CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UNICITATEA LIMBII ROMÂNE


11 motive ce demonstrează unicitatea limbii române

 Silvia Radetchi, prezintă pe Facebook 11 curiozități ce demonstrează unicitatea limbii române, fiind în același timp o adevărată lecție de cultură, scrie https://scoalanationala.ro.

Iată mai jos textul integral:

Emil Cioran zicea, mai în glumă – mai în serios: “…ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract.” De ce e limba română așa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea.

Așadar, să auzim 11 motive, care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii.

1. Româna e singura limbă romanică, care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister: cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).

Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri „bolovănoase”, puternice, care-au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi.

2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.

Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât „enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem „fata”, „băiatul”, „tabloul”, și nu „la fille”, „le garçon”, „le tableau”, cum ar fi în franceză.

Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt, ca să ne facem înțeleși atunci când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

4. „Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.

N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim „ceapă”, și în alt fel când rostim „ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.

Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește „ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. „PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de „dor” și „doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.

„Dor” și „doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz, decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții, într-atât de specifice culturii noastre, încât traducerea lor în alte „glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

8. Alt aspect unic în lume, româna „dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, „italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.

Concret, cazul dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care „câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj „pe înțelesul tuturor”.

Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra „românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a „Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).

Și totuși, nu-i cazul limbii române, în „curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume…

Foto: Silvia Radetchi

La rândul său, istoricul și publicistul clujean Ionuț Țene, menționează pe blogul http://www.napocanews.ro , că nu doar cuvintele ”dor” și ”doină”, ci și cuvântul ”colind”sunt unice în lume.

Puțini știu că originalul cuvânt colind/colindă este unul dintre cele trei cuvinte româneşti incluse într-un Dicţionar cultural internaţional, publicat de UNESCO, în urmă cu peste 20 de ani şi care cuprinde termeni reprezentativi pentru diversele limbi vorbite pe glob.

Alături de “colind”, mai figurează încă două cuvinte in acest dictionar – dor şi doină – fiind considerate ca specifice spiritualităţii noastre, având o deosebită forţă expresivă şi înţelesuri şi rădăcini adânci în creaţiile noastre populare ancestrale din vremea culturii Cucuteni și ale dacilor.

Românii sunt singurii care folosesc un substantiv, și anume dorul, pentru ceea ce în alte limbi este exprimat prin verbe. Românii au particularizat atât de mult acest sentiment minunat și i-au dat așa o mare semnificație emoțională și lingvistică tocmai pentru că au trăit din plin lipsurile de tot felul datorită marilor imperii și migrației popoarelor.

Din cele mai vechi timpuri, românii care au fost privați de independență, de libertate sau de alte drepturi, iar lipsa intensă și acută a împlinirii sufletești a creat se pare cuvântul ”dor”. Este o exprimare a dorinței și emoției în urma depărtării de ceva sau cineva drag. Este și durere dar și o bucurie tainică interioară în trăirea dorului.

În cazul colindului/colindelor, românii sunt cei mai originali din lume. În Dex avem o definiție complexă a colindului:

COLÍND, colinde, s. n. 1. Faptul de a colinda; obiceiul de a colinda. 2. Vechi cântec popular românesc cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou; colindă. 3. Perindare din loc în loc, întreruptă de popasuri. – Din colinda (derivat regresiv).

colind sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~e / E: drr colinda] 1 Cântec tradițional cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou Si: colindeț, (îrg) colindiș, colindeță, colinduță, colindat. 2 (Fig.) Umblet din loc în loc, întrerupt de popasuri. 3 Colindat.

Originea cuvântului “colind”/”colindă” (un derivat regresiv de la verbul “a colinda”) este extrem de controversată și azi. Unii lingvişti și ”latiniști„ consideră că etimonul este latinescul “calende”, cel care, la romani, denumea prima zi din calendar a fiecărei luni, când era lună plină şi când pontifii anunţau datele sărbătorilor din luna următoare.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este steua-sus-rasare.jpg

Înainte cu o săptămână de Solstiţiul de iarnă, romanii se bucurau de Sărbătoarea Saturnaliilor, consacrată zeului Saturn, care se prelungea până la 1 ianuarie, prilej cu care barierele sociale dispăreau, se organizau petreceri, se ofereau în dar figurine din lut ars copiilor, se puneau plante verzi în casă, se cânta şi se dansa.

Romanii, pentru care ziua de 25 decembrie era ziua naşterii Soarelui, dar şi multe alte civilizaţii precreştine celebrau puterea “Soarelui Neînvins” (Sol Invictus), când zilele începeau să crească, timpul se reînnoia şi oamenii se pregăteau pentru muncile de primăvară, conform desteptii.ro. Biserica creştină a suprapus Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos peste sărbătoarea Saturnaliilor, pentru a-i atrage pe credincioși, în memoria cărora vechile tradiţii erau foarte puternice.

Dar aceste explicații ”latiniste”, nu explică cum dacii liberi care formau 70 la sută din populația întregului popor dac a preluat un cuvânt ”calende” pentru a colinda nașterea lui Hristos.

Unii lingvişti spun că termenul “colind” îşi are originea în slavonescul “koleda”, cuvânt existent, astăzi, în cvasi-majoritatea limbilor slave. Posibil ca colindul/colinda, din limba română să fie de origine traco-dacă? Sigur și alte popoare au colinde, dar nu însumează complexitatea extraordinară a termenului românesc. Colindul denumeşte cântecele ritualice tradiţionale, de o mare diversitate, în funcţie de regiune, interpretate de grupurile de copii, tineri sau adulţi, mergând din casă în casă, cu prilejul Crăciunului şi al Anului Nou.

Dicționarele afirmă că funcţia de bază a unui colind este urarea, dar acesteia i se asociază şi altele, secundare, cum ar fi reiterarea unui arhetip (funcţia mitologică), purificare (funcţia de catharsis), manifestare a sacrului (funcţie religioasă), manifestare a bucuriei, protecţie, afirmare a coeziunii de grup. Colindele se caracterizează printr-o uriașă varietate tematică şi imagistică, în funcţie de caracterul individualizat al urării sau de specificul comunităţii (vârsta celor care primesc colindătorii, situaţia familială, profesională).

Bogăția şi diversitate a colindelor, ca text, muzică şi ca ceremonial se explică că acestea conţin un substrat mitologic comprehensiv, peste fondul autohton, predacic, dacic, suprapunându-se elemente de mitologie latină, balcanică şi creştină. Azi, colindele au și un mesaj apostolic. Cetele de colindători sunt de fapt transfigurarea acelor primi apostoli care vestesc Nașterea Mântuitorului, iar spectacolele cu magi organizate de copii sunt o rememorarea a minunii din ieslea de la Betleem.

Dar unicitatea cuvântului ”colind” din limba română poate fi explicată tocmai din ancestralitatea acestuia de la daci și, apoi, la daco-romani, poporul nostru născându-se creștin, nefiind încreștinat la o dată anume ca rușii, irlandezii sau ungurii spre exemplu. Nicolae Densușianu și Nicolae Miulescu consideră că limbile latine și tracă erau asemănătoare, deci cuvântul ”corind” avea dublă origine traco-latină, iar în cazul dacilor chiar autohtonă, nu romană. Originitatea și unicitatea cuvântului ”colind” poate proveni din limba traco-dacică, numai astfel se poate explică că acest cântec de vestire a luminii și binelui în lume există doar în limba română, iar celelalte sute de limbi nu cunosc o astfel de abordare a victoriei Luminii în fața întunericului.

Din punct de vedere religios colindele exprimă de către popor bucuria Nașterii Domnului. Bucuria o exprimăm prin cântece și daruri. Colindele transmit bucuria nemărginită că Dumnezeu este cu noi. Iar Dumnezeu a fost mereu cu strămoșii acestui pământ, că s-au numit daci, daco-romani sau români. De asemenea, cuvântul Ler din colinde, pe lângă caracterul de interjecție, foarte străvechi, poate reprezenta un arhetip unui Ler împărat, o căpetenie dacică întemeietoare de stat, de dinainte de Dromihete sau Burebista. IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului crede că în țară au fost aduse de Sfântul Andrei „Datina colindatului la poporul român este străveche, ajungând încă pe timpul dacilor.

Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, totuşi acestea indică faptul că ele ne vin din adânc de istorie creştină şi românească, unele chiar dinaintea formării poporului nostru, adică din secolul I, din vremea în care Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Apostolul neamului românesc, propovăduia Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos pe teritoriul Dobrogei”, spune IPS Teodosie. E adevărat că pe vremea apostolului Andrei, în Dobrogea și Muntenia locuiau strămoșii noștri daci înainte de romanizare. Colindul este o împletire străveche de tradiții dacice și daco-romane. Un lucru este clar, ”colindul” sau, prin rotacism, ”corindul” este un obicei străvechi arhaic înainte de creștinism, un etonim ancestral.

Foto: Istoricul și publicistul Ionuț Țene

16/12/2021 - Posted by | analize | , , , , , , ,

4 comentarii »

  1. MULTE PROSTII:
    8. Alt aspect unic în lume, româna „dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, „italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav. GRAMATICA ESTE LATINEASCĂ, CRETINILOR ! Asta o face latină ! Engleză are mult mai multe cuvinte de origine latină, neoromanice decât germanice. Dar rămâne o limbă germanică exact datorită sau din cauza, cum o vrea mintea voastră scurtă, germanică.
    Chestia balcanică se referă la Uniunuea lingvistică balcanică, niște trăsături comune explicate prin substratul pelasgo-traco-iliric.

    Nici irlandezii nu au o dată anume de creștinare, TÂMPIȚILOR !

    Apreciază

    Comentariu de Revelare | 17/12/2021 | Răspunde

    • Geme internetul de papagali autosuficienți și imbecili de felul domniei tale.
      Într-o lucrare de referință intitulată ,Structura etimologică a vocabularului românesc, regretatul lingvist acad. Marius Sala, referindu-se la vocabularul limbii române arată că structura etimologică a acestuia înglobează în proporție de 71,66% elemente romanice.
      Rămâne să explici de unde ai scos năzdrăvănia cum că engleza are mult mai multe cuvinte de origine latină, neoromanice decât germanice.
      În decembrie 2010, un studiu în care au colaborat Google și Harvard a arătat că limba engleză conține 1.022.000 de cuvinte și crește la un ritm de 8.500 de cuvinte pe an.Cele mai folosite cuvinte sunt în majoritate de origine germanică.

      E chiar un mister cum de nu ai priceput că Uniunea lingvistică balcanică este numele dat unor similarități în gramatică (morfologie și sintaxă), lexic și fonologie găsite în limbile balcanice.
      Este remarcabil faptul că deși dimensiunea lexicului comun este relativ mică, gramaticile limbilor balcanice prezintă un grad mult mai mare de similaritate.
      Denumirea „uniunea lingvistică balcanică” a fost utilizată pentru prima dată de lingvistul român Alexandru Rosetti în 1958. Pe de altă parte, Theodor Capidan a afirmat că structura limbilor balcanice ar putea fi redusă la o limbă standard, „tipic balcanică”.
      Te simți superior marilor lingviști care au fost Al.Rosetti și Th.Capidan?
      Dacă da, e clar că ești un părerolog și că nu ai nici cele mai elementare noțiuni necesare susținerii unei discuții de acest calibru și că trebuie să-ți recomand un psihiatru bun.
      Dacă nu, marș la bibliotecă și învață !

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 17/12/2021 | Răspunde

    • Imi pare rau tare dar esti prost informat …. ai de citit mult si doar asa vei stii….

      Apreciază

      Comentariu de GICA | 19/12/2021 | Răspunde

      • Fii te rog amabil și dezvoltă puțin ce ai de spus, dacă ai ceva de spus.
        Cine e prost informat și în ce constă concret, după părerea d-tale. lipsa de informare?

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 20/12/2021


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: