Cum au venit aromânii in Tara Mama – România. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

Dupa cele doua razboaie balcanice (1912-1913), miscarea aromanilor care cultiva legatura culturala cu romanitatea carpato-dunareana, intra in declin, din cauza nationalismului exacerbat al nationalitatilor balcanice.

Romania a ajutat la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Balcanic la temperarea pretentiilor exagerate bulgare.

Intrand in razboi impotriva Bulgariei, Romania a adus un aport militar deosebit in favoarea Greciei si Serbiei.

De asemenea, a avut un rol important in declararea independentei Albaniei.

In urma acestei campanii militare din anul 1913, Romania a reintregit teritoriul Dobrogei, ceea ce a condus mai apoi la alimentarea revizionismului bulgaresc.

Problemele litigioase teritoriale ale Romaniei si Bulgariei au luat sfarsit abia in urma Tratatului de la Craiova din septembrie 1940, care a prevazut cedarea Cadrilaterului catre Bulgaria si schimbul obligatoriu de populatie intre etnicii bulgari si cei romani din cele patru judete dobrogene (Tulcea si Constanta ramase in componenta Romaniei si Durostor si Caliacra trecute in componenta Bulgariei).

Ca o consecinta a razboiului dintre Grecia si Turcia (1919-1922), la Pacea de la Lausanne (1923), s-a convenit schimbul de populatie intre grecii din Asia Mica si turcii din Grecia.

Schimbul respectiv a produs reconfigurarea hartii etnice in Balcani, 500.000 de turci repatriindu-se in Turcia, iar 1.500.000 de greci fiind asezati in Grecia, multi dintre ei pe pamanturile care apartineau aromanilor.

In randul elitei comunitare aromane s-a infiripat ideea stramutarii in masa a aromanilor pe teritoriul Patriei-mama, Romania.

Migrarea lor catre Romania reprezenta implinirea unui ideal national, ei fiind considerati romani.

Migratia pe considerente nationale nu era noua. Ea reprezenta o tendinta generala balcanica pentru rezolvarea problemelor de natura etnica, lasate de prabusirea Imperiului otoman si reconfigurarea teritoriilor statelor balcanice.

Astfel de emigrari in masa, cu motivatii diverse, s-au produs si dupa cel de-al doilea razboi mondial, in tot spatiul european.

Intampinari prin scrisori ale unor comitete de aromani din Grecia s-au realizat inca din anul 1922, dar necoordonat si sporadic.

Problema emigrarii aromanilor spre tara lor, Romania, a fost pusa in dezbatere pentru prima oara in cadrul congresului national desfasurat in noiembrie 1924 in Veria (in Grecia).

In toamna anului 1924, unul din principalii delegati pentru emigrarea aromanilor, Steriu Hagigogu, se prezentase la ministrul agriculturii din Romania, Al. Constantinescu, cu care discutase problema colonizarii in Romania  a macedoromanilor.

Fiul lui Toli Hagigogu, conducator al districtului Veria, in memoriul din 20 octombrie 1924, adresat ministrului roman, aprecia ca vorbeste in numele “poporului roman din Macedonia”.

Cauzele care conduceau la emigrare erau vazute in permanentele sicane de natura nationala avute cu autoritatile grecesti, situatia precara nationala si economica la care a fost impins prin emigrarea turco-greaca elementul aromanesc s.a.

Se cerea mutarea aromanilor in Dobrogea.

Mai multe delegatii ale aromanilor au venit in Bucuresti pentru a trata cu autoritatile romane colonizarea macedoromanilor in tara. Un comitet al emigrarii s-a format la 3 ianuarie 1925.

Din el faceau parte: Const. Noe, Vasile Musi, Stere Hagigogu, D. Babus, N. Balamaci, Dionisie Dumitru, T. Hagigogu, P. Marcu.

Primul act oficial roman privind emigrarea macedoromanilor si colonizarea lor in tara, Charta de baza a colonizarii Cadrilaterului, a fost referatul inaintat de Al. Constantinescu catre Consiliul de Ministri, semnat in Jurnalul cu nr. 1698 din 13 iunie 1925.

In acest referat se stipula ca “romanii macedoneni sa intre in prevederile art. 129 din Legea Dobrogei Noi dupa ce-si vor dobandi cetatenia romana”.

Prin Constitutia din 1923, teritoriul national nu se putea coloniza cu populatii de ginta straina.

Macedoromanii erau insa romani din afara granitelor statului national, care urmau sa fie adusi in tara, la cererea lor.

Se realiza astfel un proiect national ivit datorita conjucturii internationale balcanice, prin solicitarea comunitatilor macedoromane, la fel cum se proceda si in celelalte state balcanice. Loturile de pamant atribuite colonistilor erau de 15 ha in regiunea de frontiera, 10 ha in interiorul judetelor, 50 arii izlaz si 2000 mp loc pentru casa.

Primul transport de colonisti s-a realizat cu vaporul “Iasi”, ajuns in Constanta la 26 octombrie 1925.

De la aceasta data au inceput sa soseasca in tara macedoromani din Grecia, Albania, Bulgaria si Serbia.

La 27 decembrie 1925 a avut loc la Veria al doilea congres national pentru emigrare.

Decizia emigrarii a fost generala. A fost numita si o conducere a congresului: dr. Gh. D. Badralexi (presedinte), Sterie Hagigogu, I. Papanacea, G.I. Caranica (secretar).

Emigrarea s-a realizat in perioada cuprinsa intre anii 1925 – 1933. Familiile de macedoromani colonizate in Cadrilater au depasit numarul de 5.000, iar ca persoane se aproximeaza 25.000.

Casa Centrala a Improprietaririi s-a ocupat de repartizarea loturilor de pamant, a creditelor etc. S-au construit case, s-au reorganizat sate, au aparut sate noi de colonisti.

Alaturi de colonistii macedoromani, in Cadrilater s-au realizat si colonizari cu dacoromani si, in numar mic, cu romani timoceni din Bulgaria.

La sfarsitul anului 1940, 130.000 de romani din Cadrilater au fost evacuati in Dobrogea de Nord, la schimb cu 60.000 de bulgari, transferati in judetele cedate.

Existenta astazi, in Romania, a peste 100.000 de aromani se justifica prin asumarea romanitatii stramosilor lor.

Colonizarea in Romania s-a realizat in scopul salvarii acestei populatii de la asimilarea la care era supusa in teritoriile de bastina si pentru pastrarea caracteristicilor etno-culturale specifice.

 De pe Romanian Global News

  Emil Tircomnicu – „Cum au venit aromanii in Tara Mama (1923-1933)”