CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Jaloane ale ostilității seculare a românilor față de ruși

Originea rusofobiei la români | Matei Udrea

Rusofobia la români. De ce nu-i suportă poporul român pe ruși: jaloanele unei ostilități seculare.

În spațiul Europei de Est, simțămintele popoarelor față de “marele vecin de la Răsărit” sunt împărțite. În ciuda unor momente și chiar confruntări tensionate, cehii n-au o părere chiar așa rea despre ruși.

Polonezii, în schimb, îi privesc ca pe niște inamici seculari.

În Balcani, situația este la fel de confuză. Sârbii și bulgarii au avut chiar, de-a lungul timpului, planuri de unire cu “maica Rusie”, pe care o cred ocrotitoarea lor dintotdeauna. Nu la fel stau lucrurile cu românii care, din generație în generație, au privit cu ostilitate și teamă spre Est, scrie Matei Udrea în https://colectionaruldeistorie.ro.

De unde această antipatie ?

1878 este anul în care „cauza Rusiei în România a fost pierdută pentru totdeauna”. Tensiunile au apărut când românii şi-au dat seama că „apărătorii ortodoxiei” voiau, de fapt, să-i transforme în gubernie.

Dar, de fapt, momentul zero al sentimentului durabil de ostilitate pe care românii îl încearcă faţă de ruşi a fost, după toate probabilităţile, războiul dintre armatele țarului şi turci din 1806-1812, „şase ani în care pământul Principatelor avea să slujească din nou de câmp de bătălie. Şi dacă, în saloanele din Bucureşti şi din Iaşi, doamnele vor învăţa valsul, iar bărbaţii vistul şi faraonul (n.r. – jocuri de cărţi), la ţară mizeria, jaful şi hoţiile vor atinge un nivel nemaicunoscut până atunci”, după cum scria Neagu Djuvara. 

Ironia e că, iniţial, românii i-au întâmpinat cu entuziasm pe „eliberatorii” ruşi. Neagu Djuvara relata în cartea „Între Orient şi Occident”: „În timpul războiului din 1768-1774, boierii moldoveni, în marea lor majoritate, îmbrăţişaseră cu înflăcărare cauza Sfintei Rusii, care, punându-se în fruntea unei noi cruciade împotriva necredincioşilor, avea să scape popoarele creştine de sclavia în care erau ţinute de secole.

O mulţime de călugări ruşi, sosiţi în Principate, în Transilvania şi în toată Peninsula Balcanică, pregătiseră demult terenul, dovedindu-se propagandiştii cei mai eficace ai acestor mişcări populare şi de simpatie faţă de «Rusia pravoslavnică».

Mii de volintiri (n.r. – voluntari) din Moldova şi Muntenia se angajaseră în armata rusă: la sfârşitul războiului, erau 12.000″, ceea ce înseamnă că peste 1% din populaţia bărbătească a Principatelor se înrolase la ruşi.

Un sat întreg, alungat pe câmp în toiul iernii

Românii şi-au dat însă destul de repede seama că se înşelaseră, iar „eliberatorii” ruşi nu erau apărătorii creştinătăţii, ci doar soldaţii unui alt imperiu, mai vorace chiar decât îngrozitorii turci. „Pe măsură ce adevăratele planuri ale ţarilor se dădeau pe faţă, marii boieri începuseră să intre la bănuială. Pe de altă parte, comportamentul trupelor ruseşti de ocupaţie din timpul războiului din 1787-1791 întunecase mult imaginea Rusiei în ochii poporului”, povesteşte acelaşi Djuvara. 

Din epocă ne-au rămas mărturii zguduitoare ale cruzimii la care se dedau ruşii pe teritoriul Moldovei şi al Munteniei. Contele francez Louis Langeron, general în armata rusă la sfârşitul secolului al XVIII-lea, nota în „Memoriile” sale un episod petrecut în Moldova, în timpul campaniei din iarna anului 1788: „Iată un exemplu, dintr-o mie, de ce era în stare cruzimea ruşilor”, scria generalul francez.

Enervat pentru că o furtună îi afectase armata, generalul rus Kamenski a poruncit să fie decapitaţi prizonierii tătari, iar un evreu suspect să fie legat gol de un stâlp şi stropit cu apă la minus zece grade Celsius, lăsându-l să moară îngheţat. Apoi a dat foc unui sat întreg şi i-a alungat pe locuitori pe câmp, în ger şi zăpadă, lăsându-i să moară de frig şi de foame.

În final, acest general Kamenski a dat ordin ca toate animalele care nu fuseseră ucise să fie strânse şi trimise în Rusia, pe moşiile sale. 

Deşi lefegiu în armata ţarului, nobilul francez nu împărtăşea metodele pe care le foloseau camarazii săi ruşi: „Am putut judeca grozăviile la care ofiţerii noştri se dedau prea adesea în Moldova şi, chiar dacă n-aş fi fost martor, aş fi putut judeca şi după teama cumplită de care este cuprins, dintr-o dată, un ţăran moldovean când vede că-i intră în casă o uniformă rusească. Rămâne împietrit şi nu mai este în stare nici să zică, nici să facă ceva. Degeaba îi ceri, îl rogi, îi dai bani ca să-ţi facă vreun serviciu oarecare, moldoveanul nu mai e bun de nimic şi rămâne ca o stană de piatră. (…)”.

Deja, în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, boierii din ţările române nu le mai erau favorabili ruşilor, pe care-i priveau cu teamă şi-i suspectau (justificat) că vor „uita” să mai plece.

Iată ce scria un alt francez, prinţul Joseph de Ligne, în timpul războiului ruso-turc din 1787-1791: „Nu s-a mai pomenit o situaţie precum a oamenilor aceştia (n.r. – românii), bănuiţi de ruşi că i-ar prefera pe austrieci, în timp ce aceştia îi cred mai legaţi de turci; de fapt, ei doresc plecarea celor dintâi la fel de mult cum se tem de întoarcerea celor din urmă”.

„Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul“.

Contele Louis Langeron, general în armata ţaristă „Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul“.

Contele Louis Langeron, general în armata ţaristă

Invazia lui Napoleon în Rusia ne-a salvat în 1812

Anexarea Moldovei dintre Prut și Nistru de către Rusia, în 1812

Prima dată când Rusia a fost foarte aproape de a anexa ţările române s-a întâmplat în 1812. La capătul unui război de şase ani, tratativele dintre ruşi şi turci se împotmoliseră pentru că primii doreau anexarea Principatelor. Precipitarea evenimentelor pe plan european, unde împăratul francez Napoleon Bonaparte a invadat Rusia, a fost întâmplarea providenţială de care aveau nevoie în acea clipă românii.

Încolţiţi, ruşii s-au mulţumit cu puţin. Dar dedesubturile păcii de la Bucureşti, din 1812, în urma căreia România a pierdut Basarabia, sunt neclare şi astăzi, după 200 de ani.

Invazia franceză în Rusia era iminentă şi nu există explicaţii logice pentru care marele vizir Ahmet-paşa şi marele dragoman Moruzi (secretar de stat la Ministerul de Externe al turcilor) au acceptat o pace dezavantajoasă.

Actele s-au semnat pe 28 mai 1812. Trei săptămâni mai târziu, Napoleon intra în Rusia.

S-a vorbit îndelung de trădare. Opiniile istoricilor sunt împărţite. Dar turcii n-au avut dubii. După întoarcerea la Istanbul, vinovaţii au fost judecaţi, marele vizir – destituit şi exilat, marele dragoman Dimitrie Moruzi – decapitat împreună cu fratele său, Panait.

Era însă tardiv, actele fuseseră semnate în numele Sultanului și căpătaseră forță juridică în dreptul internațional.

Pe de altă parte, bănuielile românilor se dovediseră întemeiate. Comentariul contelui de Langeron arăta adevărata ţintă a ruşilor: „Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul, şi încă am fost foarte mulţumiţi că am căpătat această frontieră”.

Mai corupți decât turcii

În materie de administraţie, ruşii s-au dovedit mai hrăpăreţi decât turcii. Istoricul Neagu Djuvara citează din nou din memoriile lui Langeron în cartea „Între Orient şi Occident”: „Generalul Zass, însărcinat la Craiova cu supravegherea comerţului între Vidin şi Ardeal, dublând taxa pe fiecare balot de marfă, a izbutit să-şi însuşească sume fabuloase şi a fost găsit, la întoarcere, la carantila de la Nicolaiev, cu 60.000 de ducaţi de aur, ascunşi în două butoaie.

La Bucureşti, generalii Engelhart şi Isaiev vindeau autorizaţiile de tranzit ale mărfurilor, iar cazacii şi colonelul Melentiev luau bacşişuri pentru trecerea mărfurilor în contrabandă”.

După retragerea ruşilor, în 1812, ţările române au rămas în haos. Un ministru al Saxoniei la Constantinopol raporta, pe 10 septembrie 1812: „Toţi călătorii care sosesc din ţinuturile acelea spun că Principatele sunt cu totul pustiite de armatele (n.r. – rusești) care le ocupă de şase ani şi că va fi nevoie de multă muncă şi de grijă ca să arate iar aşa cum erau înainte”.

La 1830, românii deja se săturaseră de „fraţii creştini” de la Răsărit. Djuvara descrie această cotitură: „Atâtea nenorociri adunate, din vina, directă sau indirectă, a ocupantului, aveau să exacerbeze în ţară sentimentul antirusesc şi, fapt nou, de acum înainte, avea să fie un sentiment generalizat în toate păturile populaţiei”.

Teama că ruşii nu vor mai pleca este ilustrată de Saint-Marc Girardin (scriitor şi politician francez) printr-o replică amuzantă dată de un ţăran boierului său: „Conaşule, îi văd ducându-se, venind înapoi şi întorcându-şi spatele unii altora, ca la joc. Ca să plece, ar trebui să se întoarne cu spatele către noi, toţi deodată!”.

Va urma

22/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

A existat o“epocă a abundenței”în România în preajma Primului Război Mondial?

Prețurile și salariile din România în Primul Război Mondial. A existat o “epocă a abundenței” pierdută în negura timpului?

După decenii de stabilitate, pace și prosperitate, viața locuitorilor din Regatul României atinsese, în preajma Primului Război Mondial, un nivel de trai nemaiîntâlnit până atunci, consemnează Matei Udrea pe blogul https://colectionaruldeistorie.ro.

Acesta nu este un mit și nici o speculație. Mărturie stau jurnalele celor care au trăit în acele timpuri și, deopotrivă, reacțiile soldaților din trupele invadatoare intrate în țară în toamna lui 1916.

România antebelică era o țară a gravelor inechități sociale, cu o mare masă a țăranilor care încă aștepta o nouă reformă agrară. Se lucra încă, în multe locuri, pe moșiile latifundiarilor, în condiții primitive, țara fiind puternic înapoiată industrial față de multe dintre țările Europei.

Gradul de analfabetism era major (peste 60% dintre soldații mobilizați nu știau să scrie și să citească). Condițiile de igienă erau precare.

Din acest punct de vedere, este inutil să judecăm prin prisma standardelor actuale ceea ce însemna „prosperitate” la vremea aceea.

Cornul abundenței. Soldații germani intrați în Muntenia se minunau de numărul orătăniilor din gospodăriile țărănești. Bulgarii au furat zeci de mii de vite în doar câteva luni

O găină costa, în 1917, între 8 și 19 lei bucata, conform lui Constantin Bacalbașa. FOTO: fotoshooting.ro

Și totuși, la momentul 1916, România era un corn al abundenței față de oricare dintre epocile de dinainte. Se făcuseră deja câteva reforme agrare (începând cu cele ale lui Cuza). Comerțul era înfloritor. Mâncarea se găsea din belșug.

Germanii intrați în țară remarcau uimiți că gospodăriile țărănești gemeau de orătănii, iar orășenii aveau la dispoziție o ofertă bogată la piață, precum și tot felul de produse nealimentare, inclusiv haine și ceasuri de lux. Constantin Bacalbașa observa: „Belșugul în care au încăput germanii în România îi face refractari serviciului militar și, mai cu seamă, războiului”.

Bulgarii au furat zeci de mii de vite după intrarea în țară, trecându-le Dunărea, laolaltă cu cantități uriașe de multe alte bunuri, de la haine și ceasuri până la icoane, bijuterii și instrumente muzicale.

În 1917-1918, pe lângă cantitățile uriașe de cereale, carne, lemn și petrol scoase organizat de germani din țară, soldații acestora aveau dreptul să trimită în Germania, lunar, lăzi cu până la 25 de kilograme de bunuri. Din acest motiv, contorizarea cantităților de mâncare scoase din România în timpul războiului pur și simplu nu se poate estima.

Informațiile statistice oficiale sunt dificil de identificat atât timp cât chiar Institutul Național de Statistică n-a publicat, în ampla lucrare „România un secol de istorie”, din 2018, date despre nivelul concret de trai al românilor din perioada 1916-1918, autorii mărturisind că le lipsesc informațiile.

În 1917, prețurile au crescut puțin față de 1916. Un an mai târziu, pe măsură ce Puterile Centrale jefuiau țara, lucrurile s-au schimbat.

Curcanul costa 30 de lei, iar ouăle – 30-40 de bani bucata în 1917

Totuși, o mărturie foarte prețioasă ne lasă jurnalul lui Constantin Bacalbașa. Ziarist și politician, acesta și-a notat conștiincios toate aspectele vieții în București în ajunul ocupației germane și pe parcursul acesteia.

În “Capitala sub ocupația dușmanului – 1916-1918” întâlnim inclusiv date concrete despre prețurile din București în acele momente.

Conform lui Bacalbașa, prețurile alimentelor, în 1917, au crescut față de ce fusese cu un an înainte (când în România încă era pace), dar nu cu mult.

Situația s-a schimbat în 1918, pe măsură ce Puterile Centrale jefuiau sistematic de resurse țara. În 1918, în teritoriile ocupate s-a instaurat foametea, iar prețurile au explodat.

Aprovizionarea se făcea, în perioada antebelică, de la piață și din micile magazine de cartier, băcănii aparținând unor mici patroni, unde clienții puteau să bea și o cinzeacă sau un țap de bere. Timpul avea răbdare cu oamenii. FOTO: fotoshooting.ro

Perioada de până în 1916 a fost una mai bună pentru populația de rând, în România, decât deceniul ce a urmat Marii Uniri. Distrugerile provocate de război, datoriile țării, jaful pe care-l făcuseră germanii, bulgarii și austro-ungarii, laolaltă cu dificultățile generate de integrarea noilor provincii, au făcut ca nivelul de trai să înregistreze o scădere până spre sfârșitul anilor 1920.

Apoi, se știe, a venit marea criză economică a anilor 1929-1933, care a dus la tăieri masive de salarii în administrație (au fost 3 “curbe de sacrificiu”), rezultând o nouă perioadă dificilă pentru populație.

În acest context, merită analizat cu cifre concrete mitul popular “înainte era mai bine”. Ideea unei “perioade de aur”, a unui Eden plasat undeva, înapoi, în timp, într-o epocă pierdută din varii motive, este prezentă nu doar în România, ci și în multe alte țări. Cât de apropiată de adevăr este această imagine, ne pot arăta cifrele.

Am realizat o comparație a prețurilor date de Bacalbașa pentru unele sortimente de alimente cu cele existente în România la data când apar aceste rânduri – februarie 2021.

Un „salariu bun” în 1916 era de aproape 400 de lei. Pâinea era 65 de bani, cartofii – 50 de bani, carnea de vită – 6 lei.

Târgul Moșilor, actualul Bucur Obor, la începutul anilor 1900

Dar, mai întâi, salariile.

Un “salariu bun” (deci peste medie), scrie economica.net, era de aproape 400 de lei în 1916.

În 2021, salariul mediu în România este de peste 3.300 de lei. Deci, de circa 8 ori mai mare.

Pentru o evaluare mai apropiată a situației, am comparat și paritatea leului cu principalele valute ale momentului în 1916 și 2021.

Tabelul cu prețurile comparate.

Trebuie ținut cont că Bacalbașa a prezentat prețurile din timpul verii, când alimentele sunt mai ieftine, în timp ce al doilea rând al tabelului conține prețurile consemnate iarna.

Din acest motiv la cartofii noi am trecut prețul din vara anului 2020, iar la unele produse (spanac, fasole, mazăre) am folosit prețurile pentru alimentul congelat.
Ar mai fi de adăugat că prețurile expuse pe al doilea rând al tabelului sunt cele întâlnite la supermarketuri și hipermarketuri. Unele dintre mărfuri pot fi cumpărate ceva mai ieftin de la piață.

22/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

Avertismentul unui mare actor: ” Se lucrează la foc continuu pentru distrugerea acestei țări și a acestei nații și nimeni nu se împotrivește”

Astăzi este ziua ta - Mihai Mălaimare

Mihai Malaimare: „Se lucrează de fapt la foc continuu pentru distrugerea acestei țări și a acestei nații”

Cunoscutul actor Mihai Malaimare avertizează pe Facebook că se lucrează la foc continuu pentru distrugerea acestei țări și a acestei nații, a fibrei care a mai rămas din ce a moștenit acest neam de la înaintașii săi.

Se lucrează așa și pentru că nimeni nu se împotrivește, nimeni nu ia atitudine. Au încercat cele două femei să se ia în gură cu ăștia, dar fără succes, pentru că și ele sunt ușor de atacat.

Se manifestă Șoșoacă și într-o oarecare măsură acoperă o parte din nemulțumirile noastre, dar este rapid pusă la punct și iată, a început să tacă foarte zgomotos.

Tot aud că locuitorii Sectorului I merită ceea ce au, sau că bucureștenii sunt vinovați…Sunt prostii, votul nostru nu a contat nici cât negru sub unghie, iar acolo unde STS ul nu izbutise să schimbe rezultatele s-a furat la adăpostul promisiunii că nu vor funcționa camerele de supraveghere, așadar ajungem tot la faptul că votul este o prostie într-o societate tiranică, nedemocrată, liberală, de dreapta.

Nu avem sprijin în partidele de Opoziție, sunt tot ale Securității și așteaptă să preia locul tâlharilor de drumul mare care guvernează acum. Sincer, nu văd soluție democratică, țara este înconjurată de hiene care o sfâșie fără jenă, fără teamă de răspundere, arborând rânjetul sinistru al cuvântului Ghinion!Este vreo vină a cuiva?

Cu siguranță, dar asta se poate analiza și repara într-o lume normală ori ce trăim noi este anormalitatea la ea acasă. Divizat și învrăjbit, lăsat liber să înjure și să se răcorească pe rețelele de socializare, acest popor nu mai contează.

Singur și-a ucis liderii, singur și-a denigrat valorile, singur și-a pus lațul de gât și singur se va arunca în gol omorându-se nu doar pe el ci toată speranța Lumii. Dumnezeu, la care mă rog în fiecare clipă nu ne-a dat niciun semn, suntem locuitorii Sodomei și Gomorei, judecați și condamnați să ispășească de data aceasta nu pentru desfrânarea lor ci pentru neiubirea de țară, de aproape, de adevăr, de demnitate, de condiție umană.

Uitați-vă la cei care ne omoară ce chipuri sinistre au, cât de teribil este imprimat pe el semnul Fiarei și veți vedea cât de cumplit este destinul care ni s-a plămădit. Este destinul celor care au făcut din trădare un mod de viață

Când nemernicul trădător i-a arătat lui Traian drumul prin munte care cobora deasupra Sarmisegetuzei se scria deja acest destin nefericit al unui neam uriaș, puternic, dar care are în el sâmburele autodistrugerii. Vom ajunge la fundul sacului ca să înțelegem că merităm acest lucru.

În timp ce ne erau omorâți conducătorii, în timp ce ne era distrusă cultura am preferat să stăm cu botul în blidul de ciorbă ca și cum nu ne privea pe noi acest lucru. Ciorbari și mămăligari, am inventat proverbe care să ne justifice lașitatea și bucuria trădării, capul plecat sabia nu-l taie zicem de câteva mii de ani și ne bucurăm de câtă înțelepciune am izbutit să scornim.

Sabia nu taie niciodată capul plecat pentru că acel cap nu merită această onoare.Nu am să mă dezic de Dumnezeu, nu am să mă dezic de neamul meu în care cred, nu am să fug din această țară sortită a fi spulberată, dar mi-e foarte clar că ceea ce noi numim astăzi “român” este o minciună sfruntată aruncată în sufletele noastre de o istorie covârșitor nefericită. Voi trăi aici și voi muri aici cu dorul amintirii de a fi fost dac.

Istoria mea se oprește în clipa în care unul dintre noi l-a trădat pe Decebal. Atunci s-a născut această gloată care ține capul plecat și suportă balele acestor scursuri.

Da, am repetat istoria, am fost mari și ne-am prăbușit nu pentru că alții au fost neapărat mai tari ci pentru că noi nu am fost demni de ceea ce ne-a dat Dumnezeu, o țară infinit de frumoasă, infinit de bogată și pe care am pângărit-o numind-o Grădina Maicii Domnului și lăsând-o de fiecare dată pradă mizeriei din noi și din alții.!

Dacă am fi simțit ceva în cel mai ascuns colțișor al sufletelor noastre nu am fi permis așa ceva. Dumnezeu nu-ți face gard la curte și probabil că Edenul nu a fost aici sau nu va mai fi localizat aici. Aici pute a lene, a ticăloșie, a trădare, a nesimțire.

Această populație nu-l vrea pe Dumnezeu, măcar în asta descopăr o anume demnitate a necredinței și-mi scot pălăria, sunteți viteji, oameni buni în a susține și încuraja neomenia și v-ați așezat Anticristul în toate demnitățile posibile, laice și bisericești pentru a fi siguri de victorie.

Cât de minunată trebuie să fie bucuria distrugerii?Cât de desfătătoare trebuie să fie senzația sângelui care curge pe mâini?

Cât de hăulitor de asurzitoare trebuie să fie puterea de a rage blasfemii în timp ce-ți faci cruce mimând evlavia?

Îmi scot pălăria, nici eu, om de teatru care are cel de-al treilea ochi deschis nu mi-am putut imagina așa ceva.

Îmi scot pălăria și plec într-o lungă călătorie în timp. Mă duc să-l găsesc pe nemernicul care l-a trădat pe Decebal și am să-l omor cu mâinile mele!

01/06/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: