CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

6 august – A luat sfârşit Bătălia de la Mărășești, în urma căreia armata română a respins o puternică ofensivă a armatei germane. VIDEO

 

 

 

 

După  victoria armatei române de la Mărăşti, armata germană și-a mutat centrul ofensivei între Siret și cotul Carpaților, pe direcția Focșani-Mărășești-Adjud.

Germanii au încercat străpungerea frontului atât în zona Oituz, concomitent cu un atac în sudul Moldovei, între cotul Carpaţilor şi Siret (zona situată la Nord de Focşani, având ca punct strategic localitatea Mărăşeşti). 

Prin cele două acţiuni ofensive, aflate în strânsă legătură, Germania şi aliaţii săi de pe Frontul de Est (Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia) urmăreau scoaterea României din război şi pătrunderea în sudul Ucrainei, ceea ce ar fi creat premisele câştigării războiului în est. 

 

Cuib de mitralieră, Armata Română, Primul Război Mondial, sursa:art-historia.blogspot.com

 

Foto: Cuib de mitralieră al Armatei Române în Primul Război Mondial 

 

 

Ofensiva germană de la Mărășești a început în dimineața lui 24 iulie printr-un violent bombardament de artilerie, la momentul în care  în acest sector avea loc o importantă dislocare de trupe ruse, care erau îndreptate spre Bucovina, pentru a preveni un atac.

În acelaşi timp s-a produs şi defecțiunea unor mari unități ruse care au refuzat să lupte și s-au retras, astfel încât unitățile românești trebuiau să acopere rapid pozițiile părăsite.

A revenit generalului Constantin Cristescu dificila misiune de a reconstitui linia românească a frontului, prin organizarea unor noi poziții de luptă în locul celor părăsite de ruși, pentru a evita destrămarea frontului.

 

 

Imagini pentru generalul Constantin Cristescu photos

 

 

Prin durată şi intensitate, această bătălie a fost cea mai mare de pe frontul românesc din tot cursul Primului Război Mondial.

 

(w400) Mărăşe�

Confruntările s-au desfăşurat pe o lungime a frontului de cca. 35 km, întreaga fâşie a frontului având cca. 75 km (între Nămoloasa şi Valea Sării).

Aici stăteau faţă în faţă efective importante: de o parte Armata IV rusă (care avea 84 de batalioane, 32 de escadroane şi 79 de baterii) şi Armata I română, alcătuită din 6 divizii, dintre care una de cavalerie, trei brigăzi, Grupul de artilerie grea, Grupul II aeronautic etc. (forţele luptătoare ale armatei române însumau 170 000 de oameni); de cealaltă parte, Armata IX germană, cu 174 de batalioane, 16 escadroane, 150 de baterii, trei escadrile, o companie de ciclişti etc.

Bătălia de la Mărăşeşti, continuarea în timp şi spaţiu a celei de la Mărăşti, a durat 28 de zile şi s-a finalizat la 6 august 1917.

Prin rezistenţa viguroasă a trupelor româno-ruse la Mărăşeşti şi Oituz, inamicul a fost forţat să renunţe la ofensivă, eşuând în încercarea de a ocupa Moldova şi de a scoate România din război.

Conform înţelegerii dintre germani şi austro-ungari, dacă armatele române erau învinse, întreg teritoriul românesc urma să fie anexat de Austro-Ungaria, ducând la dizolvarea României că stat.

A eșuat astfel unul din cele mai periculoase planuri ofensive ale armatei germane, dornică de a exploata anarhia din rândul trupelor ruseşti care se bolşevizau rapid.  

batalia-de-la-marasesti

 

 

 

Lupte înverșunate s-au dus pe platoul Muncelului, la Răzoare, pe dealurile Panciului, pe podul de la Cosmești, la Doaga, în zona satului Dumbrava, în marginea orașului Mărășești, în care s-au distins luptătorii regimentului 32 infanterie ”Mircea”, care pe 25 iulie au fost protagoniștii unui atac inedit și celebru.

Datorită căldurii extreme au șarjat la baionetă liniile inamice în cămăși, reputând o victorie răsunătoare.

Militarii companiei 1 mitraliere din Regimentul 51 infanterie, comandată de căpitanul Grigore Ignat au fost ”găsiți morți cu mâinile încleștate pe piese, sub un morman de cadavre inamice”.

 

(w220) Grigore Ig

 

Foto: Căpitanul Grigore Ignat

Sergentul Ignat Iliescu din regimentul 51 infanterie ”văzând pe comandantul de pluton rănit, ia comanda și cu dor nebun de răzbunare s-aruncă prin surprindere asupra unei companii inamice de mitraliere, trece prin baionetă toți servanții, cu ofițer cu tot și reușește cu plutonul său să captureze opt mitraliere”.

 

Foto: Ecaterina Teodoroiu

În ultima zi a operațiunilor a căzut în luptă în sectorul Muncelu, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu.

În ordinul de zi se menționa:

”Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai patriei sale, pe care i-a trecut prin puterea cu care își înfrângea slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preț… Aceea care în vitejia-i comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele ”Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine”, are drept din clipa aceasta la cinstirea veșnică a tuturor românilor”.

Pierderile trupelor române în morţi, răniţi sau dispăruţi s-au cifrat la 610 ofiţeri şi 26 800 soldaţi şi gradaţi;  Armata a IV-a rusă a avut şi ea pierderi serioase, cifrate la cca. 25 650 de oameni.

De cealaltă parte, Armata a IX-a germană, principala grupare de forţe a inamicului, a avut 60 000 – 65 000 de oameni scoşi din luptă (morţi, răniţi şi dispăruţi).

După o lună de lupte, armata inamică a fost silită să treacă la defensivă.

Statul român îşi continua existenţa,   şi a crescut speranţa românilor într-un deznodământ favorabil al războiului.

Mărășeștii, după expresia din ordinul de zi al generalului Eremia Grigorescu ”au fost mormântul iluziilor germane”.

Aici, generalul Mackensen, comandantul forţelor germane a cunoscut ”ce este înfângerea”.

Mulţi ostaşi  de toate gradele au fost distinşi, pentru eroismul de care au dat dovadă, cu ordine şi medalii şi alte recompense, iar drapelele unui mare număr de unităţi române au fost decorate cu ordinul „Mihai Viteazul„; comandantul Armatei I generalul Eremia Grigorescu împreună cu alţi generali şi ofiţeri au fost decoraţi, de asemenea, cu ordinul „Mihai Viteazul„.

 

 

 

 

Imagini pentru Mausoleul Eroilor din Mărășești photos

 

Mausoleul Eroilor din Mărășești 

 

Cea mai sinceră recunoaştere a eroismului românilor în timpul acelor nemaiîntâlnite încleştări armate , o avem  de la însuşi generalul  Anton Ludwig August  von Mackensen, comandantul  armatelor germane şi austro-ungare care atacau la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz :

„Dupa ce am luptat cu românii în 1916, am crezut cã a dispãrut armata românã, cã ea nu existã în 1917 când trebuia sã fac un nou efort şi sã cuceresc şi restul României.

Dar când a început bãtãlia de la Mãrãşeşti, Mãrãşti, Oituz, mi s-a spus cã în faţa mea este armata românã despre care eu aveam convingerea cã dispãruse. Dar armata românã înviase din cenuşa ei ca pasãrea Phoenix.

Rapoartele de front veneau năpraznice:

<<Nu sunt români, sunt negri ca dracii şi viteji! N-au nici o haină pe ei! Sunt şi în pielea goală! Sau în cămăşi. Şi la baionetă nu putem să rezistăm!>> Atacul la baionetă îi speria pe toţi! Şi fugeau… fugeau nemţii, care nu fugeau de obicei, de data asta fugeau!”

 

 

 

Imagini pentru mackensen photos la marasesti

 

 

 

Aşa povestea Mackensen: „Pe mine m-a bătut la Mărăşeşti armata română, care a înviat ca o pasăre Phoenix, şi care a speriat armata germană!”…

( O convorbire cu Mackensen din 1939 a generalul român Titus Gârbea (1893 – 1998), fost ataşat militar la Berlin.)

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/07/25/la-24-iulie-1917-batalia-de-la-marasti-video/

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

http://www.istoria.md/articol/917/6_august,_istoricul_zilei

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_M%C4%83r%C4%83%C5%9Fe%C5%9Fti

http://stiri.tvr.ro/marasti-marasesti-si-oituz-cum-ne-amintim-de-eroi

Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, George Marcu, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

Revista fortelor terestre

http://www.rador.ro/2014/11/25/armata-romana-inviase-din-cenusa-ei-ca-pasarea-phoenix/

 

 

Anunțuri

03/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La 3 august 1919, primele unităţi ale armatei române ocupă Budapesta. VIDEO

 

 

 

Foto: Învinsă de trupele române, armata comunistului lui Bela Kun se retrage demoralizată. Conducerea comunistă a Ungariei fuge în Rusia sovietică.

Operaţiunea de alungare a armatelor comuniste din Ungaria fost condusă de comandantul trupelor din Transilvania, generalul Gheorghe Mărdărescu  

Primele subunităţi ale armatei române care au intrat în Budapesta au fost trei escadroane aparţinând Brigăzii 4 roşiori, aflate sub comanda colonelului Gheorghe Rusescu.

La bariera de est a oraşului, în seara zilei de 3 august, pe o ploaie torenţială, forţele române au fost întâmpinate de o delegaţie a guvernului maghiar, care a solicitat colonelului Rusescu să nu intre în capitală.

Acesta însă a ordonat ca tunurile să fie aşezate în poziţie de tragere şi apoi, în fruntea cavaleriei, a pătruns în oraş.

Pe timpul nopţii, efectivele au fost cartiruite în cazarma „Arhiducele Josef”.

 

 

Foto: Colonelul Gheorghe Rusescu (n. 9 septembrie 1867) a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, îndeplinind funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie. 
În perioada Primului Război Mondial a fost comandantul Regimentului 6 Roșiori și Diviziei 1 Cavalerie în perioada 18 noiembrie/1 decembrie 1916–22 decembrie 1916/4 ianuarie 1917.
În anii 1919-1920 a comandat Brigada 4 Roșiori în fruntea căreia a participat la operațiile militare din Transilvania (1919-1920). Brigada condusă de el a fost prima unitate a armatei române care a intrat în Budapesta, la 3 august 1919.

A fost decorat cu Ordinul „Steaua României”, în grad de ofițer  şi cu Ordinul „Coroana României”, în grad de ofițer.

 

 Generalul Gheorghe Mărdărescu (dreapta) pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919

Foto: Generalul Gheorghe Mărdărescu (dreapta) pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919

 

A doua zi, pe 4 august, va intra în Budapesta în fruntea trupelor române şi generalul Gheorghe Mărdărescu.

La 4 august 1919, generalul împlinea 53 de ani, şi ce cadou mai frumos pentru orice general ar fi putut fi intrarea în capitala cucerită tocmai de ziua sa ?

De aceea, nu i-a iertat niciodată colonelului Rusescu faptul că acesta a decis să ocupe primul, fără  ordinul superiorilor, capitala inamicului, afirmând în memoriile sale, publicate în 1922 că:

„Prin împingerea celor 3 escadroane din Brigada 4-a de roşiori spre Budapesta, în ziua de 3 august, nu numai că nu se putea obţine nimic, – căci, vom vedea mai jos, cum s-a făcut şi cum trebuia să se facă ocuparea Budapestei – dar, operaţiunea a întrecut marginile admisibile îndrăznelei şi, în plus, era în dauna scopului urmărit de comandamentul trupelor din Transilvania.”

Acţiunea impetuoasă pe cont propriu a bravului colonel  Rusescu l-a iritat pe generalul Mărdărescu, acesta  luând măsuri disciplinare împotriva acestui curajos ofiţer, care îndrăznise să îi ştirbească din aura victoriei totale.

Istoricii contemporani au sărit în ajutorul generalului Mărdărescu, înregistrând data de 4 august ca dată a ocupării capitalei ungare, acţiunea din 3 august fiind tratată cu discreţie.

 

 Capitala Ungariei, Budapesta, a fost ocupată de trupele române fără niciun ajutor militar aliat, aceasta fiind  singura capitală inamică cucerită în cursul primului război mondial de un stat membru al Antantei, considerând războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau o consecinţă imediată a lui.

Meritul armatei române este imens, ţinând cont că în toată istoria modernă, România a dus război doar în coaliţie, această acţiune militară fiind singura în care România a acţionat singură, fără aportul aliaţilor.

Atât trupele franco-sârbe din sud, cât şi cele cehoslovace, s-au mişcat mult mai târziu şi fără lupte, ocupând doar zone de securitate în Ungaria, după ce armata bolşevică ungară a fost zdrobită de cea română.

 

 

 

9-Parlamentul-Ungariei-1919-Armata-Romana-la-Budapesta-Foto-Roncea-Ro-Ziaristi-Online-Arhivele-Nationale

Foto: Trupele române în faţa Parlamentului din Budapesta

 

 

Cu atât mai importantă apare victoria românească, cu cât  în acea perioadă România, ducea un război pe două fronturi, al doilea front fiind în est, pe linia Nistrului, împotriva bandelor bolşevice ce făceau dese incursiuni în Basarabia, încercând să răscoale populaţia şi să aducă teritoriul dintre Prut şi Nistru în „marea familie sovietică„, aşa cum vor face cu Ucraina şi Georgia în anii 1920.

3 şi 4 august sunt date istorice pe care ungurii nu le vor sărbători niciodată. Ar vrea să le uite, deşi atunci ei au fost eliberaţi de comunism, pentru un sfert de secol … 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/03/o-istorie-mai-putin-cunoscuta-la-3-august-1919-armata-romana-a-ocupat-budapesta-si-a-lichidat-republica-sovietica-ungara-foto-si-video/

 

 

 

 

Surse:

http://www.istoria.md/4_august,_istoricul_zilei

01/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (III). CRONOLOGIE. FOTO. VIDEO

Imagini pentru primul război mondial în romania foto

Foto: Soldaţi ai Armatei Române în drum spre front

 

După retragerea  pe teritoriul liber al Moldovei, din ianuarie până în mai 1917, a avut loc reechiparea armatei române cu armament  modern, asemănător cu cel aflat in dotarea inamicului.

Misiunea militară franceză (condusă de generalul Henri Mathias Berthelot) şi echipamentul de lupta primit din Franţa si Anglia au schimbat capacitatea combativă a armatei noastre.

 

 

 

 

 

 

Au fost organizate doua armate române, având aprox. 400.000 de oameni, intercalate cu trei armate ruseşti însumând aproape 1.000.000 de militari.

Astfel, ofensiva românească de la Maraşti (la 11 iulie), condusa de generalul Alexandru Averescu, si cea a generalilor Constantin Cristescu si Eremia Grigorescu, de la Mărăşesti (1-24 iulie) a dejucat planurile de luptă germane de ocupare a Moldovei şi de cucerire a întregului teritoriu al României, precum şi a marelui port rusesc la Marea Neagră – Odessa.

Oct.- nov.1917 –  Bolşevicii ajung la putere în Rusia 

Ian. 27 – Se incheie la Brest-Litovsk Tratatul de pace dintre Austro-Ungaria si Ucraina.  

Febr.18 –  Se incheie la Brest-Litovsk Tratatul de pace dintre Rusia Sovietica si Germania.

 

 

Imagine similară

 

 

Situaţia României s-a deteriorat grav în 1918 ,odată cu Revoluţia bolşevică din Rusia şi ieşirea acestei ţări din război, după capitularea sa la Brest-Litovsk.

Mart.5 –  Se semnează la Buftea (in apropiere de Bucuresti) Tratatul preliminar de pace intre Romania si Puterile Centrale, pe baza caruia incep la Bucuresti, la 9 martie, tratativele in vederea incheierii pacii.

 

Apr. 24 – Tratatul de pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte si Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de alta parte.

 

 

tratatul de la buftea bucuresti

 

 

România era forţată să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontiera în Carpaţi si să încheie convenţii economice dezavantajoase pentru ea cu învingătorii.

Izolată în faţa unui inamic apreciabil mai puternic şi în faţa pericolulului comunist de la răsărit, România a trebuit să încheie pace cu  Puterile Centrale care aveau deja sub ocupaţie Muntenia şi Dobrogea, dar au recunoscut unirea Basarabiei cu România.

Mart. 26 – 28 – Are loc la Roma un Congres al nationalitatilor din monarhia austro-ungara, care voteaza o motiune cerand recunoasterea dreptului fiecarei natiuni de a se constitui in stat national independent sau de a se uni cu statul sau national daca acesta exista

Aug. 24 – Se creează la Paris Consiliul National al Unitatii Române, având în conducere pe Take Ionescu (presedinte), Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu si Ioan Th. Florescu.

Consiliul este recunoscut la 29 sept. de guvernul francez, la 23 oct. de guvernul SUA, la 29 oct. de guvernul englez, iar la 9 nov. de cel italian, ca exponent al intereselor poporului roman.

 

Sept.2 – Începe Congresul de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, polonezilor, sarbilor, croatilor si rutenilor în timpul căruia este votată o motiune prin care se cere dezmembrarea Austro-Ungariei şi eliberarea tuturor popoarelor asuprite.

Sept.12 – Armatele aliate din Balcani sparg frontul bulgar la Dobropolje si inainteaza spre Sofia. 

 

Sept. 16 – Se semnează la Salonic actul de capitulare a Bulgariei.

 

Oct.4- Germania şi apoi, la 5 oct., Austro-Ungaria, fac oferte de pace Puterilor Aliate.

 

 

 

 

 

Foto: Regele Ferdinand şi regina Maria trec în revistă trupele române

România a declarat din nou război Germaniei pe 10 noiembrie.

A doua zi, abandonată de aliaţii săi, cu economia secătuită de război şi copleşită numeric de intrarea în luptă a trupelor americane pe frontul de vest, Germania a trebuit să ceară încheierea armistiţiului.

În mai puţin de o lună, pe 1 decembrie, Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia proclama unirea Transilvaniei cu România.

Ostilităţile însă nu se încheiaseră…

Mart.27 – Sfatul Ţării de la Chişinau (capitala Basarabiei) hotăreşte unirea Basarabiei cu România.

 

Sept.29 – Comitetul Executiv al Partidului National Roman, intrunit la Oradea adopta in unanimitate o declaratie redactata de Vasile Goldis prin care se dorea recunoasterea acestui for ca organ provizoriu de conducere al Transilvaniei.

Se constituie un „Comitet de Actiune”, cu sediul la Arad, avandu-l presedinte pe Vasile Goldis.

 

Oct.3 – Manifestul Imparatului Carol I de Habsburg – „Catre popoarele mele credincioase”- privind reorganizarea Austro-Ungariei intr-o Federatie de sase state independente (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez si ucrainean).

 

Oct.3 – Declaratia de raspuns a „Corpului voluntarilor transilvaneni si bucovineni”, la manifestul lui Carol I de Habsburg, in care, acestia proclama unirea teritoriilor lor cu Regatul Romaniei.

Intre timp, fapte similare se petrec in Bucovina, unde la 27 octombrie se creeaza un Consiliu National Roman, sub conducerea lui Iancu Flondor, care formuleaza dorinţa Bucovinei de unire cu Romania, proclamată în fapt, necondiţionat si cu mare insufleţire la Cernauţi, la 28 noiembrie 1918.

 
Victoria Antantei, care începea sa se contureze in 1918 in Apus, are urmări şi pe frontul din Balcani.

Armata lui Sarrail de la Salonic inainteaza in sfarsit si strapunge liniile bulgare.

Guvernul lui Marghiloman isi da demisia, la 24 octombrie/6 noiembrie 1918.

Îi urmeaza guvernul generalului Coandă, care a proclamat imediat mobilizarea generala şi, la 28 octombrie/10 noiembrie, România reintra în război.

Un război care a doua zi încetează  în urma armistitiului semnat la Compiegne, în Franţa.

Razboiul inceteaza in Europa occidentala, nu şi în cea de rasarit, unde, dupa armistitiu, la Belgrad, la 31 octombrie/13 noiembrie 1918, operaţiunile militare vor mai continua intermitent in Ungaria.

Infrângerea militară aduce cu sine destramarea imperiilor centrale.

Primul care se prabuşeşte este, cum era de asteptat, cel austro-ungar.

La 18 octombrie împăratul Carol (Franz Joseph murise in 1916) anunţa printr-un manifest, transformarea monarhiei austro-ungare într-un stat federal.

Era limpede însă, mult prea tîrziu.

O salvare a imperiului nu mai putea veni decât de la diplomaţia invingătorilor (mai cu seama de la cea a Marii Britanii).

Dar popoarele din imperiu  au luat-o înaintea diplomatilor, decizând ele insele asupra destinului lor. La fel şi românii.

La 12 octombrie, Partidul National Roman din Transilvania adopta Declaratia de autodeterminare, redactata de Vasile Goldis, „în virtutea dreptului naţional al fiecarei naţiuni de a dispune de ea insăţi”.

Şase zile mai tărziu, această Declaraţie este citită în Parlamentul de la Budapesta de Alexandru Vaida Voevod, în timp ce, la Viena, Iuliu Maniu concentra 70.000 de soldaţi români ardeleni  din armata austro-ungară, cu care s-a indreptat spre Transilvania.

Consiliul National Roman Central, infiintat la 3 noiembrie 1918, din reprezentanti ai Partidului National Roman si ai Partidului Social Democrat, preia controlul Transilvaniei, profitand si de rapida dezintegrare a aparatului administrativ maghiar.

Guvernul ungar al lui Karolyi Mihaly, format la 31 octombrie la Budapesta, în care ministrul nationalitaţilor era democratul Jaszi Oszkar, a încercat fără succes să intre în negocieri cu Consiliul National Roman Central.

Discuţiile sunt purtate la Arad, intre 13-15 noiembrie, dar fără nici un rezultat. In acelaşi timp, guvernul maghiar semneaza la 13 noiembrie armistiţiul de la Belgrad cu generalul Franchet d’Esperey, şeful armatei din Orient.

Se fixeaza o linie de demarcatie arbitrară între Ungaria si Transilvania, care lăsa sub autoritatea Budapestei oraşe ca Satu Mare, Oradea, Beiuş, Arad şi regiuni istorice ca Banat (incredinţat administraţiei sârbe), Crişana, Maramureş.

Faptul îi pune in gardă pe români. Consiliul National decide sa convoace, la 18 noiembrie/1 decembrie, la Alba Iulia, o Adunare Nationala a Romanilor din Transilvania si Ungaria.

 

 

 

Imagini pentru adunarea de la alba iulia photos

 

 

Pentru aceasta Adunare urmau a fi aleşi 600 de deputaţi pe baza de vot universal si 628 reprezentanti ai organizaţiilor şi societaţilor culturale.

Au participat la alegeri toţi românii din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

Intr-o atmosferă de mare entuziasm popular, timp de 12 zile, au fost aleşi câte 5 reprezentanţi de circumscripţii (în cadrul stabilit în 1910).

Principalele revendicari ale alegatorilor erau: Unirea cu Romania, reforma agrara, votul universal.

Cei 1228 de deputaţi s-au reunit în sala Cazinoului din Alba Iulia, în timp ce in oraş circa 100.000 de oameni (dupa marturiile din epocă) le aşteptau hotărârile.

Erau reprezentate toate categoriile sociale si ambele biserici române. Participau şi reprezentanţi ai tuturor regiunilor istorice romaneşti.

La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, deputaţii au decis în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei si Maramureşului cu România, cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, precum şi egalitatea nationalităţilor şi a religiilor.

La Alba Iulia, aşa cum fusese înainte şi la Cernauţi, la 28 noiembrie, a fost de fapt  un plebiscit în rândurile tuturor românilor din Austro-Ungaria.

Tot la Alba Iulia, cu prilejul Adunarii, se constituie Marele Consiliu National Roman, format din 200 de membri alesi si 50 de membri cooptati.

A doua zi, acest Consiliu numeşte un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu.

 

 

 

Foto: Consiliul Dirigent. Primul Guvern român al Transilvaniei şi Banatului, după decretarea Unirii.

 

 

Consiliul a trimis o delegaţie la Bucureşti, condusă de episcopul de Caransebeş, Miron Cristea (viitorul patriarh al României), care, la 1/14 decembrie, va  înmâna regelui Ferdinand I declaraţia de la Alba Iulia.

La 11/24 decembrie, regele Ferdinand promulga decretul de sanctionare a unirii  Transilvaniei cu România(urmat de cel  al unirii Bucovinei şi Basarabiei).

Protestele guvernului Karolyi la Budapesta au fost, evident, inutile.

 

 

În 1919, armata română a invadat Ungaria, ca ripostă la încercarea regimului comunist instalat la Budapesta sub conducerea lui Bela Kun, de a împiedica cu forţa armată, pierderea teritoriilor deţinute anterior de Ungaria în Transilvania, Slovacia, Vojvodina şi Croaţia.

 

 

 

Imagine similară

 

Foto: 1919 – Cavaleriştii români pe străzile Budapestei eliberate de comunism

 

Campania românească în Ungaria a fost scurtă şi încununată de succes şi s-a sfârşit după alungarea de la putere a regimului comunist condus de Kun Bela, un apropiat al lui Lenin.

 

 

 

Imagini pentru Marcă poştală din Ungaria în 1919 photos

 

Foto: Marcă poştală emisă la Debreţin de administraţia română din Ungaria la începutul anului 1919, având un supratipar cu inscripţia „ZONA DE OCUPAŢIE ROMÂNĂ”, aplicat peste mărci poştale ungureşti (clădirea din imagine este Parlamentul din Budapesta).

Aceste mărci au circulat preponderent în Câmpia Tisei şi în Pocuţia (regiune din vestul Ucrainei, ocupată de armata română în perioada mai-august 1919, pentru a facilita intervenţia aliatului polonez în războiul cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale).

 

Astfel, la 4 august 1919, armata română a fost prima armată din istorie care a eliberat un stat de comunism.

 

 

Foto: Harta dezintegrării Imperiului Austro – Ungar 

 

 

 

POPULAŢIA ROMÂNIEI MARI

 

Pentru perioada interbelica singurul recensamant complet al populaţiei Romaniei a fost făcut în 1930, restul referinţelor statistice anterioare acestei date fiind  estimative.

Conform acestuia, populaţia ţării era de 18.052.896 de persoane, mai mult cu 2,5 milioane faţă de populaţia estimată a anului 1920, imediat după Marea Unire.

Din punct de vedere al compozitiei etnice, românii  întruneau majoritatea absolută a populatiei, atât înainte de primul razboi mondial, cât şi dupa sfarşitul acestuia, reprezentând aproximativ 92% în Vechiul Regat şi circa 70% din totalul populaţiei României intregite, în 1920.

În razboi au murit circa 335.000 de soldaţi români, care impreună cu populatia civila ucisă în timpul ostilităţilor, reprezenta o zecime din populatia României.

 

În urma Marii Uniri un număr de 8,5 milioane  locuitori se adăugau la populaţia Vechiului Regat.

Astfel, populaţia României număra în anul 1920, 16.250.000 milioane de locuitori, dintre care  cca. 30% nu erau etnici români:

· Maghiari 19,3%,
· Evrei 5,3%
· Ucraineni 4,7%
· Germani 4,3%

Faţă de perioada de dinainte de război, numărul românilor care trăiau în afara frontierelor statului român a scăzut semnificativ: 250.000 în U.R.S.S., 230.000 în Iugoslavia, 60.000 în Bulgaria, 24.000 în Ungaria.

Minoritaţile naţionale se găseau preponderent în provinciile istorice revenite la patria mamă:

· maghiari: 29% din populaţia Transilvaniei şi 23% din cea a Crişanei si Maramureşului;

· germani: 24% din locuitorii Banatului şi 8% din cei ai Transilvaniei;

· evrei: 30% din populaţia urbană din Bucovina, 27% în Basarabia si 23% in Moldova.

Dupa 1918 au avut loc şi emigrari în străinatate, nesemnificative totuşi:

· 200.000 de maghiari din Transilvania în Ungaria;

· 42.000 de turci din Dobrogea in Turcia;

· 67.646 de emigranţi au plecat in S.U.A, in deceniul 1921-1930, majoritatea fiind evrei.

A avut loc şi o imigraţie către România: 22.000 de evrei din U. R. S. S. au trecut între anii 1918-1921 în Basarabia;

În anii ’20 aproximativ 20.000 de români, care emigrasera in S.U.A. înainte de razboi, au revenit in Transilvania si Bucovina.

Populaţia României trăia în marea ei majoritate în mediul rural, în 1920 ea reprezentând 77% din totalul populaţiei ţării.

 

 

 

SURSE:

 

 – Ion Bulei, Scurta istorie a romanilor, Editura Meronia, Bucuresti, 1996, pp. 104-107.

–  Keith Hitchins, Romania, 1866-1947, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996.

 

 

 

 

CITIŢI PARTEA A II- a DIN ARTICOL ACCESÂND: 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/06/07/romania-in-primul-razboi-mondial-ii-cronologie-foto-video/

 

 

 

 

10/06/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: