguranță, o epocă a adevărului.

Pe scurt, acești prieteni ai francheței se bazează, aproape în întregime, pe eufemism. Își introduc ereziile oribile sub nume noi și atent alese pentru a suna măgulitor; la fel cum Furiile erau numite Eumenide. Numele sunt întotdeauna lingușitoare; numele sunt întotdeauna prostii. Numele Controlului Natalității, de exemplu, este o prostie în stare pură. Toată lumea a practicat, dintotdeauna, controlul natalității; chiar și atunci când oamenii se purtau într-un mod atât de paradoxal încât îi permiteau procesului să se finalizeze printr-o naștere. Toată lumea a știut, dintotdeauna, despre controlul natalității, chiar când acesta a luat forma sălbatică și de neconceput a controlului de sine. Întrebarea aflată în discuție privește diferite forme de prevenție a nașterii; și nu o voi discuta aici. Dar, dacă aș discuta-o, i-aș spune pe numele adevărat.

Același principiu se aplică și unui mai vechi ciob sentimental foarte drag celor franci și liberi: expresia „Iubire Liberă”. Și aceasta este un eufemism; adică, este refuzul unor oameni de a spune ceea ce vor să spună. În acest sens, este imposibil să împiedici iubirea să fie liberă, însă problema morală pusă pe tapet privește nu pasiunile, ci voința. Sunt multe alte exemple care pot ilustra acest soi de ficțiune politicoasă; aceste deghizări respectabile adoptate de cei care se burzuluiesc, mereu, împotriva respectabilității. În viitorul imediat probabil că vor fi și mai multe. Nu pare să existe nici un fel de limită necesară care ar putea să limiteze procesul; și oricât de departe poate să meargă anarhia eticii, ea poate fi mereu însoțită de acest curios și pompos ceremonial. Tânărului sensibil din viitor nu i se va cere niciodată să accepte Falsificarea drept Falsificare.

Va fi foarte ușor să o numească Homeografie sau Asimilare-Scriptică sau într-un alt fel care le va sugera, celor simpli sau celor superficiali, că nu s-a întâmplat nimic altceva în afară de un fel de socializare sau de unificare a scrisului de mână al mai multor indivizi. Nu ar trebui, precum mai onestul dl Fagin (contrabandist din romanul „Oliver Twist”, n.tr.), să-i învățăm pe băieței să fure din buzunare; deoarece dl Fagin devine mult mai puțin onest atunci când se transformă în Profesorul Faginski, marele sociolog de la Universitatea din Jena. Însă ar trebui să numim furtul din buzunare cu un nume care implică transferul a ceva; nu îmi amintesc, pe moment, cuvintele grecești nici pentru buzunar, nici pentru batista de buzunar. Cât despre justificarea socială a crimei, aceasta a început deja; și cei mai onești gânditori ar face bine să înceapă imediat să se gândească la un nume drăguț și inofensiv pentru aceasta.

Argumentul pentru crimă, bazat pe relativismul modern și pe etica evoluționistă, este cât se poate de copleșitor. Nu există nici unul dintre noi care să arunce o privire spre cercul său social fără să recunoască vreo persoană vorbăreață sau vreun personaj social plin de energie a cărui dispariție, fără nici un fel de pompă sau adio, ar fi un eveniment luminos pentru noi toți.

Și nici nu este adevărat că o astfel de persoană este periculoasă doar pentru că exercită puteri legale sau sociale nedrepte. Problema este adesea pur psihologică, și nu este nici în cea mai mică măsură legală; și nici un fel de emancipare legislativă nu o va rezolva. Nimic nu o va rezolva, în afară de introducerea acelei noi forme de libertate pe care vom cădea de acord s-o numim, poate, practica Scăderii Sociale. Sau, dacă ne place, putem modela noul nume după celelalte nume pe care le-am pomenit.

Putem s-o numim Controlul Vieții sau Moarte Liberă; sau în orice alt fel care are la fel de puțină legătură cu problema morală precum Parteneriatul Civil are de-a face atât cu ideea de parteneriat, cât și cu ideea de căsătorie (religioasă sau civilă, n.tr.).

În orice caz, refuz, în mod respectuos, să fiu impresionat de pretenția la candoare și la realism pe care o emit bărbații, femeile și mișcările din acești ani. Mi se pare că aceasta nu este deloc epoca temerarității, ci doar epoca publicității; care poate fi descrisă mai bine drept precauția care face un mare tam-tam. O mare parte din greșeală provine din dublul înțeles al cuvântului publicitate.

Deoarece publicitatea este, la rândul ei, un eufemism sau un termen evaziv cât se poate de tipic. Publicitatea nu înseamnă să revelezi viața publică în interesul spiritului public. Înseamnă doar să lingușești afaceri private în interesul unor persoane private. Înseamnă să faci complimente în public; dar nu înseamnă să critici în public. Am fi, cu toții, foarte surprinși dacă am ieși pe ușa casei într-o dimineață și am vedea o adunare pe o parte a străzii strigând: „Folosește laptele de la Miggle; E, practic, smântână pură”, și o adunare pe cealaltă parte a străzii cu pancarte pe care ar scrie:

„Nu folosi laptele de la Miggle; e aproape apă chioară.” Lumea modernă ar fi foarte supărată dacă mi s-ar permite să ridic un panou luminos pe care mi-aș exprima opinia foarte precisă vizavi de vinul portughez colonial lăudat pe panoul luminos de peste drum. Toată această publicitate poate să aibă o legătură cu libertatea comerțului; dar nu are nici o legătură cu libertatea adevărului.

Publicitatea trebuie să fie laudă, iar lauda trebuie să ia, într-o anumită măsură, forma eufemismului. Trebuie să pună problema într-o formă mai blândă și mai inofensivă decât ar putea fi pusă, indiferent cât de mult ar părea acea blândețe că zbiară prin megafoane sau că aruncă scântei prin titluri și sloganuri. Și exact așa cum acest gen de eschivare zgomotoasă este folosit pentru a pune într-o lumină bună vinul prost sau laptele prost, este folosit și pentru a pune într-o lumină bună moralitatea proastă.

Când cineva dorește să pornească un război social împotriva a ceea ce toți oamenii normali au privit drept o decență socială, primul lucru pe care-l face este să găsească vreun termen artificial care să sune relativ decent. Nu are mai mult curaj să pună viciul față în față cu virtutea decât are curaj omul de publicitate obișnuit să prezinte berea drept arsenic. Inteligența lui, așa cum este ea, este în întregime o inteligență comercială, și prin aceasta o inteligență pe de-a-ntregul convențională. Este un patron de magazin care decorează vitrina magazinului; este, cu siguranță, exact opusul unui rebel sau al unui răsculat care sparge vitrina magazinului.

Fie și din acest motiv, rămân rece și refuz să mă înclin în fața Parteneriatului Civil și a cărții care vorbește cu atâta venerație despre Revolta Tinerilor. Deoarece acest soi de revoltă mi se pare a fi doar o revoltă de dragul revoltei; și cu siguranță nu mi se pare a fi deloc realistă.

Cu pasiunile care sunt specifice tinereții toți simpatizăm; cu suferința care se naște adesea din loialitate și din datorie cu toții simpatizăm într-un grad chiar mai mare; dar nimeni nu are de ce să simpatizeze cu experți în publicitate care aleg expresii plăcute urechii pentru lucruri neplăcute; iar eu, unul, prefer grosolonia limbajului părinților noștri.

 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/g-k-chesterton-despre-eufemismele-malefice-un-text-profetic 

Fragment din Come to Think of It, XIX.

Fragmentul face parte din antologia Dacă Dumnezeu nu ar exista, apărută de curând la Editura Contra Mundum.

 

 

 

 

 

 

 

Traducerea este semnată de Cătălin Sturza, iar volumul este prefațat de Joseph Pearce – cel mai cunoscut specialist în opera lui G.K. Chestertnon pe plan internațional, la ora actuală.

Puteți comanda volumul online de pe site-ul Editurii Contra Mundum, de la acest link.

 

12/12/2019 Posted by | analize | , , , , | Lasă un comentariu

O etapă a „unificării globale”- Destrămarea sistemului mondial comunist

 

 

 

Imagini pentru caderea comunismului photos

 

 

 

1989-1990: „Căderea comunismului”, ca etapă a „unificării globale”

 Din editorialul „Perestroika and Communism” (Perestroika şi comunismul), publicat pe siteul The Federalist (arhivă, anul XXXI, nr.2/1989), preluat de http://riddickro.blogspot.com, putem afla că:

   „[…] Astăzi, cea mai mare greșeală ar fi aceea de a-l considera pe Gorbaciov ca fiind groparul comunismului și al Revoluției din Octombrie, moartă la naştere.

Opusul este adevărat. Gorbaciov este salvatorul comunismului.

Lucrarea sa arată că comunismul a fost capabil de a-şi crea în interiorul său forțe care pot înțelege limitele sale istorice și care să înceapă un proces de a le depăşi. Și Revoluția din Octombrie trebuie acum să fie acceptată de cultura politică (nu de către sub-cultura politic partizană) ca una dintre pietrele de hotar cele mai importante în procesul emancipării umane.

Dincolo de toate diferențele de itinerarii istorice şi de ritmuri de evoluție diferite, toate statele industrializate din lume devin, practic, Republici în sensul kantian al cuvântului, cu alte cuvinte constituții civice în care societatea umană se bazează pe afirmarea valorilor de libertate, egalitate și dreptate.

Și dacă ele nu-şi neglijează responsabilitățile, procesul se va încheia în mod inevitabil prin a implica toate regiunile de pe Pământ.

 Aceasta este condiția necesară pentru promovarea procesului de unificare federală a omenirii. Mai mult decât atât, relația condițională dintre procesul de afirmare a valorilor libertăţii, egalităţii și dreptăţii și procesul de unificare mondială este reciprocă.

Inițiativa perestroika nu ar fi putut fi concepută sau să fi fost pornită dacă Uniunea Sovietică nu ar fi fost deja integrată în piața mondială și comparată cu modelele de viață occidentale, datorită creșterii interdependenței și circulației din ce în ce mai intense a oamenilor, imaginilor și știrilor.

Nici nu va avea succes decât dacă Occidentul industrializat – și în special Europa de Vest, unde condițiile sunt coapte pentru o uniune federală care poate servi drept exemplu pentru restul lumii – îl ajută pe Gorbaciov printr-o politică de colaborare și integrare, care este, de asemenea, instituționalizată în cadrul ONU și a proiectatei „Case Comune” [Europene]. 

  Lumea occidentală – și Europa de Vest, în special – trebuie să se confrunte cu o alegere distinctă: fie să continue, chiar dacă într-o formă mai relaxată, pe calea politicii tradiţionale de putere, deghizată ca ideologia conflictului între comunism și democrație, riscând ca rezultat întreruperea procesului de democratizare în Est, o înghețare a procesului de dezvoltare a Lumii a Treia, prins din nou în strânsoarea unui echilibru bipolar restabilit, și reapariția amenințării nucleare; fie să recunoască că acum problema fundamentală, de care depinde supraviețuirea umană, este aceea de realizare a unificării globale prin căile paralele, cea a consolidării ONU și a unificării regionale. În această perspectivă, contrastul între comunism și democrație apare ca fiind depășit istoric și devine iminent, strategic, cel dintre federalism și naționalism.

Acesta din urmă rămâne pretutindeni inamicul care trebuie să fie învins, pentru că este răspunsul reacționar la marile procesele de transformare care au loc în Uniunea Sovietică, în Europa și peste tot în lume.”

*   *   * 

Semnale:

1989

– Nicolae Ceaușescu declara într-un discurs televizat (pe 20 decembrie) că„această campanie împotriva României face parte dintr-un plan mai general împotriva independenţei şi suveranităţii popoarelor – a acelor popoare care nu vor dominaţia străină şi sînt gata să-şi apere cu orice preţ, inclusiv cu arma în mînă, independenţa, dreptul la o viaţă liberă”

– Comunicatul către țară al CFSN (22 decembrie) vorbește despre România integrându-se în „Europa unită”, văzută sub forma Casei Comune Europene, concept lansat de Gorbaciov:

9. Întreaga politică externă a țării să servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume, integrîndu-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului.Vom respecta angajamentele internaționale ale Romaniei și, în primul rînd, cele privitoare la Tratatul de la Varșovia.”

– Pe 16 iunie apare Declarația de la Budapesta, care sugerează federalizarea României: 

„Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios”, „Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat”.

 

1990

– Proclamaţia de la Timişoara are un punct (11) privitor la descentralizare, cu aluzie la regionalizare:

„11. Timișoara este hotărâtă să ia în serios și să se folosească de principiul descentralizării economice și administrative. S-a și propus experimentarea în județul Timiș a unui model de economie de piață, pornind de la capacitățile sale puternice și de la competența specialiști­lor de care dispune.

Pentru atragerea mai ușoară și mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologie și materii prime speciale, și pentru crearea de societăți mixte, cerem și pe această cale înființarea la Timișoara a unei filiale a Băncii de Comerț Exterior.”

27/09/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DEZVĂLUIRI. Războiul psihotronic și Invazia Musulmană. VIDEO

Unul dintre lucrurile care sunt cu adevărat surpinzătoare astăzi, este lipsa aproape totală de reacție a germanilor și austriecilor de rând, care se uită bleg la această invazie organizată în țările lor, mascată de criza refugiaților.

Aceste popoare, cunoscute în istorie pentru naționalismul lor, pentru dorința de a-și conserva propriile gene, par lovite de letargie, par zombificate, niște martore inerte la modificarea treptată a raportului etnic din țările lor și la disoluția culturală care li se pregătește. Ba, mai mult, aplaudă această situație…

Cum e posibil așa ceva? Care pot fi cauzele acestei stări de fapt? Unii vor spune că e vorbe de umanism, de dorința de a fi altfel decât bunicii lor, naziștii… Așa să fie?

Lucrurile par mult mai complicate. Atât de complicate încât ar trebui să punem la un loc spălarea creierului printr-o mass media aservită altor interese decât cele germane sau austriece, utilizarea armelor psihotronice, otrăvirea lentă prin alimentație și paleta distrugătoare a vaccinurilor cu care este servită populația lumii astăzi încă din primii ani de viață – ca sumă a elementelor care pot duce la o asemenea letargie cronică.

Desigur, același lucru se petrece și la noi, doar că aici, realitățile noastre de țară semi-agrară, rezistența prin conservarea tradițiilor și profilul psihologic al românului fac ca procesul de robotizare să fie mai lent decât în țările amintite.

Dar cu toții ați constatat că lumea reacționează greu și la noi, chiar dacă se petrec lucruri extrem de grave…

 

 

 

 

În acest context, nu este o exagerare să privim lucrurile și din perspectiva modelării reacțiilor mulțimii cu ajutorul armelor psihotronice…

Cu toții ați auzit sau poate chiar aveți dispozitive care pot alunga câinii sau insectele nedorite prin intermediul ultrasunetelor. Ei bine, aceste dispozitive fac parte dintr-o anumită categorie de… arme psihotronice. Și dacă poate fi identificată la animale o frecvență anume prin care pot fi alungate, fiți convinși că s-a studiat mult mai mult modul cum omul poate fi influențat psiho-mental de la distanță, fără ca măcar să sesizeze că este agresat.

Și nu doar prin ultrasunete, ci și prin câmpuri electromagnetice, folosirea nanotehnologiei, introducerea în alimente a unor substanțe care generează „efecte specifice”.

Întorcându-ne la armele psihotronice, așa după cum au confirmat mulți oameni care au avut funcții în armată, acestea nu numai că există, dar sunt folosite de mult timp asupra populației pentru a o face docilă sau pentru a o isteriza, atunci când este nevoie.

În acest sens, Generalul Mircea Chelaru, fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, fost Șef al Direcției Generale de Contraspionaj la înființarea S.R.I., a făcut declarații incendiare într-una din emisiunile televizate  la care a participat.

Iată cum a răspuns la una dintre întrebările adresate:

Daniel Roxin:

”Este adevărat, din ce știți dumneavoastră, că se acționează cu arme psihotronice, chiar din interiorul României, asupra populației României?”

Gen. Mircea Chelaru: 

“Păi, dar numai așa se face! Se introduc acele centre, se activează la ordin… Sunt surse greu identificabile care pot emite prin remote control – se activează prin comandă din satelit… Dar cineva trebuie să le pună acolo.

Dacă serviciile nu cunosc treaba aceasta sau s-a făcut cu acordul lor, deja este o altă temă.

Dar, cunosc și am văzut dispozitive plasate în principalele centre de risc major ale adunării mulțimilor (în București- n.m.).

Se numesc dispozitive psihotronice împotriva răscolalelor. Au fost testate în perioada 1995-2005 în diferite teatre de operații și au dat rezultate de excepție. Mă bucură că ai noștri au înțeles să nu se mai expună în anumite piețe!…”

Și atunci, această letargie generalizată a multor popoare cu tradiții europene bine conturate, care pur și simplu nu par în stare să-și apere profilul identitar, nu ar trebui interpretată și din perspectiva agresiunilor de tipul amintit mai sus?

refugiati-in-Germania-2

Cum să accepți toate aberațiile promovate de liderii UE, dacă nu ești semnificativ spălat pe creier?

 

Dacă acum sute de ani, forța brută a armelor rezolva conflictele dintre state sau ținerea în frâu a „prostimii”, astăzi un nou tip de război, mult mai perfid, este folosit pentru îngenuncherea altor țări, sau pentru controlul populației: este vorba despre Războiul Psihotronic.

Chiar dacă pentru publicul larg subiectul pare desprins mai degrabă dintr-un film SF, cei avizați știu că existența acestui tip de război este cât se poate de reală și de înfricoșătoare…

Progresul tehnologic a ajuns atât de departe încât, prin metode diverse – câmpuri electromagnetice, emisii de ultrasunete, nanotehnologie și altele – este posibil astăzi să fie influențată psiho-mental cea mai mare parte a populației unei țări în sensul dorit de cei care sunt la butoane, sau chiar să fie eliminate persoanele indezirabile pentru sistem prin provocarea, de la distanță, a unui atac cerebral, a unui stop cardiac sau a unei boli incurabile. 

Urmăriți în cele ce urmează, o expunere documentată și extrem de utilă, privitoare la consecințele atacurilor psihotronice asupra populației.

 

 

 

 

 

Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/razboiul-psihotronic-si-invazia-musulmana-dezvaluiri/

03/05/2019 Posted by | POLITICA, stiinta | , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: