CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CULISELE ISTORIEI. MĂRTURIILE CUTREMURĂTOARE ALE LUI Benjamin Harrison Freedman: ” În Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru ”. VIDEO

Benjamin Harrison Freedman (foto) a fost una dintre cele mai uimitoare, dar şi contradictorii personalităţi ale secolului XIX. Născut în 1890, acesta a fost un om de afaceri evreu de succes în New York City.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, a întrerupt contactul cu organizaţiile evreieşti şi şi-a petrecut restul vieţii cheltuind o mare parte din averea sa, evaluată la cel puţin 2,5 milioane dolari, pentru a prezenta opiniei publice structurile de putere evreiești care dominau Statele Unite ale Americii.

Mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale organizaţiilor evreieşti şi d ezvăluie maşinaţiunile acestora puse la cale pentru a-şi câştiga şi menţine puterea asupra naţiunii americane, scrie publicația online Anonimus.ro. 

Freedman a lucrat alături de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy şi multe alte personalităţi de vază ale societăţii americane.

Mișcarea naționalistă sionistă evreiască și-a făcut apariția la sfârșitul secolului al XIX-lea și s-a consacrat la sfârșitul Primului Război Mondial, după ce guvernul britanic și-a asumat răspunderea de a crea un „cămin național evreiesc” în Eretz Israel.

Cuvântul „sionism” provine de la numele muntelui Sion, de lângă orașul Ierusalim.

Foto: Iulie  1906 – Intrunirea  Federatiei  Sioniste americane in  Tannersville NY.Aceasta fotografie rara  a fost  publicată The New Palestine,un săptămânal  al Organizației Sioniste din America pe 28 februarie   1936.

Urmăriți mai jos discursul lui Benjamin Freedman despre sioniști și adevăratele cauze ale intrării Statelor Unite în Primul Război Mondial

În 1961, când a ținut acest discurs memorabil la Hotelul Willard din Washington DC, Benjamin Freedman era consilierul președintelui american Woodrow Wilson.

BENJAMIN FREEDMAN

DESPRE CAUZELE INTRĂRII STATELOR UNITE ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum nişte monarhi absoluţi ai acestei ţări. Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a petrecut in timp ce voi… în timp ce noi dormeam. Mă includ și eu.

Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut Primul Război Mondial, care a izbucnit în vara lui 1914. Mai sunt puţini oameni de vârsta mea care-şi amintesc lucrul acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de către Marea Britanie, Franţa şi Rusia, şi, în cealaltă tabără, de către Germania, Austro-Ungaria şi Turcia.

Ce s-a întâmplat ? În doar doi ani, Germania practic câştigase acel război: nu doar „de iure”, ci chiar „de facto”. Submarinele germane, care au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din Atlantic.

Marea Britanie rămăsese fără muniţii pentru soldaţii ei, cu alimente doar pentru o săptămână, după care urma foametea.

În aceeaşi perioadă, armata franceză era zguduită de rebeliuni. Francezii pierduseră 600.000 de tineri pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun.

Armata rusească înregistra dezertări masive, oamenii îşi luau jucăriile şi plecau acasă; ruşii nu-l iubeau pe Ţar.

Armata italiană era şi ea pe cale de a se prăbuşi. Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania. Şi, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei condiţiile păcii.

Germania oferea Angliei o pace negociabilă pe care juriştii o numesc „status quo ante basis”. Aceasta înseamnă „să dăm războiul deoparte şi să considerăm totul aşa cum a fost înainte ca războiul să fi început”.

Deci Anglia, în vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri, şi încă în mod serios. Nici nu prea avea de ales.

Era una din două: să accepte o pace negociabilă, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil, până la nimicirea totală.

În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniştii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniştii din estul Europei) au mers la Ministerul de război britanic şi – aici voi fi foarte laconic, pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc afirmaţiile mele – au spus:

Uitaţi cum stau lucrurile: încă mai puteţi câştiga acest război. Nu trebuie să vă predaţi. Nu trebuie să acceptați condițiile pe care vi le-a oferit Germania. Veţi putea câştiga acest război, dacă Statele Unite ar deveni aliaţii voştri”.
La vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în război. Eram proaspeţi, eram tineri, eram bogaţi, eram puternici. Sioniştii au spus Angliei:
– „Vă garantăm că vom aduce Statele Unite în acest război ca aliat al vostru, să lupte cu voi, de partea voastră, cu condiţia să ne promiteţi Palestina pentru după ce câștigați războiul”.

Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg:

– „Vom aduce SUA în război ca aliat al vostru. Preţul pe care trebuie să-l plătiţi este Palestina, după ce câștigați războiul și anihilaţi Germania, Austro-Ungaria şi Turcia”.

Anglia avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, aşa cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare.

Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să folosească această ţară precum monedă de schimb oferită sioniştilor pentru serviciul lor de a aduce SUA în război.

Cu toate acestea, Marea Britanie a făcut această promisiune sioniştilor, în octombrie 1916.

Şi, la puţin timp după acest moment – şi nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc – Statele Unite, care erau în cvasi-totalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii Britanii.

Am afirmat că SUA erau în cvasi-totalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei şi, în general, mass-media americană aparţinea evreilor; iar ei, aceşti evrei, erau pro-germani.

Erau pro-germani, deoarece foarte mulţi dintre ei proveneau din Germania şi doreau să vadă o Germanie care-l va distruge pe Ţar. Evreii nu-l iubeau pe Ţar şi nu doreau să vadă Rusia câştigând războiul.

Aceşti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb şi alte bănci celebre americane, refuzaseră să finanţeze Anglia sau Franţa, chiar şi cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: „Câtă vreme vedem că Franţa şi Anglia sunt aliate cu Rusia, niciun cent!”

În schimb, aceşti bancheri au pompat bani în Germania, luptând în acest mod alături de Germania, în speranţa de a vedea Rusia îngenunchiată şi Ţarul anihilat.

Acum, aceiaşi evrei, când au văzut nesperata posibilitate de a obţine Palestina, au mers în Anglia şi au făcut acest târg. Şi, la vremea respectivă, aceasta a adus o schimbare totală de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe roşu pe verde.


După ce toate ziarele americane fuseseră pro-germane, explicând despre dificultăţile întâmpinate de către Germania în războiul dus împotriva Angliei, comercial și din alte puncte de vedere, deodată, pentru aceleaşi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticăloşi. Germanii erau numiţi „huni”.

Germanii executau surori ale Crucii Roşii. Germanii tăiau mâinile bebeluşilor. Nu erau buni. La puţin timp după acest moment, Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Sioniştii din Londra au telegrafiat în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea Supremă de Justiţie), spunându-i:

– „Du-te acum şi fă presiuni asupra preşedintelui Wilson. Noi obţinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci presiuni asupra preşedintelui Wilson să aducă în război Statele Unite”.

Asta s-a întâmplat. Iată cum au intrat în război Statele Unite ale Americii. America nu avea niciun interes în acel război, nu avea niciun drept. America avea la fel de mult interes în acel război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în această seară, în loc să fie în patul lui.

Pentru contextul Primului Război Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată în acel război, decât ca sioniștii să obțină Palestina. Asta este ceva ce oamenilor din Statele Unite nu li s-a spus, nu au știut de ce am intrat în Primul Război Mondial.

După ce noi, americanii, am intrat în război, sioniştii au mers în Marea Britanie şi au spus: „Ei bine, noi ne-am îndeplinit obligaţiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veţi respecta târgul şi că ne veţi da Palestina după ce câștigați războiul”.

Ei atunci nu ştiau dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Aşa că s-au gândit să conceapă „o chitanţă”. Iar „chitanţa” a luat forma unei scrisori, care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi poată da seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită „Declaraţia Balfour”.

Declaraţia Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniştilor, așa cum s-au înțeles, preţul efortului lor de a aduce SUA în război.

Deci această celebră Declaraţie Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Şi nu cred că aş fi putut demonstra acest lucru mai bine decât am facut-o.

De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat în război. Statele Unite au strivit Germania. Când războiul a luat sfârşit şi germanii au mers la Paris pentru Conferinţa de Pace, în 1919, acolo se aflau 117 evrei: era delegaţia condusă de către Bernard Baruch. Eu am fost acolo: e normal deci că ştiu.

Ce s-a întâmplat apoi? Evreii, în cadrul Conferinţei de Pace, în timp ce tăiau în felii Germania şi împărţeau în bucăţi Europa naţiunilor care aveau şi ele pretenţii, au spus: „Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina?” După care au scos în public, pentru prima dată în faţa germanilor (care nu ştiau nimic), Declaraţia Balfour.

Şi, în acea clipă, germanii au înţeles că astă fusese jocul, de asta intraseră Statele Unite în război, germanii au înțeles pentru prima dată că fuseseră învinşi şi obligaţi să plătească înspăimântătoarele reparaţii de război numai din cauza faptului că sioniştii doriseră Palestina şi fuseseră decişi să o obţină, prin orice mijloace.

Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se petrece, au fost, evident, indignaţi. Trebuie precizat că, până în acel moment, în nicio ţară a lumii, evreii nu erau mai confortabil instalaţi decât în Germania.

Era acolo domnul Rathenau – un personaj la fel de important în finanţele şi industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi.

Era domnul Balin, care deţinea două mari linii maritime – North German Lloyd’s şi Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În Hamburg era familia de evrei Warburg, deţinători ai celor mai mari bănci comerciale ale lumii.

Evreii trăiau foarte bine în Germania, fără îndoială. Deci germanii au avut tot dreptul să gândească: – „Iată, într-adevăr, trădare!”.

A fost o trădare care poate fi comparată cu următoarea situaţie ipotetică. Să presupunem că SUA ar fi în război cu URSS. Şi că o învingem. Şi că le spunem ruşilor: – „Ştiţi ceva, hai să uităm toată tărăşenia. Vă oferim o pace negociabilă”. Şi deodată China comunistă ar intra în război, ca aliată a URSS. Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră. O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de reparaţii pe care imaginaţia unui om nu le poate concepe.

Apoi imaginaţi-vă că, după înfrângerea noastră, am afla că tocmai chinezii de la noi, despre care mereu am crezut că sunt cetățeni loiali care lucrează cu noi, ne-au trădat. Că e vorba de propriii noştri chinezi.

Că ei ne-au trădat şi că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea noastră, a americanilor faţă de cetăţenii noştri de origine chineză?

Probabil niciun chinez nu ar mai îndrăzni să-și mai arăte faţa pe străzile Americii. Şi nu ar fi destui stâlpi de iluminat şi copaci, pentru a ne ocupa de ei. Imaginaţi-vă deci, cum v-aţi simţi…

Ei bine, asta au simţit germanii faţă de evrei. Fuseseră atât de drăguţi cu ei: din 1905 încoace, după ce prima revoluţie comunistă eşuase în Rusia şi evreii trebuiseră să fugă de acolo, toţi luaseră calea Germaniei.

Iar germanii le oferiseră azil. Germanii i-au tratat cu respect. Şi acum evreii vânduseră Germania, doar pentru motivul că doreau Palestina, pentru a crea acolo un „stat evreu”.

Nahum Sokolov, precum şi toate marile personalităţi de care ştiţi că sunt legate azi de sionism, în 1919, 1920, 1921, 1922 şi 1923, au scris în toate articolele lor (şi presa era plină de afirmaţiile lor) că sentimentul antievreiesc din Germania a apărut numai după ce poporul german a aflat de intervenţiile evreieşti în scopul aducerii în război a Statelor Unite, înşişi evreii au recunoscut acest lucru.

Antievreismul german nu a apărut din cauză că germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios.

Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul că evreul merge acasă, trage stolurile şi spune „Shema’Israel” în loc de „Tatăl Nostru”. Nimănui nu-i păsa în Germania, așa cum nimănui nu-i pasă în Statele Unite. Resentimentele evreieşti mereu crescânde în Germania interbelică nu s-au datorat decât unui lucru: germanii îi considerau pe evrei răspunzători de înspăimântătoarea lor înfrângere militară.

Iar Primul Război Mondial a fost pornit împotriva Germaniei fără niciun motiv de care Germania să fie responsabilă. Germanii nu aveau nicio vină decât una: vina de a avea succes. Germanii creaseră o flotă puternică, germanii creaseră comerţul mondial.

Nu trebuie să uităm că, pe vremea lui Napoleon, a Revoluţiei Franceze, Germania era constituită din 300 de oraşe-stat, principate, ducate şi aşa mai departe. 300 de entităţi politice separate. Iar aceste entităţi, pe timpul lui Napoleon şi Bismarck, au fost reunite într-un stat unic.

Pentru ca, în următorii 50 de ani, Germania să devină una dintre marile puteri ale lumii.

Marina germană rivaliza cu cea a Marii Britanii; comerţul şi afacerile germane erau de talie mondială; Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune. Şi care a fost rezultatul acestor lucruri?

O conspiraţie între Anglia, Franţa şi Rusia, pentru a o demola.
Nu există un singur istoric pe lumea aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis să şteargă Germania de pe hartă, din punct de vedere politic.

Să revenim la situaţia de după Primul Război Mondial. După ce descoperiseră că evreii purtau vina înfrângerii ţării lor, resentimente puternice s-au dezvoltat în germani. Dar niciun fir de păr de pe capul vreunui evreu nu a fost atins.

Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de la Departamentul de Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de către Cordell Hull, în 1933, în Germania, ca să inspecteze aşa-zisele „lagăre de deţinuţi” în perfectă stare de sănătate şi pline de comunişti.

E drept, mulţi dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru că, întâmplător, la vremea respectivă, circa 98% din comuniştii Europei erau evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau şi preoţi, şi miniştri, şi masoni, toţi bănuiţi de afiliaţii internaţionale.

Acum, nişte rapeluri istorice necesare: în 1918-1919, comuniştii au preluat puterea în Bavaria, pentru câteva zile. Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht şi alţi evrei au reuşit să preia puterea guvernamentală pentru trei zile.

De fapt Kaiserul, când a încheiat războiul, a fugit în Olanda, deoarece bănuia că cei ce vor prelua puterea în Germania vor fi comuniştii şi că el va fi executat, aşa cum păţise Ţarul. Aşa că şi-a căutat refugiu în Olanda.

Apoi însă, după ce ameninţarea comunistă în Germania a fost anihilată, evreii au încercat să reintre în vechile posturi, iar germanii au început să lupte împotriva lor în toate modurile în care au putut, dar fără să se atingă de vreun fir de păr al vreunui evreu german.

Lupta de atunci a germanilor împotriva evreilor era similară cu lupta noastră împotriva delincvenţilor de pe vremea Prohibiţiei. Nu era deci o luptă cu pistoale. Şi, nu uitaţi, la acea vreme existau între 80 şi 90 milioane de germani contra a numai 460.000 evrei. Numai 0,5% din populaţia Germaniei era evreiască.

Şi, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau presa, precum şi cea mai mare parte a economiei germane (acţionaseră în momentul prăbuşirii mărcii şi practic cumpăraseră tot ce se putea cumpăra).

Evreii au încercat să ascundă acest lucru: trădarea poporului german şi adevărata cauză a resentimentelor germanilor.

Germanii au demarat acţiuni împotriva evreilor, organizând o discriminare globală. Practic evreii au fost îndepărtaţi din structurile nivelurilor sociale, aşa cum noi americanii i-am îndepărta, de îndată, pe chinezi sau negri sau catolici sau pe oricine care s-ar afla în ţară şi care ne-ar fi trădat inamicului nostru, aducându-ne în faţa unei înfrângeri umilitoare.

După o vreme, evreii lumii au organizat o conferinţă la Amsterdam.

În iulie 1933, evrei din toate colţurile lumii s-au reunit în acest oraş. Şi acei evrei au spus Germaniei:

– „Îl concediaţi pe Hitler şi instalaţi fiecare evreu în postul pe care-l deţinea, fie el comunist sau nu. Nu ne puteţi trata aşa. Noi, evreii lumii, lansăm aici acest ultimatum împotriva voastră!”

Vă puteţi imagina ce au răspuns germanii… Ce au făcut în această situaţie evreii? După ce Germania refuzase să se predea ultimatumului evreimii mondiale, lucrările Conferinţei de la Amsterdam au fost întrerupte şi Samuel Untermeyer, şeful delegaţiei americane şi preşedinte al conferinţei, a revenit în SUA! Aici el a mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a rostit următoarele cuvinte:

„Evreii lumii declară azi război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din această clipă angajaţi într-un conflict sacru împotriva germanilor. Şi îi vom înfometa până se vor preda. Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Şi aceasta îi va distruge, deoarece ei depind de comerţul mondial în cadrul afacerilor de export”.

Era o realitate: două treimi din alimentele necesare Germania trebuia să le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit, deci, fără export, două treimi din germani ar fi pierit de foame.

În această declaraţie, tipărită în New York Times, pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu îndrăzneală: „Acest boicot va fi autoapărarea noastră. Chiar preşedintele Roosevelt ne-a recomandat această metodă, în cadrul lui National Recovery Administration”.

Vă reamintesc că aceasta era entitatea aparţinând de programul New Deal şi care putea declara, în context juridic, un stat apt de a fi boicotat economic.

Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe niciun raft de magazin al lumii nu mai puteai găsi un produs având inscripţionat „Made in Germany”.

Un membru al conducerii reţelei de magazine Woolworth mi-a mărturisit că atunci au trebuit să arunce în râu farfurii şi ceramică germană în valoare de milioane de dolari.

Magazinele cu marfă germană erau, la rândul, lor boicotate şi cetăţenii pichetau cu pancarte pe care scria „Hitleriştii!” sau „Asasinii!” – aşa cum se face uneori în Sud.

Într-un magazin Macy (reţea condusă, paradoxal, de familia evreiască Strauss), o femeie a găsit o pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta „Made in Germany”. Imediat magazinul a fost boicotat şi pichetat de sute de cetăţeni cu pancarte antihitleriste.

În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în Germania nimeni nu se atinsese de un fir de păr al vreunui evreu. Nu exista suferinţă în rândul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic.

Evident, germanii au spus: „Cine sunt aceste persoane care declară boicot împotriva noastră şi ne aduc oamenii în şomaj şi ne fac să ne îngheţe industria?! Cine sunt ei, ca să ne facă aşa ceva?!”.

Erau evident indignaţi. Unii au început să picteze zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal.

De ce s-ar fi dus un german să-şi dea banii unui proprietar de magazin din aceeaşi etnie cu cei care îi înfometau ţara prin embargoul mondial, pentru a face Germania să îngenuncheze şi apoi să vină să-i dicteze cine să fie premierul sau cancelarul? Era ridicol.

Boicotul mondial a mai continuat ceva timp. Dar, de-abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a împuşcat un diplomat german în ambasada Germaniei din Paris, germanii au devenit într-adevăr duri cu evreii din Germania.

Astfel au apărut vitrinele sparte şi luptele de stradă şi tot ce cunoaştem.

Acum, cu toate că nu-mi place cuvântul „antisemitism” (pe care-l consider un nonsens), dar dumneavoastră vă spune ceva, îl voi utiliza în continuare. După cum vedem, supremul motiv pentru care în Germania a explodat antisemitismul şi resentimentele împotriva evreilor era responsabilitatea lor pentru izbucnirea Primului Război Mondial şi boicotarea mondială a Germaniei.

Şi, în final, se vede că ei deveneau autorii celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru că deja lucrurile nu mai puteau fi controlate şi era absolut necesar ca germanii şi evreii să-şi încrucişeze săbiile într-un război care avea să decidă odată pentru totdeauna cine va supravieţui şi cine va pieri.

În acea perioadă, trăiam în Germania şi ştiam că germanii deciseseră că Europa urma să fie sau creştină sau comunistă; nu exista cale de mijloc. Şi germanii se deciseseră: aveau să încerce să menţină o Europă creştină, pe cât posibil. Şi au început reînarmarea.
În noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietică. URSS devenea foarte puternică, iar Germania şi-a dat seama că: „dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru”.

Aşa cum azi, în America, spunem „dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru”. Iar guvernul nostru cheltuieşte 84 miliarde de dolari pentru apărare. Şi apărare împotriva cui? Apărare împotriva a 40.000 de mici evrei care au luat puterea la Moscova, după care, prin varii metode, au obţinut comanda în atâtea ţări ale lumii.

Ce putem face azi, în pragul celui de-al treilea război mondial?

Dacă acţionăm rapid, poate salvăm nişte vieţi care ar putea fi ale fiilor noştri. Fiii dumnevoastră ar putea fi chiar în seara aceasta chemaţi sub arme şi dumneavoastră nu ştiţi, aşa cum englezii nu au ştiut în 1916, în Londra, că sioniştii făceau un târg cu cabinetul de război britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii să moară într-un război absurd, ca toate războaiele.

Dar cine a ştiut de asta în SUA, la vremea respectivă? Nimeni.

Nimănui în SUA nu i se permitea să ştie asta. Dar cine a ştiut sigur? Preşedintele Wilson a ştiut. Colonelul House a ştiut. Alţi oameni din interior au ştiut. Mă întrebaţi dacă eu am ştiut?

Ceva idei aveam, pentru că eram omul de legătură al lui Henry Morgenthau Sr., în 1912, în timpul campaniei în care Wilson a fost ales, şi circulau zvonuri prin birouri la vremea aceea.

Eram omul de încredere al lui Morgenthau, care era preşedintele Comitetului de finanţare, eram omul de legătură între el şi Rollo Wells, trezorierul.

Deci am asistat la şedinţele lor, cu preşedintele Wilson în capul mesei. Toţi ceilalţi erau acolo şi îi auzeam cum îl bombardează pe preşedinte cu chestiunea impozitelor şi a situaţiei grave a lui Federal Reserve Bank şi îi auzeam cum îl îndoctrinează pe preşedintele nostru cu teorii sioniste. Judecătorul Brandeis şi preşedintele erau acolo şi vorbeau, îi văd şi acum, aproape unul de altul, la fel de lipiţi ca degetele unei mâini.

Preşedintele Wilson, când venise la discuţii să afle despre ce este vorba, era la fel de neştiutor ca un nou-născut.

Aşa am fost noi, americanii, atraşi în Primul Război Mondial, în timp ce dormeam cu toţii. Ne-am trimis copiii în Europa, pentru a fi măcelăriţi!

Pentru ce? Pentru ca evrei să poată avea Palestina ca țară a lor. V-au păcălit atât de mult încât nu mai știți dacă veniți sau plecați.

Evreii – le spun evrei pentru că așa sunt cunoscuți, pentru mine nu sunt evrei, le spun așa-ziși evrei, pentru că știu ce sunt.

Evreii est-europeni, care alcătuiesc 92% din populația mondială de evrei, au fost la origini Khazari, au fost un trib care trăia în inima Asiei. Și ei au avut un imperiu pe când nu exista Rusia și celelalte țări, iar Imperiul Khazar era cel mai mare din Europa.

Atunci când regele a hotărât să treacă la monoteism, din cauza degenerării lor, toți au devenit evrei, au adoptat mozaismul. Niciunul nu puseseră piciorul pe Pământul sfânt și cu toate acestea acum vin și spun că vor să populeze pământul lor ancestral. E ridicol să-i numim „oameni ai Pământului sfânt”.

Dumneavoastră ştiţi ce fac evreii de Ziua Iertării, care credeţi că este aşa de sacră pentru ei? Eu ştiu, pentru că am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte.

În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă şi rosteşti o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în picioare.

Această rugă scurtă se repetă de trei ori: ea se numeşte Kol Nidre.

Ruga se referă la un acord pe care-1 faci în clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declaraţie sau jurământ pe care-l vei face în următoarele 12 luni să fie nul şi neavenit. Jurământul nu va fi jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nicio valoare.

Cu atât mai mult, Talmudul reaminteşte evreului că ori de câte ori face o promisiune sau un jurământ, să nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua Iertării, îl scuteşte de respectarea lor.

Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea evreilor?

Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor, în 1916. Şi, fără îndoială, noi, americanii, vom avea aceeaşi soartă pe care au avut-o germanii, şi din aceleaşi motive”.

http://mucenicul.files.wordpress.com/2009/12/1-img_2942-sm.jpg

Foto: Evrei anti-sionisti ortodocși acuză sionismul de erezie și practici inumane.

Discursul a fost ţinut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC, şi publicat la acea vreme de «Common Sense»

Sursa: MCP Press Agency,
Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010 de jurnalul  Basarabia literară

03/02/2022 Posted by | ISTORIE, POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Evreii văzuți de dramaturgul român Paul Everac

Paul Everac despre evrei

Chestiunea evreiască se pune astăzi într-un context cu totul schimbat.

Evreii nu mai sînt o mică minoritate, ci o mare putere mondială, după părerea noastră, cea mai mare. Această putere e difuză şi ocultă.

Acest popor era şi deosebit de înzestrat. Era şi oarecum special. Nu avea o patrie certă, ci se găsea infiltrat cam peste tot, cu o mare, extraordinară putere de circulaţie şi adaptare.

Tot atât de extraordinar era şi talentul de-a ajunge la bani, de-a crea şi manipula fonduri, de a specula şi investi capitaluri, de a trăi, spori, domina prin puterea banului.

Această adaptare era miraculoasă, consideră scriitorul român Paul Everac, într-un articol publicat de  Anonimus.ro.

Evreul simţea din capul locului unde sunt averi de făcut. El nu mergea decât prin excepţie la muncile împovărătoare şi materialiceşte sterile; el căuta comerţul, unde dai ceva şi iei ceva mai mult, după cum o potriveşti prin inteligenţă.

Dacă poţi să-l duci de nas pe client ca să-ţi asiguri un profit mai mare, cu atât mai bine!

Dar trebuie să fii ingenios, alteori prefăcut, totdeauna necruţător. E aceasta o mare artă pe care n-o poate practica oricine: să-ţi asiguri avantajul, partea leului, dar să nu-ţi pierzi creditul! Clientul trebuie să te caute din nou, oarecum bucuros că are un asemenea partener, aparent modest, totdeauna gata să te servească, capabil s-o facă.

Evreul aşezat în locul de adopţiune preia foarte repede, prin instinct, însemnele mentalităţii locului, ideile şi idealurile poporului respectiv. El îi învaţă rapid limba, fie şi cu accent; cel mai des îşi schimbă numele adaptându-l ţării (ceea ce nu prea face niciun alt tip de cetăţean străin) urmează şcolile locului, citeşte literatura locului, împărtăşeşte artele locului, problemele, dilemele; se colorează uşor într-unul din sensurile dorite de ţara respectivă, îi studiază silitor silinţele, îşi dă contribuţia, îi respectă obiceiurile.

Deseori iubeşte sincer respectiva civilizaţie şi cultura de adopţiune. Are numai grija să progreseze material, prin culanţă şi exactitate, iar când se poate, să-şi dea cu părerea, să aibă o opinie, dar nu dinafară, ca intrus, ci dinăuntrul chestiunii, ca participant.

Cu timpul aceste opinii devin tot mai persuasive şi mai avizate, ele capătă autoritate. Iar operele pe care le săvârşeşte evreul imită perfect culoarea stilistică a locului, devin prin asimilare autentice. Sub acest prodigois înveliş, el rămâne totuşi fundamental evreu.

Ca evreu el e idisolubil ataşat unei istorii şi religii proprii. El îşi respectă tradiţiile, dar mai ales îşi respectă tendinţele.

Tendinţa lui programatică este să nu crediteze sufleteşte total pe „goimul” cu care are relaţii, fie şi cvasi-frăţeşti, fiindcă acela nu-i cunoaşte tainele sfinte, n-are coerenţă mistică, e dat ca adversar doctrinar. În mod ideal el ar trebui distrus.

Dacă nu se poate, măcar prelucrat, dominat, aservit. „Poporul ales” nu are nevoie de competitori. Dumnezeu i-a dat un rol cert, în timp ce toţi ceilalţi bâjbâie în căutare.

El, evreul, a fost menit din capul locului să cuprindă lumea. Are inteligenţa necesară, flexibilitatea necesară şi şi-a ales fără greş instrumentul: banul. Iar imediat după ban, părerea, ideologia, propaganda.

El îşi face loc subtil în mentalul tuturor. El e tot aşa de bun şi în poezie, proză, muzică, teatru, dacă nu mai bun uneori ca goimii. El şi-a selecţionat atent nobilii săi, oamenii săi de consiliu şi de conducere.

Are şi filosofi, sociologi, tribuni de frunte. Are şi oameni de sinteză şi înălţime care i-au spus omenirii lucruri hotărâtoare. Cu ajutorul tuturor acestora, populaţie difuză şi insinuantă, gracilă, el o să desfacă structurile prea fixe, statele prea monolite, mentalităţile prea conservatoare, şi le va distila într-o nouă lege, a sa.

Aşa vrea Dumnezeu, care i-a asigurat, fie şi cu sacrificii, fie şi cu suferinţe, rostul primordial în lume. Şi l-a înzestrat corespunzător.

Deci Hitler, venind în fruntea altui „popor superior”, ba chiar a unei „rase superioare”, s-a văzut infuzat de acest „popor ales” (sau chiar „rasă aleasă”) foarte înzestrat, foarte rezistent, dar greu de chemat pe un teren de emulaţie oarecare pentru o dispută deschisă, nefiind nicăieri adunat, ci difuz, – dar cu atât mai solitar.

Germanii au o mitologie compactă. Evreii au şi ei o mitologie, dintre cele mai compacte. Germanii au o mare putere de organizare, mai puţin ostensibilă. Germanii apar înarmaţi pe câmpul de luptă. Evreii nu apar, ei sunt în bănci, civili, uneori nevăzuţi, şi în oficine, uneori nevăzute.

Germanii au în sânge virtutea strămoşească de a combate hotărât, deschis şi rapid; evreii pe aceea de a se mula şi de a se muta rapid în altă parte; dar acolo unde se mută începe banul să strălucească (destul de curând după ce veneţienii i-au îngrămădit pe evrei în ghetou, aceştia au devenit hotărâtori în afacerile veneţiene).

Evreii sunt subtili, greu de apucat. Ei nu puteau fi deci convocaţi la fundamentalismul pangerman hitlerist, căci îşi aveau un alt fundamentalism, pe al lor. Amândouă fundamentalismele aspirau spre cuprinderea lumii. În prima fază Hitler s-a mulţumit să-i împrăştie, să-i gonească din Germania.

A ridicat împotriva lor şi a aurului lor, aşa zisul „etalon muncă”, o construcţie artificială. În faza a doua s-a străduit să-i stăpânească. Evreii au umplut lagărele, dar şi au garnisit comandamentele aliate.

Erau cuprinşi copios şi în structura capitalistă, şi în structura bolşevică.

Pare curios de presupus că unul din marii antisemiţi, ca Richard Wagner, apologul tradiţiilor nibelungice germane, să fi fost pe jumătate evreu. Nici Hitler însuşi nu poate fi complet apărat de o asemenea presupunere.

Dar baza antisemitismului creştin stă în uciderea de către evrei a lui Cristos, care era şi el evreu!

Sursa: Paul Everac «Discursul unui septic sceptic – Mitologia Nazistă»

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/scriitorul-paul-everac-vorbea-in-1992-despre-chestiunea-evreiasca/

18/01/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bătălia împotriva Umanității

Săptămâna trecută, parlamentarii europeni au hotărât că un bărbat poate naște copiii și au votat un raport în acest sens […]

Europarlamentarii români
USR-PLUS – Dacian Cioloș, Vlad-Marius Botoș, Vlad Gheorghe, Dragoș Tudorache, Alin Mituță, Ramona Strungariu și Nicolae Ștefănuță au votat rcent la Bruxelles, Raportului Matic privind sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente în UE.

Prevederea în discuție este:

”Întrucât, în anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare pot, de asemenea, să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen!.”

Raportul Matic al Parlamentului European prevede că şi bărbaţii transsexuali (n.r., care au fost femei în trecut) şi alte persoane non-binare au dreptul să rămână însărcinate şi să nască sau că avortul e drept fundamental al omului. Acesta a fost adoptat cu 378 de voturi pentru, 255 împotriva şi 42 de abţineri.

Dictatura anormalității

Parlamentarii europeni au hotărât că un bărbat poate naște copiii și au votat un raport în acest sens (Raportul Matic). Nu e obligatoriu, e doar un act politic, însă a strecurat în conștiința opiniei publice ideea insidioasă că și bărbații pot rămâne însărcinați și pot face copiii, citim pe blogul https://rapcea.ro . Nu contează faptul că nu a existat încă nici un caz în istoria umanității sau a biologiei mamiferelor în care un mascul să nască pui vii, iar demersul este similar unui semnal de alarmă la adresa protejării inorogilor în fața atacurilor dragonilor. S-a cerut (de către cine !?), s-a votat !

În urmă cu două zile, un transgender (un fost bărbat care și-a schimbat prin chirurgie plastică și tratamente hormonale sexul, devenind femeie) a “câștigat” concursul de frumusețe “Miss Nevada” din SUA.

Kataluna Enriquez scrie istorie pentru comunitatea LGBT. Este prima femeie transgender care va concura la Miss SUA

Nu contează faptul că respectivul individ nu corespunde definiției biologice a femeii (factorul principal fiind acela că nu are aparatul reproducător al femeii). Dacă el vrea să se considere “femeie”, a devenit incorect politic să te pui în calea fericirii lui, considerându-l bărbat.

Laurel Hubbard (43 de ani, fostă Gavin Hubbard) este primul sportiv transgender care va concura la Jocurile Olimpice, după ce Federația de Haltere din Noua Zeelandă l-a înscris oficial pe lista de participanți la probele feminine.

Laurel Hubbard Will Be the First Transgender Athlete to Compete in the  Olympics | SELF

Selectarea lui Laurel Hubbard a fost posibilă după ce Federația Internațională de Haltere a schimbat criteriile de calificare pentru Olimpiada de la Tokyo și a permis astfel participarea sportivilor transgender.

Hubbard nu a câștigat nici un titlu semnificativ cât timp a concurat în concursurile masculine de haltere. Începând cu vârsta de 35 de ani, când s-a declarat femeie și a început să concureze în competițiile feminine, a câștigat medalia de argint la Campionatele Mondiale din 2017 și medalia de aur la Jocurile Pacificului în 2019.

Belgiana Anna Vanbellinghen, principala favorită în competiția olimpică de la Tokyo la categoria la care va concura și Hubbard (87 kg), a numit selectarea sa drept ”o glumă proastă” și a criticat mișcarea pentru lipsa de fairplay la adresa celorlalte competitoare.

Se preconizează deja introducerea categoriei transgender, alături de masculin și feminin, la competițiile deja existente – însă inițiativa se lovește de opoziția mișcărilor gay, care critică acest demers.

Dacă un bărbat se declară femeie, de ce nu i-am recunoaște până la capăt acest statut , char dacă el are morfologia și musculatura unui bărbat !?

Exemplele de acest gen pot continua, căci sunt din ce în ce mai multe, în special în lumea sportului, iar reacțiile nu întârzie să apară.

Mișcarea feministă, care până mai ieri clama egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații, vârful de lance al revendicărilor fiind dreptul la avort (sub sloganul “fac ce vreau cu corpul meu”) s-a trezit atacată de invazia de transgenderi care doresc să intre în istorie, să devină relevanți ca femei, în domenii în care erau anonimi ca bărbați. În momentul de față, feministele au început să reacționeze la adresa acaparării de către transgenderi a unor zone destinate femeilor, cu consecința unor rupturi ideologice în cadrul frontului pentru libertățile sexuale.

Pentru noi, cei majoritari, genul acesta de știri ne provoacă cel mult amuzament și o ridicare indiferentă din umeri, deoarece nu vedem nici o miză în aceste încercări (aparent ratate), de modificare a legilor firii însă femeilor (competitoare la concursuri de frumusețe sau sportive) care își văd răpită munca de o viață și dreptul la podium, nu prea le mai arde de zâmbete îngăduitoare.

Pentru cei care susțin din umbră aceste aberații însă, ele sunt foarte importante, deoarece acum se scrie istoria transgenderismului: primul transsexual care a câștigat eurovizionul, primul transsexual care a câștigat un concurs de miss, primul transsexual care a câștigat o competiție atletică feminină. Primul transsexual care a câștigat dreptul la concediu maternal. Primul bărbat care a câștigat dreptul de a folosi toaleta femeilor.

EUROVISION 2014. Cum arată în realitate femeia cu barbă, Conchita Wurst,  care a câştigat EUROVISION • B365

Foto: Conchita Wurst (n. 6 noiembrie 1988, Gmunden, Austria), este de fapt Thomas „Tom” Neuwirth,un cântăreț travestit austriac care a reprezentat Austria la Concursul Muzical Eurovision 2014 cu melodia „Rise Like A Phoenix” reușind să câștige concursul.

Toate aceste date, nume și evenimente sunt adunate cu grijă și glorificate în viitoarele manuale de educație sexuală, ce sunt destinate schimbării mentalității privind ideologia de gen, a copiilor noștri.

Ele vor fi prezentate ca fiind egale în importanță cu primul transplant renal sau hepatic, sau cu descoperirea insulinei. Copii noștri vor trebui să învețe, să memoreze aceste date și nume “importante”, vor primi note și le va fi testat și reeducat simțul realității și normalității (redenumit “homofobie”).

Viitorul “aparține” – în viziunea scelerată a mondialiștilor, indivizilor “neutri” (nici bărbați, nici femei). Deja se promovează cântăreți, modele și haine unisex, personaje, păpuși pentru copiii cu o identitate sexuală cât mai vagă (androgină).

Pentru copiii, pentru viitor, au fost inventate genuri noi, ce nu există în natură (cisgen, non-binar, transgen) și orientări sexuale noi (asexuali, bisexuali, homosexuali, bi-curioși, demisexuali, non-heterosexuali, pansexuali, polisexuali, queer). Vor trebui să învețe definiția fiecărui gen și orientare, vor da examen din ele, iar probabil până în 2050 vor trebui să învețe despre câte tipuri de inorogi și curcubee specifice mișcării LGTBQIA există și care sunt diferențele între ele, câte sub-categorii de gay există și prin ce se identifică.

În America, copii învață la școală despre cultura bear și simbolurile gay friendly din zonele în care pot fi găsiți respectivii.

Ne dăm seama că treaba devine serioasă, când un președinte european, Emmanuel Macron ajunge să susțină ideea unei bătălii culturale cu statele-membre al Uniunii Europene din est, precum Ungaria sau Polonia, care adoptă legislație anti-LGBT sau anti-minorități.

Trebuie să încercăm să aflăm cum pot ajunge unele ţări în această situaţie. Trebuie să ducem o bătălie culturală, o bătălie a civilizaţiilor”, a spus Macron la Bruxelles la conferinţa de presă de spătămâna trecută, după terminarea unui summit european unde au avut loc discuţii aprinse pe tema noii legi din Ungaria împotriva promovării homosexualităţii în rândul minorilor.

În spatele tuturor acestor inițiative și luări de poziție a politicienilor există un puternic lobby, ce sprijină deja o industrie a culturii sexuale de gen. În SUA, grupuri de presiune (ONG-uri) finanțate generos de mișcarea neo-marxistă evreiască, au determinat deja la Hollywood introducerea scenelor și personajelor gay sau transgender în filme, seriale și desene animate, ținta predilectă fiind copiii.

În premieră, personajul mitologiei nordice Loki, portretizat de Marvel în seria de filme Thor, devine primul personaj bisexual din filmele destinate copiilor !  Credeți că paradele anuale, săptămânile (devenite luni !) ale “diversității” sunt organizate gratuit, de către voluntari inimoși ?! Toți activiștii gay sunt bine finanțați și sponsorizați pentru activitatea lor, unii chiar trăiesc foarte dine doar din asta !

A devenit profitabil să devii gay, transgender sau susținător al mișcării LGTBQIA și mulți fripturiști din artă, cultură, muzică sau politică s-au prins de treaba asta și au devenit peste noapte susținători ai noii ideologii de gen.

De ce este importantă pentru mondialiști denaturarea normalității identității de gen ? Deoarece conștiința propriei identități pornește de la conceptul fundamental de bărbat sau femeie. Șubrezirea individului și a societății – prin alterarea conștiinței propriei identități este cheia viitoarei dictaturi planetare.

Dacă îi lăsăm să distrugă identitatea naturală a copiilor noștri, bătălia lor împotriva Umanității este ca și câștigată.

27/07/2021 Posted by | analize | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: