Adevărul dintr-o carte despre Congresul Secuilor de la Tușnad din 1902

 

 

 

  

Să ne reamintim și să le reamintim – Congresul Secuiesc de la Tușnad din 1902.

 

Fenomenul migrației, al pribegiei în masă, nu e nou în istorie. Un caz particular al acestui fenomen este cel al populației secuiești spre Regatul României, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

De fapt, pribegia secuiască în forma ei masivă începuse încă de la 1764, după masacrul de la Siculeni, cunoscut în istorie sub denumirea latină de Siculicidium – „uciderea de secui” („Madéfalvi veszedelem” în maghiară).

Peste 400 de bărbați, femei și copii au fost uciși, în timpul masacrului, de artileria austriecilor conduși de generalul Joseph von Siskovics. Consecința imediată a masacrului a fost emigrarea a numeroși secui în Moldova, unde au înființat sate noi: Istensegíts (Țibeni), Fogadjisten (Iacobești), Hadikfalva (Dornești), Józseffalva (Vornicenii Mari), Andrásfalva (Măneuți).

În prezent, aceste sate fac parte din județul Suceava.

Procesul a căpătat o amploare care aproape a depăşit proporţiile fluxului românesc, el atingînd cu timpul dimensiunile unui adevărat fenomen, scrie  bilunarul CERTITUDINEA.

Putem să ne facem o idee despre amploarea acestui fenomen consultând statisticile românești.

Numai între 1888-1890 s-au eliberat, celor care se strămutau în România, aproape 30.000 de paşapoarte. Mii şi mii de alţi secui treceau clandestin graniţa munţilor.

La 1900, fenomenul alarma şi înspăimînta cancelaria de la Viena.

Se născuse o problemă de stat, care impunea măsuri urgente, radicale, menite să curme „dezastrul de proporţii naţionale”, cum se exprima istoricul Szadeczky Lajos.

Una dintre aceste măsuri a fost Congresul secuiesc din anul 1902. După o amplă campanie pregătitoare – cercetări, anchete, studii, Congresul s-a întrunit la Băile Tuşnad, la sfirşitul  lunii august 1902. Au luat cuvintul 147 oratori. În afara acestora portofoliul Congresului  a înregistrat sute de scrisori, propuneri, memorii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Faimosul si unicul Congres al Secuilor de la Tusnad,desfășurat la începutul secolului trecut este descris  întocmai în volumul ,,Szekely Kongresszus”, Budapest, 1902, aparut in Editura ungara „Patria”...

Aceasta importanta „carte a adevărului” despre secui,   contrazice flagrant toată odioasa ofensiva propagandistică antiromânească, la care s-a angajat cu osârdie presa de limba maghiară?

Ca să înțeleagă secuii de azi – în marea lor  majoritate urmași ai celor ce au participat și au luat cuvântul  în acel Congres ”istoric” – cât de „bine” trăiau străbunicii lor  pe…„pamântul natal”, vom reda doar câte ceva din cuvântarile consemnate, care dezvăluie un adevăr crud: secuii erau considerați „tolerați” de maghiarii stăpânitori, speranța lor economica fiind tot în principatele române.

Ne  împuţinăm, pierim … Nici războiul, nici ciuma n-au provocat atâtea pustiiri, ca mizeria; (pag. 568),  este constatarea căreia i de dă expresie într-o forma sau alta. Dr. Nagy Şandor, referindu-se la efectul malefic al păcatelor so­ciale şi economice ale statului, afirmă că, după datele oficiale, mor anual de tuberculoză 2.55o de secui.

In realitate, pretinde oratorul, întemeiat pe datele propriilor sale cercetări şi statistici, “numărul celor ce pier anual, victime ale bacilului mizeriei, se ridică la 5.000!“(p. 612).
Secuii îşi părăsesc vetrele pentru că aici, acasă, au parte de mămăligă goală, dincolo de aceşti munţi au hrană din belşug. Aici, 10—20—30 fi­orini şi o pereche de cizme, simbria pe un an; dincolo, 15 fiorini salariul pe o lună! “(p. 680).

Consecinţele?

Intre 1880—1889 dispar din Ciuc, Trei Scaune şi Odorhei, trecând în România, 22.079 secui… Creşte insa an de an numărul paşa­poartelor eliberate.
In 1889; 9.422 paşapoarte; în 1900: 9.634; în 1901: 10.232 paşapoarte.
Da, secuii cunosc, ca şi românii, „vama cucului”…

 Mulţi părăsesc ţara, ocolind vămile. N-au bani nici pentru paşaport (p. 628).
Tinerii se sus­trag îndatoririlor militare faţă de monarhia auştro-ungară, în proporţii unice în Europa!

 Colonelul de stat major Hoffman Hugo se in­dignează oficial (e reprezentantul ministrului apărării, baronul Fejervari Geza): în anul acesta -1902 -… “s-au sustras de la încorpo­rări 12.436 tineri care… nu s-au prezentat; nu sunt de găsit, au dispărut (p. 634).

Drama generată de sărăcia ce domnea în satele secuieşti este descrisă la Congres, cu mult patetism, de Sarolta Geocze. Ea arăta că „în căsuţele secuieşti domneşte mizeria şi dispare din ele străduinţa. Mâinile străduitoare secuieşti nu muncesc acasă. 100.000 de secui muncesc în străinătate. Floarea frumoasă a casei secuieşti nu înfloreşte acasă.

Crinul este călcat în noroi, în pământ străin. 10.000 de fete de secui trăiesc peste hotare, reprezentând tot 10.000 de stele căzătoare”. Se referă la fetele care lucrau ca slujitoare în România şi unde unele, nefiind ocrotite, cădeau deseori pradă viciului. Tot ea, pe acelaşi ton dramatic, arată că „acasă este mămăligă uscată, iar dincolo de munţi se află hrană îmbelşugată. Acasă, simbria este 10-20-30 de florini şi o pereche de cizme, dincolo 15 florini este plata pe o lună”.

Au dispărut, lăsând în urma lor şicanele fiscului şi ruina, “li­citaţiile” si teroarea portărelului.

 “Cît îl vor mai chinui pe bietul secui?, se întrebă Kollo Janos, adăugind: Statui însuşi, cu întregu-i cortegiu de legi, stă in calea îndreptării stării noastre… Cu fiecare nouă lege e ca şi cum şi-ar băga mîna în buzunarul nostru.
Nu exista sector de activitate cat de neansemnat care sa nu fi fost grav prejudiciat de implicatiile “razboiului vamal” ce interzice secuilor, piata Romaniei, tara care(…) inainte de 1896 a constituit pentru noi un adevarat antrepozit . (…)

Situatia creeata de razboiul vamal…a lovit in mod nemijlocit industria scuiasca (p.622)
.. Ba, statul merge şi mai de­parte şi în scopul sugrumării industriei secu­ieşti; transportă lemn românesc (tot românesc!) la preţuri de concurenţă (p. 147).

In conse­cinţă, Congresul să ceară răspicat ca industria­lizarea şi comercializarea lemnului românesc să treacă în mâini secuieşti!

Iar Fabian Laszlo lansează săgeţi împotriva capitalului străin (budapestan!) „infiltrat” în secuime şi care îşi de­pozitează profiturile în safeurile londoneze (p. 302)…
Pajura dualismului imperial are însă două ca­pete: Pe nesimţite am sacrificat intereselor economice ale Austriei, toata industria Ardealului, apoi(…) în 1886, închizîndu-se şi frontiera Ro­mâniei în calea Ardealului, mai multe mii de meseriaşi s-au strămutat în România, (p. 635)…

Decăderea industriei pielăriei coincide cu războiul vamal şi intensificarea emigrării în România (p. 201).
Grăbit şi mai ales familiarizat cu ci­frele zilelor noastre, lectorul ar putea ridica nedumerit din umeri, citind că dr. Kenez Jozsef se adresează de la tribuna, interpelator, stăpînirii, aflînd că “Sinaia a cumpărat 60 de trăsuri… tocmai de la Poznan cînd, foarte bine, — şi firesc — ar fi fost să şi le comande în secuime! “(p. 149).

Dar, ne aflăm în 1902… Iată de ce Jumătate din dogarii secui au plecat în România… (p. 244)…
Odi­nioară, secuii erau nelipsiţi de Ia târgurile săptămânale din România, de unde… aducea bani de aur şi de argint, berechet (p. 624)…

Se denunţă regimul discriminator pe care Capitala îl aplică meseriaşilor secui , în ateliere şi fa­brici (p. 192)…

 Un vacarm prelungit stîrneşte in­tervenţia lui Solymossi Endre , care dezvăluie existenta unei dispozitii scrise a ministrului comerțului ce prevede suspendarea angajarii secuilor si concedierea celor mai de mult angajati (p.227)

O apreciata “marfa” la export, pentru secui o constituiau Apele minerale.”(…)pentru exportul nostru, cea mai apropiata piata o reprezinta Moldova si Valahia.

Dar…din pricina Vămii,a crescut pretul apei la Piatra Neamt,Galați ,București (p.256) Pe deasupra,Fiscul din Ardeal aplica apelor minelale un adevarat regim de teroare fiscala care se completeaza cu vexațiunile sistematice la care sunt supuși caraușii,de catre Jandarmerie si Politie (p.255)

“Să arate si Oștirea  un pic de…,patriotism, consumând apele noastre – adauga ironic Kollo Janos , oștire care beneficiaza de cele mai ridicate salarii…provenite si din impozitele noastre .

Apele noastre sunt tot atât de “dinastice” ca si cele…cehoslovace, pe care o consuma militarii…”’
Decenii de-a rândul oaspeții renumitelor statiuni de la Sovata, Borsec, Tusnad, Malnas, Valcele etc. au fost in primul rând, miile de români. Un sezon fără vizitatorii romani, e un sezon mort.

Publicul de care depinde inflorirea acestora, se afla la doi pasi…
De la Budapesta omul face – cu acceleratul – 21 de ore!

Scade afluenta vilegiaturiștilor(…) si cine a vizitat România vecină,știe ca (…)printr-un uriaș efort si mai ales in regiunile de frontiera, a ridicat asemenea palate, incat te minunezi!

Mica Românie a construit in cativa ani hoteluri de prim rang, splendide stabilimente de cură, bai monumentale, parcuri superbe, care vor determina pe multi dintre statornicii nostri oaspeti din România , sa rămâna acasa! (p.656).

Congresul se adreseaza Guvernului budapestan, cerându-i rezolut, sa intervină fără intârziere, la cuvenitele reglementari vamale cu România!

Zecile de propuneri, variat argumentate, nu­meroasele rezoluţii adoptate cristalizează un limpede numitor comun: există o legă­tură organică, o relaţie de la parte la întreg, un raport continuu de reciprocitate între ros­turile vitale ale secuimii şi România. In optica majorităţii congresiştilor (chiar fără voia mul­tora) România apare ca un pol al speranţei.

Oricâte dificultăţi am avea de înfruntat, nu pu­tem abandona speranţa: Moldova şi Valahia (p. 268).

Era inevitabil ca torentul unor atari convin­geri să depună în albia Congresului şi aluviuni ce denotă efortul de ultima oră al claselor şi orînduirii pe care, direct sau ocolit, luciditatea şi buna credinţă — răbufnind adesea în vio­lenţe diatribale’ – …le înfierează.

Se rostesc şi cîteva jalnice homelii, agrementate cu mirode­niile …celui mai lipsit de imaginaţie şovinism.

Străin parcă de tot ce se vorbeşte (şi de atîtea ori se strigă ! ) în jurul său, grof Dessewffy se îngrijorează şi el de soarta secuilor…

Din sufletul concetăţenilor noştri care emigrează… piere sentimentul apartenenţei la noi.

Chiar dacă se întorc acasă, aici nu se mai simt bine niciodată. In altă parte citim: După datele ul­timelor cercetări, fraţii secui care emigrează în România îşi abandonează în scurt timp naţio­nalitatea, se contopesc cu naţia străină, potriv­nică (?!), iar copiii lor se sfiesc şi de amin­tirea faptului că părinţii lor au fost cândva se­cui (p. 604).

Ne aflăm în epoca în care, în Ungaria, cam­pania de deznaţionalizare a românilor, slovaci­lor, cehilor, şvabilor, slavilor din sud se desfă­şoară pe toate fronturile posibile!.
Ceea ce se petrece cu zecile de mii de secui care se stabilesc în România , să fie oare retor­siunea organizată a oficialităţilor româneşti?

Laszlo Gyula şi dr. Sebess afirmă contrariul: … (Pe secui)… îi răpeşte chiar fără voia lui ,en­tuziasmul naţional care, în cîteva decenii, a ridicat România pe culmi şi, minunîndu-se, el işi uită propria patrie , dorind să devină român.

Destui sînt aceia care se împăunează afirmând că sînt buni români. Mai ales tinerii care cresc acolo, îşi reneagă originea… Aici, acasă, în focarele principale ale emigrării, este lăudată România, i se cântă doinele, i se joacă dansu­rile.

Se vorbeşte mult despre serbările strălu­cite ,organizate în amintirea voievodului Mihai , sau a victoriei de la Plevna…
Se ştie totul şi (secuii) se interesează de toate cîte se petrec acolo, în in­terior, în România, ca şi cum aceea ar fi patria lor cea bună (p. 628).

Şi ca să nu-l suspectăm de vreo „filie” care-şi trimite valenţele peste munţi, dr. Sebess stabileşte: în mijlocul mare­lui corp etnografic pe care îl reprezintă Ro­mânia şi Ardealul locuit de români, secuimea constituie o insulă.

Avem nevoie de zăgazuri în faţa României… In continuare, îşi prezintă şi dezvoltă soluţiile care pot consolida teme­liile acestor zăgazuri: Conservatorism naţio­nal … Unitate socială pe deasupra claselor … Renaşterea moşierimii mijlocii, coloană verte­brală a naţiunii, canavaua armoniei claselor so­ciale ! (p. 299)…

Un alt orator agită o sperietoa­re , gândită cutezător, să recunoaştem: “Braţul muncitorului secui va fi constrîns să servească altui stăpîn  (…) întocmai ca în atâtea judeţe ale Ardealului , unde un alt neam slujeşte moşieru­lui maghiar.”.. (sic!), (p. 570) (Sursa: Adrian Hamzea, 1982 redat de https://infobrasov.net/congresul-adevarul-despre-secui-ignorat-de-kelemen-hunor/ ).

La Congres s-a mai solicitat de către secui să se construiască, în cel mai scurt timp, o cale ferată pe la Oituz, spre Galaţi, o linie pe la Topliţa-Gheorgheni-Tulgheş spre Piatra-Neamţ, o cale ferată de la Sfântu-Gheorghe la Întorsura- Buzăului spre Constanţa etc. 
Condiţiile de trai deosebit de grele din „secuime” au dus la grave probleme de sănătate publică, după cum arăta la congres dr. Sandor Nagy.

În general, problema relaţiilor româno-secuieşti/maghiare a fost tratată la Congresul de la Tuşnad în mod realist, dar n-au lipsit din discursurile unor membri ai Congresului unele accente şovine contra românilor din Transilvania.

S-a pus chiar problema, de către Gabor Ugron, a înfiinţării unei episcopii maghiare pentru „secuii” greco-catolici (apreciindu-se că numărul acestora este de 22.000) şi o episcopie pentru „secuii” ortodocşi (24.000).

De fapt, aceşti „secui” nu erau decât românii care şi-au pierdut în mare parte limba maternă, dar şi-au păstrat religia, scrie http://www.cunoastelumea.ro/ congresul-secuiesc-de-la-tusnad-din-1902.

Delegatul Karoly Ferenczy a fost mai realist şi a spus că secuii „au alte probleme mai arzătoare şi Congresul n-ar trebui să se ocupe de astfel de probleme”.

Rămâne însă antologică, emblematică și profund actuală propunerea, amintită la început, ca secuii să înveţe limba română în şcoli, deoarece ei o cunoşteau bine din relaţiile lor seculare cu românii transilvăneni şi cu cei de peste Carpaţi.

Din dezbaterile Congresului reiese că salvarea secuilor venea atât de la oficialii de atunci, cât şi de la România, care apărea, firesc, drept o rezolvare a problemelor lor economice .
Interesul constant manifestat de fruntaşii secuilor şi mediul de afaceri din „secuime”, în anii care au urmat Congresului de la Tuşnad din 1902, este ilustrat şi de excursia documentară organizată, în august 1906, de către Prefectura judeţului Trei Scaune pentru a vizita Expoziţia din Parcul Carol din Bucureşti, organizată cu prilejul marcării a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I.

La această excursie au participat 303 persoane (proprietari, întreprinzători, meseriaşi, primari, funcţionari ş.a.) din toate localităţile din judeţ.

Înscrierile s-au făcut pe baza cererilor personale înaintate prin poştă Prefecturii, fiecare participant suportând costul deplasării.

Transportul s-a făcut cu două vagoane speciale, obţinute în urma corespondenţei dintre căile ferate maghiare şi cele româneşti , scrie http://www.condeiulardelean.ro/ aspecte-ale-relațiilor-secuilor-cu-romanii-la-congresul-de-la-tușnad-din-1902.