CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Națiunea și poporul – două noțiuni convergente

Paradă populară la Cernăuți. Românii din Ucraina își vorbesc limba și își  cer drepturile | Romania Libera

Poporul si națiunea: doua noțiuni convergente sau divergente

       Cine suntem?

Popoarele și națiunile încearcă să răspundă la întrebarea fundamentală cu care se confruntă oamenii: cine suntem?

Ele răspund la această întrebare în modul tradițional în care ființele umane i-au dat răspuns, prin referință la lucrurile care, pentru aceste popoare și națiuni, au cea mai mare însemnătate.

Popoarele se definesc pe ele însele în termeni de vechime, religie, limbă, istorie, valori, obiceiuri și instituții fiind superioare tribului și anterioare națiunii, citim în http://2016.criste.net/index.php/arhiva/11-poporul-si-natiunea-doua-notiuni-convergente-sau-divergente

Ele se identifică cu grupurile culturale: triburi, grupuri entice, comunități religioase, și la nivelul cel mai general, cu civilizații.

Oamenii foloseau politica nu doar pentru a-și promova interesele, dar și pentru a-și defini identitatea. Știm ceea ce suntem numai atunci când știm unde suntem și nu atunci când știm împotriva cui suntem.

Furtul unei națiuni

Poporul și națiunea sunt două noțiuni convergente. Ambele reprezintă o comunitate umană, a căror membri locuiesc pe același teritoriu. Și totuși , ce ar fi mai ușor de distrus un popor care nu-și cunoaște trecutul ori un popor care de-a lungul anilor a devenit o Națiune?

Odată ce nu îți cunoști rădăcinile, strămoșii care au luptat pentru țara care aparține după cum a rostit celebra frază Ștefan cel Mare „Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor”. Această frază este valabilă pentru toți. Poate însă fi furată o națiune? Să cercetăm exemplul României.

O entitate autoguvernantă cunoscută sub numele de România a existat din 1866, iar mărimea teritoriului avea să se dubleze după primul război mondial. De-a lungul aproape a întregii sale istorii, țara a cunoscut sisteme de guvernare care au concentrat puterea în relativ puține mâini. Uneori cetățenii români au plătit un preț pentru natura nereprezentativă a guvernării lor.

Rata eșecurilor în încercările de a cerceta practicile abuzive și de a promova reforme care să sporească legitimitatea sistemului politic a fost ridicată. Revoltele unor grupuri care s-au simțit opresate mai mult decât puteau îndura au eșuat de obicei când au încercat să înlăture sau să modifice un sistem nedrept. Muntenia și Moldova au fost principatele care alcătuiau statul român inițial cunoscut sub denumirea de Vechiul Regat, care a ființat între 1866 și 1918.

După numeroasele influențe ale altor state și dorinței de a pune stăpânire pe teritoriul românesc, conceptul de națiune nu a fost distrus . Și chiar dacă au încercat să fure această națiune, astăzi, cu zi ce trece este mai aproape Unirea cu dragii noștri frați Basarabeni.

Doar acel ce nu se respectă va renega că avem același sânge, același trecut și aceeași limbă. Suntem o națiune, însă mulți ne privesc ca două popoare diferite.

Națiunea- dimensiunea demografică și psihologică a statului

Populația constituie una dintre dimensiunile inerente statului. Un teritoriu fără populație nu poate constitui un stat. Numărul membrilor respectivei populații nu este însă decisiv pentru constituirea unui stat, dar nici nu poate fi indiferent. Esențial totuși este aspectul calitativ sau psihologic al dimensiunii demografice, exprimat concis și dens prin conceptul de Națiune.

Într-adevăr , mai întâi este de observat că termenul “populație” nu este riguros definit, el putând fi o sursă de ambiguități, întrucât, cum se știe, fac parte din populația țării și cetățenii străini sau apatrizii. Apoi, deși modificările intervenite în componența populației, prin imigrare, prin transfer de persoane sau într-un alt mod, nu afectează identitatea și continuitatea statului , totuși, ceea ce-i asigură distinctibilitatea și permanența este Națiunea.

În sensul dreptului, scria M.Djuvara, națiunea nu trebuie să se confunde cu ceea ce în mod superficial se numește poporul, <adică cu generația prezentă>. Statul nu este numai reprezentantul generației prezente, <el este reprezentantul în același timp al tuturor tradițiilor trecutului și al spiritualității viitoare>.

“De aceea se și înțelege că întocmai după cum o persoană nu poate să renunțe la anumite drepturi la anumite drepturi esențiale pe care le are, cum este cel la libertate, tot asemenea nici chiar o generație întreagă, la un moment dat, nu poate să facă anumite acte contra intereselor supreme ale statului, adică ale întregului patrimoniu moral lăsat de generațiile trecute și a aspirațiilor viitoare”  

În ultima vreme, deși cu totul izolat și insignificant, se resimte ciudata resurecție a unor atitudini refractare față de conceptul “Națiune”. Din acest motiv, readucem în atenție numai două repere.

Fostul proiect constituțional privind Constituția Europeană a evocat în cuprinsul art.I-5 pct.1 “identitatea națională ” a statelor membre ale Uniunii Europene, pe care Uniunea se obliga să o respecte. Preambulul tratatului constituțional evoca aceeași valoare, atunci când se referea la identitatea și istoria națională a popoarelor Europei.

Ce stă la baza statului ?

De mult timp s-a considerat că la baza statului stă națiunea, că statul este națiunea juridic organizată. Cum conceptul de “națiune” este unul sociologic și nu juridic, fapt care a dus la un rezultat surprinzător: din acest, din urmă, punct de vedere ea s-a confundat cu statul. Conceptul de națiune este unul ambiguu.

S-a spus chiar că “ acest concept modern are cu uzajul tradițional (…) aproape tot atâtea legaturi ca și constelația câinelui animal lătrător” (O.Duhamel, 1992,pag.20). Pentru explicarea luii au fost vehiculate două concepții: una subiectvă, de sorginte franceză, și una obiectivă de sorginte germană și adusă la paroxism de doctrina național-socialistă.  

Câteva curiozități ale limbii române | CER SI PAMANT ROMANESC

Când un popor devine națiune ?

Marea Revoluție Franceză, descrierea ei și exprimarea personalăa istoricului au avut mare pondere în formularea conceptului. E vorba mai ales de simbolistica pusă de istoric în seama conceptului. Le Peuple a lui Michelet face corp comun cu Nation. Mai mult, el este fondatorul acesteia.

Devine națiune acel popor care combină într-o manieră originală hazardul eridității și geografia. În consecință, Națiunea este rezultatul efortului făcut de Popor. Prima condiție ca poporul să simbolizeze națiunea este ca oamenii care se asociază sa primească o protecție legală în orice moment .

A doua condiție este protecția fiecărui locuitor și asigurarea dreptului său de a se dezvolta.

“O națiune este un popor care se cunoaște pe sine”. Paul Viallaneix spune că de aici rezultă o consecință care privește toată istoria Europei. Chiar dacă există o mulțime de asemănări, consider că e exagerat să credem în similaritatea problemelor și a societăților din Europa în secolul al XIX-lea.

Michelet era de părere că popoarele vor încerca să scape de tirani pe măsură ce se vor cunoaște pe sine. Acesta ar fi fost motivul pentru care unele grupuri și-au afirmat cu tărie sentimentul național, unul care va ieși în evidență o dată cu revoluțiile sângeroase. Era o formă prin care masele ajungeau la nivelul supremei credințe. Într-un asemenea context , Michelet justifica naționalismul.

“Originalitatea lumii moderne constă în motivarea solidarității maselor care fortifică și care afirmă caracterul fiecărui popor, precizând naționalitatea sa până când fiecare obține unitatea sa completă, figurând ca o persoană, ca un suflet consacrat în fața lui Dumnezeu”1

“Fără îndoială, poporul reflectă adesea mai mult decât noi. Este de netăgăduit că ceea ce îl caracterizează sânt puterile sale instinctuale care contaminează în mod egal gândirea și activitatea. Dincolo de orice, omul care reprezintă Poporul, este omul instinctului și al acținuii..”2

Teorie despre națiune și popor

Există oare posibilitatea ca aceste două noțiuni să se configureze în una singură? Prezintă un risc modernizarea pentru existența națiunii? Ernest Gellner a anticipat aceste critici, valorificând etnicitatea și conflictele interetnice legate de modernizare.

Primul aspect al modelului propus de el se înscrie în contextul tranziției societăților tradiționale la societăți industriale.

La cele dintâi autorul observă o diferențiere culturală pronunțată mai ales în mediile țărănești, datorită modului autarhic al comunităților, eterogenitatea culturală constituind principalul obstacol în calea formării națiunii.

Apariția societății industriale duce la omogenizare culturală. W. Connor s-a ridicat împotriva interpretării naționalismelor în termenii conflictelor sociale, arătând că pot apărea mișcări naționaliste independent de orice discriminare de ordin economic, atunci când populația se bucură de o oarecare prosperitate (exemplul catalanilor, slovenilor ).

Inconsistența lucrărilor lui W. Connor vine din faptul că autorul nu face nici o deosebire între “epoca popoarelor” și cea a națiunilor.

Or,între cele două există un fel de ruptură, reflectată într-o anumită îndepărtare de identitate și în explozia ideologiilor.

         Neam, Etnie, Popor

Sub titlul Qu’est-ce qu’une Nation? ( Ce este o națiune?), Ernest Renan a sustinut o conferință la Sorbona în 1882 în care a încercat pentru întîia oară să lămurească sensul conceptului de Națiune din diverse perspective. Socotit astăzi un text major al istoriei ideii naționale în Franța, el este deopotrivă un reper pentru interpretarea diferitelor accepțiuni ale conceptului de Națiune în culturile europene.

Care este observația care stă la baza analizei lui Renan? Națiunea este o “idee clară în aparență, dar care poate deveni periculoasă prin greșita înțelegere”. Formele de existență umană au fost foarte variate în istorie, ele neputând fi confundate unele cu altele fără a crea serioase inconveniențe în înțelegerea trecutului și a prezentului.

“Deci, Națiunea modernă este rezultatul istoric al unei serii de fapte convergente. Uneori, unitatea a fost realizată de o dinastie, cum este cazul Franței; alteori de voluntarismul provinciilor, cum este cazul Olandei, Elveției, Belgiei, câteodată printr-un spirit care târziu a învins capriciile feudalității , așa cum s-a întâmplat în Italia și Germania. Întotdeauna a fost o profundă rațiune de a fi prezidat la apariția acestor formațiuni. Noi am avut surprize dintre cele mai mari, ca de pildă unificarea Italiei prin înfrângeri și dispariția Turciei prin victorii. Aceasta pentru că Italia este o națiune și Turcia nu este”

În cultura română de pildă, folosirea termenilor Neam, Etnie și Popor arată preferința pentru figuri simbolice, nu și pentru ideea de organizare a convețuirii umane. Așa se explică de ce conceptul de Națiune primește o înțelegere din care concretul social- individul – dispare sau este falsificat. De aici până la experimentele totalitare nu e decât un pas.

Exemplul românesc al termenilor de Neam, Etnie, Popor, Naționalitate arată preocuparea culturală pentru dezvoltarea unor accepțiuni restrictive în privința definirii propriei colectivități.

Acest fel de a concepe identitatea- multiplicat prin mijloace culturale, politice și de informare în masă- a fost și este unul dintre factorii importanți ce a creat încă din secolul al XIX-lea o problemă a minorităților.

       3 minute de filosofie.

     Începusem să mă simt inutil, ca principiu masculin, „o simplă coadă de mătură”, cum spunea un profesor de-al meu despre masculinitate. Dar Noica lămurește lucrurile. Ca principiu germinal, masculinitatea asigură, în principiu, unitatea omului”: „Făpturile au o unitate: sămânța ori principiul lor germinal.”

Dar să nu ne umflăm în pene: istoria nu lucrează doar cu principii. Pentru că fără femeie, societatea devine o imposibilitate: populațiile nu se transformă în popoare, nu devin. Iar principiul devenirii este tot atât de definitoriu pentru ființă, ca și cel germinal.

Fără devenire, nu ne adeverim ca oameni: ”Istoricește, s-a spus: o trecere de la stadiul de populație la cel de popor nu era de obținut, cu hoarde umane în sânul cărora femeia nu era creatoare de familie stabilă, nici comunitatea creatoare de societate. … Și astfel, determinațiile populațiilor mongolice n-au putut fi regăsite întemeiat; adeverirea lor nu s-a produs.” Germinație, devenire ca adeverire. Iată trei cuvinte cheie pe care putem reîntemeia, pozitiv și fundamental, gândirea asupra noastră și a societății.

    Întotdeauna vor exista păreri diferite dacă poporul și națiunea sunt noțiuni convergente sau divergente.

Cel mai important este ca oamenii să asigure un curs frumos al poporului din care fac parte, iar statul să se implice în organizarea acestuia.

Sunt din Republica Moldova. Cu toții știm că  suntem popor român, însă din păcate s-a uitat că aparținem aceleiași națiuni, că am fost cândva un singur stat. S-a uitat istoria, a fost murdărită de alții.

Îmi doresc oamenii să țină minte ce națiune sunt, și indiferent din ce popor fac parte, să respecte necondiționat atât trecutul său, cât și a celor din jur.

         1Jules Michelet, Histoire de la Revolution, apud Paul Viallaneix,p.270

2) Jules Michelet, Le Peuple, p.147

             Bibliografie

  • Ion Deleanu, Instituții și proceduri constituționale în dreptul român și comparat , 2001
  • Dan Claudiu Dănișor, Drept constituțional și instituții politice, V.I.Teoria generală
  • Victor Neumann, Neam, popor sau națiune?, București, 2003
  • Cristian Preda, Tranziție,liberalism și națiune, București, 2001
  • Tom Gallagher, Furtul unei națiuni , București, 2004
  • Samuel P. Huntington, Ciocnirea Civilizațiilor , 1996
  • Jules Michelet, Histoire de la Revolution, apud Paul Viallaneix
  • Jules Michelet, Le Peuple
  • Serge Cordellier, Elisabeth Poisson ,Națiuni și Naționalisme,București,2002
  • Noica, Devenirea întru ființă, Humanitas 1998

25/03/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | 2 comentarii

Propaganda rusă si rusificarea continuă în Republica Moldova până în zilele noastre .”Moldovenismul”ca armă de deznaţionalizare a românilor basarabeni şi de propagandă antiromânească

 

 

 

 

 

 

Propaganda rusă este peste tot în Republica Moldova. În politică, în şcoli, în spaţiul public, în economie. Federaţia Rusă utilizează inclusiv Biserica ortodoxă rusă.

Însă cea mai eficientă metodă rămâne promovarea agresivă a intereselor Moscovei prin intermediul canalelor de informare ruseşti ori de limbă rusă, cu programe superioare celor moldoveneşti şi româneşti. 

Rusificarea din perioada sovietică continuă în Republica Moldova până în zilele noastre, spun experţii.

Paradoxal este că propaganda funcţionează la fel de bine ca atunci. Poate chiar mai bine. Pentru că acum multi oameni  fac asta voluntar.

 

Câţi etnici ruşi?



Am încercat să aflăm în primul rând câţi etnici ruşi sunt, exact, în Moldova. Statistici precise nu există, pentru că nu există date din stânga Nistrului. Din statisticile rezultate de la ultimele recensăminte reies o mulţime de paradoxuri.

Ruşii ar fi pe a patra poziţie in totalul populatiei R.Moldova, după moldoveni şi români.

Moldoveni, ucraineni, români, sunt însă rusificaţi aproape  toţi.  Este o greşeală de principiu să consideri că e vorba de parametri etnici.

E vorba de ceea ce se numea pe timpuri Homo sovieticus

La ultimul recensământ realizat în URSS în 1989 s-a declarat că 13% sau 600.000 de locuitori ai RSS Moldoveneşti sunt etnici ucraineni.

Însă numai 50.000 din ei au declarat că limba lor maternă este ucraineana.

Ceilalţi 88% erau rusificaţi.

Această rusificare a continuat până în ziua de astăzi, din cauza propagandei realizate foarte eficient de mass-media rusă şi după 1990.

 Segmente largi ale populaţiei au fost lăsate după 1990 la cheremul sistemelor informaţionale ruseşti. Şi nu vorbim  doar de ruşi ci si de segmente largi de români-moldoveni, care fie că nu au putut, fie că nu au vrut, fie că le-a fost lene să înveţe a citi în grafia latină.

Şi atunci ei au rămas cititori de ziare ruseşti ori de limbă rusă după care, în mod firesc, au trecut şi la programele televiziunilor ruseşti. 

 

Sursa:  rfi.ro

 

 

 

 

 

 


 

 

 

Istoriografia din Republica Moldova, scrisă după 1940, a fost  construita în întregime pe baza „teoriei moldovenismului”, cea de-a doua teză falsă importantă a propagandei colonialiste sovietice destinata  deznationalizarii  moldovenilor si menita sa inventeze un alt trecut poporului din spaţiul  românesc (prima fiind cea promovata de teoria roesleriană).

În timpul celor patru decenii de dominaţie sovietică, cea mai dezbătută chestiune a istoriografiei din Republica Moldova a fost cea a existenţei „poporului moldovenesc“ şi a „limbii moldoveneşti”, scrie historia.ro.

Împreună cu teoria lui Roesler, această „teorie a moldovenismului“ reprezintă a doua contestare majoră a punctului de vedere stiintific referitor la formarea poporului român si a fost folosită de propaganda sovietică din anii ’20, pentru a contesta unirea Basarabiei cu România.

În 1924 autorităţile sovietice au decis crearea unei “Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti” în Transnistria, aflată în componenţa Ucrainei sovietice.

Noua republică s-a născut oficial la 12 octombrie 1924, iar scopul creării ei era de a “lupta pentru refacerea unităţii poporului moldovenesc divizat de burghezia română”.

Teoria „moldovenista” a fost si este respinsă de marea majoritate a oamenilor de ştiinţă care merita acest nume.

În esenţă, vorbim de o teorie imigraţionistă, la fel ca cea a lui Roesler, conform careia, populaţia romanică ar fi venit la est de Carpaţi abia în secolul al XIV-lea, la mult timp după slavi,care ar fi astfel cei mai vechi locuitori ai teritoriului si pe cale de consecinta, stapanii sai de drept.

Din amestecul slavilor cu nou-venita populaţie romanică ar fi rezultat “poporul moldovenesc”.

Acesta a fost punctul de vedere oficial al sovieticilor despre problema formării poporului român, dar numeroşi istorici şi oameni politici a continua  – chiar şi in zilele noastre, după proclamarea independenţei R.Moldova – să susţină această „teorie”, care nu are nimic de-a face cu adevarul si nici cu stiinta adevarata.

 

 Iata in cele ce urmeaza cateva din temele des folosite de propagandistii „moldovenisti”, ghidati de la Moscova, in incercarea lor de a intarzia, daca nu  pot anula procesul firesc de (re)unificare a  romanilor de pe cele doua maluri ale Prutului.

 

 

 

„Nu toți românii sunt moldoveni ! De ce nu sîntem români?

 Moldoveni (inclusiv savanţi şi savanţi istorici), unii dintre voi, din diferite motive, cel puţin o dată s-au înşelat, afirmînd că noi nu sîntem moldoveni şi limba noastră nu este moldovenească. Nu este vina voastră. Mulţi dintre voi nu cunoşteau adevărul despre istoria noastră.

Acest adevăr a fost şi este ascuns. În acelaşi timp sînt promovate, studiate în instituţiile de învăţămînt, popularizate prin alte metode teorii false despre originea şi istoria moldovenilor. Acum întreg poporul moldovenesc are posibilitatea să cunoască adevărul.

Cunoaştem că sîntem moldoveni şi limba noastră-i moldovenească.

Vorbiţi deschis despre aceasta, nu vă sfiiţi de greşelile voastre anterioare. Noi – moldovenii, sîntem un popor cu o istorie proprie bogată şi ne mîndrim cu acest fapt.

 

 

 

 

 

 

 

„De ce nu sîntem români?

 

 

 

  Strămoșii noștri au fost un popor care în decurs de 8 mii de ani (începînd cu cultura Cucuteni-Tripolie) a viețuit în același areal: spațiul Carpato-Dunăreano-Nistrean.

În cadrul acestui areal teritoriul populat se micșora, atunci cînd în vremuri de restriște strămoșii noștri se retrăgeau în păduri sau munți și revenea la limitele sale cînd pericolul trecea.

Continuitatea de habitat a strămoșilor noștri pe teritoriul lor istoric este dovedită de cercetări istorice, antropologice, genetice și lingvistice.

Pe parcursul istoriei lor (cel puțin din secolul al XII-lea) moldovenii niciodată  nu s-au autodenumit români, iar limba lor – română. Ei își numeau limba moldovenească, iar pe sine – moldoveni!

Despre aceasta mărturisesc numeroase documente – letopisețele moldovenești (inclusiv opera lui Miron Costin), actele cancelariei domnești, documentele din arhivele altor state.  

 Românismul, în lipsa cunoștințelor despre adevărata lor origine, a apărut și s-a dezvoltat în mediul valahilor transilvăneni, teritoriul cărora intra în componența regatului Ungar. 

Această teorie, după cum a fost arătat mai sus este greșită, însă românismul i-a ajutat pe valahii transilvăneni să se autoconștientizeze ca națiune „nobilă” cu vechi rădăcini și în așa mod să se păstreze și să se salveze de asimilarea de către națiunile privilegiate ale regatului Ungar.  Astfel, la o anumită etapă a dezvoltării valahilor transilvăneni, românismul a jucat un rol pozitiv.

  Românismul a avut rolul său, la drept vorbind discutabil, în perioada unirii Principatelor la mijlocul secolului al XIX-lea. O parte a intelectualității moldovenești – scriitorii, politicienii, militarii cei mai activi, tineri, romantici, dar puțin experimentați au adoptat românismul ca stindard pentru unirea și salvarea, după cum credeau ei, a națiunii.

Ca urmare a șmecheriei Bucureștiului și lipsei de experiență a „tinerilor” și romanticilor moldoveni au fost încălcate înțelegerile internaționale despre denumirea noului stat – „Principatele Unite a Moldovei și Valahiei”. Treptat limba și cultura moldovenească au fost „privatizate” de valahii mai numeroși sub o denumire comună – românești.

 Astfel, românismul nu poate fi acceptat astăzi de moldoveni (și posibil de românii contemporani) din următoarele cauze:

•  Noi nu sîntem urmașii Romei și avem puțin în comun cu populația Imperiului Roman, eterogenă din punct de vedere etnic și cultural. Strămoșii noștri, purtători ai unei bogate și pozitive culturi nu se puteau bucura de masacrele în masă a gladiatorilor stînd în tribunele „arenelor”, la fel cum nu puteau să împărtășească principiile fundamentale ale Romei – „dezbină și stăpînește”, „pîine și distracții”. Poporul și cultura noastră au nu 1900 de ani, cum încearcă să demonstreze majoritatea istoricilor români, ci mult mai mult.  

•  Sîntem un etnos – urmaș al vechilor popoare (omogen din punct de vedere antropologic, genetic și cultural), Carpato-Dunăreano-Nistrean în decurs de 8 mii de ani. Acest lucru este dovedit de cercetările istorice, arheologice, lingvistice și genetice contemporane.

•  Conștiința originii străvechi s-a manifestat în faptul că fondatorii statului moldovenesc au adoptat în calitate de simboluri statale ale Moldovei nu vulturul roman, ci vechile simboluri ale strămoșilor noștri – capul zeului-taur de foc, culoarea roșie a steagului și oșteanul care învinge dragonul.  

•  Cunoașterea de către popor a istoriei sale adevărate, a denumirii etnosului fundamentată din punct de vedere istoric și cultural permit păstrarea continuității în dezvoltarea sa, fac inteligibile particularitățile sale, oferă posibilitatea de a păstra vechile simboluri și tradiții, memoria strămoșilor și a adevăraților eroi ai națiunii.   Istoria adevărată explică originea limbii, culturii și tradițiilor poporului, formează un fundament viguros, sprijinindu-se pe care națiunea se poate dezvolta stabil.

Cu cît mai profund sînt cercetate originile națiunii și istoria ei, cu atît mai explicit este prezentul și mai clar viitorul. 

Doar în această bază poate fi consolidat poporul pentru atingerea unui viitor mai bun al țării, inclusiv dezvoltarea plenară a minorităților naționale.”

 

Daca doriti sa aflati mai multe in legatura cu  propaganda perversa „moldovenista”, accesati  http://www.moldovenii.md  sau / si http://vox.publika.md/politica/de-ce-moldovenii-nu-sunt-romani

 

 

 NOTA: Avand in vedere ca un bou (sau mai multi boi, reuniti intr-o cireada) , au indraznit in textul de mai sus sa faca referire la carturarul moldovean Miron Costin, care a afirmat fara sovaire inca din secolul al XVII-lea apartenenta moldovenilor la marele trunchi al latinitatii, ar fi bine sa le invederam acestor imbecili, faptul ca  Miron Costin (1633-1691) a expus in  lucrarea “De neamul moldovenilor” parerea sa nezdruncinata ca  romanitatea romanilor este data de latinitatea limbii lor.

Aceasta lucrare constituie in istoria literaturii romane primul tratat, savant, consacrat exclusiv analizei originii romane a romanilor. 

 Precum dară s-au arătat deplin neamul acestor ţări aşedzate pe aceste locuri derâmleni izvorât.Şi cu vreme îndelungată,ce nu strămută şi nu astupă,vestite împăraţii,crăii,domnii;aşa şi graiul romanâlor pre aceste locuri,şi răsipălăcuitorilor,romani de supt aceste locuri, care pustiindu-să de năvala tătarâlor,sămutase aceştia de aice la Maramorăş, cei din Ţara Muntenească la locurileOltului, trecându munţii,şe-au stremutat graiul.

Că unde dzice latineşte:Deus, noi dzicem:Dzău sau Dumădzău,meus,al mieu,aşoşderea,unde ţelum(de faptcoelum,transcris aici după pronunţare) ei,ceriul, homo, omul, fronsu, fruntea, anghelus, îngerul.

Iar nici unie cuvinte nu sântusă nu fie potrivnice cu latineşte,sau la început sau la sfârşit,iar unele stauneclătite,cumu-i barba-barba,luna-luna,şi altele ca acestea:vinum-vinul,panispâine,manus-mena,culter-cuţit”„Neamul Târai Moldovei de unde se tărăgănează?

Din Ţările Râmului tot omul să creadzăTraian întâiu,împăratul,supuindu pre dahiiDragoş apoi în moldoveni premenindu pe vlahi,Martor este Troianul,şanţul în ţara noastră Şi Turnul-Săverinul,munteni,în ţara voastră”

 

 

 

 

In loc de INCHEIERE:

Începând cu anii 2000, deschiderea treptată a arhivelor si accesul la documente inaccesibile pana atunci  din R. Moldova,  Ucraina şi Rusia,  a arătat că teoria moldovenismului a fost creată de sovietici din scopuri pur politice, pentru justificarea anexării Basarabiei la  URSS.

 Adeptii „statalismului moldovenist” si ai „teoriei moldovenismului”, au urmarit si urmaresc sa induca  o stare artificiala de confuzie.

 ‘Moldovenistii” ignora cu buna stiinta faptul ca Moldova istorica si-a avut intotdeauna capitala pe partea dreapta a Prutului, fie ca a fost Baia, Suceava, sau mai tarziu Iasi si ca actuala Republica Moldova, alcatuita din cateva judete vechi  moldovenesti, nu este decat o tara artificiala, fara traditie, fara resurse si fara posibilitati economice de a supravietui de una singura si de aceea fara destin, o creatura a Rusiei imperialiste  interesata sa-si perpetueze dominatia strategica in aceasta parte a Europei.

Iata de ce, viitorul acestui tinut romanesc poate  fi doar in cadrul unei singure Romanii, fie ca unora le place sau nu, fie ca unii sunt constienti sau nu.

Savantul si marele om politic american Benjamin Franklin spunea in perioada formarii natiunii americane :  „Gentlemen, we better hang together or will surely hang separately”. 

In pofida jocului de cuvinte din engleza, traducerea libera in contextul actual ar suna cam asa:

Fratilor, mai bine sa fim impreuna, deoarece separati vom dispare in mod sigur ”.

Si nu este vorba doar de teritoriu, ci mai ales de poporul roman, care s-a format inclusiv in acest spatiu al Basarabiei.

Este vorba de ROMANIA definita ca fiind “complexul alcatuit din teritoriul national (teritoriul de formare si dezvoltare al poporului roman), populatia aferenta acestui teritoriu si natiunea romana raspandita in afara acestui teritoriu.”

 Doar asa vom putea avea sentimentul profund ca apartinem unui loc al nostru indiferent de vanturile care bat dinspre Rasarit sau dinspre Apus. 

Iar o asemenea definitie a Romaniei ne da constiinta unui neam cu adevarat mare si important intre neamurile lumii, un neam care poate si trebuie sa-si impuna vointa asupra destinului sau national.

A trecut vremea discutiilor despre unire…

Acum, cand  celor din din stanga Prutului li se insufla propaganda perversa moldovenista, a unei natiuni diferite de cea romana, este important sa gasim solutiile si sa actionam impreuna pentru a supravietui ca natiune unita. 

Nenumaratele incercari unioniste sporadice, asemeni unor izvoare care devin rauri, trebuie sa se transforme in marele fluviu al Unirii care sa ne poarte spre telul nostru comun, Romania Reintregita.

25/07/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rusia a anexat moldoveni, cărora le spunea până mai ieri români si mai înainte valahi. Acum au descoperit „nația crimeeană”

 

 

 

 

Marea Neagră și Rusia de Max Ciudin

 

 

 

 

Nația crimeeană, nația moldoveană

Anexând Crimeea, Rusia a vorbit despre națiunea Crimeei, poporul crimeean și crimeeni.

(Și despre dreptul la autodeterminare al națiunilor: „pravo naţîi na samoopredelenie”, cum a zis V. Putin.)

Dar a anexat un teritoriu populat de ruși. Ucraineni. Și tătari. Simplificând desigur.

Ruși sunt și-n alte regiuni ucrainene. Și-n alte țări.

Rușii au Rusia. Ucrainenii au Ucraina. Iar tătarii s-au opus. Mereu.

Așa că „națîia” care a rămas să se auto-determine a fost inventată pe loc – națiunea Crimeei / poporul crimeean / crimeenii.

 

*

Anexând estul Moldovei în 1812, Rusia s-a pricopsit cu valahi („volohí”).
Dreptul la autodeterminare al națiunilor nu exista atunci, așa că Rusia n-a inventat nimic.
Pur și simplu a anexat valahi.

 

 

 

                       

 

Valahii („волохи”) în Imperiul Rus, 1871
Подробный атлас Российской империи с планами главных городов, A. Iliin, Sankt Petersburg, 1871.

 

Când Moldova liberă a devenit România, valahii din Moldova ocupată de ruși au devenit români. Ne-diferiți de românii ceilalți.

 

 

 

 

 

Românii („румыны”) în Imperiul Rus, 1875Этнографическая карта Европейской России, Al. Rittich, Sankt Petersburg, 1875

 

 

 

 

Români în Imperiul Rus, 1915

 

 

Românii („румыны”) în Imperiul Rus, 1915
Новый учебный географический атлас для полного гимназического курса, Petrograd, 1915 

Când românii ocupați de ruși și-au declarat independența și bucata de Moldovă și-au unit-o cu restul României – in virtutea dreptului la autodeterminare al națiunilor – rușii i-au numit în continuare români,

 

 

 

 

Români în URSS, 1930 (în „Basarabia hașurată”)

 

 

 

Românii („румыны”) în URSS, 1930 (în „Basarabia hașurată”)
Географический атлас в 16 таблиц, Leningrad, 1930

 

 

 

 

inventând în același timp moldovenii. În stânga sovietică a Nistrului.Ocupând a doua oară estul Moldovei, în 1940, rușii au decis să anexeze moldoveni. Până mai ieri români. Mai înainte valahi.

 

 

 

 

Moldoveni în URSS, 1983

 

 

Moldovenii („молдаване”) în URSS, 1983
Атлас СССР, Moscova, 1983 
 
 
Când inventații de ruși moldoveni și-au declarat a doua oară independența (tot față de ruși), renunțând și la limba și la scrierea inventate special pentru ei, rușii i-au inventat pe pridnestrovieni (pridnestrovţî).Și i-au anexat.
Pe cei pe care până mai ieri îi numeau moldoveni. Mai înainte români. Iar și mai înainte valahi.

 

 

 

 

 

 

 

 

Video: V. Putin despre poporul „pridnestrovian”

 

 

 

 

Azi, când dreptul națiunilor la autodeterminare este – vedem că este – atât de important pentru Rusia, atunci când românii (tot ei moldoveni, tot ei valahi), din estul Republicii Moldova ocupat de Rusia, au Republica Moldova și au România; atunci când ucrainenii din estul Republicii Moldova ocupat de Rusia, au Republica Moldova și au Ucraina;atunci când rușii din estul Republicii Moldova ocupat de Rusia, au Republica Moldova și au Rusia,națiunea care mai poate să se auto-determine național pe malul (malurile?) Nistrului rămâne națiunea Pridnestroviei / poporul pridnestrovian / pridnestrovienii.

La fel ca națiunea Crimeei / poporul crimeean / crimeenii.La fel ca națiunea zaporojeană?! Donceană, hersoneană, bugeacă etc.?!

Oare de ce sa nu apara la nevoie și бельцы – русский город” (poporul din „Bălți – oraș rusesc”), care sa poata fi declarat nație?!

 

*

Nota Bene

În prima sută de ani în care au ocupat estul Moldovei și până să-l anexeze a doua oară, rușii au numit palma aceasta de pământ „Besarabia”. Invariabil. Din 1812 până în 1940.

Pe toată durata celei de-a doua ocupații, din 1940 până în 1991, i-au zis „Maldavscaia SSR” și „Maldavia”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Din 1991 – vorbesc doar de „Maldavia”.

 

 

 

 

 Max Ciudin –  natiadinurma.wordpress.com

21/04/2016 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: