CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 16 aprilie 1919, în timpul Războiului româno-ungar, începea Bătălia din Munţii Apuseni

 

 

 

General Traian Moşoiu (n.1865-d.1932), amrata română

General Traian Moşoiu (n.1865 – d.1932) 

La 16 aprilie 1919, în timpul Războiului româno-ungar, începea Bătălia din Munţii Apuseni. Armata regală română, a respins atacul  ungar şi a preluat ofensiva, atingând Tisa la 1 mai 1919.

 Ungaria condusă de comuniştii lui Kun Bela, care încheiase o alianţă cu bolşevicii lui Lenin, urmărea să desfiinţeze statul român printr-un atac combinat al ungurilor dinspre vest, prin Transilvania, şi al ruşilor dinspre est, prin Basarabia.

Cele două armate comuniste ar fi urmat să-şi dea mâna pe crestele Carpaţilor Orientali, care urmau să devină graniţa între Rusia Sovietică şi Ungaria bolşevică. Din fericire, proiectul nu s-a putut realiza, atât din cauza ofensivei româneşti care a distrus regimul bolşevic din  Ungaria, dar şi datorită rezistenţei româneşti contra bandelor bolşevice de pe Nistru,  însă nu în ultimul rând datorită ofensivei ruşilor albi ai generalului Denikin în sudul Ucrainei, care a dat răgazul forţelor armate române să se concentreze spre vest, pentru a stopa ameninţarea Ungariei bolşevice.

Generalul Traian Moşoiu a condus Comandamentul Trupelor din Transilvania până la 11 aprilie 1919, când conducerea trupelor a fost  preluată de generalul Gheorghe Mărdărescu, generalul Moşoiu trecând la comanda grupului de armate „Nord „.

 

 

 

Foto: Învinsă de trupele române, armata  ungară se retrage demoralizată.  

Generalul Mărdărescu a condus contraofensiva victorioasă a armatei române, încheiată cu ocuparea Budapestei în ziua de 4 august 1919.

Conducerea comunistă a Ungariei a fugit în Austria şi apoi  în Rusia sovietică.

Primele subunităţi ale armatei române care au intrat în Budapesta au fost trei escadroane aparţinând Brigăzii 4 roşiori, aflate sub comanda colonelului Gheorghe Rusescu.

La bariera de est a oraşului, în seara zilei de 3 august, pe o ploaie torenţială, forţele române au fost întâmpinate de o delegaţie a guvernului maghiar, care a solicitat colonelului Rusescu să nu intre în capitală.

Acesta însă a respins cererile reprezentanţilor maghiari ordonând ca tunurile să fie puse în poziţie de luptă şi apoi, în fruntea trupelor pe care le comanda, a pătruns în oraş.

Pe timpul nopţii, efectivele sale au fost cartiruite în cazarma „Arhiducele Josef” din Budapesta.

 

Fişier: RomanianCavalryBudapest.png
 

Foto: Cavalerişti români pe străzile Budapestei

 

 

In ziua de  4 august 1919, generalul Mărdărescu a primit în capitala Ungariei defilarea trupelor române victorioase.

El a devenit comandantul garnizoanei române din Budapesta, apoi guvernatorul militar al teritoriilor ungare de la vest de Tisa.

 

 

Generalul Gheorghe Mărdărescu (dreapta) pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919

Foto: Generalul Gheorghe Mărdărescu (dreapta), pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919

 

 În ziua de 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial, a fost semnat Tratatul de la Trianon.

 Tratatul stabilea frontierele noului stat independent Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia.

Anunțuri

16/04/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

25 octombrie – Ziua Armatei Române. Eliberarea ultimei brazde de pământ românesc cotropite în urma Diktatului de la Viena. VIDEO

 

 

 

 

  

 

Ziarul ‘România Liberă’ în ediția din 27 octombrie 1944, anunța eliberarea întregului Ardeal.
Foto:  AGERPRES ARHIVĂ

 

 

 

După actul de la 23 august 1944, când România s-a alăturat Naţiunilor Unite, armata română a contribuit într-o mare măsură la efortul de război împotriva Germaniei fasciste şi Ungariei horthyste.

Acţiunile armatei române eliminaseră prezenţa militară germană de pe teritoriul controlat de guvernul român, fiind ucişi 5.048 militari inamici, alţi 56.455 fiind capturaţi.

Fusese executată, de asemenea, acoperirea strategică a frontierei şi a liniei de demarcaţie vremelnice româno-ungare din Crişana şi Podişul Transilvaniei, impuse prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940.

La adăpostul acoperirii strategice româneşti, armatele sovietice au străbătut într-un timp scurt, fără a întâmpina vreo rezistenţă, aproximativ 1.000 de kilometri şi au trecut fără luptă prin trecătorile Carpaţilor Meridionali şi Occidentali (în Banat).

Potrivit articolului 1 al Convenţiei de Armistiţiu, România trebuia să participe la efortul de război al Aliaţilor cu peste 12 divizii de infanterie, dar forţele puse la dispoziţie au depăşit în permanenţă cuantumul stabilit, în pofida dificultăţilor, la cel mai înalt nivel, în colaborarea militară româno-sovietică.

 După eliminarea prezenţei militare germane de pe teritoriul aflat sub controlul guvernului român, Armatele 1 şi 4 române au fost angajate la nord de Carpaţii Meridionali şi la vest de Carpaţii Occidentali, pe un front foarte larg, pătrunzând în dispozitivul de luptă germano-ungar aproape 350 de kilometri.

Fixarea şi urmărirea inamicului în interiorul arcului carpatic pe direcţia Braşov, Cluj, Carei a înlesnit ofensiva armatelor sovietice în Carpaţii Orientali, spre Târgu Mureş, Dej şi Satu Mare.

Ofensiva propriu-zisă pentru eliberarea părţii de nord-vest a României a fost declanşată la 9 octombrie 1944, acţiunile militare încadrându-se în Operaţia ofensivă „Debreţin”, concepută şi executată de Înaltul Comandament sovietic, care a vizat şi eliberarea părţii estice a Ungariei (până la Tisa).

Acţiunile ofensive s-au desfăşurat în trei faze:prima, între 9 şi 13 octombrie 1944, timp în care trupele române au rupt apărarea inamicului pe linia de contact, au ieşit în Valea Someşului Mic şi, după ce l-au forţat din mişcare, au cucerit înălţimile de la vest de acest râu.

Continuând ofensiva, marile unităţi române au participat efectiv, în cooperare cu Corpul 104 Armată sovietic, la eliberarea oraşului Cluj.

 

 

 

 

 

Acţiunile armatelor române şi ruse pentru eliberarea Nordului Transilvaniei

 

 

 

A doua fază, între 14-20 octombrie, s-a concretizat prin zdrobirea rezistenţelor inamicului din Munţii Meseş şi Făget. 

A treia fază, între 21-25 octombrie, a urmărit zdrobirea forţelor inamice din zonele oraşelor Carei şi Satu Mare şi s-a finalizat prin îndeplinirea obiectivului stabilit al efortului ofensiv – depăşirea, la 25 octombrie 1944, a frontierei româno-ungare.

Pentru cea de a treia fază, comandantul Armatei 4, generalul Gheorghe Avramescu, a decis să-şi îndrepte cu prioritate efortul pentru eliberarea oraşului Carei şi, cu o parte din forţe, eliberarea localităţii Satu Mare.

Misiunea forţelor române era destul de dificilă, ca urmare a faptului că inamicul dispunea de poziţii amenajate din timp, osatura acestora fiind constituită din punctele de sprijin şi nodurile de apărare organizate în special pe localităţi.

Pe 25 octombrie 1944, zi care a coincis cu data naşterii regelui Mihai I, în luptele care s-au dus la Carei, a fost eliberat ultimul colţ de pământ românesc. 

“Desfăşurarea luptelor eliberatoare din zona Satu Mare-Carei.

Analizând temeinic situaţia creată în urma luptelor desfăşurate, comandantul Armatei a 4-a a hotărât să-şi îndrepte cu prioritate efortul la stânga fâşiei de ofensivă, să elibereze oraşul Carei şi să participe cu o mare parte din forţe la eliberarea localităţii Satu Mare.

Misiunea marilor unităţi române nu era uşoară întrucât forţele inamice, în valoare de până la 4 divizii, dispuneau de poziţii amenajate din timp, osatura acestora constituând-o punctele de sprijin şi nodurile de apărare organizate în special pe localităţi.

În plus, terenul plat şi descoperit permitea trupelor hitleriste şi hortyste să folosească la maxim eficacitatea focului armamentului automat al tunurilor antitank şi aruncătoarelor.

Pentru eliberarea oraşului Carei în timp scurt şi cu pierderi minime, comandantul Armatei a 4-a a ordonat Corpului 6 armată să execute o manevră dublu învăluitoare cu forţele a 4 divizii, pentru a încercui şi nimici trupele duşmane din zona oraşului, Corpului 2 de armată, de la dreapta, revenindu-i misiunea de a învălui de la Sud, cu forţele Diviziei 11 Infanterie, rezistenţele inamicului din Satu Mare.

Atacul a început din seara zilei de 24 octombrie şi, la căderea nopţii, militarii Diviziei 9 infanterie au pătruns în Carei unde au angajat lupte de stradă.

Ostaşii români înaintau pe străzile slab luminate, prin curţi şi parcuri, toate încercările hitleriştilor şi hortyştilor de a le stăvili înaintarea, de a-şi evacua armamentul, muniţiile şi depozitele de alimente şi echipamente din oraş fiind zădărnicite.

Odată cu ivirea zorilor zilei de 25 octombrie, oraşul Carei, ultima localitate mai importantă de la graniţa de Vest a ţării, îşi recăpătase liniştea, trăia cu intensitate bucuria eliberării.

Casele erau împodobite cu steaguri româneşti şi cu covoare – îşi aminteşte fostul comandant al Regimentului 34 Infanterie. Peste tot auzeam strigătele: « Bine aţi venit fraţilor ! » ”
(România în anii celui de-al doilea război mondial, vol. 3, pag. 97-98)

Victoria a fost obţinută prin lupta a 525.702 de militari români, angajaţi de la 23 august 1944 în operaţii militare împotriva trupelor germane şi ungare, din care au fost pierduţi peste 58.330 (morţi, răniţi şi dispăruţi).

Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la peste 72.000 de militari.

Deși armata română contribuise, alături de Armata Roşie, la eliberarea nord-vestului Transilvaniei, sovieticii au impus evacuarea autorităţilor româneşti reinstalate în patru judeţe din fostul teritoriu ocupat de Ungaria.

Articolul 19 al Convenţiei de Armistiţiu, semnată la Moscova, la 12/13 octombrie 1944, stipula că „Transilvania (sau cea mai mare parte a ei)” urma să fie restituită României, formularea ambiguă încurajând guvernul maghiar să spere că va obţine concesii teritoriale din partea României.

Ştim astăzi, graţie publicării jurnalului liderului comunist bulgar Gheorghi Dimitrov, cum Stalin le-ar fi spus Anei Pauker şi lui Gheorghiu-Dej, în ianuarie 1945, să lanseze ideea că un guvern de orientare comunistă va putea contribui la obţinerea nord-vestului Transilvaniei.

La numai două zile de la instalarea prin forţă a guvernului Petru Groza, la 8 martie 1945, prim-ministrul român adresează o telegramă lui Stalin prin care îi transmitea dorinţa poporului român de a reintegra Transilvania României.

A doua zi, printr-o altă telegramă, ca şi cum abia aştepta solicitarea premierului român, Stalin răspundea că este de acord cu cererea guvernului de la Bucureşti.

 

 

 

Majestatea Sa Regele Mihai (în centru) participă la manifestările desfășurate la Cluj cu prilejul revenirii teritoriului Transilvaniei de Nord-Est sub administrație românească, la 12-13 martie 1945 . În dreapta sa (cu ochelari) este faimosul Vâşinski, reprezentantul lui Stalin, iar în stânga regelui este Petru Groza.
Foto:  RADOR / AGERPRES ARHIVĂ

 

 

La 13 martie 1945, o şedinţă solemnă a Executivului, ţinută, în mod simbolic, la Cluj, saluta gestul generos al URSS, determinat de faptul că, la Bucureşti, se afla un guvern care se bucura de încrederea liderului de la Kremlin.  

 

Avatarurile unei sărbători militare

 

După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Ziua Armatei Române a fost stabilită pentru 2 octombrie, întrucât în 1943 Stalin aprobase constituirea pe teritoriul URSS, a Diviziei de voluntari „Tudor Vladimirescu”, socotită în primii ani ai regimului comunist nucleul şi modelul de constituire al aşa-zisei „armate populare”.

După retragerea trupelor sovietice din România, în vara anului 1958, prin Decretul 381 din 1 octombrie 1959, Ziua Forţelor Armate  s-a stabilit a fi 25 octombrie.

Decretul respectiv nu făcea vreo referire la motivele care determinaseră renunțarea la vechea zi a armatei, dar semnificaţia gestului era subînţeleasă, aceasta fiind ziua în care se desăvârşise eliberarea teritoriului naţional, vremelnic ocupat ca urmare a Dictatului de la Viena din august 1940. 

Sovieticii nu puteau pretinde că nu se sărbătorea în continuare frăția de arme româno-sovietică din anii 1944-1945, dar eliberarea „ultimei brazde de pământ” era acum o acțiune militară eminamente românească, plasată propagandistic în prim-plan pentru a marca necesara distanțare de Moscova și încurajarea recuperării tradițiilor militare românești.

De altfel, tot în 1958, prin ordinul ministrului Leontin Sălăjan, s-a revenit la tradiţiile antebelice ale unităţilor şi marilor unităţi, cărora li s-a permis să-şi comemoreze momentele principale reprezentative pentru trecutul de luptă al fiecăreia, cu excepția Campaniei din Est, firește.

 

 

Surse:

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/de-ce-e-25-octombrie-ziua-armatei-romane

https://www.romaniadigitala.ro/blog/batalia-de-la-carei-25-octombrie-1944/

 

 

 

25/10/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 3 comentarii

6 august – A luat sfârşit Bătălia de la Mărășești, în urma căreia armata română a respins o puternică ofensivă a armatei germane. VIDEO

 

 

 

 

După  victoria armatei române de la Mărăşti, armata germană și-a mutat centrul ofensivei între Siret și cotul Carpaților, pe direcția Focșani-Mărășești-Adjud.

Germanii au încercat străpungerea frontului atât în zona Oituz, concomitent cu un atac în sudul Moldovei, între cotul Carpaţilor şi Siret (zona situată la Nord de Focşani, având ca punct strategic localitatea Mărăşeşti). 

Prin cele două acţiuni ofensive, aflate în strânsă legătură, Germania şi aliaţii săi de pe Frontul de Est (Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia) urmăreau scoaterea României din război şi pătrunderea în sudul Ucrainei, ceea ce ar fi creat premisele câştigării războiului în est. 

 

Cuib de mitralieră, Armata Română, Primul Război Mondial, sursa:art-historia.blogspot.com

 

Foto: Cuib de mitralieră al Armatei Române în Primul Război Mondial 

 

 

Ofensiva germană de la Mărășești a început în dimineața lui 24 iulie printr-un violent bombardament de artilerie, la momentul în care  în acest sector avea loc o importantă dislocare de trupe ruse, care erau îndreptate spre Bucovina, pentru a preveni un atac.

În acelaşi timp s-a produs şi defecțiunea unor mari unități ruse care au refuzat să lupte și s-au retras, astfel încât unitățile românești trebuiau să acopere rapid pozițiile părăsite.

A revenit generalului Constantin Cristescu dificila misiune de a reconstitui linia românească a frontului, prin organizarea unor noi poziții de luptă în locul celor părăsite de ruși, pentru a evita destrămarea frontului.

 

 

Imagini pentru generalul Constantin Cristescu photos

 

 

Prin durată şi intensitate, această bătălie a fost cea mai mare de pe frontul românesc din tot cursul Primului Război Mondial.

 

(w400) Mărăşe�

Confruntările s-au desfăşurat pe o lungime a frontului de cca. 35 km, întreaga fâşie a frontului având cca. 75 km (între Nămoloasa şi Valea Sării).

Aici stăteau faţă în faţă efective importante: de o parte Armata IV rusă (care avea 84 de batalioane, 32 de escadroane şi 79 de baterii) şi Armata I română, alcătuită din 6 divizii, dintre care una de cavalerie, trei brigăzi, Grupul de artilerie grea, Grupul II aeronautic etc. (forţele luptătoare ale armatei române însumau 170 000 de oameni); de cealaltă parte, Armata IX germană, cu 174 de batalioane, 16 escadroane, 150 de baterii, trei escadrile, o companie de ciclişti etc.

Bătălia de la Mărăşeşti, continuarea în timp şi spaţiu a celei de la Mărăşti, a durat 28 de zile şi s-a finalizat la 6 august 1917.

Prin rezistenţa viguroasă a trupelor româno-ruse la Mărăşeşti şi Oituz, inamicul a fost forţat să renunţe la ofensivă, eşuând în încercarea de a ocupa Moldova şi de a scoate România din război.

Conform înţelegerii dintre germani şi austro-ungari, dacă armatele române erau învinse, întreg teritoriul românesc urma să fie anexat de Austro-Ungaria, ducând la dizolvarea României că stat.

A eșuat astfel unul din cele mai periculoase planuri ofensive ale armatei germane, dornică de a exploata anarhia din rândul trupelor ruseşti care se bolşevizau rapid.  

batalia-de-la-marasesti

 

 

 

Lupte înverșunate s-au dus pe platoul Muncelului, la Răzoare, pe dealurile Panciului, pe podul de la Cosmești, la Doaga, în zona satului Dumbrava, în marginea orașului Mărășești, în care s-au distins luptătorii regimentului 32 infanterie ”Mircea”, care pe 25 iulie au fost protagoniștii unui atac inedit și celebru.

Datorită căldurii extreme au șarjat la baionetă liniile inamice în cămăși, reputând o victorie răsunătoare.

Militarii companiei 1 mitraliere din Regimentul 51 infanterie, comandată de căpitanul Grigore Ignat au fost ”găsiți morți cu mâinile încleștate pe piese, sub un morman de cadavre inamice”.

 

(w220) Grigore Ig

 

Foto: Căpitanul Grigore Ignat

Sergentul Ignat Iliescu din regimentul 51 infanterie ”văzând pe comandantul de pluton rănit, ia comanda și cu dor nebun de răzbunare s-aruncă prin surprindere asupra unei companii inamice de mitraliere, trece prin baionetă toți servanții, cu ofițer cu tot și reușește cu plutonul său să captureze opt mitraliere”.

 

Foto: Ecaterina Teodoroiu

În ultima zi a operațiunilor a căzut în luptă în sectorul Muncelu, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu.

În ordinul de zi se menționa:

”Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai patriei sale, pe care i-a trecut prin puterea cu care își înfrângea slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preț… Aceea care în vitejia-i comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele ”Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine”, are drept din clipa aceasta la cinstirea veșnică a tuturor românilor”.

Pierderile trupelor române în morţi, răniţi sau dispăruţi s-au cifrat la 610 ofiţeri şi 26 800 soldaţi şi gradaţi;  Armata a IV-a rusă a avut şi ea pierderi serioase, cifrate la cca. 25 650 de oameni.

De cealaltă parte, Armata a IX-a germană, principala grupare de forţe a inamicului, a avut 60 000 – 65 000 de oameni scoşi din luptă (morţi, răniţi şi dispăruţi).

După o lună de lupte, armata inamică a fost silită să treacă la defensivă.

Statul român îşi continua existenţa,   şi a crescut speranţa românilor într-un deznodământ favorabil al războiului.

Mărășeștii, după expresia din ordinul de zi al generalului Eremia Grigorescu ”au fost mormântul iluziilor germane”.

Aici, generalul Mackensen, comandantul forţelor germane a cunoscut ”ce este înfângerea”.

Mulţi ostaşi  de toate gradele au fost distinşi, pentru eroismul de care au dat dovadă, cu ordine şi medalii şi alte recompense, iar drapelele unui mare număr de unităţi române au fost decorate cu ordinul „Mihai Viteazul„; comandantul Armatei I generalul Eremia Grigorescu împreună cu alţi generali şi ofiţeri au fost decoraţi, de asemenea, cu ordinul „Mihai Viteazul„.

 

 

 

 

Imagini pentru Mausoleul Eroilor din Mărășești photos

 

Mausoleul Eroilor din Mărășești 

 

Cea mai sinceră recunoaştere a eroismului românilor în timpul acelor nemaiîntâlnite încleştări armate , o avem  de la însuşi generalul  Anton Ludwig August  von Mackensen, comandantul  armatelor germane şi austro-ungare care atacau la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz :

„Dupa ce am luptat cu românii în 1916, am crezut cã a dispãrut armata românã, cã ea nu existã în 1917 când trebuia sã fac un nou efort şi sã cuceresc şi restul României.

Dar când a început bãtãlia de la Mãrãşeşti, Mãrãşti, Oituz, mi s-a spus cã în faţa mea este armata românã despre care eu aveam convingerea cã dispãruse. Dar armata românã înviase din cenuşa ei ca pasãrea Phoenix.

Rapoartele de front veneau năpraznice:

<<Nu sunt români, sunt negri ca dracii şi viteji! N-au nici o haină pe ei! Sunt şi în pielea goală! Sau în cămăşi. Şi la baionetă nu putem să rezistăm!>> Atacul la baionetă îi speria pe toţi! Şi fugeau… fugeau nemţii, care nu fugeau de obicei, de data asta fugeau!”

 

 

 

Imagini pentru mackensen photos la marasesti

 

 

 

Aşa povestea Mackensen: „Pe mine m-a bătut la Mărăşeşti armata română, care a înviat ca o pasăre Phoenix, şi care a speriat armata germană!”…

( O convorbire cu Mackensen din 1939 a generalul român Titus Gârbea (1893 – 1998), fost ataşat militar la Berlin.)

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/07/25/la-24-iulie-1917-batalia-de-la-marasti-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

http://www.istoria.md/articol/917/6_august,_istoricul_zilei

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_M%C4%83r%C4%83%C5%9Fe%C5%9Fti

http://stiri.tvr.ro/marasti-marasesti-si-oituz-cum-ne-amintim-de-eroi

Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, George Marcu, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

Revista fortelor terestre

http://www.rador.ro/2014/11/25/armata-romana-inviase-din-cenusa-ei-ca-pasarea-phoenix/

 

 

03/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: