CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MOMÂRLANII – ROMÂNII DESPRE CARE DICTIONARELE NU VORBESC. VIDEO


 

 

Momârlanii… O comunitate plină de legende

 

Nu se ştie exact câţi sunt. Undeva între 10.000 şi 20.000 de suflete, pentru că la recensământ  ei nu figureaza pe formulare ca grup distinct.

Sunt oameni aspri, de munte, care nu pierd timpul. Sunt oieri de când se ştiu şi spun despre ei că sunt urmaşii dacilor liberi. Nu vorbesc mult şi atunci când au hotărât ceva nu o mai dau la-ntors.

Până de curând, nimeni nu izbutea să se înrudească cu ei şi nici ei nu-şi părăseau familiile sau satul natal.

O tradiţie stranie le porunceşte băştinaşilor de la poalele versantului nordic al Parângului să-şi îngroape morţii în ograda casei, nu în cimitir.

Străinilor care au venit să muncească în Valea Jiului acum 150 de ani le-au spus „barabe” şi, tot atunci, le-a fost schimbată şi lor denumirea. Din jieni au devenit momârlani.

Ei trăiesc în lumea lor tainică, plină de legende, superstiţii şi tradiţii milenare. Oficial, însă, ei nu există.(Evz.ro).

Momârlanii, populația refuzată de dicționare

 

Și-au transformat porecla în nume și trăiesc după reguli ancestrale.

Își îngroapă încă morții în grădină, ca să fie mai aproape de sufletul și locul de veci al decedatului, iar pentru ei proprietatea este sfântă. Îi definește un singur cuvânt: momârlanii, populația băștinașă din Valea Jiului, pentru care nu e încă loc în dicționare.

 La început se numeau jieni, dar în timpul ocupației austro-ungare au căpătat porecla de momârlani. Și așa le-a rămas numele.

Sunt mândri de el, chiar dacă le-a fost dat de „barabe”, adică venetici pentru cei neobișnuiți cu regionalismele din această zonă a țării.

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, momârlan este desemnat încă un „om prost, necioplit, bădăran”.

Și asta a și însemnat la început, dar chiar și oamenii locului din Valea Jiului au uitat de mult de vechea denumire de jieni, care desemna populația dintre Jii.

Ungurii le-au spus „maratvanyi”, ceea ce înseamnă „rămășiță, resturi”, dar dacă la început se supărau când cineva îi striga după „poreclă”, acum își umflă pieptul cu mândrie când spun că sunt „momârlani”, urmașii direcți ai dacilor liberi.

 

sarbatoare Parang4

 

„Cu momârlanii să vă spui cum e. Când a fost cu austro-ungarii și au venit multe barabe, cum le spunem noi celor care sunt veniți din altă parte, ne-au dat o denumire ungurească nouă, băștinașilor, dar, ca să fie așa, mai românește, ne-au zis momârlani.

La început ni se spunea jieni, că suntem de pe Jii, și pe urmă momârlani.

Când au venit ungurii, bărbații erau tunși așa, cu castronul în cap, și purtau mustețe, și au zis că-s mai urâți… Şi probabil din cauza aia ni s-a spus așa.

Ne-au zis în batjocură așa, ziceai că ne batjocoresc, dar acum toată lumea știe de momârlani, nimeni nu mai zice jieni.

Acum, că am ieșit în lume, ne este mai ușor să trecem peste faptul că eram batjocoriți.

 Dar la început nu ne cădea bine. Dacă ziceai la unul că e momârlan, venea după tine cu o boată și-ți lungea vreo câteva pe spate de nu știai cum te cheamă.

Le era ciudă când le ziceai momârlani.

Ei, acuma nu. Le place”, povestește în dulcele grai momârlănesc Lucreția Marinesc, pentru care păstrarea tradițiilor este literă de lege.

 Istoricul Nicolae Iorga a călătorit în Valea Jiului la începutul secolului trecut şi a descris locuitorii Petroşaniului în cartea „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, publicată în 1906, de Editura Minerva. La acea vreme, aşezarea numită Petrozseny era o comună mare, invadată de străini din întreg Imperiul Austro – Ungar, dornici să se îmbogăţească muncind în exploatările carbonifere.

În lumea cosmopolită a Petroşaniului, băştinaşii, oameni ai muntelui, erau descrişi astfel:

„În Straja, pe acele locuri, sămănate cu cruci de lemn supt acoperişuri de şindrilă spartă, patima de câştig a liftelor lumii nu a gonit viaţa de ticnă senină a ciobanului pletos şi miţos, care-şi mână oile pe plaiuri.

Şi în acest iad negru al „Petrozsenylor”, îl mai vezi mergând pe căluţul împovărat de desagi, privind cu ochi mari liniştiţi la acest mare zbucium urât, care lui i se pare zadarmic, la această pripită despoiere a firii de toate darurile şi frumuseţile ei”, scria istoricul despre oamenii din comunităţile vechi ale locului.

Despre momârlani relata şi Aron Densuşianu, în volumul „Suveniri şi impresiuni de călătorie”, publicat în Familia, în 1866. Istoricul a călătorit în ţinuturile Hunedoarei, ale Haţegului şi Văii Jiului şi a relatat despre locurile şi oamenii întâlniţi.

„Bărbaţii cei mai frumoşi se află în ţinutul Jiului, care altminterea este despărţit prin munţi de Valea Haţegului şi geografic nu se ţine strâns de ea. Bărbaţii din acest ţinut sunt adevăraţi atleţi. Statura înaltă şi dreaptă ca bradul, bine legată şi compactă.

Spate lat, piept arcuit, faţa prelungă, brunetă, nas proporţionat drept sau puţin vulturiu, ochii mari pătrunzători, frunte înaltă, păr des, lung, castaniu.

Dar pe cât sunt de frumoşi bărbaţii pe atât sunt de urâte femeile. Şi ele sunt de o statură înaltă, dar neregulată, trăsături bărbăteşti, dar asemenea neregulate. Locuitorii mai de la şes trăiesc cu agricultura, cei de sub poalele munţilor cu puţină agricultură şi cu negoţul de scânduri şi şindrile. Iar cei de prin locurile muntoase trăiesc cu economia de vite.

Muntenii coboară la târg cu vite şi se reîntorc acasă încărcaţi cu bucate. Bătrâni şi tineri, toţi poartă dinainte la brâu o teacă cu un cuţit şi o furcuţia care adeseori au dimensiunea unor hangere.

Teaca şi-o face fiecare din lemn de tei sau de salcie şi o leagă în plumb, aramă sau şi argint. Ar crede cineva că aceşti oameni, la cea mai mică ocaziune vor fi făcând întrebuinţare de cuţitele din teacă.

Din contră, ei se ajută cu ele numai în lucruri economice şi la mâncare.

Când se ceartă şi se bat folosesc pumni sau aleargă la pari din gard şi cuţitele rămân în teacă nemişcate”, îi prezenta Aron Densuşianu.

 

 

Cu mortul în grădină…

 

Încet-încet, s-au întrepătruns cu „barabele” și au apărut chiar și căsătorii mixte, chiar dacă timid, dar totul până la obiceiuri.

Pentru momârlani, mortul se plânge în continuare acasă și se îngroapă tot în grădină, așa încât în orice moment să poată avea cineva grijă de mormântul celui drag trecut în lumea umbrelor.

„Așa ne place nouă. Să fim aproape de cei dragi. La cimitir nu e timp mereu să te duci, că e departe.

Așa, în curte pun flori, îl îngrijești”, explică Lucreția Marinesc.

 Iar mama ei, Nistora Marinesc, o femeie de 82 de ani cu un spirit extrem de tânăr, adaugă: „La cimitir îți ia bani. Așa, fiecare în grădina lui.

Poate unul e mai lipsit, nu are bani pentru locul de veci. Dar așa, fiecare dintre momârlani are grădina lui. Oamenii veniți din alte părți, săracii, se îngroapă la cimitir”.

 

 

Poveştile fascinante despre momârlani, urmaşii dacilor în Valea Jiului. „Ciobanul dăruit cu puterea vrăjitoriei“ al lui Jules Verne, păstorii miţoşi descrişi de Iorga

Legenda movilelor

 

Şi tot legat de momârlani  DEX-ul mai păstrează o denumire: moviliță de pământ făcută de râme, ori mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat.

Iar oamenii locului spun că există un dram de adevăr în această privință. De fapt, cu această zonă sunt  asociate „momâile” care împânzesc dealurile și munții, despre care unii spun că ar exista de pe timpul dacilor.

Localnicii spun că, deși nu există o datare strictă a lor, momâile sau gomilele, cum se mai numesc, sunt niște ridicături de pământ sau pietre care stabilesc granițele fie între munți, fie între locurile de pășunat.

Lucru de înțeles, fiindcă, pentru oamenii locului, pământul, sau, mai bine spus, apartenența la un anume loc este sfântă.

Bătrânii vorbesc despre încăierări sângeroase și chiar despre omoruri comise cu ani și ani în urmă, când momârlanii erau atât de încrâncenați, încât căsătoriile nu se făceau nici măcar între sate, ci totul rămânea între granițele imaginare ale aceleiași comunități.

Şi tot despre momârlani s-a mai spus că, la început,  ar fi locuit în peșteri sau bordeie săpate în pământ, dar resping categoric această legendă și se mândresc cu faptul că sunt oameni gospodari, crescători de animale, în special de oi.

 

http://youtu.be/BsVx-X-O0Rg

 

 

Sunt oameni mândri și hotărâți, iar la ei o vorbă odată spusă nu mai poate fi luată înapoi.

 

 

 

 

Au trecut prin toate, s-au adaptat, dar încă într-o lume a lor, aproape închisă pentru „barabe”.

Portul care-i diferențiază de barabeDe fapt, în satul tradițional, momârlanii își produceau cam toate cele necesare traiului în propria gospodărie, dependența de oraș fiind aproape inexistentă.

Alimentele și îmbrăcămintea erau făcute chiar în gospodărie, iar în satele vechi era cam tot ceea ce trebuie, inclusiv ateliere de tâmplărie, fierărie și cojocărie.

Existau și cazuri în care un om le știa pe toate, de la păstorit la potcovit sau de la construcția de case la medicină empirică, de exemplu.

Chiar și astăzi, momârlanii reușesc să-și păstreze tradițiile, în ciuda faptului că lumea în jurul lor se schimbă. Chiar și acum, femei și bărbați deopotrivă coboară cu laptele agale, printre mașini, călare pe un mândru cal, cu desaga în spate.

Iar casele lor sunt construite, în general, pe dealuri cât mai înalte sau cât mai greu accesibile, locuri izolate unde nu trebuie să ajungă oricine.Şi țin cu sfințenie la portul lor tradițional, un amănunt extrem de important care îi diferențiază de cei care au venit pe pământurile lor.

Un port transmis din moși-strămoși și pe care fiecare familie îl ține la loc de cinste.

Costume vechi poate de 100 de ani, pentru că, din păcate, acum codanele nu mai cos nici ițari și nici cămăși, și pe care tinerii îl îmbracă din ce în ce mai rar.

Bătrânii se tem însă că tradiția nu va fi dusă mai departe de cei tineri, care au dat deja ițarii pe straie tradiționale și calul pe mai mulți cai-putere.

„Noi încă mai păstrăm tradițiile, dar generațiile astea care vin din urmă nu prea. Deci generația care vine după mine… nimic.

Nici costume, nici tradiții.

Numai dacă reușim să ne implicăm mult să păstrăm tradiția, că de asta am făcut și filmări, pentru că orișiunde în lume ne putem mândri, pentru că sunt rădăcinile noastre, de care nu ne putem lipsi. De acolo ne tragem.

Trebuie să le păstrăm cu sfințenie, cum le-au păstrat și bătrânii noștri”, mai spune Lucreția Marinesc.

Muzeul din curtea momârlanilor

 

La păstrarea tradițiilor s-au gândit Petru Gălățan și Lucreția Marinesc când au transformat vechea casă bătrânească într-un muzeu al portului popular și al tradițiilor momârlănești.

O promisiune făcută mamei adoptive a bărbatului s-a transformat într-un muzeu unic, ce găzduiește piese de o valoare inestimabilă.

 O colecție impresionantă, care vorbește despre momârlani și care i-a impresionat pe străinii ce au vizitat-o.„Bărbatul meu este înfiat aici, la căsuța aceasta, de o mătușă.

Când s-a îmbolnăvit, mătușa a zis că, după ce n-o mai fi ea, căsuța ei o să fie stricată și se alege praful din ea. Atunci i-am spus nu numai că nu o să o stric, dar fac și un muzeu.

O să adun tot felul de costume, de obiecte, cu ce vă foloseață în timp”, povestește Lucreția Marinesc. Şi așa a și fost.

Colecția a fost adunată într-o casă bătrânească ce ar putea oricând să fie expusă la un muzeu al satului, pentru că are peste 100 de ani, Muzeul găzduiește vechi costume populare, dar și unelte folosite în gospodărie sau în activitățile agricole și de creștere a animalelor.

„De șase ani, de când am amenajat muzeul, am început să adun obiecte, să cumpăr, că nu mi le dă nimeni degeaba, cum am putut ca să pot să le strâng.

Le-am păstrat ca și cum ar fi într-o ladă de zestre. Numai costume populare am 80, dar nu le-am expus pe toate, pentru că nu am avut loc. E, de fapt, mai mult o expoziție decât un muzeu.

Dar aș vrea să mă extind”, mai spune gazda noastră, care la început nu a fost înțeleasă nici de vecinii de la care cumpăra obiectele vechi ce urmau să fie expuse.

Abia când proiectul a prins contur, momârlanii și-au dat seama că cineva le va duce tradiția mai departe, măcar și numai expusă într-un muzeu amenajat într-o veche casă bătrânească.

Carmen COSMAN – ziarultimpul.ro

 

 

În zona Straja – Parâng , trăieşte o comunitate mică de oameni, despre care se spune că ar fi urmaşii dacilor. Nimeni nu ştie exact de unde vine denumirea de comunităţii momârlanilor.

Părerile privind termenul sunt împărţite, unii cercetători spun că se trage din limba latină, de la momo (ţăran) şi lan (băştinaş).

Alte păreri sunt că termenul derivă din maghiară, de la „maradyany” („rămăşiţă”), adică urmaşi ai vechilor locuitori daci.

Momârlanii se gospodăresc precum dacii adică îşi construiesc casele foarte apropiate şi cât mai sus pe munte.

Bârnele folosite nu sunt finisate, ele având un aspect rigid având forme dreptunghiulare şi pătrate.

Hrana lor constă într-un un fel de saramură preparată din carne de oaie, ce poartă denumirea de „sloi” şi beau ghintură, o băutură acoolică extrasă din rădăcini. Principala lor îndeletnicire o reprezintă oieritul.

Obiceiurile lor au fost păstrate intacte încă din cele mai vechi timpuri şi asta pentru că trăiesc izolaţi în locuinţele lor de pe coastele munţilor Parâng şi Vâlcan.

Legenda spune că momârlanii sunt îngroziţi de strigoi. Aceştia cred că oamenii care în timpul vieţii au făcut vrăji, după moarte se transformă în strigoi şi se întorc pentru a-i bântui pe cei care i-au iubit cel mai mult în timpul vieţii.

Când unul dintre cei morţi se transformă în strigoi, momârlanii, prin “vânătorii de strigoi”, îl dezgroapă în mare taină şi îi străpung inima cu o ţepuşă după care o ard. Ei cred că doar aşa poţi alunga strigoii (katalynfoto.blogspot.com).

 

 

 

 

 

Momârlan nu înseamă bădăran!

Poate cea mai cunoscută personalitate provenită dintre momârlani e cântăreaţa de muzică populară Elena Merişoreanu, care s-a născut la Paroşeni.

Puţini dintre ei au studii superioare şi, chiar dacă au devenit intelectuali, majoritatea s-au întors acasă. O excepţie a reprezentat-o fostul decan al Facultăţii de Chimie din Bu cu reşti, Dumitru D. Negoiu.

Un exemplu de momârlan cu studii întors la vatră e chiar doctorul Mitu Jieţ: „Sunt primul medic momârlan şi prima generaţie în pantofi!”.

Etnologul amator are un „of”: „În prima ediţie a DEX-ului lui Lazăr Şăineanu, din 1896, momârlanul era definit ca un bădăran, mârlan, ţopârlan şi, la punctul 2, ca un joc de copii.

Toate dicţionarele care au urmat au preluat această explicaţie fără să mai adauge şi faptul că există un grup etnic cu acest nume! Spre exemplu, numai în Petrila jumătate sunt momârlani…”.

„Gomilele” sau „oamenii de piatră”

Despre momârlani a circulat o legendă cum că unii dintre ei ar fi locuit în peşteri sau case săpate în pământ, asemenea troglodiţilor. „Fals!”, zice doctorul Gălăţan:

„La munte, în zonele alpine înalte, unde păstoreau «sterparii», ciobanii de oi sterpe, erau aşa-numitele «cotroane », bordeie din piatră acoperite cu lespezi de pietre sau coajă de copac”.

Ceilalţi ciobani de oi cu lapte se numesc „mârzărari”, iar mioarele „mârzări”.

O altă asociere stranie cu etnia momârlănească, sunt celebrele „momâi” care împânzesc dealurile şi munţii ce împresoară Valea Jiului. Seamănă cu movilele de pietre pe care le ridică tibetanii în Hymalaia şi unii spun că ar exista de pe timpul dacilor.

Străbătând zonele montane din împrejurimile Depresiunii Petroşani, dăm foarte des de „Omul de patră”zidit din lespezi de piatră şlefuite şi lustruite de-a lungul secolelor de priceputul meşter care este natura şi aşezate cu migală,una peste alta, circular de mâna creatorului om,până la un stat de om,cu bază mai lată pentru a dura în lupta cu veacurile,subţiindu-se apoi la vârf.

Privit mai ales de la distanţă,pare într-adevăr a fi un om, încremenit în timp.

Numele acestor stranii construcţii diferă în Depresiunea Petroşani de la sat la sat.

În unele sunt numite oameni de piatră,în altele momâi şi fine în altele se confundă cu gomilele.

Rolul omului de piatră este atribuit în fiecare sat în funcţie de modul cum este numit.În unele sate ţin locul sperietorilor pentru păsări postate în holde.

Alţii consideră că rolul lor ar fi acela de a se constitui în piatră de hotar între munţi.Şi azi momârlanii îşi mai marchează hotarul între proprietăţi cu pietre îngropate parţial în pământ.

O parte dintre oieri afirmă că rolul oamenilor de piatră ar fi acela de a se constitui într-un punct de reper.

Omul de piatră ar fi o creaţie a ciobanilor de-a lungul timpului deci ar fi marcaje ciobăneşti.

O datare exactă nu se poate face, dar cert este, spune Mitu Gălăţan, că:

„Momâile, gomilele sau «oamenii de piatră» sunt nişte ridicături de pământ sau pietre care stabilesc graniţele fie între munţi, fie între locurile de păşunat!

Momârlanii au pus piatră pe piatră 2.000 de ani ca să le iasă momâile. Nu se poate înţelege deodată cultura lor!”.

 

REŢETĂ TRADIŢIONALĂ

 

„Sloi de oaie” momârlănesc

Sloiul se face toamna, din carne de oaie stearpă sau berbec. Carnea se taie în bucăţi potrivite şi se pune la fiert în seul propriu. Nu se pun plămânii sau oasele mari, care ar înmuia compoziţia. De obicei se folosesc două oi, una grasă şi una slabă.

Carnea scade foarte mult, într-un final, dintr-o singură oaie rezultând 10 sau 12 litri de sloi. Dacă grăsimea nu e suficientă, se poate adăuga untură de porc. La jumătatea fierberii se adaugă sare.

Când se desprinde carnea de pe os, se adaugă ceapă tocată mărunt, puţin usturoi, foi de dafin şi piper. Oasele se pot scoate sau nu, după gust.

Compoziţia rezultată se toarnă, tradiţional, în vase mici de lemn sau, mai nou, în oale smălţuite sau chiar caserole de plastic. Se are în vedere, ca la piftia de porc, să nu se formeze goluri de aer, iar grăsimea să acopere întreaga carne şi s-o împiedice să se altereze.

Sloiul se păstrează în încăperi reci sau în beciuri.

Se poate depozita şi în frigider. Înainte de a fi servit, sloiul se porţionează cu cuţitul şi se încălzeşte.

Se consumă cu mămăligă caldă şi brânză de oaie frământată.

 

 

Un obicei care adună comunităţile de momârlani este nedeia.Nedeile sunt petreceri câmpeneşti, care se ţin cu ocazia unor date calendaristice importante.

Ele se ţin în preajma satelor-nedeile de sat şi pe culmile munţilor-nedeile de munte.

În comunităţile de momârlani cele mai cunoscute nedei de sat se ţin după Paşti.

– La Biserica Sânioni,cel mai vechi lăcaş de cult din Depresiunea Petroşani, nedeia are loc în ziua a doua de Paşti.

– Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este ziua aleasă de sătenii din Câmpu lui Neag pentru a ţine nedeia de la Câmp.

– Nedeia de la Dealu Babii are loc în fiecare an în a treia duminică după Paşti.

Nedeile de munte se ţin tot cu ocazia unor serbători religioase.

– Straja este locul unde în fiecare an la data de 24 iunie adică de de ziua naşterii Sf. Ioan Botezătorul se organizează Nedeia Sânzienilor.

– Pe 29 iunie pe muntele Zănoaga se organizează Nedeia de Sânpetru.

– Nedeia de pe muntele Tulişa are loc pe 2O iulie,când lumea creştină îl serbătoreşte pe Sf. Ilie.

– La 15 august de Sfânta Maria în masivul Parâng se organizează Nedeia Troiţei.

 

 

Anunțuri

11/05/2011 - Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , ,

20 comentarii »

  1. Frumos articol! Ar mai fi de remarcat cateva personalitati din randul momarlanilor, printre ei Pius Branzeu: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pius_Br%C3%A2nzeu

    Apreciază

    Comentariu de Bogdan Paduraru | 15/05/2011 | Răspunde

  2. Astea sunt „parerile” celor din Estul Vaii Jiului, dar mai exista vetre de moarlani si la Paroseni, Campu Lui Neag, Uricani care poate sunt mai vechi ca cele de pe Jiet.

    Apreciază

    Comentariu de RG | 21/07/2015 | Răspunde

  3. După vorba și port poti sa juri ca sunt din Ardeal nicidecum din valea Jiului.Inca o data se confirma originea latina a acestui popor ,înainte de venirea romanilor.
    Felicitări ptr.articol

    Apreciat de 1 persoană

    Comentariu de Bunea Daniel | 07/02/2016 | Răspunde

    • „Stimabile”. Valea Jiului este si a fost intotdeauna in Ardeal. Putina cunostiinta de geografie si istorie n-ar strica.

      Apreciază

      Comentariu de Csaba | 19/07/2017 | Răspunde

  4. Oricum, obiceiurile si traditiile momarlanilor sunt deosebit de frumoase, mai ales nedeile. Deoarece am trait peste 50 de ani in Valea Jiului, am participat la multe evenimente, mai ales la nedei. momarlanii sunt oameni de treaba. Am multi prieteni momarlani.

    Apreciază

    Comentariu de Dragan Vasile | 11/02/2016 | Răspunde

  5. Din copilaria petrecuta in Petrila-Lonea, imi amintesc cu drag despre nedeile momarlanilor.
    Citind acest articol deosebit de interesant, am calatorit in timp pe taramul copilariei !
    Va rog sa primiti felicitarile si multumirile mele ! Mi-a facut o reala placere sa parcurg rand cu rand ceea ce ati scris!

    Apreciat de 1 persoană

    Comentariu de mendi belu | 14/02/2016 | Răspunde

  6. frumos

    Apreciază

    Comentariu de Serghe Malaianu | 26/02/2016 | Răspunde

  7. Inca exista obiceiuri si traditii in Valea Jiului si acestea se desfasoara in mod natural, nu doar atunci cind vine televiziunea.
    Aici este un proiect care prezinta in imagini traditiile din acea zona. https://picasaweb.google.com/110667273987733135211

    Apreciază

    Comentariu de Ion | 28/03/2016 | Răspunde

  8. Excelent bun articol ar fi interesant și despre ciangai

    Apreciază

    Comentariu de Petrica Voinea | 12/06/2016 | Răspunde

  9. M-AM NACUT IN LONEA DIN BARABE;;; TATA AVEA PRIETENI MOMIRLANI LA CIMPA ;;RASCOALA;; JIETZ MERGEAM LA EI CU TATA ;;OAMENI FAINII CUMSECADE;; COPILARIE FRUMOASA PRINTRE MOMIRLANII OAMENI FRUMOSIII LA CHIP SI SUFLETT ADEVARATII URMASSIII AI DACILOR;;;

    Apreciază

    Comentariu de STEFAN GHEORGHE | 01/03/2017 | Răspunde

  10. A republicat asta pe Biblioteca Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de JohnnyEm | 02/03/2017 | Răspunde

  11. deci sunt jieni nu momarlani. De ce nu schimbi titlul?

    Apreciază

    Comentariu de Flav | 03/03/2017 | Răspunde

  12. Deși sunt barabă….vinitură cum se spune…..am lucrat cu ei ,am mulți prieteni momârlani,am fost la nedei invitat,la nunțile lor,la necazurile lor…sunt oameni deosebiți.

    Apreciază

    Comentariu de Costel Grigore | 04/03/2017 | Răspunde

  13. Eu am fost un ” trecator” in Valea Jiului intre ani 1964-69,dar am amintiri de nesters cu momarlance pe calare si cu nedei pe dealul din spatele INSTITUTULUI de MINE.

    Apreciază

    Comentariu de Páll Dezső / jud. Harghita | 04/03/2017 | Răspunde

  14. Foarta bun material. Sicer, mai am documentatii. Ma preocupa „Bine suntem noi”

    Apreciază

    Comentariu de RADIO UNIVERSUL ARTISTIC | 12/07/2017 | Răspunde

  15. Bunicul meu a fost croitor, la Cimpa. Familia lui, 9 copii au lucrat la mina. Cosea numai pentru momarlani. Am vazut numai pantaloni, probabil; numiti itari, croiti din materialul adus de client. O lana aspra alba ca zapada. Ma miram cum suporta materialul acesta pe piele.
    Eram probabil la 10 ani cand am vazut cum doi se bateau, unul din ei lovind in capul celuilat cu „boata”. Asta era la vazul tuturor cand un trenut ce transporta calatori din Cimpa la Lonea s-a oprit, probabil numai sa asiste la eveniment.
    Pe vremea aceea (1948 – 1949) comunistii au adus armate de tineri, probabil fii de suspecti politic, ii duceau in siruri, imbracati in uniforme de culoare gri, lucrau in mina probabil pentru o nimica toata. Nu am vazut, dar se zvonea ca acesti tineri se bateau des cu momarlanii.

    Pe drum erau pe cal, deobicei singuri, nu am vazut grupuri. Coseau iarba rara care crestea pe dealurile lor. Nu stiu daca isi trimiteau copii la scoli.
    In desele noastre plimbari pe munte Parang, Poiana Muierii, am intalnit muli momarlani. Niciodata nu am avut un contact de nici-un fel cu ei, treceau pasnic pe langa noi zicand sau nu buna ziua.
    Cautand un membru al familiei mele am intrat odata intr-o carciuma. Mirosea neplacut a bere care parea fermentata (daca exista asa ceva). Era pina de momarlani.

    Erau total izolati de populatia de mineri.

    Apreciază

    Comentariu de un baraber | 19/09/2017 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: