În ultimii 60 de ani, SUA au cheltuit sute de miliarde de dolari pentru îndoctrinarea neocomunistă în școli

Congresmeni americani îngenunchiați memoria lui George Floyd

Dictatura minorității

Directorul Institutului Mises, Thomas DiLorenzo, scrie că guvernul SUA a cheltuit sute de miliarde de dolari și a sacrificat zeci de mii de vieți americane în timpul Războiul Rece, pentru a apăra America în fața comunismului, însă SUA au cheltuit alte sute de miliarde de dolari pentru îndoctrinarea comunistă în școli, în ultimii 60 de ani.

„Educația superioară în America este o instituție socialistă grație finanțării din partea guvernului, inclusiv școli precum John Hopkins University, care primește sute de milioane de dolari din bani contribuabililor în fiecare an, dar se laudă că este o instituție privată”.

Ideologia „woke”, un eufemism înșelător pentru „comunism”, domină instituțiile americane și este rezultatul a 60 de ani de îndoctrinare, începând cu „contracultura” din universități din anii 1960 și ajungând apoi la toate nivelurile educației. Rezultatul este actuala revoluția comunistă „woke” care distruge zi de zi civilizația occidentală și America.

„Prietenul meu Iuri Malțev, care și-a trăit primii 40 de ani de viață în URSS, spune Di Lorenzo, a remarcat acest lucru în urmă cu mai bine de zece ani și mi-a spus apoi ‘americanii au avut noroc cu o amânare de patru ani’, când Trump a fost ales în locul unei continuări a regimului Obama/Hillary Clinton. Acum este limpede ce urmărea Obama când spunea ‘vrem să transformăm fundamental America’”.

La finalul anului trecut, în SUA a apărut volumul «America lui Mao», semnat de Xi Van Fleet, o chinezoaică care a trăit ororile revoluției culturale a lui Mao, iar apoi a reușit să fugă în SUA. Și ea observă aceleași similitudini.

Paralelele dintre revoluția culturală a lui Mao si revoluția culturală „woke” sunt șocante pentru Xi, care observă că păpușarii din spatele revoluției din SUA sunt aceiași comuniști maoiști.

Ea scrie că ambele revoluții se folosesc de tactica maoistă a scindării, îndoctrinării, amăgirii, coerciției, subversiunii și violenței. Ambele revoluții distrug cultura tradițională și o înlocuiesc cu sloganuri și ideologii marxiste. Ambele transformă tineretul într-o armă, în ceea ce Stalin numea „idioți utili”. Ambele revoluții vor să obțină puterea totală asupra societății și încearcă să distrugă libertatea.

Teoria critică a raselor este unul dintre instrumentele mișcării comuniste americane. „Regimul comunist s-a folosit de aceeași teorie critică pentru a scinda societatea. Singura diferență este că ei au folosit clasa socială în locul rasei”. Regimul lui Mao a schimbat și el denumirile școlilor, pentru a fi „politically correct”, studenții învățau să-și urască istoria și moștenirea culturală; statuile și simbolurile istorice ale Chinei erau dărâmate; studenții erau încurajați să se denunțe. Toate acestea se întâmplă și în America, scrie DiLorenzo.

În China comunistă, libertatea cuvântului era rezervată doar guvernului și portavocilor lui, după cum în America de libertatea cuvântului se bucura plenar doar presa progresistă.

„Controlul limbajului a fost o parte esențială a îndoctrinării comuniste în China, la fel cum este în America acum. Dacă poți impune ce cuvinte să folosească oamenii și cum să le folosească, atunci poți să le controlezi discursul și ceea ce gândesc. Sună cunoscut? Xi Van Fleet scrie că Mao a dorit să distrugă totul și să construiască o lume nouă de la zero.

Ea compară acest lucru cu tema de campanie a președintelui Biden din 2020: „Build Back Better”. „Adică, haideți să distrugem America înainte de toate, iar apoi să o reconstruim”, scrie DiLorenzo. Ultimele capitole ale cărții lui Xi Van Fleet vorbesc despre „Distrugerea familiei” și „Distrugerea religiei”.

Van Fleet înțelege că la originea actualei revoluții culturale stă așa-zisul marxism cultural, idei inventate de Școala de la Frankfurt. Când Hitler a ajuns la putere, acești intelectuali au venit în Statele Unite cu „un plan strategic de a distruge cultura occidentală prin manipularea profesorilor și studenților americani”, cooptând „idioți utili pentru a le citi, a le preda și a le populariza ideologia”. Acum, acești oameni se numesc „profesorii din universitățile americane”.

Teoria lor nu este cu adevărat o teorie, ci o critică permanentă a tot ceea ce este sub soare. S-au bucurat de America în timp ce au propovăduit ura față de Vest. Au încercat să-și îmbrace această ură în hainele așa-zisei „teorii critice”, care nu este însă decât propagandă comunistă pentru idioții utili din întreaga lume, mulți dintre ei fiind „studenți”.

„Ce s-a întâmplat cu noi, de ce le permitem acestor ciudați să ne spele copii pe creier? De ce presa de mainstream din America și Europa le cântă în strună?”, se întreabă Taki Theodoracopoulos, într-un editorial pentru propria-i publicație, Takimag, vorbind despre distrugerea familiei și impunerea ideologiei LGBT printr-o dictatură a minorității.

„Dacă aș ști răspunsul, l-as spune în gura mare urcat pe acoperiș, însă nu-l știu. Este vorba despre lașitate din partea noastră, în parte este vorba despre concentrarea stângiștilor în cadrul presei. Majoritatea celor care controlează știrile și producțiile culturale, alături de ciudații din Silicon Valley, au prezentat SUA și Marea Britanie ca forțe maligne ale sclaviei și opresiunii.

În SUA au apărut comisii care studiază reparațiile pentru sclavie, oricât de ironic ar fi acest lucru, având în vedere mile de miliarde cheltuite pentru a-i ajuta pe americanii de culoare. Însă cine să mai audă vocea americanului de rând atunci când marxiștii au conducerea educației, show-bizului, presei și tehnologiei?

De câte ori putem citi că omuciderile în rândul americanilor de culoare sunt de opt ori mai numeroase decât în comunitățile de albi și că cei mai mulți nu sunt uciși nici de polițiști, nici de albi, ci de alți afroamericani. Aproape niciodată nu se scrie așa ceva și cu siguranță nu în paginile The New York Times.

Adevărul nu mai ajunge la americanii de rând, iar micile publicații care mai țin la libertatea cuvântului nu sunt suficiente. Poate că este timpul să jucăm mai murdar, în lipsa unei metafore mai bune. Să ne uităm cum tratează problema musulmanii care trăiesc în țările europene, creștine: dacă eu l-aș învinui pe Isus Hristos de toate relele, ar urma poate câteva scrisori furioase, însă dacă ar fi să fac așa ceva cu Mahomed, ar urma amenințări cu moartea, chiar mai rău. Niște jurnaliști din Paris au plătit cu viața pentru că au publicat caricaturile cu profetul musulmanilor, iar alții mor în fiecare an, atunci când apare câte o glumă împotriva lui. Dar când vine vorba despre profetul nostru, parcă ar fi sezon de vânătoare deschis.

Ce este de făcut? Este un răspuns simplu. Primul pas trebuie să fie libertatea de exprimare. Dacă vă place să spuneți bancuri cu grași, faceți asta, însă nu în prezența grașilor. Incorectitudinea politică este la fel de falsă ca și corectitudinea politică.

Trebuie să fii gentleman în stilul de demult, să nu insulți fără intenție. Denunțați cultura „woke” care controlează acum guvernele și presa, care deține și controlează platformele sociale și domină Big Tech.

Primul lucru pe care orice dictator mărunt îl face după ce pune mâna pe putere în republicile bananiere este să interzică libertatea de exprimare. Ziarele și posturile de radio sunt avertizate să urmeze noile reguli.

Woke-iștii din Vest au urmat scenariul republicilor bananiere și au transformat libertatea de exprimare, cea mai prețioasă libertate a noastră, în incorectitudine politică.

Folosindu-se de faptul că sunt ofensați, ei au cerut ca perceputa ofensă să nu mai fie exprimată vreodată – acesta este visul oricărui dictator, pentru că următorul pas este pedepsirea celor care vor spune ceva ce contravine ideologiei „woke”.

Apoi trebuie sa încetăm cu „diversitatea”, care acum a înlocuit religia, iar țările sunt judecate după diversitate, nu după identitatea lor. Suntem puși să învățăm să spunem că imigranții și urmașii lor sunt cei care dau identitatea unei țări, că istoria, instituțiile, limba, cultura nu mai înseamnă nimic.

Preluare Anonimus din  cotidianul.ro / Autor: Călin Marchievici

Scurtă istorie a marxismului cultural de la Marx la Woke: rădăcinile marxiste ale teoriei queer și LGBT

Mișcarea woke ( de la woke (engl. „treaz, conștient, vigilent”)- ca termen cultural, înseamnă conștientizarea discriminării și a prejudecăților rasiale, ulterior ajungând să includă și conștientizarea altor probleme de inegalitatea socială, cum ar fi genul și orientarea sexuală.

Ea are toate trăsăturile unei religii fără Dumnezeu, menite să răstoarne întreaga rânduială firească a lumii întemeiată pe creștinism, să fărâmițeze societatea și să o transforme într-o masă amorfă, în care se topesc unicitățile și diferențele reale, să distrugă familia și ierarhiile (naturale sau axiologice).

Prozeliții acestei noi „religii” au ca misiune să instituie un „paradis terestru” al „păcii”, bazat pe „trinitatea”: „diversitate, echitate și inculziune” ‒ dogme a căror punere la îndoială atrage după sine condamnarea nemiloasă și aducerea la stâlpul infamiei a tuturor „ereticilor” care îndrăznesc să pună sub semnul întrebării validitatea lor.

Autorul James Lindsay a susținut recent o conferință care a atras mult interes online, în care explică cum mișcarea „woke” de astăzi este un tip de marxism și cum Karl Marx a fost mai mult un „teolog” decât un economist.

În cele fce urmează, ni se oferă un rezumat al prezentării sale, semnalate de LifesiteNews și preluate de publicația online https://www.activenews.ro.

Într-un discurs de 30 de minute la un eveniment organizat de Fundația pentru Identitate și Democrație în Parlamentul European în martie 2023, Lindsay a echivalat „woke” cu marxismul și l-a numit „maoism cu trăsături americane”.

„Dacă aș putea împrumuta [formula] de la însuși Mao [Zedong], care a spus că filosofia lui este marxism-leninism cu trăsături chineze”, a spus Lindsay.

„Woke ar trebui să promoveze echitatea în Europa”, a spus Lindsay. Definiția echității „vine din literatura administrației publice, scrisă de un personaj pe nume George Fredrickson”, iar definiția este „o economie politică administrată în care cotele-părți sunt ajustate astfel încât cetățenii să fie egali”.

„Singura diferență dintre echitate și socialism este tipul de proprietate pe care o redistribuie, tipul de acțiuni pe care le vor redistribui: capital social și cultural pe lângă capitalul economic și material.”

Lindsay a explicat că marxismul nu este în primul rând despre economie, ci despre cultură. El a menționat următoarele „specii” ca aparținând marxismului: feminismul radical, teoria critică a rasei, teoria queer și teoria postcolonială.

„Au ceva care le aduce împreună: intersecționalitatea”, a explicat Lindsay.

Autorul explicat că Marx nu a fost în principal un economist, chiar dacă a scris o carte celebră despre capital denumită Das Capital.

În scrierile sale anterioare, Marx a scris: „Ceea ce face speciale ființele umane este că omul este o ființă incompletă și știe că este incompletă. Este un om care și-a uitat adevărata natură, și anume că este o ființă socială. În esență, este un socialist chiar dacă nu-și dă seama.”

Potrivit lui Marx, din cauza condițiilor economice, și anume existența proprietății private, omul nu a putut deveni adevăratul său sine socialist. Lindsay a explicat în felul următor:

„Cum se produce istoria? Prin activitatea omului, iar activitatea cheie a omului a fost activitatea economică, așa cum a văzut-o [Marx]. Astfel, în producția economică nu produce doar bunurile și serviciile economiei. Produce societatea însăși, iar societatea la rândul ei produce omul. El a descris acest lucru ca fiind inversarea praxisului. Atunci când spune că trebuie să confiscăm mijloacele de producție și vorbește despre fabrici și câmpuri, de fapt vorbește despre modul în care ne construim ca ființe umane, astfel încât să ne putem desăvârși pe noi înșine și să facem istoria completă. Iar la sfârșitul istoriei, omenirea își va aminti că omul este o ființă socială și vom avea o societate socialistă, un comunism perfect care transcende proprietatea privată.”

Marx spunea: „Comunismul este transcenderea proprietății private ca înstrăinare de sine a omului”.

„Marx nu a fost niciodată economist; a fost teolog”, a conchis Lindsay. „El a vrut să creeze o religie pentru omenire care să înlocuiască toate religiile omenirii și să-l aducă pe om înapoi la «adevărata» sa natură socială.”

De la lupta de clasă la lupta rasială

Deși Marx a descris inițial lupta de clasă dintre clasa muncitoare, proletariat și clasa conducătoare, burghezie, aceste clase pot fi înlocuite cu ușurință cu rasa, păstrând în același timp aceleași principii marxiste.

În 1993, Cheryl Harris a scris un articol pentru Harvard Law Review intitulat „Albii ca proprietate”, în care postulează că „privilegiul albilor” sau albii sunt „un fel de proprietate culturală privată”, a explicat Lindsay.

„Ea [Harris] spune că trebuie abolită pentru a fi instaurată dreptatea rasială. Așa cum a spus Karl Marx în «Manifestul Comunist». El a scris: «Comunismul poate fi rezumat într-o singură expresie: abolirea proprietății private»”.

În loc de capitalism ca rădăcină a opresiunii clasei defavorizate, „supremația albă” este acuzată de „rasism sistemic” care duce la oprimarea non-albilor.

„Scopul este de a trezi o conștiință rasială în oameni, astfel încât aceștia să se unească între ei ca fiind o clasă și să acapareze mijloacele de producție culturală, astfel încât producția culturală albă să nu mai constituie modul dominant”, a explicat Lindsay.

Așa cum marxismul etichetează drept „burghez” tot ceea ce urmărește să controleze până când ajunge să îl controleze, Teoria Critică a Rasei descrie totul ca fiind „rasist” până când ajunge să îl controleze.

Rădăcinile marxiste ale teoriei queer și ale LGBT

Teoria queer (sau LGBT) poate fi rezumată ca fiind împotriva a tot ceea ce este considerat „normal” în sfera sexualității, de exemplu: heterosexualitatea, a fi un bărbat „cisgender”, familia formată dintr-un tată, o mamă și copiii lor biologici etc.

Acești oameni „heteronormativi”, conform teoriei queer, dețin proprietatea culturală privată de a defini ceea ce este normal și, prin urmare, sunt o clasă opresoare.

Lindsay descrie teoria queer drept „o identitate fără esență”, deoarece este „strict opusă față de conceptul de normal”.

Marxismul și teoria postcolonială

Din cauza istoriei de colonizare a Europei, Occidentul este văzut ca un opresor perpetuu, conform teoriei post-coloniale marxiste.

„Ei [Occidentul] au acces la bogăția materială și culturală a lumii pentru că au decis că cultura lor este ceva prestabilit și au colonizat lumea pentru a aduce cultura în lume, așa cum spun ei”, a explicat Lindsay. „Așa că asupriții, nativii din întreaga lume, trebuie să se unească, iar acțiunile lor se vor numi decolonizare.”

„Trebuie să înlăture fiecare aspect al culturii occidentale. Prin urmare, când vin în Belgia sau în Franța, sau în Statele Unite și spun «vom decoloniza programa», sau merg în Marea Britanie și spun  «îl vom decoloniza pe Shakespeare». La acest lucru se referă.”

„Vom elimina semnificația culturală a operelor lor culturale, deoarece aceste opere culturale în sine sunt opresive pentru noi.”

De la Marx la Woke: Istoria marxismului cultural

În timp ce Marx credea că omenirea trebuie să scape de asupritori în principal prin mijloace economice, „woke-ismul” de astăzi sau marxismul cultural încearcă să facă același lucru prin mijloace socio-culturale.

Evoluția de la marxismul clasic la marxismul cultural sau occidental a avut loc în anii 1920, când filosoful marxist italian Antonio Gramsci a propus „lungul marș prin instituții”. Pentru ca marxiștii să preia controlul în Occident, ei au trebuit să acapareze treptat instituțiile importante ale societății și să conducă prin „hegemonie culturală” în loc să folosească violența și forța precum bolșevicii din Rusia sovietică.

După cum notează Lindsay în discursul său, termenul de marxism cultural este acum etichetat ca fiind o „teorie a conspirației antisemită”. Dacă veți căuta termenul de „marxism cultural” pe Wikipedia, ajungeți la un articol care afirmă că „termenul «marxism cultural» se referă la o teorie a conspirației antisemită de extrema-dreaptă care privește denaturat Școala de la Frankfurt ca fiind fiind responsabilă pentru mișcările moderne progresiste, politicile identitare și corectitudinea politică.”

Într-adevăr, câțiva germani ai Școlii din Frankfurt, o școală intelectuală freudian-marxistă asociată cu Institutul de Cercetări Sociale de la Universitatea Goethe din Frankfurt, au fost cei care au dezvoltat ulterior această idee a marxismului cultural.

„Ei [școala de la Frankfurt] au dezvoltat ideea ajungând la ceea ce se numește marxism critic. Ei au dezvoltat ceea ce se numește teoria critică”, a explicat Lindsay.

Max Horkheimer, un filosof german al Școlii de la Frankfurt, a spus că Marx s-a înșelat în privința ideii potrivit căreia capitalismul aduce în mizerie clasa muncitoare. În schimb, acesta „oferă oamenilor o viață bună, îi face bogați, le oferă o viață confortabilă și fericită”, a spus Lindsay, citându-l pe Herbert Marcuse, un alt filosof al Școlii din Frankfurt.

Aceasta însemna că în centrul marxismului cultural sau critic nu va mai fi clasa muncitoare.

„Cu alte cuvinte, nu mai trebuie să fim responsabili în fața clasei muncitoare, ceea ce le deschide marxiștilor, care caută să obțină puterea, posibilitatea de a se împrieteni cu corporațiile”, a explicat Lindsay.

Așa se explică de ce stângiștii de astăzi nu au nicio problemă să colaboreze cu marile corporații pentru a-și atinge obiectivele.

„Energia este în altă parte”, a continuat autorul. „El [Marcuse] a spus că se află în minoritățile rasiale, minoritățile sexuale, feminiști, străini.”

„Astfel au început să transforme industria culturii pentru a vinde agitprop rasial, sexual, de gen, bazat pe sexualitate, ca și cum aceasta ar fi o cultură autentică.”

ONU și WEF (Forumul Economic Mondial) susțin noul marxism

Dictatorii comuniști precum Mao Zedong, care au folosit, de asemenea, politicile identitare, și-au unit poporul sub concepte precum „disciplina socialistă”. Însă acest lucru nu funcționează prea bine în Occident.

În schimb, marxiștii occidentali susțin propriile lor principii unificatoare, cum sunt „incluziunea” și „sustenabilitatea”.

„Viitorul «durabil și incluziv» este noul standard socialist conform căruia vom avea libertate sub disciplina socialistă”, a explicat Lindsay.

Marxismul cultural este exemplificat de „Agenda 2030” a ONU și de Obiectivele sale de dezvoltare durabilă.

„Vom avea un viitor foarte lung, durabil și incluziv, fără absolut nicio libertate, întrucât scopul este de a ne transforma în ceea ce ei numesc cetățeni globali”, a spus Lindsay, adăugând că „acest termen este un nonsens. Nu există un suveran global, deci nu există cetățenie globală. Nu există un conducător și nu vrem un conducător al globului.”

Autorul subliniază că ONU definește ce înseamnă un cetățean global ca fiind „cineva care sprijină cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale Agendei 2030 a Națiunilor Unite”.

„Modelul spre care ne împing, folosind mijloacele și mecanismele specifice acelui loc, este modelul pe care îl vedem în China. Dacă vreți să știți cum va arăta viitorul nostru dacă nu oprim [mișcarea] woke, să ne uităm la China”, a avertizat Lindsay.