CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Deep state, statul subteran sau statul paralel pe înțelesul tuturor

Despre statul paralel pe înțelesul tuturor.

 

Expresia „Deep state” (cu sensul de „statul profund” sau „statul subteran”), provine și de la titlul unei cărți care explica fenomenul din Statele Unite ale Americii, în care deciziile din politica americană erau influențate de Serviciile Secrete și de cu totul alți decidenți decât cei aleși la urne.

Acesta este Statul Profund căruia i-a declarat război președintele american Donald Trump.

 

 

 

 

 

 

Președinții Donald Trump și Vladimir Putin au făcut  referire în mod direct la existența statului paralel/subteran, semn că atât popoarele american cât  și cel rus se confruntă cu acest tip de problemă.

PUTEREA REALĂ se menține INVIZIBILĂ,  în vreme ce PUTEREA APARENTĂ are rolul de a servi drept sac de box în cazul în care masele de sclavi s-ar putea să-și verse furia, răsculându-se.

STATUL PARALEL este acel tip de organizație care CONTROLEAZĂ DIRECT STATUL NAȚIONAL, influențîndu-i deciziile.

În general, acesta nu intervine direct, decât atunci când unele instituții ale STATULUI pun în pericol capacitatea sa de CONTROL. În colonia România, STATUL PARALEL deține următoarele instituții: BNR care la rându-i controlează întregul sistem bancar, DNA, serviciile de informații și culoarele „tactice” din JUSTIȚIE (adică procurori și judecători ofițeri sub acoperire), mediul de afaceri INTEGRAL, președintele și așa-zisa Opoziție.

STATUL în forma sa clasică mai are de partea sa  GUVERNUL, PARLAMENTUL și PSD.

Asistăm acum la  un conflict în care STATUL PARALEL a decis lichidarea PSD (liderii trimiși  la pușcărie, iar partidul urmează  să fie  spart în 3-4 mai părți mai mici, care ulterior vor fi absorbite, iar electoratul divizat)

STATUL PARALEL născut în 1990, este o organizație  înființată de către SOROȘ și BRUCAN, al căror rol a fost acela de a  deschide MAFIEI INTERNAȚIONALE porțile pentru  a avea CONTROLUL ABSOLUT în colonia ROMÂNIA.

Fosta securitate trecută în FSN și care acum e în  PSD nu s-a așteptat la declanșarea în 2005 a procesului de distrugere început de BĂSESCU (poate cel mai reprezentativ exponent la STATULUI SUBTERAN), a tot ceea ce înseamnă „STÂNGA”.

Cu toate acestea, în ciuda loviturilor aplicate PSD începând din 2005 (de 13 ani!), acest partid a rămas cel mai puternic partid politic din ROMÂNIA cu peste 3 milioane de membri de partid cotizanți, scrie Luci Lucescu – Londra pe situl www. Justițiarul.ro.

Statul subteran are o forță atât de mare, încât, de la pierderea alegerilor în fața lui Trump, se vrea cu orice preț să-l bage în pușcărie pentru orice-ar fi. 

Iar pentru asta, de exemplu, Rudolph Giuliani este el însuși la un pas de arestare, după dezvăluirile publice despre „afacerile” lui Joe Biden din Ucraina și România.

În perioada când venea în România, Joe Biden era vicepreședintele SUA și susținătorul cel mai important, pentru că Obama era păpușă, al acțiunilor Statului Profund în Lume, dar mai ales în Europa.
Statul Profund American este responsabil, de exemplu, de Euromaidanul din Ucraina, o acțiune pe care și-o asumă public  unul dintre stâlpii  acestuia, George Soroș,.

Atât de tare a deranjat afirmația lui Rudolph Giuliani, încât în România a ieșit public Traian Băsescu pentru a nega, repet, a nega orice implicare a lui Joe Biden sau a fiului acesta, Hunter Biden, în afaceri oneroase în România, care, de exemplu, ar fi adus atingere Securității Naționale a României.

De ce? Pentru că, chipurile, Joe Biden nu ar fi putut mișca un deget pe teritoriul românesc fără implicarea și cunoștința SRI, deși chiar această instituție este vârful de lance al Statului Paralel în România.

De altfel, Traian Băsescu a negat cu vehemență existența Statului Paralel din România, cu toate că Statul Paralel i-a executat cei mai fideli colaboratori, inclusiv pe fratele său și i-a făcut dosar chiar fiicei sale. Nu este deloc de mirare că Traian Băsescu a sărit ca ars, acum două zile, să-l apere pe Joe Biden, chiar dacă are această poziție împotriva actualului președinte al SUA, Donald Trump, pentru că ceea ce a făcut Biden în România a făcut in mandatul lui Traian Băsescu. 

Dealtfel, este de notorietate că Joe Biden este cel care a adus Scutul Anti-rachetă în 2009 la Deveselu, chiar în precampania electorală, renunțând intempestiv la amplasarea Scutului în Polonia.

Chestiunea România” nu s-ar fi putut întâmpla fără sprijinul și implicarea Statului Paralel din România. Acest eveniment arată că Statul Paralel din România a fost girat și susținut de Statul Profund din SUA.

De fapt, colaborarea și subordonarea Statului Paralel din România față de Statul Profund din SUA reiese cât se poate de clar și de evident din execuția lui Liviu Dragnea.

Cu un partid mamut în spate, după lungi ezitări, Liviu Dragnea a declarat război Statului Paralel din România, acela a cărui existență este negată cu vehemență de Iohannis, Ponta, Băsescu, Dăncilă, ca să enumerăm doar câțiva dintre dușmanii lui Dragnea.

Cred că este foarte clar că cei care neagă existența Statului Paralel îl acoperă, adică îl ajută, sunt într-o anumită relație cu Statul Paralel, fie de subordonare, fie de altă natură.

Ca o premieră mondială, imediat ce a fost executat, Dragnea a fost declarat PERSONA NON-GRATA pentru SUA și atât el, cât și copiii lui, au primit Interdicție de a intra în SUA, măsură care nu s-a aplicat nici măcar familiilor unor teroriști sau narco-traficanți.

 

 

 

 

Practic, este evident că Statul Paralel din România (acela care nu mai există peste noapte) este subordonat și lucrează mână-n mânâ cu Statul Profund American, nefiind pentru prima dată când Statul Profund American acționează brutal în România, apărarea intereselor companiei Exxon Mobil fiind un motiv mult prea suficient, după cum scriam acum câteva săptămâni.

De fapt, ocupația americană prin Statul Profund are o coordonată clară: „V-am adus Scutul ( chiar, până la urmă de ce l-au adus?) și am semnat un Parteneriat Strategic în care scrie negru pe alb că trebuie să întăriți Statul de Drept, adică statul în poziția «drepți» în fața noastră.”

Dacă trebuie, și văd că trebuie, vă aduc aminte că toate abuzurile, cătușele, protocoalele arestările unor oameni declarați ulterior nevinovați, toată această mascaradă a „luptei anticorupție” condusă de SRI și Kovesi prin DNA s-a derulat în aplauzele și încurajările americane.

Apropos de SRI, ați văzut cum încearcă măreața „dreapta” să spună că trebuie introdus din nou în Justiție? De la Iohannis la Traian Băsescu se afirmă explicit că SRI trebuie să se implice din nou. Cum era aia cu Protocoalele? Când au luat ființă? În 2005? Când era Tăriceanu Prim Ministru și se discuta în CSAT? Unde este Tăriceanu, ca și Ponta ca și mulți alții? Fix în brațele, mai precis la picioarele Statului Paralel pe care-l deservesc, la ordin, cu sârg.

Așadar, între Statul Paralel din România și Statul Profund din SUA este o relație de subordonare direct. De fapt, Statul Paralel din România este o aplicație a Statului Profund din SUA. (Gelu VIȘAN -https://www.justitiarul.ro/statul-paralel-sau-statul-profund-subteran/ ).

 

 

                                        […] 

Celălalt stat

Extrem de multă lume confuză în faţa a ceea ce generic este numit „stat paralel” sau „stat subteran”. În timp ce unii – din naivitate sau ticăloşie – îi neagă existenţa, alţii se simt exasperaţi, sufocaţi de el, astfel încât uneori realmente simt nevoia să urle. Care să fie adevărul?

În ce tabără ar trebui să ne situăm?

Voi porni de la simpla noţiune de suveranitate. Cum bine se ştie, suveranitatea este capacitatea unui stat de a se autodetermina. În lumea de azi, ca şi în istorie, lucrurile sunt extrem de simplu de tranşat: există naţiuni suverane, capabile de autodeterminare totală, şi celelalte, aflate într-o relaţie de vasalitate faţă de primele.

În ciuda a ceea ce aţi putea crede, în ziua de azi există doar câteva state care sunt cu adevărat suverane, restul depinzând într-o măsură mai mică sau mai mare de câteva dintre aceste state. Printre statele cu adevărat suverane avem: SUA, Regatul Unit, Israelul şi Iranul. Atenţie, nu am adăugat aici nici Rusia şi nici China din cauza unor elemente care depăşesc spaţiul şi intenţiile articolului de faţă.

Ceea ce ar trebui să constataţi este faptul că majoritatea statelor suverane prezentate au democraţia occidentală ca bază a sistemului lor politic.

În teorie, democraţia este forma cea mai înaltă de guvernare, care asigură exprimarea tuturor vocilor din popor. Totul funcţionează perfect, însă la nivel absolut teoretic. La modul practic, aşa-zisa „democraţie occidentală” funcţionează pe baza unei scheme triunghiulare (atenţie, în cele ce urmează mă refer la democraţiile statelor suverane): trei categorii aranjate în mod piramidal, aflate, fiecare dintre ele, într-o relaţie strictă de subordonare faţă de cea de deasupra. La bază avem ceea ce numim „masa ineptă”, adică noi, cetăţenii.

La baza societăţii, iar percepţia ei asupra statului este una absolut deformată. De la acest nivel statul este văzut ca o entitate tot triunghiulară, compusă din puterile legislativă, executivă şi judecătorească, aflate pe picior de egalitate, într-un echilibru despre a cărui stabilitate nu-şi pune nimeni nicio întrebare. De la nivelul de bază, singurul element care „transpiră” este „structura oficială a statului”, acel incredibil şi ireal echilibru pe care tocmai vi l-am descris şi pe care-l ştiţi din viaţa de zi cu zi. Nivelul cel mai de sus rămâne strict necunoscut bazei, fiind catalogat în media şi în comunicările oficiale drept „teorie a conspiraţiei”.

Trecem la nivelul următor, cel căruia îi vom spune „al statului conducător”. Acest nivel este împărţit, la rândul său, în două categorii: prima include o clasă extrem de mare de indivizi pe care-o vom numi cea a „idealiştilor” şi o clasă ceva mai mică, a „insiderilor”. Clasa „idealiştilor” cuprinde politicienii mărunţi (de la lipitorii de afişe, consilieri locali, primari, parlamentari) sau cei situaţi la nivel de bază în diversele instituţii ale statului (judecători, diverşi procurori, salariaţi de la baza serviciilor secrete s.a.m.d.). De cele mai multe ori, cei din această clasă au o carieră destul de strict plafonată şi, în extrem de rare cazuri, reuşesc să treacă peste „neajunsurile” apartenenţei la clasa idealiştilor şi, automat, să intre în zona rarefiată a puterii.

Din punct de vedere al percepţiei, majoritatea covârşitoare a celor care fac parte din această categorie percepe statul la fel ca şi „masa ineptă”. Jumătatea superioară, „insiderii”, sunt cei pe care-i vedeţi cocoţaţi în posturi cheie. Ei sunt perfect conştienţi de existenţa „nivelului superior”, dar, cu toate acestea, nu au un contact direct cu el, ci, prin ceea ce am putea numi „pârghii”.

Elementul esenţial de înţeles este acela că nivelul cel mai de sus al piramidei nu interacţionează direct cu nimeni, ci doar prin intermediul pârghiilor. N-o să povestesc aici despre eşalonul superior al puterii („eşalonul conducător”), deoarece timpul şi spaţiul nu-mi permit acest lucru.

Ceea ce trebuie înţeles în funcţionarea „statului democratic” suveran este faptul că, în spatele aparenţelor teoretice, modul de luare a deciziilor este unul care n-are de-a face cu şabloane precum „democraţia”, „decizia poporului” ș.a.m.d. Chestiunea e foarte dibaci mascată. Prima chestie fraudulentă este dată de faptul că un ales nu are un mandat imperativ, adică odată ales nu e obligat să se ţină de promisiunile din campania electorală.

E un element căruia i-am putea spune „secret ţinut la vedere”. Al doilea element este acela că, indiferent de determinarea unui individ „corect ales”, acesta, odată ajuns în „cămările puterii”, constată că este neputicincios, aflându-se în imposibilitatea de a pune în aplicare (presupunând că şi-ar dori) promisiunile din campanie care ar contrazice dorinţele eşalonului conducător. Probabil aici pare o fractură logică: de ce un individ sau un grup, după ce câştigă puterea, nu-şi poate impune voinţa? Pare ciudat, nu-i aşa? Doar după ce ai câştigat alegerile te afli la volan, ai toate butoanele la îndemână.

De fapt nu-i aşa. Dacă prin minune ai câştigat alegerile şi nu faci parte dintre insideri – adică dintre cei conştienţi de existenţa eşalonului conducător – vei constata cu stupoare că acţiunile tale se lovesc de ziduri de netrecut. În fapt nu te afli „la butoane”, ci în faţa unui panou cu false butoane, întrucât apăsarea unui buton nu declanşează acţiunea, ci atenţionează un oficial de rang inferior că vrei să iei o decizie. Punerea ei în aplicare depinde de voinţa acelui oficial de rang inferior.

Abia atunci constaţi că statul este de fapt o structură haotică, dominată de instituţii având autonomii inexplicabile, de ai căror şefi nu prea poţi să te atingi. Instituţii pe care nu le poţi influenţa deoarece aceasta se traduce într-un „atac la bazele democraţiei”. De asemenea, te confrunţi cu o violenţă, cu un stres insuportabil, elemente generate de presă şi de influencerii media.

Nefiind unul dintre insideri, n-ai cum să înţelegi ceea ce se petrece şi devii confuz, deoarece structura care teoretic se află în subordinea ta e de necontrolat şi, mai mult, nu ţi se supune, ea conducând „de facto” întregul stat.

Această structură invizibilă ochiului public (adică masei inepte şi idealiştilor) este de fapt ceea ce se numeşte „statul subteran” (deep state).

Este reţeaua pârghiilor de putere, coordonate de eşalonul superior, şi care în perioadele de „criză” – adică atunci când „democraţia” aduce vreun idealist la putere – reacţionează haotic, transformând mandatul nefericitului idealist într-un dezastru, iar pe el într-un „duşman public”, urât de toată lumea din cauza imaginii dezastruoase pe care o are. Devenit victimă frustrată, nefericitul ori se autoînvinovăţeşte penibil, ori o sfârşeşte la spitalul de nebuni – sau prin apropiere – deoarece nu va înţelege niciodată ceea ce i s-a întâmplat.

În fapt, dacă vreţi să înţelegeţi care-i adevărata putere şi care sunt relaţiile de subordonare, nu trebuie să vă uitaţi niciodată la vârful puterii oficiale. Acolo sunt ori păpuşi telecomandate, ori, în rare cazuri, idealişti fără nicio şansă. Vreţi să înţelegeţi ce e puterea? Mergeţi pe fir să vedeţi de unde au venit cei din eşaloanele doi şi trei.

Spre exemplu, v-aţi întrebat vreodată de unde a venit o nulitate precum Victoria Nuland? Cine-i ea, de unde-a apărut, cui i-a raportat şi, mai ales, „a cui a fost ea”? Ultima întrebare e de o importanţă colosală pentru fiecare dintre „necunoscuţii” de prin pârghiile neştiute ale puterii.

Abia atunci când aveţi răspunsuri la aceste întrebări puteţi spune că înţelegeţi cât de cât bucătăria secretă a puterii dintr-un stat suveran. Şi-abia atunci vă deosebiţi fundamental de cei care cad în admiraţii tâmpe. Pe câţi dintre concetăţenii noştri nu i-aţi auzit lăudând „sistemul canadian”?

Unii dintre ei chiar au emigrat acolo imaginându-şi că fac vreun mare rahat. Câţi dintre ei credeţi că au habar de faptul că, în realitate, Canada e o ţară, vorba lui Vanghelie, „pe persoană fizică”, fiind realmente stăpânită de vreo patru familii? Şi asta destul de transparent, fără mari eforturi de ascundere a realităţii. Doar că „nu se vorbeşte”.

Şi cum s-ar putea vorbi atâta vreme cât familia lui taica Thompson deţine cam tot ce înseamnă media?

Poate vă întrebaţi, pe bună dreptate, ce-i cu statul ăsta subteran. De ce este el necesar în condiţiile în care cei din eşalonul de sus oricum conduc? Cu alte cuvinte, de ce n-o fac direct, fără a mai apela la un asemenea aparat imens? Răspunsul, desigur, e unul de-a dreptul banal: de ce-ar face-o? De ce să stai să-ţi baţi capul cu toate prostiile, în condiţiile în care o pot face alţii? Şi, mai ales, de ce să te expui şi nu-ţi vezi liniştit de viaţa şi puterea ta, de ce să nu te bucuri în discreţie de absolut tot ceea ce-ţi poate oferi lumea asta? Fără camere de luat vederi, fără prostovani care să te înghiontească, fără pic de deranj. Şi-ar mai fi ceva.

Istoria demonstrează limpede că puterea erodează, că toţi marii puternici care s-au expus au sfârşit-o tragic. Nu trebuie să fii tu văcarul pentru a conduce gloata de vaci! E suficient să fii proprietarul fermei. Ca văcar poţi sfârşi împuns de vreun taur mai violent, dar ca proprietar nu faci altceva decât să culegi profitul. Turma se poate revolta împotriva văcarului (la nivel teoretic, deoarece atâta timp cât are furaje din belşug n-o va face!), dar niciodată împotriva proprietarului pentru că, pur şi simplu, nu-l cunoaşte.

Cred că elementele prezentate până acum sunt suficiente pentru a înţelege care-s raporturile de forţă şi cum arată în realitate lumea. Ceea ce trebuie să conştientizaţi este că acest model funcţionează strict în statele suverane. Vom trece mai departe pentru a înţelege cum funcţionează restul statelor? Sau, dacă vreţi ceva mai aplicat, cum funcţionăm noi ca ţară.

Aici lucrurile sunt mult mai simple, deoarece entitatea superioară, adică cea a eşalonului conducător, este reprezentată de una sau mai multe pârghii aparţinând „statului senior”, sub a cărui vasalitate se află naţiunea respectivă.
La preluarea puterii de către „statul senior”, elita conducătoare locală este decapitată, târâtă prin puşcării, terfelită şi ostracizată. În locul ei se instaurează un sistem de stat subteran, exact după modelul celui din naţiunile suverane, care însă este total subordonat unei pârghii din „statul senior”. Există un sistem extrem de bine pus la punct în ceea ce priveşte coordonarea şi interacţiunile cu acest tip de state. Spre exemplu, distrugerea elitei locale este mascată de lupta împotriva corupţiei.

De ce se întâmplă aşa? Pentru că e cel mai simplu: cetăţeanului trebuie să i se livreze un vinovat pentru frustrările sale şi cine-i cel mai potrivit dacă nu „îmbuibatul” care se află în sferele puterii, fie că e vorba de politică sau business? În momentul în care lupta e terminată, iar structurile statului subteran sunt definitivate şi subordonate pârghiei din „statul senior”, în naţiunea vasală se reinstaurează liniştea, „corectitudinea”, iar lucrurile funcţionează la fel de lin şi de anost ca şi-n „naţiunea senior”.

Masa ineptă şi idealiştii încearcă să schimbe radical lucrurile, în timp ce insiderii conduc astfel încât „pârghia de sus” să nu fie nemulţumită. Dacă printr-o minune unul sau mai mulţi idealişti reuşesc să cucerească puterea prin forme legale, vor fi îngenuncheaţi iremediabil de legile „statului democratic”, de diversele „instituţii”, care brusc îşi găsesc justificări pentru intervenţii în forţă bazate pe legi despre care nimeni nu ştia nimic până atunci.

Toate aceste pârghii ale statului subteran lucrează într-o coordonare suspectă, trădând comanda unică aflată absolut în cu totul altă parte decât în locul care, din punct de vedere teoretic, ar fi trebuit să se afle.

Realitatea este că, dintr-o asemenea chingă nu se poate scăpa prin mijloace „legale”, în măsura în care legal înseamnă prin căile „democraţiei”, adică vot, Parlament, etc. E practic imposibil, sistemul livrând un număr imens de păpuşi teleghidate gata să preia şi să deturneze orice fel de mesaj. Sistemul a fost şlefuit în decursul timpului bazându-se pe eşecurile înregistrate de diversele metode de conducere.

Poate cel mai răsunător eşec a fost cel din Iran, unde un dictator tembel – şahul de-atunci – a reuşit să-şi pună în cap întreaga ţară care, printr-o revoluţie islamică (culmea, cu substrat real democratic!) a reuşit o răsturnare spactaculoasă şi, în paralel cu aceasta, restabilirea suveranităţii ţării.

O altă evadare spectaculoasă, înainte de aceasta, a fost aceea a Rusiei Sovietice. După ce coada de topor Lenin condusese cu mână de fier destinul URSS, înainte de moarte a transmis grupului său de insideri ordinul de a-l împiedica pe Stalin să preia puterea. Stalin însă era o nucă prea tare şi s-a dovedit imposibil de deturnat. În prima fază după preluarea puterii s-a lovit de „statul subteran” instituit de Ulianov şi cozile lui de topor, dar, întrucât conducerea era puternic centralizată, a început epurările, disperat fiind de amploarea tălpilor care i se puneau.

Fiind om dintr-o bucată, nu s-a mai încurcat cu „fiţe democratice” şi a instituit, într-un profund spirit rusesc catalizat de instinctele mafiei gruzine, legea „puşcăriei obligatorii” şi a glontelui în ceafă. Abia mai târziu, la interogatoriul lui Rakovsky, pare că a înţeles ceva mai bine lumea în care se mişca, dar a continuat în spirit independent, ţinând totuşi cont de „sugestiile” care-i veneau din afară.

Analizând accidentele istoriei recente, putem constata un element interesant. Recâştigările de suveranitate, chiar dacă au ca efect izolarea sau înlăturarea statului subteran, sunt de scurtă durată. Întrucât asumarea de către „revoluţionari” a puterii se face în mod transparent, „mânia populară” – inevitabilă în condiţiile perpetuării aceleiaşi puteri – se răsfrânge asupra celor care şi-au asumat transparent conducerea şi resuveranizarea statului. De obicei, în asemenea situaţii, într-una sau două generaţii, statul subteran se reinstaurează pe fondul creşterii nemulţumirilor şi al efectului nefast al unor acţiuni externe violente (gen sancţiuni economice, samd) cu scopul de a inflama spiritele. Este, dacă vreţi, situaţia pe care o puteţi observa în Venezuela, unde, după moartea lui Chavez, puterea concentrată în jurul lui Maduro dă semne clare de oboseală şi care, cel mai probabil, va capota.

În ceea ce priveşte Rusia, statutul suveranităţii sale este incert. După Stalin, uşor, uşor structurile statului subteran s-au reconectat la tătuci, apogeul fiind atins în momentul în care Gorbaciov, el însuşi aflat sub control englez, a semnat capitularea URSS. De-atunci Rusia a trecut printr-un proces accentuat de disoluţie care ar fi trebuit să culmineze cu decimarea lui Elţîn şi a familiei sale. Procesul a fost întrerupt brutal de către Putin şi de-atunci Rusia a limitat programatic efectele devastatoare ale statului subteran.

Însă, în lipsa unui plan clar de succesiune şi a unei structuri superioare de putere, Rusia este în acest moment similară unei societăţi medievale încercând să ţină piept unei structuri mult mai rafinate şi infinit mai influentă propagandistic.

Rezultă limpede pentru oricine că desfiinţarea statului subteran este o simplă iluzie în condiţiile în care aceasta nu vine la pachet cu un nou model de stat. A desfiinţa statul paralel e cumva similar tăierii părului sau a unghiilor unui monstru. Mai devreme sau mai târziu ele vor creşte, iar monstru îşi va regăsi forţa. Aşadar, nu desfiinţarea statului subteran trebuie să fie ţinta, ci uciderea adevăratului monstru, adică a statului superior, la pachet cu impunerea unui alt model. Altfel, orice propunere nu rămâne decât o simplă utopie un idealism facil de demontat de actuala schemă de conducere şi coordonare.

Înainte de a încheia, vă atenţionez asupra faptului că acest material va avea o existenţă cât se poate de volatilă. Îl voi lăsa doar trei zile pe facebook şi cinci pe blogul propriu. După această perioadă voi şterge articolul, astfel încât, doar în această perioadă veţi avea acces la el. Dacă vreţi să-l păstraţi sau să-l daţi mai departe îl puteţi copia fără nicio restricţie.

                                                                                            Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

19/10/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Direcțiile implicării miliardarului George Soros în România. Lista lui Soros

Lista lui Soros. Cine sunt oamenii care au schimbat România, cu sau fără voia noastră: miniștri, demnitari de rang înalt, jurnaliști.

 

Oficial, George Soros s-a implicat în România, în ultimele zile ale anului 1989, imediat după căderea regimului Ceaușescu. Unii spun însă, că activitatea magnatului american de origine maghiaro-evreiască, a început cu mult înainte de căderea regimului Ceaușescu.

Chiar dacă nu a recunoscut niciodată implicarea sa în România de dinainte de 1989, Soros a admis că s-a implicat în alte țări comuniste, sprijinind financiar oponenții regimurilor respective.

Având în vedere că Soros a înființat Grupul de Dialog Social chiar în 31 decembrie 1989 și Fundația pentru O Societate Deschisă în primele zile ale lui 1990, este greu de crezut că primii membrii “s-au nimerit” să fie acolo și că “scena” nu fusese pregătită încă de pe vremea regimului Nicolae Ceaușescu.

Ascensiunea lui George Soros a început în anii ’80, atunci când în Statele Unite au apărut o mulțime de ONG-uri cu nume foarte interesante: “National Endowment for Democracy”, “Freedom House”, “National Democratic Institute” sau “Open Society Institute”.

Conform unei anchete jurnalistice, toate acestea au acționat direct și în România, chiar la începutul anilor ’90, beneficiind de fonduri uriașe, de ordinul a milioanelor de dolari.

Soros a venit personal la București în 1990, prima oprire fiind la sediul Grupului de Dialog Social, acolo unde s-a întreținut cu Silviu Brucan și ceilalți membri fondatori: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Gabriel Andreescu sau Stelian Tănase.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografia de sus, care datează din 5 ianuarie 1990 , nu are nevoie de prea multe comentarii.

E de ajuns sa consemnam ceea ce se vede: că Silviu Brucan, “eminența cenușie” a FSN și agent demonstrat al KGB, era gazdă la sediul GDS pentru George Soros, miliardarul emigrat din ghetto-ul evreiesc al Budapestei la Londra și mai apoi la New York.

Faptul că, în impozantul sediu oferit de FSN pentru GDS in Calea Victoriei 120, Brucan îl primea ca la el acasa pe Soros, sponsorul Grupului pentru Dialog Social începând cu acel moment, ne demonstrează fără tăgadă rolul sau de fondator al grupului din care fac parte Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Vladimir Tismaneanu sau Monica Macovei.

Dupa cum se stie, primul presedinte al GDS, sociologul Alin Teodorescu, informator al DSS și agent AVO, a fost simultan si președinte al Fundației Soros, organizație cu activitati speciale care și-a inceput activitatea antiromâneasca în țara noastră cu un buget de 1 milion de dolari.

Direcțiile acestui grup de interese antiromânesti cu multiple ramificații, specializat în trafic de influență la nivel înalt, au ramas așadar cele imprimate de “părinții lui fondatori”: Silviu Brucan si George Soros, scria http://www.ziaristionline.ro/2014/07/26/silviu-brucan-gazda-lui-george-soros-la-gds-

Primul numar al organului de lupta al GDS, revista “22” (facsimil mai jos), apare cu fondatorul cu patru clase in capul publicatiei, gavarind despre… “Socialismul mondial la rascruce”. QED.

 

 

Primul numar al revistei 22 cu fondatorul GDS Silviu Brucan 20 ian 1990

Dacă nu s-a implicat personal, George Soros a avut reprezentanți direcți în conducerea “societății civile”. Primul reprezentant direct al lui George Soros în România a fost Sandra Pralong (Sandra Marilyn Andreea Budiș), persoană care, nu întâmplător, a emigrat din România în anii ’70. Andreea Pralong a fost consilierul președintelui Emil Constantinescu.

Din 1990 și până acum, George Soros a dezvoltat o adevărată rețea de ONG-uri, cu care a acaparat noul concept de “societate civilă”, necunoscut românilor, astfel că a reușit să influențeze, în mod major, deciziile la nivel guvernamental. Pe lângă GDS și Fundația Soros, s-au dezvoltat o puzderie de ONG-uri legate de numele magnatului american.

Enumerăm doar câteva din ONG-urile apărute după 1990: “Soros Advising and Placement Center”, “Soros Educational Advising Center” , “Uniunea pentru Reconstructia Romaniei”, “Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, “Centrul pentru Dezvoltare Economica”, Fundatia “Concept” , “Centrul pentru Drepturile Omului – București”, “Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)”, “Asociația “Pro Democrația”, “Societatea Academică Română” etc, care la rândul lor au “născut” alte ONG-uri.

Printre membrii acestor organizatii găsim foști miniștri, consilieri ai președinților României, directori de instituții ale statului, jurnaliști influenți. De remarcat este că trei din cei patru președinți ai României au sau au avut consilieri oameni din cercul lui Soros.

Lista completă a beneficiarilor burselor Soros nu a fost niciodată făcută publică. O listă a fost avansată de ziarul Ziua, aici.

Iată o listă cu o parte din foștii sau actuali membri ai Grupului de Dialog Social, ai Fundației pentru O Societate Deschisă sau ai altor ONG-uri afiliate Open Society Romania Network.

Datele prezentate pe noi pot fi verificate și sunt publice.

Sandra Pralong – fost consilier al președintelui Emil Constantinescu
Alexandru Lăzescu – fost director al TVR
Andrei Pippidi – istoric, membru în Comisia care a elaborat Raportul Tismăneanu și Raportul Elie Wiesel privind participarea României la Holocaust
Vladimir Tismăneanu – politolog,președinte al Comisiei Prezidentiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România
Andrei Pleșu – scriitor, Ministru al Culturii(28 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991), Ministru de Externe (29 decembrie 1997 – 22 decembrie 1999), membru al CNSAS(2000 – 2004), consilier al președintelui Traian Băsescu ( decembrie 2004 – mai 2005)
Catrinel Pleșu – fost director, Centrul Național al Cărții, din cadrul ICR (2009 – 2012)
Mihai Șora – filosof, Ministrul Educației (decembrie 1989 – 28 iunie 1990)
Renate Weber – consilier al președintelui Traian Băsescu, (2004 – 2005) europarlamentar PNL.
Liviu Antonesei – scriitor, jurnalist
Alin Teodorescu – sociolog, primul președinte al GDS, consilier al premierului Adrian Năstase, Ministru cancelar, șeful Cancelariei Primului Ministru Adrian Năstase, fondator IMAS
Andrei Marga – filosof, Ministru al Educației (1997 – 2000), Ministru de Externe (mai 2012 – august 2012), președinte al ICR (septembrie 2012 – iunie 2013)
HR Patapievici – filosof, membru al CNSAS (2000 – 2004), președinte al ICR (2005 – 2012)
Mircea Mihaieș – critic literar, eseist, fost vice-președinte al ICR( 2005-2012)
Mihai-Răzvan Ungureanu – consilier al Președintelui Iohannis, fost ministru de externe (2004 – 2007), șed al SIE (2007 – 2012), premier al ROmâniei (februarie 2012 – mai 2012)
Cristian Pârvulescu – politolog, președintele Asociației “Pro Democrația”
Victor Rebengiuc – actor
Sabina Fati – jurnalist România Liberă, revista 22
Andrei Oișteanu – etnolog, antropolog, membru în Comitetul educațional al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”
Andreea Pora – jurnalist
Teodor Baconschi – teolog, fost ministru de Externe, decembrie 2009 – ianuarie 2012, ambasador al României la Vatican, în Portugalia, San Marino. Secretar de stat în MAE(2005-2006), Consilier al Președintelui Traian Băsescu (2006 – 2007)
Monica Macovei – europarlamentar, fost Ministru al Justiției(2004 -2007), fost candidat la președinția României
Alina Mungiu – politolog, șef al Știrilor TVR (1997 – 1998), a fondat Societatea Academică din România, profesoară la SNSPA
Stelian Tănase – scriitor, președinte-director general al TVR, fost director al Realitatea TV
Laura Ștefan – membră a ONG-ului “Expert Forum”, director în Ministerul Justiției( 2005-2007), a fost declarată expert – anticorupție de către Ambasada SUA
Adrian Cioroianu – istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității București, a fost unul din susținătorii introducerii Manualelor alternative, inițiativă a Fundației Soros. Fost senator, de Timiș, fost europarlamentar, fost ministrul de externe (aprilie 2007 – aprilie 2008)
Rodica Culcer – jurnalist, fost referent la Ambasada SUA de la București( 1985 – 1991), fost director al Știrilor TVR
Adrian Cioflâncă – cercetător științific, fost membru al CNSAS, coator al Raportului Tismăneanu și al Raportului Elie Wiesel.
Stere Gulea – regizor, fost președinte al TVR
Gabriel Liiceanu – filosof, director al Editurii Humanitas( fosta Editură Politică)
Sorin Ioniță – politolog, fost consultant al Consiliului Europei, Băncii Mondiale și UNDP pe Europa de Est și Balcani; reprezentant al României ȋn Comitetul Economic și Social European (EESC), sectiunile Transport-Energie și Mediu-Agricultură, fost membru în Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice
Smaranda Enache – președinte al ONG-ului Liga Pro Europa, fost ambasador al României în Finlanda (1998 – 2001)
Edward Helvig – șef al SRI, fost director General al Institutului de Studii Sociale, Fost consilier al Ministrului de Interne,

C. Dudu Ionescu, Fost consilier al lui Mugur Isărescu, fost deputat de Bihor, fost europarlamentar, fost Ministru Dezvoltării Regionale și Turismului în Guvernul Ponta
Radu Filipescu – nepotul fratelui lui Petru Groza, membru fondator al GDS
Armand (Armant-Constantin) Goșu – istoric, fost consilier al Ministrului de Externe (2010 – 2012), fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru analiza Dictaturii Comuniste în România, fost director al Institului Român pentru Istoria Recentă
Dan Perjovschi – desenator, ilustrator
Mircea Toma – activist, ActiveWatch.
Mihail Bumbeș – istoric, co-fondator al Miliția Spirituală, ONG-ului cercetător în cadrul IICCMER. A obținut, prin Miliția Spirituală, o bursă de 30.000 de dolari de la CEE Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.

Claudiu Crăciun – politolog, lector al Catedrei de Științe Politice și Studii Europene de la SNSPA, fost expert în cadrul Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Educației (2004-2009). Lucrarea sa “The Learning Government Research Project:Assessing Policy Making Reform in Romania” a fost editată sub auspiciile Open Network Society și a Centrului pentru Studii Politice din cadrul Universității Central Europene, ambele înființate de George Soros.

(Autor: MIHAI ȘOMĂNESCU// sursa: activenews.ro prin https://gandeste.org/category/francmasonerie)

27/04/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Atenție! Comunismul revine

 

 

 

Imagini pentru miscarea rezist cersipamantromanesc

 

 

 

 

 

 

 La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, Marx și Engels au dorit să unească proletarii din toată lumea și să-i ridice într-o revoluție socialistă împotriva societății capitaliste.

O primă țară în care marxismul a găsit un teren de experimentare a fost Rusia, în care bolșevicii au răsturnat dinastia țarilor dând astfel naștere unei himere împotriva firii – Uniunea Sovietică.

Venirea Primului Război Mondial nu a dat însă ocazia socialismului să se instaureze în țările occidentale, pentru că, proletarii din Europa nu s-au unit împotriva guvernelor lor, așa cum anticipa Marx, ci s-au luptat pentru țările și pentru identitatea lor națională.

A venit apoi marxistul Antonio Gramsci, care a avut ideea de a impune marxismul pe o altă cale, mai insidioasă, prin schimbarea culturii societății occidentale, care să devină astfel pregătită să accepte ideile marxiste.

Astfel a apărut ideea „marșului cel lung” prin instituțiile culturale occidentale, care va transforma radical în doar câteva decenii, gândirea și cultura occidentală, americană și europeană.

În 1923, membri ai Partidului Marxist-Comunist au înființat în Germania, un institut care mai târziu a fost cunoscut ca Școala de la Frankfurt.

Aici își are originea conceptul de teorie critică, care își propunea să conteste standardele acceptate până atunci în toate aspectele vieții, dintr-o perspectivă marxistă.

Imediat ce Hitler a ajuns la putere în Germania și a început Al Doilea Război Mondial, marxiștii Școlii de la Frankfurt au fugit în America, unde au găsit adăpost în New York, la Universitatea Columbia.

Din Școala de teorie critică de la Frankfurt au făcut parte nume de tristă celebritate ca: Max Horkheimer, Georg Lukács, Antonio Gramsci, Charles Reich, Herbert Marcuse, Theodore Adorno, Erich Fromm, Wilhelm Reich.

Aceștia, prin cărțile și activitatea lor, au încercat și în mare parte au reușit, să distrugă fundamentele moralei creștine, temelia pe care s-a dezvoltat Occidentul, înlocuindu-le cu așa zise noi „valori”ca: irelevanța religiei, pesimismul cultural, revoluția sexuală, distrugerea căsătoriei și a familiei, feminismul, identitatea de gen, căsătoria între persoane de același sex etc.

Un mare rol în promovarea acestei ideologii îl are în zilele noastre miliardarul american de origine ungaro-evreiască, George Soroș.

Încă de la începutul anilor ’90, acesta a investit sume imense  în întreaga lume, pentru a crea organizații capabile să disemineze ideile scelerate neomarxiste  în societate. 

Elita academică americană a fost prima infestată cu acest veritabil virus. După universități, marșul a continuat în școlile, liceele, studiourile de la Hollywood și mass media americană.

Nici România nu a făcut excepție, iar Sandra Pralong, prima președintă a Fundației Pentru o Societate Deschisă din țara noastră, finanțată de Soroș, este acum consilier al președintelui României.

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

O pleiadă de demnitari, personalități culturale, jurnaliști, profesori, politicieni au trecut prin această școală de gândire în ultimii 25 de ani.

 

 

Comunismul ideologic originar, care stă la baza tuturor variantelor eşuate ulterior, are la bază câteva idei:

 

– convingerea că ordinea veche a societății nu e bună şi trebuie înlocuită cu una nouă.

– de lucrul acesta e gata să se ocupe minoritatea celor care se autodefinesc a fi cei care au înțeles sensul istoriei, care reprezintă viitorul şi progresul și care trebuie să tracteze restul unei societăți inerte, ce nu înțelege că schimbarea e în interesul ei.

– mijloacele de acţiune pentru dobândirea puterii împlică şi acte ce ies din jocul democratic.

– forțele care se opun progresului sunt credința în Dumnezeu şi instituţia religioasă (Biserica), statul suveran (eventual naţional) şi ataşamentul de patrie, familia burgheză (tradiţională) şi proprietatea privată.

– prin urmare, comunismul declară război religiei şi Bisericii (ateism şi anticlericalism),moralei creștine, statelor suverane (internaţionalism), familiei (eliberarea de sub morala tradiţională) şi proprietăţii private (colectivism şi etatism).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru miscarea rezist cersipamantromanesc

 

 

Anticlericalism (atacuri la orice formă de sprijinire de către stat a cultelor – deşi Constituţia prevede această obligație în sarcina statului indiferent de mărime sau motivul contribuției statului), atac la familia tradițională – susținerea diluării instituției sociale a familiei prin sprijinirea formelor alternative de conviețuire, contestarea identitarismului şi susţinerea fără rezerve a proiectelor de tip globalist (noua denumire a internaţionalismului).

Deocamdată noul comunism a renunțat la confiscarea proprietății private, dar încet-încet se confiscă viața privată.

Procedeele utilizate sunt deseori obstrucționiste şi agresive (#rezist), inclusiv recursul la scandal și atacuri la persoană.

În Vest, comunismul şi marxismul au căpătat forţă în anii hippie; ţineţi minte cântecul „Imagine” al lui John Lennon?

Imaginează-ţi că nu există nici un rai
E uşor dacă încerci
Nici un iad sub noi
Deasupra noastră doar cer
 

Imaginează-ţi că nu există ţări
Nu e greu de făcut
 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Imagine there’s no countries (…) and no religion, too”, „Imagine no possessions (…)”etc;…doar că rezultatele au fost de fiecare dată până acum opuse proiectului originar.

La noi, după tranziţie, comunismul revine în forţă nu prin hippies, ci prin urmaşii lor hipsteri…

Alianţa făcută cu un partid bănuit de a fi fost moşit de fiul unui fost ofiţer de Securitate, nu vine decât să întregească tabloul: atenție la USR!”

 

 

Mișcarea #Rezist – o ideologie neomarxistă, progresistă, anarhistă, internaționalistă, globalistă, care susține Noua Ordine Mondială 

 

 

 

 

 

 

 

 

Întrebarea este dacă oamenii care au participat la proteste erau în cunoștință de cauză cu privire la ideile și punctele de vedere pe care miscarea #rezist le promovează.

Intrebarea e mai grava pentru creștinii neinformați care ajung să susțină astfel de acțiuni fără să cunoască adevăratelele țeluri ale #rezistenților.

Pentru cine nu a avut timp sa se documenteze despre aceasta organizație, înainte sa îi imbrațișeze sloganurile, ar fi benefic să cunoască ideile de bază pe care se sprijină aceasta:

-susținerea LGBT, adica susținerea și promovarea homosexualilor, lesbienelor,transsexualilor și în general a tuturor minorităților sexuale;

-susținerea ateismului;

-scoaterea crestinismului din școli;

-introducerea orelor de educație sexuală în școli;

-susținerea imigratiei musulmane în zonele majoritar creștine;

-susținerea legalizării avorturilor.

 

 

Mișcarea #Rezist – o ideologie neomarxistă, anarhistă, internaționalistă, ateistă 

 

Este o miscare fondata de ONG-urile lui George Soros in SUA, care se activeaza la orice evenimente care le-ar putea periclita acțiunile , cum ar fi alegerea lui Trump, care nu e de acord cu homosexualitatea, avorturile si alte blestematii sataniste.

De asemenea în România, această mișcare are  printre principalele sale  scopuri dezbinarea poporului și distrugerea creștinismului.

 

 

 

 

 

 

Un argesean a inregistrat marca #rezist si vrea sa-si faca partid

 

 

Astazi, se vorbeste despre un alt concept numit “Marxism Cultural” – concept creat de Scoala de la Frankfurt. Ulterior, Scoala de la Frankfurt s-a mutat la New York, unde si-au pus in aplicare planurile malefice de schimbare a Americii si de incercare de rasturnare a intregii civilizatii pamantene.

La prima vedere, o persoană care află de astfel de planuri malefice, se intreabă: Ce vor acesti oameni? Care este scopul lor? Raspunsul este: O Noua Ordine Mondiala  și un Guvern Mondial Totalitar.

In Scoala de la Frankfurt activau numai radicali de stanga precum Georgy Lukacs, Herbert Marcuse, Aldous Huxley, Antonio Gramsci etc. Acesti indivizi, adepţi ai bolşevismului, s-au intrebat de ce proletarii nu accepta revoluţia comunistă ajungând la concluzia că acestia erau ataşaţi de valorile naţionale (traditie, cultură, istorie, religie).

Teoreticienii marxişti au inţeles că pentru a putea răsturna valorile naţionale, au nevoie de o alta strategie, alta decât cea clasică a revoluţiei anarhiste promovată de Mihail Bakunin.

13

Unul dintre simbolurile principale ale marxistilor este pumnul strâns, care simbolizează revolta proletarilor față de burghezie şi capitalişti.

A fost Comunismul/Socialismul o ideologie pentru proletari?

Răspunsul este categoric nu! Comunismul/Socialismul s-a folosit de proletari pentru a instaura o dictatură.

În zilele noastre neomarxiştii, neocomuniştii, internationaliştii, anarhiştii, globaliştii, încearcă să se folosesască din nou de proletari, dar şi de minoritaţile de tot felul, pentru a-şi pune în practică teoriile aberante prin care încearcă să distrugă fundamentele civilizației noastre .

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/04/29/ce-este-miscarea-rezist/

 

 

 

Vă lăsăm  să descoperiți mai multe detalii extrem de interesante, în acest film documentar american intitulat „Cultural Marxism – The Corruption of America” realizat de James Jaeger, subtitrat în română, care beneficiază de comentariile unor reprezentanți de seamă ai curentului conservator din America: Pat Buchanan, Ron Paul, Ted Baehr, G. Edward Griffin, Edwin Vieira, Michael Badnarik, Larken Rose, Stefan Molyneux și Walter Reddy.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

  1. http://www.activenews.ro/stiri-social/Coincidenta-Protestatarii-anti-Trump-din-SUA-folosesc-acelasi-rezist-ca-si-protestatarii-anti-PSD-de-la-Bucuresti.-Mesaje-impotriva-presedintelui-SUA-in-Piata-Victoriei-141033

  2. https://www.cocoon.ro/tu-stii-ce-inseamna-miscarea-rezist-te-ai-informat-inainte-sa-pronunti-rezist-in-timpul-protestelor-chiar-crezi-ca-esti-de-acord-cu-ideile-lor-crestinii-intra-in-conflict-direct-cu-aceasta-miscar/

  3. adev.ro/ol9ql3

  4. https://www.dzr.org.ro/miscarea-rezist-o-ideologie-marxista-anarhista-internationalista/#

     6. http://www.justitiarul.ro/cine-se-afla-in-spatele-protestelor-rezist-portrete-de-tefelisti-tineretul-frumos-si-liber-de-profesie-mitingisti-i/

      7.Gabriel Popa Stiri pentru Viata 

      8. https://www.activenews.ro/stiri-social/FILM-DOCUMENTAR-Marxismul-Cultural-plaga-nevazuta-care-a-corupt-America-si-care-ameninta-si-      Romania. 

 

05/03/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: