CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MAI AVEM CONDUCĂTORI LA BUCUREȘTI?!

Aflată într-o vizită privată în România, preşedinta Ungariei, Katalin Novak, a urcat  sâmbătă, 21 mai, pe Piatra Secuiului din Rimetea , la o altitudine de 1130 de metri, unde s-a fotografiat sfidător cu o bornă de pe acest munte, vopsită în culorile naţionale maghiare.

Imaginea este grăitoare, fiind ușor de constatat că singura inteligență vie din cadru este borna, scrie https://newstrack.ro.

Conform declarațiilor oficiale maghiare, nou aleasa președintă al Ungariei a efectuat o vizită de trei zile în Transilvania, nu în România ! Ea nu a avut în agendă vreo întâlnire cu vreun oficial român de la conducerea statului, desigur înafara liderilor UDMR, care au cu toții cetățenie dublă, româno-maghiară, adică s-a întâlnit doar cu lideri politici care au jurat credință statului Ungaria, consemnează politologul Cozmin Gușă într-un comentariu publicat de https://basarabialiterara.com.md.

Au mai existat vizite ale unui șef de stat cu cetățenie dublă, fără întâlniri oficiale cu liderii români, respectiv ale Maiei Sandu, dar să notăm faptul că Maia Sandu a venit în excursie și nu în calitate oficială, plus faptul că președintele Moldovei are și cetățenia română, deci vizitele erau în sfera normalității.

Șeful Parlamentului slovac a upgradat discuția despre viitorul regiunii menționând că „agresiunea rusă în Ucraina ar putea rearanja sistemul european de pace în așa măsură încât Viktor Orbán să-l folosească pentru a parcela Slovacia.

Slovacul a argumentat că amenințarea Ungariei este una serioasă, în contextul în care politicienii maghiari din conducerea acestei țări vorbesc despre „Ungaria Mare”, fac planuri să cumpere imobile în zonele cu comunități maghiare din Slovacia și continuă să împartă pașapoarte.
În paralel, în Transcarpatia, regiunea ucraineană de la granița cu Ungaria, în ultimele săptămâni s-au răspândit manifeste scrise în ungurește și rusește, care anunțau o legătura directă cu Occidentul în scurt timp, via Budapesta, nu doar prin intermediul autostrăzii M3, dar și pe cale ferată, fiind descris un plan rapid de construcție a unei căi ferate cu ecartament mărit (de tip sovietic) pe teritoriul Ungariei, suprapuse celei existente, de la graniță până la Budapesta, care să asigure traficul fluent de vagoane de călători și de marfă.

Bineînțeles că a fost menționată în manifest relația excelentă dintre Ungaria și Rusia, fiind limpede astfel substratul mesajelor respective.
Discuțiile din Transilvania noastră le bănuiți, dacă nu chiar le știți, ele merg de la obediența explicită a politicienilor UDMR față de politica guvernului maghiar, la invidia și obida ardelenilor pentru prețurile mici la facturile de gaze, energie și combustibil pe care le plătesc ungurii (grație rușilor!), comparativ cu noi, respectiv la revolta multora pentru mesajele politicienilor de la Budapesta care vorbesc deschis deja despre Ungaria Mare, mai ales după victoria triumfală a lui Orban în alegeri.

E limpede și în cazul nostru ce agitații societale se vor produce astfel.
Geopolitica ne spune că nu există cadouri între state, și-așa trebuie să încadrați mental și gazul și petrolul ieftine oferite de către Putin Ungariei, elemente care asigură nu doar prosperitate cetățenilor, dar și potențial sporit de dezvoltare economică.

Iar prețul cerut pentru asta, vizibil deja, va fi acțiunea Ungariei în interiorul spațiului euroatlantic pe „acorduri” rusești, așa cum doar cele câteva exemple de mai sus demonstrează clar.

În mod evident geopolitica rusească a rezervat Ungariei rolul de PROXY, adică un fel de acoperit/intermediar pentru acțiunile viitoare.

Simplist spus, ungurii ce vor face parte din organisme de reprezentare euroatlantică, vor trebui să asigure nu doar informarea partenerului despre deciziile luate, dar să și voteze în siajul intereselor comune ruso-ungare.

Exemplul televiziunii strategice de știri EURONEWS, achiziționată de la miliardarul egiptean Sawiris cu bani europeni, de către fiul portughez al celui mai important consilier al lui Orban, se pare că ascunde pe fluxul financiar exact bani rusești.

Tot așa, se pregătește un lobby serios pentru instalarea/alegerea de funcționari unguri în instituții economice, culturale sau sportive, de unde rușii au fost eliminați în urma sancțiunilor, iar așa-ceva nu va putea fi oprit, pentru că este dreptul oricărui membru al clubului euroatlantic, iar procedurile sunt mereu facilitate prin „ungerea” financiară corespunzătoare.”
În cele 5 săptămâni care-au trecut de când am avertizat cu motivațiile de mai sus s-au mai întâmplat niște lucruri.

Naționala de hochei a României a fraternizat cu suporterii maghiari la Campionatul Mondial, cântând împreună imnul separatist al Ținutului Secuiesc, chiar la finalul unui meci pierdut cu Ungaria, unde chiar conducerea Federației de Hochei i-a acuzat pe jucătorii noștri, de origine maghiară, de blat în favoarea Ungariei.

Deși toată societatea s-a inflamat timp de mai multe zile, nimeni n-a luat nici o măsură de pedepsire a afrontului grav la identitatea națională românească.

De ce? Din mai multe motive, printre care unul important este că girantul din tribună al manifestării a fost chiar un oficial român, ministrul udemerist al mediului, șovinul Tanczos Barna, costumat acolo chiar cu însemnele separatiste ale Ținutului Secuiesc.

Ungurii au amenințat că vor ieși de la guvernare (deci șantaj politic!), iar Iohannis a dat ordin să nu se facă nimic contra responsabililor. PSD și PNL pot avea majoritate și fără UDMR, dar probabil că Iohannis are calcule ca să nu fie atât de dependent de pesediști, iar asta e doar o parte mai comodă a posibilului raționament (eronat!) al lui KWI.
Am o informație din surse sigure că acum trei săptămâni chiar partenerul strategic american i-ar fi transmis lui Ciucă că trebuie să elimine UDMR de la guvernare, exact în contextul vulnerabilităților generate de calitatea de PROXY al Ungariei în relația cu Rusia, respectiv de dedicația udemeriștilor de a urma strategia lui Viktor Orban în zonă.

Știți că am informat public că PSD a discutat în ședință internă această posibilitate în urmă cu cca 10 zile, dar din nou nu s-a mai întâmplat nimic, lucru ce-a generat fricțiuni neobișnuite în comunicarea informală româno-americană.
Unde-am ajuns ? Uite aici: ”Președintele Ungariei, Katalin Novák, face prima vizită în România. Ea a aterizat joi, la Cluj-Napoca și a fost întâmpinată de Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj. Novak a participat sâmbătă, 21 mai, la dezvelirea statuii principelui Gábor Bethlen în centrul istoric din Alba Iulia.
Dezvelirea statuii principelui Gabor Bethlen are loc cu ocazia celui mai mare eveniment al Bisericii Reformate Maghiare. Mai exact, între 19-21 mai se desfășoară la Alba Iulia, Ziua Unității Reformate organizată de Eparhia Reformată din Ardeal.
Katalin Novák a ţinut un discurs cu prilejul dezvelirii statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, în centrul fostei capitale a Transilvaniei, a anunţat Biroul de Presă al Eparhiei Reformate din Ardeal.” (stiripesurse)
Rețineți vă rog formulările de „fostă capitală a Transilvaniei”, axa de vizită Cluj – Alba Iulia (capitala de facto a ardelenilor, respectiv capitala istorică a UNIRII), plus cinstirea memoriei fostului principe al Transilvaniei, Gabor Bethlen, promotor istoric al protestantismului contra religiei creștin-ortodoxe a românilor ardeleni.

În plus, pe agenda lui Katalin Novak s-au aflat bineînțeles întâlniri doar cu lideri udemeriști care sau declarat revizioniști ori antiromâni!

Președintele Ungariei a declarat la inaugurarea complexului de clădiri „Transilvania” al Muzeului Etnografic în Aer Liber de la Szentendre că: „Limba maternă, maghiara, istoria şi cultura noastră comună sunt cordonul ombilical care leagă Transilvania de Ungaria” , după care a mai subliniat subliniat: cultura maghiară din Transilvania nu este o parte din trecutul nostru, ci o parte din prezentul nostru şi o cheie pentru viitorul maghiar. Ungaria nu ar fi fost la fel fără Transilvania.
De asemenea a spus și că secţiunea transilvăneană a muzeului etnografic de la Szentendre este ca o poartă stelară care ne permite să transcendem frontierele spaţiului şi timpului şi să ne simţim ca în Transilvania.” (MTI)
Și dacă tot acest șir de acțiuni revizioniste și periculoase pentru România nu-i poate convinge pe liderii de la București să treacă la acțiune urgentă, mai notați că SEPSI (echipa finanțată de către Guvernul Ungariei!) a câștigat Cupa României la fotbal, iar suporterii acesteia de pe stadionul Rapid, nu doar că s-au întors cu fundul atunci când s-a intonat Imnul României, dar au scandat tot timpul meciului „RIA! RIA! UNGARIA! UNGARIA!”.

La București, în România!


Faptul că tot aseară la tv Marcel Ciolacu, unul dintre liderii politici principali de azi, chestionat fiind despre situație, s-a enervat asupra acestui subiect, dar în loc de cereri și măsuri urgente a arătat doar cu degetul la ministrul nostru de externe Aurescu („ăla micu cu trabucu” …), ne-arată în plus cât de mare e blocajul de acțiune la București, pe o speță unde orice stat din spațiul euroatlantic ar fi luat foc.

Desigur, Iohannis și-ai săi mizează pe pasivitatea iresponsabilă a românilor, demonstrată plenar în pandemie. Iar Ungaria (și Rusia?!) pariază pe același lucru, dublat de slăbiciunea, inadecvarea și prostia politicienilor români.

Aceasta vizită în România a presedintei Ungariei a sfidat toate regulile de protocol, de curtoazie, de buna vecinatate si de eleganta scrie fostul prim-ministru Adrian Năstase pe blogul său. Era normal ca vizita sa inceapa la Bucuresti, la Cotroceni, pentru a marca relatia bilaterala. Ea putea continua cu puncte de program din Transilvania. Katalin Novak a dorit însă sa sublinieze, că ea nu vine in vizita in Romania ci in Transilvania, sfidând in acest fel suveranitatea statului roman.

Transilvania trebuia sa para o provincie a Ungariei. Astfel de provocari au mai avut loc. Unele au primit raspunsul potrivit, altele nu. Si de data aceasta va fi nevoie de un raspuns politic si nu de o lectie despre drepturile kin states, pe care ungurii le stiu foarte bune dar nu le respecta. Pare ca actiunile revizioniste ale Rusiei in Ucraina capata noi reverberatii si la liderii de la Budapesta”.

Cu ocazia vizitei efectuate în România, președinta Ungariei s-a întâlnit la Cluj-Napoca și cu liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor (foto), iar la finalul întrevederii declara că este de datoria sa să îi reprezinte „pe toți maghiarii” și că pentru ea nu contează unde locuiesc aceștia.

Astăzi m-am întâlnit cu Hunor Kelemen, Președintele UDMR, Viceprim-ministru al României. Ca Președintă a Ungariei, consider că este prioritatea mea să îi reprezint pe toți maghiarii, deoarece pentru mine nu e nicio diferență dacă aceștia locuiesc în interiorul sau în afara frontierelor. Maghiarii sunt maghiari, punct”, a scris Katalin Novak pe Facebook.

Fostul prim ministru român Adrian Năstase cere măsuri dure după vizita președintelui Ungariei: „A tratat Transilvania ca o provincie a lor”

Politicianul român susține că în ultimul secol, atitudinea revizionista a Ungariei a devenit mai agresiva atunci când a considerat ca statul român este vulnerabil in plan intern si in planul alianțelor.

“Se pare ca acum Budapesta mizează pe faptul ca Rusia ar putea impune o nouă Conferință de la Ialta.

Trebuie sa mentionez ca, in conditiile in care Kelemen Hunor a participat la aceasta actiune, intalnindu-se cu presedinta Ungariei, el a devenit complice la actiunea de sfidare a suveranitatii Romaniei, asa cum s-a intamplat si la meciurile de hochei/fotbal, cu ministrii care au asistat fara reactie.

Este posibil ca UDMR, dupa rezultatele de la alegerile din Ungaria si obosit sa gestioneze atatea fonduri guvernamentale în Romania, sa-și pregateasca ieșirea de la guvernare.

Cred ca liderii României ar trebui sa afirme și ei „România este România. Punct.” Și sa acționeze în consecință”.

Măsurile pe care le cere fostul premier Adrian Năstase

Acțiunile pe care trebuie să le asume actualii guvernanți:

  1. Declararea „persona non grata” a conducatorilor asociației care i-a premiat pe cei condamnati pentru terorism;
  2. stabilirea unor reguli pentru protectia demnitarilor străini care vin în România, indiferent de scopul vizitei (alergări in parc, vizite la biserici, etc). Inclusiv în ceea ce priveste portul de arme pentru insoțitori;
  3. preluarea urgenta a reglementarilor din Ungaria (tara membra a UE) pentru a fi introduse in legislatia noastra, in privinta achizitionarii de catre straini a bunurilor imobile (in special terenuri agricole si bunuri culturale). Ministerul de externe ar trebui sa pregatească acest documentar in maxim o luna;
  4. Analiza a ceea ce s-a intâmplat, din punct de vedere etnic/demografic, in ultimii ani, in Covasna si Harghita, fenomen denumit de unii „ethnic cleansing”;
  5. Crearea unei comisii speciale de anchetă in Parlament pentru a examina daca românii din Ungaria beneficiaza de aceleași drepturi precum maghiarii din România.

“Sunt adeptul unei relatii corecte, de bunavecinatate cu Ungaria dar nu este posibil ca Parteneriatul pentru secolul 21, pe care l-am incheiat cu premierul Medgyessi, sa fie interpretat doar prin oglinda retrovizoare de catre actualii conducatori ai Ungariei.

Imi este clar ca presedintele Romaniei, in conditiile in care urmareste un post international in perioada urmatoare, nu doreste sa se faca „valuri” pe astfel de teme, când este nevoie de unanimitati pentru sanctiunile la adresa Rusiei iar Ungaria nu ar trebui antagonizată. Interesele României sunt altele!”, scria Adrian Năstase pe blogul personal”, a mai scris Adrian Năstase în https://www.realitatea.net.

27/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

DINAMICA DEZMEMBRĂRII EUROPEI DE LA AL TREILEA REICH ŞI URSS LA UE. IDEEA REGIONALIZĂRII EUROPEI EXISTA ȘI ÎN PLANURILE GERMANIEI NAZISTE.

 

 

Imagini pentru Europa regiunilor. Harta oficială.

 

 

Harta oficială a Europei regiunilor editată de autorităţile Uniunii Europene. Graniţele statelor au dispărut. Harta este editată de autorităţile Uniunii Europene.

 

 

REGIONALIZAREA ŞI FEDERALIZAREA ROMÂNIEI SE REGĂSESC ÎN PLANURILE GERMANIEI NAZISTE. DE LA AL TREILEA REICH ŞI URSS LA UE: DINAMICA DEZMEMBRĂRII

 

Scriitorul anticomunist Radu Portocală, fost director al ICR Paris, a realizat inca din 2001 o analiza extraordinara privind problemele majore si actuale ale Romaniei si Europei.

Analiza autorului cartii “Autopsia unei lovituri de stat” prefigureaza prezentele lovituri la adresa integritatii nationale, intreprinse frenetic de Troika Orban-Basescu-Tokes si avand ca tinta federalizarea Romaniei, cu scop final dezintegrarea statului national unitar roman, in consonanta cu interesele “vitale” ale Germaniei, respectiv ale “Austro-Ungariei”, in care spatiul imperial al Rusiei este bine menajat.

Pentru o simplă edificare tastati sintagma “federalizarea Romaniei” in cadrul motoarelor de cautare online si ii veti gasi singuri.

Actiunile concertate si tupeistice ale acestor agenti “la vedere” ne fac sa ne intrebam daca mai exista servicii de informatii romanesti.

 Iata redata mai jos  integral, valoroasa analiza a scriitorului Radu Portocală, multumindu-i in mod deosebit autorului.

 

 

 

 

 

DINAMICA DEZMEMBRÅRII

 

 

 

 

In dreapta linie a initiativelor autonomist-federaliste ale d-lor Constantin Simirad si Sabin Gherman, un grup de intelectuali – sapte romani si sase unguri – a elaborat un «Memorandum catre Parlament pentru constructia regionala a Romaniei», supunind atentiei publice o serie de «idei referitoare la constructia politica si administrativa a unei Romanii a regiunilor, in consens cu dezbaterea care se desfasoara la nivel european despre viitorul Europei unite».

Printr-o utila coincidenta, asupra careia vom reveni mai jos, acest text a fost reprodus sau rezumat de catre presa romaneasca exact in ziua cind apareau si rezultatele ultimului «eurobarometru», din care aflam ca romanii sint cei mai ferventi partizani ai Uniunii Europene (80%).

O alta coincidenta – interesanta, de data aceasta – o constituie prezenta printre memorandisti (in numar de 13!) a D-lui Gusztav Molnar.

Consecvent, el era, inca din 16 iunie 1989, unul din initiatorii «Declaratiei de la Budapesta» – text in care Transilvania era definita ca un «spatiu de complementaritate», revendicindu-se garantarea dreptului «la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni».

Ceea ce, evident, se referea la minoritatea maghiara.

Faptul de a-l gasi pe Dl Molnar si in grupul de semnatari din 1989 si in cel de azi, nu face decit sa confirme filiatia intre cele doua texte si, totodata, sa reveleze vechimea ideilor prezentate astazi drept noi.
In sfirsit, ultim detaliu privitor la genealogia memorandumului, autorii sai sint fie membri, fie colaboratori ai redactiei revistei  P r o v i n c i a, sprijinita financiar de «Fundatia pentru o societate deschisa» a lui George Soros, el insusi foarte interesat de subiecte ca disparitia frontierelor, regionalizarea, structurile transnationale si supranationale, toate studiate in universitatea si publicatiile pe care le finanteaza.

Inca de la primul punct al memorandumului, autorii avertizeaza ca «proiectul contructiei regionale a Romaniei nu are nimic in comun cu secesionismul sau cu iredentismele de orice natura», ceea ce, fara indoiala, e laudabil.

Ei proclama pe un ton de Cod Penal ca «orice abordare in acest sens este simplista si urmareste sa deturneze diversionist discutiile».

Cu alte cuvinte, textului nu i se poate aplica decit un singur tip de analiza – cea care coroboreaza gindirea autorilor. «Cine nu e cu noi, e impotriva noastra», spunea Lenin…

Asumindu-mi riscul de a «deturna diversionist» ideile cuprinse in memorandum, voi incerca sa analizez aceasta ingrijoratoare initiativa de pe pozitii radical opuse celor pe care se situeaza semnatarii.
Prima nedumerire ce se naste, inevitabil, in spiritul cititorului acestui text priveste utilitatea lui.

Care este motivul pentru care trebuie neaparat sa regionalizam sau sa federalizam R o m a n i a ?

E drept, ni se vorbeste despre «dezvoltarea armonioasa» a tarii, ni se dau exemple nu tocmai fericite (Scotia, Flandra si Valonia) sau nesemnificative (Bavaria) de regiuni mai mult sau mai putin autonome, ni se spune ca prin «modelul regional» ne vom redobindi iden- titatea europeana (?), se confunda descentralizarea cu regionalizarea – dar nu ni se arata ce va cistiga Romania, ca entitate statala, si poporul roman de pe urma acestei enorme rasturnari.

Desigur, ne-am putea mindri cu faptul de a fi fost primii intrati in «modernitatea europeana» – concept birocratic lipsit de substanta intelectuala –, dar pretul platit pentru satisfacerea acestui orgoliu ar fi excesiv de mare.

Se evita, apoi, explicarea demersului care i-a condus pe autori la certitudinea ca a c e a s t a este solutia ideala pentru viitorul Romaniei.

Pe ce argumente este fondata increderea lor in infailibilitatea solutiei pe care o propun? Ce documentare a stat la baza memorandumului? E vorba, totusi, despre o decizie istorica.

Poate fi ea luata cu adevarat in serios, in lipsa unor referinte si argumente temeinice, numai pentru ca a facut obiectul unor discutii in cadrul unui grup  r e s t r i n s ? La punctul 5 se explica in mod foarte vag ca noua impartire teritoriala «poate porni de la regiunile de dezvoltare sau de la provinciile istorice».

Introducind expresia regiuni de dezvoltare, autorii se gindesc, evident, la Transilvania, cit de cit prospera, izolata (ferita) de un r e s t mizerabil. Discriminatorie, ideea e, in plus, schioapa: ea nu are nici un continut juridic – ceea ce ar fi fost util in cadrul discutiei despre decupajul unei tari – si se bazeaza exclusiv pe rezultatele economice.

Memorandistii par sa uite faptul ca, in acest domeniu, performantele sint adesea conjuncturale: prosperitatea de azi se poate transforma maine in stagnare sau chiar in recesiune.

E greu, deci, de imaginat ca s-ar putea incepe dezmembrarea Romaniei pe baza acestui «concept fluctuant».

In citeva cuvinte, punctul 8 al memorandumului rezuma – sub forma de argument incitativ – intreaga confuzie, intreaga malignitate ce sta la baza ideologiei europene.

Este vorba despre «asumarea pe baze civice a identitatilor regionale». Mai multe generatii de politicieni si tehnocrati au conceput evolutia Uniunii Europene animati de o tenace aversiune fata de tot ce e n a t i o n a l.

De la bun inceput, scopul urmarit a fost disparitia statelor-natiuni prin integrarea si apoi diluarea lor intr-o vasta si cit se poate de abstracta federatie. (Dar oare nu ne invata Marx ca istoria va sfirsi prin a aboli statele?

Si nu preconiza Lenin integrarile regionale si guvernele supra-statale ca tehnica de dominare continentala si apoi mondiala? Cat despre Regiunea Mures Autonoma Maghiara, nu a fost ea o inventie a regimului comunist?)

Incorporarea treptata a statelor in magma federala nu poate fi, insa, completa, ireversibila, atita timp cit mai persista vreun vestigiu al sentimentului national. Vointa – poate ca  t a c t i c a  ar fi un cuvint mai potrivit – de anihilare a acestui sentiment explica acerba lupta dezlantuita in ultimii zece ani impotriva «nationalismului» – o «crima» de care, pentru a adinci confuzia, sint acuzati, de-a valma cu xenofobii vindicativi, toti cei care au imprudenta de a-si revendica atasamentul fata de o tara si un popor.

Pentru aceleasi motive, patriotismul a fost transformat intr-o notiune depasita, ridicola, daca nu chiar putin periculoasa, recomandindu-se insistent de la o vreme stimularea «patriotismului european».

O rezolutie a Parlamentului european din primavara anului 2000 arata «ca Europa trebuie sa se elibereze de ideea unei culturi fundamental albe (s i c) si cere redefinirea “natiunii” in beneficiul Comunitatii». Insusi faptul ca deputatii europeni pun cuvintul natiune intre ghilimele este suficient de elocvent!

In schimbul vechilor repere – si pentru ca individul nu-si poate pierde atit de usor obisnuinta (si, probabil, chiar nevoia) de a se defini prin apartenenta la un spatiu si la un grup – se propune (iar, peste citiva ani, se va impune) crearea identitatilor regionale, adesea perfect artificiale, de altfel. Memorandumul de care ne ocupam recomanda alegerea acestei cai.

Potrivit autorilor, noua identitate va trebui «asumata» – si inca «pe baze civice». O formulare din care rezulta cum nu se poate mai limpede caracterul contrafacut, fortat chiar, al reidentificarii.

Cel care s-a nascut roman (sau turc, sau polonez…) nu are nimic de asumat si se poate lipsi de «baze civice» in afirmarea apartenetei sale. Lucrurile sint mai putin simple, mai putin n a t u r a l e, in cazul identitatilor regionale impuse.

Care va fi, de pilda, apartenenta unui buzoian stramutat pentru zece ani la Baia Mare?
Acelasi punct 8 asigura ca identitatile regionale «contribuie, in regiunile multietnice cum sint Banatul, Transilvania sau Dobrogea, la formarea unei identitati transetnice».

Acest straniu concept – care va entuziasma desigur pe birocratii de la Bruxelles – se talmaceste, banuiesc, astfel: romanii din Transilvania nu vor mai fi romani, ci transilvaneni; in acelasi timp, ungurii din Transilvania (care vor avea legitimatie de unguri si vor continua sa fie reprezentati in Parlament de un partid etnic) nu vor mai fi unguri, ci tot transilvaneni.

In afara de eventualitatea adoptarii limbii esperanto, unii dintre acesti transilvaneni, care nu stiu romaneste, se vor afla in imposibilitatea de a se intelege cu alti transilvaneni, care nu stiu ungureste.

Insa, prezic autorii, aceasta situatie va ajuta sa fie «depasite atit nostalgiile, temerile sau escaladarile extremist-nationale, cit si nationalismele voalate».

Fara indoiala!… Ajunge sa dezmembram o tara si sa inventam noi identitati pentru a trai in armonie. Caci «proiectul constructiei regionale a Romaniei» – alta formulare ciudata! – nu va putea fi pus in aplicare decit d u p a ce tara va fi fost  d e c o n s t r u i t a.
Memorandistii propun, asadar, impartirea Romaniei intr-un numar inca nedefinit de entitati, ceea ce implica, in primul rind, modificarea in profunzime a Constitutiei si eliminarea articolului 1, in care se afirma caracterul national si unitar al statului.

Potrivit D-lui Miklos Bakk, acest prim articol al legii fundamentale ar trebui, mai degraba, sa proclame ca «Romania este stat federal bazat pe unitatea civica a cetatenilor».

Cind Dl Bakk va putea sa transpuna in termeni juridici traditionali notiunea de unitate civica a cetatenilor si cind va explica – fara a recurge la himerele eurocratilor de la Bruxelles – in ce mod poate ea sa serveasca drept temelie unui stat, atunci discutia va deveni, cu siguranta, mai limpede.

La rindul sau, Dl Molnar afirma ca regiunea este conceputa in sens civic, fara insa a face abstractie de existenta mai multor entitati nationale.Opinia publica, explica el, trebuie obisnuita cu conceptul de «regionalism civic».

Dincolo de dificultatea de a intelege subtilitatea acestui concept, faptul ca opinia publica «trebuie obiSnuita» cu el, sugereaza o situatie nefireasca, impusa cu forta.

Pe de alta parte, in scrisoarea pe care au adresat-o primului ministru Adrian Nastase, memorandistii afirma ca «unitatea tarii este si ea regindita in acord cu noile valori ale democratiei consensuale si participative si se consolideaza mult mai mult prin constructia unor solidaritati locale».

Dar de ce trebuie cu tot dinadinsul r e g i n d i t a unitatea tarii? Si, la urma urmei, unitatea nu e de mai multe feluri – ea exista sau nu. Atunci, cum poate fi ea regindita? Nu trebuie oare, in loc de «regindita», sa citim «reformulata» – adica  r e v i z u i t a sau chiar  c o n t e s t a t a?

Si apoi, cum poate fi consolidata unitatea tarii prin «constructia unor solidaritati locale»?

Lasand la o parte faptul ca solidaritatile c o n s t r u i t e nu pot fi decit artificiale si deci efemere, e ciudat sa se pretinda ca inmultirea identitatilor poate fi un factor de unitate.

In sfarsit, memorandistii isi exprima convingerea ca «Romania poate iesi din zodia nefasta a tensiunilor interetnice prin acest demers transetnic care adauga solidaritatii etnice una regionala». Altfel spus, un roman si un ungur care, traind in Romania, se antipatizeaza, vor deveni cei mai buni prieteni indata ce vor trai in regiunea federata Transilvania. Greu, foarte greu de crezut.

Cu atit mai mult cu cit in Romania nu exista doar romani si unguri. Chiar daca textul pare a fi conceput anume pentru cazul Transilvaniei, ar fi interesant de stiut cum se gindesc autorii sa includa tiganii in noua «identitate transetnica» regionala – mai cu seama in lumina recentului sondaj care scoate la iveala opiniile la fel de negative ale romanilor si ungurilor despre aceasta numeroasa minoritate, instabila geografic si reticenta la asimilare.

* Atat in textul memorandumului cit si in explicatiile date ulterior de autori, principalul argument adus in sprijinul acestei initiative este crearea in Romania a unui «consens cu dezbaterea care se desfasoara la nivel european despre viitorul Europei unite».

Vrem, adica, neaparat – si cu orice pret! – sa facem placere ideologilor de la Bruxelles, adepti inflacarati ai regionalizarii.

E bine, in acest caz, sa stim de unde a pornit aceasta idee, care i-a fost evolutia in timp si cine sint promotorii ei de azi.

 

Inca din secolul XIX, un text politic german evoca «principiul nationalitatii, al autonomiei si al descentralizarii» in virtutea caruia «substratul etnic trebuie degajat de coaja statala inainte de a proceda la alte combinatii»

 

1. Julius Fröbel, militant pentru constituirea unei Germanii mari, este, in a doua jumatate a secolului XIX, inca si mai explicit: «Salvarea Europei depinde de posibilitatea de a impune sistemul federativ.»

Sistem in fruntea caruia s-ar afla, desigur, Germania. Ideea de a transforma regiunile locuite de minoritati germane in entitati autonome, avanposturi in Europa centrala si orientala ale R e i c h-ului a devenit astfel o constanta a gindirii politice berlineze.  In 1925, Gustav Stresemann, ministru de Externe al Germaniei, propune reunificarea tuturor acestor regiuni intr-un singur stat german.

Faptul ca o astfel de manevra ar implica anexarea unor vaste teritorii locuite de populatii alogene nu pare sa constituie un impediment in viziunea lui Stresemann, care sugereaza ca aceste regiuni sa obtina un statut de autonomie, in cadrul R e i c h- u l u i .

Pe de alta parte, incepind cu deceniul al doilea al secolului XX, ideea nationala, care se aflase la baza formarii majoritatii statelor europene, este din ce in ce mai contestata. In primul rind, de bolsevicii rusi si, la incitarea lor, de comunistii din celelalte tari.

Apoi, in ordine cronologica, de catre fascistii italieni. Giuseppe Bottai, ministru al Invatamintului in timpul lui Mussolini, considera ca nationalismul constituie «o frina in calea progresului general al civilizatiei». Exact ce se spune si azi!

Colegul lui, ministrul de Finante Alberto de Stefani, era convins ca «nationalitatile nu formeaza o baza solida pentru noua ordine»

2. Nazistii nu vedeau nici ei cu ochi buni manifestarile nationaliste, iar Hitler emitea pareri cit se poate de virulente in legatura cu acest subiect.

3. Evident, si in cazul comunistilor si in cel al fascistilor sau al nazistilor – animati cu totii de o gindire imperiala violenta –, intoleranta se manifesta numai fata de nationalismul altora.

Dar, venind din directii atit de diferite si emisa de surse atit de puternice, ideea deznationalizarii statelor si, apoi, a disparitiei lor, nu putea sa nu se intinda de- a lungul si de-a latul continentului.

Nu mai raminea decit sa fie lansat principiul contopirii intr-o cit mai intinsa entitate depersonalizata. Primul care a sugerat constituirea unei vaste federatii euro-asiatice, inca de la mijlocul anilor 30, a fost Trotki.

Sub numele de Statele unite europene sovietice (s i c), acest conglomerat avea ca prim scop contrarea dominatiei economice americane. Citiva ani mai tirziu, Hitler s-a aratat si el un partizan fervent al integrarii europene.

«Popoarele europene reprezinta o familie in aceasta lume. […] Nu e foarte inteligent sa ne inchipuim ca intr-o casa atit de strimta cum e Europa, o comunitate de popoare poate mentine pentru multa vreme sisteme legale diferite si conceptii diferite asupra legii.»

4. Hitler se exprima astfel in 1941. Dar am putea regasi aceleasi cuvinte in orice discurs pronuntat saptamina trecuta la Bruxelles. Trebuie notata, de asemenea, referinta la casa europeana, repusa in circulaTie, 50 de ani mai tirziu, de Gorbaciov.

Tot in 1941, ministrul fascist Alberto de Stefani propunea crearea unei Uniuni europene (s i c !) care sa nu fie influentata de fluctuatiile politicii interne a statelor membre.

In 1942, nazistii organizau o conferinta intitulata «Comunitatea economica europeana» (s i c !), in cadrul careia «comunitatea de destine» a popoarelor continentului – inca o expresie care a redevenit moderna – a fost pe larg dezbatuta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In martie 1943, guvernul nazist incheia redactarea unui plan pentru infiintarea unei Confederatii europene, unul dintre obiectivele propuse fiind instituirea unei uniuni monetare (sic !).

Vizionar, Joseph Goebbels, profetiza cu aceasta ocazie ca «peste cincizeci de ani […] in gindirea popoarelor tarile nu vor mai fi un reper»

 

5. Iar Hitler declara ca «germanii […] trebuie sa constituie nucleul imprejurul caruia se va federa Europa»

 

6. Incepind cu anii 90, guvernul de la Bonn a insistat mult pentru ca Uniunea europeana sa se structureze imprejurul unui nucleu dur format din Germania si Franta. Adaugarea adjectivului «dur» si cooptarea Frantei in rolul de partener-alibi e singura schimbare fata de proiectul initial.

«Aceasta staruinta [a Germaniei, n. a.] de a crea o Europa unita s-a concretizat in redactarea unei harti a Europei federale a regiunilor […]. Examinind-o cu atentie, constatam ca statul european formeaza un bloc unit, compus doar din regiuni.

Acestea din urma beneficiaza de o autonomie regionala si culturala totala. Marile subiecte (diplomatia, politica de aparare, principalele probleme economice…) sint tratate la virful acestui stat european federal al regiunilor. Conceptorii acestui proiect ideal au fost Sefii Waffen SS. »

 

7. O paternitate uimitoare si nu tocmai onorabila pentru ideea – atit de «moderna» in timpul din urma… – a Europei regiunilor. In acelasi timp, o paternitate pe care oficialitatile zilelor noastre, dind dovada de o discretie lesne de inteles, prefera s-o treaca sub tacere.

Desigur, in 1945, prin invingerea Germaniei, proiectul a intrat intr-o faza de latenta. Urma sa fie readus destul de repede in actualitate de catre o seama de intelectuali occidentali de stinga.
Expresia «Europa regiunilor» a fost re-utilizata in 1962 de catre eseistul elvetian Denis de Rougemont.

In cadrul unui colocviu desfasurat la Aix-en-Provence (Franta), el a afirmat ca deschiderea Pietii comune – predecesoarea actualei Uniuni Europene – trebuia sa conduca la «o devalorizare a cadrului national» si la «o eliberare a diversitatilor regionale».

Un an mai tirziu, Guy Héraud, profesor de drept la Universitatea din Strasbourg si militant federalist european, publica o carte intitulata Europa etniilor.

In sfirsit, intre 1965 si 1967, un grup de lucru condus de catre Denis de Rougemont a dat o forma definitiva temei «Europa regiunilor». Potrivit conceptiei regionaliste si federaliste nascuta atunci, statul-natiune este o entitate artificiala care oprima diversitatile interne.

O dubla evolutie ar duce la depasirea statului de jos in sus (prin regiuni) si de sus in jos (prin constructia Europeana).

8.  Asadar, atit fenomenul regionalizarii cit si Uniunea Europeana tind in mod fatis sa diminueze statul, sa-l puna intre paranteze, reducindu-l la stadiul de abstractie inutila, etapa ultima fiind disparitia lui. Tehnica de expansiune si dominare imperiala conceputa de o Germanie ce cauta sa-si plaseze jaloanele in cadrul extinderii catre Est, regionalizarea a fost preluata de Uniunea Europeana, animata si ea de confuze si nemarturisite idei imperiale.

In acest nou cadru si continuind temeinca traditie evocata mai sus, Germania si-a arogat condu- cerea operatiunilor de regionalizare si federalizare.
Plecind de la lucrarile unei organizatii care se declara europeana desi este pur germana, Uniunea federalista a comunitatilor etnice europene (Föderalistische Union Europäischen Volksgruppen), Uniunea Europeana a adoptat in anii 80 si 90 patru texte fundamentale: Carta europeana a limbilor regionale si minoritare, Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor, Protocolul aditional la Conventia europeana a drepturilor omului si Conventia speciala pentru drepturile la autonomie.

Toate sint de inspiratie germana iar ministerul de Interne de la Berlin e direct implicat in punerea lor in practica. Pe baza acestor texte, Germania obtine adoptarea unor documente care vor da peste cap structurile statelor nationale. Este vorba despre Conventia-cadru privind cooperarea transfrontaliera (Carta de la Madrid), Carta autonomiei locale si Carta autonomiei regionale.

Conventia-cadru privind cooperarea transfrontaliera a fost elaborata de Asociatia regiunilor frontaliere europene, o institutie creata si condusa de germani, avind drept scop constituirea «euroregiunilor» – entitati teritoriale aflate de o parte si de alta a frontierelor de stat.

Doua astfel de artificii de inspiratie euro-germanica au fost inaugurate in timpul regimului Constantinescu: «euroregiunea Prutul superior», compusa din judetele Suceava si Botosani (in Romania), regiunile Balti si Edinet (in Republica Moldova) si regiunea Cernauti (in Ucraina); cea de-a doua este «euroregiunea Dunarea de jos», compusa din judetele Galati, Tulcea, Braila (in Romania), regiunea Odesa (in Ucraina) si regiunea Cahul (in Republica Moldova).

Textele fondatoare ale Asociatiei stipuleaza, de altfel, ca «obiectivul actiunii conduse in cadrul regiu- nilor transfrontaliere si scopul urmarit prin cooperarea transfrontaliera este […] depasirea frontierei sau, cel putin, reducerea importantei ei la o simpla frontiera administrativa»

9. Rolul politic, istoric al frontierei se sfirseste odata cu aceasta initiativa. Gorbaciov nu spera altceva, in decembrie 1989, cind propunea «permeabilizarea» si apoi «spiritualizarea» frontierelor.

Conceptul sovietic al «casei comune europene» – lansat de Brejnev in 1981 si preluat de Gorbaciov in 1985 – a fost adoptat de intreaga clasa politica vest-europeana, astfel incit identitatea ideilor in privinta suprimarii frontierelor nu are de ce sa ne mire.
Dupa Carta autonomiei locale, redactata tot de un functionar german, Carta autonomiei regionale, de aceeasi provenienta, tinde sa desavirseasca dezmembrarea statelor prin acordarea unei autonomii complete si in toate domeniile entitatilor regionale.

10.  Ajunsa in acest stadiu, regiunea nu are decit doua posibilitati de evolutie: fie o noua dizolvare – de data aceasta nu in masa nationala, ci in cea, absolut impersonala, a Uniunii Europene –, fie revendicarea independentei, repetand, in acest caz, experienta «reusita» din K o s o v o .

Generalul Pierre M. Gallois, «parintele» sistemului francez de aparare nucleara, a semnala existenta «Centrului european pentru problemele minoritatilor», al carui sediu se afla in localitatea germana Flensburg, si care e finantat de guvernul de la Berlin. Principalul obiectiv al acestei institutii este stimularea revendicarilor autonomiste ale minoritatilor est- si vest-europene.

In momentul in care aceste revendicari ajung sa produca situatii conflictuale, solutia propusa e federalizarea.

Desigur, acolo unde frontierele au disparut si, odata cu ele, autoritatea statala centrala, revendicarile nu mai au, teoretic, nici o ratiune de a fi.

Ceea ce se uita, insa, in calculul simplist care sta la baza viitoarei integrari europene, este ca micile entitati nu ofera nici o garantie de stabilitate.

Dimpotriva: inmultirea lor conduce in mod inevitabil la inmultirea motivelor de neintelegere. In plus, nimic nu garanteaza ca, dupa ce au refuzat autoritatea statului de care s-au rupt, regiunile (si minoritatile) vor accepta mai usor cealalta autoritate, indepartata, imateriala si mult mai centralizata, a structurilor comunitare de la Bruxelles. Regionalizarea, urmata imediat de integrarea europeana, nu va insemna pentru aceste regiuni (si minoritati) decit o subordonare de alta natura.

Ceea ce va implica, probabil, continuarea revendicarilor. Trecerea din structurile statului in cele ale supra-statului european nu reprezinta «un salt calitativ», ci doar inlocuirea unei autoritati centrale cu alta.

 

11. Referindu-se la rolul Germaniei in Europa, fostul ministru de externe Klaus Kinkel afirma cu stupefiant cinism: «Sintem [Germania, n . a .] predestinati sa tragem principalele foloase de pe urma intoarcerii acestor tari [fostul bloc socialist, n . a .] in Europa. In exterior, trebuie sa reusim acolo unde am esuat de doua ori.»

 

1 2 .Cu alte cuvinte, ceea ce Germania n-a putut obtine prin doua razboie mondiale va fi dobindit prin intermediul integrarii europene. Marturisirea fostului demnitar este perfect coerenta cu numeroasele declaratii ale oamenilor politici germani, de la Kohl la Schröder, potrivit carora natiunea este «un obstacol» in calea constructiei europene, iar suveranitatea «un concept depasit». In toate aceste domenii, nici o ruptura fata de gindirea italiana si germana din anii 30 si 40 (v. s u p r a).

Transferul treptat al suveranitatii nationale catre centrul federator care este Uniunea Europeana – transfer inaugurat prin Tratatul de la Maastricht – nu este altceva decit o forma de aservire fata de o guvernare imperiala.

Cucerirea juridico-birocratica a inlocuit, pur si simplu, cucerirea militara. Iar politica de regionalizare nu este decit o transpunere a vechiului precept: divide et impera. Pentru moment, acest imperiu care nu-si spune numele are un motor: Germania.

Dar, in scurt timp, posibila aderare a Rusiei va schimba sensul tuturor calculelor care au fost facute pina acum si va surprinde pe multi dintre actualii entuziasti ai integrarii.
*
Miscarile regionaliste si federaliste din Romania, al caror punct culminant este memorandumul propus recent dezbaterii publice, se inscriu in «logica europeana» descrisa mai sus. Asadar, chiar daca ele vor fi combatute in interiorul tarii, institutiile europene le vor privi cu simpatie si chiar le vor sprijini. Odata lansata, dinamica dezmembrarii nu va putea fi usor oprita.

Cu atit mai mult cu cit o parte considerabila a clasei politice internationale, preluind fara sa-si dea seama ideile din anii 20 ale Kominternului, considera ca Romania este un stat asupritor. Sa nu uitam ca «depasirea spiritului de la Versailles» este un obiectiv din ce in ce mai raspindit in Europa, sprijinit cu fermitate de catre Germania. Si sa nu uitam ca recunoasterea precipitata a independentei Croatiei si Sloveniei de catre Germania – care a reusit sa impuna aceasta optiune intregii Uniuni Europene – a dus la descompunera Iugoslaviei si la declansarea unui razboi care, poate, nu s-a sfirsit inca.
Ideea regionalizarii si federalizarii Romaniei nu este noua. In octombrie 1992, o parte din UDMR cerea organizarea unui referendum pentru constituirea unei regiuni autonome in centrul tarii.

Pe 7 octombrie 1994, avocata vieneza Eva Maria Barki, presedinta Aliantei Transilvane, era declarata persona non grata de catre autoritatile de la Bucuresti tocmai pentru ca activa in sensul inlocuirii actualei forme a statului printr-o federatie.

In septembrie 1998, «Forumul din Tinutul Secuiesc» adopta un document prin care se cerea autonomia regiunii in conformitate cu Carta autonomiei regionale (v. s u p r a).

Tot in septembrie 1998, D-na Eva Maria Barki declara in cadrul unei conferinte la Miercurea-Ciuc: «Cum vad eu viitorul vostru pe Pamintul Secuiesc si in Transilvania. Sint multe rani deschise pe trupul nostru, rani care, nici dupa 80 de ani de la Diktatul de la Trianon, nu s-au cicatrizat. […] Nu exista alta alternativa decit autodeterminarea maghiarimii, autonomia si federalizarea Romaniei. […] Ma bucura nespus de mult ca sint si romani care sustin ideea federalizarii si autonomiei Transilvaniei. […] Viitorul nostru e intr-o Romanie federalizata. Fiindca Ardealul si Vechiul Regat nu au o istorie comuna.»

In iulie 2001, Liga Pro Europa organiza la Alba Iulia o masa rotunda – «Rolul Transilvaniei intr-o Europa a regiunilor» – la care participau si citiva dintre actualii memorandisti.

Cu aceasta ocazie, Dl Gusztav Molnar impartasea publicului viziunea sa despre viitoarea Europa Centrala, alcatuita din «fragmente de tari» si in care ar putea fi inclusa si Transilvania.

Idee din care reiese ca Transilvania va face parte din «noua» Europa Centrala, iar restul tarii din altceva, o zona geografica (si, desigur, culturala) deocamdata nedefinita.

La rindul sau, copresedinta Ligii Pro Europa, D-na Smaranda Enache – numita de Emil Constantinescu in functia de ambasadoare, adica reprezentanta a statului – afirma ca «trebuie sa reflectam la o rearanjare a statului», adaugind ca Romania trebuie reformata (?) in conformitate cu standardele europene

1 3. Orice sinteza a discutiilor privind federalizarea tarii duce in mod inevitabil la o evidenta: ele pornesc sistematic si cu obstinatie de la statutul Transilvaniei.

Chiar si Dl Simirad, ale carui idei de autonomie moldoveneasca si-au pierdut o parte din vigoare, poate fi considerat un plagiator al regionalistilor ardeleni.

Acestia din urma si-au gasit in ideologia europeana un argument si un sprijin pentru a milita in favoarea revenirii la o Romanie feudala (Dl Ovidiu Pecican a subliniat necesitatea pastrarii anumitor autonomii istorice: Tara Oasului, Bania Craiovei, Tara Vrancei, etc.

1 4. Aceasta Romanie, dotata cu o sumedenie de guverne regionale si parlamente provinciale – ceea ce, in viziunea memorandistilor, va elimina birocratia – va fi reconstruita politic «in consens cu principiile de baza ale constitutiei europene, in curs de elaborare».

Asupra acestui punct, se cuvine sa atragem atentia autorilor ca daca tot si-au asumat sarcina titanica de a demonta o tara si a o remonta apoi «altfel», ar fi util sa se informeze in legatura cu evolutia modelului lor: constitutia europeana nu este nici pe departe «in curs de elaborare».

Pur si simplu Gerhard Schröder si Jacques Chirac fac eforturi supraomenesti pentru a convinge opinia europeana ca un astfel de text legislativ este indispensabil. Dar cum adoptarea ei ar insemna un pas in plus pe calea pierderii suveranitatilor nationale, entuziasmul fata de acest demers e limitat.

Dupa cum limitata e si increderea locuitorilor din tarile membre ale Uniunii Europene fata de entitatea supra-statala in care traiesc (49%).

Acest procentaj minoritar nu exprima nimic altceva decit faptul ca Uniunea Europeana si-a pierdut legitimitatea si ca, daca existenta ei ar fi conditionata de organizarea unui referendum, ar trebui s-o vedem, pur si simplu, disparind.

Teama, insa, de a se afla in fata unui rezultat negativ – asa cum s-a intimplat de mai multe ori in tarile scandinave sau, recent, in Irlanda – determina autoritatile comunitare sa refuze cu indaratnicie organizarea unui astfel de referendum, cu pretul unei grave limitari a democratiei. Acesta este straniul model pe care va fi asezata viitoarea Romanie federala!

Cat despre entuziasmul romanilor pentru structurile comunitare, el este, in sine, o ilustrare a necunoaSterii acestor structuri.
Dincolo insa de preluarea fara discernamint a ideilor inoportune, frecventa dezbaterilor despre federalizarea Romaniei si amploarea pe care acestea o iau este, fara indoiala, simptomul unui rau ce s-a instalat in corpul societatii.

Faptul ca minoritatea maghiara din Transilvania revendica un statut de autonomie – dar ce se va intimpla, in acest caz cu ungurii din Bucuresti? – nu are de ce sa mire.

Ceea ce tulbura e usurinta cu care grupuri din ce in ce mai importante de romani isi insusesc aceasta revendicare si militeaza in numele ei.

Imaginea pe care, inaintea actualilor memorandisti, au dat-o miscarile D-lor Simirad si Gherman este aceea a unei Romanii care poate nu tine cu tot dinadinsul sa se dezmembreze, dar nici nu stie daca mai vrea sa-si pastreze integritatea.

Demersul de azi al intelectualilor de la revista P r o v i n c i a poate fi invinuit de agravarea confuziilor.

El are, insa, meritul paradoxal de a scoate in evidenta adincile rani care mutileaza societatea, marile rupturi care o ameninta.

Este rolul guvernantilor, oricare vor fi ei, sa asigure coeziunea nationala si integritatea teritoriala a tarii.

Dar pentru aceasta nu trebuiesc promisiuni electorale nerespectate sau discursuri sterile, ci o politica inteligenta, eficace, ale carei rezultate sa dea poporului certitudinea ca Romania merita sa supravietuiasca si sa ramina intreaga.

 

 

 

 

 

Radu Portocala

 

 

 


Surse si note:

 

 

1 Citat in Jean Nurdin, L’idée d’Europe dans la pensée allemande à l’époque bismarckienne, Berna, Ed. Peter Lange, 1980, p. 139.
2 Citate extrase din John Laughland, The Tainted Source, Londra, Ed. Little, Brown and Company, 1997, pp. 17-18.
3 Adolf Hitler, Libres propos sur la guerre et la paix, Paris, Ed. Flammarion, 1952.
4 Ibid.
5 Citate extrase din John Laughland, op. cit., pp. 13-30.
6 Adolf Hitler, op. cit., p. 317.
7 Pierre Hillard, «Requiem allemand sur l’Europe», in Géostratégiques, Nr. 4, aprilie 2001, Paris.
8 Franaois Saint-Ouen, L’Europe des régions, Centre européen de la culture / Actes Sud, 1995.
9 Charte européenne des régions frontalitres et transfrontalitres, Ed. ARFE, 1981, 1985.
10 Pentru ultimele trei paragrafe, v. Pierre Hillard, op. cit.
11 Balkans-Infos, aprilie 1997.
12 Citat in Michel Collon, Poker menteur, Bruxelles, EPO, 1998.
13 Ziua, 16 iulie 2001.
14 Ziua, 12 decembrie 2001.

15.Ziaristi Online

16. napocanews.ro

17.badpolitics.ro

 

 

 

 

18/01/2020 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Comisiile juridică și de administrație din Parlamentul României au respins o propunere legislativă a UDMR de înființare a unor regiuni de dezvoltare cu statut de autonomie specială

 

 

01_autonomia_maghiara

 

 

Deputații din comisiile juridică și de administrație au respins marți o propunere legislativă a UDMR, de înființare a unor regiuni de dezvoltare cu statut de autonomie specială, transmite Rador, preluat de Romanian Global News.

Proiectul de lege înaintat de reprezentanții UDMR revendică posibilitatea solicitării de către Consiliile Județene a înființării unor regiuni de dezvoltare separate care să poată dobândi apoi statutul de autonomie specială, în regiunile unde o minoritate națională are o pondere importantă din totalul populației.

Proiectul de lege înaintat de reprezentanții UDMR va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaților, însă votul final se va acorda în Senatul României, cameră decizională în acest caz.

Amintim că în decembrie 2018, UDMR a depus  la Parlament, un proiect pentru „transpunerea în legislaţie a prevederilor privind popoarele conlocuitoare din Rezoluţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918”.

Acesta prevedea, între altele, posibilitatea înfiinţării, unor regiuni de dezvoltare separate, care pot obţine „un statut de autonomie specială pentru judeţele care aparţin unor regiuni istorice sau în care o minoritate naţională istorică are o proporţie semnificativă”.

Reprezentanţii UDMR făceau referire la subpunctul 1. al punctului III, din Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 care prevedea:

”Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”.

”UDMR consideră că, în Anul Centenar, a sosit momentul ca principiile care vizează convieţuirea interetnică să fie transpuse în lege, astfel cum au fost formulate în Rezoluţia adoptată la Adunarea Naţională de la Alba Iulia.

Democraţia se bazează pe statul de drept, iar democraţia românească poate fi împlinită numai dacă prevederile Rezoluţiei de la Alba Iulia se implementează în legislaţia română” .

 

 

 

21/03/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: