CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

FEMEILE ȘI COMUNISMUL

Comunismul și femeia

Cea mai mare laudă adusă comunismului este aceea că a emancipat în cele din urmă femeia.

Marx scrie: „Diferențele de vârstă și de sex nu mai au nici o valabilitate socială distinctivă. Toate sunt instrumente ale muncii”, scrie arhiepiscopul Fulton J. Sheen în The National Council of Catholic Men, preluat de https://provita.ro.

Cuvântul cheie este „instrumentul”, care reduce o ființă umană la demnitatea unei chei franțuzești.

Se presupunea că femeia va fi liberă de îndată ce devenea disponibilă pentru producție. Unul dintre paradoxurile lumii noastre iraționale este că o femeie este glorificată atunci când produce o bombă atomică, dar nu și atunci când dă viață.

Este ca și cum a-i lăuda pe violoniști pentru că produc țevi de canalizare în loc de melodii.

Chiar la începutul Revoluției comuniste din Rusia a fost adoptat un decret prin care se stipula că toate femeile cu vârste între 17 și 32 de ani deveneau proprietatea statului, iar drepturile soților erau abolite.

În conformitate cu ideea că libertatea înseamnă a lucra într-o fabrică, mai degrabă decât într-o casă, citim într-o carte sovietică, publicată în 1935:

„Munca femeilor a devenit una dintre principalele surse pentru industrie, care și-ar putea atrage de aici forțe proaspete de muncitori. În primii ani ai primului plan cincinal, în orașe erau aproximativ șase milioane de gospodine. Toate organizațiile comuniste locale au primit ordin să aducă aceste rezerve și să le includă în producție”.  (Shaburova, Woman is a Great Power, ediția 1935, p. 32)

Femeile au refuzat să accepte ceea ce comuniștii numesc „emanciparea femeii de atmosfera domestică deprimantă”, dar în cele din urmă au fost forțate să se „emancipeze” și să lucreze în mină, la țevi și canalizare și în manipularea ciocanelor pneumatice.

Femeie predând geometria în Evul Mediu.

Această idee a emancipării femeilor prin industrializare nu este cu totul o idee comunistă, dar, ca multe altele, a fost preluată din civilizația burgheză occidentală capitalistă, care se gândea la eliberarea femeii în termeni de egalitate cu bărbații.

Singura diferență este că comuniștii au dus pur și simplu ideea la extrema logică și dacă ne scandalizează acum, este pentru că lumea noastră burgheză nu a înțeles niciodată implicarea deplină a erorii sale.

Cele două erori de bază, atât ale comunismului, cât și ale unei civilizații capitaliste libere asupra acestui subiect au fost:

1) Femeile nu au fost niciodată emancipate până în epoca modernă. Religia în special le-a ținut în stare de robie;

2) Egalitatea înseamnă dreptul femeii de a face munca unui bărbat.

În primul rând, nu este adevărat că emanciparea femeilor a început în timpurile moderne și direct proporțional cu declinul religiei. Supunerea femeii, de fapt, a început în secolul al XVII-lea odată cu destrămarea creștinătății și a luat o formă pozitivă la momentul revoluției industriale. În civilizația creștină, femeile s-au bucurat de drepturi, privilegii, onoruri și demnități, care au fost înghițite  între timp de era mașinilor.

Sf. Caterina din Siena

În optzeci și cinci de bresle din Anglia, în timpul Evului Mediu, șaptezeci și două aveau membri femei, pe o bază egală cu bărbații, inclusiv bărbierii și croitorii. Ele erau probabil la fel de deschise ca și bărbații, deoarece una dintre regulile breslelor era că „atât surorile, cât și frații” nu se pot angaja în dezbateri dezordonate sau fără sens.

La Paris, existau cincisprezece bresle rezervate exclusiv femeilor, în timp ce optzeci de bresle pariziene erau mixte. Nimic nu este mai greșit din punct de vedere istoric decât ideea că doar veacul nostru modern a recunoscut că și femeile pot avea profesii. Cronicile din vremurile creștine dezvăluie numele a mii și mii de femei care au influențat societatea și ale căror nume sunt acum înscrise în catalogul sfinților, numai Caterina din Siena ne-a lăsat unsprezece volume groase ale scrierilor sale.

Până în secolul al XVII-lea, în Anglia, femeile făceau afaceri, poate chiar mai mult decât astăzi. De fapt, atât de multe femei se aflau în afaceri, încât legea prevedea că soțul nu ar trebui să fie responsabil de datoriile soției. Între 1553 și 1640, 10% din tipăriturile din Anglia erau făcute de femei. Deoarece femeile din gospodării făceau propriile țesături, găteau și spălau rufele, s-a estimat că femeile din perioada pre-industrială produceau jumătate din bunurile necesare societății.

În Evul Mediu, femeile erau la fel de bine educate ca și bărbați și doar în secolul al XVII-lea femeilor li s-a restrâns accesul la educație. Iar în perioada Revoluției Industriale, toate activitățile și libertatea femeilor au fost reduse, deoarece mașina a preluat munca de producție și bărbații s-au mutat în fabrici.

Apoi, a avut loc o pierdere a drepturilor legale ale femeilor, care au ajuns la preaplinul lor la Blackstone[1], care a pronunțat, în lege, „moartea civilă” a femeii.

Femeie din Evul Mediu, jucând șah.

Pe măsură ce aceste neajunsuri au continuat, femeia a simțit pierderea libertății ei și, pe bună dreptate, pentru că simțea că a fost rănită de soțul care a jefuit-o de drepturile sale legale și a căzut în eroarea de a crede că ar trebui să se proclame egală cu bărbatul, uitând că o anumită superioritate era deja a ei, datorită diferenței ei funcționale față de bărbat. Egalitatea a ajuns apoi să însemne, în mod negativ, distrugerea tuturor privilegiilor de care se bucură anumite persoane sau clase și, în mod pozitiv, ca o egalitate sexuală absolută și necondiționată cu toți bărbații.

Aceste idei au fost încorporate în prima rezoluție pentru egalitatea de sex, adoptată în Seneca Falls[2], New York, în 1848: „S-a hotărât că femeia este egală cu bărbatul, așa a fost prevăzut de Creator și binele superior al rasei cere să fie recunoscută ca atare”.

Aceasta ne conduce la a doua eroare din teoria burghezo-capitalistă-comunistă despre femei, și anume, eșecul de a face distincție între egalitatea matematică și egalitatea din punct de vedere proporțional.

Egalitatea matematică implică exactitatea remunerării; de exemplu, doi bărbați care lucrează la aceeași slujbă în aceeași fabrică ar trebui să primească salarii egale. Egalitatea din punct de vedere proporțional înseamnă că fiecare ar trebui să primească salariul potrivit funcției sale.

Într-o familie, de exemplu, toți copiii ar trebui să fie îngrijiți de părinți, dar aceasta nu înseamnă că, dacă Mary, de 16 ani, primește o rochie de seară cu ornamente de organdi, părinții ar trebui să-i dea și lui Johnnie, băiatul lor de 17 ani, același lucru. Femeile, în căutare de a recâștiga unele dintre drepturile și privilegiile pe care le aveau în civilizația creștină, gândeau la egalitate în termeni matematici sau în termeni de gen.

Simțindu-se depășite de un monstru numit „bărbat”, ele au identificat libertatea și egalitatea cu dreptul de a face muncă bărbătească. Toate avantajele psihologice, sociale și de altă natură, care erau specifice femeilor, au fost ignorate până când stupiditățile lumii burgheze au atins punctul lor culminant în comunism, unde femeia fost emancipată în momentul în care a mers să o muncească în mină.

Rezultatul a fost că imitarea bărbatului și fuga de maternitate au dezvoltat nevroze și psihoze care au atins proporții alarmante.

Civilizația creștină nu a subliniat niciodată egalitatea în sens matematic, ci numai în sens proporțional, căci egalitatea este greșită atunci când face ca femeia să fie o imitație palidă a bărbatului.

Odată ce ea devine egală matematic bărbatului, el nu se va mai ridica în picioare atunci când ea intră în cameră, nu-i va mai da un loc în autobuz și nu-și va mai scoate pălăria în lift.

Recent, se spune că în metroul din New York, un bărbat i-a oferit unei femei locul și ea a leșinat. Când ea și-a revenit și i-a mulțumit, el a leșinat.

Christine de Pisan, cea mai mare scriitoare din Evul Mediu, la catedră.

Femeia modernă a fost făcută egală cu bărbatul, dar ea nu a fost făcută fericită. Ea a fost emancipată ca pendulul unui ceas și, prin urmare, nu mai este liberă să se legene, sau, precum o floare, a fost emancipată față de rădăcinile ei, doar pentru ca să se ofilească și să moară.

Ea a fost devalorizată în căutarea egalității matematice în două moduri:

1) devenind o victimă a bărbatului, devenind doar instrumentul plăcerii sale, slujind nevoilor sale într-un schimb steril de egotism și

2) devenind o victimă a mașinii prin subordonarea principiului creator al vieții producerii de lucruri fără viață, ceea ce este esența comunismului.

Aceasta nu înseamnă că noi condamnăm femeile profesioniste, deoarece întrebarea importantă nu este dacă o femeie își găsește utilitatea în ochii unui bărbat, ci dacă ea poate satisface instinctele de bază ale feminității. 

Citiți articolul integral accesând https://provita.ro/2019/01/29/comunismul-si-femeia/

Traducere din l. engleză de Larisa Iftime

NOTE:

[1] Referire la juristul englez, William Blackstone (1723-1780) și la volumul său Commentaries on English Law (1765–1769), n.t.

[2] E vorba de Convenția de la Seneca Falls (orășel din SUA), prima convenție privind drepturile femeilor, n.t.

06/07/2021 Posted by | CREDINTA | , , , , , | Un comentariu

ZIUA DE 6 IULIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 6 iulie în istoria noastră

1413: Într-o  carte domnească a voievodului moldovean Alexandru cel Bun, este menţionată pentru prima dată … episcopia din Rădăuţi a Sfântului Nicolae

Biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi  este prima construcție religioasă de piatră din Moldova, păstrată în forma ei originală și a fost zidită, de voievodul Bogdan Vodă (1359-1365), în centrul oraşului Radăuţi.

În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, biserica a devenit locaş episcopal.  

Manastirea Bogdana

In 1775 biserica Sf.Nicolae a rămas biserica episcopală, până în 1782,  când (în timpul ocupaţiei austriece a Bucovinei), Episcopia a fost transferată la Cernăuţi.

Prin mutarea episcopiei la Cernăuţi în 1782, după anexarea Bucovinei de către Austria, biserica Sf. Nicolae a fost transformată în biserică parohială de mir.

1437: Are loc Conventul de la Cluj-Mănăștur dintre reprezentanții țăranilor răsculați și nobili, care confirmă înțelegerea de la Bobâlna.

Atacați pe dealul Bobâlna la sfârșitul lui iunie, țăranii răsculați au ieșit victorioși, folosind avantajul terenului și superioritatea numerică.

Să ne reamintim: RĂSCOALA DE LA BOBÂLNA (Transilvania,1437-1438). Cum au  decurs luptele și care au fost consecințele pentru ROMÂNI? | Cunoaste lumea

Astfel, la 6 iulie, reprezentanți ai celor două părți aflate în conflict au încheiat prima înțelegere între răsculați și nobili în timpul răscoalei de la Bobâlna, când Conventul de la Biserica Calvaria din Cluj–Mănăștur a adeverit înțelegerea dintre nobili și reprezentanții răsculaților.

Printre prevederile acelei înțelegeri figurează următoarele: 1. nimeni nu va mai bate sau ucide vreun țăran, fără judecată; 2. se va îngădui mutarea iobagilor de pe o moșie pe alta, după ce-și vor fi plătit datoriile; 3. nu se va mai lua dijma din produse, nici din animale; 4. iobagii vor avea libertatea de a-și lăsa moștenire averea etc; 5. censul va fi numai de 10 dinari, pe lângă darurile de Crăciun și Paști și lucru de o singură zi pe an la coasă sau la secere; se va da numai un pui, o câblă de ovăz și câteva turte, etc.

Răsculații au mai obținut posibilitatea de a se întâlni anual într-o adunare a reprezentanților satelor și târgurilor, unde erau reprezentați de câte „doi bătrâni mai înțelepți și mai vrednici de crezare”, având drept principal obiectiv cercetarea respectării clauzelor acestei înțelegeri.

Documentul a rămas pentru posteritate un vis de libertate al locuitorilor români și maghiari din Transilvania acelor secole întunecate ale Evului Mediu.

1484: Peste 60.000 de soldați turci încep asediul cetăţii Chilia, apărată de 400 de moldoveni conduşi de pârcălabii Ivanco şi Maxim.

În timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova (iunie–august 1484), cetatea a fost asediată până pe 14 iulie, când a fost cucerită de invadatori și a devenit raia turcească.

Imagini pentru chilia medievala foto

Foto. Chilia medievala

Odată cu cedarea Basarabiei (partea de est a Moldovei, cuprinsă între Prut şi Nistru) în urma războiului turco – rus dintre anii 1806-1812, către Imperiul Ţarist, Chilia a urmat destinul provinciei respective, cu excepţia perioadei 1856-1878, când Basarabia de sud fusese reîntoarsă Moldovei (iar după Unirea din 1859, intra  în componenţa României).

1585: Un pergament slavon, emis la cancelaria lui Mihnea Turcitu la 6 iulie 1585 a atestat documentar pentru prima dată sub numele Eșteu, localitatea  Mizil (azi în jud.Prahova).

DESPRE MIZIL | Romeo si Julieta la Mizil | RIDENDO CASTIGAT MORES

Din acest document reiese că așezarea avea vechime de câteva secole, fiind recunoscută de comercianții de chilimuri și scoarțe.

1600: Mihai Viteazul se intitulează într-un hrisov “domn al ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei”, confirmând documentar, prima unire politică a celor trei ţări române (unirea efectivă fusese realizată la sfârşitul lunii mai 1600).

Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei

Mihai Viteazul, născut în 1558 la Tîrgul de Floci sau Drăgoeşti a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: Muntenia, Transilvania şi Moldova.

La sfîrşitul anului 1588, Mihai Viteazul devine stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit voievod al Munteniei, efectiv de pe 11 octombrie.

Aderă la “Liga Sfîntă” creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii).

Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Muntenia. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.

Aderarea Munteniei la “Liga Sfîntă” a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini şi a întregii garnizoane otomane staţionată în Bucureşti.

Pe acest fundal, Mihai porneşte o ofensivă generală împotriva Înaltei Porţi, atacînd cetăţile turceşti de pe ambele părţi ale Dunării (Giurgiu, Hîrşova, Silistra ş.a.). Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor şi turcilor (Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti) culminată cu incendierea Rusciukului.

După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă porneşte o campanie similară. Datorită recunoaşterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă şi succesorul său, Răzvan Ştefan, Mihai trimite o delegaţie de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relaţiile munteano-transilvănene.

Nerespectînd porunca domnitorului, delegaţia de boieri condusă de mitropolitul Eftimie semnează un tratat cu Bathory prin care Mihai devenea locţiitorul acestuia pe propriul său tron. Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt. Comandînd o armată de cca. 16.000 de ostaşi, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduşi de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obţine victoria la Călugăreni – 13/23 august 1595.

Contraofensiva otomană îl forţează să se retragă în munţi, aşteptînd sprijinul lui Sigismund Bathory. Între timp, Ştefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor.

Mihai Viteazul începe (cu sprijin transilvănean şi moldovean) eliberarea oraşelor Tîrgovişte (5-8 octombrie 1595), Bucureşti (12 octombrie 1595) şi Giurgiu (15-20 octombrie 1595).

Harta Principatelor româneşti sub Mihai Viteazul, mai - septembrie 1600
Harta Principatelor româneşti în vremea lui Mihai Viteazul, mai – septembrie 1600

În 1594 şi în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetăţile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Rasgrad, Babadag, Tîrgul de Floci, Silistra şi chiar Rusciuc, Şiştova, Nicopole şi Vidin.

Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreţii lui Mihai Viteazul ajunseseră pînă la Adrianopole în est şi Plevna în vest.

Această acţiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpînirea sa Bugeacul, în aceeaşi perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încît Dobrogea şi gurile Dunării s-au aflat sub stăpînirea sa pînă la moarte.

Drapelul Munteniei pe timpul lui Mihai Viteazul Stema lui Mihai Viteazul dupa Unirea Principatelor româneşti
Drapelul Munteniei pe timpul lui Mihai ViteazulStema lui Mihai Viteazul dupa Unirea Principatelor româneşti

Întreaga creştinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în hîrtiile găsite sub pernă, s-a aflat o scrisoare în care aceşti creştini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”.

Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de “Sfînta Alianţă“.

În Transilvania, Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (deasemenea înclinat către politica polonă).

În această situaţie, unitatea militară a ţărilor române se diminuează iar Mihai Viteazul, pus în faţa destrămării coaliţiei antiotomane, decide aplicarea “planului dacic“, în speţă Unirea celor trei ţări române. În iulie 1599 trimite o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale

Primind un răspuns favorabil, la sfîrşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania prin pasul Buzău, şi după victoria asupra lui Andrei Bathory (Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy.

În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingîndu-l la Bacău, şi realizează astfel, prima unire a ţărilor române.

Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: “Domn al Munteniei, Ardealului şi a toată ţara Moldovei“.

Acest hrisov  a confirmat  documentar, prima unire politică a celor trei ţări române, care fusese realizată erectiv la sfârşitul lunii mai 1600).

1844: S-a născut în localitatea Colun, judeţul Sibiu,  Ioan Alexandru  Lapedatu, poet, prozator şi publicist, reputat profesor de limbi clasice.

Este considerat unul dintre dascălii străluciţi ai învăţământului transilvănean; (m.28 martie  1878, Brasov).

Obţine o bursă a societăţii „Transilvania”, fiind unul dintre primii studenţi ardeleni care studiază la Paris (1868-1870).

Si-a luat  doctoratul în litere şi filosofie, în 1871, la Bruxelles. Va fi apoi profesor de limbi clasice la Liceul Ortodox din Braşov.

În 1877, la Sibiu, Ioan Alexandru Lapedatu a editat împreună cu Visarion Roman „Albina Carpaţilor”, foaie beletristică, ştiinţifică şi literară. A fost amic al lui Mihai Eminescu.

A publicat poezii, naraţiuni istorice, piese de teatru, basme, adesea de inspiraţie patriotică, dar de valoare modestă, în revistele „Familia”, „Orientul latin”, „Albina Carpaţilor” (pe care a condus-o ca director), „Traian” ş.a.

A avut doi fii gemeni, Alexandru, viitorul istoric, şi Ion, viitor economist şi om politic.

1920: S-a nascut la Cacica, jud. Suceava, scriitorul roman Dragoş Vicol, prozator, poet, autor de reportaje, piese de teatru, scenarii etc ; (d. 22 decembrie 1981, București).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este a-614.jpg

A fost încorporat în 1941 la Școala de ofițeri de rezervă de infanterie din Ploiești, fiind însă exmatriculat, în urma refuzului de a pleca în Germania la o școală de ofițeri activi, și trimis pe front.

A luptat pe frontul antisovietic până în 1943, s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din București, dar în 1944 a reintrat la o școală militară de ofițeri de rezervă, fiind trimis, după absolvire, pe frontul antihitlerist până în iunie 1945. 

După demobilizare, a reluat studiile juridice pe care le-a absolvit la Iași în 1947. A fost implicat încă din anii studenției în activitatea UTC și a organizațiilor aflate sub influența PCR, ca Apărarea Patriotică și Uniunea Patrioților. A devenit ziarist de partid și activist cultural, fiind redactor la cotidianul Zori noi din Suceava și lucrând apoi la revistele SăteancaFemeiaLuceafărulApărarea patrieiViața militară și la redacția publicațiilor pentru străinătate.

A debutat în 1939 (pe când era încă elev) cu proza poematică Iarna rădăuțeană în revista Suceava, iar editorial în 1940 cu volumul de versuri Muguri.

 1920 (6/19): S-a născut (la Tătar Copceac, azi în R. Moldova), inginerul energetician Gleb Drăgan; d. 24 octombrie 2014.

Secţia de Ştiinţe Tehnice - Acad. Gleb Dragan

A avut importante contribuţii în domenii ca electrostatica, descărcarea corona, trăsnet sau supratensiuni atmosferice şi de comutaţie; a înfiinţat Laboratorul de tehnica tensiunilor înalte din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti.

A fost membru titular al Academiei Române din 2004.

1923: S-a născut Constantin Bălăceanu-Stolnici, medic şi politician român.

Este autorul unor importante  cercetări în domeniile neurologiei şi gerontologiei si pionier în domeniul neurociberneticii.

Este membru de onoare al Academiei Române din anul 1992 si Director de Onoare al Institutului de Antropologie „Fr. I. Rainer” al Academiei Române şi Preşedintele de Onoare al Societăţii Academice de Antropologie.

Este ultimul descendent al Bălăcenilor, o veche familie boierească aparţinând nobilimii pământene, căreia în secolul al XVII-lea aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German şi i-a concesionat stema.

În 2007, după o perioadă în care s-a erijat în reper moral,  fiind puternic popularizat de televiziunile române, s-a constatat că Bălăceanu-Stolnici fusese turnător al Securităţii, sub numele Laurenţiu.

Mai mult, ziarul Cotidianul a dezvăluit documente conform cărora ar fi fost direct implicat în filarea istoricului şi luptătorului anticomunist Vlad Georgescu, ameninţat cu moartea de Securitate şi ucis de un cancer suspect.

Stolnici s-a apărat declarând: „Nu am fost niciodată în casa lui Vlad Georgescu de la München”, lucru infirmat de disidentul Neculai Constantin Munteanu.

1933: S-a născut în comuna Venetia de Jos, judeţul Făgăraş (după impărţirea administrativă din acea vreme),matematicianul român  Aurel Cornea.

În urma unui accident suferit în copilărie şi-a pierdut vederea, dar pasiunea sa pentru matematică, munca şi voinţa l-au ajutat să ajungă un mare matematician, apreciat atât în România, cât şi în străinătate.

Imagini pentru matematicianul Aurel Cornea photo

A ramas toată viaţa puternic legat de satul său natal, în care se găseau rudele şi prietenii săi . 

În 1978 a plecat din ţară şi, după popasuri în Canada şi SUA, s-a stabilit în Germania. A decedat în anul  2005.

1940: S-a născut la Blaj, medicul nutriționist  Nicolae Hâncu, profesor și eseist; membru de onoare (din 2011) al Academiei Române.

1940 Nicolae Hâncu

A absolvit Facultatea de Medicină Generală, IMF Cluj în 1963 și a devenit Doctor in Medicină în 1971. Este medic primar în specialitatea Diabet Zaharat, Nutritie, Boli Metabolice din 1988. 

Între 1995–2009 a fost șeful catedrei de diabet, boli de nutriție și metabolism din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj.

Este autor și co-autor a peste 300 lucrări științifice publicate în țară și peste hotare, 19 monografii sau tratate, colaborator la 16 cărți.

 Este membru titular al Academiei de Știinte Medicale, președinte de Onoare al Federației Române de Diabet, Nutriție, Boli Metabolice (din 2010), a fost președinte al Federației Române de Diabet, Nutriție, Boli Metabolice (2001–2010), președinte al Asociației Române pentru Studiul Obezității (1997–2007), președinte al Societății Romane de Diabet, Nutriție, Boli Metabolice (1999–2001), presșdinte al Comisiei de Diabet, Nutriție, Boli Metabolice a Ministerului Sănătății (1997–2006).

1943: S-a născut solistul vocal Dorin Anastasiu.

Dorin Atanasiu - muzica, poze si versuri Dorin Atanasiu

1945: Dictatorul comunist I.V. Stalin a semnat Decretul Prezidiului Suprem al URSS, prin care fostul suveran Mihai I al Romaniei era decorat cu ordinul Victoria, cu diamante, cea mai inaltă distinctie militară sovietică.

1945 Ordinul Victoria cu diamante

Mareșalul sovietic Tolbuhin i-o va înmâna regelui pe data de 19 iulie 1945.

Ordinul Victoriei (Pobeda) a fost și unul dintre cele mai rare ordine din lume. Ordinul a fost acordat pentru „o operațiune încununată de succes în cadrul unuia sau mai multor fronturi și care a avut ca rezultat o schimbare radicală a situației în favoarea Armatei Roșii”.

Ordinul a fost acordat pentru „o operațiune încununată de succes în cadrul unuia sau mai multor fronturi și care a avut ca rezultat o schimbare radicală a situației în favoarea Armatei Roșii”.

Această distincție a fost acordată doar de 20 de ori pentru 12 lideri sovietici și șase lideri străini.

1948: Se instituie prin decretul nr. 121/6 iulie 1948 (înnoit în fiecare an, pentru a se adăuga și alte categorii de produse) regimul de colectare obligatorie a cerealelor.

Cotele au fost astfel fixate, încât să preia maximul posibil de la producător, adesea ţăranii fiind  nevoiţi să cumpere cereale de la piaţă pentru a putea livra cantităţile solicitate de autorităţi şi a pentru a  evita sancţiunile legale comuniste care mergeau până la sechestrarea averii şi chiar arestarea şi trimiterea în lagăre..

Regimul cotelor a slăbit sensibil gospodăriile ţărăneşti individuale şi a constituit un instrument foarte eficient pentru „a convinge” ţărănimea să-şi predea pământul şi inventarul agricol, pentru a intra în „colectivă”.

1949 (6 și 7 iulie): Are loc cel de-al doilea val de deportări a românilor basarabeni, în timpul căruia 11.293 de familii din Moldova, reprezentând peste 35 mii de persoane, au fost ridicate şi duse în Siberia de ghiaţă, de unde puţini au mai putut să revină.

Deportarea basarabenilor – apogeu al terorii bolşevice, al deznationalizarii si colectivizarii forţate, a fost declanşată la 6.07, ora 2 noaptea şi incheiată la 7.07, ora 20.

Au fost deportate conform datelor oficiale, în Asia Centrala, Siberia şi nordul îngheţat, 35796 de persoane. Unii istorici vorbesc de cifre mult mai mari…

A fost apogeul terorii bolșevice, al deznaționalizării și colectivizării forțate.

Zi neagră în istorie: Se împlinesc 70 de ani de la cel mai mare val al  deportărilor staliniste organizate în Basarabia | Jurnal.md

Operațiunea, denumită conspirativ IUG (Sud) a avut loc în baza Hotărârii strict secrete nr. 1290-467cc/6 aprilie 1949 a Biroului Politic al CC al PC: „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală și Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoțită de un act adițional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menționate să se facă pe vecie”, operațiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 2:00, și să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20:00. În fapt, au fost deportate 11.293 de familii – 35.796 persoane, cărora li s-au confiscat averile și li s-a interzis să-și ia cu ei bunuri materiale.

 1951: S-a născut compozitorul Adrian Iorgulescu, om politic liberal, preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturile de Autor (1992-2005; 2010-prezent).

A fost ministrul culturii şi cultelor în Cabinetul Tăriceanu (august 2005 – decembrie 2008) si  deputat PNL între anii 1996 şi 2000.

1953: S-a născut (lângă Chişinău, în R. Moldova), interpreta de muzică uşoară Anastasia Lazariuc.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Anastasia-Lazariuc-isi-doreste-inca-un-nepotel.jpg

În 1982 a absolvit Institutul de Arte din Chișinău „Gavriil Musicescu”, facultatea Regie. 

S-a lansat cu piesele lui Ion Aldea-Teodorovici: Până la lacrimi mi-e dragă viațaSeara albastrăFuga, fuga. În 1972, a devenit solista formației Sonor cu care a efectuat turnee prin Uniunea Sovietică, dar și în spațiul internațional. A fost solistă la Filarmonica din Cernăuți și la Radiodifuziunea din Chișinău. A susținut turnee în Statele Unite, India, Cambodgia, Belgia, Germania, ș.a. A colaborat frecvent cu Televiziunea din Moscova și a înregistrat cu casa de discuri Melodia. A primit titlul de Artistă Emerită a Republicii Moldova (1982). În octombrie 1989, a cântat pentru prima oară în România, în 1990, a susținut un recital la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia și din 1992 s-a stabilit în România unde a devenit cunoscută mai ales pentru duetele cu Mihai Constantinescu, cu care a avut și o idilă în acea perioadă. Din albumele sale: PrimăvaraCred în dragosteLa est și la vest de PrutCine poate ști,Nostalgie.

1964: A murit Ion Vinea (pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanaki).  (n.17 aprilie  1895, Giurgiu), poet, prozator, traducător (traduceri remarcabile din Shakespeare şi Edgar Allan Poe) şi publicist.

Intre anii 1938 şi 1944 a fost preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti.

 Vinea a fost socotit un poet modern. A fi modern la acea dată însemna a fi simbolist.

Astăzi despre Ion Vinea

A înjghebat propriul sau grup  în jurul revistei Contimporanul, pe care o conduce în anii 1922-1932, revistă care devine o principală rampă de lansare a scriitorilor moderniști și avangardiști.

Intre cele mai cunoscute volume ale sale se numără: Descântecul și Flori de lampă,  1925; Paradisul suspinelor, 1930; Ora fântânilor, 1964.

1971: Comitetul Executiv al CC al PCR a adoptat şi a dat publicităţii faimoasele „Propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii”, prezentate de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

Vădit inspirate din vizitele acestuia în China şi Coreea de Nord, „Propunerile” au marcat sfârşitul perioadei de relativă liberalizare şi începutul instalării treptate a unui regim neostalinist în România.

Rezultatul acestei orientări a fost, mai ales în anii ’80 ai secolului XX, o izolare crescândă a culturii şi ştiinţei româneşti faţă de evoluţiile internaţionale.

1979 : S-a înființat la București Institutul de Tracologie

Înființat în cadrul Universității București prin Decretul nr. 256/6 iulie 1979, are ca scop coordonarea unitară a activității multidisciplinare în domeniul studiilor traco-geto-dacice; primul director a fost Dumitru Berciu.

1979: A decedat la Iaşi, poetul si traducătorul român George Lesnea (pseudonim al lui George Glod; n. 25 martie 1902, Iaşi) .

A fost fiul lui Ileana şi Doroftei Glod, căruţaş.

După absolvirea şcolii primare la Iaşi, a intrat ucenic la tipografia revistei „Viaţa Românească”. Ulterior a lucrat ca tipograf, funcţionar la tipografii şi edituri, bibliotecar la Baroul Iaşi şi redactor la „Iaşul literar”.

În perioada cât a fost tipograf la Viaţa Românească, prin intervenţia scriitorului Ionel Teodoreanu, Editura Cartea Românească i-a publicat lui Lesnea care cunostea limba rusă, o traducere în versuri din Lermontov .

În 1946 Lesnea a fost premiat pentru traduceri din Aleksandr Puşkin. Din 1951, revistele „Iaşul nou” şi „Viaţa Românească” au început să publice fragmente din romanul în versuri Evgheni Oneghin în versiunea lui Lesnea

George Lesnea a scris ode şi pentru Carol al II-lea al României, pentru Ion Antonescu, căruia i-a fost sergent pe front, pentru industriaşul Nicolae Malaxa, dar şi pentru Partidul Comunist Român şi pentru Nicolae Ceauşescu.

Când Regele Carol al II-lea era sărbătorit pentru 10 ani de Domnie, în ediţia din 1 iunie 1940 revista Însemnări ieşene, sub conducerea lui Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu şi Grigore T. Popa, publica poezia „Cântec pentru Regele nostru” de George Lesnea.

A fost distins printre altele cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1939), Premiul de Stat pentru literatură (1954), Ordinul Meritul Cultural clasa I (1972), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (1977), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1978).

1998: A decedat cântăreaţa de operă şi profesoara de canto română, Arta Florescu;  (n. 10 martie 1921, Bucureşti).

A studiat la Conservatorul din Bucureşti, între 1939 şi 1942, la Geneva (1946) şi la Viena (1947).

A debutat la Radio Bucureşti (20 martie 1939) într-un recital vocal, acompaniată de pianistul Nicolae Rădulescu, în program figurând lieduri de Duparc, Schumann şi Alfred Alessandrescu, apoi în alt recital public la Ateneul Român din Bucureşti (1941) cu pagini de Hugo Wolf, Duparc, Chausson, Richard Strauss, Joseph Marx, Reynaldo Hahn, Stravinski şi Enescu; (n. 10 martie 1921, Bucuresti).

Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii şi artelor plastice”

2012: Parlamentul a votat în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu cu 256 de voturi pentru şi 114 împotrivă, în vederea organizării unui referendum care să decidă sau nu demiterea sa din funcţie.

A fost pentru a doua oară când Traian Băsescu era suspendat de Parlament, precedenta suspendare şi referendum au avut loc în 2007, când 74% dintre voturile exprimate au fost împotriva demiterii.
Mai târziu, în anul 2009, Traian Băsescu a fost reales preşedinte al României.

După suspendare, până la referendum, preşedintele Senatului, Crin Antonescu a devenit, conform Constituţiei, preşedinte interimar al României.

Din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot care se ridica la 18.292.464, la vot s-au prezentat 46,24% din români.

87,52%, 7.403.836 au votat DA, fiind în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu. 11,15%, 943.375 persoane au votat NU, fiind contra demiterii preşedintelui. (În 2009 , Traian Băsescu fusese reales preşedinte cu 5.277.068 voturi, adică cu 2.236.768 mai puţine voturi decât cele valide pentru demitere.)

Curtea Constituţională s-a pronunţat pe 21 august 2012 în privinţa invalidării referendumului, motivand ca nu a fost întrunit cvorumul necesar.

  2015: A murit sculptorul Ioan Tolan, autor a numeroase lucrări de artă monumentală; fondator al filialei UAP Arad şi a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad; (n. 1927).

 2018: A decedat actriţa română de teatru și film, Marina Procopie; (n. 8. 06.1959, Bucureşti).

Actrița a fost absolventă a Liceului ”Zoia Kosmodemianskaia” (Școala Centrală) și a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, (promoția 1984).În anul I de studenție a colaborat cu Sergiu Nicolaescu la Wilhelm Cuceritorul, film în care joacă și face coregrafia.

A fost repartizată la Teatrul de Nord din Satu Mare in perioada 1984-1990. A jucat în Carol I, filmul lui Sergiu Nicolaescu, rolul reginei Elisabeta.

A rămas în memoria cinefililor datorită  rolulului principal din filmul „Adela”, de Mircea Veroiu, în care i-a avut parteneri pe actorii Florina Luican, Adrian Pintea, Jana Gorea, George Mottoi, Valeria Seciu, Ștefan Sileanu.

Marina Procopie a mai jucat în filme precum „Prea cald pentru luna mai” (1983), „Colierul de turcoaze” (1985), „Francois Villon, poetul vagabond” (1987), „Orient Express” (2004), „Loverboy” (2011).De asemenea, a făcut parte din echipa de actori a Teatrului Ion Creangă din București.

2019: A murit scriitorul român Toma-George Maiorescu, poet, prozator, eseist, filosof, editor, publicist, traducător, profesor și militant ecologist;

Sfarsit de secol cu Toma George Maiorescu | Ziarul Curentul

A fondat în zilele Revoluției decembriste Mișcarea Ecologistă din România. A fost președinte al Partidului Mișcarea Ecologistă și creatorul Ecosofiei (n. 1928).

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Sisoe cel Mare

Sfantul Sisoe cel Mare

Sfantul Sisoe cel Mare a fost ucenicul Sfantului Antonie cel Mare. A primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele si a invia mortii. Sfantul Sisoe s-a nevoit in pustia Egiptului vreme de 72 de ani. Cuviosul Sisoe postea atat de mult, incat ajungea sa nu manance nimic timp de mai multe zile.

Intr-una din zile, un om se indrepta cu fiul sau spre chilia Sfantului Sisoe pentru a lua binecuvantare. Pe drum, copilul muri, insa tatal, fara a se tulbura si-a continuat drumul pana la batranul Sisoe. A intrat in chilia acestuia cu fiul sau in brate. A cazut la pamant pentru a fi binecuvantat. Dupa acest gest, tatal s-a ridicat, lasandu-l pe copil la picioarele Sfantului Sisoe.

Batranul, necunoscand ca fiul acestuia este mort, i-a spus:

– Ridica-te si du-te afara!

Dupa ce a rostit aceste cuvinte, copilul s-a ridicat si a iesit. In urma acestei minuni, tatal i-a spus Cuviosului Sisoe cele petrecute cu fiul sau, iar batranul i-a spus sa nu vesteasca nimanui despre cele petrecute pana la moartea sa.

Cuviosul Sisoe a trecut la cele vesnice in anul 429.

Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe: „Daca suntem intr-o calatorie si calauza ne rataceste, trebuie sa-i atragem luarea-aminte?“. Batranul zice: „Nu“. Fratele intreaba: „Sa-l lasam atunci sa ne rataceasca?“. Batranul zice: „Dar ce sa faceti, sa luati un ciomag si sa-l bateti? Eu am cunoscut cativa frati care calatoreau sprin pustiut si calauza lor i-a ratacit, noaptea. Erau doisprezece si toti stiau ca s-au ratacit si fiecare se lupta cu sine, ca sa nu spuna.

Când s-a facut ziua, calauza si-a dat seama ca au gresit drumul si le-a zis: «Iertati-ma, ne-am ratacit». Toti i-au zis: «Stiam, dar am tacut». El a fost uluit si le-a zis: «Fratii se stapanesc pana la moarte, ca sa nu vorbeasca». Si L-a slavit pe Dumnezeu. Bucata de drum pe care o ratacisera era de douasprezece mile“.

CITIŢI ŞI:

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008 ;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;
  3. e.maramures.ro ;
  4. Wikipedia.ro.;
  5. mediafax.ro ;
  6. worldwideromania.com ;
  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;
  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;
  9.  Istoria md.;
  10. CreștinOrtodox.ro;
  11. Cinemagia.ro.

06/07/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

ATACURILE ASUPRA MIORIȚEI ȘI INTERPRETAREA FALSĂ A MESAJULUI EI

Miorita - Balada populara romaneasca - YouTube

Atacul asupra Mioriței și interpretarea falsă că îndeamnă la resemnare și pasivitate

„MIORIŢA” INCORECTĂ POLITIC, DATĂ AFARĂ DIN ŞCOALĂ

Un grup de tineri „frumoşi şi neliniştiţi” din România, reuniţi în Asociația anti-Miorița, a lansat petiţia online prin care cer eliminarea baladei „Miorița” din programa școlară.

În opina lor, aceasta ar fi adevărata schimbare de care are nevoie ţara. De ce a ajuns această operă literară pe lista neagră?

Autorii petiţiei sunt de părerea că „Miorița generează confuzie la o vârstă fragedă de formare a individului, denaturându-i acestuia percepția corectă a unei atitudini responsabile și reperele unui caracter bazat pe verticalitate”.

Tinerii, supăraţi rău pe „Mioriţa”, sunt siguri că toate metehnele poporului român, toată neorânduiala din societate s-ar trage anume de la această baladă incorectă politic, care ne-a inoculat de-a lungul timpului cele mai josnice şi reprobabile sentimente. Astfel, în opinia lor, „poporului român i s-a inoculat conceptul de acceptare a Invidiei, Resemnării, Lașității și Sacrificiului. Acest fapt ne aduce un real prejudiciu de mentalitate, evoluție și moralitate”.

Pentru a îndrepta lucrurile, tinerii revoltaţi cer scoaterea grabnică a nevrednicei lucrări din programa şcolară şi înlocuirea ei cu adevăratele legende ale românilor, care să cultive „adevărate valori reformatoare precum Responsabilitate Civică, Curaj, Asumare, Unitate, Respect și Empatie”.

Mioriţa, azi - Dilema veche

Pentru a fi mai convingători, autorii petiţiei se prevalează de numele unor mari personalităţi din cultura română, între care Constantin Noica, Nichita Stănescu, Nicolae Steinhardt, Mircea Eliade etc., găsind în lucrările acestora „argumente” în favoarea „anihilării” „Mioriţei”.

Fiind în opinia lor şi de o valoare literară discutabilă, balada sădeşte „la vârste fragede” principii imorale „prin puterea unui exemplu nociv”. „Tinerii frumoşi”, adepţi ai „democraţiei de forţă” (ciudată alăturare de termeni) consideră chiar că atitudinea „de acceptare, de supunere” şi de resemnare cultivată de lucrări literare gen Mioriţa generează, nici mai mult nici mai puţin, corupție şi individualism, ducând în cele din urmă la „descompunerea societăţii”.

Discuţiile despre „spiritul mioritic la români”, despre fatalismul, resemnarea şi supuşenia soră cu laşitatea pe care le-a băgat Mioriţa în capetele noastre de-a lungul timpului, nu sunt deloc noi.

Acum câţiva ani, istoricul Mircea Platon ne îndemna să mai citim o dată „Mioriţa”, cu atenţie, „fără a lăsa clişeele să o ia înaintea lecturii”. “Oricine cheamă la eutanasierea Mioriţei în favoarea slăvirii unui erou tranzacţional e un om josnic, un Irod. Oricine cheamă la eutanasierea Mioriţei pentru a putea pune în loc mitul „şerifului” e un analfabet cultural, un nerod care nu înţelege nici ce citeşte, nici ce trăieşte”, scrie Mircea Platon în articolul întitulat “Miorița, Irozii și Nerozii”.

Acesta menţionează că nu este nimic fatal în faptul că ciobănaşul îi spune mioriţei ce trebuie să facă în cazul morţii sale şi nu este nicidecum o atitudine de resemnare în faţa morţii. „Nu văd nimic resemnat în cele de mai sus. Văd doar un om al rânduielii care, înaintea unei confruntări decisive cu (in)amici superiori numeric şi degradaţi moral, vrea să lase lucrurile în bună ordine. Ciobanul moldovean are grijă de ce ar putea lăsa în urmă. E ceea ce făcea orice om din societăţile patriarhale, ţărăneşti-aristocratice, fie el cavaler, răzeş sau samurai.

Ceasul morţii e parte a unei vieţi trăite cum-se-cade. Omul care trăieşte după rânduială nu vrea să moară în ne-orânduială”, comentează Platon. Nimic nou în încercările de răfuială cu nişte opere literare. De-a lungul istoriei au fost suficiente exemple în acest sens. Şi argumentarea a fost aproximativ aceeaşi: educarea omului nou, cultivarea noilor valori.

Citeşte mai mult pe aparatorul.md: „Mioriţa” incorectă politic, dată afară din şcoală https://www.aparatorul.md/miorita-incorecta-politic-data-afara-din-scoala/

*

Miorița nu înseamnă Resemnare

Referitor la deficitara interpretarea Mioriței ca fiind o poezie de resemnare, publicăm următorul articol, apărut în  numărul 7 al revistei „CERTITUDINEA”:

Scoateţi Mioriţa de pe drapel!” – spunea, într-o emisiune tv, Florin Chilian. Avea şi nu avea dreptate. Mai mult n-avea. De ce? Şi el, şi Nicu Covaci, ca şi alţii mai mărunţi, sunt victimele unei colosale manipulări istorice, denumită – ba chiar “branduită” în acest sens – fatalism mioritic. O formidabilă demonstraţie de iluzionism, făcută cu toate obiectele la vedere (fără “preparaţie”, cum ar spune Iosefini), dar în care privitorul vede ce-i arată iluzionistul.

Cică blestemul naţiei noastre e filosofia acestei minunate balade. Fals! Ar fi bine să fie aşa – din motivele pe care am să le prezint – dar nu e aşa! În Mioriţa nu se scrie sau nu se spune nimic din ceea ce i se atribuie. Ciobanul nu se lasă ucis de confraţi decât în minţile noastre manipulate. În graba lecturii, uităm să citim un vers de o importanţă fundamentală: “ŞI DE-A FI SĂ MOR”…

Să recitim povestea, care e foarte simplă şi foarte explicită din punct de vedere epic… Aflăm din primele şase versuri că trei ciobani se “deplasau” cu turmele “pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. Ni se spune apoi cine sunt ciobanii: “Unu-i Moldovan,/ Unu-i Ungurean/ Şi unu-i Vrâncean”.

Urmează conflictul: „Iar cel Ungurean,/ Şi cu cel Vrâncean,/ Mări se vorbiră,/ Ei se sfătuiră/ Pe l’apus de soare/ Ca să mi-l omoare/ Pe cel Moldovan,/ Că-i mai ortoman/ Ş’are oi mai multe,/ Mândre şi cornute,/ Şi cai învăţaţi/ Şi câni mai bărbaţi!”…

Să facem un stop cadru! Aşadar, ciobanul Moldovan e mai „ortoman” şi „are oi mai multe, mândre şi cornute”. Se presupune aşadar că era un om gospodar, deci activ, practic, concret, unul care făcea „zootehnie” performantă în aceleaşi condiţii cu ceilalţi doi. Subliniez: performaţele lui „ciobăneşti” erau aici, pe pământ, nu în plan metafizic. Era, cu alte cuvinte, cel mai „şmecher”! Aşa cum se întâmplă în viaţă (şi în filmele cu personaje pozitive şi negative), prosperitatea Moldovanului generează în ceilalţi doi sentimentul omenesc numit invidie. Incapabili să fie la fel de „şmecheri”, aceştia nu pot rezista „concurenţei” decât eliminându-l, ceea ce se şi hotărăsc să facă: „Mări se vorbiră,/ Ei se sfătuiră/ Pe l’apus de soare/ Ca să mi-l omoare”…

Abia aici apare în ecuaţie mitologicul, intervenţia divină. Prin vocea oii, care i se adresează direct, avertizându-l: „Stăpâne, stăpâne,/ Îţi cheamă ş’un câne,/ Cel mai bărbătesc/ Şi cel mai frăţesc,/ Că l’apus de soare”… etc.

Iar ciobanul care, cunoscând limba „fiarelor”, avea, se vede treaba, ceva abilităţi transcendentale, o aude, o înţelege şi-i spune: „Oiţă bârsană,/ De eşti năzdrăvană/ ŞI DE-A FI SĂ MOR / În câmp de mohor,/ Să spui lui Vrâncean/ Şi lui Ungurean…”

Aici se află cheia întregii mistificări. Versul “ŞI DE-A FI SĂ MOR” a fost omis, fie din prostie, fie din neatenţie, fie cu intenţie, în toate exegezele despre fatalismul mioritic al naţiei. Fatalism care a fost virat, prin interpretare şi inducţie, spre obedienţă, spre lipsa de coloană vertebrală a ciobanului (şi a noastră, prin extensie istorică). O fi adevărată lipsa de coloană vertebrală în ceea ce ne priveşte, dar asta n-are legătură cu Mioriţa. Modelul propus de baladă e cu totul altul, e invers!

Mioriţa este un testament. Într-un testament i se spune legatarului (oiţei bârsane, în cazul de faţă) ce să facă în caz că el va muri. Dar nu e testamentul unuia care se va lăsa ucis, e testamentul unui bărbat care pleacă la luptă. Spun asta pentru că e puţin probabil ca un individ care şi-a dovedit calităţile practice, luptându-se să fie cel mai bun pe domeniul lui de referinţă (cel mai “ortoman”), să fie dispus a ceda totul pentru o supoziţie postconcepută în secolul XX. E ilogic.

Dacă acest lucru ar fi fost exprimat în textul baladei, era altceva. Dar NU A FOST EXPRIMAT nimic în acest sens! Scrie doar atât: “şi de-a fi să mor”. Unde scrie că n-a luptat? Nu scrie. Ba chiar există variante ale Mioriţei – mai rudimentare ca expresie artistică – în care ciobanul chiar luptă şi chiar îi învinge pe ceilalţi doi.

În forma de faţă, esenţializată, Mioriţa este un testament. Într-un testament ţi se spune ce să faci “după”, nu “înainte de”. Şi dacă tot e să interpretăm, propun următoarea întrebare: ce motive ar fi avut ciobanul să nu lupte pentru a-şi apăra averea, de vreme ce s-a luptat ca s-o facă? Motivul, dacă există, e în mentalitatea sau în laşitatea noastră. Preferăm să aruncăm pe seama unei fatalităţi istorice propria blazare sau neputinţă, ca să scăpăm de responsabilitatea morală a faptului. Şi l-am transformat pe cioban într-un fel de “acarul Păun” al vinovăţiei noastre.

În fapt, ciobanul din Mioriţa nu numai că nu se lasă doborât, dar nu acceptă nici moartea ca pe o înfrângere! O transformă în nuntă cosmică şi ne-o livrează ca model. Iar noi – ce-am înţeles? Că s-a lăsat omorât. De unde, până unde? El este învingătorul absolut, nu învinsul absolut. Chiar dacă e bătut, nu e învins. Nici în viaţă, nici în moarte.

Mioriţa nu e un model fatalist. Nu e nici măcar un paradox. Paradoxali suntem noi, care înţelegem lucrurile cele mai elementare pe dos. Şi astfel, prin înlocuirea Mioriţei cu o clonă obţinută în laborator şi botezată cu numele originalului, s-a ajuns la confecţionarea unei întregi paradigme a obedienţei. Din cauza acestei mistificări (substituiri), am început să urâm Mioriţa, ale cărei sensuri şi semnificaţii ne scapă. Am ajuns să ne fie ruşine cu cea mai virilă, cea mai profundă şi cea mai complexă baladă a noastră. Şi una dintre cele mai frumoase din lume…

În consecinţă, aş relua mesajul lui Florin Chilian în următoarea formulă: „Daţi jos de pe drapel clona Mioriţei şi puneţi la loc originalul!”

06/07/2021 Posted by | analize | , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: