DINAMICA DEZMEMBRĂRII EUROPEI DE LA AL TREILEA REICH ŞI URSS LA UE. IDEEA REGIONALIZĂRII EUROPEI EXISTA ȘI ÎN PLANURILE GERMANIEI NAZISTE.

 

 

 

 

Harta oficială a Europei regiunilor editată de autorităţile Uniunii Europene. Graniţele statelor au dispărut. Harta este editată de autorităţile Uniunii Europene.

 

 

REGIONALIZAREA ŞI FEDERALIZAREA ROMÂNIEI SE REGĂSESC ÎN PLANURILE GERMANIEI NAZISTE. DE LA AL TREILEA REICH ŞI URSS LA UE: DINAMICA DEZMEMBRĂRII

 

Scriitorul anticomunist Radu Portocală, fost director al ICR Paris, a realizat inca din 2001 o analiza extraordinara privind problemele majore si actuale ale Romaniei si Europei.

Analiza autorului cartii “Autopsia unei lovituri de stat” prefigureaza prezentele lovituri la adresa integritatii nationale, intreprinse frenetic de Troika Orban-Basescu-Tokes si avand ca tinta federalizarea Romaniei, cu scop final dezintegrarea statului national unitar roman, in consonanta cu interesele “vitale” ale Germaniei, respectiv ale “Austro-Ungariei”, in care spatiul imperial al Rusiei este bine menajat.

Pentru o simplă edificare tastati sintagma “federalizarea Romaniei” in cadrul motoarelor de cautare online si ii veti gasi singuri.

Actiunile concertate si tupeistice ale acestor agenti “la vedere” ne fac sa ne intrebam daca mai exista servicii de informatii romanesti.

 Iata redata mai jos  integral, valoroasa analiza a scriitorului Radu Portocală, multumindu-i in mod deosebit autorului.

 

 

 

 

 

DINAMICA DEZMEMBRÅRII

 

 

 

 

In dreapta linie a initiativelor autonomist-federaliste ale d-lor Constantin Simirad si Sabin Gherman, un grup de intelectuali – sapte romani si sase unguri – a elaborat un «Memorandum catre Parlament pentru constructia regionala a Romaniei», supunind atentiei publice o serie de «idei referitoare la constructia politica si administrativa a unei Romanii a regiunilor, in consens cu dezbaterea care se desfasoara la nivel european despre viitorul Europei unite».

Printr-o utila coincidenta, asupra careia vom reveni mai jos, acest text a fost reprodus sau rezumat de catre presa romaneasca exact in ziua cind apareau si rezultatele ultimului «eurobarometru», din care aflam ca romanii sint cei mai ferventi partizani ai Uniunii Europene (80%).

O alta coincidenta – interesanta, de data aceasta – o constituie prezenta printre memorandisti (in numar de 13!) a D-lui Gusztav Molnar.

Consecvent, el era, inca din 16 iunie 1989, unul din initiatorii «Declaratiei de la Budapesta» – text in care Transilvania era definita ca un «spatiu de complementaritate», revendicindu-se garantarea dreptului «la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni».

Ceea ce, evident, se referea la minoritatea maghiara.

Faptul de a-l gasi pe Dl Molnar si in grupul de semnatari din 1989 si in cel de azi, nu face decit sa confirme filiatia intre cele doua texte si, totodata, sa reveleze vechimea ideilor prezentate astazi drept noi.
In sfirsit, ultim detaliu privitor la genealogia memorandumului, autorii sai sint fie membri, fie colaboratori ai redactiei revistei  P r o v i n c i a, sprijinita financiar de «Fundatia pentru o societate deschisa» a lui George Soros, el insusi foarte interesat de subiecte ca disparitia frontierelor, regionalizarea, structurile transnationale si supranationale, toate studiate in universitatea si publicatiile pe care le finanteaza.

Inca de la primul punct al memorandumului, autorii avertizeaza ca «proiectul contructiei regionale a Romaniei nu are nimic in comun cu secesionismul sau cu iredentismele de orice natura», ceea ce, fara indoiala, e laudabil.

Ei proclama pe un ton de Cod Penal ca «orice abordare in acest sens este simplista si urmareste sa deturneze diversionist discutiile».

Cu alte cuvinte, textului nu i se poate aplica decit un singur tip de analiza – cea care coroboreaza gindirea autorilor. «Cine nu e cu noi, e impotriva noastra», spunea Lenin…

Asumindu-mi riscul de a «deturna diversionist» ideile cuprinse in memorandum, voi incerca sa analizez aceasta ingrijoratoare initiativa de pe pozitii radical opuse celor pe care se situeaza semnatarii.
Prima nedumerire ce se naste, inevitabil, in spiritul cititorului acestui text priveste utilitatea lui.

Care este motivul pentru care trebuie neaparat sa regionalizam sau sa federalizam R o m a n i a ?

E drept, ni se vorbeste despre «dezvoltarea armonioasa» a tarii, ni se dau exemple nu tocmai fericite (Scotia, Flandra si Valonia) sau nesemnificative (Bavaria) de regiuni mai mult sau mai putin autonome, ni se spune ca prin «modelul regional» ne vom redobindi iden- titatea europeana (?), se confunda descentralizarea cu regionalizarea – dar nu ni se arata ce va cistiga Romania, ca entitate statala, si poporul roman de pe urma acestei enorme rasturnari.

Desigur, ne-am putea mindri cu faptul de a fi fost primii intrati in «modernitatea europeana» – concept birocratic lipsit de substanta intelectuala –, dar pretul platit pentru satisfacerea acestui orgoliu ar fi excesiv de mare.

Se evita, apoi, explicarea demersului care i-a condus pe autori la certitudinea ca a c e a s t a este solutia ideala pentru viitorul Romaniei.

Pe ce argumente este fondata increderea lor in infailibilitatea solutiei pe care o propun? Ce documentare a stat la baza memorandumului? E vorba, totusi, despre o decizie istorica.

Poate fi ea luata cu adevarat in serios, in lipsa unor referinte si argumente temeinice, numai pentru ca a facut obiectul unor discutii in cadrul unui grup  r e s t r i n s ? La punctul 5 se explica in mod foarte vag ca noua impartire teritoriala «poate porni de la regiunile de dezvoltare sau de la provinciile istorice».

Introducind expresia regiuni de dezvoltare, autorii se gindesc, evident, la Transilvania, cit de cit prospera, izolata (ferita) de un r e s t mizerabil. Discriminatorie, ideea e, in plus, schioapa: ea nu are nici un continut juridic – ceea ce ar fi fost util in cadrul discutiei despre decupajul unei tari – si se bazeaza exclusiv pe rezultatele economice.

Memorandistii par sa uite faptul ca, in acest domeniu, performantele sint adesea conjuncturale: prosperitatea de azi se poate transforma maine in stagnare sau chiar in recesiune.

E greu, deci, de imaginat ca s-ar putea incepe dezmembrarea Romaniei pe baza acestui «concept fluctuant».

In citeva cuvinte, punctul 8 al memorandumului rezuma – sub forma de argument incitativ – intreaga confuzie, intreaga malignitate ce sta la baza ideologiei europene.

Este vorba despre «asumarea pe baze civice a identitatilor regionale». Mai multe generatii de politicieni si tehnocrati au conceput evolutia Uniunii Europene animati de o tenace aversiune fata de tot ce e n a t i o n a l.

De la bun inceput, scopul urmarit a fost disparitia statelor-natiuni prin integrarea si apoi diluarea lor intr-o vasta si cit se poate de abstracta federatie. (Dar oare nu ne invata Marx ca istoria va sfirsi prin a aboli statele?

Si nu preconiza Lenin integrarile regionale si guvernele supra-statale ca tehnica de dominare continentala si apoi mondiala? Cat despre Regiunea Mures Autonoma Maghiara, nu a fost ea o inventie a regimului comunist?)

Incorporarea treptata a statelor in magma federala nu poate fi, insa, completa, ireversibila, atita timp cit mai persista vreun vestigiu al sentimentului national. Vointa – poate ca  t a c t i c a  ar fi un cuvint mai potrivit – de anihilare a acestui sentiment explica acerba lupta dezlantuita in ultimii zece ani impotriva «nationalismului» – o «crima» de care, pentru a adinci confuzia, sint acuzati, de-a valma cu xenofobii vindicativi, toti cei care au imprudenta de a-si revendica atasamentul fata de o tara si un popor.

Pentru aceleasi motive, patriotismul a fost transformat intr-o notiune depasita, ridicola, daca nu chiar putin periculoasa, recomandindu-se insistent de la o vreme stimularea «patriotismului european».

O rezolutie a Parlamentului european din primavara anului 2000 arata «ca Europa trebuie sa se elibereze de ideea unei culturi fundamental albe (s i c) si cere redefinirea “natiunii” in beneficiul Comunitatii». Insusi faptul ca deputatii europeni pun cuvintul natiune intre ghilimele este suficient de elocvent!

In schimbul vechilor repere – si pentru ca individul nu-si poate pierde atit de usor obisnuinta (si, probabil, chiar nevoia) de a se defini prin apartenenta la un spatiu si la un grup – se propune (iar, peste citiva ani, se va impune) crearea identitatilor regionale, adesea perfect artificiale, de altfel. Memorandumul de care ne ocupam recomanda alegerea acestei cai.

Potrivit autorilor, noua identitate va trebui «asumata» – si inca «pe baze civice». O formulare din care rezulta cum nu se poate mai limpede caracterul contrafacut, fortat chiar, al reidentificarii.

Cel care s-a nascut roman (sau turc, sau polonez…) nu are nimic de asumat si se poate lipsi de «baze civice» in afirmarea apartenetei sale. Lucrurile sint mai putin simple, mai putin n a t u r a l e, in cazul identitatilor regionale impuse.

Care va fi, de pilda, apartenenta unui buzoian stramutat pentru zece ani la Baia Mare?
Acelasi punct 8 asigura ca identitatile regionale «contribuie, in regiunile multietnice cum sint Banatul, Transilvania sau Dobrogea, la formarea unei identitati transetnice».

Acest straniu concept – care va entuziasma desigur pe birocratii de la Bruxelles – se talmaceste, banuiesc, astfel: romanii din Transilvania nu vor mai fi romani, ci transilvaneni; in acelasi timp, ungurii din Transilvania (care vor avea legitimatie de unguri si vor continua sa fie reprezentati in Parlament de un partid etnic) nu vor mai fi unguri, ci tot transilvaneni.

In afara de eventualitatea adoptarii limbii esperanto, unii dintre acesti transilvaneni, care nu stiu romaneste, se vor afla in imposibilitatea de a se intelege cu alti transilvaneni, care nu stiu ungureste.

Insa, prezic autorii, aceasta situatie va ajuta sa fie «depasite atit nostalgiile, temerile sau escaladarile extremist-nationale, cit si nationalismele voalate».

Fara indoiala!… Ajunge sa dezmembram o tara si sa inventam noi identitati pentru a trai in armonie. Caci «proiectul constructiei regionale a Romaniei» – alta formulare ciudata! – nu va putea fi pus in aplicare decit d u p a ce tara va fi fost  d e c o n s t r u i t a.
Memorandistii propun, asadar, impartirea Romaniei intr-un numar inca nedefinit de entitati, ceea ce implica, in primul rind, modificarea in profunzime a Constitutiei si eliminarea articolului 1, in care se afirma caracterul national si unitar al statului.

Potrivit D-lui Miklos Bakk, acest prim articol al legii fundamentale ar trebui, mai degraba, sa proclame ca «Romania este stat federal bazat pe unitatea civica a cetatenilor».

Cind Dl Bakk va putea sa transpuna in termeni juridici traditionali notiunea de unitate civica a cetatenilor si cind va explica – fara a recurge la himerele eurocratilor de la Bruxelles – in ce mod poate ea sa serveasca drept temelie unui stat, atunci discutia va deveni, cu siguranta, mai limpede.

La rindul sau, Dl Molnar afirma ca regiunea este conceputa in sens civic, fara insa a face abstractie de existenta mai multor entitati nationale.Opinia publica, explica el, trebuie obisnuita cu conceptul de «regionalism civic».

Dincolo de dificultatea de a intelege subtilitatea acestui concept, faptul ca opinia publica «trebuie obiSnuita» cu el, sugereaza o situatie nefireasca, impusa cu forta.

Pe de alta parte, in scrisoarea pe care au adresat-o primului ministru Adrian Nastase, memorandistii afirma ca «unitatea tarii este si ea regindita in acord cu noile valori ale democratiei consensuale si participative si se consolideaza mult mai mult prin constructia unor solidaritati locale».

Dar de ce trebuie cu tot dinadinsul r e g i n d i t a unitatea tarii? Si, la urma urmei, unitatea nu e de mai multe feluri – ea exista sau nu. Atunci, cum poate fi ea regindita? Nu trebuie oare, in loc de «regindita», sa citim «reformulata» – adica  r e v i z u i t a sau chiar  c o n t e s t a t a?

Si apoi, cum poate fi consolidata unitatea tarii prin «constructia unor solidaritati locale»?

Lasand la o parte faptul ca solidaritatile c o n s t r u i t e nu pot fi decit artificiale si deci efemere, e ciudat sa se pretinda ca inmultirea identitatilor poate fi un factor de unitate.

In sfarsit, memorandistii isi exprima convingerea ca «Romania poate iesi din zodia nefasta a tensiunilor interetnice prin acest demers transetnic care adauga solidaritatii etnice una regionala». Altfel spus, un roman si un ungur care, traind in Romania, se antipatizeaza, vor deveni cei mai buni prieteni indata ce vor trai in regiunea federata Transilvania. Greu, foarte greu de crezut.

Cu atit mai mult cu cit in Romania nu exista doar romani si unguri. Chiar daca textul pare a fi conceput anume pentru cazul Transilvaniei, ar fi interesant de stiut cum se gindesc autorii sa includa tiganii in noua «identitate transetnica» regionala – mai cu seama in lumina recentului sondaj care scoate la iveala opiniile la fel de negative ale romanilor si ungurilor despre aceasta numeroasa minoritate, instabila geografic si reticenta la asimilare.

* Atat in textul memorandumului cit si in explicatiile date ulterior de autori, principalul argument adus in sprijinul acestei initiative este crearea in Romania a unui «consens cu dezbaterea care se desfasoara la nivel european despre viitorul Europei unite».

Vrem, adica, neaparat – si cu orice pret! – sa facem placere ideologilor de la Bruxelles, adepti inflacarati ai regionalizarii.

E bine, in acest caz, sa stim de unde a pornit aceasta idee, care i-a fost evolutia in timp si cine sint promotorii ei de azi.

 

Inca din secolul XIX, un text politic german evoca «principiul nationalitatii, al autonomiei si al descentralizarii» in virtutea caruia «substratul etnic trebuie degajat de coaja statala inainte de a proceda la alte combinatii»

 

1. Julius Fröbel, militant pentru constituirea unei Germanii mari, este, in a doua jumatate a secolului XIX, inca si mai explicit: «Salvarea Europei depinde de posibilitatea de a impune sistemul federativ.»

Sistem in fruntea caruia s-ar afla, desigur, Germania. Ideea de a transforma regiunile locuite de minoritati germane in entitati autonome, avanposturi in Europa centrala si orientala ale R e i c h-ului a devenit astfel o constanta a gindirii politice berlineze.  In 1925, Gustav Stresemann, ministru de Externe al Germaniei, propune reunificarea tuturor acestor regiuni intr-un singur stat german.

Faptul ca o astfel de manevra ar implica anexarea unor vaste teritorii locuite de populatii alogene nu pare sa constituie un impediment in viziunea lui Stresemann, care sugereaza ca aceste regiuni sa obtina un statut de autonomie, in cadrul R e i c h- u l u i .

Pe de alta parte, incepind cu deceniul al doilea al secolului XX, ideea nationala, care se aflase la baza formarii majoritatii statelor europene, este din ce in ce mai contestata. In primul rind, de bolsevicii rusi si, la incitarea lor, de comunistii din celelalte tari.

Apoi, in ordine cronologica, de catre fascistii italieni. Giuseppe Bottai, ministru al Invatamintului in timpul lui Mussolini, considera ca nationalismul constituie «o frina in calea progresului general al civilizatiei». Exact ce se spune si azi!

Colegul lui, ministrul de Finante Alberto de Stefani, era convins ca «nationalitatile nu formeaza o baza solida pentru noua ordine»

2. Nazistii nu vedeau nici ei cu ochi buni manifestarile nationaliste, iar Hitler emitea pareri cit se poate de virulente in legatura cu acest subiect.

3. Evident, si in cazul comunistilor si in cel al fascistilor sau al nazistilor – animati cu totii de o gindire imperiala violenta –, intoleranta se manifesta numai fata de nationalismul altora.

Dar, venind din directii atit de diferite si emisa de surse atit de puternice, ideea deznationalizarii statelor si, apoi, a disparitiei lor, nu putea sa nu se intinda de- a lungul si de-a latul continentului.

Nu mai raminea decit sa fie lansat principiul contopirii intr-o cit mai intinsa entitate depersonalizata. Primul care a sugerat constituirea unei vaste federatii euro-asiatice, inca de la mijlocul anilor 30, a fost Trotki.

Sub numele de Statele unite europene sovietice (s i c), acest conglomerat avea ca prim scop contrarea dominatiei economice americane. Citiva ani mai tirziu, Hitler s-a aratat si el un partizan fervent al integrarii europene.

«Popoarele europene reprezinta o familie in aceasta lume. […] Nu e foarte inteligent sa ne inchipuim ca intr-o casa atit de strimta cum e Europa, o comunitate de popoare poate mentine pentru multa vreme sisteme legale diferite si conceptii diferite asupra legii.»

4. Hitler se exprima astfel in 1941. Dar am putea regasi aceleasi cuvinte in orice discurs pronuntat saptamina trecuta la Bruxelles. Trebuie notata, de asemenea, referinta la casa europeana, repusa in circulaTie, 50 de ani mai tirziu, de Gorbaciov.

Tot in 1941, ministrul fascist Alberto de Stefani propunea crearea unei Uniuni europene (s i c !) care sa nu fie influentata de fluctuatiile politicii interne a statelor membre.

In 1942, nazistii organizau o conferinta intitulata «Comunitatea economica europeana» (s i c !), in cadrul careia «comunitatea de destine» a popoarelor continentului – inca o expresie care a redevenit moderna – a fost pe larg dezbatuta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In martie 1943, guvernul nazist incheia redactarea unui plan pentru infiintarea unei Confederatii europene, unul dintre obiectivele propuse fiind instituirea unei uniuni monetare (sic !).

Vizionar, Joseph Goebbels, profetiza cu aceasta ocazie ca «peste cincizeci de ani […] in gindirea popoarelor tarile nu vor mai fi un reper»

 

5. Iar Hitler declara ca «germanii […] trebuie sa constituie nucleul imprejurul caruia se va federa Europa»

 

6. Incepind cu anii 90, guvernul de la Bonn a insistat mult pentru ca Uniunea europeana sa se structureze imprejurul unui nucleu dur format din Germania si Franta. Adaugarea adjectivului «dur» si cooptarea Frantei in rolul de partener-alibi e singura schimbare fata de proiectul initial.

«Aceasta staruinta [a Germaniei, n. a.] de a crea o Europa unita s-a concretizat in redactarea unei harti a Europei federale a regiunilor […]. Examinind-o cu atentie, constatam ca statul european formeaza un bloc unit, compus doar din regiuni.

Acestea din urma beneficiaza de o autonomie regionala si culturala totala. Marile subiecte (diplomatia, politica de aparare, principalele probleme economice…) sint tratate la virful acestui stat european federal al regiunilor. Conceptorii acestui proiect ideal au fost Sefii Waffen SS. »

 

7. O paternitate uimitoare si nu tocmai onorabila pentru ideea – atit de «moderna» in timpul din urma… – a Europei regiunilor. In acelasi timp, o paternitate pe care oficialitatile zilelor noastre, dind dovada de o discretie lesne de inteles, prefera s-o treaca sub tacere.

Desigur, in 1945, prin invingerea Germaniei, proiectul a intrat intr-o faza de latenta. Urma sa fie readus destul de repede in actualitate de catre o seama de intelectuali occidentali de stinga.
Expresia «Europa regiunilor» a fost re-utilizata in 1962 de catre eseistul elvetian Denis de Rougemont.

In cadrul unui colocviu desfasurat la Aix-en-Provence (Franta), el a afirmat ca deschiderea Pietii comune – predecesoarea actualei Uniuni Europene – trebuia sa conduca la «o devalorizare a cadrului national» si la «o eliberare a diversitatilor regionale».

Un an mai tirziu, Guy Héraud, profesor de drept la Universitatea din Strasbourg si militant federalist european, publica o carte intitulata Europa etniilor.

In sfirsit, intre 1965 si 1967, un grup de lucru condus de catre Denis de Rougemont a dat o forma definitiva temei «Europa regiunilor». Potrivit conceptiei regionaliste si federaliste nascuta atunci, statul-natiune este o entitate artificiala care oprima diversitatile interne.

O dubla evolutie ar duce la depasirea statului de jos in sus (prin regiuni) si de sus in jos (prin constructia Europeana).

8.  Asadar, atit fenomenul regionalizarii cit si Uniunea Europeana tind in mod fatis sa diminueze statul, sa-l puna intre paranteze, reducindu-l la stadiul de abstractie inutila, etapa ultima fiind disparitia lui. Tehnica de expansiune si dominare imperiala conceputa de o Germanie ce cauta sa-si plaseze jaloanele in cadrul extinderii catre Est, regionalizarea a fost preluata de Uniunea Europeana, animata si ea de confuze si nemarturisite idei imperiale.

In acest nou cadru si continuind temeinca traditie evocata mai sus, Germania si-a arogat condu- cerea operatiunilor de regionalizare si federalizare.
Plecind de la lucrarile unei organizatii care se declara europeana desi este pur germana, Uniunea federalista a comunitatilor etnice europene (Föderalistische Union Europäischen Volksgruppen), Uniunea Europeana a adoptat in anii 80 si 90 patru texte fundamentale: Carta europeana a limbilor regionale si minoritare, Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor, Protocolul aditional la Conventia europeana a drepturilor omului si Conventia speciala pentru drepturile la autonomie.

Toate sint de inspiratie germana iar ministerul de Interne de la Berlin e direct implicat in punerea lor in practica. Pe baza acestor texte, Germania obtine adoptarea unor documente care vor da peste cap structurile statelor nationale. Este vorba despre Conventia-cadru privind cooperarea transfrontaliera (Carta de la Madrid), Carta autonomiei locale si Carta autonomiei regionale.

Conventia-cadru privind cooperarea transfrontaliera a fost elaborata de Asociatia regiunilor frontaliere europene, o institutie creata si condusa de germani, avind drept scop constituirea «euroregiunilor» – entitati teritoriale aflate de o parte si de alta a frontierelor de stat.

Doua astfel de artificii de inspiratie euro-germanica au fost inaugurate in timpul regimului Constantinescu: «euroregiunea Prutul superior», compusa din judetele Suceava si Botosani (in Romania), regiunile Balti si Edinet (in Republica Moldova) si regiunea Cernauti (in Ucraina); cea de-a doua este «euroregiunea Dunarea de jos», compusa din judetele Galati, Tulcea, Braila (in Romania), regiunea Odesa (in Ucraina) si regiunea Cahul (in Republica Moldova).

Textele fondatoare ale Asociatiei stipuleaza, de altfel, ca «obiectivul actiunii conduse in cadrul regiu- nilor transfrontaliere si scopul urmarit prin cooperarea transfrontaliera este […] depasirea frontierei sau, cel putin, reducerea importantei ei la o simpla frontiera administrativa»

9. Rolul politic, istoric al frontierei se sfirseste odata cu aceasta initiativa. Gorbaciov nu spera altceva, in decembrie 1989, cind propunea «permeabilizarea» si apoi «spiritualizarea» frontierelor.

Conceptul sovietic al «casei comune europene» – lansat de Brejnev in 1981 si preluat de Gorbaciov in 1985 – a fost adoptat de intreaga clasa politica vest-europeana, astfel incit identitatea ideilor in privinta suprimarii frontierelor nu are de ce sa ne mire.
Dupa Carta autonomiei locale, redactata tot de un functionar german, Carta autonomiei regionale, de aceeasi provenienta, tinde sa desavirseasca dezmembrarea statelor prin acordarea unei autonomii complete si in toate domeniile entitatilor regionale.

10.  Ajunsa in acest stadiu, regiunea nu are decit doua posibilitati de evolutie: fie o noua dizolvare – de data aceasta nu in masa nationala, ci in cea, absolut impersonala, a Uniunii Europene –, fie revendicarea independentei, repetand, in acest caz, experienta «reusita» din K o s o v o .

Generalul Pierre M. Gallois, «parintele» sistemului francez de aparare nucleara, a semnala existenta «Centrului european pentru problemele minoritatilor», al carui sediu se afla in localitatea germana Flensburg, si care e finantat de guvernul de la Berlin. Principalul obiectiv al acestei institutii este stimularea revendicarilor autonomiste ale minoritatilor est- si vest-europene.

In momentul in care aceste revendicari ajung sa produca situatii conflictuale, solutia propusa e federalizarea.

Desigur, acolo unde frontierele au disparut si, odata cu ele, autoritatea statala centrala, revendicarile nu mai au, teoretic, nici o ratiune de a fi.

Ceea ce se uita, insa, in calculul simplist care sta la baza viitoarei integrari europene, este ca micile entitati nu ofera nici o garantie de stabilitate.

Dimpotriva: inmultirea lor conduce in mod inevitabil la inmultirea motivelor de neintelegere. In plus, nimic nu garanteaza ca, dupa ce au refuzat autoritatea statului de care s-au rupt, regiunile (si minoritatile) vor accepta mai usor cealalta autoritate, indepartata, imateriala si mult mai centralizata, a structurilor comunitare de la Bruxelles. Regionalizarea, urmata imediat de integrarea europeana, nu va insemna pentru aceste regiuni (si minoritati) decit o subordonare de alta natura.

Ceea ce va implica, probabil, continuarea revendicarilor. Trecerea din structurile statului in cele ale supra-statului european nu reprezinta «un salt calitativ», ci doar inlocuirea unei autoritati centrale cu alta.

 

11. Referindu-se la rolul Germaniei in Europa, fostul ministru de externe Klaus Kinkel afirma cu stupefiant cinism: «Sintem [Germania, n . a .] predestinati sa tragem principalele foloase de pe urma intoarcerii acestor tari [fostul bloc socialist, n . a .] in Europa. In exterior, trebuie sa reusim acolo unde am esuat de doua ori.»

 

1 2 .Cu alte cuvinte, ceea ce Germania n-a putut obtine prin doua razboie mondiale va fi dobindit prin intermediul integrarii europene. Marturisirea fostului demnitar este perfect coerenta cu numeroasele declaratii ale oamenilor politici germani, de la Kohl la Schröder, potrivit carora natiunea este «un obstacol» in calea constructiei europene, iar suveranitatea «un concept depasit». In toate aceste domenii, nici o ruptura fata de gindirea italiana si germana din anii 30 si 40 (v. s u p r a).

Transferul treptat al suveranitatii nationale catre centrul federator care este Uniunea Europeana – transfer inaugurat prin Tratatul de la Maastricht – nu este altceva decit o forma de aservire fata de o guvernare imperiala.

Cucerirea juridico-birocratica a inlocuit, pur si simplu, cucerirea militara. Iar politica de regionalizare nu este decit o transpunere a vechiului precept: divide et impera. Pentru moment, acest imperiu care nu-si spune numele are un motor: Germania.

Dar, in scurt timp, posibila aderare a Rusiei va schimba sensul tuturor calculelor care au fost facute pina acum si va surprinde pe multi dintre actualii entuziasti ai integrarii.
*
Miscarile regionaliste si federaliste din Romania, al caror punct culminant este memorandumul propus recent dezbaterii publice, se inscriu in «logica europeana» descrisa mai sus. Asadar, chiar daca ele vor fi combatute in interiorul tarii, institutiile europene le vor privi cu simpatie si chiar le vor sprijini. Odata lansata, dinamica dezmembrarii nu va putea fi usor oprita.

Cu atit mai mult cu cit o parte considerabila a clasei politice internationale, preluind fara sa-si dea seama ideile din anii 20 ale Kominternului, considera ca Romania este un stat asupritor. Sa nu uitam ca «depasirea spiritului de la Versailles» este un obiectiv din ce in ce mai raspindit in Europa, sprijinit cu fermitate de catre Germania. Si sa nu uitam ca recunoasterea precipitata a independentei Croatiei si Sloveniei de catre Germania – care a reusit sa impuna aceasta optiune intregii Uniuni Europene – a dus la descompunera Iugoslaviei si la declansarea unui razboi care, poate, nu s-a sfirsit inca.
Ideea regionalizarii si federalizarii Romaniei nu este noua. In octombrie 1992, o parte din UDMR cerea organizarea unui referendum pentru constituirea unei regiuni autonome in centrul tarii.

Pe 7 octombrie 1994, avocata vieneza Eva Maria Barki, presedinta Aliantei Transilvane, era declarata persona non grata de catre autoritatile de la Bucuresti tocmai pentru ca activa in sensul inlocuirii actualei forme a statului printr-o federatie.

In septembrie 1998, «Forumul din Tinutul Secuiesc» adopta un document prin care se cerea autonomia regiunii in conformitate cu Carta autonomiei regionale (v. s u p r a).

Tot in septembrie 1998, D-na Eva Maria Barki declara in cadrul unei conferinte la Miercurea-Ciuc: «Cum vad eu viitorul vostru pe Pamintul Secuiesc si in Transilvania. Sint multe rani deschise pe trupul nostru, rani care, nici dupa 80 de ani de la Diktatul de la Trianon, nu s-au cicatrizat. […] Nu exista alta alternativa decit autodeterminarea maghiarimii, autonomia si federalizarea Romaniei. […] Ma bucura nespus de mult ca sint si romani care sustin ideea federalizarii si autonomiei Transilvaniei. […] Viitorul nostru e intr-o Romanie federalizata. Fiindca Ardealul si Vechiul Regat nu au o istorie comuna.»

In iulie 2001, Liga Pro Europa organiza la Alba Iulia o masa rotunda – «Rolul Transilvaniei intr-o Europa a regiunilor» – la care participau si citiva dintre actualii memorandisti.

Cu aceasta ocazie, Dl Gusztav Molnar impartasea publicului viziunea sa despre viitoarea Europa Centrala, alcatuita din «fragmente de tari» si in care ar putea fi inclusa si Transilvania.

Idee din care reiese ca Transilvania va face parte din «noua» Europa Centrala, iar restul tarii din altceva, o zona geografica (si, desigur, culturala) deocamdata nedefinita.

La rindul sau, copresedinta Ligii Pro Europa, D-na Smaranda Enache – numita de Emil Constantinescu in functia de ambasadoare, adica reprezentanta a statului – afirma ca «trebuie sa reflectam la o rearanjare a statului», adaugind ca Romania trebuie reformata (?) in conformitate cu standardele europene

1 3. Orice sinteza a discutiilor privind federalizarea tarii duce in mod inevitabil la o evidenta: ele pornesc sistematic si cu obstinatie de la statutul Transilvaniei.

Chiar si Dl Simirad, ale carui idei de autonomie moldoveneasca si-au pierdut o parte din vigoare, poate fi considerat un plagiator al regionalistilor ardeleni.

Acestia din urma si-au gasit in ideologia europeana un argument si un sprijin pentru a milita in favoarea revenirii la o Romanie feudala (Dl Ovidiu Pecican a subliniat necesitatea pastrarii anumitor autonomii istorice: Tara Oasului, Bania Craiovei, Tara Vrancei, etc.

1 4. Aceasta Romanie, dotata cu o sumedenie de guverne regionale si parlamente provinciale – ceea ce, in viziunea memorandistilor, va elimina birocratia – va fi reconstruita politic «in consens cu principiile de baza ale constitutiei europene, in curs de elaborare».

Asupra acestui punct, se cuvine sa atragem atentia autorilor ca daca tot si-au asumat sarcina titanica de a demonta o tara si a o remonta apoi «altfel», ar fi util sa se informeze in legatura cu evolutia modelului lor: constitutia europeana nu este nici pe departe «in curs de elaborare».

Pur si simplu Gerhard Schröder si Jacques Chirac fac eforturi supraomenesti pentru a convinge opinia europeana ca un astfel de text legislativ este indispensabil. Dar cum adoptarea ei ar insemna un pas in plus pe calea pierderii suveranitatilor nationale, entuziasmul fata de acest demers e limitat.

Dupa cum limitata e si increderea locuitorilor din tarile membre ale Uniunii Europene fata de entitatea supra-statala in care traiesc (49%).

Acest procentaj minoritar nu exprima nimic altceva decit faptul ca Uniunea Europeana si-a pierdut legitimitatea si ca, daca existenta ei ar fi conditionata de organizarea unui referendum, ar trebui s-o vedem, pur si simplu, disparind.

Teama, insa, de a se afla in fata unui rezultat negativ – asa cum s-a intimplat de mai multe ori in tarile scandinave sau, recent, in Irlanda – determina autoritatile comunitare sa refuze cu indaratnicie organizarea unui astfel de referendum, cu pretul unei grave limitari a democratiei. Acesta este straniul model pe care va fi asezata viitoarea Romanie federala!

Cat despre entuziasmul romanilor pentru structurile comunitare, el este, in sine, o ilustrare a necunoaSterii acestor structuri.
Dincolo insa de preluarea fara discernamint a ideilor inoportune, frecventa dezbaterilor despre federalizarea Romaniei si amploarea pe care acestea o iau este, fara indoiala, simptomul unui rau ce s-a instalat in corpul societatii.

Faptul ca minoritatea maghiara din Transilvania revendica un statut de autonomie – dar ce se va intimpla, in acest caz cu ungurii din Bucuresti? – nu are de ce sa mire.

Ceea ce tulbura e usurinta cu care grupuri din ce in ce mai importante de romani isi insusesc aceasta revendicare si militeaza in numele ei.

Imaginea pe care, inaintea actualilor memorandisti, au dat-o miscarile D-lor Simirad si Gherman este aceea a unei Romanii care poate nu tine cu tot dinadinsul sa se dezmembreze, dar nici nu stie daca mai vrea sa-si pastreze integritatea.

Demersul de azi al intelectualilor de la revista P r o v i n c i a poate fi invinuit de agravarea confuziilor.

El are, insa, meritul paradoxal de a scoate in evidenta adincile rani care mutileaza societatea, marile rupturi care o ameninta.

Este rolul guvernantilor, oricare vor fi ei, sa asigure coeziunea nationala si integritatea teritoriala a tarii.

Dar pentru aceasta nu trebuiesc promisiuni electorale nerespectate sau discursuri sterile, ci o politica inteligenta, eficace, ale carei rezultate sa dea poporului certitudinea ca Romania merita sa supravietuiasca si sa ramina intreaga.

 

 

 

 

 

Radu Portocala

 

 

 

Surse si note:

 

 

1 Citat in Jean Nurdin, L’idée d’Europe dans la pensée allemande à l’époque bismarckienne, Berna, Ed. Peter Lange, 1980, p. 139.
2 Citate extrase din John Laughland, The Tainted Source, Londra, Ed. Little, Brown and Company, 1997, pp. 17-18.
3 Adolf Hitler, Libres propos sur la guerre et la paix, Paris, Ed. Flammarion, 1952.
4 Ibid.
5 Citate extrase din John Laughland, op. cit., pp. 13-30.
6 Adolf Hitler, op. cit., p. 317.
7 Pierre Hillard, «Requiem allemand sur l’Europe», in Géostratégiques, Nr. 4, aprilie 2001, Paris.
8 Franaois Saint-Ouen, L’Europe des régions, Centre européen de la culture / Actes Sud, 1995.
9 Charte européenne des régions frontalitres et transfrontalitres, Ed. ARFE, 1981, 1985.
10 Pentru ultimele trei paragrafe, v. Pierre Hillard, op. cit.
11 Balkans-Infos, aprilie 1997.
12 Citat in Michel Collon, Poker menteur, Bruxelles, EPO, 1998.
13 Ziua, 16 iulie 2001.
14 Ziua, 12 decembrie 2001.

15.Ziaristi Online

16. napocanews.ro

17.badpolitics.ro

 

 

 

 

ROMÂNIA POATE ŞI TREBUIE SĂ FIE ŢARA UNUI VIS POSIBIL.Un poltician român vorbeşte despre ”visul său despre o țară în care poporul e acela care își decide prin vot, propriul Destin, iar nu o mână de oameni închiși într-o sufragerie!”

 

 

“România – Țara unui vis posibil” (discursul integral de la lansarea cărții). Cartea se poate comanda AICI.

Liviu Pleșoianu în cartea sa: ”Visul meu este despre o țară care reacționează și își apără suveranitatea atunci când ambasadorii altor țări o ceartă!”

 

Visul meu este despre o țară în care poporul e acela care își decide, prin vot, propriul Destin, iar nu o mână de oameni închiși într-o sufragerie

Visul meu este despre o țară în care, atunci când poporul votează ca un copil cu voce de înger să reprezinte România la Eurovision, nu vin alți inși, dintr-o altă sufragerie, să le întoarcă votul.

Visul meu este despre o țară în care Laura Bretan nu e pedepsită pentru că s-a exprimat în favoarea familiei tradiționale, în condițiile în care Laura Bretan nu îi pedepsește pe alții pentru propriile lor opțiuni.

Visul meu este despre o țară care reacționează și își apără suveranitatea atunci când ambasadorii altor țări o ceartă și îi spun ce e bine și ce e rău, ce are dreptul și ce nu are dreptul să facă.

Visul meu este despre o țară în care societatea reacționează sănătos, uman și demn, așa cum a făcut-o în 2004, atunci când toată lumea s-a arătat revoltată de faptul că pușcașul marin american care l-a omorât într-un teribil accident rutier pe basistul Teo Peter, e scos rapid din țară și spălat de orice răspundere.

Visul meu este despre o țară în care președintele Comisiei Europene nu își permite să vină și să certe presa pentru faptul că a relatat despre abuzurile unității de paraditori de elită Haules-DNA-Ploiești.

Visul meu este despre o țară care nu tace atunci când autoînchipuiții zei ai noului Olimp de la Bruxelles ne scot la careu în fiecare dimineață și ne bat cu rigla peste degete. Visul meu este despre o țară unde, atunci când ne ceartă pentru microcorupția noastră, le vorbim și noi cu fermitate despre macrocorupția lor.

Visul meu este despre o țară în care propunem și noi mecanisme de cooperare și verificare pentru statele central și vest-europene care exportă corupție, care dau mită în străinătate în valoare de zeci de miliarde de doalri în fiecare an.

Visul meu este despre o țară care nu se teme să-i pună oglinda în față directorului din România al băncii Raiffeisen, cel care protesta împotriva Guvernului român.

În oglindă, distinsului bancher trebuie să i se arate cum banca pentru care lucrează a spălat sute de miliarde de dolari.

Tot în oglindă, trebuie să i se arate și marelui cavaler olandez al dreptății, Frans Timmermans, cum bănci olandeze (inclusiv o bancă de stat) au spălat, de asemenea, sute de miliarde de dolari.

Visul meu este despre o țară în care nu confundăm diplomația cu slugărnicia, o țară care nu se teme să spună că e nepermis să fie Președinte al Comisiei Europene un individ care, pe lângă crizele dese de sciatică, a trecut printr-o mega-criză în propria sa țară, acolo unde Juncker – premier timp de 18 ani – a trebuit să demisioneze în urma scandalului legat de interceptările ilegale operate de serviciile secrete aflate sub directa sa autoritate.

Visul meu este despre o țară în care societatea își recâștigă sănătatea care îi permitea, cu ani în urmă, să împingă spre periferii indezirabile comportamentele agresive și chiar fasciste ale unor indivizi care urinează pe sediile partidelor, aruncă muștar, ouă și ketchup pe instituții ale statului, îi hărțuiesc pe jurnaliștii care nu le convin.

Visul meu este despre o țară în care Parlamentul are curajul să voteze proiectul de lege prin care urmăresc limitarea mandatelor șefilor din servicii. Visul meu este despre o țară în care un șef de serviciu secret nu stă în funcție mai mult decât un Președinte ales prin vot democratic.

Visul meu este despre o țară în care Parlamentul are curajul să voteze proiectul de lege prin care urmăresc transparentizarea finanțării ONG-urilor și depolitizarea ONG-urilor de utilitate publică.

Visul meu este despre o țară în care Parlamentul are curajul să voteze proiectul de lege prin care urmăresc asanarea Justiției prin excluderea din magistratură a tuturor procurorilor și judecătorilor care au lucrat în celebrele echipe mixte, în baza unor sinistre protocoale secrete încheiate cu SRI.

Visul meu este despre o țară în care Parlamentul are curajul să voteze proiectul de lege prin care urmăresc interzicerea ocupării funcției de judecător al CCR de către o persoană care fie a lucrat în echipe mixte cu SRI în baza unor protocoale secrete, fie a generat un conflict juridic de natură constituțională, fie a atras condamnarea României la CEDO.

Visul meu este despre o țară în care Președintele nu e Dezbinator, ci Inspirator. Visul meu este despre o țară în care Președintele nu-și aruncă nervos paltonul pe mașină atunci când nu vine cineva repede să-l slugărească, o țară în care Președintele se percepe pe sine ca slujitor al statului, iar nu ca șef al statului, o țară în care Președintele nu este o emanație a Noii Securități, nu este o creație a unor entități transnaționale, metastatale.

Visul meu este despre o țară care are curajul de a se autodetermina, de a se reașeza în făgașul propriului Destin, o țară care își propune să devină un spațiu al dialogului dintre națiuni, iar nu doar o altă moleculă aruncată în acceleratorul dement de particule beligerante.

Visul meu este despre o țară care le vorbește celorlalte țări despre nebunia de a aloca 1,7 trilioane de dolari anual pentru înarmare și activități militare, în condițiile în care suma estimată care ar fi necesară pentru a eradica sărăcia extremă pe Pământ e de 3,5 trilioane de dolari.

Cu alte cuvinte, în doar doi ani în care banii pentru moarte ar fi folosiți ca bani pentru viață, am ajunge în situația în care nu ar mai muri milioane de oameni (mulți dintre ei copii) de foame sau din cauza bolilor asociate sărăciei extreme. Visul meu este despre o țară care propune lumii ca, dacă 2% din PIB merg către înarmare, cel puțin 2% să meargă către dezînfometare!

Visul meu este despre o țară în care sistemul educațional îi oferă elevului-om posibilitatea de a se dezvolta în complexitatea sa umană. Un sistem educațional în care nu contează doar inteligența rebusistică, ci și inteligența emoțională.

Un sistem educațional în care nu înveți doar pentru a avea un loc de muncă de unde să obții bani pentru a trăi, ci înveți și pentru a ajunge să muncești având mereu în minte binele celorlalți. Un sistem educațional care încurajează munca în echipă, astfel încât spiritul concurențial să nu eșueze în conflict.

Un sistem educațional pentru care elevul e omul care va construi societatea, nu robotul care trebuie asamblat de către societate. Un sistem educațional care încurajează empatia și simpatia, nu doar critica îngâmfată și desconsiderarea tuturor celor care au alte opinii.

Visul meu este despre o țară în care nu mai acceptăm să ni se spună că orășeanul trebuie să fie dușmanul țăranului, că ardeleanul trebuie să fie dușmanul moldoveanului și al munteanului, că romanul din exteriorul Romaniei trebuie să fie dușmanul romanului din interiorul Romaniei, că tanărul trebuie să fie dușmanul bătranului, că părintele trebuie să fie dușmanul profesorului, că pacientul trebuie să fie dușmanul medicului și așa mai departe…

Visul meu este despre o țară în care tot mai mulți vom înțelege că Romania noastră nu poate fi cu adevărat o țară decat dacă fiecare dintre noi, în unicitatea sa, își găsește sensul propriu întru marele sens comun. O colectivitate de ființe libere care își susțin reciproc prosperitatea…

Visul meu este despre un popor care începe să înțeleagă că bătălia pentru Romania se dă in jurul multor tabere de altitudine. E o bătălie pentru economie. E o bătălie pentru democrație.

E o bătălie pentru ființa omenească. Iar timpul nostru este timpul decisiv al unei bătălii finale – Romania va deveni „Țara unui VIS posibil”croindu-și drum prin istoria mare sau va eșua lamentabil in subsolurile intunecate și jilave ale istoriei mici!

Visul meu este despre politicieni care înțeleg că trebuie să devină OAMENI politici, este despre demnitari care înțeleg că e timpul să acționeze cu DEMNITATE! Colegilor mei din toate partidele le doresc cu toată sinceritatea să se bucure de AERUL CURAT al LIBERTĂȚII! Să ia mereu decizii din libertatea propriului for interior. Eu asta am făcut, chiar cu riscul de a fi considerat „imatur politic”, chiar cu riscul de a mi se spune uneori că „nu sunt om de partid”.

E foarte, foarte important să fim oameni politici liberi, care ințeleg problemele timpurilor și care caută soluțiile alături de oameni, iar NU alături de „ELITELE”care manipulează oameni! Bolul omului politic trebuie să rămană mereu acoperit atunci cand autointitulatele „ELITE” se oferă să il umple și mereu descoperit atunci cand oamenii simpli și vii pun acolo un dram din painea lor și o picătură din apa lor. Decat să beau un butoi de apă moartă, prefer să-mi umezesc buzele cu cateva picături de APĂ VIE!

Visul meu este despre un popor care înțelege că nu e premoniție, ci e doar privire cu ochii larg deschiși atunci când spun că, dacă nu repornim inima acestei națiuni acum (nu anul viitor, nu anotimpul următor, nu luna care vine), atunci ne vom fi ratat poate ultima șansă de a conta frumos pe scena lumii. Și nu o putem reporni decat dacă ne administrăm, colectiv, un sens.

Singurul liant e noua perspectivă pe care ne-am putea-o da și pe care lumii i-am putea-o propune. Iar de un lucru sunt ferm convins – România poate renaște doar dacă iși acceptă destinul de deschizătoare de drumuri, de neutră țară umanistă care oferă timp și spațiu pentru DIALOG, de teritoriu liber de ură și de cultivatoare nu doar de grau – ci și de SENSURI.

Dacă vom continua, din contră, să pășim cu capul plecat la umbra tălpilor mari ale altora, atunci vom ajunge, foarte curand, o ruină. – Ruina unui popor cu destinul acoperit și sufocat de buruieni…

Visul meu este despre o țară în care, tânăr fiind, nu poți alege să rostești cuvinte precum „boșorogii ăia fără dinți”. Dacă ești CU ADEVĂRAT TANĂR, nu vei face niciodată asta pentru că vei ști că „boșorogul ăla” e tanărul de ieri care gătea la 1:00 noaptea pentru tine sau pentru părinții tăi intr-o vreme cand gazele ajungeau in bucătăriile familiilor de romani doar după acea oră. …Vei ști că „boșorogul ăla” este cel care te ținea pe tine in brațe sau ii ținea pe părinții tăi in brațe, noaptea, nu doar pentru că vă iubea, ci pentru că dorea SĂ NU VĂ FIE FRIG! …Vei ști că „boșorogul ăla” este cel care lua paine și ulei pe cartelă, care stătea ore intregi la coadă, in fiecare zi, pentru ca tu sau părinții tăi SĂ AVEȚI CE MANCA!

Visul meu este despre o țară în care încetăm să ne mai văităm că e beznă peste tot in jurul nostru și că nu reușim să strangem tot intunericul intr-o roabă. Facem asta pentru că așa ne-am obișnuit și pentru că așa am fost obișnuiți. Insă jelirea repetitivă a propriei situații și condiții nu ne va duce nicăieri. Tot in intuneric vom trăi.

E momentul să ne oprim din a tot încerca la nesfârșit aceleași căi. E timpul să facem gestul simplu de a apăsa intrerupătorul pentru a face lumină in incăpere.

Visul meu este despre o țară în care, după 15 ani de falsă luptă împotriva corupției, nu vom mai avea parte de încă 15 ani de falsă luptă împotriva abuzurilor. Lucrurile trebuie reglate rapid, fără rezerve. Nu poți învinge Hidra dacă îi lași mereu timp să se regenereze.

LASĂ-I SĂ LUPTE ALĂTURI DE TINE PE CEI CARE TE-AU ALES SĂ LUPȚI PENTRU EI! …Sau refugiază-te la raionul de scutece! …Iar dacă optezi pentru raionul de scutece, măcar ai DECENȚA de a nu te mai plange că ești HĂITUIT și ABUZAT! E dizgrațios… Bărbații de stat NU se refugiază la raionul de scutece!

Visul meu este despre un popor care începe să înțeleagă că falsul proiect de țară al luptei anticorupție a prins doar pentru că spațiul era liber.

Pentru că cine ne-a aruncat niște buruieni și ne-a pus apoi să le adunăm de pe jos A GĂSIT LOCUL LIBER! Romania nu-și va reveni decat atunci cand va incepe să meargă pe drumul său, cand va planta pomi roditori și flori in grădină, reducand astfel drastic spațiul pentru buruieni.

Trebuie să lucrăm pentru ca libertatea noastră să insemne mai mult decat „șansa”de a alege intre diverse forme de sclavie…

Visul meu este despre un popor care începe să înțeleagă că lumea este condusă superficial, voit superficial. Tot ce ne inconjoară, școală, loc de muncă, spațiu de recreere (cu prea rare excepții) este menit să ne adoarmă UMANITATEA, să ne exproprieze sensurile, să ne deporteze rosturile, să ne cufunde in uitarea de sine și de celălalt.

Visul meu este despre un popor care începe să înțeleagă că dacă rămanem doar adepți ai retoricii prafului de pușcă, tocmai avansul tehnologic in domeniu ne va risipi spre deloc șansele supraviețuirii ca specie!

Dincolo de economic și praf de pușcă (strâns legate, în fapt), există o LUME întreagă de explorat, un tărâm nesfârșit care ne definește dar pe care nu am pășit niciodată.

Copiii Pămantului nu trebuie invățați doar să devină roboți utili ai unei societăți care nu vede in ei decat elemente de statistică economică și militară.

Visul meu este despre un popor care începe să înțeleagă că, dacă munca noastră e DEZUMANIZATĂ pană intr-acolo incat lucrătorul devine doar o „resursă umană”, fructul muncii – doar „un produs”, iar destinatarul acestuia – doar un „client”, atunci nu mai putem vorbi despre o „lume a OAMENILOR”!

Visul meu este despre un popor care consideră că este cazul să reașezăm relațiile Romaniei cu celelalte state. Să fim parteneri, DA! Să fim doar o colonie administrată de un guvernator? NU! Eu incă mai sper că Administrația TRUMP va reprezenta cu totul altceva față de Administrația OBAMA. Pentru că Administrația OBAMA a acționat catastrofal in această țară, prin toți ambasadorii și emisarii săi!

Sub stindardul „luptei anti-corupție”, au creat in această țară un MONSTRU sinistru, o HIDRĂ la ale cărei zvarcoliri disperate asistăm chiar in aceste luni!

Am crezut și incă mai cred in faptul că noua administrație, sub conducerea lui Donald TRUMP, va desface ce a făcut Administrația OBAMA. Partenerilor noștri din UE și din SUA li s-a tradus ani de zile greșit! In realitate, suntem „PRIMITORI”, nu „PRIMITIVI”… Poate că dacă li se va traduce corect, ne vor și trata corect. Măcar de aici inainte…

Din păcate, am devenit victimele „corectitudinii politice”. Dacă ințelegi să fii un om LIBER și să nu accepți nicio lesă (fie ea și una de aur strălucitor), atunci ești, desigur, „naționalist retrograd”. „Normalul” a fost redefinit și impus de-a lungul ultimelor decenii. Intr-un asemenea hal am ajuns ca „bărbați de stat” incat, dacă Baiazid și Mircea cel Bătran ar călători in timp, dialogul ar suna așa: „Tu ești Mircea?” … „Cum vrei tu-mpărate!”.

După care, fericit că e adaptat la noile timpuri, că e un politician #modern, că nu il poate acuza nimeni de „naționalism”, Mircea s-ar duce la cantina Parlamentului și, cu gandul la sultanul Baiazid, și-ar comanda o… „shaorma cu de toate”…

Visul meu este despre un popor care înțelege că, în mod evident, nu e o soluție bună să aduci laolaltă, brusc, două civilizații, două culturi, două religii complet diferite. Dialogul dintre culturi și civilizații e absolut necesar și voi pleda și lucra mereu in acest sens. Insă nu despre așa ceva este vorba aici. Aici este vorba despre niște păpușari care, din umbră, au decis exact contrariul – anume CIOCNIREA frontală a două culturi și civilizații foarte puțin asemănătoare.

Criza refugiaților a fost creată exact cu acest scop! Rezolvarea crizei refugiaților e foarte simplă. – Tot ce trebuie e ca marile puteri să nu mai caute să genereze profit de pe urma războiului purtat in toate aceste țări. Atunci, in loc de „cote de refugiați”, puterile Vestului militarizat ar trebui să vorbească despre „cote alimentare”, despre bani investiți in dezvoltarea acestor țări, iar nu in inarmarea lor… Așa se rezolvă lucrurile.

Doar așa și foarte repede… Iar noi, ca țară, ar trebui să vorbim deschis in acest sens și să propunem soluții in această direcție, nu să acceptăm stupid tot ce ni se impune de la centru.

Visul meu este despre un popor care înțelege că maladiile foarte grave ale Uniunii Europene nu vor putea fi vindecate făcând mătănii și rostind teatral, cu plecăciune cvasi-religioasă, „Uniunea Europeană”.

Până la urmă, din ce anume a ieşit Marea Britanie? Care sunt pietrele de temelie reale, solide, menite să dăinuie pentru secole sau măcar pentru decenii? Care e, de fapt, adevărata piatră unghiulară, singura capabilă să menţină unite puterile Europei?

O „uniune” reală a țărilor europene ar presupune o apropiere reală intre cetățenii respectivelor țări. Tocmai in acest sens, al unei UNIUNI reale, profunde, UMANE, nu s-a făcut ABSOLUT NIMIC! Dacă vrem să continuăm joaca de-a marile instituții, nu ne impiedică nimeni s-o facem.

Dacă vrem insă o imbunătățire profundă a traiului european, suntem obligați să ne dăm jos căștile de REALITATE VIRTUALĂ pe care ni le-au așezat pe nas marii dregători de instituții cu nume pompoase. …Și să privim realitatea drept in ochi: UE e un colos cu picioare de lut, care nu are la bază OMUL și grija față de OM! Ființa omenească a fost sacrificată pe altarul unei BIROCRAȚII INTERESATE! …Iar singura șansă de a schimba asta e intoarcerea la fundamentele corecte. Care inglobează economicul, dar il depășesc cu mult…

Cată vreme vom reduce totul la ECONOMIC, nu vom avea nicio UNIUNE. Ci doar niște instituții folosite de conducătorii catorva țări pentru a subjuga economic și politic toate celelalte țări…

Nu ne putem intoarce la națiunile privite ca monade de sine stătătoare, ermetic inchise, fără comunicări și schimburi cu exteriorul. Umanitatea e firesc și necesar să evolueze către a deveni o mare comunitate. Insă nu in sensul globalizării așa cum a fost ea concepută de către cei care vor – și in mare măsură reușesc – să dirijeze orchestra lumii.

Nu in sensul unui singur stat global, unde nimeni nu mai are identitate și unde toți sunt clonele aceleiași matrici – idealul ultim corporatist.

Ci in sensul unei umanități alcătuite din miliarde de picături interdependente, care aleg LIBER să compună un ocean. Nu un neam de clone, nici miliarde de monade de sine stătătoare, ci o pluralitate de ființe libere care iși asigură reciproc prosperitatea.

…Avem nevoie de reaprinderea OMENESCULUI – in noi și in instituțiile noastre, naționale și internaționale. Este singura cale reală. Orice altceva e doar concert de sticle goale… Și tocmai aici văd rolul Romaniei, adevăratul său Destin european și mondial – acela de PUNTE, de punte intre oamenii Europei, de punte intre oamenii lumii celei mari.

Inainte de a pune problema unei ieșiri din Uniunea Europeană, ar trebui să ne intrebăm dacă am fost vreodată cu adevărat acolo! Eu asta vă propun – o țară VIE, care are curajul de a refuza simulacrul de destin care i-a fost impus și de a incepe cu adevărat să conteze pe scena lumii. Avem tot ce ne trebuie, trebuie doar să ne depășim complexele de inferioritate care ne-au fost in mod sistematic induse.

Visul meu este despre un popor care respinge atitudinile de vătaf luminat de tipul Macron! Sunt incă victima unei stării de uluire, stare generată de un discurs recent al lui Macron din Parlamentul European! Președintele Franței a spus, nici mai mult nici mai puțin, decat că intenționează să facă totul pentru „apărarea in mod ferm a unei suveranități europene reinventate, in fața tentației autoritare in unele țări ale Uniunii Europene”!

…Oameni buni, noi chiar o luăm razna cu totul!? Adică nu suveranitatea țărilor trebuie apărată in fața globalismului nivelator, ci Uniunea Europeană (așa cum o vede domnu’ Macron) trebuie apărată de țările ale căror popoare văd altfel viitorul decat il vede EL, Macron, LUMINA Mileniului III… Fabulos!

Eu vă spun așa: absolut NIMIC nu se va schimba pe plai dacă nu vom pricepe, la nivel de oameni de stat, că Romania nu poate prospera ca anexă a altor puteri, indiferent care ar fi acestea!

Declarația lui Macron este nu doar revoltătoare, ci și emblemă a unui viitor care ni se construiește de multă vreme și care iși atinge chiar in acești ani punctul culminant: o lume nivelată și nivelatoare, unde nu sunt acceptate decat „principiile”, „conceptele” și „adevărurile” dictate de cateva state, indiferent de ce cred, vor sau votează celelalte state.

Ce spune Macron este că trebuie acționat, la nivelul Uniunii Europene, impotriva conducerii democratice (rezultate prin VOT) a țărilor a căror traiectorie nu corespunde „adevărurilor” sale. Ei bine, eu chiar nu am de gand să accept această atitudine de „vătaf luminat”!

Romania trebuie să aibă curajul de a se AUTODETERMINA in această lume dominată din ce in ce mai mult de reducționismul de tip „Macron”, un reducționism care sună cam așa: „Cine nu urmează intocmai și la timp linia trasată de noi cu creta pe asfalt trebuie numaidecat pus la punct, sancționat și chiar repudiat! Noi suntem PRINCIPIILE, noi suntem CALEA, noi suntem BINELE!”… Țările Europei de Est nu sunt copiii inadecvați ai Vestului! Nu suntem niște imbecili care trebuie puși mereu in banca lor, scoși dimineața la careu și loviți in pauze cu rigla peste degete! …Sau suntem, dacă nu respingem FERM astfel de tratamente!

„Romania – Țara unui VIS posibil!” nu e nici platforma politică a cuiva, nici „societatea civilă” a altcuiva.

„Romania – Țara unui VIS posibil!” este platforma dumneavoastră, a oamenilor obișnuiți ai acestui neam, a adevăratei „societăți civile” pe care NU O POT REPREZENTA DECAT OAMENII, cetățenii. Adevărata „societate civilă” romanească este insăși societatea romanească, cu bunele și relele ei! Adevărata „societate civilă” nu este monopolul nimănui. Ea este a oamenilor și e reprezentată de OAMENI!

„Romania – Țara unui VIS posibil!” este inceputul unui nou drum pentru Romania. După decenii in care ni s-a tot spus ȘI AM FOST INVĂȚAȚI SĂ NE TOT SPUNEM că suntem „cei mai leneși”, „cei mai corupți”, „cei mai nepregătiți”, a venit vremea să spunem STOP! Nu „STOP și de la capăt”, cum ar zice un ins bizar, ci „STOP și cu SENS”!

Paradoxal, utopic nu e să crezi că lumea poate fi schimbată in bine, ci să consideri că ea mai poate continua așa cum e acum…

Acesta este Visul meu. Dacă e și al dumneavoastră, atunci vă invit să dăm mână cu mână, cei cu inimă – nu de cyborg – ci ROMÂNĂ, și să strângem rândurile. Fie să FIM, oameni liberi!

 

Sursa: Liviu Pleșoianu Facebook

Proiectul regionalizării ţării nu a murit. Judeţele sunt condamnate să dispară

 

 

 

Foto: Harta oficială a Europei regiunilor.  Graniţele statelor au dispărut. În locul lor a apărut o Federație Globalistă ce are ca „județe ale federației” noile Regiuni. Harta este editată de autorităţile Uniunii Europene.

Premierul Dacian Cioloş a anunţat noi coordonate pentru reforma administraţiei şi, în privinţa regionalizării. 

Proiectul regionalizării României a dispărut brusc de pe agenda publică la sfârșitul anului 2013.

Guvernul de atunci și-a asumat răspunderea pe legea descentralizării, însă, la începutul anului 2014, Curtea a declarat proiectul neconstituțional.

Vechiul proiect propunea însă păstrarea județelor, cel puțin o perioadă.

A fost al doilea proiect de reformă administrativă ajuns maculatură de sertar. Primele dezbateri despre formarea unor regiuni au apărut în 2002, în timpul cabinetului Năstase.

Dar nu s-a trecut de faza de intenție pentru că erau deranjate prea multe interese de la nivel local, fiindcă ar fi presupus ca unii baroni locali să rămână fără feude.

Aceeași problemă a apărut și la al doilea proiect de regionalizare.

Dar între timp situația, cel puțin la primul nivel, s-a mai clarificat. Din 41 de județe ale României, în 24 președinții de consilii județene au ajuns la anchetă DNA sau a agenției de integritate pentru fapte de corupție sau incompatibilități.

Mai mult de jumătate.

În precedentul proiect, al guvernului Ponta, acestea erau păstrate şi de fapt apărea un nou etaj de funcţionare, regiunea, care risca să facă administraţia şi mai stufoasă.

Sunt mai multe planuri de reformă, doar că cineva va trebui să şi le asume.

Baza de plecare ar putea fi actualul sistem al regiunilor de dezvoltare, cu eliminarea celor 41 de consilii judeţene.

La nivel judeţean ar urma să fie menţinut doar un oficiu prefectural.

Însă există şi posibilitatea unei reforme administrative care ar ţine măcar într-o anumită măsură de dezvoltările organice.

„Regiuni administrative mai mici (între 15-18), create prin fuziunea a 2-3 județe pe baza unor criterii precum: fluxurile inter-județene economice și de forță de muncă, conexiuni de transport, populație și suprafață,” a declarat premierul Dacian Cioloş.

Procesul de regionalizare a fost decis de BRUXELLES și are loc în TOATĂ Uniunea Europeană.

Statele naționale vor fi dizolvate în Noua Federație  numită „Uniunea Europeană, iar acest proces este UN PRIM PAS SPRE DISPARITIA ROMÂNIEI.

 

 

 

 

 

 

Condiționarea fondurilor ar putea fi o formă de a forța distrugerea comunelor și satelor românești.

„ S-ar putea face fuziunea voluntară a unităților administrativ-teritoriale pe baza unor criterii geografice (distanța față de centrul noii comune), de suprafață, populație, nivel de dezvoltare economică. Aceste fuziuni voluntare pot apoi deveni definitive și pot fi sprijinite prin stimulente financiare: programe de investiții sau alocări de transferuri de la bugetul central pentru proiecte care să cuprindă aceste zone fuzionate,” a declarat Dacian Cioloş.

Intențiile guvernului par a fi cele de a încuraja reorganizarea administrației pe baza dorințelor proprii, înainte de a fi impusă de la centru contopirea, fie la nivel de comune, fie la nivel de județe.

Doar că în această formulă ar trebui să se treacă peste interesele proprii ale aleșilor, iar de bună voie nu o să o facă pentru că ar însemna ca cineva să cedeze.

Și tot timpul celălalt e cel care trebuie să facă pasul înapoi.

 

 

Surse:

– http://www.digi24.ro/Regionalizarea+se+intoarce+Noi+coordonate+pentru+reforma+adminis

 – http://www.fluierul.ro/

 

CITITI SI :

 

– https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/09/20/de-la-al-treilea-reich-si-urss-la-ue-dinamica-dezmembrarii-regionalizarea-si-federalizarea-romaniei-isi-au-originea-in-planurile-germaniei-naziste/

–  https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/06/22/video-despre-primejdiile-regionalizarii-romaniei-cu-prof-dinu-c-giurescu/