Când fraudele politice își au originea în fraude semantice

Frauda semantică

Multe dintre fraudele politice își au originea în fraude semantice. Prețul cel mai ridicat al fraudării de acest fel îl plătește socialul – acolo urmările sunt majore, constată publicistul Dorin Tudoran, pe blogul său https://www.tudoran.net.

Vechile polarizări se accentuează, noile fragmentări sporesc tensiunile, așa-zisele remedii se dovedesc la fel de nedrepte ca nedreptățile pe care – sincer sau doar mimat – încearcă să le îndrepte.

„Two wrongs do not make a right” – o nouă nedreptate nu o repară pe cea dintâi. Dar cui îi pasă de un asemenea adagiu de bun simț. Primul lucru de care se scutură radicalismele de toate culorile politice este exact bunul simț.

Positive Discrimination. Discriminarea e discriminare. Sensul ei nu poate fi decât negativ. A-i oferi o conotație pozitivă este o fraudă semantică. Din ea se dezvoltă frauda politică și apoi cea socială.

Affirmative Action. România anilor ’50 – începutul anilor ’60 a cunoscut infama „notă socială”. Candidați excelent pregătiți n-au putut intra în facultăți, căci locurile erau dedicate celor cu notă socială bună, chiar dacă erau slab pregătiți. Recent, Curtea Supremă a Statelor Unite a dat o hotărâre prin care este limitată semnificativ folosirea criteriului rasial în procesul de admitere în universități.

Deși timid și venit foarte târziu, pasul făcut de Curtea Supremă i-a înfuriat pe susținătorii pârghiei affirmative action, inclusiv pe unii dintre judecătorii Curții Supreme cărora le place rolul de activiști în robe. Cum poate fi legală/morală pârghia prin care, spre a afirma/a respecta drepturile unora, negi/refuzi drepturile altora, pe motive azi – rasiale, mâine – politice etc., etc., etc.?

Erou vs. Victimă. În ziua de 25 mai 2020, George Floyd, un infractor, a murit ca urmare a brutalității criminale a unor polițiști. Polițiștii și-au primit binemeritatele pedepse.

În timpul vieții, Floyd a fost considerat până și de membrii familiei sale un depravat iresponsabil. A fost condamnat în câteva rânduri. Împreună cu încă cinci haimanale, a intrat în casa unei femei însărcinate și sub amenințarea cu arma au cerut și căutat bani și droguri. A fost de ajuns să moară datorită violenței unor polițiști, pentru a deveni și pentru familie și pentru grupuri de activiști, un erou.

Moartea lui Floyd a adus familiei pe care o neglijase toată viața 27 de milioane de dolari.

În 1993, O.J. Simpson, un cunoscut jucător de fotbal american. a fost pus sub acuzare pentru uciderea fostei soții, Nicole Brown, și a prietenului ei, Ronald Goldman.

A încercat să se sustragă Poliției. Mașina care trebuia să-l salveze de urmărire era condusă de prietenul său Al Cowlings. Grupuri masive de negri adunați pe pasarelele ce traversau autostrada, scandau „Run, O.J., run!”. Simpson a scăpat de condamnarea penală datorită unei erori a procurorilor și grației unei idei sugerate grupului de avocați ai apărării de Alan Dershowitz.

La câțiva ani după desfășurarea procesului, o fostă membră a Juriul mărturisea, nici mai mult, nici mai puțin că n-a interesat-o dacă O.J. Simpson era vinovat. De ce? Păi, e băiat de-al nostru, cum să-l văd condamnat?, a venit răspunsul fostei jurate. Dacă azi nu mai există niciun dubiu că Simpson a fost vinovat (de altfel, achitat în penal, a fost condamnat în civil), pentru mulți dintre negrii el rămâne un erou, chiar și după ce în 2008 a fost condamnat pentru alte fapte – hoție sub amenințarea armei și răpire de persoane.

Metamorfozele fraudei semantice.

Pomenile electorale. Ele pot aduce milioane de voturi. Una dintre ele este cea a despăgubirilor oferite celor care provin din familii care, cu peste un secol și jumătate în urmă, au fost victime ale sclaviei. La ce servește nebunia dărâmării/mutării monumentelor unor George Washington sau Thomas Jefferson? Ce reacții ar declanșa o hotărâre a Guvernului României de a despăgubi urmași ai iobagilor/șerbilor din Moldova, Transilvania și Țara Românească? Cu ce ar servi istoriei dărâmarea monumentelor unor Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul pentru vinovății personale sau ale respectivului timp istoric?

Există și situații, cum să le spun?, mixte. Judecătoarea Curții Supreme Ketanji Brown Jackson se trage dintr-o familie care a fost victimă a sclaviei. Soțul judecătoarei – doctorul Patrick Jackson – se trage dintr-o familie care a deținut sclavi. Judecătoarea va fi despăgubită de familia soțului sau de noi, ceilalți, contribuabili americani ale căror familii n-au deținut sclavi?

Și vicepreședinta Kamala Harris se află într-o situație oarecum asemănătoare. Potrivit declarațiilor tatălui ei, cunoscutul economist Donald Harris, o ramură a familiei a fost proprietară de sclavi. Dar asta se întâmpla în Jamaica, așa că nu se pune la socoteală în America, nu?

Într-un moment de silă față de imoralitatea presei, Thomas Jefferson, președintele american care a apărat permanent drepturile presei, i-a numit pe ziariștii zilei „dricari ai vieții publice”. Mă întreb cum ar putea fi numiți atâția jurnaliști americani de azi, fie ei din mainstream media, fie ei din alternative media.