DEZVĂLUIRI din Arhivele Rusiei privitoare la destinul Tezaurului României evacuat la Moscova în 1916

Periodic, sunt date publicității noi documente privitoare la soarta aurului României evacuat la Moscova în 1916 și sechestrat de bolșevicii lui Lenin.

Pe urmele aurului românesc: Tezaurul României, o operațiune militară.

Multă vreme partea rusă, în cadrul Comisiei româno-ruse pentru studierea problemei Tezaurului României evacuat la Moscova și sechestrat din ordinul lui Vladimir Ilic Lenin după preluarea puterii de către bolșevici, a invocat lipsa de documente care să ateste traseul Tezaurului României.

Doar că acest lucru s-a schimbat după ce istoricul și diplomatul dr. Ilie Schipor, fost diplomat în capitala Federaţiei Ruse, a publicat volumul „Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse„, sub susținerea Băncii Naționale a României, în care a reușit cu multă determinare să urmărească traseul Tezaurului României, aducând dovezi irefutabile, provenite tocmai din arhivele ruse.

Parcurgând cartea menționată, veți observa imediat volumul copleșitor de documente, multe secretizate, pe care autorul le prezintă scanate și traduse din limba rusă, în cei șase ani pe care i-a petrecut prin arhivele rusești. Munca a fost una de sisif mai ales în contextul în care multe documente sunt încă secretizate. Dar chiar și cele „scăpate” de acest statut, aduc o lumină cât se poate de clară asupra destinului Tezaurului României.

Clarificări privind Tezaurul României. Transportul, în două etape: Rezerva de aur (1916) și bunuri din patrimoniul cultural, bisericesc și arhivistic (1917).

Dar mai întâi sunt necesare câteva clarificări cu privire la Tezaurul evacuat de Regatul României în (încă pe atunci) Imperiul Țarist, în contextul „căderii” Bucureștiului în timpul Primului Război Mondial.

Vorbim de două transporturi, în decembrie 1916, și în vara anului 1917. Evacuarea Tezaurului s-a făcut la presiunea părții ruse.

* Un prim transport a fost în decembrie 1916 și a reprezentat rezerva de aur a României. Au fost transportate la Moscova 1.738 casete cu aur al Băncii Naţionale, în valoare de 314.580.456,84 milioane lei, şi două casete cu bijuteriile Reginei Maria, în valoare declarată de 7 milioane lei. Sigilate, cu toate documentele internaționale parafate, acestea au fost depuse în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei, aflat în Sala Armelor din Kremlin.

* Un al doilea transport a avut loc în iulie 1917 și era reprezentat de bunurile patrimonial-culturale și arhivistice ale României. E vorba de 188 de casete cu aur şi cu alte valori ale Băncii Naţionale. Valoarea declarată a celor 188 casete era de 1.594.757.083 lei.

„Tezaurul României”, o operațiune a Armatei ruse țariste

Evacuarea Tezaurului s-a făcut la inițiativa și chiar la presiunile militare și politice ale părții ruse, cu implicarea directă a țarului Nicolae al II-lea, lucru pe care autorul îl dovedește prin nenumăratele telegrame dintre diplomați și generali ruși. Motivația o reprezenta strângerea și mai mult a legăturilor dintre cele două state, în contextul Marelui Război și situației dificile prin care trecea România.

Interesant e că dacă depozitarea, inventarierea și aparatul greoi birocratic s-a făcut prin factorul politic – anume Comisia Zasiadko, generalii ruși de la Petrograd, Moghilev și Iași au fost cei care au convins autoritățile române, folosind chiar elemente de presiune, să efectueze transferul, având în vedere „iminenta cădere a frontului de pe Carpați”.

Armata rusă a fost cea care s-a ocupat cu asigurarea garniturii transportului valorilor aparținând BNR, paza militară fiind asigurată de aceasta, cât și descărcarea aurului românesc în Sala Armelor de la Kremlin. Având în vedere și implicarea generalilor ruși în convingerea autorităților române să efectueze cât mai urgent evacuarea Tezaurului, am putea spune că Tezaurul României a fost o operațiune a Armatei ruse, mai mult decât una diplomatică.

Sechestrarea Tezaurului României după victoria Revoluției din Octombrie 1917

Armata roșie după Revoluția din Octombrie 1917, sursă foto: EuropeCentenary.eu

Transporturile au avut loc în decembrie 1916 și iulie 1917, în timp ce sechestrarea tezaurului, de către autoritățile bolșevice care au preluat puterea după Revoluția din Octombrie 1917 a avut loc pe data de 13 ianuarie 1918, în baza unei Hotărâri a Sovietului Comisarilor Poporului, care prevedea nu doar că „toate relațiile diplomatice cu România sunt rupte” ci și faptul că „Ambasada și toți agenții autorităților române sunt expulzați peste graniță”. Mai mult, „fondul de aur al României care este deținut la Moscova este intangibil pentru oligarhia română. Consiliul Comisarilor ia asupra sa toată răspunderea pentru conservarea acestui fond și remiterea acestuia în mâinile poporului român”.

Trebuie să menționăm că acesta este singurul caz din istorie în care o rezervă de aur este încredințată cu toate actele și garanțiile internaționale necesare, unui alt stat cu titlul că rezerva va fi returnată, dar obligaţiile asumate nu au mai fost respectate.

Autorul demonstrează în volum, cu documente rusești, că în primii doi ani și jumătate de la predarea Tezaurului, acesta se regăsea în proporție de 99.97% în inventarele aflate în incinta Băncii naționale din Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă. În pofida faptului că o parte din aurul BNR a fost mutată dintr-o parte în alta, documentele demonstrează nu doar faptul că el exista, dar era aproape în întregime intact. Încă. 

Apoi rezerva de aur a BNR a început să dispară. Și nu doar din documente. Între 1920 și 1921, lipsea aproximativ 10.65% din Tezaurul României predat rușilor în februarie 1917.

Lenin a vrut să folosească Tezaurul ca monedă de schimb în „chestiunea Basarabiei”

Aici trebuie să menționăm un paradox. Vladimir Ilic Lenin a fost cel care a solicitat în repetate rânduri evitarea utilizării Tezaurului României pentru acoperirea nevoilor valutare a Rusiei sovietice, care se scufunda în criza pecetluită de Marele Război și războiul civil care a urmat. Lenin e cel care a dispus sechestrarea Tezaurului, dar tot el era cel care ar fi dorit să îl utilizeze ca monedă de schimb în „chestiunea Basarabiei”.

Însă după 1922 – an care coincide cu incapacitatea lui Lenin de a mai lua decizii politice din cauza bolii și criza în care se scufunda Rusia sovietică – din aurul BNR au fost făcute plăți greu de calculat și estimat, documentele fiind încă secretizate.

Ce a mai rămas din aurul României, a fost „vărsat” în rezerva de aur sovietică

Liderul bolșevic Lev Troțki, adresându-se Armatei Roșii în timpul Războiului Civil Rus, sursă foto: The Guardian

Ce e cert e că autorul prezintă documente din arhivele ruse care atestă faptul că dacă la începutul anului 1922, 73.79% din aurul românesc evacuat la Kremlin în 1918 – adică 87.074.501,05 din echivalentul celor 118.000.000 ruble aur – evacuat la Kremlin se afla la ruși, la finalul anului 1924 în depozitele bancare ale Rusiei sovietice mai existau aproximativ 35 de milioane ruble aur din cele 118 milioane ruble aur estimate la evacuarea din 1916.

Cele 35 de milioane de ruble aur rămase din rezerva de aur a României evacuată la Moscova în 1916 au fost transferate efectiv în rezerva de aur sovietică.

La șapte ani de la confiscarea aurului românesc – 13 ianuarie 1918 -, în documente din arhivele ruse „nu mai există nicio referire directă la existența faptică sau scriptică a Tezaurului bancar al României evacuat în decembrie 1916 la Moscova”, demonstrează istoricul Ilie Schipor, cu documente din arhivele ruse.

O soartă identică a avut-o și cel de-al doilea transport al Tezaurului României, care a plecat spre Moscova pe 28 iulie 1917 și care avea o valoare declarată de 6.5 miliarde lei-aur, constând în valori ale BNR și ale Casei de Depuneri și Consemnațiuni, bunuri din Tezaurul cultural-artistic și arhivistic al României.

Autorul semnalează însă o diferență substanțială. Dacă deciziile privind Tezaurul BNR – evacuat în 1916 – au fost luate de SNK, organul suprem al puterii executive și administrative în URSS, „toate hotărârile referitoare la Tezaurul cultural-artistic și arhivistic al României sechestrat la Moscova au fost luate de Biroul Politic al CC al Partidului Comunist” din URSS.

„Ciuntitele restituiri”. Niciun gram din rezerva de aur a BNR evacuată în 1916 nu s-a întors vreodată în țară

E important să facem câteva precizări în legătură cu așa-zisele restituiri din 1935 și 1956. 

În pofida propagandei comuniste din România socialistă, care în 1956 „mulțumea” sovieticilor pentru restituirea intactă și integrală a Tezaurului României, această așa-zisă restituire a însemnat, potrivit documentelor aflate în arhivele ruse, doar 34.09% din bunurile patrimoniale din platină, aur și argint transportate în 1917, nicidecum din rezerva de aur evacuată în 1916 la Moscova și „dispărută” șapte ani mai târziu.

Mai mult, din acest procent de 34.09% din patrimoniul cultural-artistic și bisericesc, nu i-au fost returnate României niciunul din „cele 372 obiecte de mare valoare confecționate din platină (care cântăreau 6.971 de kg), cu excepția celor două etaloane returnate, la sfârșitul anului 1922”. Ceea ce au returnat rușii în 1956 erau, de fapt, în marea majoritate, bunuri de mici dimensiuni. 

Practic, în 1956, România a primit doar „13.17% din masa celor 17.645 obiecte confecționate din aur inventariate în 1923-1924, respectiv 20.80% din cele 35.511 piese de patrimoniu realizate din argint și doar 3.70% din pietrele prețioase depuse la Moscova în vara lui 1917”. 

Din nou trebuie subliniat, niciun gram din rezerva de aur care a fost transferată în primul transport din 1916.

Documentele din arhivele ruse atestă faptul că bijuteriile Reginei Maria nu au fost restituite în 1918.

Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, ca suverani ai tuturor românilor

Cert e că cele 162 de documente prezentate de Ilie Schipor în volum, majoritatea inedite și publicate pentru prima oară, spulberă multe mituri cu privire la destinul Tezaurului României, evacuat la Moscova în 1916 și 1917 și sechestrat în 1918, ulterior delapidat de partea rusă în anii 1920.

Faptul că tezaurul a fost folosit pentru finanțarea mișcării comuniste din perioada interbelică nu cred că poate sta în picioare. Valoarea sa uriașă și problemele mari, inclusiv de ordin financiar, cu care se confrunta micuța și pe atunci insignifiant mișcare comunistă română din perioada interbelică nu susțin în niciun fel teoria. Lipsesc evident și documentele care să ateste teza.

Tezaurul nu a fost folosit de regimul țarist sau Guvernul provizoriu rus, există documente clare care îi duc urma până în 1924. La fel de falsă precum e restituirea către România a aurului BNR în 1935 și/sau 1956 e și teza privind restituirea bijuteriilor Reginei Maria. 

În ceea ce privește cele două casete cu bijuterii ale Reginei Maria, autorul prezintă în lucrare un document extrem de interesant, care arată că în 1919 un comisar sovietic, pe nume Iacob Stanislavovici Ganețki, „a ridicat valorile (briliantele) familiei regale și o parte din bancnote”. Documentul e deosebit de important mai ales din perspectiva faptului că istoricii ruși susțin teoria potrivit căreia în 1918 bijuteriile Reginei i-au fost predate ambasadorului Constantin Diamandi, arestat, eliberat și expulzat din Rusia în ianuarie 1918. Iată cum, însemnele din jurnalul Reginei Maria, cu privire la dispariția bijuteriilor și niciodată recuperarea lor, sunt confirmate chiar de documentele aflate în arhivele ruse.

Referitor la rezerva de aur, documentele indică faptul că în României nu i-a fost returnat niciun gram din rezerva de aur evacuată în 1916, iar ultima parte a aurului românesc a fost utilizată la mijlocul anilor 1920 pentru mărirea capitalului Băncii Poporului al URSS. 

Cade însă cel mai mare mit despre Tezaurul României: Lipsa de documente care să ateste destinul Tezaurului și aurului românesc

Prin documentele prezentate de Ilie Schipor, cu privire la destinul Tezaurului României, autorul spulberă poate cel mai invocat mit cu privire la destinul aurului românesc: Lipsa de documente oficiale, invocată mereu de partea rusă în cadrul Comisiei ruso-române. Deși istoricii nu au acces la sute de alte documente despre destinul Tezaurului, care se află secretizate în fonduri de arhivă chiar și la mai bine de 100 de ani de la evenimente, documentele prezentate în volum, toate din arhivele ruse, „scăpate” de secretizare, sunt concludente cu privire la destinul aurului românesc.

E pentru prima oară când un volum urmărește, la un nivel chirurgical, destinul Tezaurului României, cu sute de documente provenite chiar din arhivele ruse. O lucrare a cărei traducere în mai multe limbi devine imperioasă.

Notă: E important de menționat că toate cifrele, datele și informațiile prezentate în acest material sunt susținute de documente publicate în volumul „Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse”, care se regăsesc și pot fi consultate în carte.

Sursă text: Ilie Schipor, „Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse”, Editura Oscar Print, 2021 prin https://www.defenseromania.ro.– Tudor Curtifan

ADDENDA

În urmă cu câtiva ani, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii naționale a României, a vorbit din nou cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului românesc. Argumente din arhivele ruse,” a istoricul militar Ilie Schipor, volum pe care l-a prefațat,despre soarta tezaurului românesc trimis la Moscova pentru a fi pus la adăpost în timpul Primului Război Mondial:

„Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului, Imperiul Rus, că va fi returnată oricând la cererea proprietarului pentru ca ulterior, într-adevăr şi datorită istoriei, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate”, a spus Mugur Isărescu, în cuvântul de deschidere cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse”.

Guvernatorul BNR a făcut referire la modul în care s-a comportat Banca Naţională a României cu Banca Centrală a Poloniei.

România a depozitat aurul polonez la Mânăstirea Tismana şi „l-a restituit prin 1948 întocmai guvernului polonez fără să avem niciun document, pe bază de încredere”.

Guvernatorul Mugur Isărescu a reiterat faptul că problema tezaurului românesc declarat sechestrat de autorităţile ruse sine die în Rusia, rămâne astăzi la fel de actuală ca acum un secol. 

”Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului (Imperiul Rus)că va fi returnată oricând la cererea proprietarului, pentru ca ulterior, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate.”

Prezentarea integrală de pe site-ul Băncii Naţionale a României poate fi consultată AICI

La rândul său, prof.dr. în istorie Adrian Cioroianu, fost ministru al afacerilor externe și decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, declara în urmă cu 10 ani:

„La drept vorbind, şi vă pot da şi detalii despre perioada când eram la minister, eu nu sunt convins că ruşii mai au aurul ăla. Dar asta nu este treaba noastră. Ei trebuie să dea înapoi ce au primit. Este foarte posbil ca Lenin sau Stalin să ne fi vândut aurul. Ei au vândut cantităţi enorme de aur spre occident în anii ’30, când nu aveau bani, erau cam falimentari, sinceri să fim. Nu ar fi imposibil să fi vândut tezaurul nostru”.

Tezaurul românesc aflat la Moscova cântăreşte 92 de tone, din care 90% este sub formă de monedă de aur, iar restul în lingouri din aur fin. 

Înțelegerea era ca atunci când războiul se va termina, aurul și bijuteriile să se întoarcă în patria lor, în România. Dar după Revoluția din octombrie, noul guvern sovietic a rupt relațiile diplomatice cu jumătate din Europa, inclusiv cu România, confiscând tezaurul și trimițând înapoi la București, abia în 1935, o mică parte, în mare parte documente și picturi.

Subiectul privitor la Tezaurul României sechestrat de Moscova în urmă cu un secol continuă să fie periodic tratat și în presa internațională.

Astfel, cu un an în urmă, publicația italiană „Il Piccolo di Trieste” scria despre disputa privind Tezaurul României trimis spre păstrare la Moscova în 1916 și rămas acolo.

România cere Rusiei restituirea aurului și a valorilor de acum un secol.

Nu doar tensiunile din jurul Ucrainei. Există, de asemenea, o poveste veche care nu a fost niciodată uitată, care face ca relațiile dintre Moscova și București să fie fierbinți.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, scrie „Il Piccolo”, în ultimele zile ar fi anunțat că Bucureștiul intenționează să grăbească negocierile complicate cu Moscova privind aurul românesc „dispărut” în iarna lui 1916.

„Nu am abandonat chestiunea și încă ne interesează. Pentru ca să se poată face progrese pe tema „Tezaurului României”.

Subiectul este fierbinte de zeci de ani, cu o comisie mixtă ruso-română care încearcă din 2004 să ajungă la un acord. Și va fi dificil ca asta să se întâmple în curând...

Acest lucru este confirmat de intransigența și iritarea Rusiei față de mișcările românești înregistrate în timpul celei mai grave crize geopolitice la care a fost martoră Europa în ultimele decenii. Ultimele declarații ale ambasadorului rus au inflamat ulterior relațiile dintre cele două state.

Ce a declarat ambasadorul rus la București, Valerii Kuzmin

”Întrebarea îi privește pe „istorici” și nu trebuie transformată într-o temă politică, pentru a obliga Moscova să plătească „datorii inexistente”, a declarat ambasadorul Rusiei la București, Valerii Kuzmin. Iar problema ridicată de ministrul Aurescu „nu se află pe agenda politică între România și Rusia”, a adăugat acesta, argumentând că problema ar fi fost definitiv închisă în timpul lui Brejnev și Ceaușescu, căruia i s-a spus la Moscova „uitați aurul, tovarăși”.

O poziție puternic susținută și de mass-media apropiată de Kremlin, care sugera că aurul ar fi fost folosit de Moscova de multă vreme, scria publicația italianî Il Piccolo.

Reacția ministerului de Externe

Cuvinte care au stârnit furie la București, cu ambasadorul rus chemată de Ministerul de Externe al României pentru declarațiile sale „false” și „contra realității”.

Un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe anunță convocarea ambasadorului Federației Ruse la București, Valerii Kuzmin, în urma declarațiilor publice făcute miercuri, 9 februarie. Kuzmin a discutat cu secretarul de stat Iulian Fota.

„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus ca acesta să fie convocat astăzi, 10 februarie 2022, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde a avut loc o discuție la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice.

(…)

În legătură cu activitatea Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv cea a Tezaurului României depus la Moscova în perioada Primului Război Mondial, cu privire la care ambasadorul Federației Ruse în România a susținut în declarațiile sale de ieri, contrar realității, că tema nu ar figura pe agenda bilaterală, secretarul de stat a reamintit că următoarea sesiune a Comisiei (a șasea) urmează să fie organizată în România conform deciziei luate de Comisie la a cincea reuniune din noiembrie 2019. A reiterat disponibilitatea MAE, care asigură secretariatul componentei române a Comisiei, de a susține și în continuare activitatea acestui for.

Secretarul de stat (Iulian Fota – n.r.) a subliniat, în contextul întrevederii, că partea română consideră că astfel de intervenții publice, care încearcă să creeze opiniei publice percepții eronate, nu sunt de natură să faciliteze desfășurarea unui dialog firesc, bazat pe încredere, între părți și nici să conducă la o relație predictibilă și constructivă, cu respectarea intereselor legitime ale ambelor părți. De asemenea, în viziunea părții române, respectarea angajamentelor internaționale și a dreptului internațional rămâne o condiție esențială pentru un astfel de dialog”.

FURTUL TEZAURULUI ROMÂNIEI DE CĂTRE RUȘI RĂMÂNE ÎN ACTUALITATE

În urmă cu câteva luni, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii naționale a României, a vorbit din nou cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului românesc. Argumente din arhivele ruse,” a istoricul militar Ilie Schipor, volum pe care l-a prefațat,despre soarta tezaurului românesc trimis la Moscova pentru a fi pus la adăpost în timpul Primului Război Mondial.

„Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului, Imperiul Rus, că va fi returnată oricând la cererea proprietarului pentru ca ulterior, într-adevăr şi datorită istoriei, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate”, a spus Mugur Isărescu, în cuvântul de deschidere cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse”.

În acest context, guvernatorul BNR a făcut referire la modul în care s-a comportat Banca Naţională a României cu Banca Centrală a Poloniei.

România a depozitat aurul polonez la Mânăstirea Tismana şi „l-a restituit prin 1948 întocmai guvernului polonez fără să avem niciun document, pe bază de încredere”.

Conform publicației https://www.zf.ro, Dl.Isărescu a rememorat pe scurt în alocuțiunea sa cronologia evenimentelor care constituie subiectul volumului:

În 1916, în decembrie, 1738 casete cu aur al Băncii Naţionale, în valoare de 314.580.456,84 milioane lei, şi 2 casete cu bijuteriile Reginei Maria, în valoare declarată de 7 milioane lei, au fost încărcate într-un tren cu destinaţia Moscova, unde au fost depuse în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei, aflat în „Sala armelor”, de la Kremlin.

Valoarea întregului depozit făcut la Moscova pe numele BNR era de 321.580.456 lei aur.

În iulie 1917, a început pregătirea unui alt transport, în care au fost incluse şi valori ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, o parte din documentele păstrate la Arhivele Statului, arhivele unor instituţii publice şi particulare, lucrări de artă şi alte piese de valoare aparţinând colecţiilor particulare, odoare mănăstireşti, cărţi rare, manuscrise, documente şi colecţiile numismatice ale Academiei Române, ale Muzeului de antichităţi, valori ale unor mari bănci comerciale, respectiv acţiuni, obligaţiuni, depozite ale clienţilor etc.

În 3 dintre cele 24 de vagoane pregătite, au fost încărcate 188 de casete cu aur şi cu alte valori ale Băncii Naţionale. Valoarea declarată a celor 188 casete era de 1.594.757.083 lei. Aurul efectiv era calculat la 574.523 lei, arhiva la 500.000 lei, iar restul reprezenta valoarea titlurilor, efectelor, depozitelor, cărţilor şi a altor acte ale BNR evacuate împreună cu aurul. După acest ultim transport, cantitatea de aur depozitată la Moscova a ajuns la valoarea de 315.154.980 lei, fiind vorba despre 91,5 tone aur fin.

Conform documentelor oficiale, încheiate între guvernele Rusiei şi României, aceste valori se aflau „sub garanţia guvernului imperial al Rusiei în ceea ce privea siguranţa transportului, siguranţa depozitului şi siguranţa revenirii în România”. Dar, după cum bine ştiţi, istoria s-a desfăşurat altfel.

În ianuarie 1918, a fost emisă Hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului din Petrograd, care consemna că „Fondul român de aur care se găseşte la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia română. Guvernul Sovietelor îşi asumă răspunderea de a conserva acest fond şi de a-l remite în mâinile poporului român.”

Cum a fost conservat „fondul român de aur” pot afla, in extenso, cititorii volumului domnului Schipor, realizat pe baza documentelor identificate de autor în arhivele ruse şi sovietice.

Respectarea adevărului istoric şi analiza obiectivă a evenimentelor au fost normele de lucru în demersurile noastre de a pune în valoare documentele pe care le deţinem, privitoare la Tezaurul BNR depus spre păstrare la Moscova, în baza convenţiilor încheiate între guvernele celor două ţări.

Cele mai multe dintre aceste documente au fost incluse într-un dosar special, cunoscut sub numele de „Dosarul tezaurului de la Moscova”, care, începând din anul 1922 şi până în prezent, a fost predat personal de către fiecare guvernator succesorului său.

Reamintesc, că un drept care nu este mereu afirmat, cade în uitare.

A dezbate problema Tezaurului evacuat la Moscova este o responsabilitate a tuturor instituţiilor care şi-au pierdut averea în 1916 şi 1917, dar şi a istoricilor, care, după 1990, au avut posibilitatea să se pronunţe indiferent de felul în care se desfăşurau demersurile din punct de vedere politic şi diplomatic.

Mugur Isărescu a prezentat în continuare, pe scurt, principalele domenii de acţiune în această problemă ale Băncii Naționale.

Primul domeniu de acţiune al BNR a fost legat de lucrările Comisiei româno – ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial.

Comisia s-a constituit în baza Declaraţiei comune a miniştrilor de externe român şi rus din 4 iulie 2003. Potrivit Regulamentului de funcţionare, adoptat la 20 mai 2004, Comisia are o componentă română şi una rusă, fiecare parte putând să includă 9 membri şi un număr nelimitat de experţi. Conducerea Comisiei este realizată de doi copreşedinţi. Banca Naţională a participat activ la pregătirea şi la lucrările acestei Comisii.

Partea rusă a mai adăugat şi termenul „civic” în denumirea Comisiei, astfel că în programul întocmit pentru întâlnirea de la Moscova, din 7-8 noiembrie 2019, numele acesteia a fost „Comisia comună civică ruso-română”.

Comunicatul de presă al acestei ultime sesiuni a Comisiei, cea de-a cincea, n-a inclus niciun element de progres, doar faptul că următoarea întâlnire va avea loc în România în anul 2020. După cum se cunoaşte, din cauza situaţiei sanitare excepţionale, acest eveniment nu a fost organizat.

Doresc să mai adaug o zonă în care sprijinul Băncii Naţionale a fost esenţial. BNR a pus la dispoziţia Comisiei documente din arhiva noastră, în primul rând dosarul cu documentele originale ale predării Tezaurului, dar şi toată expertiza existentă în bancă, legată de înţelegerea şi interpretarea acestor documente.

Documentele originale pe care le deţine BNR, precum şi cele descoperite de istorici, dovedesc dreptul de proprietate al României asupra bunurilor depozitate la Kremlin.

Un al doilea domeniu de acţiune al BNR a fost cercetarea şi valorificarea fondului nostru arhivistic. În cadrul acestui program, iniţiat după 1997, am hotărât publicarea integrală a „Dosarului tezaurului de la Moscova”. Hotărârea s-a materializat în anul 1999, când a fost tipărită lucrarea „Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova. Documente”, autori Cristian Păunescu şi Marian Ştefan.

Până la apariţia acestui volum, era puţin cunoscut faptul că documentele originale, emise sau primite de conducerea Băncii Naţionale şi de serviciile instituţiei implicate în transportarea tezaurului său la Moscova s-au păstrat la BNR.

Lucrarea a fost reeditată în anul 2011 şi a fost premiată de Academia Română.

Un al treilea domeniu de acţiune a fost constituit de eforturile de clarificare a unor aspecte controversate. Am urmărit să lămurim anumite aspecte privind dreptul de proprietate asupra stocului de aur al BNR, precum şi structura acestuia. Ca exemplu, reiau ceea ce am mai spus în intervenţiile mele pe această temă. Art. 35 al Statutelor BNR din anul 1892 prevedea că „Banca va trebui să aibă o rezervă metalică de aur cel puţin de 40% din suma biletelor emise de dânsa”.

Aşadar, dimensiunea rezervei metalice condiţiona volumul de bancnote emise, era deci o avuţie publică, „avutul nostru”, cum îi spunea guvernatorul I. G. Bibicescu. Mai mult decât atât, în epoca respectivă, cine venea cu o bancnotă de o sută de lei la ghişeele din Palatul Lipscani, solicitând transformarea acesteia în aur, primea monede din aur în schimb.

Din acest motiv, cea mai mare parte a tezaurului Băncii era reprezentată de monede. Prin urmare, această cantitate de aur era a băncii, nu era a acţionarilor şi nu reprezenta depozite ale unor particulari.

În sfârşit, un al patrulea domeniu de acţiune al BNR a fost răspunsul la obsedanta întrebare: de ce a fost evacuat tezaurul şi de ce la Moscova?

Un posibil răspuns ar putea fi găsit analizând conjunctura politică, militară şi socială în care se afla ţara atunci.

În decembrie 1916, două treimi din teritoriul României era sub ocupaţie militară străină, armata noastră suferise mai multe înfrângeri şi trebuia să se refacă, o parte importantă din populaţia ţării era evacuată sau se pregătea de evacuare. Stocul de aur al băncii era evacuat la Iaşi, încă din septembrie.

În noiembrie, autorităţile de stat ale ţării au părăsit Bucureştiul şi s-au instalat la Iaşi.

Guvernatorul Mugur Isărescu a reiterat faptul că problema tezaurului românesc declarat sechestrat de autorităţile ruse sine die în Rusia, rămâne astăzi la fel de actuală ca acum un secol. 

”Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului (Imperiul Rus)că va fi returnată oricând la cererea proprietarului, pentru ca ulterior, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate.”

Prezentarea integrală de pe site-ul Băncii Naţionale a României poate fi consultată AICI

ADEVĂRUL DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI SECHESTRAT ÎN URMĂ CU UN SECOL LA MOSCOVA. VIDEO

Tezaurul român care a fost trimis în Rusia în timpul primului război mondial în urmă cu 104 ani, nu a mai fost niciodată returnat în întregime.

Acesta includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc. Toate acestea au fost transportate din România spre Rusia țaristă în timpul primului război mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național.

După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia.

Aceasta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor.

Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre România și Rusia.

Scurt istoric

Primul transport

Între 12 și 14 decembrie 1916, în gara Iași, s-au încărcat în 17 vagoane un număr de 1738 casete, în care se afla depozitat aurul, deținut sub formă de lingouri și monede diverse (dintre care majoritatea erau mărcile germane și coroanele austriece), în valoare totală de 314.580.456,84 lei aur. La acestea s-au mai adăugat două casete, conținând bijuteriile Reginei Maria, evaluate la 7.000.000 lei aur.

La terminarea operațiunilor de încărcare s-a semnat un Protocol în trei exemplare, câte unul pentru partea rusă, Ministerul de Finanțe român și Banca Națională.

Al doilea transport

La începutul anului 1917 izbucnea la Petrograd Revoluția rusă, început al marilor mișcări sociale din Rusia acelui an, încheiate cu Revoluția din Octombrie și preluarea puterii de către bolșevici. Deși se reușise stabilizarea frontului în Moldova, responsabilii politici români erau îngrijorați în continuare de posibilitatea spargerii frontului de către armatele germane și de înfrângerea definitivă a țării. Se avea în vedere evacuarea guvernului în Rusia, la Poltava sau la Herson, în Crimeea, unde se începeau deja pregătiri pentru instalarea familiei suveranilor și a miniștrilor. La 18 iulie 1917, Consiliul de Miniștri hotăra, la propunerea lui Nicolae Titulescu, atunci ministru de finanțe, strămutarea sediului și avutului Băncii Naționale în Rusia.

S-au făcut pregătiri pentru transportarea valorilor BNR în Rusia, precum și a celor aparținând Casei de Depuneri și altor instituții publice și particulare. Încărcarea trenului care avea să conțină noul transport s-a făcut în perioada 23 – 27 iulie 1917, în seara aceleiași zile pornindu-se spre Rusia.

Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naționale, cu o valoare declarată de 1.594.836.721,09 lei, dintre care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluată la 500.000 lei, iar restul reprezentând titluri, efecte, depozite și alte valori. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, respectiv 1.661 de casete, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.

Trenul a ajuns la Moscova la 3 august 1917, transportul fiind păzit de partea rusă; din partea română au supervizat transportul reprezentanți ai următoarelor instituții: Banca Națională, Casa de Depuneri, Banca de Credit, Banca Marmorosch Blank, Banca Comercială, Banca de Scont. Valorile Băncii Naționale din al doilea transport au fost depozite la Kremlin, în care fusese depus și stocul metalic și bijuteriile Reginei Maria ce fuseseră aduse cu primul transport, în timp ce valorile tezaurul Casei de Depuneri a fost depozitat la localul Casei de Împrumuturi și Depozite a Rusiei.

În februarie 1917 la Petrograd izbucnea revoluția rusă. La 15 martie 1917, țarul Nicolae al II-lea a abdicat în favoarea fratelui său Mihail, care însă a refuzat învestitura, puterea fiind preluată de un guvern provizoriu, condus până la 20 iulie de prințul Lvov, iar de atunci de Kerenski. La 17 aprilie, avea să revină din Elveția și Vladimir Ilici Lenin, transportat într-un vagon plumbuit; în cele din urmă, la 7 noiembrie, Lenin avea să preia puterea, înlăturând prin forță guvernul provizoriu.

Tulburările aveau să cuprindă și Moscova; garda de cazaci însărcinată cu paza tezaurului românesc a trecut de partea revoluției. Pentru a asigura siguranța valorilor românești depozitate la Kremlin au fost trimiși 20 de jandarmi rurali îmbrăcați în civil, plecați de la Iași la 15 noiembrie 1917, dar care, în lipsa permisiunii autorităților bolșevice nu au putut să-și îndeplinească misiunea.

Paralel, se făceau demersuri pentru transferarea tezaurului în Statele Unite ale Americii. Aliații însă nu puteau garanta siguranța transportului; lucrul nu era surprinzător, câtă vreme tezaurul ar fi urmat să traverseze întreaga Siberie într-o perioadă de mare dezordine socială. Între timp, situația se complica și în Moldova, unde se refugiase guvernul. Armata rusă de pe teritoriul românesc era în curs de bolșevizare, iar comandantul său, generalul Șcerbacev nu mai avea controlul asupra acesteia.

La Socola, lângă Iași, se instalase un adevărat Stat Major bolșevic care avea drept obiectiv înlăturarea regelui Ferdinand I, instituirea unui regim sovietic în România și asasinarea lui Șcerbacev. Împotriva acestuia s-a organizat un atentat la 21 decembrie; acesta eșuînd, comandantul rus a cerut sprijinul armatei române pentru distrugerea centrului bolșevic de la Socola.

Consiliul de Miniștri, după multă chibzuință, a aprobat cererea, dezarmând soldații ruși și expediindu-i peste Prut. Acest fapt a plasat însă România în conflict deschis cu puterea bolșevică ce se instalase la Petrograd, care, cu încălcarea regulilor diplomației, l-a arestat pe Constantin Diamandi, ministrul României la Petrograd, pe care l-a ținut în detenție vreme de trei zile.

Mai mult însă, nu s-a rezolvat problema cauzată de bolșevizarea armatei. La 15 martie 1917, în Basarabia se proclamase Republica Democratică Moldovenească, dar armatele rusești în descompunere făceau imposibilă instaurarea ordinii. În aceste condiții, Sfatul Țării cerea intervenția Armatei Române, care a trecut Prutul la 20 ianuarie 1918.

La 26 ianuarie, Rusia, prin Troțki, comisarul afacerilor externe, anunța ruperea relațiilor diplomatice cu România, iar generalul Șcerbacev era scos în afara legii și declarat ca dușman al poporului. Tot atunci, Troțki declara că „fondurile românești depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor în mâinile poporului român” .

În urma ruperii relațiilor diplomatice, interesele României în Rusia au continuat să fie reprezentate, cu titlu temporar, de ambasadorul Franței la Petrograd Noulens, respectiv de Eirick Labonne, consulul francez la Moscova. Acesta din urmă a preluat de la consulul român, la 2 februarie 1918 arhiva Consulatului General Român de la Moscova.

Cu aceeași ocazie, lui Labonne i s-au remis protocoalele de depunere la Kremlin a tezaurului Băncii Naționale a României și respectiv de depunere a valorilor Casei de Depuneri, precum și cheile de la compartimentele unde erau depozitate valorile BNR.

Cheile au rămas în posesia consulului francez până în august 1918, când acesta a fost arestat și expulzat, cheile fiind predate consulului Danemarcei și apoi celui al Norvegiei. În septembrie 1918 ultimii reprezentanți ai României părăseau Moscova, iar din acel moment nu s-a mai cunoscut nimic cert despre soarta tezaurului (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tezaurul_Rom%C3%A2niei).