CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

REPUBLICA SOVIETICĂ EVREIASCĂ DE O ZI de la BOTOȘANI

    

Câți români mai  ştiu că, în ziua de 7 Aprilie a anului 1944 , judeţul Botoşani a fost declarat Republica Socialistă Sovietică ?

Imagini pentru ana pauker photos

Foto : ”Tovarășa”Ana Pauker

Născută Hanna Rabinsohn, la 13 februarie 1893 și decedată la 3 iunie 1960, Ana Pauker a fost o activistă comunistă evreică de frunte, ajunsă după ocuparea României de catre sovietici lider al grupării promoscovite („Pauker”), care a controlat până în 1952 partidul Comunist Român. A fost viceprim-ministru și ministru de externe al României.

În timpul  celui de-al doilea Război Mondial, începând cu primăvara lui 1944 trupele românești și germane de pe teritoriul României, încă aliate, au dus lupte grele încercând să facă față tăvălugului sovietic pe anumite linii defensive, în special Rădăuți-Suceava-Fălticeni-Târgu Neamț-Pașcani-Tg Frumos-Iași, unde frontul se stabilizase pentru o scurtă perioadă de timp.

Trupele rusești motorizate si de tancuri conduse de mareșalul Koniev au pătruns în Botoșani încă din luna aprilie a acelui an, mai precis la 7 aprilie, cu trupe motorizate și tancuri.

 Ziua era una a victoriei supreme pentru sovietici. Botoșanii erau prima localitate mare din România ”eliberată” de Armata Roșie, moment marcat la Moscova cu 15 salve de tun.
Germanii nu s-au lăsat mai prejos și au răspuns a doua zi, bombardând cu aviația și transformând pe 8 aprilie 1944 orașul în ruină.

În timp ce judeţul Botoşani fusese “eliberat”, restul ţării noastre ramasese  sub control româno-german si se pregătea pentru invazia iminentă sovietică ce urma sa se producă.

Ofensiva rusească a dus la un exod al populației. În primul rând, s-a retras administrația română din Dorohoi și Botoșani și odată cu aceștia o parte a populației românești.

Evreii care aveau încă din secolul al XVIII-lea la Botoşani și Dotohoi o importantă comunitate, au rămas și i-au întâmpinat pe sovietici ca pe niște eliberatori.

În fruntea orașului Botoșani s-a instalat imediat un primar evreu pe nume Carol Artberger, care şi-a schimbat numele în Emil Ardeleanu.

  Acest “Emil Ardeleanu” a  solicitat  imediat generalilor sovietici ca Botoşaniul să devină Republică Sovietică Evreiascăcu steag, monedă constituție și conducere administrativă de sine stătătoare.

Noua „republică evreiască” urma să fie o republică autonomă sub jurisdicția URSS. Din memoriile lăsate în scris de evrei contemporani cu evenimentele de atunci, această „republică” ar fi devenit o realitate, rezistând timp de 6 luni, atât cât a durat ocupația sovietică în Botoșani, adică din aprilie până în septembrie.

Au existat și legende care spuneau că în lipsa administraţiei româneşti, evreii ar fi condus oraşul numai două săptămâni, sau numai două zile .

A doua zi, pe 8 aprilie, au venit în oraș șefii  comunişti moscoviți în frunte cu Ana Pauker şi Teoharie Georgescu.

 Conducerea centrală a PCR, auzind de modul cum au degenerat lucrurile la Botoșani și de dorința celor rămași în oraș de a deveni Republică Autonomă Sovietică au apelat la Ana Pauker să-i convingă pe inițiatori să renunțe la planurile lor de independență.

Mai precis Ana Pauker, Vasile Luca și Teoharie Georgescu i-au chemat pe „republicani”, care erau toți comuniști, la o întâlnire în sala fostului teatru „Leonard” și i-au convins rapid să renunțe la negocierile cu sovieticii și la planurile lor. 

Odinioară, strada “7 Aprilie” (numele dorea sa reamintească “eliberarea Botoșanului” de catre ruși), era importantă pentru orașul Botoșani, acolo existând o autogară, o piaţă şi zeci de magazine.

Majoritatea locuitorilor zonei erau evrei, dar aceștia au  părăsit pe parcursul anilor orașul și țara,majoritatea emigrând în Israel.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/06/24/proiectul-esuat-al-unui-israel-european

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/01/18/evreii-lui-stalin-despre-republica-sovietica-evreiasca-de-la-granita-cu-china/

19/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

La 7 decembrie 1917 a fost confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, primul guvern al Republicii Democratice Moldovenești

Republica Democratică Moldovenească a fost statul înfiinţat în 2 decembrie 1917 pe teritoriul fostei gubernii țariste Basarabia, în urma proclamaţiei Sfatului Ţării, organul reprezentativ al populaţiei din regiune. Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti s-a făcut în condiţiile Revoluţiei ruse din 1917.

 Iniţial Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar în 24 ianuarie 1918 şi-a proclamat independenţa.


La 7 decembrie 1917, confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, se instituie primul guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti (Sfatul Directorilor, alcătuit din 9 directorate).

Componenţa era următoarea: P.Erhan – preşedinte al Sfatului Directorilor şi director al agriculturii, V.Cristi – director de interne, N.Bosie-Codreanu – director al comunicaţiilor, Şt.Ciobanu – director al învăţămîntului, T.Ioncu – director al finanţelor, T.Cojocaru – director al războiului, M.Savenco – director al justiţiei, I.Pelivan – director de externe, V.Grinfeld – director al industriei şi comerţului.

Activitatea legislativă a Sfatului Ţării şi autodeterminarea Basarabiei 

Necesitatea creării unui parlament al Basarabiei a fost percepută de basarabeni odată cu prăbuşirea imperiului ţarist şi apariţia primelor formaţiuni democratice în viaţa politică scrie prestigioasa publicație de la Chișinău https://www.literaturasiarta.md.

Realizarea ideii autodeterminării presupunea şi constituirea unui organ legislativ. Deja în martie 1917, ziarul „Cuvântul moldovenesc” din Chişinău, organul de presă al Partidului Naţional Moldovenesc (preşedinte Vasile Stroescu, printre membrii de frunte aflându-se Paul Gore, Vladimir Herţa, Pan Hallipa şi Onisifor Ghibu), chemă populaţia din ţinut să ceară autonomie naţională. La 9 aprilie 1917 acelaşi ziar a declarat că este necesară o „Dietă provincială” („Sfatul Ţării “) potrivit obiceiurilor vechi şi nevoilor de acum, care să întocmească toate legile privitoare la viaţa internă a Basarabiei.

Principalele revendicări stipulate în Programul Partidului Naţional Moldovenesc din aprilie 1917 erau: autonomie pentru Basarabia în domeniile administrative economic, cultural; alegerea puterii supreme în ţinut – Sfatul Ţării; introducerea limbii materne a populaţiei autohtone drept limbă oficială în administraţie şi justiţie, ca limbă de predare în şcoală şi în serviciul religios în biserici; împroprietărirea ţăranilor cu pământ puţin sau lipsiţi de pământ; libertate deplină pentru minorităţile naţionale. Acest program al Partidului Naţional Moldovenesc a găsit un larg ecou în sânul populaţiei.

Concomitent cu Partidul Naţional Moldovenesc şi-au desfăşurat activitatea în această direcţie Asociaţia basarabenilor, formată la Petrograd în martie 1917, şi Partidul moldovenesc al socialiştilor revoluţionari, apărut mai târziu. Comitetul militar moldovenesc din Odesa de asemenea a cerut autonomia Basarabiei şi formarea Sfatului Ţării. Această idee a fost susţinută de congresele cooperatorilor, ţăranilor, preoţilor, învăţătorilor şi studenţilor din Basarabia.

Cu şi mai mare insistenţă s-a pronunţat în apărarea intereselor populaţiei moldoveneşti din ţinut şi a luptei pentru autodeterminarea naţională Congresul militarilor moldoveni, care a avut loc la Chişinău între 20 şi 27 octombrie 1917. Congresul militarilor moldoveni a adoptat decizia privind constituirea Sfatului Ţării ca organ legislativ suprem al puterii în ţinut şi a stabilit ca în componenţa lui să intre 120 de delegaţi, urmând ca 70% dintre deputaţi să fie moldoveni, iar restul 30% să fie deputaţi reprezentanţi ai altor naţionalităţi din ţinut. Biroul de organizare ales de către congresul militarilor moldoveni a convocat pentru 21 noiembrie 1917 Sfatul Ţării. Prima şedinţă în plen s-a deschis nîn palatul Sfatului Ţării, pe care era arborat drapelul Basarabiei – tricolorul.

Cei 150 de membri care s-au prezentat (numărul iniţial de 120) au fost delegaţi de către organizaţiile social-politice din Basarabia şi reprezentau toate naţionalităţile din ţinut (105 moldoveni, 13 evrei, 7 ruşi, 3 bulgari, 2 germani, 1 polonez, 1 armean, 1 grec, 2 găgăuzi). Printre delegaţiile organizaţiilor social-politice din ţinut erau reprezentanţi ai sovietelor de deputaţi muncitori, ţărani şi soldaţi.
Mai întâi deputaţii au asistat la serviciul divin oficiat la capela din acest palat de către episcopul Gavriil al Akermanului şi arhimandritul Gurie. Apoi a fost sfinţit primul drapel naţional al regimentului moldovenesc. Preşedinte al Sfatului Ţării a fost ales, cu unanimitate de voturi, Ion Inculeţ.

Structura Sfatului Ţării a reflectat structura naţională, precum şi toată gama de curente politice, profesiuni şi instituţii existente în acest timp, iată de ce Sfatul Ţării ca unica putere de stat exprima interesele întregului popor din Basarabia de atunci. Conducerea centrală administrativă a Basarabiei a fost efectuată de Sfatul Ţării , ca instituţie legislativă, şi de Consiliul Directorilor Generali – instituţie executivă.

După alegerea preşedintelui, chiar de la prima şedinţă, au depus jurământ de credinţă Sfatului Ţării Comisarul General al Basarabiei Vladimir Christi, precum şi comisarii judeţeni. Astfel toţi purtătorii legali ai suveranităţii ruseşti în Basarabia au transferat, în mod legal şi fără nici o ingerinţă de nicăieri şi numai din propria lor voinţă, această suveranitate în mâinile Sfatului Ţării, noul organ legislativ.

Acesta a preluat conducerea Basarabiei, dispunând legalmente de soarta ei şi a poporului care l-a ales. Numai această măsură ne mărturiseşte că Sfatul Ţării a fost unicul organ legislativ şi plenipotenţiar în Basarabia şi concomitent ne dovedeşte falsitatea tezelor istoricilor sovietici şi a unora de astăzi, de tipul lui Vasile Stati, cum că în perioada aceasta aici funcţionau organele de stat bolşevice şi că în ţinut a fost instaurată puterea sovietelor la 1 ianuarie 1918.

Primul parlament basarabean, în colaborare cu Consiliul Directorilor Generali, a trebuit să examineze un mare număr de diverse probleme. Unele dintre ele erau dictate de evenimentele cotidiene, altele abordau direct politica internă de reformare şi reorganizare a statului, al treilea grup aborda tematica internaţională, politica externă.

La primele şedinţe ale Sfatului Ţării au fost discutate probleme de ordin organizatoric – desemnarea prezidiului Sfatului Ţării, alegerea secretariatului, formarea comisiilor, imunitatea deputaţilor, regulamentul intern al Sfatului Ţării.

La 29 noiembrie 1917 a fost adoptat Proiectul Legii despre administrarea Basarabiei.

Sfatul Ţării, ca organ al puterii din Basarabia a adoptat la 2/15 decembrie 1917, acum 90 de ani, o declaraţie privitoare la constituirea Republicii Populare Moldoveneşti.

S-a constituit Guvernul republicii – Consiliul Directorilor Generali.

În Declaraţia Consiliului Suprem al Republicii Moldoveneşti, Sfatul Ţării, către poporul moldovenesc şi către toate popoarele frăţeşti ale Basarabiei din 2 decembrie 1917 se subliniază că „Puterea supremă în Republica Moldovenească este Sfatul Ţării , alcătuit din reprezentanţii tuturor grupărilor organizate ale democraţiei revoluţionare, poporaţii aparte şi organe de administrare locală.

Puterea executivă în Republica Populară Moldovenească aparţine Consiliului (Sfatului) Directorilor Generali, răspunzător numai în faţa Sfatului Ţării.”

Guvernul creat a fost recunoscut de către diferite partide şi organizaţii din ţinut, printre care şi de către multe soviete ale deputaţilor de muncitori şi ţărani. Bunăoară, la 6 decembrie 1917 sovietul din Chişinău a felicitat muncitorii şi ţăranii moldoveni cu ocazia creării Republicii Moldoveneşti şi a promis să sprijine Sfatul Ţării.

Misiunea acestui guvern era destul de dificilă, căci la fel ca şi întreaga Rusie, Basarabia se confrunta cu tulburări violente, cu anarhia. Victime ale fărădelegilor au căzut doi fruntaşi ai luptei naţionale basarabene: avocatul Simion Murafa şi inginerul Hodorogea.

Chiar şi în aceste condiţii complicate, Parlamentul şi Consiliul Directorilor Generali au înfăptuit primele reforme democratice în Basarabia, au introdus limba română ca limbă de activitate a organelor de stat, au numit prefecţi şi subprefecţi, la sate au fost aleşi consilieri de comună, au fost desfiinţate zemstvele, etc.

În cadrul şedinţelor Sfatului Ţării au fost discutate şi adoptate decizii corespunzătoare cu privire la crearea Direcţiei poştelor, telegrafelor şi telefoanelor, crearea Băncii Naţionale în baza sucursalei Băncii Imperiale ruse din Chişinău. Toate liniile de cale ferată de pe teritoriul Basarabiei au fost trecute la statul moldovenesc.

Concomitent a fost naţionalizată justiţia şi creată Curtea de Casaţie, a fost reorganizată armata, s-a introdus impozitul pe tutun, etc. Discuţiile în Sfatul Ţării de cele mai multe ori erau aprinse şi se încheiau cu amânarea sau trimiterea materialelor analizate în studiul comisiilor sau al fracţiunilor.

Dar opera de autodeterminare şi consolidare a noii republici a întâmpinat din capul locului mari dificultăţi, fiindcă „trupele moldoveneşti” erau slab închegate şi puţin pregătite pentru a putea garanta pacea şi buna ordine în ţară.

În şedinţa închisă a Sfatului Ţării din 22-23 decembrie 1917 a fost luată decizia de a se acorda executivului (Consiliului Directorilor Generali) dreptul de a lua decizia necesară. La adresările Consiliului Directorilor Generali, Guvernul României a adoptat decizia privind introducerea armatei în Basarabia. Această decizie a fost aprobată de reprezentanţii Antantei şi de generalul rus Şerbacev, interesaţi în asigurarea ordinii în ţinut.

În seara zilei de 13/26 ianuarie 1918 trupele române au intrat în oraşul Chişinău, părăsit în panică de trupele ruseşti. Către începutul lunii martie armata română a instaurat ordinea în ţinut. Aceasta a dat posibilitate Sfatului Ţării să-şi continue activitatea legislativă.

Pe parcursul lunii februarie 1918 Comisia Juridică a Sfatului Ţării a elaborat proiectul Constituţiei Republicii Democratice Moldoveneşti, compus din 10 părţi, incluzând 81 de articole, care a fost publicat la 14 martie 1918 în ziarul România Mare, ce apărea la Chişinău.

La 24 ianuarie (6 februarie) Sfatul Ţării a adoptat cu unanimitate de voturi Declaraţia care proclama Republica Democratică Moldovenească Independentă. Proclamarea independenţei a constituit pasul hotărâtor care a rupt Basarabia de la Rusia şi care ducea la unirea cu România.
Un alt act legislativ important al Sfatului Ţării a fost Declaraţia din 16(29) martie 1918.

În această declaraţie se sublinia că proclamarea unirii cu unele sau alte state ţine în exclusivitate de competenţa Parlamentului – Sfatul Ţării.

Astfel, într-o procedură democratică a fost modificată prevederea declaraţiei din 24 ianuarie (6 februarie) 1918 privind prerogativele exclusive ale preconizatei Adunări Naţionale (Constituante) basarabene de a lua decizii privind statutul republicii şi al relaţiilor ei cu alte state. Deci, acest drept a fost transferat în mod legal instituţiei legislative existente.

În zilele de 25 şi 26 martie (7 şi 8 aprilie) chestiunea unirii a fost discutată în cadrul fracţiunilor parlamentare.

La şedinţa solemnă a Sfatului Ţării din 27 martie (9 aprilie) 1918, în numele blocului moldovenesc, deputaţii Ion Buzdugan şi Vasile Cijevschi au dat citire în limbile română şi rusă Rezoluţiei privind unirea Basarabiei cu România. În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară:

Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.

Drapelul statului independent RD Moldovenească era tricolorul albastru-galben-roșu, iar imnul de stat ”Deșteaptă-te române”.

Republica Democratică Moldovenească

Declaraţia conţinea 11 condiţii de unire. După discuţii controversate, s-a propus votarea nominală şi deschisă a Declaraţiei. Preşedintele Sfatului Ţării Ion Inculeţ a pus la vot Rezoluţia Blocului Moldovenesc, care a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare: 86 de deputaţi au votat pentru , 3 au votat împotrivă, 36 s-au abţinut, iar 13 au fost absenţi la şedinţă.

Declaraţia de unire reflectă preocuparea românilor basarabeni pentru conservarea libertăţilor democratice dobândite în urma revoluţiei ruse din februarie 1917 şi asigurarea unei certitudini privind consfinţirea acestor drepturi în cadrul României.

Sfatul Ţării reorganizat rămânea să activeze în continuare până în aprilie 1920, având misiunea organizării administrative, tranzitorie, până la completa unificare instituţională, administrativă şi legislativă cu ţara.

Programul de activitate a fost discutat şi aprobat de Sfatul Ţării la 18 aprilie 1918. Pentru a explica pe larg programul şi obiectivele guvernului, Consiliul Directorilor a adresat populaţiei „Înştiinţarea Cârmuirii Basarabene pentru popor”, în care, după ce era explicat pe larg modul de funcţionare a mecanismului guvernamental, era adresată o chemare populaţiei ca „fiecare să-şi facă datoria faţă de neam şi în linişte să se puie la muncă”.

O importanţă deosebită pentru punerea în practică a programului a avut-o şedinţa din 4 mai 1918 a Sfatului Ţării, când s-a hotărât înfiinţarea unei Comisii Agrare constituită din 27 de deputaţi, dintre care 18 prezentau ţărănimea românească, 5 – proprietari şi 3 – minorităţile naţionale.

Concomitent au fost incluşi în componenţa Sfatului Ţării 5 deputaţi din partea proprietarilor agricoli. La şedinţa Sfatului Ţării din 11 mai 1918 au fost desemnaţi 14 membri în Comisia Constituţională.

După dezbateri multilaterale, la 26 noiembrie 1918 Sfatul Ţării a votat textul legii despre reforma agrară în Basarabia.

Legea respectivă a fost adoptată definitiv cu modificări la 11 martie 1920.

Integrarea Basarabiei, ca şi a Transilvaniei şi Bucovinei, în cadrul statului naţional român a fost un proces complex, care a cunoscut mai multe etape.
Prima a cuprins anii 1918-1920, când Basarabia a fost condusă de organele politice şi admin istrative proprii, care funcţionau într-o manieră autonomă faţă de organele administraţiei centrale, dar într-o strânsă legătură cu ele.

Această etapă cuprinde două subetape situate cronologic între 27 martie – 27 noiembrie 1918 şi 27 noiembrie 1918 – aprilie 1920. Prima subetapă autonomă, nu numai administrativă dar şi politică a Basarabiei, a avut un caracter destul de accentuat. În cea de a doua, atribuţiile organismelor instituţionale din Basarabia au fost reduse la cele administrative, şi acestea destul de mult diminuate.

A doua etapă, situată între 1920-1922, se caracterizează prin transferarea treptată a administraţiei provinciale autorităţilor centrale.
Secretariatele generale (regionale) funcţionau ca organe de unificare. În aşa fel, Sfatul Ţării, îndeplinindu-şi misiunea pentru care fusese creat, s-a autodizolvat, nemaiavând alte sarcini de îndeplinit. De acum toate atribuţiile de guvernare şi legislative erau transmise Guvernului central al Românei la Bucureşti.

O scurtă analiză demonstrează că Sfatul Ţării a desfăşurat o intensă activitate legislativă şi la momentul oportun a fost în stare să hotărască soarta istorică a Republicii Independente Moldoveneşti de Unire cu patria-mamă şi integrarea ei în cadrul statului unitar – România.

19/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FURTUL TEZAURULUI ROMÂNIEI DE CĂTRE RUȘI RĂMÂNE ÎN ACTUALITATE

În urmă cu câteva luni, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii naționale a României, a vorbit din nou cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului românesc. Argumente din arhivele ruse,” a istoricul militar Ilie Schipor, volum pe care l-a prefațat,despre soarta tezaurului românesc trimis la Moscova pentru a fi pus la adăpost în timpul Primului Război Mondial.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, dezvăluiri despre Tezaurul României furat  de Rusia

„Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului, Imperiul Rus, că va fi returnată oricând la cererea proprietarului pentru ca ulterior, într-adevăr şi datorită istoriei, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate”, a spus Mugur Isărescu, în cuvântul de deschidere cu ocazia dezbaterii volumului „Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse”.

În acest context, guvernatorul BNR a făcut referire la modul în care s-a comportat Banca Naţională a României cu Banca Centrală a Poloniei.

România a depozitat aurul polonez la Mânăstirea Tismana şi „l-a restituit prin 1948 întocmai guvernului polonez fără să avem niciun document, pe bază de încredere”.

Conform publicației https://www.zf.ro, Dl.Isărescu a rememorat pe scurt în alocuțiunea sa cronologia evenimentelor care constituie subiectul volumului:

În 1916, în decembrie, 1738 casete cu aur al Băncii Naţionale, în valoare de 314.580.456,84 milioane lei, şi 2 casete cu bijuteriile Reginei Maria, în valoare declarată de 7 milioane lei, au fost încărcate într-un tren cu destinaţia Moscova, unde au fost depuse în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei, aflat în „Sala armelor”, de la Kremlin.

Valoarea întregului depozit făcut la Moscova pe numele BNR era de 321.580.456 lei aur.

În iulie 1917, a început pregătirea unui alt transport, în care au fost incluse şi valori ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, o parte din documentele păstrate la Arhivele Statului, arhivele unor instituţii publice şi particulare, lucrări de artă şi alte piese de valoare aparţinând colecţiilor particulare, odoare mănăstireşti, cărţi rare, manuscrise, documente şi colecţiile numismatice ale Academiei Române, ale Muzeului de antichităţi, valori ale unor mari bănci comerciale, respectiv acţiuni, obligaţiuni, depozite ale clienţilor etc.

În 3 dintre cele 24 de vagoane pregătite, au fost încărcate 188 de casete cu aur şi cu alte valori ale Băncii Naţionale. Valoarea declarată a celor 188 casete era de 1.594.757.083 lei. Aurul efectiv era calculat la 574.523 lei, arhiva la 500.000 lei, iar restul reprezenta valoarea titlurilor, efectelor, depozitelor, cărţilor şi a altor acte ale BNR evacuate împreună cu aurul. După acest ultim transport, cantitatea de aur depozitată la Moscova a ajuns la valoarea de 315.154.980 lei, fiind vorba despre 91,5 tone aur fin.

Conform documentelor oficiale, încheiate între guvernele Rusiei şi României, aceste valori se aflau „sub garanţia guvernului imperial al Rusiei în ceea ce privea siguranţa transportului, siguranţa depozitului şi siguranţa revenirii în România”. Dar, după cum bine ştiţi, istoria s-a desfăşurat altfel.

În ianuarie 1918, a fost emisă Hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului din Petrograd, care consemna că „Fondul român de aur care se găseşte la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia română. Guvernul Sovietelor îşi asumă răspunderea de a conserva acest fond şi de a-l remite în mâinile poporului român.”

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este image-5.jpeg

Cum a fost conservat „fondul român de aur” pot afla, in extenso, cititorii volumului domnului Schipor, realizat pe baza documentelor identificate de autor în arhivele ruse şi sovietice.

Respectarea adevărului istoric şi analiza obiectivă a evenimentelor au fost normele de lucru în demersurile noastre de a pune în valoare documentele pe care le deţinem, privitoare la Tezaurul BNR depus spre păstrare la Moscova, în baza convenţiilor încheiate între guvernele celor două ţări.

Cele mai multe dintre aceste documente au fost incluse într-un dosar special, cunoscut sub numele de „Dosarul tezaurului de la Moscova”, care, începând din anul 1922 şi până în prezent, a fost predat personal de către fiecare guvernator succesorului său.

Reamintesc, că un drept care nu este mereu afirmat, cade în uitare.

A dezbate problema Tezaurului evacuat la Moscova este o responsabilitate a tuturor instituţiilor care şi-au pierdut averea în 1916 şi 1917, dar şi a istoricilor, care, după 1990, au avut posibilitatea să se pronunţe indiferent de felul în care se desfăşurau demersurile din punct de vedere politic şi diplomatic.

Mugur Isărescu a prezentat în continuare, pe scurt, principalele domenii de acţiune în această problemă ale Băncii Naționale.

Primul domeniu de acţiune al BNR a fost legat de lucrările Comisiei româno – ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial.

Comisia s-a constituit în baza Declaraţiei comune a miniştrilor de externe român şi rus din 4 iulie 2003. Potrivit Regulamentului de funcţionare, adoptat la 20 mai 2004, Comisia are o componentă română şi una rusă, fiecare parte putând să includă 9 membri şi un număr nelimitat de experţi. Conducerea Comisiei este realizată de doi copreşedinţi. Banca Naţională a participat activ la pregătirea şi la lucrările acestei Comisii.

Partea rusă a mai adăugat şi termenul „civic” în denumirea Comisiei, astfel că în programul întocmit pentru întâlnirea de la Moscova, din 7-8 noiembrie 2019, numele acesteia a fost „Comisia comună civică ruso-română”.

Comunicatul de presă al acestei ultime sesiuni a Comisiei, cea de-a cincea, n-a inclus niciun element de progres, doar faptul că următoarea întâlnire va avea loc în România în anul 2020. După cum se cunoaşte, din cauza situaţiei sanitare excepţionale, acest eveniment nu a fost organizat.

Doresc să mai adaug o zonă în care sprijinul Băncii Naţionale a fost esenţial. BNR a pus la dispoziţia Comisiei documente din arhiva noastră, în primul rând dosarul cu documentele originale ale predării Tezaurului, dar şi toată expertiza existentă în bancă, legată de înţelegerea şi interpretarea acestor documente.

Tezaurul Bancii Nationale a Romaniei la Moscova - Marian Stefan,Cristian  Paunescu - eMAG.ro

Documentele originale pe care le deţine BNR, precum şi cele descoperite de istorici, dovedesc dreptul de proprietate al României asupra bunurilor depozitate la Kremlin.

Un al doilea domeniu de acţiune al BNR a fost cercetarea şi valorificarea fondului nostru arhivistic. În cadrul acestui program, iniţiat după 1997, am hotărât publicarea integrală a „Dosarului tezaurului de la Moscova”. Hotărârea s-a materializat în anul 1999, când a fost tipărită lucrarea „Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova. Documente”, autori Cristian Păunescu şi Marian Ştefan.

Până la apariţia acestui volum, era puţin cunoscut faptul că documentele originale, emise sau primite de conducerea Băncii Naţionale şi de serviciile instituţiei implicate în transportarea tezaurului său la Moscova s-au păstrat la BNR.

Lucrarea a fost reeditată în anul 2011 şi a fost premiată de Academia Română.

Un al treilea domeniu de acţiune a fost constituit de eforturile de clarificare a unor aspecte controversate. Am urmărit să lămurim anumite aspecte privind dreptul de proprietate asupra stocului de aur al BNR, precum şi structura acestuia. Ca exemplu, reiau ceea ce am mai spus în intervenţiile mele pe această temă. Art. 35 al Statutelor BNR din anul 1892 prevedea că „Banca va trebui să aibă o rezervă metalică de aur cel puţin de 40% din suma biletelor emise de dânsa”.

Aşadar, dimensiunea rezervei metalice condiţiona volumul de bancnote emise, era deci o avuţie publică, „avutul nostru”, cum îi spunea guvernatorul I. G. Bibicescu. Mai mult decât atât, în epoca respectivă, cine venea cu o bancnotă de o sută de lei la ghişeele din Palatul Lipscani, solicitând transformarea acesteia în aur, primea monede din aur în schimb.

Din acest motiv, cea mai mare parte a tezaurului Băncii era reprezentată de monede. Prin urmare, această cantitate de aur era a băncii, nu era a acţionarilor şi nu reprezenta depozite ale unor particulari.

În sfârşit, un al patrulea domeniu de acţiune al BNR a fost răspunsul la obsedanta întrebare: de ce a fost evacuat tezaurul şi de ce la Moscova?

Un posibil răspuns ar putea fi găsit analizând conjunctura politică, militară şi socială în care se afla ţara atunci.

În decembrie 1916, două treimi din teritoriul României era sub ocupaţie militară străină, armata noastră suferise mai multe înfrângeri şi trebuia să se refacă, o parte importantă din populaţia ţării era evacuată sau se pregătea de evacuare. Stocul de aur al băncii era evacuat la Iaşi, încă din septembrie.

În noiembrie, autorităţile de stat ale ţării au părăsit Bucureştiul şi s-au instalat la Iaşi.

Guvernatorul Mugur Isărescu a reiterat faptul că problema tezaurului românesc declarat sechestrat de autorităţile ruse sine die în Rusia, rămâne astăzi la fel de actuală ca acum un secol. 

”Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului (Imperiul Rus)că va fi returnată oricând la cererea proprietarului, pentru ca ulterior, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate.”

Prezentarea integrală de pe site-ul Băncii Naţionale a României poate fi consultată AICI

19/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: