OAMENII DE ȘTIINȚĂ AU RECONSTITUIT CHIPUL SFÂNTULUI NICOLAE
Sfantul Ierarh Nicolae s-a născut in localitatea Patara din Asia Mica, in a doua jumatate a secolului al III lea. A participat în calitate de episcop la Primul sinod ecumenic tinut la Niceea in anul 325. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.
La acest sinod biericesc Nicolae, pe atunci episcop de Myra, a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei.
Atât de puternic a argumentat el si atât de încapățânat a fost Arie, încât, ingrijorat de ruptura care se putea face în Biserică, viitorul sfânt i-a dat ereticului în timpul Sinodului o palmă.
Astfel a rămas în tradiție ca, celor neascultători, Moș Nicolae să nu le lase daruri în ghetuțe, ci o nuielușă din ramuri de măr.
Așa a ramas obiceiul ca în 5 decembrie, celor neascultatori sa li se aplice o joardă în semn de avertisment.
In colindele românesti se cânta, in plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr. Dacă ne intrebam de ce de măr, trebuie sa stim ca bătrânii nostri cunoșteau ca acea joardă a Sfântului Nicolae trebuia sa fie una de măr, iar dacă aceasta, pusa în apă, inflorea până la Nasterea Domnului, insemna ca sfântul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a dat crenguța apariția acelor flori albe.
Sfantul Nicolae a avut masura lucrurilor atat de buna, incat a stiut ca dupa mustrare se cere mangaiere si ca incercarile vietii pot fi pentru unii prea apasatoare.
A daruit mult saracilor, a linistit pe intristati, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, aratand lumii slava Tatalui ceresc.
A ramas in seama ierarhului Nicolae o poveste adevarata, dureroasa si miscatoare. Zic cei vechi ca, intr-o zi, a aflat Sfantul Nicolae despre un tata din cetatea Mira care, de durere ca nu are zestre suficienta sa-si marite cu cinste fiicele, planuia sa le ia zilele si apoi sa se omoare, ca nu cumva fetele sale sa fie nevoite sa ajunga batjocura barbatilor avuti.
Miscat de durerea tatalui si ingrijorat de soarta fetelor si a batranului, Sfantul Nicolae a poruncit slugilor sale sa ia cateva pungi cu galbeni si sa le strecoare in casa familiei aceleia.
A murit în anul 340, iar din anul 1087, moaștele sale se păstrează la Bari, în sudul Italiei.
Oamenii de știință au reconstruit chipul marelui Sfânt Nicolae, după moaștele sale. Pentru efectuarea acestui studiu, a fost nevoie de deschiderea mormântului Sfântului Nicolae din Bari.
Cercetătorii ruși s-au folosit de tehnologii informatice moderne, în recrearea feței sfantului Nicolae (foto).
Astfel, pe baza cercetărilor arheologice, anatomice și antropologice, cercetatorii rusi au descris imaginea reală a Sfântului Ierarh Nicolae: talia, tenul și chiar caracteristicile faciale.
Studiul antropologic al relicvelor rămase a demonstrat ca marele Sfânt IIerarh nu a mâncat carne, ci doar mancaruri vegetale.
De asemenea,cercetătorii au putut să constate și bolile de care Sfantul Nicolae suferise.
Evaluarea expertizei a fost realizata de catre profesorul Luigi Martino. Fața sfântului a fost reconstruita după craniu, iar înălțimea sa era de 1.67 m.Profesorul a tras, de asemenea, mai multe concluzii despre bolile de care suferise Sfantul Nicolae: Articulațiile Sfîntului Nicolae erau deteriorate.
Urmele de pe coloana vertebrală și oasele de la piept au demonstrat tortura de care Sfantul Ierarh Nicolae a avut parte în închisoare.
Examinarea radiologica a craniului a demonstrat o usoara modificare interna craniană, profesorul Martino considerând ca aceasta ar fi fost cauzata de mai mulți ani de frig și umezeală petrecuti in inchisoare (sfântul a petrecut în închisoare aproape doi ani), mai informeaza Agenția de stiri Lăcașuri Ortodoxe.
Profesorul Luigi Martino a concluzionat, pe baza studiului sfintelor moaște ale Sfântului Nicolae, că reprezentarile din icoane corespund pe deplin aspectului exterior al persoanei îngropate in acest mormânt.
„Dupa construcția craniului și schelet, Sfântul Nicolae aparținea tipului mediteranean caucazian, cu o statura medie și un ten inchis.
Acesta avea o frunte înaltă, un nas acvilin, pometi si o bărbie proeminente, o osatura de duritate medie”.
Colindul colindelor
Colindul colindelor
Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.
N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cît colindele colindă
Şi copiii sînt acasă.
Poate nici n-a fost vreo vreme
Ca aceasta insetata
De colinde pentru suflet
Ca de-o unica rasplata.
Cum şi astăzi ne întoarcem
Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, datini şi colinde.
Steaua, Sorcova şi Capra,
Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul.
N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile-s dalbe,
La mulţi ani cu sănătate.
Adrian Paunescu
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 