În ultimii 60 de ani, SUA au cheltuit sute de miliarde de dolari pentru îndoctrinarea neocomunistă în școli

Congresmeni americani îngenunchiați memoria lui George Floyd

Dictatura minorității

Directorul Institutului Mises, Thomas DiLorenzo, scrie că guvernul SUA a cheltuit sute de miliarde de dolari și a sacrificat zeci de mii de vieți americane în timpul Războiul Rece, pentru a apăra America în fața comunismului, însă SUA au cheltuit alte sute de miliarde de dolari pentru îndoctrinarea comunistă în școli, în ultimii 60 de ani.

„Educația superioară în America este o instituție socialistă grație finanțării din partea guvernului, inclusiv școli precum John Hopkins University, care primește sute de milioane de dolari din bani contribuabililor în fiecare an, dar se laudă că este o instituție privată”.

Ideologia „woke”, un eufemism înșelător pentru „comunism”, domină instituțiile americane și este rezultatul a 60 de ani de îndoctrinare, începând cu „contracultura” din universități din anii 1960 și ajungând apoi la toate nivelurile educației. Rezultatul este actuala revoluția comunistă „woke” care distruge zi de zi civilizația occidentală și America.

„Prietenul meu Iuri Malțev, care și-a trăit primii 40 de ani de viață în URSS, spune Di Lorenzo, a remarcat acest lucru în urmă cu mai bine de zece ani și mi-a spus apoi ‘americanii au avut noroc cu o amânare de patru ani’, când Trump a fost ales în locul unei continuări a regimului Obama/Hillary Clinton. Acum este limpede ce urmărea Obama când spunea ‘vrem să transformăm fundamental America’”.

La finalul anului trecut, în SUA a apărut volumul «America lui Mao», semnat de Xi Van Fleet, o chinezoaică care a trăit ororile revoluției culturale a lui Mao, iar apoi a reușit să fugă în SUA. Și ea observă aceleași similitudini.

Paralelele dintre revoluția culturală a lui Mao si revoluția culturală „woke” sunt șocante pentru Xi, care observă că păpușarii din spatele revoluției din SUA sunt aceiași comuniști maoiști.

Ea scrie că ambele revoluții se folosesc de tactica maoistă a scindării, îndoctrinării, amăgirii, coerciției, subversiunii și violenței. Ambele revoluții distrug cultura tradițională și o înlocuiesc cu sloganuri și ideologii marxiste. Ambele transformă tineretul într-o armă, în ceea ce Stalin numea „idioți utili”. Ambele revoluții vor să obțină puterea totală asupra societății și încearcă să distrugă libertatea.

Teoria critică a raselor este unul dintre instrumentele mișcării comuniste americane. „Regimul comunist s-a folosit de aceeași teorie critică pentru a scinda societatea. Singura diferență este că ei au folosit clasa socială în locul rasei”. Regimul lui Mao a schimbat și el denumirile școlilor, pentru a fi „politically correct”, studenții învățau să-și urască istoria și moștenirea culturală; statuile și simbolurile istorice ale Chinei erau dărâmate; studenții erau încurajați să se denunțe. Toate acestea se întâmplă și în America, scrie DiLorenzo.

În China comunistă, libertatea cuvântului era rezervată doar guvernului și portavocilor lui, după cum în America de libertatea cuvântului se bucura plenar doar presa progresistă.

„Controlul limbajului a fost o parte esențială a îndoctrinării comuniste în China, la fel cum este în America acum. Dacă poți impune ce cuvinte să folosească oamenii și cum să le folosească, atunci poți să le controlezi discursul și ceea ce gândesc. Sună cunoscut? Xi Van Fleet scrie că Mao a dorit să distrugă totul și să construiască o lume nouă de la zero.

Ea compară acest lucru cu tema de campanie a președintelui Biden din 2020: „Build Back Better”. „Adică, haideți să distrugem America înainte de toate, iar apoi să o reconstruim”, scrie DiLorenzo. Ultimele capitole ale cărții lui Xi Van Fleet vorbesc despre „Distrugerea familiei” și „Distrugerea religiei”.

Van Fleet înțelege că la originea actualei revoluții culturale stă așa-zisul marxism cultural, idei inventate de Școala de la Frankfurt. Când Hitler a ajuns la putere, acești intelectuali au venit în Statele Unite cu „un plan strategic de a distruge cultura occidentală prin manipularea profesorilor și studenților americani”, cooptând „idioți utili pentru a le citi, a le preda și a le populariza ideologia”. Acum, acești oameni se numesc „profesorii din universitățile americane”.

Teoria lor nu este cu adevărat o teorie, ci o critică permanentă a tot ceea ce este sub soare. S-au bucurat de America în timp ce au propovăduit ura față de Vest. Au încercat să-și îmbrace această ură în hainele așa-zisei „teorii critice”, care nu este însă decât propagandă comunistă pentru idioții utili din întreaga lume, mulți dintre ei fiind „studenți”.

„Ce s-a întâmplat cu noi, de ce le permitem acestor ciudați să ne spele copii pe creier? De ce presa de mainstream din America și Europa le cântă în strună?”, se întreabă Taki Theodoracopoulos, într-un editorial pentru propria-i publicație, Takimag, vorbind despre distrugerea familiei și impunerea ideologiei LGBT printr-o dictatură a minorității.

„Dacă aș ști răspunsul, l-as spune în gura mare urcat pe acoperiș, însă nu-l știu. Este vorba despre lașitate din partea noastră, în parte este vorba despre concentrarea stângiștilor în cadrul presei. Majoritatea celor care controlează știrile și producțiile culturale, alături de ciudații din Silicon Valley, au prezentat SUA și Marea Britanie ca forțe maligne ale sclaviei și opresiunii.

În SUA au apărut comisii care studiază reparațiile pentru sclavie, oricât de ironic ar fi acest lucru, având în vedere mile de miliarde cheltuite pentru a-i ajuta pe americanii de culoare. Însă cine să mai audă vocea americanului de rând atunci când marxiștii au conducerea educației, show-bizului, presei și tehnologiei?

De câte ori putem citi că omuciderile în rândul americanilor de culoare sunt de opt ori mai numeroase decât în comunitățile de albi și că cei mai mulți nu sunt uciși nici de polițiști, nici de albi, ci de alți afroamericani. Aproape niciodată nu se scrie așa ceva și cu siguranță nu în paginile The New York Times.

Adevărul nu mai ajunge la americanii de rând, iar micile publicații care mai țin la libertatea cuvântului nu sunt suficiente. Poate că este timpul să jucăm mai murdar, în lipsa unei metafore mai bune. Să ne uităm cum tratează problema musulmanii care trăiesc în țările europene, creștine: dacă eu l-aș învinui pe Isus Hristos de toate relele, ar urma poate câteva scrisori furioase, însă dacă ar fi să fac așa ceva cu Mahomed, ar urma amenințări cu moartea, chiar mai rău. Niște jurnaliști din Paris au plătit cu viața pentru că au publicat caricaturile cu profetul musulmanilor, iar alții mor în fiecare an, atunci când apare câte o glumă împotriva lui. Dar când vine vorba despre profetul nostru, parcă ar fi sezon de vânătoare deschis.

Ce este de făcut? Este un răspuns simplu. Primul pas trebuie să fie libertatea de exprimare. Dacă vă place să spuneți bancuri cu grași, faceți asta, însă nu în prezența grașilor. Incorectitudinea politică este la fel de falsă ca și corectitudinea politică.

Trebuie să fii gentleman în stilul de demult, să nu insulți fără intenție. Denunțați cultura „woke” care controlează acum guvernele și presa, care deține și controlează platformele sociale și domină Big Tech.

Primul lucru pe care orice dictator mărunt îl face după ce pune mâna pe putere în republicile bananiere este să interzică libertatea de exprimare. Ziarele și posturile de radio sunt avertizate să urmeze noile reguli.

Woke-iștii din Vest au urmat scenariul republicilor bananiere și au transformat libertatea de exprimare, cea mai prețioasă libertate a noastră, în incorectitudine politică.

Folosindu-se de faptul că sunt ofensați, ei au cerut ca perceputa ofensă să nu mai fie exprimată vreodată – acesta este visul oricărui dictator, pentru că următorul pas este pedepsirea celor care vor spune ceva ce contravine ideologiei „woke”.

Apoi trebuie sa încetăm cu „diversitatea”, care acum a înlocuit religia, iar țările sunt judecate după diversitate, nu după identitatea lor. Suntem puși să învățăm să spunem că imigranții și urmașii lor sunt cei care dau identitatea unei țări, că istoria, instituțiile, limba, cultura nu mai înseamnă nimic.

Preluare Anonimus din  cotidianul.ro / Autor: Călin Marchievici