CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Eroii care au infaptuit Marea Unire a românilor. VIDEO

Hora

Nicolae Grigorescu – Hora

 

 

 

Poporul român este printre cele mai vechi din Europa. Primele sale forme de organizare teritoriala după trecerea migratorilor s-au numit „romanii populare”, iar în secolele X-XIII au intemeiat structuri statale: ducate, cnezate sau voievodate, din care în secolele XIII-XIV s-au coagulat cele trei ţări române, de religie ortodoxă.
Românii din Transilvania s-au apărat trei secole de atacurile regatului Ungariei, însă în cele din urmă teritoriul dintre munţi a fost cotropit si colonizat de maghiari, secui şi saşi, uniţi în 1437 de actul Unio Trium Naţionum.

Transilvania a fost redenumită „Ardeal”, ortodoxia a fost scoasă în afara legii, iar terenurile au fost acordate fidelilor coroanei.

Austria a ocupat Transilvania în 1691 şi a anexat Bucovina în 1775, iar Rusia a cotropit în 1812 tinutul romanesc dintre Prut si Nistru pe care l-a numit Basarabia.

Ideea statului unitar român a apărut în 1744, cînd Inochentie Micu-Klein a scris Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (Petiţia Valahilor din Transilvania), urmat de intelectualii ardeleni greco-catolici Gheorghe Şincai şi Petru Maior. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, în 1784, a prefigurat Revoluţia de la 1848, cînd la Blaj s-a strigat „Noi vrem să ne unim cu ţara!”

După Unirea în 1859 a principatelor Moldova şi Ţara Românească, România şi-a proclamat independenţa în 1877.
Regele Carol I a susţinut lupta naţională a românilor din Austro-Ungaria, în forme discrete şi indirecte. Lupta pentru unire a fost dusă pe plan politic, de Partidul Naţional Român din Transilvania, care în perioada 1882-1892 a redactat Memorandul în mai multe limbi, ceea ce a dus la cunoaşterea problemei românilor în toată Europa (maghiarizarea forţată).
La creşterea dorinţei de unire a contribuit şi progresul României sub domnia de 40 de ani a lui Carol I. După doi ani de neutralitate, armata română a intrat în război de partea Antantei şi contra Puterilor Centrale şi forţa armelor a dus, după alţi doi ani, la unirea Basarabiei (27 martie 1918), Bucovinei (28 noiembrie 1918) şi a Transilvaniei (1 decembrie 1918 / 18 noiembrie 1918 pe stil vechi) cu patria mamă. Statul naţional unitar a fost recunoscut internaţional şi consfinţit de Constituţia din 1923.

La sfîrşitul Primului Război Mondial, marile puteri aveau interesul ca naţiunile etnice să devină independente. Cele două mari imperii europene, Austro-Ungaria şi Rusia, au fost dezmembrate şi au apărut statele naţionale, republici şi regate.

La implinirea visului de a trăi într-un singur stat şi-a adus contribuţia o clasa politica insufletita de un patriotism de nezduncinat.
1 Decembrie, Ziua Naţională, este o sărbătoare, dar pentru romani are şi o notă de tristeţe, acum cand de la cel mai important eveniment din istoria României au trecut 100 de ani, însă ţara nu mai este aceeaşi ca in urma cu un secol.

Avem milioane de români în afara graniţelor, dar păstrăm speranţa să trăim laolaltă, intr-un viitor mai bun. Ne gîndim la românii din afara României şi nu putem uita că sîntem de acelaşi neam şi vorbim aceeaşi limbă.

La mulţi ani, România, la multi ani români, oriunde v-ati afla !

 

 Sursa: http://www.graiul.ro/2018/11/30/eroii-marii-uniri/

 

 

 

 

CITITI SI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/05/ziua-de-5-decembrie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/05/o-istorie-a-zilei-de-5-decembrie-video/

 

 

 

 

05/12/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

MOLDOVENI NEINFRICATI. Tricolorul basarabeanului Gheorghe Muruziuc

 

 

Fișier:Flag of Romania.svg

 

 

 

Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

 

 

În dimineaţa zilei de 28 iunie 1966, un Tricolor flutura deasupra Fabricii de zahăr din Alexăndreni, o localitate a  Basarabiei ocupate de sovietici.

28 iunie 1966 era o zi de marţi. În acea zi, orăşelul Alexăndreni de lângă Bălţi a devenit centrul unei informaţii cu caracter strict secret pentru conducerea de partid şi de stat a RSS Moldoveneşti. Însă cu  cât aceştia au încercat să o dosească, cu atât noutatea s-a raspandit mai iute , căci, cu o viteză de neînchipuit, oamenii o transmiteau prin şoapte unii altora.

 Nu au tăcut nici posturile de radio „vrăjmaşe” din Europa.
Aşadar, începând cu ora 4.30, mai multe apeluri telefonice sau bătăi în uşă i-au trezit pe unii demnitari de partid, de miliţie şi de securitate din Alexăndreni, Sângerei şi Bălţi.

 

– Tovarăşe secretar. Ieşiţi afară şi priviţi. Pe coşul fabricii de zahăr atârnă un drapel care seamănă cu cel al României.
– Un tricolor românesc? La fabrică? Incredibil!

 

Buimatici, frecându-şi ochii de câteva ori, de parcă visau, toţi ca unul înlemneau la cele văzute: într-adevăr, pe coşul fabricii de zahăr din localitate, la circa 40 de metri înălţime, flutura un ditamai tricolor, iar alături, pe o ţeavă, stătea un omulean.

Informaţia a fost transmisă de urgenţă organelor competente de la Chişinău.

– Cine este cel de sus?
– Gheorghe Muruziuc. Lucrează electrician la noi, la fabrică. Îl cunoaşteţi…

 

 

Gheorghe Muruziuc s-a născut la 19 noiembrie 1930 în orăşelul Făleşti, fiind cel mai mare din cei opt copii ai lui Pavel şi Ana Muruziuc, şi a avut soarta copiilor care s-au născut cu puţin înainte de război: a îndurat mizeria războiului, foametei, colectivizării, deportărilor, precum şi promisiunea construcţiei comunismului.

 A urmat primele patru clase la şcoala primară românească din localitate (unde şi-a pus bazele idealurilor sale), iar opt clase le-a absolvit la sovietici.

 Apoi soarta l-a mânat în Rusia, la o şcoală FZO (de meserii), un fel de lagăr din care nu aveai dreptul să pleci. A lucrat mai întâi în Abhazia, unde a ajuns în 1952, după care – în regiunea Rostov, la o mină de cărbune. În Abhazia s-a căsătorit cu o tătăroaică, Ana, iar în regiunea Rostov s-au născut cei doi copii ai lor: Mihail în 1953 şi Vadim în 1956. În 1962 revine în Moldova şi se angajează la Fabrica de zahăr din Alexăndreni.

 În luna martie 1966, devine candidat în Partidul Comunist.

Realităţile văzute în Rusia, dar mai ales cele din Moldova l-au dezamăgit. Numai nu comunism putea fi considerat ceea ce îi tot băgau în cap ideologii sovietici, iar politica naţională din RSS Moldovenească rămânea doar pe hârtie – ruşii au dat năvală peste tot, au ocupat toate funcţiile importante, iar cultura naţională era neglijată prin eliminarea elementelor naţionale.

În 1965 i-a trimis o telegramă lui Brejnev, scriindu-i despre dezordinea de la fabrica la care lucra. Mare i-a fost mirarea că, la întoarcerea de la poştă, a fost invitat direct la şedinţa comitetului de partid al fabricii. Nu înţelegea cum de s-a întâmplat că cele scrise lui Brejnev au ajuns mai repede la urechile şefilor decât la destinatar.

La şedinţă, mai-mari întreprinderii au recunoscut că fabrica lucrează prost, ceea ce nu însemna că el trebuia să-i scrie lui Brejnev. Cu toate astea, secretarul de partid l-a numit duşman al puterii sovietice. Din acel moment a început a fi persecutat la locul de muncă.

Nu o dată şi-a revărsat emoţiile şi dezacordul, discutând cu colegii de serviciu şi în cercurile prietenilor, inclusiv la şedinţele publice de la fabrică.

De exemplu, la o lecţie publică, ţinută de un agronom de la fabrică, pe tema „formării RSS Moldoveneşti şi ajutorului acordat de poporul rus la eliberarea moldovenilor”, Gheorghe Muruziuc l-a întrebat direct pe vorbitor de ce guvernul URSS împiedică Moldova să se unească cu România.

Procurorul avea să constate mai târziu: „Începând cu 1964, permanent a desfăşurat agitaţie şi propagandă îndreptată la aţâţarea vrajbei naţionale dintre moldoveni şi alte naţiunii conlocuitoare a URSS.

Muruziuc a susţinut că în Moldova există discriminare, exprimată prin limitarea şi ignorarea băştinaşilor, a drepturilor lor cetăţeneşti şi de muncă.

El, de asemenea, a declarat că politica naţională din Moldova nu exprimă interesele poporului moldovenesc, cultura moldovenească (obiceiurile, limba, alfabetul) nu se dezvoltă în măsura dorită şi nu are nimic în comun cu cea rusă, ucraineană sau cu alte culturi ale popoarelor URSS.

În legătură cu aceasta, Muruziuc a desfăşurat agitaţie şi propagandă pentru ca Moldova fie să se constituie într-un stat aparte, fie să se unească cu Republica Socialistă România. Doar în rezultatul unirii, problemele naţionale ale Moldovei vor fi soluţionate”.

Întrucât criticile aduse conducerii fabricii n-au dat niciun rezultat, Gheorghe Muruziuc a decis să întreprindă acţiuni concrete.

Mai întâi, la 12 iunie 1966, în ziua alegerilor în Sovietul Suprem al URSS, a încercat să confecţioneze şi să arboreze pe coşul fabricii un drapel tricolor românesc, pentru a protesta astfel împotriva discriminării moldovenilor, dar a fost împiedicat de soţie. Următoarea acţiune a fost fixată pentru 28 iunie.

Cităm din mărturiile lui la interogatoriul din 29 iunie: „Într-adevăr, eu, la 28 iunie 1966, aproximativ la ora 4 dimineaţă, m-am urcat pe coşul de 45 de metri al fabricii şi acolo am arborat drapelul României. M-am aflat acolo până la ora 9. Drapelul l-am confecţionat de unul singur.

Stofa roşie am cumpărat-o, duminică, 26 iunie, din magazinul din localitate. Am cumpărat doi metri, la preţul de o rublă 07 copeici metrul. Stofa albastră am cumpărat-o în aceeaşi zi în magazinul din or. Alexăndreni. Am cumpărat un metru la preţul de o rub. 60 cop.

Stofa galbenă am luat-o de-acasă, dintr-o fostă faţă de pernă în care păstram ciorapii, fularele de iarnă etc. Drapelul l-am cusut în seara de 27 iunie în debaraua mea. Nimeni nu m-a văzut.

 Pe teritoriul fabricii am intrat sărind gardul. Din secţia unde lucrez am luat căngile şi m-am urcat pe coş. Toate acestea le-am întreprins conştient şi chibzuit.

Prin aceasta am încercat să arăt că Moldova este teritoriu al României şi eu doresc ca Moldova să se unească cu România. Am demonstrat întregii lumi şi conducerii dorinţa mea – că [Moldova] trebuie să se unească cu România.

Anume pentru aceasta am ales ziua anexării Basarabiei. Ideea de a arbora drapelul mi-a venit după ce am privit la televizor o emisiune despre anexarea Basarabiei la 28 iunie. Moldova trebuie să se unească cu România, întrucât avem aceeaşi limbă, obiceiuri şi, anterior, am fost împreună”.

Conştient că vor încerca să-l dea jos cu orice preţ, Muruziuc s-a înarmat cu pietre, aşa încât atunci când au încercat să urce după el, a dat drumul unei cărămizi şi „salvamontistul” s-a retras…

În aceeaşi zi de 28 iunie i-a fost deschis un dosar penal, art. 71 Cod Penal al RSSM – aţâţarea vrajbei interetnice – şi art. 218 – huliganism. A fost percheziţionat la domiciliu, unde nu s-a găsit nimic deosebit, cu excepţia unei scrisori adresate lui Brejnev, pe care îl informa despre activitatea nesatisfăcătoare a fabricii de zahăr.

La 3 iulie a fost arestat. La început, ancheta a fost efectuată de procuratura r-lui Lazovsk, iar mai târziu a fost preluată de KGB.

La 30 iunie a fost convocată, de urgenţă, adunarea generală a membrilor de partid de la fabrică. Şi aici, Gh. Muruziuc şi-a apărat poziţia – moldoveni sunt discriminaţi, iar Basarabia a fost anexată în 1940 de către URSS. „Consider că Basarabia, în anul 1940, fără nici un temei a fost ruptă de la România şi incorporată în URSS în calitate de RSS Moldovenească.

 Prin acest act violent, a fost despărţit poporul moldovenesc, o parte a rămas în România, cealaltă – în URSS. Mai devreme sau mai târziu, RSS Moldovenească va ieşi din componenţa URSS şi fie se va constitui în calitate de stat suveran, fie se va uni cu România. Sunt convins de aceasta”, a spus el. Ca rezultat, a fost exclus din partid.

Au urmat nenumărate interogatorii şi confruntări la Securitate. Astfel, la interogatoriul din 13 iulie, Gh. Muruziuc explica: „Într-adevăr, eu de mai multe ori am afirmat că problema cadrelor naţionale existentă în Moldova adesea conduce la devierea politicii naţionale, întrucât cadrele de conducere de alte naţionalităţi nu înţeleg muncitorii locali. Aceasta are loc din cauza că ei (şefii – n.n) nu cunosc limba, obiceiurile şi alte (…).

 Într-adevăr sunt convins că cultura moldovenească poate să se dezvolte mult mai dinamic, dacă Moldova s-ar uni cu Republica Socialistă România, deoarece strămoşii noştri au aceleaşi cultură, limbă şi obiceiuri”.

Despre politica de cadre, Muruziuc explica: „Când aceste persoane (Andrei Veşcă, Vitor Burduniuc, Ion Mânzatu ş.a. – colegii lui de lucru – n.n.) s-au pronunţat deschis asupra faptului că administraţia nu ţine cont de faptul că la fabrica noastră există cadre calificate care sunt folosite ca muncitori necalificaţi, dar, din motive necunoscute, invită muncitori din alte regiuni, ei au fost învinuiţi de naţionalism. Aproximativ în luna mai 1965 m-am întâlnit la stadionul fabricii cu Veşcă (Andrei).

Nu ţin minte exact despre ce vorbeam, ştiu că am vorbit şi despre problema asemănării limbii moldoveneşti cu cea română şi că alfabetul rusesc nu poate reda toate nuanţele limbii moldoveneşti.

De exemplu, Veşcă îmi spunea că numele meu Gheorghe, dacă îl scrii cu litere ruse, literele „e” şi „o” sună despărţite una de alta, prin aceasta deformându-se numele meu, în timp ce (în română) ele se pronunţă împreună”. (…)

 După părerea mea, împărţim fără temei cultura noastră în moldovenească şi română… Cultura moldovenească şi cea română formează un tot întreg. (…) Neregulile de la fabrică eu le-am pus pe seama conducerii fabricii, persoane care nu sunt băştinaşe, adică nu sunt moldoveni, sunt veniţi, iar interesul lor se rezumă doar la un salariu mare şi cât mai puţin să lucreze”.

La interogatoriul din 1 august, Gh. Muruziuc relata un fapt foarte interesant, care l-a marcat: „În luna martie, nu ţin minte data, seara, întâmplător m-am întâlnit cu el (avocatul Vasile Scripcaru) în cafeneaua oraşului Făleşti.

 Ne-am aşezat la o masă să luăm cina. Scripcaru avea un radiotranzistor pe care l-a deschis la Radio Bucureşti. Se transmitea muzică populară românească. În această vreme, s-a apropiat de noi chelneriţa, nu-i cunosc numele, de aproximativ 38-40 de ani; înaltă, smoliţică şi, adresându-se lui Scripcaru, l-a întrebat dacă e adevărat că între România şi URSS s-a încheiat un tratat privind libera trecere pentru vizitarea neamurilor.

Ea ne-a lămurit că soţul ei are motocicletă şi ei ar dori să meargă la rudele lor din România”.

În cadrul anchetei, anchetatorul a pus la dubiu capacităţile mintale ale lui Muruziuc şi a dispus efectuarea expertizei psihiatrice (efectuată între 21 septembrie şi 11 octombrie 1966).

Concluzia expertizei a fost clară – învinuitul nu suferă de asemenea maladie. Sora lui Gheorghe Muruziuc, Elena, care locuieşte la Ungheni, mi-a mărturisit că o doamnă, membră a comisiei de expertiză, i-ar fi şoptit chiar din start: „Ştii, Gheorghe, comisia poate decide orice, însă te consider sănătos şi nu voi admite să fii declarat alienat”. După eliberare, Gh. Muruziuc a căutat-o mult timp să-i mulţumească, dar n-a găsit-o.

Ancheta a fost efectuată într-un termen-record, timp de patru luni (pe parcursul investigărilor, Muruziuc a refuzat avocatul). La 29 octombrie i-a fost înmânat rechizitoriul. Peste două săptămâni, la 16 noiembrie 1966, Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti, după două zile de şedinţă specială ţinută la Bălţi, l-a condamnat pe Gheorghe Muruziuc la doi ani privaţiune de libertate, regim general.

A fost internat în lagărul din Sverdlovsk (fostul Ivdellag, unul din locul deţinerii moldovenilor arestaţi de NKVD după 28 iunie 1940) şi a stat termenul integral.
Potrivit unei expertize, drapelul lui Gheorghe Muruziuc avea următoarele dimensiuni: doi metri şi 57 centimetri lungime şi 78 centimetri lăţime. A fost ars la 13 ianuarie 1967 de către colaboratorii KGB.

Revenit la baştină, el a lucrat la Bălţi la o întreprindere de construcţie. A fost reabilitat prin Hotărârea Judecătoriei Supreme a RSSM din 11 martie 1991. În anii de renaştere naţională s-a implicat activ în lupta basarabenilor pentru idealurile naţionale, idealuri pentru care a făcut doi ani de lagăr. Cel puţin, unul din visele lui Gh. Muruziuc s-a realizat – Republica Moldova este astăzi stat independent.

Gheorghe Muruziuc a decedat la 25 septembrie 1998, fiind înmormântat în cimitirul din Făleşti. Au mai rămas în viaţă fratele Victor şi sora Elena. Copiii săi – Mihail şi Vadim – îşi câştigă pâinea cum pot.

Am căutat numele lui Gheorghe Muruziuc într-un dicţionar enciclopedic ilustrat, editat recent la Chişinău. Lipseşte.

Numele lui este amintit sporadic în manualele de istorie, iar la Făleşti nu există nici măcar o stradă care să-i poarte numele, deşi în arhiva primăriei poate se mai păstrează demersul prietenului lui, Gheorghe Ghimpu, care cerea redenumirea unei străzi în memoria lui Gheorghe Muruziuc. Demersul aşa şi n-a mai fost discutat…

P.S. Cred că, cel puţin în şcolile din Făleşti şi Alexăndreni, prima lecţie din 1 septembrie – care urmează să fie dedicată represiunilor comuniste şi rezistenţei antisovietice – ar trebui să-i fie consacrată lui Gheorghe Muruziuc.

 

 

Mihai Taşcă, doctor în drept, secretarul Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova

 

 

Ziarul Timpul, Chisinau

14/05/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

DOSOFTEI: ”Descălecat-au ţara domnul Dragoş-vodă, Fericită, buiacă, cu tot feli de rodă, Când au adus într-însă româneasca limbă.”

 

Sfântul Ierarh Dosoftei ( n. 26 octombrie 1624, Suceava – d. 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkvaa),  fost un călugăr cărturar din secolul al XVII-lea, mitropolit al Moldovei (1671-1673 ; 1675-1686), şi mărturisitor pentru credinţa ortodoxă. Numele sau de botez a fost Dimitrie Barila.

 

 

 

 

DOSOFTEI

 

 

A  învăţat la Iaşi probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la mănăstirea “ Sf. Trei lerarhi”, apoi la şcoala Frăţiei ortodoxe din Lvov, unde a făcut studii umaniste şi de limbi straine.

Cunoştea limba elenă, latina, slavona şi polona. Datorită relaţiilor sale cu patriarhul Moscovei şi cu Nicolae Milescu, aflat in Rusia , a adus de acolo  un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Iaşi, în româneşte, principalele cărţi liturgice, unele traduse de el însuşi.

 Dosoftei  fost unul dintre ierarhii  care au promovat introducerea limbii române în biserică.

Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huşi (1658 – 1660) şi Roman (1660 – 1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 şi 1675 – 1686). În toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de oştile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.

A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet naţional, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală şi din cea istorică în româneşte, primul traducator al cărţilor de slujbă în româneşte în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii, unul dintre primii cunoscători şi traducători din literatura patristică şi post patristică şi care a contribuit la formarea limbii literare româneşti.

In anul 2005, Biserica Ortodoxa Romana l-a proclamat sfant.Prăznuirea lui se face la 13 decembrie.

 

 

Lucrari tiparite:

 

 

  • Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., şi 8634 de versuri (la un loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu)

  • Dumnezeiasca Liturghie, Iaşi, 1679 (ed. a Ii-a, Iaşi, 1683);

  • Psaltirea de-nţeles, Iaşi, 1680 (text paralel: slavon şi român);

  • Molitălvnic de-nţeles, Iaşi, 1683, având, după prefaţă, un

  • Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;

  • Parimiile preste an, Iaşi, 1683, având tipărit din nou

  • Poemul cronologic, cu mici adaosuri şi modificări.

  • Viaţa şi petriaceria sfinţilor, 4 vol Iaşi, 1682-1686, lucrare de compilaţie, după izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) şi slave.

 

 

moldavianoldcoat-wijsbergen-stema-mare-a-moldovei

 Stema mare a Moldovei în armorialul Wijsbergen

 

Stihuri la luminatul herb al Ţării Moldovei.

Capul cel de buor, de fiară vestită
Sămnează putere ţării nesmintită.
Pre cîtu-i de mare fiara şi buiacă,
Coarnele-n păşune la pămînt îş pleacă.
De pre chip să vede bourul ce-i place,
C-ar vrea-n toată vremea să stea ţara-n pace.

Dosoftei 1679.

“Domnii Ţărâi Moldovei pus-au nevoinţă

 De-au învăţatu-ş ţara direaptă-n credinţă,

 Pravoslavnica lege ferind necorcită,

Şi-n ceri Hristos le cruţă viaţă fericită.

Descălecat-au ţara domnul Dragoş-vodă,

Fericită, buiacă, cu tot feli de rodă,

Când au adus într-însă româneasca limbă.”

Dosoftei, Psaltirea in versuri

Wikipedia, enciclopedia libera

07/05/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: