CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1916 şi jertfele făcute de România în războiul mondial

Image result for romania in primul razboi mondial photos

 

 

Nerespectarea promisiunilor făcute României în 1916 de către aliaţi

 Salvarea situaţiei militare a aliaţilor prin jertfa României

România a intrat in razboiul mondial la 27 august 1916 (stil nou) nu pentru a cuceri alte teritorii, cum greşit spuneau şi o mai spun inamicii nostri, ci pentru a elibera ţinuturi românesti, locuite in majoritate absoluta de romani, tinuturi aflate sub locuire romaneasca istorica, dar care, prin capriciile istoriei, au fost supuse monarhiei Austro-Ungare, sau a celei ruseşti.

Acele doua imperii stăpanitoare aveau ca singur scop deznaţionalizarea românilor şi maghiarizarea sau rusificarea lor, în aşa fel încât provinciile locuite de ei să ajungă preponderent maghiare sau ruseşti.

România avea de ales spre ce parte sa se indrepte in conditiile razboiului mondial ce devasta lumea de mai bine de doi ani. Promisiunile curgeau de ambele parti, dar pana la urma, regele Ferdinand a calcat peste legaturile sale de neam si de familie si a decis sa fie credincios cerintelor poporului sau, care dorea reintregirea cu Transilvania.

Pentru aceasta decizie, Ferdinand a fost supranumit şi Ferdinand cel Loial, deoarece a decis sa meargă alături de poporul său pe o cale presarată cu spini, chiar impotriva ţării care i-a dat naştere, împotriva familiei sale şi a neamului care l-a crescut si format.

Un rege reprobat de familia sa, dar idolatrizat de poporul pe care era chemat sa-l conducă. Alipirea Basarabiei şi a Bucovinei urma să o decida istoria viitoare deoarece cele doua provincii se aflau in tabere militare diferite şi opuse.

România a intrat in razboi pe frontul oriental alături de ruşi, dar fără sa ştie ca acestia ii pregăteau de la început pierzarea. S-a spus ca momentul nu a fost bine ales, dar tocmai ruşii erau cei ce presau mai mult ca oricand România să intre in razboi.

„Acum ori niciodata” s-a spus de cateva ori, iar România a crezut în promisiunile aliatilor, mai cu seama in cele ale ruşilor, care trebuiau să se coordoneze cu armata sa în efortul militar comun. Tratatul incheiat de România cu puterile aliate prevedeau si noile granite de dupa victorie, dar nici acestea nu au fost pe de-a intregul respectate, mai cu seama in problema Banatului, din care o treime ii va reveni Serbiei la Conferinta de Pace de la Paris, desi aceasta nu a stapanit niciodata acest teritoriu populat majoritar de catre romani.

Romaniei i s-a promis ca la începerea operaţiunilor sale militare in Transilvania, va beneficia de intreg sprijinul aliaţilor, printr-o ofensivă pe frontul de vest, iar pe frontul de est, în Galitia, ofensiva lui Brusilov va reincepe mult mai energic, în timp ce la sud, generalul Sarrail va incepe propria ofensiva. Era vorba de un complex de masuri militare care sa faciliteze avansul românilor de pe crestele Carpaţilor pe o linie mai scurta de front, in centrul Transilvaniei, undeva pe valea Muresului.

Astfel, noua linie a frontului se dorea mai dreaptă şi mai usor de controlat. Pâna la urma s-a dovedit că aceste promisiuni nu au fost îndeplinite, ofensiva lui Brusilov a stagnat din lipsa de forţe (mai mult, prin oprirea ofensivei a fost amenintata dreapta avansata a armatei romane de nord ce patrunsese in Transilvania), iar în sud, generalul Sarrail, prin rapoartele transmise comandamentelor superioare menţiona ca nu are resurse nici macar pentru defensiva, cu atât mai putin pentru a prelua ofensiva promisa de Aliati, pentru blocarea armatei bulgare.

Romania a fost mintita si pacalita pentru a servi ca front cu trupe de sacrificiu. Cu toate acestea, a intrat in razboi si a inaintat in Transilvania. Cu aceasta miscare sinucigasa a salvat nu numai armata generalului Sarrail si pe a lui Brusilov, dar a slabit si presiunea pe frontul francez de la Verdun.

Marea victorie franceza de la Verdun i se datoreaza indirect armatei romane, lucru uitat cu desavarsire dupa razboi. Mai multe divizii germane au fost retrase de la Verdun pentru a fi concentrate in Transilvania, impotriva romanilor, prin aceasta comandamentul german renuntand definitiv la cucerirea Verdun-ului in acel an.

Mai mult, trupele bulgare intarite cu cele germane au renuntat la atacul impotriva armatei lui Sarrail pentru a fi aruncate impotriva romanilor in Cadrilater si mai departe in Dobrogea. O suta de mii de oameni contra a treizeci de mii de aparatori. A urmat apoi dezastrul de la Turtucaia si pierderea Dobrogei, dar armata lui Sarrail a fost salvata. Promisiunile rusilor conform carora bulgarii nu vor intra in lupta impotriva noastra si a lor, la fel ca si promisiunile de ajutor ale trupelor ruse in Dobrogea s-au dovedit a fi la fel de mincinoase.

Tunurile si armamentul comandat si platit cu ani in urma catre Franta, Statele Unite si Japonia statea inca in decembrie 1916 prin garile rusesti, la Chisinau, Kiev sau Razdelnaia, nu numai din cauza birocraţiei, ci si din cauza unei rele vointe a Rusiei faţă de România la cele mai inalte nivele, ulterior dovedindu-se ca insuşi ministrul de razboi rus, Sturmer, era mai mult decât favorabil Germaniei.

Pentru rusi, era de preferat o Românie invinsă

In majoritatea bataliilor, inclusiv in Dobrogea sau, mai ales, in batalia de pe Arges-Neajlov pentru Bucuresti, rusii au refuzat sa ne acorde cel mai mic sprijin, o intreaga armata stand in asteptare, cu arma la picior, cand românii le-au cerut doar să taie o linie de aprovizionare a inamicului ce trecea la cativa kilometri de tabara rusească.

La sfârşitul anului, când ne-am retras în Moldova, ruşii spuneau statului major român ca aici doreau să ne aducă, ei propunand de la inceputul campaniei noastre retragerea în Moldova şi abandonarea întregii Muntenii şi a capitalei, Bucureşti. Ce fel de aliat era acesta care propunea  de la inceputul campaniei abandonarea capitalei şi a doua treimi din teritoriul national roman?

Privind logica imperiala ruseasca, era normal, deoarece pentru ei nu era de dorit o armata romana victorioasa, care mai tarziu ar fi putut ridica pretentii asupra Basarabiei romanesti. Era de preferat o Romanie invinsa, scapata mai apoi de catre rusi, care ar fi putut anexa la incheierea pacii fara probleme inca o bucata zdravana din teritoriul romanesc.

Doar la fel procedasera rusii si in 1878, cand au anexat din nou sudul Basarbiei tocmai de la aliatul care ii salvase in timpul campaniei impotriva Turciei, in razboiul 1877-1878.

Cu toate lipsurile materiale, mai ales in artilerie, cu toata perfidia si tradarea ruseasca recunoscuta si de aliatii occidentali, romanii s-au batut cu un nemaipomenit eroism. Pe o lungime a frontului de 1.300 km (identica cu intreaga lungime a frontului rusesc si cu mult mai mult decat intreg frontul de vest care avea doar 800 km), luptand unul contra cinci, contra celor mai bune trupe germane si austro-ungare, la care se adaugau cele bulgare si turcesti, au produs pierderi mari atacatorilor.

De exemplu, pe frontul de la Jiu, unde a cazut la datorie generalul Dragalina, o singura divizie romaneasca a rezistat fara sa fie schimbata timp de 80 de zile in fata celor trei divizii germane dintre care una (a 11-a bavareza) a fost complet nimicita.

Iar exemplele au continuat în anul următor, anul marilor victorii de la Maraşti, Mărăşeşti şi Oituz, dar şi al marilor trădari din partea aliaţilor noştri ruşi, care se vor transforma în cei mai mari duşmani ai Regatului României.

Sursa: Vladimir Roşulescu – http://www.clipa.com/a18133-Tradarea-Rom226-niei-238-n-1916.aspx

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Image result for romania mare map

 

Harta: România întregită la  1 decembrie 1918 – răsplata pentru jertfele poporului român în Primul Război Mondial.

Primul Război Mondial este cel care a desființat putredul Imperiu Austro-Ungar și a permis formarea României Mari prin Unirea Basarabiei şi Bucovinei, și apoi la 1 decembrie 1918,  a Transilvaniei la Patria Mamă…

În această conflagrație mondială românii au pierdut pe fronturile războiului, peste 500.000 de militari , distingându-se prin vitejie, mai ales în sângeroasele încleştări de la Mărăși, Mărășești și Oituz.

În acei ani, Tezaurul României a ajuns pe mâna bolșevicilor ruși. 

În 1918, bolșevicii fac mai mult decât să confişte tezaurul, dar la intrarea trupelor române în Basarabia îl arestează pe ministrul român Diamandi de la Petrograd, dar acesta este eliberat la intervenția insistentă a celorlalți ambasadori aliați.

Bolșevicii nu mai respectau nici imunitatea diplomatică a ambasadorilor ! O radiogramă a lui Troțki anunța confiscarea tezaurului, ruperea relațiilor cu România și expulzarea diplomaților, când de fapt ei au fost arestați, la fel cum s-a întâmplat cu generalul Coandă și ai lui la Odessa.

La 1 mai, Lenin va da României un ultimatum, ca în trei zile să fie evacuată Basarabia și Bucovina (pe care nu o stăpâniseră niciodată).

La Conferința de Pace de la Paris, rușii, în fapt reprezentanți ai vechii Rusii, ai țarismului (deoarece bolșevicii nu erau recunoscuți ca reprezentanți legitimi ai Rusiei), au încercat să conteste prin toate mijloacele valabilitatea Unirii, dar fără succes.

De aici s-a putut vedea convergența de păreri și aspirații ale țarismului și comunismului, ambele înclinate spre expansiune și dominație teritorială, chiar globală, inclusiv prin intermediul ideologiei.

La Paris, rușii albgardiști au încercat fără succes să acrediteze ideea anexării Basarabiei de către România, a jugul sub care zăcea poporul basarabean sub ocupația românească și multe altele.

S-a mers până acolo că au fost aduşi chiar și câțiva „țărani basarabeni„, dovediți ulterior ca ucraineni, care să se plângă de ocupația românească.

Rușii albi îi aveau în frunte pe A.N. Krupenski (dintr-o familie de polonezi moldovenizați în secolul XVII, apoi rusificați în secolul XIX, fost mareșal provincial al nobilimii din Basarabia până în 1918), pe A.K. Schmidt (evreu de origine germană, fost primar al Chișinăului) și pe Vladimir N. Țiganco (rus, fost conducător al fracțiunii țărănești din Sfatul Țării, s-a abținut de la votarea unirii).

Lor li s-a opus delegația basarabeană, de pe lângă delegația românească la negocieri , formată din patrioţii români basarabeni Ion Pelivan, Ion Codreanu, Sergiu Victor Cujbă (scriitor cunoscut mai mult sub pseudonimul Ștefan Basarabescu) și Emanoil Catelli.

Ei au demonstrat românitatea Basarabiei și au demontat propaganda rusească prin conferințe, articole de presă, editarea de broșuri, discuții cu factorii responsabili ai Aliaților, care, în final, au recunoscut unirea Basarabiei cu România.

Bolșevicii nu au recunoscut noile granițe ale României Mari, dar acestea au fost recunoscute de aliați. Nu au recunoscut unirea Basarabiei, deși la 1920, în preajma și timpul războiului sovieto-polonez, când aveau nevoie de neutralitatea României erau gata să o facă, doar pentru această neutralitate. Ar fi sacrificat Basarabia pentru asta, dar de fapt nu este așa.

Românii care au participat la luptele din Siberia în cursul războiului civil dintre albi și roșii spuneau că încheiau acorduri de încetare a focului cu bolșevicii, pentru ca a doua zi să fie atacați de aceștia spunând că nu recunosc nicio înțelegere cu burjuii.

La fel au procedat rușii și mai aproape de zilele noastre, în anii 90, în timpul conflictelor din Georgia și Transnistria.

U.R.S.S. a recunoscut granițele Ţărilor Baltice, ale Poloniei și ale Finlandei. Au împiedicat-o cu ceva aceste tratate să le ocupe, pe unele total, pe unele parțial, începând cu 1939?

L-a împiedicat pe Stalin să cotropească teritorii pe care rușii nu le-au stăpânit niciodată, cum ar fi Rutenia subcarpatică, Bucovia de nord sau ținutul Herța?

Pe Stalin, care spunea că tratatele nu valoarează nici măcar cât bucata de hârtie pe care sunt scrise?

În concluzie, chiar dacă U.R.S.S. și Stalin ar fi recunoscut unirea Basarabiei și granițele României Mari, asta nu i-ar fi împiedicat să le cotropească, atunci când momentul le-ar fi fost favorabil.

Și asta, indiferent dacă este vorba de Stalin, Brejnev sau Gorbaciov, dacă este vorba de U.R.S.S., sau de  Rusia țaristă şi cea postcomunistă.

Ce dovadă mai bună decât faptul că Rusia nu lasă nici astăzi Republica Moldova pe drumul ei, ba mai mult și-a amplasat și trupele sale  într-o regiune smulsă din teritoriul R.Moldova recunoscut de O.N.U.?

Rusia nu s-a mulțumit cu nerecunoașterea Unirii, ci a încercat să o reocupe prin forță, în același timp în care făcea același lucru de-a lungul fostului imperiu al țarilor: Siberia, Ucraina, Georgia, Armenia și multe altele. Atunci, de ce nu și Basarabia?

Dar ambițiile sovietice erau mai mari. Cu ajutorul bolșevicilor unguri, urmăreau întreaga Europă centrală. Un atac masiv, concomitent, din două părți, de la est prin Basarabia de către bolșevicii ruși, și de la vest, prin Transilvania, de bolșevicii unguri, ar fi avut drept rezultat dezmembrarea României, noua graniță între bolșevicii unguri și cei ruși devenind Carpații Orientali.

Schimbul de telegrame între Lenin și bolşevicul maghiar Bela Kuhn, tovarăşul său, este edificator, numai că românii au rezolvat problema comunismului unguresc după războiului din 1919, ocupând Budapesta şi salvând Ungaria de bolşevism, pentru aproape trei decenii …

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/04/30/razboi-informational-ungaria-a-infiintat-departamentul-special-de-propaganda-trianon-100-pentru-combaterea-sarbatoririi-centenarului-marii-uniri-a-transilvaniei-cu-romania/

19/05/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Generalii armatei României şi epurările politice

De regulă militarilor le-a fost interzis să se implice în politică.

Aceasta nu a împiedicat conducerea tuturor partidelor care pe parcursul timpului au guvernat România, să îşi formeze şi să îşi fidelizeze un grup de generali, care, odată partidul ajuns la putere, să ocupe cele mai importante funcţii de conducere din Ministerului Apărării / de Război, din Marele Stat Major sau de la Departamentul de înzestrare al armatei.

Aceştia, pe timpul guvernării, executau întocmai cerinţele partidului sau grupării/alianţei politice care i-a numit în funcţii.

După schimbarea puterii politice, de regulă, aceşti generali erau numiţi în funcţii conform specializărilor, vechimii, funcţiilor deţinute anterior şi gradelor avute.

 

Această regulă nu se va mai respecta în septembrie 1940, imediat după abdicarea regelui Carol al II-lea, când generalul Ion Antonescu va îndepărta din armată 80 de ofiţeri, dintre care 15 erau generali.

Aceştia au fost trecuţi în rezervă urmare a aplicării art. 58 din legea înaintărilor în armată pentru că îşi dovediseră incompetenţa pe timpul retragerii din Basarabia sau erau  compromişi prin colaborarea cu Carol al II-lea.

Trei dintre ei – Gabriel Marinescu, Gheorghe Argeşanu şi Ion Bengliu – au fost  arestaţi şi încarceraţi la Jilava. Această primă epurare din istoria Armatei Române a avut ca scop curăţarea şi întărirea organismului militar, prin înlăturarea elementelor necorespunzătoare de la conducerea acestuia.

În perioada următoare, mare parte dintre aceşti generali vor deveni inamici ai mareşalului Ion Antonescu şi se vor implica în acţiuni complotiste împotriva acestuia.

La 23 august 1944 se va declanşa prima epurare politică în armata română. Acum se va da startul unei acţiuni care se va repeta cu o periodicitate regretabilă şi care va avea consecinţe nefaste asupra  armatei române.

Acţiunea dictată de noul aliat al României se va încheia în 1964 cu distrugerea elitei militare româneşti.

Transformarea armatei regale în armată populară era condiţionată de dispariţia venerabililor generali, formaţi în cultul onoarei şi demnităţii,care au condus cu pricepere şi curaj trupele române pe câmpurile de luptă ale celor două războaie mondiale, Generalii care în perioada interbelică şi pe timpul celui de al doilea război mondial au îndeplinit funcţii de miniştri sau miniştri secretari de stat, generalii care s-au aflat în funcţii de conducere în Ministerul de Război, în Ministerul de Interne, în Jandarmerie, în Statul Major General sau la comanda Armatelor, Corpurilor de armată, Diviziilor şi Brigăzilor, vor fi judecaţi şi condamnaţi în urma unor simulacre de procese.

În această perioadă peste 161 de generali vor fi condamnaţi, 78 dintre ei murind în închisorile comuniste: 19 la Aiud, 17 la Sighet, 12 la la Jilava, 9 la Văcăreşti, 5 la Canal şi Făgăraş, 3 la Gherla, 2 la Râmnicul Sărat, câte unul la Botoşani, Dej, Galaţi, Ocnele Mari, Piteşti şi Târgul Ocna.

Alţi doi generali au murit pe timpul anchetelor executate de către Securitate, un viceamiral a murit într-o închisoare care nu a putut fi identificată, iar generalul Gheorghe Avramescu a fost asasinat pe front de agenţi ai N.K.V.D..

Noile criterii pe baza cărora un militar putea ajunge în doar câţiva ani general nu aveau nimic de a face cu criteriile riguroase din perioada interbelică: origine socială sănătoasă, devotament faţă de cauza poporului şi a partidului.

Pentru ca succesul să fie sigur aceştia trebuiau să se căsătoreacă, doar după ce viitoarea soţie şi părinţii acesteia erau verificaţi asupra moralităţii, originii sociale şi a devotamentului faţă de Republica Populară Română.

Viitorii generali ai armatei populare vor fi selecţionaţi din rândul:

– tinerilor cu o pregătire intelectuală sumară, care la admiterea în şcoala militară vor da examen la dictare şi rezolvarea unei probleme de matematică;

– tinerilor din cele două divizii de voluntari formate din prizonierii în U.R.S.S. , care juraseră să lupte pentru o prietenie trainică între România şi Uniunea Sovietică şi care acum au avut acces nelimitat la funcţiile de conducere din Armata Română;

– ilegaliştilor comunişti, care fără nicio pregătire militară, sunt avansaţi în gradul de general. A fost pentru prima oară în istoria armatei române când s-a întâmplat aşa ceva.

A doua epurare politică are loc după 1965, când generalii cu studii în U.R.S.S., care ocupau funcţiile vitale în Armata Română, unii dovediţi spioni ai serviciilor secrete sovietice K.G.B. sau G.R.U., vor fi trecuţi în rezervă, sau numiţi în funcţii periferice în economia naţională.

Marea majoritate a acestora se vor angaja în acţiuni complotiste împotriva lui Nicolae Ceauşescu, fiind sprijiniţi din umbră de aceste servicii.

Nucleul dur al complotului care se va solda în 1989 cu înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost reprezentat de generalii: Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Ştefan Kostyal, Gheorghe Logofătu, Marin Pancea.

Cea de a treia epurare politică are loc după evenimentele din decembrie 1989 când o bună parte dintre generalii, proveniţi din ofiţerii care au beneficiat de avansări excepţionale în perioada 1947-1953, ca şi cei peste 20 de generalii dovediţi ca agenţii K.G.B. sau G.R.U., reactivaţi în decembrie 1989 de Ion Iliescu, vor fi înlăturaţi din armată.

Dintre aceştia opt vor fi judecaţi şi condamnaţi pentru organizarea şi conducerea acţiunilor militare pe timpul represiunii (16-22 decembrie) sau a luptei cu „elementele teroriste” – Ion Coman, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Dumitru Drăghin, Iulian Topliceanu, Ion Dincă, Constantin Olteanu, Constantin Rotariu.

Din păcate, deşi noile autorităţi au clamat reîntorcerea la tradiţiile Armatei Române, noii generali vor proveni din rândul militarilor compromişi în timpul evenimentelor din decembrie şi al oportuniştilor de cea mai proastă speţă.

Pe parcursul a câtorva luni, cel mult pe parcursul a doi-trei ani, aceştia, obţin grad după grad şi preiau toate funcţiile de conducere ale Armatei Române. Sunt caracterizaţi, ca şi politicienii care le-au susţinut ascensiunea în grade şi funcţii, de o nemărginită sete de parvenire.

Este perioada în care Armata Română devine o tarabă în care totul este de vînzare: grade, funcţii, titluri de doctor, titluri ştiinţifice în învăţământul militar, majoritatea contractelor etc .

Putem afirma că astăzi este în plină desfăşurare a patra epurare politică, făcută de această dată de D.N.A.

Acest organism fiind puternic influenţat politic, epurarea este doar parţială şi selectivă, toţi marii vinovaţii de situaţia dezastruoasă în care se află Armata Română, fiind ocoliţi de acţiunile procurorilor.

Niciunul din generalii aflaţi în spatele următoarelor afaceri nu au răspuns pentru pagubele produse armatei: Motorola, Ţigareta II, Distrugătorul Mărăşeşti, Marconi, Star, Algoritm politic în înzestrarea armatei, Ghidul, Larom, Fregatele, Alenia, Azur, Case pentru generali.

La ora actuală probabil că Armata Română ocupă primul loc între ţările membre N.A.T.O., din punct de vedere al numărului de generali condamnaţi pentru acte grave de corupţie. După 1997 un număr de 19 generali au fost condamnaţi pentru astfel de acuzaţii: 2 foşti şefi ai S.M.G., 8 din structuri centrale, 4 comandanţi de mari unităţi (structuri echivalente), 3 rezervişti. Din păcate, politicienii care periodic se succed la conducerea României, nu sunt îngrijoraţi de această situaţie.

La fel cum nu par a fi îngrijoraţi nici partenerii externi ai României din NATO.

Este regretabilă această atitudine, pentru partenerii străini fiind scuzabilă, având în vedere că aceştia sunt mai degrabă interesaţi de obţinerea de către ţările lor a unor contracte foarte avantajoase lor şi păguboase pentru înzestrarea Armatei Române – vezi fregatele engleze, tancurile germane Gepard, rachetele olandeze Hawk, transportoarele elveţiene Piranha, avionul italian Spartan etc. Generalii patrioţi au dispărut, locul lor fiind luat generali corupţi şi compromişi, care fac fără nicio reţinere jocul străinilor.

Din caza acţiunii iresponsabile a acestora, armata este într-o situaţie dificilă.

Cu o înzestrare sub orice critică din cauza subfinanţări cronice, cu prestigiul gradului de general la cea mai scăzută cotă imaginabilă, cu moralul militarilor subminat de atentatele la prestigiul statutului de militar, unele venind chiar de la comandantul suprem (vezi recenta caracterizare a ministrului apărării naţionale), Armata Română este departe de ceea ce ar trebui să fie o armată modernă, membră a N.A.T.O.

Dacă nici acum, conducătorii noştri politici nu înţeleg şi nu acţionează în favoarea interesului naţional, care impune îndepărtarea urgentă a generalilor corupţi, pericolul este imens.

Este momentul ca generalii cu adevărate cariere militare, care au parcurs toate treptele ierahice, care s-au afirmat la comanda unor unităţi şi mari unităţi, inclusiv în teatrele de operaţii şi care au dat dovadă de moralitate deosebită, să acceadă în funcţiile importante, luând locul „generalilor de carton”.

Este singura şansă a Armatei Române, ratarea ei fiind mai mult decât condamnabilă. 

De Col. (r) Remus Macovei – Revista Art-Emis

12/05/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Memoriile generalului erou Rusescu. 3 august 1919 – Cucerirea Budapestei de către Armata Română

 

 

 

 

 

In vara anului 1919, in urma unui atac neprovocat al armatei noului guvern bolsevic instalat la Budapesta, Armata Româna patrundea pe teritoriul Ungariei, primele unitaţi române atingând capitala în noaptea de 3/4 august. Primele subunitaţi care au intrat in Budapesta au fost trei escadroane aparţinând Brigazii 4 rosiori, aflate sub comanda generalului Gheorghe Rusescu.

La bariera de est a oraşului, in seara zilei de 3 august, pe o ploaie torenţiala, forţele române au fost întâmpinate de o delegaţie a guvernului maghiar, care a solicitat generalului Rusescu să nu intre in capitală.

Acesta însă a ordonat ca tunurile să fie aşezate în poziţie de luptă şi apoi, în fruntea cavaleriei, a patruns în oraş. Pe timpul nopţii, efectivele române au fost cartiruite în cazarma husarilor din Budapesta.

Foto: generalul Gheorghe Rusescu (n. 9 septembrie 1867) a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, îndeplinind funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie.. 
În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcțiile de comandant al Regimentului 6 Roșiori și Diviziei 1 Cavalerie în perioada 18 noiembrie/1 decembrie 1916–22 decembrie 1916/4 ianuarie 1917.
În anii 1919-1920 a comandat Brigada 4 Roșiori în fruntea căreia a participat la operațiile militare din Transilvania (1919-1920). Brigada condusă de el  a fost prima unitate română care a intrat în Budapesta la 3 august 1919.A fost decorat cu Ordinul „Steaua României”, în grad de ofițer  şi cu Ordinul „Coroana României”, în grad de ofițer.

Un fragment din memoriul generalului Rusescu, eroul care a intrat primul în Budapesta,în fruntea trupelor sale, in ziua de 3 august 1919, este edificator:

”Într-adevar nu străbătusem decât vreun kilometru şi sunt intâmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să ma roage a mă opri, având  comunicări importante. La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de incă trei kilometri, şi când am apreciat că am intrega capitală in bataia tunului, am oprit. Plouând torenţial, am intrat intr-o locuinţa şi am angajat urmatoarele tratative:

Delegaţia îmi spune:

– „Guvernul se află intrunit intr-un consiliu şi ma roagă a mă retrage cu trupa.”

Am răspuns:

– „Nu numai ca nu mă retrag, dar imediat voi intra in oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care, le spun ca trebuie să se adreseze; şi in faţa delegaţiei dau ordin celor doua tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000-6000 m)”, după care adaug:

– „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decât ce priveşte detasamentul meu, care este fapt indeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Torek Szt Miclos.”

Delegaţia in faţa mea comunica Guvernului la telefon hotărârea.

 

 

 

Foto: Cavalerişti români la Budapesta

Raspunsul, tot telefonic, a fost că autoriza delegaţia a se duce la Marele Cartier General , iar eu să trimit un delegat la Consiliul de Miniştri. Le-am facut cunoscut ca voi veni chiar eu, fixandu-le că dacă până la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardez orasul !

Odata cu plecarea misiunii, am raportat şi situaţia.

La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18:30. Venise si căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasfold, Est – N-Est – Pesta. Guvernul îmi comunica că aşteapta sosirea şi a delegatului misiunii italiene, locotenent-colonel Romanelli. Le raspund ca e de prisos şi că nu se poate schimba întru nimic hotărârea mea.

Consiliul îmi face cunoscut ca situaţia este dificilă, ca populaţia e agitată, că 20.000 de lucrători armati se vor răscula, iar 3 regimente ce au in oraş, poate, ca nu vor putea fi stapanite la intrarea armatei române.

I-am asigurat sa nu aiba nici o teama, ca armata româna va mentine ordinea cea mai perfecta în Buda-Pesta, că trebuie să intru şi să imi pună la dispoziţie cazarma husarilor „Herzog Ioseph”  şi care sa fie evacuată de trupele ungare. (Era răspândit zvonul că toate cazarmele erau minate, dar n-am dat crezare). Discutiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roşie maghiară întreagă este cucerirea-budapestei-1919capitulata, oraşul e incercuit de trupele noastre şi catastrofa e inevitabila. O singura concesie ce le pot face, este ca grosul forţelor mele (real nu avem nimic mai mult decat cele trei escadroane, 2 plutoane, 2 tunuri si 2 grupuri de mitraliere) sa fie oprite, pentru noapte, acolo unde se gasesc, iar în oraş să nu intre decat Brigada IV, deja sosita cu mine.

Ora fiind avansată, le pun in vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul ca la ora 20:30, daca nu se termina tratativele, bombardamentul să înceapă chiar fiind eu in oraş.

Consiliul cedeaza! şi la ora 20:00 un ofiţer de legatură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre in oraş!

La cazarma am primit defilarea trupei. Apoi am revenit in oraş şi am luat cartier la hotelul Dunapalota la care erau ofiteri italieni si francezi. Alte tratative nu am facut decat cele privitoare la detaşamentul meu”, a scris generalul Rusescu atunci.

A doua zi va intra in Budapesta şi generalul Gheorghe Mărdărescu. La 4 august 1919, generalul împlinea 53 de ani, şi ce cadou mai frumos pentru orice general ar fi putut fi intrarea în capitala cucerită tocmai de ziua sa.

De aceea, nu i-a iertat niciodată colonelului Rusescu gestul de a intra primul în capitala inamicului, afirmând în memoriile sale, publicate în 1922:

„Prin împingerea celor 3 escadroane din Brigada 4-a de roşiori spre Budapesta, în ziua de 3 august, nu numai că nu se putea obţine nimic, – căci, vom vedea mai jos, cum s-a făcut şi cum trebuia să se facă ocuparea Budapestei – dar, operaţiunea a întrecut marginile admisibile îndrăznelei şi, în plus, era în dauna scopului urmărit de comandamentul trupelor din Transilvania.”

Acţiunea impetuoasa pe cont propriu a colonelului Rusescu nu i-a convenit generalului Mărdărescu, acesta  luand măsuri disciplinare împotriva ofiţerului care îndrăznise să îi ştirbească din aura victoriei totale.

 

Istoricii contemporani i-au sărit în ajutor, înregistrând data de 4 august ca dată a ocupării capitalei ungare, acţiunea din 3 august fiind tratată cu discreţie.

 

 

Image result for armata romana la budapesta photos 1919

 

 

La orele 18,00, pe 4 august 1919,  generalul Gheorghe Mardarescu, comandantul trupelor din Transilvania, primea pe bulevardul Andrassy defilarea unui detaşament compus din Regimentul 4 vânători, un escadron din Regimentul 23 artilerie şi un divizion din Regimentul 6 roşiori.

Generalul Mărdărescu avea să devină ulterior ministru de război.

 

 

 

 

Image result for armata romana la budapesta photos 1919

Foto: Orfani din Budapesta la cazanul trupelor române

 

 

 

 

Sursa: Cucerirea Budapestei de către Armata Româna – memoriile generalului Rusescu (http://www.teoriisecrete.ro/cucerirea-budapestei-de-catre-armata-romana-memoriile-generalului-rusescu/).

 

 

Citiţi şi:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/03/o-istorie-mai-putin-cunoscuta-la-3-august-1919-armata-romana-a-ocupat-budapesta-si-a-lichidat-republica-sovietica-ungara-foto-si-video/

 

 

 

22/04/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: