Două istorii și două destine – MAGHIARII și ROMÂNII

Relațiile dintre români și maghiari, de-a lungul secolelor, nu au fost deloc line, dar acest lucru s-a întâmplat aproape întotdeauna între vecini.

Clasic este exemplul francezilor și germanilor, dar și al francezilor și englezilor, al sârbilor și bulgarilor, al sârbilor și albanezilor, al polonezilor și germanilor, al grecilor și turcilor.

Relațiile dintre popoare se înfierbântă adesea nu din vina popoarelor în cauză, ci a unora dintre liderii lor, care urmăresc interese precise și antrenează în disputele lor comunități întregi, amăgite prea ușor de ­ademenitoare promisiuni, făcute prin lozinci ­gălăgioase.

Dincolo de aceasta, însă, românii și maghiarii sunt două popoare foarte diferite, iar aceste diferențe, atenuate mult de lumea dinamică modernă și contemporană, erau mult mai evidente în trecut. Românii sunt un popor indo-european, vorbesc o limbă neolatină, fac parte dintr-o mare familie europeană și se consideră moștenitorii romanității orientale, pe când maghiarii sunt un popor uralo-altaic, vorbesc o limbă fino-ugrică, fac parte dintr-o familie central-asiatică și sunt înrudiți în Europa doar cu finlandezii și estonienii.

Ungurii s-au creștinat prin voința unui conducător al lor, la anul 1000, pe când românii s-au creștinat de jos în sus, prin misionari, de fapt prin strămoșii lor romani și daco-romani, care au adus cuvântul Domnului (inițial în Dobrogea) din aproape în aproape, de la om la om, procesul luând amploare încă din secolele II-III d.Hr. Românii s-au aflat de timpuriu în sfera de oblăduire bizantină a Noii Rome și a Marii Biserici, pe când maghiarii s-au arondat ariei latine și ritului roman, adică Papalității.

Românii s-au păstrat în proporție covârșitoare ortodocși, dar maghiarii, prin Reforma religioasă din secolul al XVIII-lea, au devenit, în măsură considerabilă, protestanți (mai ales calvini, dar și unitarieni).

Ungurii au avut, începând cu a doua parte a Evului Mediu, un regat multinațional, care a cuprins teritorii și popoare eterogene (slovaci, ruteni, croați, sârbi, germani, români), pe când românii au avut mai multe nuclee statale – cnezate, voievodate, țări locale – care s-au coagulat treptat.

Pe vremea când se forma statul național român unitar, regatul ungar se destrăma sub loviturile mișcărilor de emancipare națională a popoarelor. Naționalismul românesc (folosim noțiunea în sensul de sentiment al identității românești) emergent s-a format în spirit popular și țărănesc, pe când cel maghiar, în spirit elitist și nobiliar. Mai mult de jumătate dintre români au trăit secole la rând sub stăpâniri străine, tutelați de „domni” de altă „lege” (adică de altă credință și limbă), ceea ce a generat pentru mulți dintre ei o stare de supunere și de smerenie și chiar de umilință.

Maghiarii, cu nobilimea lor numeroasă, au fost ori s-au socotit mereu stăpâni peste alte popoare și populații, dezvoltând în timp o mentalitate de orgoliu nemăsurat în raport cu sine și de dispreț în raport cu ceilalți. Aceste sentimente s-au dezvoltat și ca urmare a istoricelor dispute teritoriale maghiaro-române și, mai ales, din cauza discriminării multiseculare a românilor transilvăneni.

Epocile mai recente au atenuat substanțial deosebirile și confruntările. Căderea imperiilor și regatelor multinaționale din centrul, estul și sud-estul Europei, în paralel cu sincronizarea civilizației românești cu modelul occidental (dominant ca performanță în Europa și în lume), au dus la ștergerea multora dintre clișeele trecutului, dintre stereotipuri, dintre complexele de superioritate și de inferioritate. Acum un secol, însă, diferențele de abordare a viitorului națiunilor și a rolului popoarelor în viitor erau încă foarte diferite.

Românii, prin liderii lor politici, voiau un stat național unitar, bazat pe criteriul etnic, demografic, pe număr, pe majoritate și pe greutatea purtării sarcinilor publice, după dreptul neamurilor, recunoscut în plan interna­țio­nal, la autodeterminare, pe când maghiarii – tot prin glasul elitei lor de extracție no­bi­liară – visau la conservarea patrimoniului „Coroanei Sfântului Ștefan” pe temeiul dreptului istoric, al forței, al cuceririi cu sabia, al pretinsei superiorități de rasă, al rolului lor de „civilizatori ai Bazinului Carpatic”.

Cum Europa de după Primul Război Mondial nu mai putea accepta astfel de argumente medievale, românii au obținut recunoaș­terea dreptului lor firesc la statul național unitar, ca și slovacii, ca și cehii, ca și croații, ca și polonezii. Pe acest fond de neputință și de neacceptare a realității, s-a produs gravul derapaj al creării, în 1919, la Budapesta, a „Republicii Sovietice Ungare”, condusă de Kun Béla, un bolșevic educat ideologic la Moscova.

Acest regim, deși confruntat cu grave probleme de stabilitate internă și inter­națională, a găsit cu cale să amenințe România și să plănuiască preluarea Transilvaniei, care tocmai se unise cu Țara-mamă. În aceste condiții, Armata regală română a intervenit în țara vecină, a oprit amenințările, a răsturnat de la putere regimul bolșevic și a împiedicat înaintarea comunismului de tip sovietic spre centrul și vestul Europei.

În cuvinte puține și simple, asta a fost tot ce s-a petrecut între România și Ungaria acum un secol, numai că întâmplările acelea aproape uitate, când opinca a învins sabia, au venit după secole de acumulări, de frământări și de confruntări.

Azi, cel puțin aparent, ar fi multe condiții împlinite pentru ca raporturile româno-ungare să fie line și să privească spre viitor, spre un viitor comun european. (autor: Ioan-Aurel Pop, sursa: Ziarul Lumina)

CHINA ANTICĂ, UNUL DIN „motoarele” dezvoltarii civilizației umane

Foto: Marele Zid Chinezesc, o construcție strategică de mii de kilometri lungime, cu rol de apărare, edificată cu scopul de apărare a graniței imperiului chinez contra atacurilor popoarelor nomade din nordul Chinei. Este considerată cea mai mare de pe glob, cu o lungime de 21.196,18 km. Prima porțiune a zidului a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului V î.Hr.

„Motorul” dezvoltarii civilizatiei umane

In prezent, o mare parte din lumea civilizată are acces la facilitați moderne, cum ar fi Internetul si cablul de fibra optică, sau sistemul de navigație GPS, dar cei mai mulți dintre noi uită faptul ca exista numeroase alte invenții vechi, care au schimbat modul de a trai al oamenilor. Iar cultura chineză antică este poate aceea care a contribuit cel mai mult la progres.

China antica este creditata cu o lunga lista de inventii celebre, multe dintre ele fiind vechi de câteva milenii și au si astazi cu unele transformari utile de-a lungul timpului – aplicatii în domenii moderne, care au asigurat progresul civilizatiilor.

Unul dintre principalele motive pentru care uluitoarele produse ale stiintei si tehnologiei chineze au ramas mai putin cunoscute pe „batrânul continent” este lipsa de comunicare, în comparatie cu informatiile despre cele ale vechilor greci sau romani.

Iata câteva inventii chinezești de acum doua-trei milenii:

– Seismograful. 

A ști rapid că o zonă a fost lovita de un dezastru, era capital pentru ca factorii de decizie să aibă suficient timp sa organizeze ajutorarea sinistraților.

Drept urmare, omul de stiinta Zhang Heng (78-139) a venit cu o inventie pentru masurarea cutremurelor, cunoscuta astazi sub denumirea de seismograf. Acesta era un vas mare de bronz turnat fin, cu capac. În jurul vasului, opt capete de dragoni sunt distantate în mod egal, cu bile de bronz în gura. În jurul bazei vasului, opt broaște din bronz au fost asezate cu gura larg deschisa. Daca este împinsa sau „agitata”, bila cade în gura „broaștei sale”.

Denumit si „sistem de avertizare timpurie”, acesta anunta ca un cutremur a avut loc într-o directie specifica. Seismograful era cunoscut sub numele de Houfeng Didong Yi (tradus aproximativ ca „instrument pentru masurarea vântului sezonier si a miscarilor pamântului”). Heng credea ca seismele sunt cauzate de miscarea aerului sau de vânt.

– Lacul. 

Acest plastic natural este obtinut din seva arborelui de lac din China centrala (Rhus vernicifera). Utilizarea sa ca lac se datoreaza unor calitati particulare: e usor, durabil, rezistent la substante acide sau alcaline, la caldura, apa si bacterii. Cel mai vechi lac descoperit dateaza din secolul XVII î.Chr.

Pâna în secolul III î.Chr., mestesugul remarcabil al utilizarii lacului a fost folosit pentru a decora cutiile si vasele cu motive de oameni si animale, adesea ca imitatie a celor din bronz.

Lacul a fost produs în cantitati foarte mari în perioada Zhou de Est (771-256 î.Chr.) si a atins apogeul în timpul dinastiei Han (206 î.Chr. – 220 d.Chr.). Lacul era un material foarte pretuit, o simpla cana din lemn lacuit implica sapte artizani pentru a o realiza.

Chinezii foloseau lacul la ustensile de bucatarie (pentru gatit si servit mâncaruri calde), fiind considerat un material mult mai valoros decât bronzul. De asemenea, era utilizat pentru mobilier, ecrane, perne, cutii, purtat ca bonete si pantofi, precum si pentru decorarea armelor. Materialul extrem de maleabil putea fi transformat în orice forma, ceea ce ducea astfel la libertatea de exprimare artistica.

– Roata hidraulică.

 Roata de apa, orizontala sau verticala, a fost o inventie importanta chineza si un salt înainte în capacitatile tehnologice si industriale ale lumii antice. Aceasta a demonstrat o întelegere mecanica asupra mijloacelor de productie, precum si a proprietatilor fizice ale fluxului de apa si a fortei necesare pentru a construi si a opera masinile.

Dezvoltarea rotii hidraulice a fost un instrument al expansiunii economice a dinastiei Han. Stimularea activitatii fierarilor, morarilor si fermierilor a constituit o revolutie tehnologica.

Roata de apa a înlocuit pedalarea manuala pentru a alimenta pompele cu lant. Echipamentele folosite în agricultura, irigatii sau fierarie au beneficiat de aceasta putere hidraulica, prin ridicarea apei în santuri de irigare sau în sistemele de apa din orase.

– Praful de pușcă

Praful de pușcă este socotit o mare invenție chineză. Legenda spune că a fost descoperit din intamplare de catre alchimistii care vroiau sa creeze un elixir al vieții veșnice.

Utilizarea sa pentru confecționarea de artificii și la toate tipurile de arme, a avut un mare efect asupra istoriei lumii. Inițial, a fost întrebuințat ca dezinfectant pentru infecțiile pielii. De aici numele său în chineză ”huǒ yào, sau medicament de foc”.

A fost folosit ca fumigant încă din secolul al IV-lea î.e.n., ceea ce arată faptul că sulful era ingredientul său principal.

Foto. O rachetă chineză timpurie alimentată de praf de pușcă. / Wikimedia Commons.

Prima referire la praful de pușcă apare intr-o culegere din 1044, care cuprinde cele mai importante tehnici militare, realizata de Zeng Goliang, acesta descriind trei tipuri folosite pentru focuri de semnalizare si focuri de artificii, inainte ca acesta sa fie utilizat in scop militar, la grenadele rudimentare.

-Busola

Prima busolă a fost realizata in secolul al IV-lea i.Hr. si era facuta din roca magnetica. Chinezii au inventat un astfel de obiect pentru a sti incotro e sudul.

Busola este considerată una dintre cele mai mari invenții din istoria omenirii.

– Hârtia

Inca nu se stie cine a venit cu ideea de a converti gandurile intr-o limba scrisa, insa se stie ca primele limbi au aparut cu aproximativ 5.000 de ani in urma. Si, odata ce acestea, a inceput sa se dezvolte si dorinta de a scrie, oamenii apeland in acest sens la orice era mai durabil, cum ar fi bambus, papirus, piatra, tablite de lut.

Lucrurile s-au schimbat insa dupa ce un barbat chinez pe nume Cai Lun a inventat prototipul hârtiei moderne. În anul 105 d.Hr. el a creat un amestec din fibre de lemn si apă pe care l-a presat, obținand astfel o hârtie grosieră.

Cartea de vizită

Primele carti de vizita, diferite de cele din prezent, de asemenea au aparut in China Antica.  Acestea dateaza din secolele II-III i.Hr. Oficialii chinezi erau obligati sa poarte cartile din lemn si bambus, pe care era indicat numele si functia. Totodata, aceastea erau folosite si la inmormantari, in cazul dat fiind indicate numele si statutul defunctului.

Furculița

Inventarea furculițelor este adesea atribuită Curții Bizantine în secolul al XI-lea. Insa si la aceasta inventie, China este cu mult inaintea Europei. Descoperirile arheologice facute in provincia Gansu, dar si alte regiuni ale Chinei, demonstreaza ca primele furculite osoase apartineau culturii Qijia (2400 – 1900 i.Hr) si dinastiei Shang (1600-1050 i.Hr). Evident, “instrumentele” au fost accesibile doar dinastiilor conducatoare, nu si unor simpli muritori.

– Pastele făinoase

In privinta acestora nu exista informații certe, dar se pare ca oamenii din China le-au luat-o inainte italienilor sau arabilor cu aproximativ 2.000 de ani.

In 2006, un grup de arheologi a descoperit o asezare veche de 4.000 de ani, in provincia Qinghai, langa granita cu Tibetul, iar in apropierea acesteia a gasit un bol cu un tip de paste, ingropat in pamant. Acestea, facute din doua soiuri de mei, ar putea fi cele mai vechi din lume. Cele doua soiuri de mei sunt cultivate in China de aproximativ 7.000 de ani si, mai mult, chinezii inca folosesc aceste grane pentru a face paste.

– Roaba

Un general numit Jugo Liang, care a trait in timpul dinastiei Han, este creditat ca fiind inventatorul roabei. Obiectul a fost folosit initial in scopuri militare, pentru baricadare si transport, iar aceste avantaje pe care le oferea roaba i-au determinat pe chinezi sa tina inventia secreta timp de mai multe secole. Singura hiba a roabei antice a fost insa faptul ca nu avea manere, acestea fiind adaugate ulterior, cand a fost perfectionata.

– Alcoolul

La inceputul secolului al III-lea i.Hr., chinezii au aflat cum sa rafineze produse ca otetul si sosul de soia, folosind tehnici de fermentare si distilare. Iar o descoperire recenta a unor cioburi de acum 9.000 de ani, care aveau urme de alcool, arata ca poporul chinez a fost primul care a preparat acest produs, cu aproximativ 1.000 de ani inaintea popoarelor arabe.

– Zmeul

In timpul secolului al IV-lea i.Hr., doi barbati chinezi, Gongshu Ban si Mo Di, respectiv un artist si un filosof, au construit un zmeu in forma de pasare, inventia lor fiind repede indragita mai ales de copii.

-Planorul

Daca in secolul al IV-lea i.Hr. chinezii deja inventasera zmeul, pana la sfarsitul secolului al VI-lea, era noastra, ei reusisera sa construiasca un aparat similar cu acesta, dar suficient de mare si de aerodinamic incat sa sustina greutatea unui barbat de talie medie.

Matasea chinezească

Multe secole la rand,China a fost cel mai bun producator de matase. Inca din antichitate, chinezii aveau secretele realizarii unui material de calitate. Xi Lin, sotia imparatului Huang Di, invăța femeile chineze cum sa creasca viermi de matase, sa prelucreze matasea si sa faca tesaturi din firele rezultate.

Tehnica de a produce acest material exista de acum 4.700 de ani, iar datorita mătăsii China a creat legaturi cu multe alte popoare prin comert, cererea fiind foarte mare la un moment dat.

Inventiile prezentate reprezinta doar un numar infim de dovezi ale valorii si prolificitatii exceptionale ale savantilor, inginerilor, tehnicienilor si chiar ale unor oameni simpli din China Antica.

Lista este însa uriasa, cuprinzând sute si mii de alte inventii si inovatii.

Bancnotele

Bancnotele au fost inventate de chinezi in secolul al VII-lea pentru a usura buzunarele comerciantilor care erau nevoiti sa poarte monede de cupru, care erau prea grele.

Lista realizarilor similare este însa uriasa, cuprinzând sute si mii de alte inventii si inovatii:

Tiparul pe lemn, transmisia mecanica prin curea, furnalul, acupunctura, forajul de adâncime, bomba si pistolul, jocurile cu mingea (inclusiv un „precursor”al fotbalului) și chiar controlul biologic al daunatorilor (combaterea unor insecte cu ajutorul altor insecte, procedeu testat abia în zilele noastre de lumea occidentala) – iată doar câteva alte roade ale mintii chinezilor de acum câteva milenii, o confirmare a calităților lor umane dinamice.

Surse:

https://www.inventatori.ro.

https://magazin.ro.

http://www.descopera.ro.

https://brewminate.com.