CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 12 IUNIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziuia de 12 iunie în istoria noastră

1487: A început în Moldova construirea bisericii cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci a mănăstirii Pătrăuți.

1487 Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Pătrăuți

Ctitorită de către domnitorul moldovean Ștefan cel Mare în satul Pătrăuți din județul Suceava. Este considerată a fi cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare care se mai păstrează astăzi în forma ei originară.

Deasupra ușii sale de intrare se află o pisanie în limba slavonă cu următorul text: „Io Ștefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, a început a zidi acest hram în numele cinstitei cruci în anul 6995 [1487] luna iunie 12”.

1487 Pisania bisericii de la Mănăstirea Pătrăuți

1848 (12/24 iunie): La București apărea gazeta politică și literară  „Pruncul român” condusa de C.A. Rosetti si Enrik Winterhalder, un buletin neoficial al revoluției; (se va edita până la 11/23 septembrie în acelaşi an de trei ori pe săptămână).

1848 Pruncul Român

A fost o tribună a mişcării liberal-radicale, care reflecta  în paginile sale cu precădere evenimentele mai importante din timpul Revoluţiei.

1848: În timpul Revoluției de la 1948, Gheorghe Bibescu, domnul Munteniei (1842-1848), a abdicat și a plecat la Brașov. La rândul său, consulul Rusiei a protestat față de instaurarea noul regim politic, părăsind Bucureștiul.

Gheorghe Bibescu | ISTORII REGĂSITE

 Țara era condusă acum de un „Guvern vremelnicesc”, prezidat de Mitropolitul Neofit, avându-i secretari pe Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, Al. G. Golescu-Negru și I.C. Brătianu, și ca membri pe Ion Heliade Rădulescu, Chrisian Tell, Ștefan Golescu, Gheorghe Magheru, Gheorghe Scurtu, Ion Odobescu, Nicolae Golescu, Ion Cîmpineanu, Constantin N. Filipescu, Ion Voinescu II.

Orașul Craiova a fost ales ca loc de întrunire a guvernului provizoriu și prima capitală a revoluționarilor pașoptiști, înainte ca aceștia să ajungă la București.

1864: A decedat la Atena, în  Grecia, Mihail Suţu (Soutzos) sau Mihail Suţu al II-lea, fost domnitor al Moldovei.

Mihail Șuţu  (sau Mihail Șuţu al II-lea)  s-a născut în 1784 la Constantinopol şi era nepotul de fiu al lui Mihai „Draco” Suţu din familia de greci Soutzos.

Din 1815 pînă în 1819 Mihail a fost Dragoman al Porţii, iar în 1819 a fost numit domnitor în Moldova în locul lui Scarlat Callimachi.

În timpul domniei sale a favorizat intrarea în Moldova a lui Alexandru Ipsilanti Eteristul în februarie 1821.

Apoi fuge în Basarabia Ţaristă, de unde pleacă în Austria. În Austria este arestat de către cancelarul Metternich.

A fost deţinut la Brunn (Brno) şi închis timp de 4 ani la Göritz. Dupa eliberare s-a întors în Grecia, care între timp devenise independentă. Rămas în Grecia, a fost reprezentantul acesteia la Sankt Petersburg, Stockholm, Copenhaga, Londra şi Paris.

În 1854 a fondat şi prezidat la Atena Comitetul de salvare pubică, care a pus la cale insurecţia greaca  din Epir şi Tesalia.

1864 : Domnitorul  Principatelor Române Unite, Alexandru Ioan Cuza a fost uns domn în catedrala patriarhală de la Constantinopol, de patriarhul ecumenic Sofronie al III-lea.

1864 Alexandru Ioan Cuza

Despre acest moment aflăm informații și dintr-o relatare a ambasadorului Imperiului Habsburgic la Constantinopol, Anton von Prokesch-Osten, care la 13 iunie 1864 relata: „Prințul s-a transportat apoi la biserica patriarhală, unde patriarhul, cu mare ceremonie, l-a uns, după vechiul obicei îndătinat pentru principii Moldovei și ai Țării Românești”.

 1877(12/24): A fost  adoptată Legea pentru emisiunea biletelor ipotecare, garantate de bunurile imobiliare ale statului (prima hârtie-monedă din România), având drept scop procurarea mijloacelor băneşti în vederea finanţării Războiului de independenţă.

1877 Bilet ipotecar

Prin adoptarea și promulgarea la 12/24 iunie 1877 a Legii pentru emisiunea de bilete ipotecare, Ministerul de Finanțe era autorizat să emită bilete ipotecare până la suma de 30 milioane lei. La baza emisiunii exista o garanție patrimonială constituită din domeniile statului, libere de orice sarcini. Biletele urmau să fie la purtător, aveau un curs obligatoriu și trebuiau primite în plată la toate casele publice cu valoarea lor al pari.

Ele urmau a fi emise la valori nominale de 5, 10, 20, 50, 100 și 500 lei, fabricarea fiind făcută în condiții similare cu cea a biletelor de bancă, sub controlul Ministerului de Finanțe.

România intra pentru prima dată în contact cu hârtia monedă; datorită dispariției aurului și a ușurinței transportului, biletele ipotecare au fost primite cu încredere și au intrat relativ ușor în tranzacțiile comerciale, chiar dacă populația nu avea deprinderea utilizării lor.

Prima hârtie-monedă din România avea scopul finanțării Războiului de Independență.

1914 : S-a născut la Pianu de Jos, Alba,  Paul Tomiță, Unul dintre inițiatorii golfului în România; d.21 iulie 2004 .

1914-2004 Paul Tomiță

La doar 15 ani, în 1929, a părăsit satul natal și a plecat spre București, unde s-a angajat că băiat de mingi și ca învățăcel al profesorului francez J.B. Lammaison, care preda golful la Cercul Diplomatic Country Club.

 În 1932, a devenit asistentul lui J.T. Baker, un alt mare jucător de golf. Din 1938 până la pensionare, în 1975, a fost profesor titular de golf la clubul Country Club, avându-i elevi, printre alții, pe Regele Mihai al RomânieiRegina Maria, membrii familiilor Cantacuzino, Bibescu, Brâncoveanu sau Știrbei.

A participat, între 1968–1973, la opt Campionate Mondiale de Golf, nu și-a putut urma, însă, cariera de jucător datorită regimului comunist. Paul Tomiță a construit un teren de golf la Pianu, Alba și a înființat un club de golf care îi poartă numele

1916: S-a născut Alexandru Balaci, istoric, poet, critic literar şi italienist; membru titular al Academiei Române din 1994; (m. 2002).

1916-2002 Alexandru Balaci

 A fost director al Bibliotecii române din Roma, situată în fosta Accademia di Romania (Școala Română din Roma), profesor și șef de catedră la Facultatea de Litere din București, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și redactor-șef al revistei Viața românească, cât și membru supleant al CC al PCR.

S-a consacrat studiului culturii italiene, elaborând numeroase lucrări de referință și traducând din opera unor mari personalități ale ei. A coordonat monumentala lucrare Istoria literaturii italiene și numeroase dicționare. A fost membru în numeroase academii, societăți europene și mondiale. 

1917: În gubernia țaristă Basarabia, s-a re-înființat la Chișinău, Societatea Culturală Moldovenească

Arhimandritul Gurie Grosu, un mare luptător în mișcarea de eliberare națională a moldovenilor, care s-a ocupat de românizarea învățământului și cultelor în ținut, împreună cu Paul Gore, Vladimir Herța, Nicolae Alecsandri, Ioan Pelivan, Ștefan Ciobanu, Simion și Andrei Murafa, și alții, a reactivat Societatea Culturală Moldovenească, care luase ființă din 1905. Președinte de onoare al Societății a fost Vasile Stroescu, președinte – Paul Gore, vicepreședinte – Vladimir Hertza.

  1921: S-a născut tenorul şi profesorul Toma Popescu; unul dintre fondatorii Operei Naţionale Române din Timişoara, în 1946; (m. 2014).

 1922: S-a născut la Orşova (jud. Mehedinti), scriitorul, ziaristul şi pictorul naiv, Petru Vintilă; (m. 2002).

A urmat cursurile  Facultății de Filologie a Universității din București (1942-1948).

In paralel, a fost redactor la Luptătorul bănățean (1945-l946) si Frontul plugarilor (1946-l948). A debutat in Fruntea din Timisoara (1939).

A fost redactor la Contemporanul (1948-l951), Gazeta literara (1954-l957), Luceafarul (1958-l963), Romania libera (1964-l965), redactor-sef adjunct la Colocvii (1966-l968) si Statul socialist.

In afara de poezie, proza si teatru, Petru Vintila a mai scris literatura pentru copii dupa reteta genului: Mai tare ca Sfintul (1969) si Calatorie pe planeta Zeta (1972).

A scris reportaje inspirate din noile realitati: Dobrogea in mars (1961), Soseaua milionarilor (1961), Oraşe fără arhive (1964); publicistica: 101 picaturi de cerneala (1973), un eseu-confesiune: Milita (1972) si un „roman cronologic”, Eminescu (1974), cercetare, compilatie si sistematizare cronologica a vietii poetului. Prezent in numeroase antologii; autor de scenarii.

A prefatat ghiduri turistice; a tradus singur si in colaborare  din H. Sienkiewicz, H. Leberecht s.a.

1929‎: S-a născut Irina Mavrodin, poetă, eseistă, traducătoare şi profesor universitar.

A publicat o suită de cărţi devenite repere bibliografice de prim rang; a avut o contribuţie importantă în domeniul teoriei şi istoriei literare, precum şi în domeniul traducerii literare; a tradus ciclul de romane “În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust ; (m. 2012).

1941 : A avut loc o întâlnire la Munchen, în Germania, între Hitler și Antonescu .

1941 Întâlnire Hitler–Antonescu la Munchen

Antonescu a fost invitat la Munchen de către Hitler, care i-a prezentat planul Barbarossa de invadare a URSS-ului.România urma să ia parte alături de Germania și aliați la atacul împotriva URSS. A intrat în război pentru a obține eliberarea teritoriilor românești ocupate de sovietici în 1940.

1941: În noaptea de 12 spre 13 iunie, în Basarabia şi nordul Bucovinei autoritățile de ocupație sovietice au  ridicat  din casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5479 au fost arestate (fiind socotite„ elemente antisovietice și membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare”), iar 24.360 au fost deportate în Siberia şi Kazahstan.

Imagine similară

Anexarea provinciilor româneşti Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa la URSS, la data de 28 iunie 1940, a fost urmată de măsuri represive şi de deznaţionalizare a românilor basarabeni şi bucovineni de regimul către stalinist – deportări în masă şi trimiteri la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan între anii 1940-1950 a zeci de mii de persoane

1942: Primul atac aerian american asupra României, având ca obiectiv zona Ploieşti; atacul s-a soldat cu un eşec.

Cunoscut sub numele de misiunea Projet Halverson nr 63, prescurtat  ”Misiunea Halpro ”, acest bombardament a fost cel dintai atac aerian american in Europa si primul in Romania.

In mai 1942, cand grupul american de bombardiere a ajuns la Khartoum, in Sudan, comitetul mixt al statelor majore americane a indicat escadrilei sa atace rafinaria Astra Romana de la Ploiesti, care procesa in jur de 2 milioane tone ţiţei anual, alimentând cu carburanti si lubrifianti si blindatele germane care actionau in  URSS, si Corpul African al lui Erwin Rommel, desfasurat in coasta Egiptului si orientat spre Suez.

Nu se stia nimic despre taria si despre amplasamentele apararii antiaeriene de la sud de Carpati. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca bombardierele Liberator B 24 erau testate pentru prima data in lupta, iar echipajele lor nu participasera pana atunci la nici o misiune cu caracter similar. 

Au decolat de pe aerodromul scolii de pilotaj RAF de la Fayid, situat la est de Cairo, pe litoralul Marii Rosii, in seara zilei de 11 iunie 1942, la ora 22:30.

Au traversat Marea Mediterana si Turcia, pe directia golful Antalia – est Istanbul, apoi Marea Neagra, pana deasupra Dobrogei, de unde au schimbat capul compas spre vest. Pe parcurs, aparatele s-au pierdut unul de altul si nici nu se mai puteau regasi, fiindu-le impusa de la plecare tacerea desavarsita a echipamentelor radio.

Imagini pentru primul bombardament american în România photos

 Cele  13 bombardiere americane Liberator, decolate din Egipt, au  executat atac total lipsit de concludenta  in misiunea de a bombarda Ploieştii, lovind la câteva zeci de kilometri alaturi. 

Nu toate aparatele americane au reusit sa revina pe pistele bazei de la Fayid. Unul a aterizat la Alep, in Siria. Altul tocmai la Ramadi, in Irak. Oricum, se poate aprecia ca au avut noroc. 

Americanii şi-au reluat însă atacurile aeriene asupra Ploieştiului, în anii 1943 şi 1944, de aceasta data distrugerile fiind destul de importante

1953: S-a născut  actrița română de teatru și film Aurora Leonte.

 1954: A murit  poetul, prozatorul şi criticul literar Nicolae Davidescu.

S-a nascut pe 24 octombrie 1888 la Bucuresti. Dupa absolvirea studiilor liceale se inscrie la Facultatea de Litere din Capitala pe care insa n-a absolvit-o.

In anul 1905, prin intermediul lui Al T. Stamatiad il cunoaste pe Ovid Densusianu, conducatorul revistei de orientare simbolista „Viata noua”, in paginile careia publica   versuri, note si traduceri.

Tot Stamatiad il introduce in cenaclul lui Al. Macedonski si il ajuta sa debuteze in 1906 cu poezia „Ardoare” in ziarul „Prezentul”.

A realizat si traduceri, mai ales din poezia franceza, si a editat opera literara a poetilor simbolisti sau de factura parnasiana, contribuind esential la intelegerea si cunoasterea creatiei lor.

De asemenea, a tradus si din opera lui Villiers de l’Isle Adam (Nuvele, 1911) si Th. Gautier (Arria Marcella, 1911).

Opera lui Davidescu este intregita de scrieri in proza si piese de teatru. A publicat placheta La Fântana Castaliei în 1910, piesa Iov in 1911, povestirea Zana din fundul lacului(1912).

A fost ales vicepreședinte al Societății Scriitorilor Români și premiat pentru romanul Conservator et C cu Premiul „C.A.Rosetti” și cu premiul „Ministerului Artelor” (1928) pentru Vioara mută.

În anul 1948 a fost  arestat si condamnat pentru antisemitism la cinci ani de inchisoare.

A murit cu putin timp inainte de a-si ispăși pedeapsa, în ziua de  12 iunie 1954.

1956: A murit  prozatorul şi traducătorul Ioachim Botez; (n. 1884).

1963: S-a parafat la București, Acordul româno-iugoslav privind  construirea și exploatarea sistemului hidroenergetic și de navigație de la Porțile de Fier I.

stiati_ca_portile-de-fier

Hidrocentrala Porțile de Fier I. este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea și are o putere instalată de 1080 MW. 

În aval există și hidrocentrala Porțile de Fier II, cu puterea instalată de 250 MW.

Ambele hidrocentrale sunt exploatate în parteneriat cu partea sârbă, centralele română și sârbă la Porțile de Fier I cumulând 2160 MW, iar cele de la Porțile de Fier II cumulând 500 MW; capacitatea maximă a turbinelor este de 8700 m³/s. Centrala Porțile de Fier I este amplasată la 15 km amonte de orașul Drobeta Turnu-Severin, iar centrala Porțile de Fier II la 60 km în aval.

1966: S-a născut la Galaţi, popularul solist vocal român, Adrian Enache.

Imagini pentru adrian enache

În anul 1999 Adrian Enache a fost angajat al Teatrului Constantin Tănase din București unde și-a făcut debutul în muzicalul „Nota 0 la purtare”, în care a jucat alături de Aurelian Temișan.

În 2001 obține premiul pentru cea mai bună voce masculină și locul al III-lea, la Festivalul Internațional „Vocile Asiei” din Kazahstan. 

În 2002, la Festivalul Național Mamaia, Adrian Enache a câștigat trofeul cu melodia „O singură noapte”, pe muzica lui Andrei Kerestely.

1967: S-a născut actorul si regizorul Dan Tudor.

 A absolvit Academia de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promoţia 1995, clasa profesor Mircea Albulescu.

Este doctor în teatru UNATC, din iunie 2011 si membru al Uniunii Scriitorilor din iunie, 2002. A obtinut Premiul „Goange Marinescu” pentru regie pentru spectacolul Taxi Blues la Festivalul internațional al teatrului de studio, Pitești, 2012, Premiul pentru cel mai bun spectacol – Taxi Blues  și Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină pentru același spectacol la Festivalul Național de Comedie, Galați, 2012, Premiul pentru Regie pentru spectacolul Belvedere la Festivalul Internațional al Teatrului de la Vratza, Bulgaria, 2011, Premiul special al juriului cu spectacolul „Belvedere” la Festivalul Internaţional de Teatru JoakimInterfest din Kraguevac, Serbia, 2011, Premiul publicului pentru cel mai bun spectacol cu „Sânziana şi Pepelea” la Festivalul Naţional de Comedie, Galaţi, 200, Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru „Extrem” la Festivalul Naţional de Teatru Studio de la Piteşti, 2006 , Premiul de regie pentru spectacol în spaţii alternative pentru „Hoaţele” şi „7 zile din viaţa lui Simon Labrosse” la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, 2006, Premiul de regie pentru inventivitatea folosirii mijloacelor comice, pentru spectacolele „O noapte furtunoasă” şi „Ofertă de serviciu” la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, 2002, Marele Premiu pentru spectacolul „Păcală şi Popa”, Gala Tânărului Actor, Costineşti, 1998, Marele Premiu pentru recitalul „Haine de paiaţă”, Gala Tânărului Actor Costineşti, 1995.

1969: A decedat la Budapesta, în Ungaria, scriitorul maghiar născut în Baia Mare, Józsi Jenõ Tersánszky, o personalitate proeminentă a prozei maghiare din secolul 20; (n. 1888).

În primul război mondial participă ca voluntar şi este trimis pe frontul italian, unde în 1918 cade prinzonier.

După eliberarea din prinzonierat în 1919, se întoarce la Budapesta, unde în scurt timp publică romanul Viszontlátásra, drága… (La revedere, dragă…), în care descrie propriile sale experienţe de pe front.

Romanul scris încă în 1916, adăugit şi reviuzuit în anul editării, este considerat de critica de specialitate o creaţie remarcabilă a scrierilor antirăzboi din literatura maghiară, fiind totodată consacrarea autorului ca scriitor de prim rang.

1977 :  Iustin Moisescu a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

1977 Iustin Moisescu

Iustin Moisescu (5 martie 1910 – 31 iulie 1986) a fost mitropolit al Ardealului (1956–1957), mitropolit al Moldovei și Sucevei (1957–1977), la 12 iunie 1977 fiind ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din București la 19 iunie 1977, păstorind ca patriarh până la moarte. Iustin Moisescu a fost și deputat în Marea Adunare Națională (1957–1986). 

O ascensiune deloc inexplicabilă, dată fiind apropierea sa de regimul comunist. „Atât Iustin Moisescu, cât și Teoctist Arăpașu, succesorii Patriarhului Iustinian, deși făceau parte din tabere ecleziale rivale, au ajuns în fruntea BOR datorită loialității dovedite față de conducerea Partidului Comunist, primul având și o proastă reputație de politruc” (Cristian Vasile, istoric). Este cunoscută și indiferența Patriarhului Iustin Moisescu față de demolarea bisericilor din Bucuresti, care începuse la sfârșitul anilor ’70, sau față de condamnarea părintelui Calciu-Dumitreasa la zece ani de pușcărie pentru că protestase împotriva acestor distrugeri.

  1977: A murit reporterul, jurnalistul şi traducătorul F. Brunea-Fox (pseudonimul lui Filip Brauner); (n. 1898).

Evreu de origine, a fost  unul din cei mai cunoscuţi reporteri interbelici.

Alături de Geo Bogza, a pus bazele reportajului literar românesc

A fost redactor la ziarele Dimineaţa (1925-1937) şi Adevărul (1932-1937), unde  a făcut primii paşi in jurnalism sub îndrumarea directorului Constantin Mille.

A publicat si în revista de stânga Cuvântul liber (1933-1936). După interzicerea, în 1937, a cotidianelor Dimineaţa şi Adevărul, de către guvernul Octavian Goga – A.C. Cuza, activitatea lui Brunea-Fox s-a diminuat, el colaborând doar la publicaţii periodice.

Printre gazetele şi revistele la care a mai colaborat se pot aminti   de asemenea pubicaţiile evreieşti „Adam”, „Mântuirea”, „Puntea de Fildeş”, „Curierul israelit”.

După 23 august 1944 şi în anii postbelici a lucrat o vreme la buletinul „Îndrumătorul cultural” şi a colaborat la „Adevărul” şi „Jurnalul de dimineaţă”, „România liberă”,„Scînteia”, la revistele Viaţa românească, Flacăra, „Răspântia” (a lui I. Ludo), „Viaţa militară”, „La Roumanie d’aujourd’hui” , „Veac nou” etc

De asemenea a scris evocări ale unor personalităţi politice româneşti ca Alexandru Averescu, Ion Gheorghe Duca, Dr.Nicolae Lupu, Constantin Argetoianu, Alexandru Vaida-Voevod.

 1980: A murit traducătorul Andrei Ion Deleanu; cunoscut, în special, ca autor al traducerii adnotate în limba română a sonetelor shakespeariene; a tradus şi din Cronin, Priestley, Faulkner, Thomas Mann; (n. 1903).

1993: In România a  avut loc congresul de constituire a CNSLR – Frăția, centrala sindicala care va reuni membrii Confederatiilor Fratia, CNSLR, Univers si ai federatiilor din petrol și radiocomunicatii.

În martie 1990  a luat naștere Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR).

În același an, în luna iunie se organizează un congres în urma căruia un tânăr jurist de 30 de ani,  numit Victor Ciorbea, devine  președinte al CNSLR.

În anul  1993, cele două sindicate (CNSLR și CSI Frăția) fuzionează, înființând CNSLR-Frăția, avându-i ca președinte executiv pe Miron Mitrea, iar ca președinte pe Victor Ciorbea. Ulterior, Victor Ciorbea a părăsit sindicatul, împreună cu câteva federații și a înființat Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania  (CSDR).

Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România-Frăția sau pe scurt CNSLR-Frăția este cel mai mare sindicat din România - foto - cnslr-fratia.ro

Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România-Frăția sau pe scurt CNSLR-Frăția este cel mai mare sindicat din România, are un număr de aproximativ 800.000 de membri și este afiliat Partidului Social Democrat.

 1993: A fost elaborată „Carta Albă” a sistemului de asistenţă socială din România.

1995: Cele doua Camere ale Parlamentului României au respins moțiunea simplă depusă de partidele de opoziție din afara Convenției Democrate, privind integrarea euroatlantică.

1996: Banca Naţională a României a lansat prin intermediul Băncii americane de investiţii Merrill Lynch, prima emisiune de euro-obligaţiuni pe piaţa internaţională de capital – Eurobonds –  .

1996: În România pedepsele agravante pentru ziarişti, prevăzute în articolele 205, 206 Cod Penal, privind insulta şi calomia, au fost eliminate prin vot de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

1997: A fost finalizată rețeaua de telecomunicații prin cablu submarin cu fibre optice care leagă Romania de Bulgaria și Turcia.

2002: Guvernul comunist din R.Moldova a interzis utilizarea formulei „limba şi literatura română” în documentele oficiale, motivând că în Constituţie limba de stat este „limba moldovenească”.

Tot in 2002 o încercare a guvernului de la Chișinău de a acorda limbii ruse statutul de a doua limbă oficială și de obiect obligatoriu de studiu în școli, a provocat un val de indignare populară în capitală și în numeroase localități ale acestei republici post-sovietice.

Imagine similară

În fața valului de proteste, s-a renunțat la această hotărâre.

Pentru a evita chestiunea politică, autoritățile Republicii Moldova au folosit de-a lungul timpului, în unele documente oficiale, termenul de „limbă de stat” însă cu multe ocazii sintagma „limba română” nu a putut fi evitată, cum este cazul sistemului de învățământ.

În imnul național se folosește de asemenea expresia „limba noastră cea frumoasă”.

Abia in 2013 Curtea Constituțională a Republicii Moldova a tranșat chestiunea denumirii oficiale a limbii  când, în urma unei sesizări cu privire la caracterul primar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, a decis prin Hotărârea nr. 36 din 5 decembrie, că prevederea conținută în Declarația de Independență referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituției.

Cu toate acestea, prevederile articolului 13 din Constituţia R.Moldova au ramas neschimbate.

Articolul 13

Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi.

(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionînd pe baza grafiei latine.
(2) Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.
(3) Statul facilitează studierea limbilor de circulaţie internaţională.
(4) Modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică.

2011: A decedat la Viena, omul de afaceri Mihai Cârciog; (n. 1 octombrie 1940, București).

El a înfiinţat în anii ’90 revistele Expres, Expres Magazin, Infractorul, Telegraf – Constanţa, Academia Caţavencu, Cuvântul, Vip, și posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timişoara. A fost unul dintre fondatorii cotidianului Evenimentul zilei.

Primul interviu cu Mihai Cârciog, publicat de Evenimentul Zilei | Clubul  Presei ⓜ mapamond media

Inainte de 1989, a fost linotipist la Combinatul Poligrafic Casa Scanteii, dispecer la Intreprinderea Poligrafica Filaret, sef serviciu tehnic la Editura Stiintifica si Enciclopedica, tehnoredactor-sef la Editura Sport Turism si secretar de redactie la Viata Romaneasca, Uniunea Scriitorilor.

2012: A decedat sculptorul Marcel Guguianu; atras în special de sculptura monumentală, a realizat ansambluri statuare, busturi în bronz şi marmură reprezentând mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei; (n. 28 iunie 1922, Barlad).

A fost casatorit cu renumita mezzo-sopranã Viorica Cortez.

A participat la expoziţii la  Budapesta, Roma, San Marino, Napoli, Aradjelovač, Belgrad, Montpellier, Paris, Sao Paolo, New York, Ankara, Mali, Washington, Sevilla, Miami.

O colecţie muzeală ii poartă numele la Contess Madelaine din New York.

În 1992 s-a creat Fundaţia „Marcel Guguianu”. 

Ultima dorinta a lui Marcel Guguianu: Inima sa-i fie depusa intr-o sculptura  | Mobile

A primit numeroase premii și distincții printre care se remarcă :

1972 Placheta de onoare a Bienalei din Napoli
1972 Diploma Senne’ a „Academiei Internaţionale Pontzen”
1975 „Palme d’or” al Academiei de Arta si Cultura din Napoli, Italia
1981 Medalia de aur şi placheta de onoare a Republicii San Marino (1981),
1983 Premiul I la concursul Nissida D’Oro
1974 „Diploma de Merit” a Academiei din Pontzen, Italia

1995 Membru al diviziei de cultură a Băncii Mondiale, Washington;
Statueta „Ciocârlia” devine Emblema diviziei de cultura a Bancii Mondiale, Washington
Premiul special al Academiei Româno-Americane pentru sculptura „Ionel Jianu”
1996 Varianta „Ciocârliei” – Premiul perpetuu PROVICTORIA în cinematografie
1997 Cetăţean de Onoare al municipiului Bârlad
1999 Cetăţean de Onoare al municipiului Mehedinţi
2001 Medalia de Aur a Academiei de Arte din Brazilia
2002 Ordinul Steaua României în grad de cavaler 
2004  Este menţionat în celebrul Dicţionar Who s Who
2004 Omul Anului 2004,Institutul Biografic American
2006 Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti
2009 Steaua Marelui Priorat General Magistral al Romaniei al Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim
Cu ocazia aniversării a 80 de ani de viaţă şi peste 60 de ani de activitate (11 iulie 2002), a primit înalta distincţie Steaua României în Grad de Cavaler, din partea preşedintelui României, Ion Iliescu, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni.

 2017: A murit atletul Gheorghe Guşet, multiplu campion naţional şi balcanic la aruncarea greutăţii; (n. 1968).

Imagini pentru atletul Gheorghe Guşet,photos

Gheorghe Guşet a fost campion naţional la aruncarea greutăţii între anii 1990-2007,  a obţinut de asemenea 16 titluri de campion balcanic și  cinci medalii de aur la Cupa Europei, înregistrând şi opt participări la CE, cinci la CM şi trei la Jocurile Olimpice.

Cea mai bună performanţă la acest nivel a fost locul 5 la Campionatul Mondial de la Moscova, din 2006.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare.

Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 12 iunie - foto: doxologia.ro

Sfantul Cuvios Onufrie a trăit în jurul anilor 350-400, în pustiul Egiptului. S-a născut ca rod al rugăciunilor părinţilor săi.

Dupa ce a primit botezul, a fost dus de tatăl sau la o mănastire, pentru a creşte potrivit voii lui Dumnezeu.

Mai tarziu, Sfantul Onufrie paraseste manastirea si merge in desert. Calauzit de un inger, ajunge la Ieremia, un batran sihastru.

Acesta l-a invatat ce inseamna viata in singuratate. Dupa cateva zile, l-a condus la o pestera si i-a spus ca acela este locul in care trebuie sa se nevoiasca.

Batranul a continuat sa-l viziteze o singura data pe an, pana cand a trecut la cele vesnice.

De la moartea acestuia, Onufrie a ramas fara nicio prezenta omeneasca.

Timp de 70 de ani, a indurat arsita zilei, frigul noptii, luptandu-se neincetat cu demonii si cu neputintele firii.

Dupa lupte amarnice purtate cu demonii tuturor ispitelor, si dupa ce inima lui s-a intarit desavarsit in dragostea pentru Dumnezeu, un inger al Domnului a inceput sa-i aduca paine pentru hrana lui.

In afara de aceasta, prin marea purtare de grija a lui Dumnezeu, langa chilia lui a crescut un palmier care rodea curmale din belsug, si a inceput sa izvorasca si un fir bun de apa dulce, din care isi putea potoli setea.

„Dar cu toate acestea”, a zis Marele Onufrie, „eu cel mai mult ma hranesc si imi astampar setea cu cuvintele cele dulci ale lui Dumnezeu”.

Dupa acesti ani, Cuviosul Pafnutie cel Mare merge calauzit de inger prin desert, vreme de patruzeci de zile fara hrana si ajunge la pestera Cuviosului Onufrie.

Intrebat de Pafnutie cum s-a impartasit in tot acest timp petrecut in pustie, Cuviosul Onufrie a raspuns ca in fiecare duminica, un inger al Domnului aducea fiecarui pustnic Trupul si Sangele Domnului.

Au petrecut toata noaptea in rugaciune, iar in zorii zilei, batranul Onufrie i-a descoperit Sfântului Pafnutie ca Dumnezeu l-a calauzit pana la pestera sa, pentru a-i ingropa trupul, caci venise vremea sa treaca la cele vesnice.

In pragul mortii sale i-a spus lui Pafnutie: „Lepadand toata grija lumeasca pentru a ne darui lui Dumnezeu, nu mai simtim nici foame, nici sete, nici vreo alta slabiciune.

Si atunci cand unul dintre noi doreste cu nostalgie sa revada oamenii, ingerii il duc, prin mijlocirea vedeniei, in rai, unde se vede atat de patruns de lumina dumnezeiasca, incat uita de toate greutatile sale si se intoarce cu mult mai mare putere la asceza sa“.

Dupa aceste cuvinte, Cuviosul Onufrie s-a intins pe pamant si a murit. Mormantul sau a fost sapat de doi lei. Ingropand cu cinste trupul Sfantului Onufrie, Avva Pafnutie s-a intors la Manastirea lui si le-a descoperit si celorlalti frati, viata minunata a acestui mare sfant.

Pentru ca si-a petrecut aproape intreaga viata in pustiul Egiptului, a ramas in istora Bisericii drept pilda a sihastrilor.

CITIŢI  ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/06/12/o-istorie-a-zilei-de-12-iunie-video/

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.;
  10. CreștinOrtodox.ro;
  11. Cinemagia.ro.

12/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ADEVĂRUL DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI SECHESTRAT ÎN URMĂ CU UN SECOL LA MOSCOVA. VIDEO

Tezaurul românesc la Moscova, un dosar fără final. Cum tergiversează ruşii restituirea aurului

Tezaurul român care a fost trimis în Rusia în timpul primului război mondial în urmă cu 104 ani, nu a mai fost niciodată returnat în întregime.

Acesta includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc. Toate acestea au fost transportate din România spre Rusia țaristă în timpul primului război mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național.

După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia.

Aceasta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor.

Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre România și Rusia.

Scurt istoric

Primul transport

Între 12 și 14 decembrie 1916, în gara Iași, s-au încărcat în 17 vagoane un număr de 1738 casete, în care se afla depozitat aurul, deținut sub formă de lingouri și monede diverse (dintre care majoritatea erau mărcile germane și coroanele austriece), în valoare totală de 314.580.456,84 lei aur. La acestea s-au mai adăugat două casete, conținând bijuteriile Reginei Maria, evaluate la 7.000.000 lei aur.

La terminarea operațiunilor de încărcare s-a semnat un Protocol în trei exemplare, câte unul pentru partea rusă, Ministerul de Finanțe român și Banca Națională.

Al doilea transport

La începutul anului 1917 izbucnea la Petrograd Revoluția rusă, început al marilor mișcări sociale din Rusia acelui an, încheiate cu Revoluția din Octombrie și preluarea puterii de către bolșevici. Deși se reușise stabilizarea frontului în Moldova, responsabilii politici români erau îngrijorați în continuare de posibilitatea spargerii frontului de către armatele germane și de înfrângerea definitivă a țării. Se avea în vedere evacuarea guvernului în Rusia, la Poltava sau la Herson, în Crimeea, unde se începeau deja pregătiri pentru instalarea familiei suveranilor și a miniștrilor. La 18 iulie 1917, Consiliul de Miniștri hotăra, la propunerea lui Nicolae Titulescu, atunci ministru de finanțe, strămutarea sediului și avutului Băncii Naționale în Rusia.

S-au făcut pregătiri pentru transportarea valorilor BNR în Rusia, precum și a celor aparținând Casei de Depuneri și altor instituții publice și particulare. Încărcarea trenului care avea să conțină noul transport s-a făcut în perioada 23 – 27 iulie 1917, în seara aceleiași zile pornindu-se spre Rusia.

Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naționale, cu o valoare declarată de 1.594.836.721,09 lei, dintre care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluată la 500.000 lei, iar restul reprezentând titluri, efecte, depozite și alte valori. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, respectiv 1.661 de casete, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.

Tezaurul României de la Moscova - Istorica - Radio România Actualităţi  Online

Trenul a ajuns la Moscova la 3 august 1917, transportul fiind păzit de partea rusă; din partea română au supervizat transportul reprezentanți ai următoarelor instituții: Banca Națională, Casa de Depuneri, Banca de Credit, Banca Marmorosch Blank, Banca Comercială, Banca de Scont. Valorile Băncii Naționale din al doilea transport au fost depozite la Kremlin, în care fusese depus și stocul metalic și bijuteriile Reginei Maria ce fuseseră aduse cu primul transport, în timp ce valorile tezaurul Casei de Depuneri a fost depozitat la localul Casei de Împrumuturi și Depozite a Rusiei.

În februarie 1917 la Petrograd izbucnea revoluția rusă. La 15 martie 1917, țarul Nicolae al II-lea a abdicat în favoarea fratelui său Mihail, care însă a refuzat învestitura, puterea fiind preluată de un guvern provizoriu, condus până la 20 iulie de prințul Lvov, iar de atunci de Kerenski. La 17 aprilie, avea să revină din Elveția și Vladimir Ilici Lenin, transportat într-un vagon plumbuit; în cele din urmă, la 7 noiembrie, Lenin avea să preia puterea, înlăturând prin forță guvernul provizoriu.

Tulburările aveau să cuprindă și Moscova; garda de cazaci însărcinată cu paza tezaurului românesc a trecut de partea revoluției. Pentru a asigura siguranța valorilor românești depozitate la Kremlin au fost trimiși 20 de jandarmi rurali îmbrăcați în civil, plecați de la Iași la 15 noiembrie 1917, dar care, în lipsa permisiunii autorităților bolșevice nu au putut să-și îndeplinească misiunea.

Paralel, se făceau demersuri pentru transferarea tezaurului în Statele Unite ale Americii. Aliații însă nu puteau garanta siguranța transportului; lucrul nu era surprinzător, câtă vreme tezaurul ar fi urmat să traverseze întreaga Siberie într-o perioadă de mare dezordine socială. Între timp, situația se complica și în Moldova, unde se refugiase guvernul. Armata rusă de pe teritoriul românesc era în curs de bolșevizare, iar comandantul său, generalul Șcerbacev nu mai avea controlul asupra acesteia.

La Socola, lângă Iași, se instalase un adevărat Stat Major bolșevic care avea drept obiectiv înlăturarea regelui Ferdinand I, instituirea unui regim sovietic în România și asasinarea lui Șcerbacev. Împotriva acestuia s-a organizat un atentat la 21 decembrie; acesta eșuînd, comandantul rus a cerut sprijinul armatei române pentru distrugerea centrului bolșevic de la Socola.

Consiliul de Miniștri, după multă chibzuință, a aprobat cererea, dezarmând soldații ruși și expediindu-i peste Prut. Acest fapt a plasat însă România în conflict deschis cu puterea bolșevică ce se instalase la Petrograd, care, cu încălcarea regulilor diplomației, l-a arestat pe Constantin Diamandi, ministrul României la Petrograd, pe care l-a ținut în detenție vreme de trei zile.

Mai mult însă, nu s-a rezolvat problema cauzată de bolșevizarea armatei. La 15 martie 1917, în Basarabia se proclamase Republica Democratică Moldovenească, dar armatele rusești în descompunere făceau imposibilă instaurarea ordinii. În aceste condiții, Sfatul Țării cerea intervenția Armatei Române, care a trecut Prutul la 20 ianuarie 1918.

La 26 ianuarie, Rusia, prin Troțki, comisarul afacerilor externe, anunța ruperea relațiilor diplomatice cu România, iar generalul Șcerbacev era scos în afara legii și declarat ca dușman al poporului. Tot atunci, Troțki declara că „fondurile românești depuse la Moscova sunt intangibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își ia răspunderea păstrării acestor fonduri și a predării lor în mâinile poporului român” .

În urma ruperii relațiilor diplomatice, interesele României în Rusia au continuat să fie reprezentate, cu titlu temporar, de ambasadorul Franței la Petrograd Noulens, respectiv de Eirick Labonne, consulul francez la Moscova. Acesta din urmă a preluat de la consulul român, la 2 februarie 1918 arhiva Consulatului General Român de la Moscova.

Cu aceeași ocazie, lui Labonne i s-au remis protocoalele de depunere la Kremlin a tezaurului Băncii Naționale a României și respectiv de depunere a valorilor Casei de Depuneri, precum și cheile de la compartimentele unde erau depozitate valorile BNR.

Cheile au rămas în posesia consulului francez până în august 1918, când acesta a fost arestat și expulzat, cheile fiind predate consulului Danemarcei și apoi celui al Norvegiei. În septembrie 1918 ultimii reprezentanți ai României părăseau Moscova, iar din acel moment nu s-a mai cunoscut nimic cert despre soarta tezaurului (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tezaurul_Rom%C3%A2niei).

12/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Primul bombardament strategic în Europa al forțelor aeriene ale Statelor Unite din timpul celui de-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, a avut loc la 12 iunie 1942 asupra câmpurilor petrolifere din România. VIDEO

În 1941, România era al cincilea mare producător de țiței din lume, după SUA, Uniunea Sovietică, Venezuela și Irak.

La începutul războiului, în 1939, petrolul românesc devenise vital  pentru operațiunile militare germane.

Aliată cu Germania nazistă, România dădea șaizeci la sută din producția sa anuală de 65 de milioane de barili către Axă.

Potrivit unor estimări, în perioada ianuarie 1939 – iulie 1944, livrările de produse petroliere ale României către Germania  au însumat 623.000 tone, ceea ce a reprezentat  1/3 din necesarul de consum al  Germaniei.

Această bogăție trebuia apărată.  În afară de sonde, în zona Prahova existau 14 rafinării. În condiții de război, petrolul românesc era dorit de germani și bombardat de americani. Pentru a-și apăra bogăția, România  a trebuit să-și reorganizeze apărarea antiaeriană.  

  La 13 iulie 1939, au fost înfinţate trei regiuni aeriene: Regiunea I Aeriană Iaşi, Regiunea a II-a Aeriană Cluj şi Regiunea a III-a Aeriană Bucureşti, care cuprindea Ploieştiul şi regiunea petrolieră Valea Prahovei.

La 12 decembrie 1941, guvernul român a declarat sub presiunea Germaniei război Statelor Unite ale Americii, iar zona cea mai expusă era Ploieștiul. 

Rafinăriile de petrol erau vitale pentru armatele lui Hitler și de aceea premierul britanic Winston Churchill și președintele SUA Franklin D. Roosevelt le-au considerat ținte strategice prioritare.

României i-a venit rândul să fie atacată în clipa în care a intrat în raza de acțiune a aviației Aliaților.

Încet, dar sigur, nedând niciodată cu adevărat înapoi, americanii se apropiau de „burta moale a crocodilului”, metafora favorită a lui Sir Winston Churchill, prin care desemna vulnerabilul sud al Europei, apărat de soldații nedornici de luptă ai lui Mussolini.

Cum era de așteptat, aviația anglo-americană a atacat destul de repede instalațiile petroliere de pe Valea Prahovei – stațiile feroviare  de triaj, depouri, rezervoarele gigantice, turnurile de cracare, furnale -, care erau vitale pentru Armata germană.

Atacul a fost dat pornind dinspre Africa, unde americanii debarcaseră în noiembrie 1942.

Primul bombardament strategic al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite în Europa a avut loc pe 12 iunie 1942 și principalul său obiectiv l-a constituit rafinăria „Astra Română” din Ploiești. Inițiatorul său era un ambițios colonel american, Harry A. Halverson, care dă și numele operațiunii „Halpro”, 13 bombardiere ,,Consolidated B‑24 Libertador” au decolat în noaptea de 11 iunie din Egipt, de pe aerodromul Şcolii militare britanice de antrenament de la marginea localităţii egiptene Fayd, din apropierea canalului Suez . Doar 12 avioane au reușit să găsească rafinăria și să-i provoace pagube nesemnificative. Misiunea a fost un eșec și din această cauză nici guvernul și nici presa americană nu au anunțat-o, scrie Historia.

    Acțiunea poate fi considerată ,,botezul focului” pentru echipajele americane fiind primul raid american asupra Europei și prima i presa americană nu au anunțat-o, scrie revista Historia. raidul a fost trecut sub tăcere de oficialitățile americane. La rândul lor, autoritățile germane și române, nefiind interesate să se afle că aviația americană era în măsură să execute  bombardamente asupra unor obiective din Europa, nu au consemnat evenimentul în comunicatele lor oficiale de război.

Avioanele inamice au survolat spatiul Munteniei și Dobrogei, lansând bombe la Constanța, Medgidia, Țăndărei, Dragalina, Colibași, Bolintin Deal, Vărăști (Ilfov), Berceni (Prahova), Ploiești, Teișani (Văleni de Munte), Buzău, Pogoanele, Ciofliceni. Aviația română și germană a intervenit doborând  două avioanne (unul la Brăila, altul între Mizil și Urziceni), iar artileria antiaerină la Constanța, Sulina, Tulcea, Cernavodă, Fetești, Buzău, Ploiești și București.

În zona Capitalei au încercat să pătrudă două avioane inamice însă au renunțat în fața tirului artileriei antiaeriene. Deasupra orașului Ploiești au zburat trei avioane. Acționând izolat și pe un spațiu foarte mare, avioanele inamice nu au produs pagube de luat în seamă.

Acest lucru nu i-a împiedicat să revină.

Pentru a opri fluxul de țiței, 6.700 de bombardiere aliate B-24 și B-17 au venit în misiuni în România între 1943 și 1944. Două mii cinci sute de aviatori au căzut victime ale raidurilor și peste o mie au fost luați prizonieri.Nici Bucureștiul nu a scăpat, orașul fiind bombardat masiv în 1944.

În lupta pentru petrolul românesc au murit aparându-l sute de români și au murit atacând instalațiile și câmpurile petroliere românești sute de aviatori americani. 

Drept „recunoștință” pentru aviatorii uciși în timp ce bombardau România, după 1989 autoritățile au ridicat două monumente în memoria americanilor doborâți de români.

Surse:

https://www.Historia .ro

https://www.activenews.ro

12/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: