Povestea CETĂȚII MUIERILOR CREDINCIOASE din Dealul Vinului (Burg Weibertreu von Weinsberg), Germania

Chronica Regia Coloniensis, sau Cronica Regala din Köln, scrisa dupa 1175, descrie asediul Weinsbergului din 1140, ca parte a unui conflict desfășurat între facțiuni germane rivale. Potrivit istoricului Maurice Keen, conflictul s-ar fi declanșat în 1137, dupa moartea suveranului Sfantului Imperiu Roman,  Lothar al II-lea. Lothar a fost urmat rapid la tron de Conrad de Hohenstaufen, care a fost ales in decembrie 1137 si apoi incoronat in martie 1138. Cu toate acestea, ginerele lui Lothar, Henric cel Mandru din dinastia Welf, a emis pretentii la tron, declanșând o dispută teribilă intre grupări nobiliare germane rivale.

În anul 1140, armata regelui german Konrad al III-lea a asediat timp de câteva săptămâni cetatea Weinsberg si l-a invins pe ducele de Welf…

Cerându-le apărătorilor cetății să se predea, Regele şi-a dat cuvântul că va permite femeilor să plece şi, în plus, că pot lua tot ce vor putea duce în spate.

Când poarta cetăţii s-a deschis, fiecare femeie îşi purta în spate soţul… In fata acestei privelisti extraordinare, oamenii lui Conrad l-au implorat sa le opreasca sa paraseasca castelul. Dar Conrad s-a intors catre ei si le-a spus ca ar fi nerecomandabil ca un imparat sa isi incalce cuvantul dat.

El a fost atat de impresionat de miscarea inteligenta si indrazneata jucata de femei, incat le-a permis tuturor sa plece nevătămați.

Amuzându-se de cele întâmplate, regele a spus: „E adevărat că nu aşa ne-a fost înţelegerea, dar ideile extraordinare trebuie răsplătite, iar promisiunile ţinute, cu atât mai mult că nici una dintre femei nu mi-a nesocotit porunca, ci şi-a luat în spate ce a putut duce.

Mi-am dat cuvântul de rege și îmi voi ţine făgăduiala…De acum înainte, în amintirea acestor femei minunate, cetatea se va numi -„Cetatea muierilor credincioase din Dealul Vinului” (Burg Weibertreu von Weinsberg).

Cronica regala din Köln este principala sursa pentru acest eveniment si a fost scrisa la mai putin de 40 de ani de la asediu, fiind asadar plauzibila. Totusi, nu exista alte surse care sa ateste actiunile femeilor si, prin urmare, este dificil de judecat acuratetea relatarii.

 Cu toate acestea,indiferent de veridicitatea sa, povestea femeilor din Weinsberg a ramas in istorie ca un exemplu de ingeniozitat si curaj chiar și în fața infrângerii.

SURSE

https://magazin.ro/istorii uitate

http://www.pitt.edu/~dash/legend  

 Dr. Veaceslav Stavila blog, Chișinău

Bizarul obicei al liderilor sovietici și ruși de a săruta bărbații pe gură

Sărutul frățesc socialist sau îmbrățișarea frățească socialistă erau o formă specială de salut între oamenii de stat ai țărilor comuniste.

Acest act demonstra legătura specială care exista între statele socialiste. Tradiția, potrivit unor specialiști în istoria comunismului, se pare că vine din bucuria regăsirii bolșevicilor după perioade lungi de exil, sau după o lungă campanie de război, scrie evz.ro.

Sărutul frățesc socialist consta dintr-o îmbrățișare, combinată cu o serie de trei sărută pe obraji alternativi. În cazuri rare, atunci când cei doi lideri s-au considerat excepțional de apropiați, sărutările au fost date mai degrabă pe gură decât pe obraji.

Brejnev isi manifesta prietenia fata de personalitatile cele mai pretuite de el, prin imbratisare si sarut pe ambii obraji, iar uneori chiar si pe gura.

Aceasta ultima formula era dovada suprema de afectiune si a ramas cunoscuta in istoria diplomatiei sovietice cu denumirea „triplul sarut Brejnev”.

Leonid Brejnev, secretarul general al Uniunii Sovieitice, prefera sărutările pe buze, aproape în aspirat (“в засос”), mai ales, cu liderii comunişti din afara URSS.

Leonid Brejnev și Nikolai Podgronîi, presedintele Sovietului Suprem al URSS

Forma de îmbrățișare frățească socialistă consta dintr- o serie de trei îmbrățișări adânci, alternând între părțile stângi și drepte ale corpului, fără a se săruta.

Acest salut modificat a fost adoptat și de liderii comuniști din Asia, care nu au o tradiție de sărut pe obraz ca salut.

Vladimir Putin si Kim Jong II

În 1979 L. Brejnev a fost suprins de fotografii vest-germani sărutându-l fierbinte pe Erick Honeker, liderul communist al RDG (foto).

Este interesant că Honnecker, obişnuindu-se cu săruturile lui Brejnev, le-a practicat până la demiterea sa în 1989.

 Sărutul ca modalitate de primire a unui oaspete a fost folosit și în Europa antică, dar în Rusia a căpătat o importanță mai largă.

Un specialist în propagandă sovietică, D. Vorobiev, spune că acest obicei este mult mai vechi. Tradiția sărutului pe gură între bărbați a fost adusă de călugării din zona balcanică. Ei au obiceiul acordării unui sărut sfânt ca un salut de Paște standard. Obiceiul a prins imediat.

Călătorii străini care descriu Moscovia în secolul al XVII-lea au fost încurcați de bucuria ubicuită a rușilor în cazul sărutului pe gură.

Dintre cei bătrâni, în unele comunități ortodoxe ruse locale, există încă o tradiție prin care drept-credinciosul îl sărută pe preot pe buze la serviciul Paștilor. Țarul Nicholas al II-lea a făcut adesea același lucru cu trupele sale atunci când a acordat medalii.

Potrivit unui ghid al obiceiurilor rusești, sărutul a fost întotdeauna unul dintre cele mai răspândite obiceiuri din Rusia și, din punct de vedere istoric, oamenii au dorit mereu să se sărute și din numeroase motive. Săruturile erau în mod obișnuit numite „dulciuiri” și buzele – „dulciuri” sau „miere”.

Deci, expresia „să-l mănânci cu sărutări” are o semnificație aproape literală. Din punct de vedere istoric, europenii au fost, de asemenea, mari admiratori ai sărutării, dar nu în aceeași măsură cu rușii.

Mulți străini tind să atribuie tradiția sărutului în Rusia „deschiderii caracterului rusesc – sufletul rusesc”.

Foto: Stalin, plin de efuziune, cu un regizor rus

Există diferite tipuri de sărutări, acelea care au de-a face cu ritualuri, etichete și, desigur, dragoste. Dar nu pare să existe limite clare între aceste tipuri.

Din nou, revenind la sărutul tip Brejnev aceste săruturi bazate pe etichetă sunt cu adevărat uimitoare din punct de vedere tehnic: mai multe sărutări (de obicei trei) și, adesea, lipirea buzelor și chiar sărutul francez.

Gorbaciov și Honecker repetă tradiția

Numeroși străini care au vizitat Rusia în secolul al XVIIlea au fost profund surprinși când un soț rus va cere tuturor oaspeților să-i sărute soția pe buze și vor vedea dezamăgirea lui dacă cineva a refuzat!

In legatura cu modul cum isi manifesta Brejnev afectiunea fata de prieteni, dar si cu reactia acestora, Factroom rememoreaza cateva cazuri care sunt si astazi inscrise ca raritati in palmaresul diplomatiei.

1. Triplul sarut Brejnev a fost inaugurat la intalnirea liderului sovietic cu Gustav Husak (foto), secretarul general al partidului comunist cehoslovac.

Brejnev socotea ca Husak merita atata rasplata, el fiind coada de topor care a anihilat „primavara de la Praga”, condusa de Dubcek.

2. O impresie proasta a facut la Moscova liderul român Nicolae Ceaușescu care, imbratisat cu efuziune de „pretinul” Brejnev, a refuzat brutal sa se sarute cu acesta.

Potrivit unui documentar realizat de Russia Beyond, echipa diplomatică a lui Ceaușescu transmisese la Moscova că acesta suferă de bacteriofobie.

Despre Nicolae Ceauşescu, L. Brejnev ar fi spus oarecum dezamăgit: “Este un om matur deja, dar încă n-a învăţat să sărute cum trebuie…”

3. In 1971, diplomatia sovietica a eșuat un alt „triplu Brejnev”, tocmai cand era gata sa se produca. Victima urma sa fie premierul britanic, doamna Margaret Thatcher, care, cu o miscare fermă, a reusit sa se eschiveze de la acest gest de afectiune.

4. In schimb, Jimmy Carter, cel de al 39-lea presedinte al Statelor Unite, a cazut ușor in capcana entuziasmului prietenos al secretarului general sovietic.

5. O legendă, neconfirmata cu acte, dar sustinuta cu insistență în presa rusă de astazi, pretinde că, la intâlnirea cu Iosif Broz Tito, imbratișarea a fost atat de calduroasa, încât Brejnev l-a muscat de buze pe acesta.

6. Nu este un secret faptul ca liderul palestinian Yasser Arafat era la fel de pupacios, ca si Brejnev. Arhivele ruse pastreaza si acum imaginile idilice ale triplului sarut, cu care s-au gratulat reciroc cei doi, la Kremlin.

7. Nici Indira Gandhi n-a scapat de „triplul Brejnev”. Momentul istoric s-a petrecut chiar in apartamentele ei, devenite astazi muzeu memorial, unde o fotografie, privind intalnirea dintre cei doi lideri, se mai pastreaza.

8. „Triplul Brejnev”, petrecut in 1971, la întâlnirea cu liderul Germaniei de Est, Eric Honecker, a fost imortalizat prin imagini apărute în presă, dar și pe peliculă.

In 1989, tânărul artist Dmitri Vrubel a pictat scena pe Zidul Berlinului, lucrarea sa pop-art devenind un simbol al căderii comunismului.

9. În 1974, când a vizitat URSS, Fidel Castro fusese avertizat de ritualul rezervat de Brejnev pentru oaspeții cei mai dragi. Știind ca așa ceva i-ar fi stricat imaginea în propria țară, Fidel Castro s-a prezentat în fața conducătorului sovietic cu un imens trabuc în gură, fumegând.

Surse:

https://englishrussia.com/2020/08/10/kissing-tradition-of-soviet-officials-that-sank-into-oblivion/

https://stiri.md/article/international/de-ce-stalin-brejnev-si-gorbaciov-aveau-obiceiul-sa-sarute-pe-gura-barbati

https://ziare.com/nicolae-ceausescu/stiri-nicolae-ceausescu/secretele-istoriei-ceausescu-a-refuzat-sa-se-sarute-cu-pupaciosul-brejnev-1140827

Povestea marii vânători de șobolani din timpul administrației coloniale franceze din Vietnam

 

 

 

 

 

 

 

Masacrul șobolanilor din Hanoi: Cum  au păcălit vietnamezii administrația colonială  franceză

 

Când vine vorba de moștenirea lăsată de francezi în capitala Vietnamului, Hanoi, cele mai importante lucruri sunt clădirile coloniale și infrastructura modernă.

Puțini știu însă, că francezii au fost aceia care au creat în Hanoi un sistem de canalizare și toaletele cu apă curentă de care erau deosebit de mândri și de care se leagă o istorioară din 1902, mai puțin cunoscută: masacrul șobolanilor.

Cartea Marea vânătoare de șobolani din Hanoi: Imperiu, boală și modernitate în Vietnamul colonial francez scrisă de istoricul Michael G. Vann , spune povestea plină de umor a eforturilor eșuate ale statului francez de a-și impune viziunea sa de  modernizare a acestui important oraș din colonia sa Vietnam.

Coloniștii francezi doreau  să facă ordine

 

 

Foto: Paul Doumer a fost guvernatorul general al Indochinei timp de cinci ani.

 

 

În 1897, noul guvernator general al Indochinei franceze, Paul Doumer, a elaborat un plan de  transformare a Hanoiului într-un oraș modern, cu reguli urbanistice clare și cu clădiri renovate.

Primul pas a fost făcut pentru eliminarea gunoiului și introducerea unui sistem de canalizare mai elaborat și mai complex pentru comunitatea franceză din Hanoi, în timp ce vechea canalizare a vietnamezilor era un simplu sistem de drenaj.

 La început, acțiunea autorităților coloniale părea un succes, dar în scurt timp au apărut probleme.

Rețeaua subterană proiectată pentru toaletele cu apă curentă din casele coloniale, lungă de 14 kilometri, a devenit un refugiu pentru șobolani, care găsiseră condiții propice pentru a se reproduce  și mai mult.

Înmulțirea șobolanilor a fost un motiv de îngrijorare major pentru francezi, nu doar din cauza problemelor de igienă, dar și datorită legăturii cunoscute între șobolani și epidemiile de ciumă bubonică.

În 1902, pentru a extermina rozătoarele, administrația franceză a recrutat pe post de vânători de șobolani o echipă de muncitori vietnamezi, care s-au pus pe treabă, iar numărul de șobolani uciși creștea în fiecare zi.

Astfel, într-o singură zi vânătorii  reușiseră să omoare nu mai puțin de 20.112 exemplare, dar cu toate acestea șobolanii au continuat să infesteze orașul.

Administrația franceză a pus în aplicare un program de recompense pentru cei care vânau rozătoarele: oferind un cent pentru coada fiecărui șobolan ucis.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Inițial, vietnamezii au predat o mulțime de cozi, ceea ce însemna pentru francezi o mulțime de șobolani morți, numai că, în curând oficialii au descoperit că vânătorii vietnamezi de șobolani găsiseră o modalitate ingenioasă de a face bani.

Prindeau rozătoarele, le tăiau cozile, iar apoi le dădeau drumul ca să se împerecheze în continuare și să producă noi „surse” de cozi și, evident, de profit.

Alții aduceau în Hanoi șobolani din afara orașului, iar cei mai descurcăreți au înființat chiar crescătorii de șobolani.

 

 

 

 

 

După ce au descoperit  escrocheria în care se transformase programul lor de eradicare a șobolanilor din oraș, autoritățile au decis să îl oprească. Patru ani mai târziu, în 1906, în oraș a izbucnit un focar de ciumă bubonică.

Boala a făcut cel puțin 260 de victime, în  majoritate vietnamezi. În cele din urmă, Doumer s-a întors în Franța, unde a primit aprecieri  pentru realizările sale remarcabile în domeniul modernizării  infrastructurii și sistemului de impozitare din Vietnam.

Ulterior, în 1931, a devenit președintele Franței, iar episodul masacrului șobolanilor a fost dat uitării.