CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DE LA POPOR LA NAŢIUNE. VIDEO

mircea-druc

 

 

Mircea Druc a fost una dintre principalele figuri politice de la Chișinău de la începutul anilor 1990. S-a născut în județul Bălți, în 1941 şi după finalizarea studiilor, a lucrat o perioadă la Moscova, unde și-a luat și doctoratul.

În anul 1970, a revenit la Chișinău, unde a fost numit profesor de științe administrative la Institutul Politehnic.

În data de 25 mai 1990 după importanta cotitură politică din  istoria Basarabiei, a fost desemnat primul premier necomunist al Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești. Guvernul condus de Mircea Druc  a lansat un amplu proces de reforme, finalizat cu desprinderea RSS Moldoveneşti din URSS.  

 

MIRCEA DRUC: ETNOUTOPIA. ETNOEVOLUŢIE – DE LA POPOR LA NAŢIUNE

 

ETNOUTOPIA

 

  1. Etnoevoluție

De la popor  la națiune

Poporul reprezintă o entitate naturală spontană,  un cumul de indivizi vorbind  aceiași limbă, având  trecut comun,  religie, datini, cultură.

Poporul, într-un anumit sens, îi cuprinde  atât pe cei  vii,  cât și pe cei morți.

Cetățenia vizează statutul indivizilor care la un moment dat constituie acest popor. Regimul politic și democrația cu drepturile omului, (individul inconștient că ar mai avea și  îndatoriri cetățenești pe lângă libertăți și drepturi), sunt chestiuni dintr-un alt context.

Tradițional,  națiunea și politica sunt abordate exclusiv, în funcție de idealurile unei epoci anume. Deși numeroși istorici văd apariția etnocentrismului în timpuri mult mai îndepărtate, națiunea este gândită în corelație cu democrația. Faptul în sine constituie un defect serios al cercetării științifice.

Astfel, se consolidează o teză eronată: democrația și națiunea au apărut  odată cu Revoluția franceză, care l-a vânat pe Dumnezeu, a marcat declinul puternic al monarhiei și bisericii, afectând profund istoria modernă.

La ora actuală, ”Mișcarea de renaștere națională”din Franța se autodefinește politic ca ”naționalistă și contrarevoluționară (adică ostilă față de dogmele și principiile de la 1789), având drept obiectiv  ”instaurarea unui Stat  naționalist și creștin,  garantul Binelui comun”.

În evoluția fiecărui popor, atingerea nivelului de națiune reprezintă un salt calitativ.Dar poporul  nu  poate  ajunge națiune în mod spontan.

Factorul demografic este decisiv: nu e totuna  dacă  ai peste un miliard de consângeni,  sau  dacă  la recensământ abia  înregistrezi un milion. La fel de important este și  factorul ecologic: să domini un spațiu vital adecvat, drept  moștenire ancestrală.

Pentru o națiune, teritorialitatea este un dat  primordial, strict indispensabil. Fără propriul teritoriu nu există nici națiune,  nici stat. Desigur, națiunea poate exista spiritual, fără un teritoriu al său.

Un exemplu ar fi națiunea evreiască, care a supraviețuit prin diasporă. Națiunea poate transcende Statul cu ajutorul Papei de la Roma, suveranul Statului Vatican, cu o  suprafață  atât de mică și o  putere atât de mare. Dar, în acest caz, nu putem vorbi de națiune. Nici o diasporă oarecare, nici Vaticanul, nici Biserica universală (adică poporul creștin), nu sunt  națiuni.

Națiunea se formează treptat, în timp și în spațiu, ca produs al unor forțe generate de ecologia teritoriului, la care se adaugă o sumă de influențe suprapuse ADN-ului  ereditar. Factorii decisivi care definesc națiunea sunt Etnoconștiința și Etnoenergia, voința de a exista într-un anume spațiu  geografic și efortul constant de a trăi Aici și Acum.

Printre indicii de calitate ai Națiunii se numără: capacitatea de autoguvernare, asumarea unui destin coerent,continuitatea, perseverența și cutezanța. Cultura nu e suficientă  pentru a  transforma un popor în Națiune.

Dar în succesiunea generațiilor ea constituie baza, exact ca genetica pentru indivizi. Genele, pământul și apa, (mediul vital moștenit de popor), limba maternă și creativitatea reprezintă elementele esențiale, definitorii pentru orice națiune. Codul genetic corelează cu spațiul ecologic, cu dorința nativă de libertate. Ca un tot întreg, națiunea nu poate fi separată de substratul etnic ereditar, de  personalitățile care o construiesc, având trăsături proprii, fizice și psihice.

În secolul al XIX-lea, pentru a defini, clasifica și încadra națiunile, se efectuau  pe scară largă studii de etnografie, lingvistică  comparată și psihologia popoarelor. În prezent, se acordă prioritate cercetărilor  genetice. Israelienii, de exemplu, finanțează studii genetice în toate satele de munte din Spania și Portugalia.

Ei vor  să demonstreze că o bună parte dintre  iberici ar fi la origine semiți, trecuți forțat la creștinism. Cercetările genetice au  scos în evidență  faptul că rușii  nu sunt slavi, ci fini și tătari, iar componenta turanică în zestrea genetică a maghiarilor reprezintă doar 2-3%.

Specificul  național nu e condiționat de credință: e suficient să comparăm diverse popoare și rase de aceeași religie. Iranienii, ca națiune, au prea puțin în comun cu arabii, deși sunt musulmani.

La fel diferă națiunile poloneză și italiană, rusă și ucraineană, toate fiind de religie creștină. Concomitent cu doctrinele politice,și religiile erodează Statul și Națiunea, servind implicit interesele Imperiului.Este elocventă recenta schismă în sânul Bisericii Ortodoxe,  (conflictul Patriarhiei  Moscovei cu Biserica Ortodoxă a Constantinopolului,vizând  Biserica autocefală  din Ucraina), calvarul de două secole al Mitropoliei Basarabiei și cele două ortodoxii din Republica Moldova.

Istoria ne arată  că religiile  niciodată nu s-au înțeles între ele nici în privința lui Dumnezeu  și nici a Națiunii. Fiecare religie dorește să devină internațională, mondială, globală.

Astăzi, etnocentriștii ruși clamează dezintegrarea națiunii.Ei susțin că mulți clerici sunt niște ”kaghebiștii  agresivi în sutane”, la fel de  nocivi ca  și partocrații din perioada sovietică. Grecii critică vehement curentul spiritual occidental Noua Eră(New Age),blamează devierea de la ortodoxie  și pretind că ei ar fi adevărații creștini. Și tot ei subminează pe toate căile statul lor național,  cerând  să  le vină  salvarea de la Uniunea Europeană.

În spațiul românesc, din cauza secularizării generalizate și din multe alte motive, Etnoresurecția  ar avea puține șanse de succes dacă ar prelua integral ideologia și practicile”Legiunii Arhanghelului Mihail”. În concluzie, nu cultele și moaștele revigorează o națiune, ci meritocrația și pasiunea pentru excelență, creativitatea personalităților.

Un rol important în destinul oricărei Națiuni îi revine Statului. Funcțiile și prerogativelesale permit abordarea obiectivă a etnocentrismului; ele favorizează nașterea și evoluția Națiunii, asigurându-i sursele suveranității interne și externe; statul apără cu structurile sale de forță frontierele, contribuie la recunoașterea lor de către alte state  și comunități internaționale.

E foarte greu să fii națiune fără un stat  propriu. De exemplu, înainte de 1871, națiunea germană a existat fără stat și, în perioada 1945-1989, în două state. Astăzi, națiunea română există în două state, la fel și națiunea coreeană. Fără stat și fără teritoriu au preexistat națiunile sârbă, cehă, maghiară. Teritoriile lor existau în circumscripțiile administrative ale Imperiului austro-ungar.

Aceeași situație avea Polonia și statele baltice anexate  consecutiv de cele două imperii, țarist și bolșevic.

La ora actuală, Statul și Națiunea trec printr-o  criză profundă.  Pe ici, pe colo, PIB-ul crește dar  națiunile se șubrezesc. Geneza acestei anomalii planetare nu e diagnosticată exact nici de științele sociale, nici de formațiunile politice. Din inerție, maladia de care suferă Statul și Națiunea e tratată de pe pozițiile egalitarismului, luptei de clasă sau iubirii universale. Pe toate meridianele, analiștii scot în prim plan stagnările economice și pauperizarea maselor.

Da, e adevărat, situația unor grupuri sociale, anterior stabile, s-a modificat. De exemplu, clasa  muncitoare hegemonică și-a pierdut rolul conducător. Dar cum se explică războiul ruso-român pe Nistru, dezagregarea Iugoslaviei, războaiele ruso-cecene, ruso-georgian și ruso-ucrainean? Sau pasivitatea politică din fostele țări comuniste? Sau indiferența majorităților sărăcite față de privatizare, de acapararea patrimoniului și repartiția veniturilor?

Cu certitudine, esența proceselor care se derulează sub ochii noștri nu ține doar de crizele economice. E aproape vizibilă o cauză mult mai profundă.

Atât elitele culturale, cât și partidele politice, nici  nu sesizează adevărata problematică a  Națiunii. Intelectualii gândesc în categoriile neo-liberalismului, unii au rămas cu idealurile socialismului, susțin egalitarismul vicios și apatia anti-politică; mulți aderă la diverse mișcări mistice, ezoterice  sau pseudo-naționaliste.

Politicienii fără identitate ideologică reacționează  conform intereselor unor grupări transnaționale, adeseori mafiote. Națiunea este casată, demontată, precum mașinile, pentru fier vechi sau piese de schimb.

Forțele care  efectuează divizarea știu că astfel  se anihilează  Etnoconștiința.Nihil sub sole novum!

De-a lungul istoriei națiunile au tot fost dezmembrate pentru ca să-și piardă memoria, voința și rațiunea de a fi. Iar Statul fără Națiune își pierde  sensul și puterea. De regulă, divizarea Națiunii a fost cauza dispariției multor state.  De  fapt, adevăratele cauze rămân necunoscute. Istoricii elaborează doar versiuni.

Contemporanii, martorii oculari,participanții la evenimente nu  mai au nici timp  și  nici putere ca să  pătrundă în esența catastrofelor naționale, fiind copleșiți, zdruncinați peste măsură de tragismul naufragiului național.

De reținut: politicianismul  este principalul culpabil de eșecul mereu invocatelor ”reforme”inflația birocratică clocește corupția  endemică, ambele ducând la degenerarea speciei umane și falimentul Statului.În Europa de Est, statul a fost adus la starea de incapacitate după destrămarea lagărului socialist. În  România, de exemplu, statul era principalul obstacol în tranziția de la economia de comandă la economia de piață.

Dar  nu a fost desființat în totalitate. Mai era indispensabil pentru a ”legifera” transferul  patrimoniului său către capitalul privat  străin. Astfel,  statul a sancționat  și parafat cu acte în regulă propria-i distrugere și transformarea treptată a țării într-un  segment  ordinar de piață europeană  și mondială.

Franța, care a suferit un profund declin, o decadență incontestabilă pe toate planurile poate fi   astăzi un exemplu de catastrofă națională.Maladiile națiunii franceze s-au acutizat din cauza  unei febre roșii (pasiunea unei bune părți  a intelectualității  franceze  pentru stalinism,  maoism, castrism). O suferință a multor francezi de dată mai recentă este cauzată de eșecul integrării  milioanelor de imigranți. 

Franța destructurată riscă a fi redusă la rangul de simplă provincie  a unui  imperiu supranațional. Forma sa europeană, conturată astăzi, nu e decât o etapă către Republica Universală, dorită de toate forțele, mai mult sau mai puțin oculte. Globaliștii și separatiștii regionali denigrează  națiunile.

Etnoresurecția repune pendulul la ora exactă în țările europene, care împart o adevărată moștenire, cât și amenințările mortale. Comportamentul naționaliștilor francezi în cadrul Uniunii Europene îmi amintește de  rezistența naționaliștilor români  în cadrul CAER-ului și Pactului de la Varșovia.

Naționaliștii  francezi promovează respectul și ordinea naturală, o certă prosperitate economică, demnitatea culturală, spirituală și fizică,securitatea și o veritabilă independență față de euro-globalism. Lupta națională a francezelor are la bază următoarele principii: apărarea intransigentă a independenței și a puterii naționale, atacate violent de globalizare; respingerea cosmopolitismului, apărarea identității naționale, sub formele ei diferite – culturală, intelectuală, spirituală și chiar fizică.

”Apărarea identității fizice” reprezintă  dezideratul cel mai sensibil ”din cauza terorismului intelectual născut de revoluția din 1945”. Totuși,  diversitatea naționalăa Terrei este o avuție incontestabilă și fiecare țară are dreptul  să-și  protejeze propria identitate fizică. 

Un alt exemplu de deznaționalizare ne oferă și Rusia. După puciul kominternist din 1917, începe procesul de dezmembrare a națiunii ruse; bolșevicii o transformă în ”popor sovietic”. Iar în momentul schimbului de generații, pe la mijlocul anilor 50, demarează  demontarea  ”poporului sovietic unitar”.

Homo sovieticus stigmatizează fenomenul, fiind sigur că PCUS va anihila uneltirile Occidentului, propaganda burgheză contra URSS și că  ”dușmanii poporului” vor fi lichidați. La mijlocul anilor 80, vine  Perestroika;  noile tehnologii informaționale contribuie din plin la demolarea carcasei psihice a ”poporului sovietic”; reformele  se termină cu dispariția Uniunii Sovietice și crearea unui nou demos- ”noii ruși” și ”clasa de mijloc”. 

Și cum democrația semnifică puterea demosului, iar societatea civilă este ”republica proprietarilor”,  acest  nou popor  preia  toată puterea  de  la sovietele leniniste. De fapt, o preia  de la partidul unic, acaparând și proprietatea gestionată de structurile  capitalismului de stat. ”Vechii ruși” («совки»),  pierzând  statutul de ”popor sovietic” sunt trecuți în categoria «быдло»,  o gloată  lipsită de proprietate și  de putere.

Și Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, improvizată de  strategii Imperiului ideocratic bolșevic, reprezintă  un  plan de fragmentare  a  unei  națiuni. După dispariția Uniunii Sovietice, forțele antinaționale autohtone și străine  au frânat pe toate căile  revenirea la normal -unirea celor două state românești,imperios și primordial necesară pentru supraviețuirea Statului Unitar Român și a Națiunii Române

Existența Republicii Moldova nu e decât un atu pentru a menține pe agenda lor  chestiunea dezmembrări  în continuare  a României, începută ,conform  pactului germano-sovietic,în iunie 1940.Deja  au fost lansate  câteva proiecte gen ”Moldova Mare”, care  implică, în mod inevitabil, destrămarea României și a Ucrainei.

În prezent, la nivel  global,  sarcina  dezmembrării națiunilor  îi revine Psihoagresiunii.Un gen de armă specifică în care investesc enorm toți cei care cunosc psihismul (fenomenele psihice proprii unui individ sau unei colectivități) și mecanismele ascunse ale politicianismului.

Forțele distrugătoare, întotdeauna  și în primul rând, urmăresc alterarea Etnopsihicului.În diverse învățături și studii, în testamentele suveranilor și documentele iluminaților descoperim ”rețete de agresiune psihică”. Exemple:

– Plasați peste tot agenți de influență, provocatori, diversioniști, spioni, teroriști.

– Subminați, prin toate mijloacele,  prestigiul conducătorilor și elitelor naționale.

– Subminați,oriunde e posibil, administrația statelor adverse;

– Implicați liderii politici  în afaceri oneroase și, la momentul oportun,discreditați-i.

– Promiteți cât mai mult, faceți cadouri, toate au efecte  importante

– Colaborați,  fără ezitare, cu cei mai ticăloși  indivizi din sânul națiunii adverse.

– Organizați mereu, pretutindeni,cât mai multe partide  și stimulați  luptele intestine.

– Propagați divergențele,  dezbinarea  printre diverse  grupări ale cetățenilor.

– Stimulați conflictul între generații, instigați  tinerii contra părinților și bunicilor.

– Ridiculizați divinitățile, bagatelizați  orice semnifică tradiție.

– Frânați,oriunde aveți posibilitatea, instruirea și înzestrarea forțelor armate inamice.

– Paralizați voința de luptă  a militarilor prin  pornografie  și  femei de strasdă. 

– Distrugeți  tot ce este național și bun  în țara adversarilor voștri.

În  țările est-europene,prin 1991, crezând că vechiul regim încarnează răul absolut, multă lume afirma: cu cât capitalismul va fi mai pur şi mai dur, cu atât mai aproape vom fi de binele tuturor.Pe atunci,inocent, în avântul pentru democrație, speram că națiunile, recent eliberate din țarcul sovietic internaționalist, vor reuși să se impună creativ,că nu vor copia servil modelul de guvernare neoliberal. N-a fost să fie! Condamnarea comunismului era însoțită de șubrezirea Statului.

Comercializarea fostului lagăr socialist și triumful pieței libere ne-a transformat în prizonieri ai unui maniheism omniprezent: internaţionalism economic – naționalism politic, etnocentrism – universalism, o lume unică a produselor – o piaţă unică a ideilor, terorism identitar – universalism canibal, răul mondial – binele universal etc. Astfel, colapsul Imperiului Sovietic a finalizat instalarea unei babilonii ideologice.

Statul se retrage câte un pic, peste tot. Criminalitatea transnațională, organizațiile teroriste, tranzacțiile ilicite, comerțul cu droguri amenință echilibrul sau chiar existența statelor suverane.

În prezent, doar de pe urma corupției, anual, sunt  generate fonduri de peste 1000 de miliarde de dolari (circa 2,5% din PIB-ul mondial), care necesită a fi ”spălate”. Banii ”spălați” la nivel mondial(bunăoară, operațiunea ”global Laundromat”) subminează economia, corup și duc la degenerarea elitelor naționale.

La ora actuală, întreaga lume este afectată și de convergența nefastă dintre terorismul clasic și terorismul cibernetic, care generează o confruntare dramatică purtată cu mijloace moderne.

Pe la începutul anilor 90, experții ne lămureau: infractorii modernizați pot fura mai mult cu un calculator decât cu o armă; teroriștii de mâine ar putea distruge infinit mai mult cu ajutorul unei tastaturi, decât cu o bombă.

Astăzi, rețelele de transport, serviciile naționale de sănătate, rețelele de energie electrică,  sistemul de control aerian,  toate  sunt expuse unor amenințări  de hacking. Pirații informatici reușesc să penetreze  chiar și sursele de informații protejate, provocând haos și situații ireversibile. Cică, până și Timothy John Berners-Lee, părintele Internetului, se teme  de un super cyberatac mondial.

Diverse structuri guvernamentale și corporațiile folosesc Internetul în scopuri ilicite sau ca răspuns la acțiunile ostile ale adversarilor: penetrarea și perturbarea sistemelor informatice; alterarea băncilor de date, furtul informațiilor stocate în computere; influențarea deciziilor politice și rezultatelor alegerilor.

De exemplu, hackerii implicați în războiul ruso-ucrainean dezafectează computerele, atacă paginile de web ale diverselor instituții guvernamentale și se demonizează reciproc.

 Puzderie de indivizi independenți intră permanent pe rețeaua globală ca să informeze internauții despre ororile (reale sau fictive) din zonele de conflict; mass-media aservităle amplifică, dădu-le o  importanță internațională. Profesioniștii în PSYOPS solicită de la guvernanți fonduri și investiții de miliarde pentru ameliorarea securității informatice.

Însă, cu toate resursele sale bănești, Internaționala Democrată, nu generează soluții pentru stoparea proceselor care, inevitabil, duc la distrugerea statelor naționale.

Deminternul, având la bază dictatura pieței și deviza ”Birocrați din toate țările, uniți-vă!”, obstrucționează tentativele de creație viitorologică, iar  în privința Națiunii  preferă aceeași paradigmă ca și Kominternul.

Conștiente de destinul și locul lor în istorie, Națiunile luptă cu disperare  ca să rămână legate de mediul lor geografic; ele  se supun operei creatoare a Terrei și, concomitent, își imprimă profilul în pământul natal. Același legi ale naturii dictează și în cazul regnului animal și regnului vegetal.

Pentru un etnocentrist român, de exemplu, Națiunea, implicit Patria/Matria, înseamnă: Carpații, Nistru și Tisa, Dunărea și Marea Neagră. Dacă are înscris în codul genetic această realitate spațială, este un adevărat român, sau, mai curând, un dac liber.

Forța edificatoare a Națiunii o constituie  personalitățile, provenite din sânul unui popor. Însă calea care duce de la individ la personalitate este una lungă și dificilă. Personalitatea se creează treptat, fiind un produs al conștiinței și al activității profesionale.

Majoritatea ființelor umane nu mai reușesc să ajungă la rangul de personalitate. Chiar și la o sută de ani împliniți, ele se sting din viață așa cum s-au născut, niște indivizi. 

Cetățenii oricărui stat de pe mapamond se pot interoga, intim sau public: 

”Noi devenim personalități, sau murim  indivizi? Noi suntem o națiune sau am rămas la stadiul de simplu popor?”

 

 

 

20/10/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA, POLITICA | , , , , , , , , | 3 comentarii

Propaganda rusă si rusificarea continuă în Republica Moldova până în zilele noastre .”Moldovenismul”ca armă de deznaţionalizare a românilor basarabeni şi de propagandă antiromânească

 

 

 

 

 

 

Propaganda rusă este peste tot în Republica Moldova. În politică, în şcoli, în spaţiul public, în economie. Federaţia Rusă utilizează inclusiv Biserica ortodoxă rusă.

Însă cea mai eficientă metodă rămâne promovarea agresivă a intereselor Moscovei prin intermediul canalelor de informare ruseşti ori de limbă rusă, cu programe superioare celor moldoveneşti şi româneşti. 

Rusificarea din perioada sovietică continuă în Republica Moldova până în zilele noastre, spun experţii.

Paradoxal este că propaganda funcţionează la fel de bine ca atunci. Poate chiar mai bine. Pentru că acum multi oameni  fac asta voluntar.

 

Câţi etnici ruşi?



Am încercat să aflăm în primul rând câţi etnici ruşi sunt, exact, în Moldova. Statistici precise nu există, pentru că nu există date din stânga Nistrului. Din statisticile rezultate de la ultimele recensăminte reies o mulţime de paradoxuri.

Ruşii ar fi pe a patra poziţie in totalul populatiei R.Moldova, după moldoveni şi români.

Moldoveni, ucraineni, români, sunt însă rusificaţi aproape  toţi.  Este o greşeală de principiu să consideri că e vorba de parametri etnici.

E vorba de ceea ce se numea pe timpuri Homo sovieticus

La ultimul recensământ realizat în URSS în 1989 s-a declarat că 13% sau 600.000 de locuitori ai RSS Moldoveneşti sunt etnici ucraineni.

Însă numai 50.000 din ei au declarat că limba lor maternă este ucraineana.

Ceilalţi 88% erau rusificaţi.

Această rusificare a continuat până în ziua de astăzi, din cauza propagandei realizate foarte eficient de mass-media rusă şi după 1990.

 Segmente largi ale populaţiei au fost lăsate după 1990 la cheremul sistemelor informaţionale ruseşti. Şi nu vorbim  doar de ruşi ci si de segmente largi de români-moldoveni, care fie că nu au putut, fie că nu au vrut, fie că le-a fost lene să înveţe a citi în grafia latină.

Şi atunci ei au rămas cititori de ziare ruseşti ori de limbă rusă după care, în mod firesc, au trecut şi la programele televiziunilor ruseşti. 

 

Sursa:  rfi.ro

 

 

 

 

 

 


 

 

 

Istoriografia din Republica Moldova, scrisă după 1940, a fost  construita în întregime pe baza „teoriei moldovenismului”, cea de-a doua teză falsă importantă a propagandei colonialiste sovietice destinata  deznationalizarii  moldovenilor si menita sa inventeze un alt trecut poporului din spaţiul  românesc (prima fiind cea promovata de teoria roesleriană).

În timpul celor patru decenii de dominaţie sovietică, cea mai dezbătută chestiune a istoriografiei din Republica Moldova a fost cea a existenţei „poporului moldovenesc“ şi a „limbii moldoveneşti”, scrie historia.ro.

Împreună cu teoria lui Roesler, această „teorie a moldovenismului“ reprezintă a doua contestare majoră a punctului de vedere stiintific referitor la formarea poporului român si a fost folosită de propaganda sovietică din anii ’20, pentru a contesta unirea Basarabiei cu România.

În 1924 autorităţile sovietice au decis crearea unei “Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti” în Transnistria, aflată în componenţa Ucrainei sovietice.

Noua republică s-a născut oficial la 12 octombrie 1924, iar scopul creării ei era de a “lupta pentru refacerea unităţii poporului moldovenesc divizat de burghezia română”.

Teoria „moldovenista” a fost si este respinsă de marea majoritate a oamenilor de ştiinţă care merita acest nume.

În esenţă, vorbim de o teorie imigraţionistă, la fel ca cea a lui Roesler, conform careia, populaţia romanică ar fi venit la est de Carpaţi abia în secolul al XIV-lea, la mult timp după slavi,care ar fi astfel cei mai vechi locuitori ai teritoriului si pe cale de consecinta, stapanii sai de drept.

Din amestecul slavilor cu nou-venita populaţie romanică ar fi rezultat “poporul moldovenesc”.

Acesta a fost punctul de vedere oficial al sovieticilor despre problema formării poporului român, dar numeroşi istorici şi oameni politici a continua  – chiar şi in zilele noastre, după proclamarea independenţei R.Moldova – să susţină această „teorie”, care nu are nimic de-a face cu adevarul si nici cu stiinta adevarata.

 

 Iata in cele ce urmeaza cateva din temele des folosite de propagandistii „moldovenisti”, ghidati de la Moscova, in incercarea lor de a intarzia, daca nu  pot anula procesul firesc de (re)unificare a  romanilor de pe cele doua maluri ale Prutului.

 

 

 

„Nu toți românii sunt moldoveni ! De ce nu sîntem români?

 Moldoveni (inclusiv savanţi şi savanţi istorici), unii dintre voi, din diferite motive, cel puţin o dată s-au înşelat, afirmînd că noi nu sîntem moldoveni şi limba noastră nu este moldovenească. Nu este vina voastră. Mulţi dintre voi nu cunoşteau adevărul despre istoria noastră.

Acest adevăr a fost şi este ascuns. În acelaşi timp sînt promovate, studiate în instituţiile de învăţămînt, popularizate prin alte metode teorii false despre originea şi istoria moldovenilor. Acum întreg poporul moldovenesc are posibilitatea să cunoască adevărul.

Cunoaştem că sîntem moldoveni şi limba noastră-i moldovenească.

Vorbiţi deschis despre aceasta, nu vă sfiiţi de greşelile voastre anterioare. Noi – moldovenii, sîntem un popor cu o istorie proprie bogată şi ne mîndrim cu acest fapt.

 

 

 

 

 

 

 

„De ce nu sîntem români?

 

 

 

  Strămoșii noștri au fost un popor care în decurs de 8 mii de ani (începînd cu cultura Cucuteni-Tripolie) a viețuit în același areal: spațiul Carpato-Dunăreano-Nistrean.

În cadrul acestui areal teritoriul populat se micșora, atunci cînd în vremuri de restriște strămoșii noștri se retrăgeau în păduri sau munți și revenea la limitele sale cînd pericolul trecea.

Continuitatea de habitat a strămoșilor noștri pe teritoriul lor istoric este dovedită de cercetări istorice, antropologice, genetice și lingvistice.

Pe parcursul istoriei lor (cel puțin din secolul al XII-lea) moldovenii niciodată  nu s-au autodenumit români, iar limba lor – română. Ei își numeau limba moldovenească, iar pe sine – moldoveni!

Despre aceasta mărturisesc numeroase documente – letopisețele moldovenești (inclusiv opera lui Miron Costin), actele cancelariei domnești, documentele din arhivele altor state.  

 Românismul, în lipsa cunoștințelor despre adevărata lor origine, a apărut și s-a dezvoltat în mediul valahilor transilvăneni, teritoriul cărora intra în componența regatului Ungar. 

Această teorie, după cum a fost arătat mai sus este greșită, însă românismul i-a ajutat pe valahii transilvăneni să se autoconștientizeze ca națiune „nobilă” cu vechi rădăcini și în așa mod să se păstreze și să se salveze de asimilarea de către națiunile privilegiate ale regatului Ungar.  Astfel, la o anumită etapă a dezvoltării valahilor transilvăneni, românismul a jucat un rol pozitiv.

  Românismul a avut rolul său, la drept vorbind discutabil, în perioada unirii Principatelor la mijlocul secolului al XIX-lea. O parte a intelectualității moldovenești – scriitorii, politicienii, militarii cei mai activi, tineri, romantici, dar puțin experimentați au adoptat românismul ca stindard pentru unirea și salvarea, după cum credeau ei, a națiunii.

Ca urmare a șmecheriei Bucureștiului și lipsei de experiență a „tinerilor” și romanticilor moldoveni au fost încălcate înțelegerile internaționale despre denumirea noului stat – „Principatele Unite a Moldovei și Valahiei”. Treptat limba și cultura moldovenească au fost „privatizate” de valahii mai numeroși sub o denumire comună – românești.

 Astfel, românismul nu poate fi acceptat astăzi de moldoveni (și posibil de românii contemporani) din următoarele cauze:

•  Noi nu sîntem urmașii Romei și avem puțin în comun cu populația Imperiului Roman, eterogenă din punct de vedere etnic și cultural. Strămoșii noștri, purtători ai unei bogate și pozitive culturi nu se puteau bucura de masacrele în masă a gladiatorilor stînd în tribunele „arenelor”, la fel cum nu puteau să împărtășească principiile fundamentale ale Romei – „dezbină și stăpînește”, „pîine și distracții”. Poporul și cultura noastră au nu 1900 de ani, cum încearcă să demonstreze majoritatea istoricilor români, ci mult mai mult.  

•  Sîntem un etnos – urmaș al vechilor popoare (omogen din punct de vedere antropologic, genetic și cultural), Carpato-Dunăreano-Nistrean în decurs de 8 mii de ani. Acest lucru este dovedit de cercetările istorice, arheologice, lingvistice și genetice contemporane.

•  Conștiința originii străvechi s-a manifestat în faptul că fondatorii statului moldovenesc au adoptat în calitate de simboluri statale ale Moldovei nu vulturul roman, ci vechile simboluri ale strămoșilor noștri – capul zeului-taur de foc, culoarea roșie a steagului și oșteanul care învinge dragonul.  

•  Cunoașterea de către popor a istoriei sale adevărate, a denumirii etnosului fundamentată din punct de vedere istoric și cultural permit păstrarea continuității în dezvoltarea sa, fac inteligibile particularitățile sale, oferă posibilitatea de a păstra vechile simboluri și tradiții, memoria strămoșilor și a adevăraților eroi ai națiunii.   Istoria adevărată explică originea limbii, culturii și tradițiilor poporului, formează un fundament viguros, sprijinindu-se pe care națiunea se poate dezvolta stabil.

Cu cît mai profund sînt cercetate originile națiunii și istoria ei, cu atît mai explicit este prezentul și mai clar viitorul. 

Doar în această bază poate fi consolidat poporul pentru atingerea unui viitor mai bun al țării, inclusiv dezvoltarea plenară a minorităților naționale.”

 

Daca doriti sa aflati mai multe in legatura cu  propaganda perversa „moldovenista”, accesati  http://www.moldovenii.md  sau / si http://vox.publika.md/politica/de-ce-moldovenii-nu-sunt-romani

 

 

 NOTA: Avand in vedere ca un bou (sau mai multi boi, reuniti intr-o cireada) , au indraznit in textul de mai sus sa faca referire la carturarul moldovean Miron Costin, care a afirmat fara sovaire inca din secolul al XVII-lea apartenenta moldovenilor la marele trunchi al latinitatii, ar fi bine sa le invederam acestor imbecili, faptul ca  Miron Costin (1633-1691) a expus in  lucrarea “De neamul moldovenilor” parerea sa nezdruncinata ca  romanitatea romanilor este data de latinitatea limbii lor.

Aceasta lucrare constituie in istoria literaturii romane primul tratat, savant, consacrat exclusiv analizei originii romane a romanilor. 

 Precum dară s-au arătat deplin neamul acestor ţări aşedzate pe aceste locuri derâmleni izvorât.Şi cu vreme îndelungată,ce nu strămută şi nu astupă,vestite împăraţii,crăii,domnii;aşa şi graiul romanâlor pre aceste locuri,şi răsipălăcuitorilor,romani de supt aceste locuri, care pustiindu-să de năvala tătarâlor,sămutase aceştia de aice la Maramorăş, cei din Ţara Muntenească la locurileOltului, trecându munţii,şe-au stremutat graiul.

Că unde dzice latineşte:Deus, noi dzicem:Dzău sau Dumădzău,meus,al mieu,aşoşderea,unde ţelum(de faptcoelum,transcris aici după pronunţare) ei,ceriul, homo, omul, fronsu, fruntea, anghelus, îngerul.

Iar nici unie cuvinte nu sântusă nu fie potrivnice cu latineşte,sau la început sau la sfârşit,iar unele stauneclătite,cumu-i barba-barba,luna-luna,şi altele ca acestea:vinum-vinul,panispâine,manus-mena,culter-cuţit”„Neamul Târai Moldovei de unde se tărăgănează?

Din Ţările Râmului tot omul să creadzăTraian întâiu,împăratul,supuindu pre dahiiDragoş apoi în moldoveni premenindu pe vlahi,Martor este Troianul,şanţul în ţara noastră Şi Turnul-Săverinul,munteni,în ţara voastră”

 

 

 

 

In loc de INCHEIERE:

Începând cu anii 2000, deschiderea treptată a arhivelor si accesul la documente inaccesibile pana atunci  din R. Moldova,  Ucraina şi Rusia,  a arătat că teoria moldovenismului a fost creată de sovietici din scopuri pur politice, pentru justificarea anexării Basarabiei la  URSS.

 Adeptii „statalismului moldovenist” si ai „teoriei moldovenismului”, au urmarit si urmaresc sa induca  o stare artificiala de confuzie.

 ‘Moldovenistii” ignora cu buna stiinta faptul ca Moldova istorica si-a avut intotdeauna capitala pe partea dreapta a Prutului, fie ca a fost Baia, Suceava, sau mai tarziu Iasi si ca actuala Republica Moldova, alcatuita din cateva judete vechi  moldovenesti, nu este decat o tara artificiala, fara traditie, fara resurse si fara posibilitati economice de a supravietui de una singura si de aceea fara destin, o creatura a Rusiei imperialiste  interesata sa-si perpetueze dominatia strategica in aceasta parte a Europei.

Iata de ce, viitorul acestui tinut romanesc poate  fi doar in cadrul unei singure Romanii, fie ca unora le place sau nu, fie ca unii sunt constienti sau nu.

Savantul si marele om politic american Benjamin Franklin spunea in perioada formarii natiunii americane :  „Gentlemen, we better hang together or will surely hang separately”. 

In pofida jocului de cuvinte din engleza, traducerea libera in contextul actual ar suna cam asa:

Fratilor, mai bine sa fim impreuna, deoarece separati vom dispare in mod sigur ”.

Si nu este vorba doar de teritoriu, ci mai ales de poporul roman, care s-a format inclusiv in acest spatiu al Basarabiei.

Este vorba de ROMANIA definita ca fiind “complexul alcatuit din teritoriul national (teritoriul de formare si dezvoltare al poporului roman), populatia aferenta acestui teritoriu si natiunea romana raspandita in afara acestui teritoriu.”

 Doar asa vom putea avea sentimentul profund ca apartinem unui loc al nostru indiferent de vanturile care bat dinspre Rasarit sau dinspre Apus. 

Iar o asemenea definitie a Romaniei ne da constiinta unui neam cu adevarat mare si important intre neamurile lumii, un neam care poate si trebuie sa-si impuna vointa asupra destinului sau national.

A trecut vremea discutiilor despre unire…

Acum, cand  celor din din stanga Prutului li se insufla propaganda perversa moldovenista, a unei natiuni diferite de cea romana, este important sa gasim solutiile si sa actionam impreuna pentru a supravietui ca natiune unita. 

Nenumaratele incercari unioniste sporadice, asemeni unor izvoare care devin rauri, trebuie sa se transforme in marele fluviu al Unirii care sa ne poarte spre telul nostru comun, Romania Reintregita.

25/07/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criza majora credibila si natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

– David Rockefeller – într-un discurs din 23 septembrie 1994 la un dineu al ambasadorilor ONU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

David Rockefeller Senior (n. 12 iunie 1915 în New York City), este un om de afaceri american, adept al globalismului și patriarhul actual al familiei Rockefeller.

Este cel mai tânăr supraviețuitor și singurul copil al lui John D. Rockefeller Jr. și Abby Aldrich Rockefeller, și nepotul în viață al magnatului John D. Rockefeller, fondator al Standard Oil.  

Este căsătorit cu Margaret „Peggy” McGrath și are șase copii: David, Abby, Neva, Peggy, Richard și Eileen.

Averea sa netă este estimată la 2.2 miliarde dolari, intrând astfel în rândul celor mai bogati 300 de oameni din lume

Rockefeller, are conexiuni cu Agenția Centrală de Informații (CIA) si in plus, el  este membru al Consiliului Consultativ pentru Grupul Bilderberg.

 

Intre declaratiile sale memorabile se detaseaza si aceasta :

 

„Unii chiar cred ca suntem parte a unei societati secrete ce lucreaza impotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite ale Americii, ma caracterizeaza pe mine si pe familia mea ca ‘Internationalisti’ ce s-au raliat cu alte persoane din toata lumea pentru a edifica o structura mai integrata global si politic (n.ed. Noua Ordine Mondiala) – o lume – daca vreti sa o numiti asa. Daca aceasta este acuzatia, atunci ma declar vinovat – si sunt mandru de acest lucru!”

– David Rockefeller in cartea „Memoriile” (Memoirs, pag. 405, New York: Random House, 2002)

 

10/01/2016 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: