O minciună ordinară, la început de guvernare: ”Pentru pensii, în ultimele două luni ale anului nu au fost prevăzuți bani”
Guvernarea a început printr-o miniciună ordinară. Cu puternic impact.
S-au dat de gol. În numai câteva zile, au fost prinși cu minciuna. Nu putem uita. În 26 noiembrie, Klaus Iohannis a declarat:
„Pentru pensii, în ultimele două luni ale anului nu au fost prevăzuți bani”.
Și, așa cum pe bună dreptate remarca ziaristul Cristi Șelaru, banii erau. Pentru că plățile pensiilor pentru luna noiembrie, de exemplu, s-au făcut începând la data de 1.
Dar culmea este că și premierul Ludovic Orban, împreună cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu au făcut aceeași afirmație. Nu sunt bani de pensii. Și, după cum s-a dovedit, bani erau.
Guvernarea a început printr-o miniciună ordinară. Cu puternic impact.
Pentru cei aproape cinci milioane de pensionari, anunțul repetat, făcut de la cel mai înalt nivel al statului, a reprezentat o teribilă traumă. În prag de Sărbători. Dar și în prag de iarnă.
Niciodată o minciună atât de mare nu a avut picioare atât de scurte. Dar, între timp, Klaus Iohannis e cu sacii în căruță. A fost reales. Și la un scor umilitor pentru PSD.
Rectifcarea bugetară, ultima din acest an și prima făcută de Guvernul Orban, a fost o operațiune care a excelat prin discreție. Rectificarea s-a făcut în 28 noiembrie. Și, așa cum am mai explicat de mai multe ori, ca la orice rectificare făcută de oricare Guvern, s-au luat fonduri rămase necheltuite de unele ministere și s-au alocat acolo unde era nevoie de bani.
În „România educată”, proiect major al lui Klaus Iohannis, pe care s-a jurat să-l ducă la bun sfârșit în cel de-al doilea mandat, cu ocazia primei rectificări bugetare în care președintele a avut un cuvânt de spus, Educația a pierdut sume consistente de bani.
Se va spune, poate pe bună dreptate, că Guvernul Dăncilă nu s-a priceput să consume acești bani și că de aceea mai multe sute de milioane și-au luat zborul. În schimb, serviciile secrete s-au priceput să consume în acest an de două ori electoral.
Și, ca atare, cu ocazia rectificării de acum câteva zile, au primit sume suplimentare. Firește, Ludovic Orban s-a dovedit a fi cel mai generos cu Serviciul Român de Informații. În legătură cu care președintele Klaus Iohannis declarase anterior că e pe butuci. Și, în consecință, neapărat trebuie să primească un buget sporit.
Niciodată până acum o rectificare bugetară nu s-a făcut atât de discret. Cu atât de puțină transparență. Iar explicația nu poate fi alta decât dorința lui Klaus Iohannis, a premierului și a ministrului Finanțelor de a-și ascunde minciuna.
Iar rectificarea, tocmai din acest motiv, este o rectificare a minciunii.
Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog
IN R.MOLDOVA O OFICINA DIVERSIONISTA AUTOINTITULATA ” PATRIOTISM MD”, REGURGITEAZA NON STOP MIZERII PROPAGANDISTICE ANTIROMANESTI IN CEL MAI PUR STIL SOVIETIC
”Minciuni al istoriografiei româneşti
“Calitatea care îmi repugnă
(mă dezgustă) mai mult la
români, este şmecheria.”
I.Iliescu
Dezlegînd sacul cu minciuni al istoriografiei româneşti, îndată te loveşte la nări o duhoare specifcă, de parcă aceste minciuni o veşnicie s-ar fi aflat închise în saloanele oligarhiei politice de pe Dîmboviţa, neventilate veacuri la rînd de aerul greoi şi stătut al expansionismului şi şovinismului mare românesc. Stai la îndoială şi de loc nu te poţi dumeri: ori istoricii fac politică, ori politicienii fac istorie? Aşa-i istoriografia la români…
De cînd politicienii şi istoricii români au simţit nevoia de a cîrpi minciuni despre neamul moldovenilor?
Răspuns: De cînd e România… „1861, dec. 11/23. Proclamaţia către naţiune a lui Al.I.Cuza, prin care aduce la cunoştinţă ofcial că “Unirea” (o parte din teritoriul moldovenesc, dintre Prut şi Milcov cu Valahia) este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată”.
Cum vedem, odată cu naşterea noului stat, cu numele România, apare şi povestea (minciuna) cum că o naţionalitate ar putea fi „lichidată” iar alta „întemeiată” printr-un act volitiv de moment, printr-o declaraţie de la tribună sau o hotărîre a instituţiei puterii. De parcă domnitorul unionist n-ar fi cunoscut un lucru simplu de tot că naţiunile nu apar din senin la porunca ştiucii sau chiar a unui domnitor. Că naşterea lor e un proces îndelungat şi anevoios, iar odată ce s-au născut, nimeni nu le poate proclama nule. Ele nu pier, chiar de s-ar afla sub papucul românesc.
Poporul moldovenesc dintre Prut şi Nistru timp de 22 de ani a îndurat un regim de ocupaţie românească din cele mai barbare însoţit de o campanie de denaţionalizare de proporţii înfiorătoare. Dar ce folos din aceste opinteli colonizatoare? Moldovenii cum au fost, aşa şi au rămas tot moldoveni. Nici moldovenii dintre Prut şi Milcov nu s-au făcut chiar atît de romani, cum s-ar crede, cu toate că procesul de denaţionalizare (muntenizare) durează acolo aproape 150 de ani. Moldovenii din România pînă acum se ştiu de moldoveni, cunoscînd prea bine deosebirea lor de munteni. Aici nu e vorba numai de specifcul graiului (cu toate că şi acesta e un indice însemnat), dar, în primul rînd, de caracterul, mentalitatea şi psihicul naţional al moldovanului, care, la drept vorbind, nu numai că nu se aseamănă, dar e diametral opus, e contrastant cu cel al românului (munteanului). Ce n-ar spune românii, moldovanul e făcut cu totul din alt aluat. Nu dorim să le pricinuim românilor prea mare obidă enumărînd aceste calităţi, în majoritate contrare, antagonice ce îi deosebesc pe moldoveni de români. Vom aminti doar o expresie generalizatoare, dar cu mult tîlc, a unui mare moldovan din România, care a spus: “Cu cît merg mai spre răsărit cu atît oamenii sînt mai aproape de natură şi de Dumnezeu” (M.Sadoveanu). N-ar fi rău să cunoască acest lucru şi iconizatorii neamului românesc de la noi.
Moldovenii şi românii vorbesc o limbă reciproc înţeleasă. Limba, cum se ştie, nicidecum nu e singurul criteriu în determinarea unei naţiuni. În America Latină zeci de popoare vorbesc o singură limbă (spaniola), dar se consideră şi sînt recunoscute de toată lumea ca state şi naţiuni diferite. Şi nimeni acolo nu face nici o tragedie din această varietate de naţiuni, nimeni nu-şi aprinde paie în cap de scîrbă şi mînie, cum fac acest lucru guvernanţii români.
Exemple asemănătoare putem aduce din toată lumea. Dar de ce să le căutăm prin lume, cînd ele sînt aici, la noi: Republica Moldova şi România sînt două state, în care trăiesc două popoare, două naţiuni, fecare avînd destinul său istoric diferit. Că doar nu pentru flori de cuc strămoşii noştri, mai bine de jumătate de mileniu, au purtat lupte crîncene, pe viaţa şi moarte, împotriva numeroşilor duşmani (printre ei şi valahii, aliaţii turcilor!) apărîndu-şi finţa de neam şi independenţa statală, făurindu-şi de-a lungul veacurilor şi o comoară cultural-istorică naţională moldoveneasca, de o originalitate inconfundabilă şi de mare preţ, cunoscută de întreaga civilizaţie europeană.
Declaraţia lui A.I.Cuza despre „întemeierea” naţiunii române în ziua de 11/23 decembrie 1861 a fost prima minciună de mare calibru lansată din vîrful puterii chiar la naşterea statului român. Prin această minciuna s-a comis o mare nedreptate faţă de moldoveni, egalînd cu un adevărat act de genocid. Că doar a existat o variantă cu faţă omenească a unirii principatelor şi creării statului român pe principii democratice, prin care se prevedea respectarea tuturor drepturilor şi intereselor naţionale şi general-umane ale moldovenilor.
Cunoscînd prea bine năravul (vicleşugul) unioniştilor şi al românilor, Adunarea ad-hoc a Moldovei încă la 1857 (20 decembrie) votează o rezoluţie prin care se adresează puterilor garante cu rugămintea de a „să prevedea şi a stătornici calea prin care Principatele Unite, la orice călcare a drepturilor lor, de orice parte ar proveni, să poată cere şi dobîndi puternicul sprijin al marelui Areopagiu (tribunal suprem)”.
E ştiut că statele garante (Marea Britanie, Franţa, Rusia, Austria, Prusia, Turcia, Regatul Sardiniei) care au monitorizat unirea principatelor au fost foarte precaute în această privinţă, propunînd o variantă înţeleaptă de creare a noii statalităţi, cu respectarea drepturilor naţionale şi general-demociatice ale fecării părţi integrante.
La Conferinţa de la Paris (mai-august 1858) a celor şapte ţări garante s-a luat o hotărîre prin care se stabilea viitorul statut politic şi administrativ al principatelor şi care sumar se reducea la următoarele: cele două ţări vor purta numele Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, fecare cu domn, guvern şi legislativ. Se va înfinţa Comisia Centrală din legiuitori din ambele părţi pentru alcătuirea legilor comune şi Curtea de Casaţie unică. Această hotărîre, cum vedem, oferea ambelor părţi o autonomie largă, nelăsînd şanse vreunei din ele de a-şi afrma hegemonia sau a încălca drepturile naţionale sau de altă natură ale celeilalte.
De s-ar fi respectat aceste principii politice în crearea statalităţii Principatelor Unite, astăzi n-ar fi însemnat nici un păcat unirea Republicii Moldova cu consîngenii noştri dintre Prut şi Milcov. Însă forţele unioniste din Moldova, în cîrdăşie cu românii, prin vicleşug şi diferite manevre şmechereşti, au înşelat ţările garante, ignorînd totalmente hotărîrea Conferinţei de la Paris şi călcînd în picioare voinţa maselor populare. Aceste forţe au aplicat o variantă monstruoasă a unirii, discriminatorie şi pagubitoare pentru moldoveni. În urma acestor manevre, moldovenii au fost aduşi în casa nouă nu ca stăpîni de rînd cu românii, dar în calitate de chiriaşi anonimi, lipsiţi de orice drepturi.
Datorită poziţiei trădătoare a unioniştilor din Principatul Moldovei, moldovenii au fost lipsiţi chiar şi de dreptul de a purta în continuare numele său de neam tradiţional-istoric – moldoveni, de a-şi numi limba cu numele strămoşesc – moldovenească, iar românii vor fi liberi în toate acţiunile lor antimoldoveneşti; vor desfăşura o campanie de demoldovenizare a moldovenilor, cu scopuri etnocide de a scoate neamul moldovenilor din circuitul istoric, de a-l despoia de toate valorile lui naţional-spirituale, şi să-l zătrească cu desăvirşire din istorie, din prezent şi viitor.
Datorită acestei uniri monstruoase a şi apărut o istorie cu români de pretutindeni”, fără moldoveni, cu minciuni care îngheaţă apele în luna cuptorului…”
Cititi va rog si :https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/10/09/23840/
IN R.MOLDOVA OFICINA INTITULATA ” PATRIOTISM MD”, DIFUZEAZĂ PROPAGANDĂ ANTIROMANEASCĂ ÎN CEL MAI PUR STIL SOVIETIC
In ceea ce a mai ramas din Basarabia sfasiata teritorial de Stalin, in actuala R.Moldova , si-au intensificat activitatile antiromanesti niste neica nimeni,o mana de indivizi penibili care se se screm sa construiasca strambe istorii si false identitati, pentru moldovenii care incearca sa iasa de sub stapanirea imperiului de la rasarit si sa o rupa cu trecutul .
Pentru a va convinge ca propaganda sovietica este inca vie peste Prut si ca produce inca toxine, va propun sa cititi in cele ce urmeaza un text publicat de mai vechii nostri prieteni de la „Patriotism md”, o foaie de propaganda antiromaneasca finantata din surse nu foarte greu de banuit, care se ineaca in mocirla falsurilor si abjectiilor antiromanesti.
Va las pe dv. sa constatati cu cine avem de-a face, nu inainte de a va preciza ca am reprodus in intregime textul publicat de asa zisii „patrioti maldavani”, cu toate greselile de ortografie si de limba care ii face inconfundabili .
Marturisesc ca rar mi-a fost dat sa intalnesc atata ignoranta, amestecata cu minciuna ordinara, rea-credinta si ipocrizie, ca la aceste specimene care starnesc rasul oricarui om intreg la minte, desi intentia lor este cu totul alta…Va urez asadar,distractie placuta.
Iata textul:
„Minciuni al istoriografiei româneşti
“Calitatea care îmi repugnă
(mă dezgustă) mai mult la
români, este şmecheria.”
I.Iliescu
Dezlegînd sacul cu minciuni al istoriografiei româneşti, îndată te loveşte la nări o duhoare specifcă, de parcă aceste minciuni o veşnicie s-ar fi aflat închise în saloanele oligarhiei politice de pe Dîmboviţa, neventilate veacuri la rînd de aerul greoi şi stătut al expansionismului şi şovinismului mare românesc. Stai la îndoială şi de loc nu te poţi dumeri: ori istoricii fac politică, ori politicienii fac istorie? Aşa-i istoriografia la români…
De cînd politicienii şi istoricii români au simţit nevoia de a cîrpi minciuni despre neamul moldovenilor?
Răspuns: De cînd e România… „1861, dec. 11/23. Proclamaţia către naţiune a lui Al.I.Cuza, prin care aduce la cunoştinţă ofcial că “Unirea” (o parte din teritoriul moldovenesc, dintre Prut şi Milcov cu Valahia) este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată”.
Cum vedem, odată cu naşterea noului stat, cu numele România, apare şi povestea (minciuna) cum că o naţionalitate ar putea fi „lichidată” iar alta „întemeiată” printr-un act volitiv de moment, printr-o declaraţie de la tribună sau o hotărîre a instituţiei puterii. De parcă domnitorul unionist n-ar fi cunoscut un lucru simplu de tot că naţiunile nu apar din senin la porunca ştiucii sau chiar a unui domnitor. Că naşterea lor e un proces îndelungat şi anevoios, iar odată ce s-au născut, nimeni nu le poate proclama nule. Ele nu pier, chiar de s-ar afla sub papucul românesc.
Poporul moldovenesc dintre Prut şi Nistru timp de 22 de ani a îndurat un regim de ocupaţie românească din cele mai barbare însoţit de o campanie de denaţionalizare de proporţii înfiorătoare. Dar ce folos din aceste opinteli colonizatoare? Moldovenii cum au fost, aşa şi au rămas tot moldoveni. Nici moldovenii dintre Prut şi Milcov nu s-au făcut chiar atît de romani, cum s-ar crede, cu toate că procesul de denaţionalizare (muntenizare) durează acolo aproape 150 de ani. Moldovenii din România pînă acum se ştiu de moldoveni, cunoscînd prea bine deosebirea lor de munteni. Aici nu e vorba numai de specifcul graiului (cu toate că şi acesta e un indice însemnat), dar, în primul rînd, de caracterul, mentalitatea şi psihicul naţional al moldovanului, care, la drept vorbind, nu numai că nu se aseamănă, dar e diametral opus, e contrastant cu cel al românului (munteanului). Ce n-ar spune românii, moldovanul e făcut cu totul din alt aluat. Nu dorim să le pricinuim românilor prea mare obidă enumărînd aceste calităţi, în majoritate contrare, antagonice ce îi deosebesc pe moldoveni de români. Vom aminti doar o expresie generalizatoare, dar cu mult tîlc, a unui mare moldovan din România, care a spus: “Cu cît merg mai spre răsărit cu atît oamenii sînt mai aproape de natură şi de Dumnezeu” (M.Sadoveanu). N-ar fi rău să cunoască acest lucru şi iconizatorii neamului românesc de la noi.
Moldovenii şi românii vorbesc o limbă reciproc înţeleasă. Limba, cum se ştie, nicidecum nu e singurul criteriu în determinarea unei naţiuni. În America Latină zeci de popoare vorbesc o singură limbă (spaniola), dar se consideră şi sînt recunoscute de toată lumea ca state şi naţiuni diferite. Şi nimeni acolo nu face nici o tragedie din această varietate de naţiuni, nimeni nu-şi aprinde paie în cap de scîrbă şi mînie, cum fac acest lucru guvernanţii români.
Exemple asemănătoare putem aduce din toată lumea. Dar de ce să le căutăm prin lume, cînd ele sînt aici, la noi: Republica Moldova şi România sînt două state, în care trăiesc două popoare, două naţiuni, fecare avînd destinul său istoric diferit. Că doar nu pentru flori de cuc strămoşii noştri, mai bine de jumătate de mileniu, au purtat lupte crîncene, pe viaţa şi moarte, împotriva numeroşilor duşmani (printre ei şi valahii, aliaţii turcilor!) apărîndu-şi finţa de neam şi independenţa statală, făurindu-şi de-a lungul veacurilor şi o comoară cultural-istorică naţională moldoveneasca, de o originalitate inconfundabilă şi de mare preţ, cunoscută de întreaga civilizaţie europeană.
Declaraţia lui A.I.Cuza despre „întemeierea” naţiunii române în ziua de 11/23 decembrie 1861 a fost prima minciună de mare calibru lansată din vîrful puterii chiar la naşterea statului român. Prin această minciuna s-a comis o mare nedreptate faţă de moldoveni, egalînd cu un adevărat act de genocid. Că doar a existat o variantă cu faţă omenească a unirii principatelor şi creării statului român pe principii democratice, prin care se prevedea respectarea tuturor drepturilor şi intereselor naţionale şi general-umane ale moldovenilor.
Cunoscînd prea bine năravul (vicleşugul) unioniştilor şi al românilor, Adunarea ad-hoc a Moldovei încă la 1857 (20 decembrie) votează o rezoluţie prin care se adresează puterilor garante cu rugămintea de a „să prevedea şi a stătornici calea prin care Principatele Unite, la orice călcare a drepturilor lor, de orice parte ar proveni, să poată cere şi dobîndi puternicul sprijin al marelui Areopagiu (tribunal suprem)”.
E ştiut că statele garante (Marea Britanie, Franţa, Rusia, Austria, Prusia, Turcia, Regatul Sardiniei) care au monitorizat unirea principatelor au fost foarte precaute în această privinţă, propunînd o variantă înţeleaptă de creare a noii statalităţi, cu respectarea drepturilor naţionale şi general-demociatice ale fecării părţi integrante.
La Conferinţa de la Paris (mai-august 1858) a celor şapte ţări garante s-a luat o hotărîre prin care se stabilea viitorul statut politic şi administrativ al principatelor şi care sumar se reducea la următoarele: cele două ţări vor purta numele Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, fecare cu domn, guvern şi legislativ. Se va înfinţa Comisia Centrală din legiuitori din ambele părţi pentru alcătuirea legilor comune şi Curtea de Casaţie unică. Această hotărîre, cum vedem, oferea ambelor părţi o autonomie largă, nelăsînd şanse vreunei din ele de a-şi afrma hegemonia sau a încălca drepturile naţionale sau de altă natură ale celeilalte.
De s-ar fi respectat aceste principii politice în crearea statalităţii Principatelor Unite, astăzi n-ar fi însemnat nici un păcat unirea Republicii Moldova cu consîngenii noştri dintre Prut şi Milcov. Însă forţele unioniste din Moldova, în cîrdăşie cu românii, prin vicleşug şi diferite manevre şmechereşti, au înşelat ţările garante, ignorînd totalmente hotărîrea Conferinţei de la Paris şi călcînd în picioare voinţa maselor populare. Aceste forţe au aplicat o variantă monstruoasă a unirii, discriminatorie şi pagubitoare pentru moldoveni. În urma acestor manevre, moldovenii au fost aduşi în casa nouă nu ca stăpîni de rînd cu românii, dar în calitate de chiriaşi anonimi, lipsiţi de orice drepturi.
Datorită poziţiei trădătoare a unioniştilor din Principatul Moldovei, moldovenii au fost lipsiţi chiar şi de dreptul de a purta în continuare numele său de neam tradiţional-istoric – moldoveni, de a-şi numi limba cu numele strămoşesc – moldovenească, iar românii vor fi liberi în toate acţiunile lor antimoldoveneşti; vor desfăşura o campanie de demoldovenizare a moldovenilor, cu scopuri etnocide de a scoate neamul moldovenilor din circuitul istoric, de a-l despoia de toate valorile lui naţional-spirituale, şi să-l zătrească cu desăvirşire din istorie, din prezent şi viitor.
Datorită acestei uniri monstruoase a şi apărut o istorie cu români de pretutindeni”, fără moldoveni, cu minciuni care îngheaţă apele în luna cuptorului…”
Cititi va rog si :https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/10/09/23840/