CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Luptătorul anticomunist rus Vladimir Bukovski: “Nici una din ţările noastre nu va fi cu adevărat liberă până nu îi vom termina pe ei, pe comunişti.”


Vladimir Konstantinovici Bukovski (n. 30 decembrie 1942 la Belebei, în URSS), a fost un disident antisovietic, scriitor și activist politic. A fost unul din primii care a dezvăluit utilizarea închisorilor psihiatrice împotriva deținuților politici din Uniunea Sovietică.

După ce a fost condamnat din iunie 1963 până în februarie 1965 și ulterior din ianuarie 1967 până în ianuarie 1970, Bukovski a reușit să scrie (samizdat) și să transmită clandestin în Occident circa 150 de pagini în care dezvăluia abuzurile instituțiilor psihiatrice asupra deținuților politici. Condamnat din nou în ianuarie 1972, a stat în arest până în decembrie 1976.

La presiunea diplomaților occidentali și a grupurilor pentru apărarea drepturilor omului, Bukovski a fost schimbat pentru fostul lider comunist chilian Luis Corvalán.

Discursul dramatic al lui Vladimir Bukovski în România: “Dacă sistemul energetic nu se întorce la voi sunteţi sortiţi pieirii ca stat și ca națiune. Lukoil este KGB!”

Scriitorul și luptătorul anticomunist Vladimir Bukovski a plecat la cele veșnice la aproape 77 de ani, Duminica, 27 octombrie 2019, orele 21.46, la reședința sa din Cambrige, Marea Britanie, unde se refugiase după calvarul din URSS. Bukovski a fost un mare prieten al României.

După ce a furat din Rusia câteva mii de documente ale KGB, el a prezentat o parte din ele și presei române. În urma publicării lor în ziarul ZIUA, Administrația Prezidențiala de la acea dată, recte Ion Ilescu, a amenințat că îi va da în judecata atât pe Vladimir Bukovski cât și pe Victor Roncea, autorul articolului despre subordonarea lui Iliescu Moscovei, scrie http://www.ziaristionline.ro/2019/10/29/discursul-dramatic-al-lui-vladimir-bukovski-in-romania-daca-sistemul-energetic-nu-se-intorce-la-voi-sunteti-sortiti-pieirii-ca-stat-si-ca-natiune-lukoil-este-kgb/

În mai 2006, Asociația Civic Media l-a invitat pe Vladimir Bukovski la Întrunirea Rezistenţei Româneşti Anticomuniste de la Brașov.

Cu acest prilej, Asociaţia 15 Noiembrie 1987, organizatoarea evenimentului, i-a acordat lui Bukovski titlul de Membru de Onoare.

Ulterior, s-a reușit și realizarea unei emisiuni cu Vladimir Bukovski la TVR, care ar trebui văzută de cât mai mulți români și pe care o prezentăm, In Memoriam, aici:

Redăm de asemenea, integral, discursul profetic pe care Vladimir Bukovski l-a ţinut la Braşov:

Bukovski: “Nici una din ţările noastre nu va fi cu adevărat liberă până nu îi vom termina pe ei, pe comunişti.”

“Îmi pare rău că n-am putut să ajung la timp, ca să-l salut pe unul dintre fondatorii luptei anticomuniste din România – dl. Gavrilă Ogoranu, pe care l-am cunoscut personal. A fost un om demn, care a dus o viaţă onorabilă şi cinstită.

În faţa memoriei unor asemenea personalităţi trebuie să ne gândim la ceea ce am reuşit să facem noi. Tragedia ţărilor noastre constă în faptul că noi n-am reuşit să definitivăm ceea ce am început.

Da, comunismul ca sistem a căzut, iar noi am crezut tot timpul că va cădea. Dar nu l-am terminat definitiv.

Comunismul continuă să umble prin lume ca o stafie, ca un vampir, până când noi nu-i vom străpunge inima cu un ţăruş.

În 1991 imediat după ce am ajuns în Rusia, după puciul de la Moscova, i-am convins aproape pe toţi că e nevoie de un proces Nuremberg al comunismului. Aproape pe toţi.

Elţîn n-a fost de acord. El a înţeles foarte bine că dacă un asemenea proces ar avea loc, oameni de teapa lui, de talia lui, nu vor mai avea ce să caute în politică.

Dar nu a înţeles alt lucru, că dacă nu va termina comunismul – nu va avea nici un loc în politică.

În politică e ca la război. Dacă nu înaintezi, te retragi.

Acest fenomen s-a produs şi în Rusia. Imediat după 1991, Elţîn a bătut în retragere. La început şi-a trădat politica, după aia şi-a trădat colegii, iar în 1993 se lupta pentru propria supravieţuire. Şi toate dintr-un singur motiv: pentru că nu a ştiut să meargă înainte.

În 1991 am propus un lucru elementar – să fie judecaţi numai organizatorii puciului. Numai ei, cei 14. Şi cu asta să se termine.

Aceşti 14 erau reprezentanţi ai sistemului comunist. I-am explicat imediat lui Elţîn că nu îmi doresc un nou Gulag. Nu îmi doresc ca membrii Partidului Comunist să fie închişi şi să fie înfiinţat un nou Gulag.

I-am spus explicit: uitaţi, sunt 14 persoane care sunt deja închise, pe ei trebuie să îi judecăm. Poate că ar fi trebuit să fie şi cel de-al 15-lea personaj – Gorbaciov.

Problema nu constă în a-i pedepsi pe toţi vinovaţii. Pentru că într-un stat totalitar vina este comună, a tuturor. Tăcerea tuturor, participarea la vot în favoarea Partidului Comunist este o tăcere care îi face vinovaţi pe toţi. Pentru că nimeni nu se opune.

Puterea sistemului comunist constă în participarea fiecăruia aşa cum la Dostoievski la acea cină toţi participă la acea taină a crimei prin sânge. Şi de aceea, nu fiecare trebuie judecat. Nu are sens.

Trebuie dat un exemplu pentru ca ţara în întregime, fiecare cetăţean în parte, să se gândească la ce a făcut şi cum urmează să procedeze în viitor.

Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, Rusia n-a putut înainta, nu s-a putut dezvolta, nu s-a putut mişca, nici un cetăţean nu a înţeles ce i s-a întâmplat, ce i se întâmplă şi ce i se va întâmpla. Noua putere care a venit în 2002 în Rusia sunt nişte funcţionăraşi mediocri ai sistemului KGB-ist.

Aceşti noi conducători ai Rusiei, care şi-au făcut stagiul prin Dresda şi prin alte locuri ale Europei, nu au înţeles ce s-a întâmplat cu ţara lor.

Ei dau vina pe serviciile americane de informaţii, pe mişcarea sionistă, pe oricine vreţi – dar nu au înţeles cu adevărat ce s-a întâmplat cu ţara lor.

Iar acum, în loc să deblocheze, să cureţe ţara de rămăşiţele comunismului ei încearcă să refacă Uniunea Sovietică. Au reintrodus pentru această ţară fostul imn al Uniunii Sovietice. Imnul care ne trezea pe noi în puşcării la orele 6 dimineaţa.

Au reintrodus drapelul roşu pentru armată. În toată ţara au reconstruit monumentele lui Stalin. Monumente care nu au mai fost reconstruite în Rusia din 1953. Au pus mâna pe toată media şi au supus marile afaceri. Şi sunt în proces de distrugere a tuturor organizaţiilor non-guvernamentale din Rusia.

Iată nişte idioţi care cred că mai pot restabili puterea sovietică. Iar eu I-am întrebat: şi cum o să procedaţi? Ce o să faceţi cu Internetul? Ce o să faceţi cu telefonia mobilă? Ce o să faceţi cu televiziunile prin satelit? URSS a putut exista şi supravieţui numai într-o situaţie de izolare informaţională totală.

Chiar şi posturile de radio cum ar fi: BBC, Vocea Americii, BBC în limba rusă sau Europa Liberă reprezentau un pericol de moarte pentru Uniunea Sovietică.

Şi îi întreb: ce o să faceţi acum, în contextul în care au apărut noi surse, noi mijloace de informare?

Astăzi, e bun sau nu acest fapt, dar în Rusia există câteva milioane de oameni bogaţi, oameni care nu vor depune armele. Nu sunt timpurile sovietelor. Orice acţiune pe care ar putea-o întreprinde acestea se va reflecta numai în dimensiunile mitei pe care o vor primi.

Să presupunem că vor interzice libera circulaţie a persoanelor. Ce înseamnă asta? Înseamnă doar că mita pe care o va primi un funcţionar care eliberează vizele va creşte şi ca dimensiune. Imaginaţi-vă o situaţie în care astăzi, la un cetăţean de rând, vine KGB-ul pentru a face o percheziţie. Tu ca persoană intuieşti. “Băieţi dacă v-aş da la fiecare câte 5000 de dolari m-aţi lăsa în pace?” Nu mai sunt timpurile sovietice. Acest sistem este condamnat. A fost condamnat demult, din start.

Dar acum nu are nici o şansă. Dacă în anii ’80, în plină floare a puterii sovietice, s-a prăbuşit, astăzi nu are şanse să supravieţuiască nici o zi.

Problema care se pune astăzi în faţa tuturor ţărilor din fosta URSS şi a tuturor ţărilor din fostul bloc al Europei de Est, se referă la faptul că avem o moştenire comună extrem de neplăcută şi extrem de dureroasă:

Noi nu i-am terminat definitiv atunci când am avut ocazia. Şi de aceea îi vedem pe aceeaşi oameni, foştii comunişti, în toate structurile, sub alte forme dar tot ei sunt la putere.

Permiteţi-mi să vă spun adevărul: nici una din ţările noastre nu va fi cu adevărat liberă până nu îi vom termina pe ei, pe comunişti. Trebuie să-i terminăm.

Dacă astăzi Parlamentul României discută legea lustraţiei este corect. Este nevoie de lustraţie. Noi suntem obligaţi să-i îndepărtăm pe aceşti oameni din toate structurile puterii măcar pentru 5-6 ani. Nu este răzbunare. Nu este persecuţie politică. Este problema supravieţuirii unei naţiuni.

Ştim că dacă îi vom lăsa pe aceşti oameni la putere atunci ei se vor organiza într-un fel de mafie. Şi atunci nimeni nu va mai putea face absolut nimic. Haideţi să-i lăsăm să muncească undeva în domeniul privat măcar 5-6 ani. Să plece din structurile de conducere măcar pentru 5-6 ani. Nu vor muri din acest motiv, iar noi din acest motiv vom supravieţui.

Problema noastră se pune mult mai complex, mult mai grav şi nu e vorba numai de elita politică.Uitaţi: circul prin România şi aproape pe fiecare benzinărie, pe fiecare staţie de benzină văd o inscripţie — Lukoil. Dar ce-i asta Lukoi ? Păi asta e KGB-ul!

Mi s-a spus astăzi că întreg sistemul energetic românesc se află în mâna KGB-ului. Permiteţi-mi să vă spun încă un adevăr. Dacă sistemul energetic nu revine la voi sunteţi sortiţi pieirii ca stat. Trebuie să obţineţi un proces public şi o anchetă publică cu privire la modul în care sistemul vostru energetic românesc a ajuns pe mâna străinilor.

Trebuie să obţineţi de la cei aflaţi la guvernare să schimbe această situaţie. Este problema dumneavoastră vitală şi fără să o rezolvaţi nu veţi reuşi să supravieţuiţi ca stat, ca popor şi naţiune.

În faţa noastră stă o problemă extrem de complexă şi de gravă. Noi urmează să debarasăm spaţiul nostru de rămăşiţele comunismului. Nouă, oamenilor în vârstă, poate nu ne vor fi suficiente zilele lăsate de Dumnezeu ca să scăpăm de această problemă.

De aceea într-un mod deosebit sunt interesat de tineri. Tineretul trebuie să fie schimbul nostru, ei trebuie să definitiveze lucrarea pe care noi am început-o.

Îi putem ajuta cu un sfat, suntem oameni cu experienţă, dar nu putem face acest lucru în locul lor. De aceea problema vieţii noastre se pune astăzi în felul următor: să identificăm aceşti tineri, să le dăm sfaturile de rigoare, să punem problema în faţa lor şi să discutăm această situaţie şi să îi ajutăm să reuşească. Numai împreună cu ei putem întoarce această filă ruşinoasă a istoriei omenirii.

Sunt de fiecare dată bucuros să vin România. România este o ţară foarte energică. Aici tot timpul se întâmplă ceva. Tot timpul. Sunt câteva ţări pline de energie în lume. Spre exemplu, eu locuiesc în Anglia şi acolo totul este mort. Nu se întâmplă nimic.

Anglia e într-o stare de comă – moarte cerebrală -, nu se întâmplă nimic acolo.

Pline de viaţă sunt Polonia, România, Italia şi Israelul.

Tot timpul acolo se întâmplă ceva. Bun, greşit, dar se întâmplă. De aia sunt tot timpul bucuros să vin la voi: pentru că sunteţi o ţară energică, emotivă, şi tot timpul se întâmplă ceva la voi.

Sunteţi gata să mergeţi înainte oricum. Din acest punct de vedere, folosesc acest moment pentru a mă adresa naţiunii dumneavoastră.

În mod deosebit tinerilor. Haideţi să facem în România ceea ce nu s-a întâmplat niciunde în lume. Haideţi să terminăm cu comunismul.

Haideţi să ne purificăm de acest păcat. Şi atunci vom vedea cât de frumoasă şi de uşoară va deveni viaţa noastră. Nu va fi un rai dar va fi o situaţie mult mai confortabilă.

Iar tinereţii noastre pe cale de a pleca din lumea aceasta, Dumnezeu însuşi ne-a lăsat misiunea să transmitem tineretului povaţa noastră şi transmitem tineretului experienţa noastră şi să îi direcţionăm pe cale corectă. Vă mulţumesc!”

Dumnezeu să-l odihnească-n pace!

21/01/2021 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: