CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În Uniunea Europeană se celebrează totalitarismul marxist. Deputații europeni cântă imnuri comuniste !

 

 

 

 

 

Imagini pentru marx engels lenin stalin hitler photos

 Malefica ideologie cunoscută sub numele de comunism , a lăsat în urmă crime de neimaginat. Se estimează că 100 de milioane de oameni au fost  masacrați de regimurile comuniste în numele doctrinei marxiste.

Unii au fost uciși. Alții au murit de foame ca urmare eșecului economic al comunismului.

Operele lui Marx, printre care Capitalul și Manifestul Partidului Comunist, „au schimbat lumea” și „i-au inspirat pe oamenii de pretundindeni”, „învățându-i libertatea, emanciparea și independența”.

Așa este: și în România au existat astfel de minunate focare de educație la Aiud, Gherla, Jilava, Periprava, Sighet, Pitești…

Dar oare de ce să nu sărbătorim și ziua de naștere a lui Hitler?

Chiar așa, oare de ce comunismul nu primește același tratament  ca și ideologia sa soră a socialismului național fascist.

Nici o cauză, niciodată, în istoria întregii omeniri, nu a produs mai mulți tirani, mai mulți inocenți măcelăriți și mai mulți orfani, decât socialismul ”științific”atunci când a ajuns la putere.

Cadavrele victimelor și gropile comune sunt peste tot în jurul nostru și cu toate acestea nimeni nu vorbește despre ele. Nimeni nu  onorează memoria zecilor de milioane de victime asasinate cu sânge rece în numele ideologiei marxiste !

Nimeni nu face penitență pentru zecile de milioane de victime. 

Occidentul acceptă un dublu standard  monstruos, de neiertat atunci când condamnă crimele nazismului aproape zilnic, dar cu puține excepții, rămâne tăcut când vine vorba despre crimele comunismului.

S-a insistat temeinic pe „de-nazificare” dar nu a existat niciodată  o „de-comunizare” similară, deși masacrele la care s-au dedat comuniștii în numele luptei de clasă  au fost incomparabil mai mari decât cele provocate de nazism.

În cazul nazismului, sunt vânați și acum criminali de nouăzeci de ani, pentru că „oasele strigă” cerând  dreptate,nu-i așa?

Iată însă  că în cazul comunismului, se scoate în față lozinca perversă a evitării „ vânătorii de vrăjitoare” … Holocaustul comunist ar fi trebuit să inspire în tot acest timp arta occidentală, dar ceea ce vedem noi este un ghețar de indiferență.

Elevii care în anii ’60 aveau portretele lui Mao și Che Guevarra pe pereții colegiului în care învățau – echivalentul moral al portretelor atârnate ale lui Hitler, Goebbels sau Horst Wessel în dormitorul lor – învață acum copiii noștri despre superioritatea morală a generației lor politice.

Fiecare manual de istorie descrie amănunțit crimele nazismului și toată lumea a auzit de cifra de „șase milioane” a victimelor evreiești dispărute în holocaust.

În schimb ni se vorbește întotdeauna numai despre așa zisele „greșeli ” ale comunismului sau ale stalinismului . 

Și să nu uităm că ideologia comunistă stă în continuare la baza regimurilor criminale din Cuba și Coreea de Nord  și că există până în zilele noastre în toată lumea admiratori și apologeți ai comunismului, care  ignoră moartea și mizeria care au însoțit regimurile dictatoriale marxiste peste tot unde acestea au fost instaurate.

Unul dintre ei este Jean-Claude Juncker, fostul președinte al Comisiei Europene, care a inaugurat anul trecut la Trier, în Germania, o uriașă statuie a lui Marx, dăruită de comuniștii chinezi cu prilejul  sărbătoririi a 200 de ani de la nașterea celui care a pus bazele doctrinei care îi poartă numele, ignorând astfel zecile de milioane de victime ale criminalilor marxiști din întreaga lume.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Junker a  susținut  cu acest prilej un discurs  în care i-a atribuit filosofiei lui Marx meritul de a fi învățat Europa că este o  „îndatorire a vremurilor noastre” să îmbunătățim drepturile sociale.

El a mai spus că „Uniunea Europeană nu este o construcție defectă, dar este instabilă. Instabilă și pentru că dimensiunea socială a Europei, până în zilele noastre, rămâne ruda săracă a integrării. Trebuie să schimbăm asta.”

Liderul UE i-a luat apărarea lui Marx pentru ororile comunismului (care are în palmares circa 100 de milioane de victime, din România și URSS, până în Cambodgia și China, țară care a și dăruit statuia de bronz de 4 metri și jumătate inaugurată la Trier):

„Marx nu este responsabil de toate atrocitățile pentru care așa-zișii săi urmași trebuie să răspundă.” (Pasămite, ei doar au întinat valorile comunismului).

„Karl Marx a fost un filosof care a gândit pentru viitor, a avut aspirații creative, iar astăzi este învinovățit de lucruri pentru care nu e responsabil și pe care nu el le-a provocat, deoarece multe dintre lucrurile pe care le-a scris au fost răstălmăcite în opusul lor.”

Și Juncker nu și-a oprit aici elogiul său halucinant, pledând pentru perenitatea gândirii lui Marx și vorbind deschis:

„Toți am face bine să ne reamintim de Marx, deoarece memoria și înțelegerea sunt condiții pentru a ne asigura viitorul. Fără memorie și gândire, fără a înțelege memoria, nu se va alege mare lucru din viitorul nostru…”. (Pare Memorialul Durerii răsturnat pe dos!).

„Trebuie să-l înțelegem pe Marx în contextul timpului său și să nu avem prejudecăți retrospective.”

Și cu toate acestea, o purtătoare de cuvânt a comisiei  a apărat poziția  domnului Juncker spunând fără nici un fel de reținere nici mai mult, nici mai puțin, că „nimeni nu poate nega că Marx este o figură care a modelat istoria într-un fel sau altul”.

 

Ce dezgustător ! 

 

Iată că zilele acestea conducerea UE a recidivat, după ce anul trecut Jean Claude Junker l-a omagiat pe Marx…

 Câțiva membri de frunte  ai noii Comisii Europene, între care s-au remarcat comisarul european, Paolo Gentiloni, secondat de vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans și de alți reprezentanți ai stângii, au cântat în Parlamentul European de la Strasbourg cântecul ”Bella Ciao”, cunoscut imn al partizanilor comuniști din Italia celui de-al Doilea Război Mondial, relatează  ziarul Corriere Della Sera, preluat de Breitbart.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

”Cântăreții” marxiști au fost  ironizați de fostul vicepremier italian, naționalistul Matteo Salvini, care a transmis: „Felicitări Partidului Democrat și Mișcării 5 Stele pentru alegerea lui Gentiloni ca reprezentant al Italiei în Europa”.

Salvini a adăugat, sarcastic, că acum comisarii europeni ar putea cânta și melodia „Bandiera Rossa”, tot un imn al comuniștilor, pe care să o prezinte  la festivalul de muzică de la Sanremo și apoi să meargă într-un turneu internațional.

 

 

 

 

Lidera formațiunii naționaliste Frații Italiei (FdI), Giorgia Meloni, a reacționat, de asemenea, revoltată, etichetându-i pe comisari drept „Uniunea Sovietică Europeană”.

La 200 de ani de la naşterea lui Karl Marx, dogma socialistă a cucerit lumea.Uniunea Europeană e socialistă. Occidentul e socialist. America e socialistă. Universităţile şi lumea intelectuală sunt socialiste. Elitele artistice şi cinematografice, pop, civile, de caritate şi umanitare sînt socialiste. Aşa arată lumea şi, în această lume, cine nu e socialist e – prin decret socialist – fascist, rasist, populist sau naţionalist-extremist. 

  Pentru noi, est-europenii, drama şi dezamăgirea sînt crunte.  Căci nouă anume ne-a fost rezervată onoarea funebră de a afla că am scăpat de socialism pentru a-l regăsi, la putere, în Occident – de unde reglează cu mînă de cartofor spilcuit mersul lumii.

Tovarăşul Jean Claude Juncker, politician vest-european de dreapta, Preşedinte al Comisiei Europene şi, prin urmare, socialist cu ştaif, l-a omagiat şi albit pe Marx cu o neruşinare suverană.   Nu există, cu siguranţă, o nesimţire mai mare şi un vandalism mai spurcat decît un Şef de Europă periindu-l de crime şi răspunderi pe Marx. 

    În discursul de la Trier, Juncker a repetat o porcărie veche. Un alibi niciodată abandonat. Se spune, astfel, în cercurile bune, printre universitari şi gînditori emancipaţi, că Marx nu e vinovat de ororile marxismului. Că a fost neînţeles, răstălmăcit, trădat, falsificat de Lenin – la rîndul lui falsificat de Stalin – de Mao, de Pol Pot, Castro, Ceauşescu şi de atîţia alţi pulverizatori de naţiuni.

 Marx a croit o filozofie menită să răstoarne lumea, nu să o înţeleagă. Marx a cerut o societate nouă şi distrugerea completă a lumii vechi. Dogmele lui Marx poruncesc următoarele: abolirea proprietăţii private, instalarea socialismului ştiinţific şi a materialismului dialectic, declanşarea unei revoluţii condusă de avangarda proletariatului şi eliminarea oricărei manifestări contrare. În plan politic, proletariatul, îndrumat de oamenii luminaţi ai ideii socialiste, ia puterea prin revoluţie, construieşte noua economie colectivă şi anihiliează toate ideile sau instituţiile potrivnice, dat fiind că ele nu sînt altceva decît expresia intereselor de clasă ale duşmanilor socialismului şi, deci, ai adevărului unic. Istoria îşi atinge apogeul, umanitatea e salvată, marxiştii au, bineînţeles, toată puterea şi rămîn pentru totdeauna la cîrmă. Asta e tot. Întrebarea e: care din aceste idei a fost trădată sau neaplicată de regimurile comuniste? Unde a abaterea care îl desfigurează pe Marx? 

  Pînă la urmă, singurele regimuri care au adoptat oficial o ideologie cu autor cunoscut au fost regimurile marxist-leniniste. Toate dictaturile comuniste au insistat să se intituleze şi să fie cunoscute sub numele oficial de state socialiste şi regimuri marxist-leniniste. Cu toate astea, marxismul e singura filozofie însoţită de o scuză eternă şi de o lipsă totală de semnătură. Amnistiat, ieri, de Sartre, azi, de Juncker şi de New York Times, marxismul va fi inhalat, mîine, cu senzaţii proaspete, de tinerii progresişti români autonomi.

Căci marxismul ştie să folosească reptilian, prin lepădări de piei şi răsuciri hipnotice, tentaţia tragică a omului care glorifică şi pune la treabă răul seducător ca bine. Viitorul marxismului e asigurat de chiar misterioasa lui capacitate de a croi drumul trecutului spre neant.

Exemplu: de pe la mijlocul anilor ’80, marxiştii au făcut vînt clasei muncitoare. Oare de ce? Socialismul elitelor occidentale e noua religie a lumii care ne conduce. A celor ce au toată puterea, inclusiv puterea de a ne croi drumul şi valorile. Muncitorii lumii industriale occidentale se îmburgheziseră. Voiau, prea uman, o viaţă decentă, nu un triumf ideologic.  Marxismul vrea un singur lucru: puteri totale asupra tuturor. Fostul proletariat oblojit de marxişti a fost concediat. Marxiştii au căutat un proletariat nou, o nouă masă de luat în chirie. Şi au găsit-o: minorităţile şi migranţii.

Ei sînt noua bază electorală a stîngii şi drumul spre putere al socialismului reconvertit. Aşa vom înţelege, poate, de ce anume stînga occidentală se bate azi pentru eliminarea frontierelor, destructurarea suveranităţii naţionale şi instalarea ideologiei unice: progresismul la care s-au convertit, deja, toate elitele politice şi minţile conducătoare.

Iată de ce discuţia despre aniversarea neruşinată a lui Marx, mentorul de călăi, trebuie să intereseze şi în locuri  ca România. Ce avem noi cu polemica savantă pe tema lui Marx? Totul! Soarta marxismului e Kapitală pentru România. Căci socialismul elitelor occidentale e noua religie a lumii care ne conduce. A celor ce au toată puterea, inclusiv puterea de a ne croi drumul şi valorile. Cei ce ne-au ajutat acum 30 de ani să ne desprindem de marxism, ne vor, azi, încolonaţi la socialism supra-naţional şi anti-individual, la silă față  de propria cultură şi la cenzura care taie orice zvîcnire de culoare, umor şi critică deschisă.

Din toate aceste motive, voga marxismului contează şi ne atinge în chipuri pe care încă nu le vedem sau înţelegem.

Din aceleaşi motive, Juncker și toată gașca de neo marxiști, hastagiști și internaționaliști anticreștini militanți, care parazitează Uniunea Europeană, ar trebui să se ducă dracului înapoi în munții de rahat ai istoriei, de unde a apărut ideologia criminală cu care se hrănesc…

PS:   Puteți face click aici , aici , aici și aici pentru a citi câteva analize inteligente ale comunismului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

  

https://danieljmitchell.wordpress.com/2018/04/28/in-a-display-of-moral-blindness-president-of-european-commission-celebrates-marxist-totalitarianism/

https://adevarul.ro/international/europa/juncker-calugar-marxist

Napocanews.ro 

https://evz.ro/inchinarea-la-marx

07/12/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ia amploare nebunia genderistă şi considerarea ei de către bioeticienii neomarxişti o dimensiune legitimă a sexualității

 

 

 

 

 

Imagini pentru Conchita Wurst, numele de scenă al lui Thomas "Tom" Neuwirth,

 

Foto. Conchita Wurst, numele de scenă al lui Thomas „Tom” Neuwirth, un transsexual austriac câştigător al unui concurs Eurovision.

Transgenderul (engl) se referă la persoane care adoptă un rol  social neasociat  cu sexul lor la naştere. 

Transsexualul, barbat sau femeie, se consideră  nefericit  în calitate de apartenent al sexului (sau identitatii de sex) în care trăieşte  prin structura anatomica a corpului său de la naştere şi cred că apartin celuilalt sex, dorind sa fie membrii ai sexului opus şi având  sentimentul ca s-au născut intr-un alt corp, ca urmare a unei erori a naturii .

Fenomenul a luat o amploare nemaivăzută pe plan mondial, atingând în proporţii îngrijorătoare tinerele generaţii şi din ce în ce mai mulţi copii.

 

 

Nebunia genderistă continuă în SUA. Cele mai recente sfaturi ale bioeticienilor americani

Oare guvernele ar trebui să ignore părinții care se opun tratamentului de blocare a pubertății? Da, spun bioeticienii americani

Din ce în ce mai mulți copii din SUA se simt bărbați prinși într-un corp de femeie, cu adevărat, sau femei capturate într-un corp de sex masculin.

În multe situații, această senzație nu mai este considerată o formă de boală mintală, ci o dimensiune legitimă a sexualității.

Avocații transgender au o soluție pentru tulburarea psihologică a acestor copii. Prima etapă este să-și afirme genul ales, permițându-le să se îmbrace și să se deghizeze ca cei de sex opus.

A doua este administrarea blocantelor de pubertate, medicamente puternice care suprima schimbările firești ale organismului.

Mai târziu, există alte medicamente care vor permite dezvoltarea sânilor la băieți și creșterea părului facial la fete – și așa mai departe.

Dar ce se întâmplă dacă părinții se opun acestor tratamente – așa cum fac deseori? Cine ar trebui să decidă ce este în interesul superior al fiului sau al fiicei lor?

Conform multor bioeticieni americani, guvernul ar trebui să hotărască acest lucru. Big Brother știe cel mai bine.

Ultimul număr al revistei American Journal of Bioethics oferă o perspectivă revelatoare asupra viziunii generale a bioeticienilor americani, care contribuie la modelarea politicii publice.

Unul dintre articolele sale de fond, „Transgender Children and the Right to Transition: Medical Ethics When Parents Mean Well but  Cause Harm” (Copiii transgender și dreptul la tranziție: Etica medicală atunci când părinții le vor binele copiilor, dar le fac rău), de Maura Priest, de la Universitatea Arizona, este urmată de 12 articole mai scurte, de comentarii referitoare la argumentele lui Priest.

Aproximativ două treimi dintre autori sunt de acord cu propunerea sa radicală de a trata disforia de gen ca pe o situație de urgență medicală, ce necesită intervenție guvernamentală.

Ca să trecem direct la subiect, dr. Priest și mulți dintre colegii ei bioeticieni cred că refuzul de a permite fiului tău sau fiicei de zece ani să aibă acces la aceste medicamente care le transformă viața este abuz asupra copiilor. Ea susține că:

„… legea trebuie să precizeze în mod clar că tinerii transgender (după ce au îndeplinit criteriile de diagnostic adecvate) au dreptul legal la PBT (puberty-blocking treatment/tratament pentru blocarea pubertății), indiferent de aprobarea părinților.

În plus față de acești parametri legali, statul ar trebui să joace un rol în publicarea informațiilor despre disforia de gen și tratamentul în școlile publice, pe site-urile web sponsorizate de guvern și prin anunțurile despre serviciile publice”.

Priest este convinsă că „daunele” în cazul refuzului medicamentelor blocante de pubertate sunt prea mari pentru a permite părinților să-i oprească pe copii să-și schimbe sexul.

Copiii cu disfuncție sexuală care nu sunt susținuți de părinții lor ar putea să se sinucidă, să fie stigmatizați și discriminați, să devină persoane fără adăpost, să ia medicamente de unii singuri, într-un mod periculos, și așa mai departe.

„Așa cum este datoria statului de a interveni atunci când părinții naturali refuză insulina pentru fiul lor diabetic sau antibioticele pentru fiica lor bolnavă de meningită, tot așa este și obligația statului de a interveni atunci când părinții copiilor cu disforie de gen evită tratamentul medical recomandat.”

Ideea că disforia de gen și necesitatea unei transfuzii de sânge ar fi ambele măsuri de urgență medicală este, evident, o idee atrăgătoare pentru pediatri, psihologi și bioeticieni.

Dar a fost dovedit acest lucru?

„Știința transgender” este o zonă controversată și este dificil să se stabilească dovezi temeinice ale acestor „daune”.

Priest susține că nevoia de tratament de blocare a pubertății se „bazează pe cele mai bune cunoștințe științifice și consens profesionist”.

În timp ce majoritatea comentariilor altor cercetători au susținut acest argument, au existat și unele dezacorduri.

Trei cercetători de la Universitatea din Melbourne ar agrea, în general,  ideea, dar subliniază faptul că vătămările fizice urmare a tratamentului de blocare a pubertății nu sunt deloc neglijabile.

Acestea includ reducerea densității osoase, cu risc de fracturi, pierderea fertilității, mai puține opțiuni pentru o eventuală viitoare chirurgie genitală în cazul în care condiția copilului persistă; și conflicte cu părinții.

Trei scriitori americani, Michael Laidlaw, Michelle Cretella și Kevin Donovan, susțin că „așteptarea vigilentă cu sprijin pentru copiii și adolescenții cu disforie de gen, până la vârsta de 16 ani, reprezintă standardul actual de îngrijire la nivel mondial, nu terapia afirmativă de gen”.

Copiii și adolescenții nu au nici maturitate cognitivă, nici emoțională pentru a înțelege consecințele primirii unui tratament pentru care rezultatul final este sterilitatea și organe lipsite de funcția satisfacției sexuale.

Să susții că toți copiii care se auto-declară transsexuali vor fi răniți psihologic și fizic, fără tratamente de blocare a pubertății, e fals.

Este limpede că majoritatea acestor copii nu au nevoie deloc de acest lucru.

Michael Cook, Sursa: Bioedge.org prinProvita Media

 

04/07/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fascinația pentru Marx în vremuri de criză

Fantoma lui Marx în vremuri de criză

 

Neomarxiștii din cele patru zări exultă. Marele Nouriel Roubini, economistul apocaliptic care ar fi prevăzut criza, ne spune că Marx a avut dreptate.

“Karl Marx a spus-o bine. La un moment dat, capitalismul se poate autodistruge pentru că nu poţi transfera venituri dinspre forţa de muncă spre capital fără să se înregistreze un exces de capacitate de producţie şi lipsa unei cereri agregate. Asta se întâmplă acum”. *

Roubini ar fi evitat ridicolul dacă și-ar fi găsit puțin timp, între desele sale declarații pentru presă de când a devenit jucăria favorită a jurnaliștilor, să citească puțină critică a marxismului. Ar fi aflat, poate, că declarației sale din 2011 i-a răspuns filozoful Raymond Aron încă din 1955:

“Nodul demonstrației, în Capitalul, este concepția potrivit căreia salariul, ca orice marfă, ar avea o valoare, determinată de nevoile muncitorului și ale familiei sale. Or, această concepție este fie considerată într-un sens riguros și, în acest caz, creșterea salariilor în Occident o respinge fără drept de apel, fie interpretată în sens larg, nevoile ireductibile ale muncitorilor depind de psihologia colectivă și, în acest caz, concepția respectivă nu ne mai oferă nimic”.  **

Nu e o noutate invocarea lui Marx în vremuri de criză. Și în criza din 1929-1933 s-a vorbit mult despre “clarviziunea” marxismului. Însă prostia spusă de Roubini ne indică ceva mult mai grav. Ne arată, ca într-o oglindă, cât de mult educația noastră economică și istorică este impregnată în continuare de zgura marxismului.

Friederich Hayek explică cum “nu numai aceia care au transformat în mod conștient studiul istoriei economice într-un instrument de agitație politică – cum stau lucrurile în multe cazuri, de la Marx și Engels la Werner Sombart sau Sidney și Beatrice Webb -, ci și mulți dintre oamenii de știință care credeau cu sinceritate că abordau faptele fără prejudecăți, au produs rezultate care erau aproape la fel de tendențioase”.

“Nu este un accident că cercetătorii istoriei economice din cel mai mare și influent grup din perioada celor șaizeci de ani ce au precedat primul război mondial, Școala istorică germană, se mândreau în același timp cu titlul de Kathedersozialisten (socialiști de catedră); sau că succesorii lor spirituali, instituționaliștii americani, erau în majoritate de înclinație socialistă.

Întreaga atmosferă a acestor școli era de așa natură că unui tânăr studios i-ar fi trebuit o independență de spirit excepțională ca să nu cedeze presiunii opiniei academice. Niciun reproș nu era mai de temut sau mai fatal unei cariere academice decât acela de a fi un apologet al sistemului capitalist”. ***

Aceștia au pus bazele influenței uneori greu de detectat a marxismului în studiul economiei și istoriei economiei, înspecial. Chiar termenul de capitalism este, în conotațiile sale moderne, o creație a interpretării socialiste a istoriei economice.

Hayek ține să sublinieze că, “în multe privințe, este greșit să vorbim de capitalism ca și cum acesta ar fi fost un sistem nou și total diferit care a apărut brusc către sfârșitul secolului al XVIII-lea”.  ****

Spre deosebire de mulți dintre neomarxiștii bio din ziua de azi, Raymond Aron chiar l-a citit pe Marx. Suficient cât să detecteze frauda intelectuală din opera nepotului de rabin din Trier. Nu a fost singurul, din fericire.

Filozoful Karl Jaspers rezumă metoda lui Marx în modul următor:

“Stilul scrierilor lui Marx nu este acela al unui cercetător… nu citează exemple și nu citează fapte care i-ar infirma teoria, ci doar pe acelea care susțin sau confirmă fără dubiu ceea ce el consideră a fi adevărul ultim.

Întreaga abordare este de natură revendicativă, nu investigativă, este revendicarea a ceva proclamat ca fiind adevărul perfect, nu cu convingerea unui om de știință, ci cu aceea a unui credincios”.*****

Cum se explică, totuși, fascinația pentru Marx, atât de vizibilă mai ales în vremuri tulburi? Putem găsi una din explicații în atracția multor tineri, din toate epocile, față de ideea de Revoluție, menită să șteargă toate nedreptățile și să aducă oamenilor libertate, egalitate și fraternitate.

Totuși, cele două mari revoluții de referință pentru marxiștii ce vor și astăzi să dărâme capitalismul cel rău, din 1789 și 1917, nu se potrivesc cu teoria anticapitalistă. Mai întâi, Franța anului 1789 era oricum, numai capitalistă nu.

În privința prăbușirii Rusiei din 1917, “ea nu a fost cauzată neapărat de înfrângerile militare – deși foarte grele – sau de falimentul economiei, ci de inepția și de corupția administrației autocratice țariste”. ******

În explicația oferită de Herbert Heaton pentru căderea Rusiei țariste putem găsi, poate, și cauzele marilor drame din actuala criză: corupția, incompetența, populismul sau lăcomia umană.

Iar acestea nu vor dispărea prin revoluție sau prin înlăturarea capitalismului.

 

 

 

Surse:

https://franckmelen.wordpress.com/2011/11/22/fantoma-lui-marx-in-vremuri-de-criza/

* de pe Mediafax
** Raymond Aron, “L’opium des intellectuels”, Calmann-Lévy, 1955 / “Opiul intelectualilor”, Curtea Veche Publishing, 2005, p. 90
*** F.A. Hayek, “Capitalism and the Historians”, 1954, The University of Chicago / “Capitalismul și istoricii”, Humanitas 1998, p. 27
**** Ibidem, p. 20
***** Paul Johnson, “Intellectuals”, 1988 / “Intelectualii”, Humanitas, 2002, p. 95
****** Herbert Heaton, “Histoire économique de l’Europe. De 1750 à nos jours”, Librairie Armand Colin, Paris, 1952, p. 61

25/04/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: