UN MANUSCRIS CELEBRU – Codex Cumanicus. VIDEO
Codex Cumanicus este un document aflat în Biblioteca Nazionale a catedralei San Marco din Veneția, un manuscris care conţine optzeci și două de foi de hârtie, măsoară aproximativ 20 x 14 cm, și cuprinde în principal vocabulare și texte ale limbajului nordic al limbii turce a cumanilor.
Cumanii (numiţi Polovtsi în Rusia), erau un trib turcic nomad, din grupul kîpceak. Prin tradiţie ei proveneau din tribul primordial Kîmek (Kιmek). Numele tribal kîpçak a fost interpretat ca fiind identic cu cel al „sciţilor roşii” („Sakalar Iskitler”), care în secolele XII și XIII, împreună cu triburile înrudite ale pecenegilor, au înființat un stat în sudul Rusiei, la nord de Marea Neagră, stat care avea să fie distrus de invazia mongolilor.
Cumanii care nu s-au refugiat spre vest, în Ungaria,pe teritoriul actualei Românii şi în Balcani, au fost absorbiți în triburile tătarilor din statul Kipčak (Qipcaq) din secolul al XIV-lea. Multe popoare turcice, inclusiv tătarii din Crimeea, karaciaii kumîcii și balkarii, descind din cumani.
Astăzi aceste popoare vorbesc variante ale limbii originare kîpciak-cumane. Cronicarii bizantini şi mai târziu ruşi, făceau distincţie între aşa-numiţii cumani „sălbatici” şi cei „paşnici”, ultimii din ei fiind aceia cu care bizantinii şi statul Kievean Rus aveau legături de cooperare.
Cumanii „paşnici” par să-i fi inclus şi pe Burci sau Burciu, un trib kîpceak ale cărui elemente tribale apar mai târziu în organizarea statală a mamelucilor sirieni şi egipteni (Dinastia Mamelucă), sub numele de Burçoğlu respectiv în Ungaria (clanul lui Borcsol) şi legat posibil de căpetenia cumană din sec. al XIII-lea de la Milcov, Bortz (Borş), convertită la creştinism. Cumanii au avut un rol important în istoria Ungariei, Ţării Româneşti, Transilvaniei, Moldovei și a Basarabiei.
Împărăteasa bizantină Ana Comnena scria că în 1087 cumanii şi pecenegii conduşi de Tzelgu, au atacat Imperiul Roman de Răsărit însoţiţi de „daci”.
În timpul ţarilor români bulgari Asăneşti, cumanii au luat parte, ca aliaţi ai românilor şi bulgarilor, la luptele acestora împotriva bizantinilor.
În cele din urmă, după ce au fost înfrânţi si decimaţi de mongoli în bătălia de la Kalka (1223), cumanii s-au apropiat mai mult de unguri, de la care o parte din ei au primit creştinismul catolic , ceilalţi rămânând păgâni.
Au existat încercări de implantare a catolicismului şi la răsărit (est) şi miazăzi (sud) de Carpaţi.
Una dintre acestea a constituit-o Episcopia de Milcovia, a cumanilor, înfiinţată la curbura Carpaţilor la 13 septembrie 1229 din iniţiativa regelui Ungariei Albert al II-lea (1205-1235) şi a papei Grigore al IX-lea (1228-1241).
Pentru cumanii creştinaţi catolic, în Moldova activa Episcopatul Cuman, înfiinţat mai înainte (prima menţiune 1217) pentru propagarea catolicismului în acele locuri, dar acţiunea are loc în mod organizat abia la creştinarea cumanilor şi punerea acestuia în 1227 sub protectoratul Ungariei.
A fost distrus din temelie de invazia din 1241 a mongolilor, iar încercările ulterioare de a-l reînfiinţa au eşuat.
Regele Ungariei şi-a luat din 1233 şi titlu de rege al Cumaniei.
După cum s-a precizat anterior, invazia tătarilor a distrus puterea cumanilor şi i-a silit să se retragă, o parte peste Dunăre, iar o alta în Ungaria, unde regele Béla al IV-lea, i-a colonizat lângă Tisa (1239).
Risipit în toate direcţiile, în scurt timp poporul cuman a dispărut.
O mare parte dintre cumanii din Ungaria s-au reîntors după 1290 (anul morţii „mentorului” lor, regele Ungariei Ladislau „Cumanul”) în nordul Mării Negre, unde s-au contopit cu populaţia turcică (tătară) din Hanatul mongol Hoarda de Aur.
În secolul al XIII-lea, trăiau amestecaţi cu românii din Muntenia, cunoscută în acea vreme sub numele de Cumania.
În toponimia Moldovei şi Munteniei, dar şi a Transilvaniei de Sud, au rămas multe locuri care păstrează denumiri cum ar fi : Comani, Comana, Comanca, Comăneşti, Teleorman, Caracal, Horez, Dărmăneşti, Cozia, Ozun etc., dar şi numele personal ori de familie Coman, Comaniciu, Comăneci.
Limba cumană a dispărut la începutul secolului al XVII-lea în regiunea Cumania, din Ungaria.
Tradiția spune că ultimul vorbitor al limbii cumane a fost un oarecare István Varró, locuitor al orașului Karcag din Ungaria, care a murit în 1770.
Codex cumanicus este de fapt un manual lingvistic, conceput pentru a-i ajuta pe misionarii catolici sa comunice cu Cumanii. Textul poartă data 1303 (MCCCIII), dar totuși este sigur că aceasta nu este lucrarea originală, ci o copie făcută la o dată ulterioară.
A fost scris probabil în Ungaria si este de fapt un ansamblu compus din diferite documente cu scopul de a servi ca manual lingvistic pentru a-i ajuta pe misionarii catolici să comunice cu Cumanii. Cele mai vechi părţi ale sale îşi au originea între anii 1100 -1200, în timp ce alte părţi ale acestui codex au fost adăugate după un secol sau un secol şi jumătate.
După alte surse, Codex Cumanicus, a fost creat, la sfârşitul secolului al XIII-lea, în Crimeea, probabil chiar în capitala ei de atunci – Solkhat sau Eski Kîrîm Copia aflată în prezent la Veneţia datează din 1330 şi a intrat în posesia poetului italian și bibliofilului veneţian Francesco Petrarca, în 1362.
A rămas de atunci în Veneţia, cu excepţia unei perioade scurte când a fost dus la Bibliothèque Nationale din Paris, după ocuparea oraşului de către armatele franceze în timpul împăratului Napoleon I.
Prima parte a Codexului, care cuprinde 110 de pagini dintr-un dicționar latino-persană-turcă (Cuman), a fost probabil scrisă de comercianți italieni sau de călugări franciscani angajați în activități misionare, în regiunea dintre Volga și Crimeea inferioară.
Cea de-a doua parte (p. 111-164, câteva rămase necompletate sau conținând mituite sau mai târziu textul italian), adăugate evident de călugări vorbitori de germană, constă în liste de cuvinte cuman-germane și cuman-latine și traduceri cumane ale unor textele destinate utilizării în serviciile religioase.
Rugăciunea Domnului începe (p. 126,27) cu: „Atamis kim køcta sen, algiszle bulsun senig atig, kelsin senig hanlechin] Atamīz kim kökte-sen, aģgīšlī bolsun seniŋ atīŋ kelsin seniŋ xanlïxïŋ”.
Întrebarea care se pune este de ce aceasta a trebuit să apară într-o formă de persană, într-o lucrare concepută evident în scopuri practice destinată uinei populaţii turcice, nu a fost complet lămurită.
Cel mai probabil, limba persană era folosită de translatorii turci ai italienilor ca o lingua franca pentru comerțul din est.
Prima parte a Codexului este de fapt un fel de dictionar scris pentru a facilita o conversaţie extrem de rudimentară.
A doua parte este o colecţie de diferite texte religioase, inclusiv câteva rugaciuni creştine în frunte cu “Tatăl nostru”.
Aceasta parte a folosit la baza o latina diferita de cea folosita în prima parte a codexului (care era probabil un vernacular italian).
Probabil cei care au scris în latina în cea de-a doua parte erau de origine germană, indicând posibilitatea scrierii sau compilării acesteia intr-o mănastire catolica germanică.
Intersantă este şi traducerea comparată a rugaciunii “Tatal nostru”:
Română: Tatăl nostru care eşti în ceruri. Sfinţească-se numele Tău. Împărăţia Ta se va face în pământ aşa cum este în ceruri. Dă-ne in aceasta zi pâinea noastră de toate zilele. Şi ne iartă nouă păcatele noastre precum şi noi iertăm pe cei care ne-au făcut rău. Si nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Amin!(traducere literala, inclusiv punctuaţia.)
Cumană: Atamız köktesiñ Kim. Alğışlı bolsun senin Atin, kelsin Senin xanlığıñ, bolsun tilemekiñ Senin – kökte neçikkim, Alay yerde. Kündeki ötmegimizni bergil bizge Bugün. Dagi yazuqlarımıznı boşatqıl bizge – boşatırbiz BIZ neçik etkenlerge bizge Yaman. Dagi yekniñ sınamaqına bizni quurmağıl. Basa Barça yamandan bizni qutxarğıl. Amin!
Turcă veche: Atamız göktesin sen. Alkışlı olsun senin Adin, hanlığın gelsin senin, dileğin olsun senin-nasıl ki gökte, yerde Ve. Gündelik ekmeğimizi Bize Bugün ver. Ve de yazıklarımızdan (suçlarımızdan) Bizi bağışla-bağışlarız nasıl biz Yaman Bize (kötülük) edenleri. Ve de şeytanın sınamasından Bizi Koru. Tüm yamandan (kötülükten) Bizi kurtar. Amin!
Textul cuman este extrem de asemanator celui turc.
Tălmăcirea în limba română este şi ea apropiata de versiunea modernă a rugăciunii.
CITIŢI ŞI :
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/06/28/ziua-de-28-iunie-in-istoria-romanilor/
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/06/28/o-istorie-a-zilei-de-28-iunie-video-2/
Surse:
http://politeia.org.ro/magazin-istoric/manuscrise-celebre-codex-cumanicus/20231/
http://www.iranicaonline.org/articles/codex-cumanicus
https://www.persee.fr/doc/rebyz_1146-9447_1911_num_14_90_3932
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cumani
6 comentarii »
Lasă un răspuns către anton Anulează răspunsul
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 
A numi ”țări„teritoriile numite de brodnici, bolohoveni sau secui e același lucru cu ideea de a considera ”Țări” Lăpușna, sau ”Țara Bârsei”sau ”Țara Moților”…
Ar trebui să cunoașteți că, înaintea constituirii regiunilor tradiționale, au existat țări românești (întemeiate în perioada post-romană, în Evul Mediu timpuriu), numite de istorici” Romaniile populare” și de cronicarii străini ”vlahii”, unele constituite sub formă de cnezate, altele simple comunități rurale, cum sunt de exemplu țările Crasnei, Lăpușului, Gurghiului, Moților, Almașului, Făgărașului, Bârsei (în Transilvania), Gilortului, Jaleșului, Lotrului, Argeșului, Muscelului (în Țara Românească), Vrancei, Neamțului, Dornei, Strășinețului, Onutului, Sorocăi, Iașilor, Bârladului, Codrului, Ciubărciului (în Moldova istorică), la care se adaugă « Vlăsiile » sau « Vlahiile » din sudul Dunării atestate prin documente sau prin toponime ca Vlasici, Vlahina, Stari Vlah, Romania Planina, Vlașina, Megali Valachia, Vlahoclisura ș. a., și, în răsăritul Cehiei, Vlahia moravă (loc de așezare a unor păstori români veniți, după Ioan Skylitzes, din valea Moravei din Sârbia).
Apropos, mai există o localitate Comana în Muntenia, la vreo 30 km. sud de București, unde se află o veche mănăstire ctitorită în anul 1461 de Domnul Țării Românești Vlad Țepeș, fratele lui Radu cel Frumos despre care vorbești d-ta. Bun, și ce-i cu asta ?
ApreciazăApreciază
Dumneavoastra comfundati tinuturile cu localitatile ; unde ati vazut scris tata Iasilor de exemplu, dar tara brodnicilor are document scris, cautati in volumul 3 „Documente de Euxodiu Hurmuzachi” si veti gasi ca Tara Uzilor sau Brodnicilor e de la riul Prahova la Ialomita Dunare Siret sus pina aproape de Orasul Roman, acesta a mai ramas o bucatica din Imperiul Cuman car a fost de la portile de fier la Marea Caspica, pacat nu va cunosc dar nu vreau sa citesc povesti inventate de uni pseudo istorici.
ApreciazăApreciază
Nu e vorba de nici o confuzie…
D-ta ai introdus inutil în discuție cumanii când ai spus că, citez :”Cumanii nu au disparut au fost asimilati”
Aceste triburi apare în părţile noastre în anul 1057 când îi înfrâng pe pecenegi, iar stăpânirea lor durează cam două sute de ani, până la marea invazie tătară din anul 1241. teritoriul pe care îl ocupau se numea Cumania şi se întindea de la fluviul Don şi până la Carpaţi.
Partea răsăriteană, unde se găsea şi centrul lor de putere, se numea „Cumania albă”, iar partea apuseană, vecină cu Ungaria (Transilvania) şi incluzând Moldova şi estul Ţării Româneşti, se numea „Cumania neagră”.
Cumanii s-au creştinat și de la ei ne-au rămas o serie de toponime şi probabil antroponime.
În 1241 cumanii conduşi de regele lor Cuthen opun rezistenţă tătarilor şi chiar câştigă două victorii, dar în final atacaţi prin surprindere şi cer refugiu regelui ungur Bela al IV-lea care le dă loc de aşezare în câmpia Tisei şi a Dunării.
Ungurii, bătuţi de tătari, acuză pe cumani de înţelegere cu năvălitorii şi îl ucid pe regele cuman Cuthen. Cumanii se răscoală, se aliază cu tătarii şi cei mai mulţi trec Dunărea în Bulgaria. O parte a lor rămân în Panonia şi urmaşii lor vor fi găsiţi aici până în secolul al XVIII-lea, vorbind limba strămoşilor lor, o limbă turcică veche.
Limba cumană se cunoaşte, ca urmare a păstrării peste vremuri a unui manuscris din anul 1301 ce cuprinde şi un dicţionar cuman-latin-persan.
Brodnicii erau un popor menționat în secolul al XIII-lea în Moldova. Majoritatea istoricilor îi consideră protoromâni. Originea lor românească este acceptată de Nicolae Iorga, Romulus Cândea, A. Bunea și Radu Rosetti.
Pe la 1200, Niketas Choniates menționează cu numele „Bordones” un grup de oșteni participanți alături de „Scythians” (Cumani) la atacurile împotriva Imperiului Roman de Răsărit. Choniates a făcut distincția între cumani și vlahi.
În 1222 regele Andrei al II-lea al Ungariei a colonizat cavalerii teutoni în Țara Bârsei, aceștia ajungând vecini cu brodnicii.
După Spinei, teritoriul brodnicilor acoperea spațiile aflate astăzi în sud-vestul Bugeacului (astăzi în Ucraina) și județele Vrancea și Galați și probabil coasta dintre Nistru și Nipru.
Istoricul A. Boldur a remarcat că brodnicii erau infideli față de catolici (erau creștini ortodocși și nu păgâni).
Un decret al papei a confirmat în același an existența lor, însă în copiile oficiale aflate la Vatican termenul „Brodnicorum” este înlocuit cu „Blacorum” (în latină: „ale vlahilor”). Din această cauză, unii istorici au considerat că brodnici erau subînțeleși valahii (românii) Sinonimia brodnici-valahi a mai apărut în alte documente, maghiare, ceea ce vine în sprijinul ipotezei că brodnicii erau valahi (români).
În august 1227 papa Grigore al IX-lea îi cerea într-o epistolă episcopului de Strigoniu din Ungaria să determine convertirea la catolicism a populației din ”Cumania et Bordinia terra illis vicina”
La 12 februarie și 28 aprilie 1238, regele ungur Bela al IV-lea se intitula printre altele și rege al Galiției, Cumaniei și al Țării Brodnicilor: „Regnum Hungariae…Ruthenorum, Cumanorum, Brodnicorum a parte orientis Bulgarorum….
Așadar, remarca mea e justificată.
Ce rost are să afirmați că acesti cumani nu au disparut, pentru că au fost asimilati „unde e Tara Brodnicilor”, când avem dovezi clare că au migrat în Ungaria și Bulgaria? Acolo s-a petrecut asimilarea si dispariția lor ca neam…
ApreciazăApreciază
Bine domnul meu dar cine a fost THOCOMERIUS sau NEGRU VODA nu va spune nimic, Cumanii, Uzii,si mai tirziu Brodnicii a fost acelas popor, vecinii I-au botezat in functie de indeletnicirile lor, am o multimer de documente care arata existent lor, BRODNIC e omul de la trecatoare fie la un vad de apa sau munte ;STEFAN cel MARE la 1482
numeste logofeti in Bacau pe feciorul lui ALEXANDRU in Vrancea pe VILCEA, daca era teritoriu Moldav nu trebuia ocupat si numiti conducatori de catre Domn.
Nu vreau sa refac tara brodnicilor sau Uzilor sau Cumanilor, doar sa se vada adevarul istoric, suntem un popor format din mai multe neamuri, probabil de aceia avem pareri diferite, despre Cumani negri sau albi,au fost numiti de Turci; Valahii negri, adica Valahia si Valahii albi Moldova,din cronicile Rusestii Cumanii erau Blonzi.
ApreciazăApreciază
D-ta amesteci Istoria cu basmele… ”Negru-vodă” vine mai mult din mediul oralității populare care l-a dat și pe Verde Împărat și Roșu Împărat… Din jurul anului 1300 până în preajma anului 1650, adică 3 secole și jumătate, nici cronicarii Țării Românești și nici conducătorii ei nu au fost foarte interesați de începuturile propriei țări, de momentul fondării sale și de personalitatea întemeietorului. Pur și simplu știau doar că țara a fost ”întemeiată” cândva în vechime.
În rest, văd că vă fascinează brodnicii pe care îi amestecați cu uzii și cumanii într-o poveste greu de urmărit…
ApreciazăApreciază
Karaciaii din Caucaz (rep.Karaciai-Cerkessia) sustin ca ar fi alani turcizati si intr-adevar vorbesc o limba turca apropiata de kîpciak – dar aceasta limba era vorbita in sec 14 inclusiv de tatarii crimeieni.
Ce este ciudat la karaciai este legenda lor privind cel care a stat la baza formarii lor ca neam.
Conform traditiei,pe la 1350 cu aproximatie un oarecare Carcea din Kezleu (numele vechi al Epvatoriei) impreuna cu patru prieteni si familiile lor au fi parasit Crimeia(dupa alte variante Turcia sau Hoarda de Aur) si au plecat in cautarea patriei lor de origine ,patrie din care ,generatiile anterioare de alani fusesera izgonite de catre Batu-bii (Batâi Han) patrie care nu stiau exact unde se afla dar pe care sperau sa o gaseasca dupa mirosul unei ierbi care ar fi crescut doar acolo.Dupa o odisee care s-a intins pe o perioada destul de indelungata urmand tarmul marii negre pana in Caucaz,s-au stabilit in sfarsit pe locul unde astazi se afla rep Karaciai Cerchessia.
Ce mi s-a parut interesant este faptul ca acest Carcea a avut doi fii pe care i-a botezat Duda,respectiv Balta si din care au evoluat mai taziu familiile nobiliare ale Dudanovilor si Karabaşovilor.
Tot interesant,gasesc si numele unuia dintre oamenii care l-au urmat pe Carcea in peregrinarile sale,un vanator pe nume Botaş si care dupa moartea naturala a lui Carcea ,a fost ucis de catre obstea karaciailor .
Intrebarea mea ar fi daca nu cumva acest Carcea ar fi plecat in lunga sa calatorie de undeva din zona Olteniei ,trecand prin zona Moldovei (unde exista Botosanii ,fost ,,targul lui Botaş) apoi pe Prut sau Nistru in jos (in jud Botosani,intre Rad.Prut si Horodistea exista un sat Cuzlău,iar in Moldova un oras Balți) urmand apoi Crimeia si coasta Marii Negre pana in Caucaz.
ApreciazăApreciază