CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 16 aprilie 1919, în timpul Războiului româno-ungar, începea Bătălia din Munţii Apuseni


 

 

 

General Traian Moşoiu (n.1865-d.1932), amrata română

General Traian Moşoiu (n.1865 – d.1932) 

La 16 aprilie 1919, în timpul Războiului româno-ungar, începea Bătălia din Munţii Apuseni. Armata regală română, a respins atacul  ungar şi a preluat ofensiva, atingând Tisa la 1 mai 1919.

 Ungaria condusă de comuniştii lui Kun Bela, care încheiase o alianţă cu bolşevicii lui Lenin, urmărea să desfiinţeze statul român printr-un atac combinat al ungurilor dinspre vest, prin Transilvania, şi al ruşilor dinspre est, prin Basarabia.

Cele două armate comuniste ar fi urmat să-şi dea mâna pe crestele Carpaţilor Orientali, care urmau să devină graniţa între Rusia Sovietică şi Ungaria bolşevică. Din fericire, proiectul nu s-a putut realiza, atât din cauza ofensivei româneşti care a distrus regimul bolşevic din  Ungaria, dar şi datorită rezistenţei româneşti contra bandelor bolşevice de pe Nistru,  însă nu în ultimul rând datorită ofensivei ruşilor albi ai generalului Denikin în sudul Ucrainei, care a dat răgazul forţelor armate române să se concentreze spre vest, pentru a stopa ameninţarea Ungariei bolşevice.

Generalul Traian Moşoiu a condus Comandamentul Trupelor din Transilvania până la 11 aprilie 1919, când conducerea trupelor a fost  preluată de generalul Gheorghe Mărdărescu, generalul Moşoiu trecând la comanda grupului de armate „Nord „.

 

 

 

Foto: Învinsă de trupele române, armata  ungară se retrage demoralizată.  

Generalul Mărdărescu a condus contraofensiva victorioasă a armatei române, încheiată cu ocuparea Budapestei în ziua de 4 august 1919.

Conducerea comunistă a Ungariei a fugit în Austria şi apoi  în Rusia sovietică.

Primele subunităţi ale armatei române care au intrat în Budapesta au fost trei escadroane aparţinând Brigăzii 4 roşiori, aflate sub comanda colonelului Gheorghe Rusescu.

La bariera de est a oraşului, în seara zilei de 3 august, pe o ploaie torenţială, forţele române au fost întâmpinate de o delegaţie a guvernului maghiar, care a solicitat colonelului Rusescu să nu intre în capitală.

Acesta însă a respins cererile reprezentanţilor maghiari ordonând ca tunurile să fie puse în poziţie de luptă şi apoi, în fruntea trupelor pe care le comanda, a pătruns în oraş.

Pe timpul nopţii, efectivele sale au fost cartiruite în cazarma „Arhiducele Josef” din Budapesta.

 

Fişier: RomanianCavalryBudapest.png
 

Foto: Cavalerişti români pe străzile Budapestei

 

 

In ziua de  4 august 1919, generalul Mărdărescu a primit în capitala Ungariei defilarea trupelor române victorioase.

El a devenit comandantul garnizoanei române din Budapesta, apoi guvernatorul militar al teritoriilor ungare de la vest de Tisa.

 

 

Generalul Gheorghe Mărdărescu (dreapta) pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919

Foto: Generalul Gheorghe Mărdărescu (dreapta), pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919

 

 În ziua de 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial, a fost semnat Tratatul de la Trianon.

 Tratatul stabilea frontierele noului stat independent Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia.

16/04/2018 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: