CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1878 – Rusia recunoaște prin Tratatele de pace de la San Stefano şi Berlin independența României, dar îi răpește pentru a doua oară Basarabia


 

 

 

 

  Puterile semnatare ale Tratatului de la Paris  din 1856, recomandau la Londra Turciei, in ziua de 19 martie 1877, să acorde unele libertăţi popoarelor supuse.

Refuzul Turciei a deschis  in scurt timp calea războiului Ruso-româno-turc, in urma caruia România si alte tari din Balcani, devin independente.

La 19/3 martie – februarie 1878, a fost încheiat Tratatul de pace de la San Stefano (azi Yeșilkoy, oraș din Turcia europeană, în apropiere de Istanbul), care a pus capăt Războiului ruso-româno-turc din 1877-1878.

 

 

 

 

 

Semnarea Tratatului de la San Stefano, Turcia, 3 martie 1878 - foto preluat de pe istoria.md

 

Semnarea Tratatului de la San Stefano, Turcia, 1878

 

 

Potrivit clauzelor sale, se recunoștea independența României, alături de cea a Serbiei și Muntenegrului, autonomia Bulgariei Mari (un stat de la Marea Neagră la Marea Egee), autonomia Bosniei și Herțegovinei și se prevedea dreptul Rusiei de intervenție în treburile popoarelor creștine din Imperiul Otoman.

Totodată, Turcia urma să plătească Rusiei importante despăgubiri de război în valoare de 1 410 mln. ruble, ii ceda patru regiuni din Caucaz, şi ceda Rusiei Dobrogea si Delta Dunarii, pe care aceasta îşi rezervase dreptul de a le schimba “cu partea Basarabiei detaşată la 1856”(județele Cahul, Reni și Ismail, care apartineau  României)

  Delta Dunării și Dobrogea, cedate Rusiei de turci, vor reveni României drept compensație pentru sudul Basarabiei care se intorcea la Rusia, iar România devenea un spațiu de tranzit pentru trupele ruse ce staționau în Bulgaria. Parlamentul a cerut guvernului să nu cedeze niciun teritoriu. Se declanșează o adevărată furtună, Rusia devenind “inamicul punblic numărul unu”.

Politicieni, ziare, toți cetățenii erau indignați și revoltați. În fața atitudinii românilor, Rusia a avertizat că “este gata să ocupe România și să dezarmeze armata”.

Armata română se retrage pe poziții defensive în zona Pitești-Curtea de Argeș-Târgoviște.

Delegatul român venit la San Stefano, colonelul Arion, nu a fost admis la tratative. 

Maniera in care a inteles Rusia sa încheie pacea și condițiile impuse de ea României, au adus relațiile bilaterale în pragul rupturii.

Prințul Carol al României și Cabinetul său, i-au acuzat pe oficialii ruși că își încălcaseră angajamentul de a respecta integritatea României.

Rușii au replicat că granița fusese îndreptată împotriva Turciei, iar că districtele sudice ale Basarabiei fuseseră cedate Moldovei ca stat și nu României (stat nou, inexistent în 1856).

  

Încheierea tratatului de la San Stefano a fost primită cu vie neplăcere de puterile europene. Opoziţia puterilor europene faţă de încheierea bilaterală a tratatului de la San Stefano, a determinat diplomaţia ţaristă la concesii.  Statele occidentale erau nemulțumite de poziția importantă pe care o câștigase Rusia.

 România s-a alăturat celorlalte puteri europene cerand revizuirea tratatului de pace de la San Stefano.

Rusia  a purtat negocieri bilaterale secrete cu principalele puteri europene ce i se opuneau.

Bismarck, cancelarul Germaniei, care se intitula un “samsar cinstit”, a reuşit să convingă Rusia asupra necesităţii de a accepta discutarea din nou a problemelor pe care ea le crezuse rezolvate prin tratatul de la San Stefano.

La Berlin, la 1/13 iunie 1878, s-a intrunit un congres de pace, la care de data aceasta au participat toate puterile europene, reprezentarea justificată a României, motivată îndeosebi prin jertfele de sânge pe care le adusese poporul român în cursul războiului, nefiind însă acceptată nici de aceasta data.

Tratatul de la Berlin , avea menirea de a revizui prevederile păcii de la San Stefano care intăreau foarte mult Rusiei Țariste în partea de Sud-est a Europei.

Dezbaterile congresului au durat o lună de zile, îmbrăcand  în bună măsură un caracter formal, problemele esenţiale fiind rezolvate prin negocierile bilaterale secrete anterioare.

 

 

 

 

 

19 februarie 1878, României i se recunoaște independența dar i se ia Basarabia, în ciuda contribuției remarcabile a armatei române

Congresul de la Berlin, 1878

 

 

 

Congresul de pace s-a desfășurat la Berlin, pentru că în epocă Germania era principala putere europeană.

După înfrîngerea Franței de la Sedan și realizării unității spațiului german în jurul Casei de Hohenzollern și a împăratului Wilhelm I, Germania va domina Europa.

Marea Britanie continuă să rămână în ceea ce istoricii numesc “splendida izolare”, adică ea urmărește ce se întîmplă pe continent și participă la politica acestuia, dar nu se angrenează în nici un sistem de tratate și alianțe.

Tratatul a avut câteva prevederi legate  în mod expres la România, cea mai importantă fiind recunoașterea independenței sale de stat.

 

Delegaţii români, primul ministru I. C. Brătianu şi ministrul de externe M. Kogălniceanu, au fost “auziţi”, dar nu “ascultaţi” – după expresia lui Bismarck – în ziua de 19 iunie/1 iulie 1878.

Si prin acest tratat semnat în urma Conferinței de la Berlin, se recunoștea   independența României.

  Recunoașterea independenței era insa condiționată de articolul 44: “În România, deosebirea credinţelor religioase şi a confesiunilor nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excludere sau de incapacitate în ceea ce priveşte bucurarea de drepturi civile şi politice, admiterea în sarcini publice funcţiuni şi onoruri, sau exercitarea diferitelor profesiuni şi industrii în orice localitate ar fi.

Libertatea şi practica exterioară a oricărui cult vor fi asigurate tuturor supuşilor pământeni ai Statului Român, precum şi străinilor şi nu se va pune nici un fel de piedică atât organizaţiei ierarhice a diferitelor comunităţi religioase, cât şi raporturilor acestora cu capii lor spirituali. Naţionalii tuturor Puterilor, comercianţi sau alţii, vor fi trataţi în România fără deosebire de religiune, pe piciorul unei desăvârşite egalităţi”.

Articolul viza în special situația evreilor și a fost adoptat în urma insistențelor lui Adolphe Cremieux, președintele Asociației Israelite Internaționale.

România pierdea Basarabia istorică (sudul Basarabiei Țariste), retrocedat Moldovei în 1856 și obținea la presiunile Rusiei, Dobrogea.

Rusia forța acest schimb, oferind Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor, în schimbul sudului Basarabiei, deoarece era interesată de accesul la  zona strategică a Gurilor Dunării.

 

 În mesajul rostit cu ocazia deschiderii sesiunii extraordinare a parlamentului (15 septembrie), domnitorul aprecia:

“Europa a primit România în familia statelor independente, înapoindu-i gurile Dunării și întinzându-i posesiunile până la Mare. Totodată marele tribunal a obligat România la un dureros sacrificiu, la cedarea județelor noastre de peste Prut.

Nu există român, de la domn până la ultimul cetățean, care să nu deplângă dezlipirea unei părți din pământul strămoșesc, decretată de Europa. Însă pe lângă această dureroasă simțire, d-voastă ca mandatari ai națiunii, ca patrioți neclintiți, d-voastră aveți dreptul și datoria de a privi, de cumpăni, cu sânge rece și grelele împrejurări în care ne aflăm, și așa de a lua o hotărâre care să nu ne compromită prezentul și chiar să asigure viitorul țării noastre”.

La 15 septembrie Adunarea Deputaților și Senatul au luat act de cele stabilite la Berlin, declarând că se supuneau hotărârilor Europei.

Cedarea efectivă a celor trei județe din sudul Basarabiei s-a făcut la 1 octombrie 1878, prin retragerea autorităților române, fără semnarea vreunui document, care să fie interpretat ca o recunoaștere oficială a acestei situații.

 

Imagini pentru harta Basarabiei istorice  1856 -1877

Sudul Basarabiei (1856-1878)

 

 

 

Imagini pentru harta Romaniei   1878

Harta României  după Congresul de la Berlin (1878)

 

 

 

 

Participanții la conferință

 

 

Cele șapte mari puteri europene participante au fost: Germania, Regatul Unit, Austro-Ungaria, Franța, Imperiul Otoman, Italia și Imperiul Rus, iar cel care a dat dovada de abilitate diplomatică deosebită și care a influențat decisiv luarea hotărîrilor a fost cancelarul german Otto von Bismarck.

Rusia si-a alipit  teritoriile istorice romanesti: județul Cahul, județul Izmail și județul Bolgrad.

Franța era slăbită dupa 1871, iar Londra și Parisul erau dezinteresate de evoluția spațiului Balcanic, singurele țări care puteau reprezenta o contrapondere față de influența rusă și franau expansionsmului Petersburgului fiind Germania și Austro-Ungaria.

În ciuda încordatelor relații cu Viena, nu numai din pricina Transilvaniei, dar și din cea a chestiunii Dunării și a raporturilor comerciale, guvernul liberal al lui I.C. Bratianu s-a apropiat treptat de Puterile Centrale, ajungîndu-se în 1883 la semnarea unui tratat de alianța cu Austro-Ungaria, la care au aderat apoi Germania și Italia.

 

Principalele prevederi teritoriale ale Tratatului de la Berlin

 

  • România devenea un stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state independente. Ca stat care se bucura de independența deplină,   putand să-și înfăptuiască nestingherită politica externă și internă;

  • Erau recunoscute României: Delta Dunării, insula Şerpilor şi Dobrogea, de la est de Silistra până la sud de Mangalia

  • Se recunoștea independența Serbiei si  Muntenegrului (conform Tratatului de pace de la San Stefano), cu condiția acordării drepturilor de cetățenie și locuitorilor de altă religie decît cea creștină;

  • Județele Cahul, Izmail și Bolgrad, care apartinusera Romaniei, erau încorporate din nou Rusiei Țariste;

  • Principatul autonom Bulgaria, conceput în granițe foarte mari în Tratatul de la San Stefano și plasat sub infruență rusă, era simțitor micșorat.Se constituia provincia autonomă Rumelia Orientala , condusa de un guvernator creștin, numit de Sublima Poartă;

  • Austro-Ungaria primea spre administrare Bosnia și Herțegovina;

  • Anglia lua Insula Cipru, în urma unei înțelegeri cu Turcia;

În urma semnarii tratatului de la Berlin, independenţa României a fost recunoscută de Rusia, de Austro-Ungaria şi de Turcia, apoi de Italia, care încă din toamna anului 1878 a acreditat la Bucureşti un ministru plenipotenţiar.

Celelalte puteri au recunoscut statul independent român  în 1880, Anglia şi Germania punând pentru aceasta grele condiţii economice.

Surse:

  – Ioan Scurtu, România în timpul celor patru regi. Carol I, editura Enciclopedică, București, 2010

  – romaniabreakingnews.ro

  – istoria.md ;

  –  descopera.ro;

19/03/2016 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , ,

4 comentarii »

  1. […] 1878 – Rusia recunoaște prin Tratatele de pace de la San Stefano şi Berlin independența Rom… […]

    Apreciază

    Pingback de S-a întâmplat în 19 februarie 1878, 19-II / 3-III - Jurnal Spiritual | 19/02/2019 | Răspunde

  2. […] 1878 – Rusia recunoaște prin Tratatele de pace de la San Stefano şi Berlin independența Rom… […]

    Apreciază

    Pingback de S-a întâmplat în 19 februarie 1878, 19-II / 3-III - ..:: Radio Jurnal Spiritual ::.. | 19/02/2019 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: