Etnie vs. nationalitate in R.Moldova

 

Motto:

 

” A promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural ”.

 

Eugeniu  Coseriu

 

 

 

 

 

 

 

Cine a fost Eugeniu Coseriu ?

 

 

 

Savantul lingvist Eugeniu Coșeriu s-a nascut la 27 iulie 1921 in comuna Mihaileni judetul Balti in Basarabia, Romania ( azi in R.Moldova) . A decedat la 7 septembrie 2002 in Germania la Tubingen.
A fost fost un lingvist român care a trait in exil, membru de onoare din 1991 al Academiei Romane, fondator al primei școli lingvistice din America de Sud și al Școlii lingvistice de la Tubingen.
Este părintele a ceea ce azi se numește lingvistica integrală si unul dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX.

A absolvit liceul Ion Creanga din orașul Balti in Basarabia, apoi și-a continuat studiile în filologie la universitățile din Iasi si Roma. A mai studiat filosofia la Universitatea dinMilano si intre anii 1950-1963 a predat la Universitatea din Montevideo din Uruguay. Intre1961-1963 a activat ca profesor-invitat și la Universitatea din Bonn din Germania Occidentala.
Din 1963 și până la sfârșitul vieții sale, a fost profesor la prestigioasa Universitate din Tubingen in Germania, unde a pus bazele Scolii de lingvistica de la Tubingen.
A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universități din întreaga lume.

 

 

 

 

Etnie vs Nationalitate

 

 

 

 Parerile despre etnie si nationalitate, exprimate deschis in prezent de unii moldoveni basarabeni, sunt adeseori confuze in raport cu teoria stiintifica.
Sociologic si psihologic lucrurile au evoluat mult in ultimii ani, astfel incat  astazi in afara de cetatenie, care este certa, data de pasaport, intalnim doua notiuni care se confunda adesea: etnia si nationalitatea.

Natiunea se defineste ca fiind o comunitate stabilă de oameni constituită istoricește și apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, manifestate în particularitățile specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune.

Nationalitatea este data de apartenența a unei persoane la o anumită națiune.

Un grup etnic (denumit și etnie, din limba greaca ἔθνος, etnos, „popor”), este definit ca o colectivitate în interiorul unei societăți mai mari, ai cărei membri au constiinta unei origini comune, împărtășesc același trecut istoric și un punct de vedere comun  asupra unuia sau mai multor elemente simbolice si sacre.

Etnia defineste apartenenta la un neam sau  grup etnic ( romani, germani, turci,rusi, etc), fiind o legatura de inrudire  intre persoane cu un  trecut istoric comun si cu o cultura si  limba proprie.

Nationalitatea este asimilata de francezi cu cetatenia si  este data de traditii, obiceiuri, limba vorbita, cultura, cu sau fara legatura cu etnia.

 Unii romani  basarabeni vorbesc ruseste si  tin obiceiuri rusesti si ucrainene, mai cu seama din cauza ritului vechi al bisericii rusesti (Mitropolia Moldovei subordonata Patriarhiei Rusiei ), au o cultura formata in jurul culturii ruse sau ucrainiene, motiv pentru care astazi asistam la fenomenul de deznationalizare a lor .

Ei au inceput sa-si piarda legaturile traditionale si culturale cu propria lor etnie romana (ex.cazurile politicienilor  Muntean, Voronin, Dodon si altii) si sa sustina in sens politic un nou construct, numit „etnia moldovana sau moldoveneasca”, care nu este altceva decat nationalitatea rusa , insusita de catre etnicii romani deznationalizati.

Acestia nu concep spre exemplu, faptul ca hora este in egala masura un dans ardelenesc, moldovenesc sau muntenesc, ea fiind proprie unei etnii care depaseste granitele provinciei Moldova dintre Prut si Nistru, fiind specifica intru-un sens larg etniei romane si spatiului etnic romanesc.

A contopi  etnia cu nationalitatea, inseamna a accepta existenta unei nationalitati sau etnii moldovenesti, ceea ce este o eroare raspandita de multa vreme si cu toate mijloacele de propaganda antiromaneasca deznationalizatoare.

Cei care sustin ca apartin etniei moldovenesti, sunt de fapt etnici romani deznationalizati, care au fost asimilati nationalitatii ruse din Republica Moldova, in urma unui proces care s-a desfasurat in timpul ocupatiei ruse si care continua pana in zilele noastre.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In Moldova de astazi traieste o majoritate etnica romaneasca de aproximativ 75% din populatie, partial deznationalizata, alaturi de aproximativ 25 % etnici ucrainiei, rusi, gagauzi si alti minoritari.

Nationalitatea este impartita de doua categorii distincte in ceea ce priveste grupul etnic al romanilor (75%) : unii  sunt persoane succesoare ale traditiilor si culturii ruse/sovietice (aproximativ 40%), in timp ce altii sunt animati de sentimentul de redesteptare nationala romaneasca (aproximativ 35%).

Grupurile etnice minoritare si-au conservat traditiile si obiceiurile specifice, fiind incurajati in aceasta directie de statul sovietic si de regimurile proruse care i-au succedat.

Interesanta este situatia grupului etnic gagauz, care apartine practic acum nationalitatii ruse, minimele traditii gagauze fiind  astazi asimilate culturii ruse.

In ceea ce priveste limba vorbita curent, aceasta difera in functie de nivelul educational.

Elita culturala a societatii este romaneasca, este  in majoritatea ei absoluta vorbitoare de limba romana, pe care o identifica ca fiind limba romana.

Elita politica a societatii este impartita, aproximativ 45% din aceasta vorbeste limba romana, pe care o identifica ca fiind limba romana, dar  majoritatea cca.55% comunica in principal in limba rusa, iar atunci cand comunica in limba romana, o numesc „limba moldoveneasca” si doar rareori recunosc public faptul ca este una si aceiasi cu limba romana.

Elita economica a societatii este preponderent vorbitoare de limba rusa, insa comunica si in limba romana, sau in alte limbi europene.

Populatia din mediul rural vorbeste in majoritate limba romana dar  o identifica majoritar cu  „limba moldoveneasca”.

In grupurile etnice romanesti traditionale, limba romana este numita limba romana atat in vorbirea curenta cat si oficial, constituind un titlu de mandrie nationala.

Populatia urbana vorbeste limba rusa si limba romana in egala masura. Majoritatea neologismelor sunt de origine slava si anglosaxona, insa exista si un vocabular mixt, subcultural, asimilat in perioada sovietica, care nu poate fi asimilat neologismelor.

Cu toate acestea in subconstientul colectiv, in randurile populatiei majoritare si ale celei  rusofile/rusofone, exista tendinta in crestere de asimilare a Moldovei cu spatiul romanesc, insa din motive politice, sociale si economice, isi  recunoaste cu greu obarsia romaneasca.

ONU a recunoscut identitatea culturala romaneasca moldovenilor si nu a alocat un cod lingvistic separat  limbii moldovenesti.

Din punct de vedere geostrategic, recunoasterea natiunii romane in Moldova este inevitabila, fiind doar o chestiune de decizie politica, ce trebuie raportata la gradul de constientizare a populatiei.

Studierea limbii romane in scolile din R. Moldova, conduce inevitabil la redesteptarea constiintei nationale a romanilor din Basarabia.

Istoricul si gazetarul  George Damian scria in  Adevarul.ro/moldova/, ca una din soluţiile miraculoase ale propagandei „moldoveniste „, in fond antiromanesti, promovate cu obstinatie  pentru „rezolvarea” falselor dileme identitare din Republica Moldova, este găselniţa ”naţiunii civice”.

Această ”naţiune civică” apare de obicei în discursurile celor care nu doresc să-şi asume identitatea românească.

Nu este vorba de nimic altceva decât o continuare a mai vechiului proiect sovietic de deznaţionalizare a românilor dintre Prut şi Nistru, proiect descifrat în toate detaliile sale de către istorici si sociologi.

Conform documentelor din arhivele sovietice, Lenin avea în vedere,in mod pervers deznaţionalizarea, tocmai prin promovarea unui naţionalism – însă era vorba de un naţionalism strict controlat de centrul imperial de la Moscova.

Planul lui Lenin prevedea crearea unor teritorii naţionale, promovarea limbilor proprii fiecărui popor intrat în malaxorul sovietic – la nevoie chiar inventarea unor limbi literare, crearea unor elite naţionale ataşate de Moscova şi mai presus de toate, susţinerea culturilor naţionale prin elementele lor exterioare, respectiv conservarea formelor folclorice.

Sub aparenţa unui sprijin al dezvoltării fiecărei naţiuni din Uniunea Sovietică, se producea în realitate o centralizare extremă a controlului moscovit asupra  naţiunilor  cuprinse între graniţele sovietice.

Naţiunile nu erau cu adevărat libere să se dezvolte conform propriilor interese, erau libere să îşi danseze şi cânte jocurile populare pe scenele din Moscova şi nimic mai mult.

În cazul experimentului transnistrean au fost create câteva seturi de elite naţionale, care în momentul în care nu au mai corespuns intereselor Moscovei au fost pur şi simplu epurate.

Dezvoltările nu erau naturale, ele erau făcute conform planurilor cincinale şi sub supravegherea strictă a partidului comunist. Următoarea etapă era „modernizarea” accelerată a acestor societăţi astfel încât să dispară sentimentul naţional – care avea la dispoziţie două sau trei cincinale pentru a-şi atinge maturitatea.

Această dezvoltare accelerată ar fi trebuit să aibă ca efect atragerea spre comunism a naţiunii rămase în afara Uniunii Sovietice.

În cazul Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenesti care a functionat pe malul stang al Nistrului din 1924, pana la aparitia Republicii Sovietice Socialiste  Moldovenesti dupa al doilea Razboi Mondial, pe teritoriul Basarabiei romanesti cotropite de soviete, bunăstarea de sorginte sovietică ar fi trebuit să-i facă invidioşi pe românii din dreapta Prutului, care trebuiau să se grăbească pentru a declanşa în România o revoluţie bolşevică.

Doar că planurile Moscovei nu au prea funcţionat. Revoluţia bolşevică din România nu a avut loc, iar în stânga Nistrului ani de-a rândul a bântuit foametea şi nu a existat nici urmă de bunăstare.

Crearea unei ”limbi moldoveneşti” neinteligibile, industrializarea forţată şi foametea artificială, au dat măsura insuccesului acestui plan leninist.

Abia după Al Doilea Război Mondial a putut fi pus în aplicare acest plan, este drept la o scară mult redusă.

Când la Chişinău se vorbeşte de ”naţiune civică”, de fapt se evită rostirea adevărului: între Prut şi Nistru trăiesc români deznaţionalizaţi de imperiul sovietic.