Un monument din lemn ce reprezintă harta Ungariei Mari a fost dezvelit, pe 4 iunie, în județul Covasna, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, scrie publicistul Dan Tanasă pe blogul lui https://www.dantanasa.ro/ monument-reprezentand-ungaria-mare-dezvelit-ieri-in-covasna
Monumentul din lemn, reprezentând Ungaria Mare, a fost amplasat lângă o biserică din localitatea Zălan.
Monumentul a fost sfințit și dezvelit de UDMR-istul Tamas Sandor, președintele Consiliului Județean Covasna.
Asta în vreme ce președintele Klaus Iohannis nu a promulgat legea privind celebrarea Trianonului relatează NapocaNews
Evenimentul din 4 iunie 2020, ziua în care se împlinesc 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, cel care a consfințit dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar se înscrie într-o continuare „logică” a filozofiei separatist – șovine practicată de unii dintre udmr-iști.
Fotografie de ansamblu cu monumentul:
Până acum, Tamas Sandor, președintele consiliului județean Covasna, a fost amendat de mai multe ori pentru acțiuni provocatoare la adresa României și nu pare convins să se oprească, dovadă și ultima acțiune de un tupeu ieșit din comun.
Așa cum spuneam, evenimentul s-a petrecut joi, 4 iunie. Credeți că presa centrală s-a sesizat cu privire la acesta? Poate partidele politice? Eu nu am văzut așa ceva, și am investigat internetul.
Poate o vor face de acum înainte, scrie cu tristețe publicistul român Daniel Roxin pe blogul său https://daniel-roxin.ro
În așa numitul ținut secuiesc (Harghita, Covasna și Mureș), găsim astăzi urmele a peste 70 de cetăți militare dacice și, cu siguranță, mult mai multe așezări dacice civile…
Niciunde pe teritoriul locuit de români nu există o mai mare concentrare de astfel de situri arheologice, nici măcar în zona Sarmizegetusei Regia.
În condițiile în care dovezile faptului că românii sunt urmașii geto-dacilor abundă, drepturile noastre istorice în Ardeal, în Transilvania, sunt de necontestat, populația românescă trăind acolo înainte de venirea ungurilor și fiind întotdeauna majoritară, potrivit recensămintelor austriece și maghiare.
Cu toate acestea, agenții iredentiști maghiari se chinuie să infecteze și astăzi atmosfera din România și să manipuleze, cu informații false, lumea occidentală, pretinzând că Transilvania este pământ unguresc.
Pe acest fond al minciunii istorice și al barbarismului pe care l-au dovedit unii dintre pretinșii urmași ai lui Arpad și Attila ( majoritatea populației Ungariei nu este, din punct de vedere genetic, ungurească, ci formată în procent de peste 90% din români, germani, slavi și alte naționalități maghiarizate forțat, care și-au pierdut identitatea în decursul secolelor), au avut loc și uriașele crime hortiste dintre anii 1940-1944, perioadă în care Transilvania a fost sub ocupație maghiară.
Martor la acestea, cutremurat de atrocitățile săvârșite cu o ură irațională împotriva românilor, gazetarul secui Gyorgy Ferenczy, cu activitate jurnalistică în Budapesta, Satu Mare și Cluj (a editat gazeta Kimandom – Mă pronunț), spune următoarele, în 1940 (Golgota Transilvaniei, Arad, 1940 și ediția a II-a, București, 1941):
“Naționalitățile au trăit ca cetățeni români cu drepturi depline, într-o totală libertate; la reforma agrară le-a revenit pământ… Trebuie să mă refer la umanitate… La sentimente omenești când arăt atrocitățile fără seamăn care s-au comis pe pământul Transilvaniei după ocupație… Mândrul pământ al Transilvaniei s-a transformat într-o amarnică golgotă unde se petrec cele mai groaznice evenimente.
Oamenii sunt închiși cu sutele, cu miile sunt bătuți, sunt torturați în mod cumplit. Asasinatele și execuțiile se țin lanț și toate acestea doar pentru că unica vină a nenorocitelor victime este aceea de a se fi născut români… pe pământul Golgotei din Transilvania, unde vântul suflă leșurile celor spânzurați, unde cadavrele martirilor asasinați cu o sălbatică cruzime vestesc că instinctul bestial s-a eliberat și barbarismul și răzbunarea joacă dansul sălbatic al morții… A chinui… cu un vandalism necruțător oameni lipsiți de apărare este nemaiîntâlnit în istoria statelor civilizate ale Europei. Nu-mi rămîne altceva decât să mă rușinez că m-am născut secui-maghiar și să reneg faptul că am învățat prima oară să mă rog lui Dumnezeu în limba maghiară.”
(Radu Theodoru – “Urmașii lui Attila”, editura Miracol, 1999-2000)
De admirat onestitatea cu care un secui s-a delimitat de crimele hortiste.
Cu siguranță au făcut-o și alții…
Acest episod ne subliniază încă o dată faptul că dovedirea clară a drepturilor noastre istorice în Transilvania, nu doar pentru noi, ci și pentru lumea întregă este, nu o necesitate, ci o urgență, cu atât mai mult cu cât indivizi precum Lucian Boia (feblețea Budapestei) scriu negru pe alb în cărțile lor “de istorie” că noi, românii, NU AVEM DREPTURI ISTORICE ÎN TRANSILVANIA!
Oare pentru a pregăti terenul unor evenimente viitoare? Ia gândiți-vă ce argument forte are Budapesta, în pretențiile ei, atunci când revendică Transilvania și își prezintă cauza la UE sau în SUA, unde îl au ca suporter pe evreo-maghiarul George Soros, consilierul lui Obama :
“Păi, domnilor, chiar istoricii de la București spun că ei, românii, nu au drepturi istorice în Transilvania!!!”
Așadar, ce ne facem cu unul ca Boia? Ce ne facem cu puterea coruptă și incompetentă, iresponsabilă și aservită unor interese străine?
Ce ne facem cu acea parte a mediului istoric care nu vrea să audă de geto-daci sau care îi consideră încă niște primitivi ce nu merită atenție științifică?
Din nou reiese clar că noi, cei din sociatatea civilă, alături de specialiștii care încă mai simt românește, trebuie să acționăm în locul autorităților pentru a pune lucrurile pe făgașul normal, pentru a restabili adevărul.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova