CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

OMENIREA ESTE ÎN CĂUTAREA ALTOR TIPURI DE IMPERII


Încă de de la începutul istoriei omenirii, până în zilele noastre, în lume au existat imperii.

Astăzi, o mare parte a planetei, inclusiv noi, suntem în cătarea altor tipuri de imperii: Marile corporații, imperiile mascate ale noilor vremuri.

Așa cum probabil știți, există corporații care sunt mult mai puternice financiar sau ca influență globală decât o țară ca România. Adică societăți comerciale cu cifre de afaceri mult mai mari decât PIB-ul României și cu pârghii de influență în diverse guverne, de pe toată planeta.

De altfel, orice observator inteligent a înțeles deja că o parte dintre legile care se votează la noi sau în alte țări, au o formă și un conținut menit să servească interesele corporatiste, iar corporațiile acumulează tot mai multe active pe toată planeta, în detrimentul națiunilor lumii.

O consecință a acestor vremuri dominate de acest tip de imperialism, este faptul că România, o țară foarte bogată, cu resurse mari de orice fel și cu un potențial turistic de poveste, are datorii imense și tot mai puține active care să îi aducă profit.

Asta înseamnă că, în acest ritm, nu vom putea plăti niciodată datoria externă, care va tot crește și, probabil, ne vom pierde chiar și puțina suveranitate pe care o mai avem.

Forbes: O poveste despre patru imperii/ Ce au reușit Marea Britanie, Franța și Spania și de ce a eșuat Rusia?

O analiză semnată de Frank Lavin, pentru Forbes

Imperiile britanic, francez și spaniol au dispărut, toate trei, iar aceste puteri imperiale istorice care au marcat istoria ultimei jumătăți de mileniu s-au împăcat de mult cu această evoluție, chiar dacă i s-ar fi putut opune, în timp ce aceasta se derula.

Deși pierderea imperiului a fost uneori dureroasă, iar retragerea uneori dezordonată (sau sângeroasă), a existat o dezlegare reușită, chiar dacă a fost nevoie de decenii pentru a fi implementată.

Spania a trebuit să se împace cu Simon Bolivar și cu sentimentul crescând al națiunii în America Latină.

Franța a experimentat aceeași mișcare anticolonială, cel mai puternic în Vietnam și Algeria. Marea Britanie și-a dat seama, după cel de-al Doilea Război Mondial, că imperiul nu mai era sustenabil sau convenabil, iar retragerea cu demnitate a fost cea mai bună cale.

Și sfârșitul imperiului s-a dovedit a fi cel mai bun nu doar pentru fostele colonii, ci și pentru fostele puteri coloniale.

Cu unele excepții, toate cele trei țări se bucură de relații pozitive și chiar ocazional de bunăvoință cu fostele lor posesiuni imperiale.

Nu s-a pus niciodată în colonii prea mult întrebarea dacă Londra, Paris și Madrid au ceva de oferit pentru o relație, dar alte considerații precum suveranitatea și autonomia au contat mai mult. Conducătorii coloniali au avut resentimente, dar cu independența și cu puțin timp, majoritatea țărilor au fost fericite să negocieze cu fosta putere colonială.

Commonwealth-ul se mândrește cu 54 de membri, Organizația Internațională a Francofoniei are 88 de membri.

Și Spania are relații constante cu alte douăzeci de țări vorbitoare de spaniolă, pe chestiuni variind de la politica de vârf, la fotbal.

Cu alte cuvinte, țările apreciază aceste relații istorice, dacă pot discuta cu puterea colonială, în propriile lor condiții.

Dacă sunt tratate cu respect, dacă sunt autentice consultările, poate exista o utilitate considerabilă în aceste organisme – atât pentru fostele colonii, cât și pentru fosta putere colonială. Argumentul meu nu este că aceste trei puteri au fost fără vină. Argumentul meu este că s-au împăcat cu greșelile lor.

Foto:

Foto:Soldați rușiîn Piața Roșie din Moscova. MLADEN ANTONOV/AFP 

De ce a urmat Rusia o cale atât de diferită în călătoria către o lume post-imperială? Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit și națiunile din acel imperiu sovietic au fost libere să facă alegeri, multe dintre ele au manifestat o dorință puternică de a evita legăturile strânse cu Moscova.

Niciunul dintre cei șase aliați ai Uniunii Sovietice, națiunile din Tratatul de la Varșovia – Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Ungaria, Polonia și România (Albania s-a retras în 1968) – nu a ales să mențină un tratat militar cu Moscova.

Această respingere generală trebuie să fi fost greu de acceptat pentru Moscova. La urma urmei, Uniunea Sovietică a furnizat toate antrenamentele și armament acestor țări, zeci de ani, dar pare să fi eșuat în cultivarea de prietenii sau a unei relații de durată.

Germania de Est a fost absorbită pașnic în Germania de Vest, iar toate celelalte națiuni din fostul Pact de la Varșovia s-au alăturat NATO între 1999 și 2009.

Acest model s-a repetat în afara Pactului de la Varșovia, întrucât trei foști membri ai Uniunii Sovietice s-au înscris și ei în NATO: Lituania, Letonia și Estonia.

Cu toate acestea, Rusia nu a eșuat complet. A stabilit propria sa alianță, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, prin care alte cinci țări (Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan) s-au alăturat Rusiei într-un pact de securitate reciprocă.

De ce în general Marea Britanie, Franța și Spania au reușit, iar Rusia, în general, a eșuat în relațiile post-coloniale? Unii susținători ai lui Putin încearcă să susțină că acest colaps s-a datorat provocărilor SUA sau altor intenții de rău augur.

Permiteți-mi să ofer câteva explicații alternative.

În primul rând, imperialismul este atât o atitudine, cât și o structură politică. Franța, Marea Britanie și Spania au oferit scuze și ajutor fostelor lor colonii. Rusia respinge orice greșeală și, în ceea ce privește Polonia, de exemplu, afirmă că subjugarea ei a fost pe cât de necesară, pe atât de binevenită.

În al doilea rând vine experiența internă cu societăți deschise și sisteme politice deschise. Marea Britanie, Spania și Franța se laudă cu democrații înfloritoare, cu libertăți larg stabilite. Aceste țări se simt confortabil cu diferențele de opinie și au obrazul gros atunci când întâmpină divergențe. Rusia, din păcate, a devenit mai puțin tolerantă și mai puțin deschisă pe plan intern, sub Putin. Nu ar trebui să fie o surpriză că are o viziune mai puțin tolerantă față de criticile venite din fostele sale colonii.

În al treilea rând e incompetența soft power. Rusia are un număr extraordinar de mari maeștri de șah și ingineri de talie mondială. De ce nu oferă propria sa bursă Rhodes pentru ingineri? Unde este programul său Fulbright pentru matematică?

Rusia a avut relații comerciale dominante cu fostele sale colonii. SUA au oferit privilegii comerciale unilaterale națiunilor din Caraibe. Unde este Inițiativa Rusiei de tipul celei din Bazinul Caraibelor, pentru Europa de Est și Asia Centrală?

În sfârșit, e conducerea personală. Harold Wilson a scris despre „Vântul schimbării” și a reușit să scoată Marea Britanie din colonialismul din Africa, iar De Gaulle și-a pus președinția – și viața – la bătaie pentru a realiza retragerea Franței din Algeria.

Acești doi oameni de stat știau că ceea ce făcea ca o Mare Putere să fie „mare” nu era atât afirmarea puterii, cât controlul puterii.

Vedem că toate acestea se desfășoară, din păcate, în Ucraina. Rusia pare incapabilă să se împace cu sfârșitul imperiului, incapabilă să încerce să ajungă la o relație de egalitate cu fostele sale colonii și încă susține miturile imperiale potrivit cărora ar fi fost bine primită în teritoriile pe care le-a ocupat. Rusia are nevoie de un de Gaulle. Are un Bonaparte.

sursa: Forbes (traducere: Rador/ C. Zaharia)

Publicitate

22/07/2022 - Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: