FAŢĂ ÎN FAŢĂ: MAREŞALUL ION ANTONESCU – ADOLF HITLER. ÎNTÂLNIRILE DIN 7 IANUARIE 1941 SI 14 IANUARIE 1941 (II)

FAŢĂ ÎN FAŢĂ: MAREŞALUL ION ANTONESCU, CONDUCĂTORUL STATULUI – ADOLF HITLER, CANCELARUL GERMANIEI (II)

A TREIA ÎNTÂLNIRE (14 DECEMBRIE 1940)

 

Data precisă al acestei întâlniri nu am găsit-o în nici un document sau material studiat. Se pare că datorită problemelor deosebite discutate în cadrul acestei întâlniri – ea a avut loc „între patru ochi” – nu a fost întocmită nici o sinteză/stenogramă referitoare la ea. În lucrarea „Antonescu – mareşalul României şi războaiele de reîntregire”, Iosif Constantin Drăgan, la pag. 225 citim: „(…) generalul Antonescu era primul şef de stat căruia Hitler i-a încredinţat acest mare secret: războiul din Est, acordându-i toată încrederea după trei săptămâni de la prima întâlnire”. Făcând o mică socoteală, rezultă că această întâlnire a avut loc în jurul datei de 14 decembrie 1940.
Ea a avut loc, repet, „între patru ochi”, la Berdchstengaden, iar Hitler a fost deosebit de decshis faţă de Antonescu. În primul rând i-a adus la cunoştinţă că a primit o scrisoare din partea lui Horia Sima, prin care el, generalul Antonescu, era demascat ca filo-englez.

De fapt, scrisoarea se baza pe cuvântarea ţinută la Londra, în anul 1926, de către Antonescu cu ocazia părăsirii postului de ataşat militar şi întoarcerea în ţară. Scrisoarea lui Sima se încheia chiar cu cuvintele lui Antonescu: „Marea Britanie trebuie să învingă întotdeauna, pentru că civilizaţia trebuie să învingă întotdeauna barbaria.

Contra noilor barbari ce se organizează pe malurile Spreei şi la Moscova, popoarele Europei, ataşate civilizaţiei lumii vechi, nu pot să dorească Marii Britanii decât o nouă victorie”.
În continuare, Hitler i-a spus lui Antonescu că nu apreciază deloc gestul lui Horia Sima, gest „ignobil şi idiot”, caracterizându-l chiar trădător. Apoi l-a asigurat că are toată încrederea în el şi că singurul,lucru pe care îl interesează în România este armata.
La un moment dat, în cadrul convorbirii, generalul Antonescu a spus: „În ceea ce mă priveşte, eu nu sunt decât un soldat. Cred în reorganizare, dar niciodată în revoluţie. Iertaţi-mi scepticismul în materie ideologică, dar mă îndoiesc că un sistem politic – legionarismul putea foarte bine să fie şi hitlerism şi comunism – poate rezolva multiplele probleme de existenţă a unui popor”.
Aceste cuvinte scot în evidenţă două lucruri. Şi îi contrazic pe cei care afirmă că Antonescu a fost fascist, iar guvernarea sa de tip fascist. Şi o mărturisire din partea lui, prin care face o separaţie categorică dintre doctrina legionară şi principiile de guvernământ pe care le punea la baza programului său de conducere politică a României. Şi, în mod surprinzător, Hitler s-a arătat de acord cu această concepţie.
Cu ocazia acestei întrevederi Hitler a manifestat o încredere totală în generalul Antonescu căruia i-a dezvăluit intenţia Germaniei de a porni campania din Est. Încredinţarea acestui mare secret se datora faptului că, contrar părerii multora, Hitler admira militarii şi în special, oamenii de acţiune.

Şi, de la prima întrevedere a fost atras de personalitatea generalului Antonescu, care trata de la egal la egal cu el. În cadrul convorbirilor i se adresa deschis, fără complexe, abordând direct problemele. Astfel, când Hitler a spus că de pe teritoriul României va porni războiul fulger împotriva Uniunii Sovietice, fără a cere sprijinul Armatei Române, care era slab instruită şi dotată necorespunzător cu armament şi tehnică de luptă modernă, urmărind a recuceri singur Basarabia şi Nordul Bucovinei, pe care apoi să le ofere României, generalul Antonescu a replicat: „Este de neconceput ca, în timp ce o armată străină porneşte să lupte de pe teritoriul României pentru recucerirea teritoriului ei pierdut, Armata română să stea cu arma la picior. S-ar dezonora şi cu ea s-ar dezonora ţara. Are datoria sfântă de a lupta pentru recâştigarea pământurilor româneşti luate sub ameninţarea forţei, pentru a-şi afirma în faţa lumii drepturile inalienabile ale României asupra Basarabiei şi Bucovinei mai întâi. După aceea va revendica la masa verde, cu toate dovezile, drepturile integrale asupra întregului Ardeal. Dacă nu va obţine recunoaşterea la masa verde, atunci îşi va cere drepturile cu arma în mână”.
În urma acestei vizite, generalul Antonescu a obţinut răspunsurile dorite cu privire la Legiune şi referitoare la atitudinea Germaniei faţă de URSS.
Generalul Antonescu este primul şef de stat căruia Hitler i-a încredinţat acest mare secret: războiul din Est, acordându-i toată încrederea. „Nu peste mul timp – a spus Hitler – vom vorbi ca de la soldat la soldat, în faţa unei hărţi cu ace de gămălie colorate. Dar, pentru moment, scopurile noastre trebuie păstrate în cel mai strict secret” (1).

ÎNTÂLNIREA DIN 7 IANUARIE 1941
Pe data de 7 ianuarie 1941, la invitaţia lui Hitler, generalul Antonescu soseşte la Berlin. A fost o vizită fulger, asupra căreia nu voi insista prea mult. De la început, Hitler i-a prezentat evoluţia relaţiilor cu Moscova, afirmând că ele au ajuns la stadiul în care conflictul militar este iminent. „Contez pe dumneavoastră ca pe un prim ajutor operativ!…Stalin guvernează Rusia printr-o teroare preventivă, frica, singurul mijloc de dominare a hoardei slave. Noi vom urma exemplul său…Trebuie să suprimăm douăzeci de milioane de ruşi. Este o măsură necesară şi preventivă pentru a uşura Europa de apăsarea slavă care o încătuşează. Este o operaţie chirurgicală faţă de care ar fi imposibil să salvăm lumea veche” (2).
Şi această întrevedere s-a bazat pe sinceritate din partea celor două personaje istorice. Prezentându-şi concepţia sa despre război şi despre guvernare, dar mai ales intenţia de exterminare a zeci de milioane de oameni, Hitler a fost sincer faţă de Antonescu. După cum sincer a fost şi acesta în răspunsurile sale.
Deşi prevenit de mai multe ori, atât de miniştrii săi, cât şi de Ribbentrop, ca să fie tolerant faţă de Hitler, să nu-l contrazică şi să nu aducă în discuţie probleme care îl enervează, generalul Antonescu nu s-a sfiit să-l contrazică. La cele afirmate referitor la instaurarea terorii, atât prin mimica feţei (atât timp cât Hitler vorbea), cât şi prin cuvinte şi-a exprimat oroarea şi dezgustul, arătându-şi reprobarea faţă de acest principiu barbar pe care Hitler intenţiona să-l folosească în viitorul război: teroarea.

De fapt, la proces, Mareşalul Antonescu avea să declare, conform procesului-verbal: „Aceste cuvinte constituie, probabil, adevărata cauză a erorilor comise de administraţia germană pe teritoriul Rusiei, a cărei populaţie, în parte cel puţin, aştepta războiul ca pe singurul mijloc de a scăpa de dictatura comunistă”.
De unde se vede că cei doi aliaţi se deosebeau fundamental în concepţia lor despre război şi despre guvernare. Antonescu nu a fost deloc, după cum se afirmă, un vasal ori imitator al lui Hitler. „Acesta era un om mare, dar un primitiv”, spunea generalul Antonescu despre Hitler.

ÎNTREVEDEREA DIN 14 IANUARIE 1941

Această întrevedere a fost solicitată de către generalul Ion Antonescu. Pentru această vizită, Conducătorul statului român a întocmit o notă, pe care a prezentat-o ministrului de Externe al Reich-ului. „În principiu el a declarat că este gata să se angajeze alături de Germania „dacă este necesar”. Ţara sa ar trebui „în cazul unei eventuale acţiuni împotriva sudului, să constituie flancul defensiv stâng”. În cazul în care Rusia ar ataca, România doreşte „să participe cu toate forţele sale la acţiunea militară”. În acest sens însă, România trebuie să se pregătească din punct de vedere militar, economic şi politic şi având în vedere încercările Rusiei de a executa presiuni – este necesar în primul rând sprijinul Germaniei”.
Apoi, tot în nota respectivă, generalul Antonescu a trecut la expunerea adevăratului scop al vizitei sale la Hitler: expunând situaţia internă a ţării a arătat că „elemente nepregătite sau aflate în slujba comunismului au făcut ca Legiunea să piardă din popularitate” şi că „s-a ajuns la haos economic”. A accentuat că „pericolul anarhiei fiind în creştere” Conducătorul statului trebuie „să-şi exercite şi cu realitate puterile cu care a fost investit prin decretul constituţional din septembrie…Conducerea regimului naţional-legionar trebuie să se afla în mâna generalului Antonescu” şi-a încheiat nota .
În dimineaţa zilei de 14 ianuarie 1941, însoţit de secretarul său personal, şi de ministrul plenipotenţiar Fabricius, generalul Antonescu a plecat cu avionul în Germania. În jurul orei 12.45 avionul aterizează pe aeroportul din Salzburg, de unde se pleacă imediat, în automobile, la Fuschi. Aici se serveşte dejunul la care mai participă von Ribbentrop, interpretul Schmidt, von Killinger şi alţii. După dejun, tot în automobile, se pleacă la Berghof, unde audienţa la Fuhrer este fixată pentru ora 16.30.
Întâlnirea şi convorbirile dintre cei doi şefi de state are loc în trei etape: de la ora 16.30 la 19.00, când s-a servit şi ceaiul, la convorbire participând un cerc mai larg de persoane; de la 19.00 la 20.00, discuţiile având loc într-un cerc restrâns, iar de la ora 20.00, Hitler se retrage cu Antonescu într-un salon cu hărţi, despărţită în două printr-o draperie. În această ultimă rundă a convorbirilor participă von Ribbentrop, feldmareşalul Keitel, von Killinger, generalul Jodl şi ministrul Fabricius.
Sinteza convorbirilor fiind deosebit de vastă, voi reda doar problemele principale.
De la început, generalul Antonescu i-a expus lui Hitler situaţia deosebit de confuză şi început de anarhie ce se instaurase în ţară datorită legionarilor, care s-au dedat la adevărate atrocităţi şi acte de insubordonare.

Mai mult, Legiunea nu mai dorea să coopereze cu el ci vroia întreaga putere, căutând să-l înlăture de la conducerea statului. A accentuat că se simţea lipsa Căpitanului.

Generalul Antonescu l-a lăsat pe Hitler să tragă concluziile dacă în asemenea situaţie se mai poate menţine colaborarea cu Legiunea. Cum Hitler nu i-a dat nici un răspuns, în concluzie, generalul i-a declarat că este gata oricând să ia conducerea „fără Legiune, sau chiar împotriva Legiunii”.
După Killinger, ministrul Reich-ului la Bucureşti, reiese că generalul s-a exprimat în felul următor: „Preiau întreaga răspundere, sunt gata să guvernez cu Horia Sima şi cu Legiunea, cu Legiunea fără Horia Sima, aşa cum sunt gata să guvernez fără Horia Sima şi fără Legiune”.
La cele spuse de general, Hitler a răspuns că „orice s-ar întâmpla, el rămâne convins că generalul Antonescu este singurul om capabil de a călăuzi destinele României”.

Aceste cuvinte au produs o uşurare imensă generalului, care şi-a dat seama că într-un conflict cu Legiunea, poziţia lui Hitler şi a conducătorilor germani va fi favorabilă.
Din lucrarea „Memorial Antonescu”, scrisă de Gheorghe Barbul, secretarul particular al generalului, reiese mai clar această problemă declicată.

„Uşa camerei vecine se deschide brusc şi generalul, urmat de Hitler, ne ajunse în salon. Expresia ce văzui pe figura generalului era mai întunecată ca de obicei şi ochii săi mă priveau cu insistenţă, fix. N-am ridicat în picioare. Hitler interveni pentru a ne aşeza.
– Mai aveţi o oră până la plecare, şi arătă un fotoliu generalului.
Hitler avea aceeaşi atitudine de bunăvoinţă, era mai degajat şi părea că face eforturi pentru a încălzi atmosfera. El rupse tăcerea spunând:
– Este sigur că secolul XX va însemna pentru Europa o etapă încă mai importantă decât aceea a Renaşterii sau aceea de la sfârşitul Imperiului Roman. Masele s-au pus în mişcare.

E ca un fluviu revărsat care îşi caută matca cea nouă. Încercând să menţii popoarele în limitele tradiţionale, rişti să le măreşti puterea de explozie. Ca să eviţi revoluţiile, trebuie să le previi…Revoluţionarul modern nu mai trebuie să păstreze nimic fanatic în el, rolul lui este mai mult de precursor, decât de agitator.
– Şi ce faceţi cu fanaticii?,interveni generalul.
– Trebuie să te debarasezi de ei, replică fără ezitare Hitler. Există în fiecare mişcare
militanţi fanatici care îşi închipuie că distrugând totul, ei îşi fac datoria…Aceşti oameni trebuie împiedicaţi.
– Sunt mulţumit să vă aud spunând aceasta, interveni generalul cu un zâmbet de satisfacţie. Înainte de plecarea din Bucureşti am arătat unui colaborator apropiat motivele care m-au determinat să cer această întrevedere: nereuşita mea.

M-am aflat şi eu în situaţia de a apela la Papa într-un conflict cu clerul catolic.
– Soarta ereticilor este mai rea decât aceea a schismaticilor, răspunse Hitler zâmbind.. Statul este monopolul mitralierei. Gândiţi-vă la forţa concentrată într-un asemenea instrument…Acel ce posedă monopolul maşinilor de război moderne, posedă puterea absolută…Omul care lasă să i se ia postul de comandă – şi privirea sa fixă pe general – probează că nu ştie să folosească mitraliera. Un dictator al secolului XX nu poate fi răsturnat! Dacă el cade, înseamnă că s-a sinucis…”
Citind ultima intervenţie a lui Hitler nu pot trece mai departe fără a sublinia deosebirea dintre cei doi. Hitler a fost un dictator care a înecat într-o baie de sânge Europa. În ceea ce-l priveşte pe general, el nu era un dictator. O declarase de la început, iar în cadrul „marelui proces al trădării”, în cadrul „Ultimului cuvânt” a spus: „Eu nu am fost un dictator. Dictatorii suprimă pe adversar. Eu pe cine am suprimat?”

După cum se consemnează în „Înregistrarea convorbirii dintre Hitler şi ministrul prezident al României, generalul Antonescu, la 14 ianuarie”, înregistrare semnată de Schmidt „Antonescu a declarat că dificultăţile interne ale României din ultimele luni l-au determinat pe el să-i ofere lui Horia Sima, în patru sau cinci ocazii, conducerea guvernului şi a ţării. I-a declarat acestuia că el (Antonescu) poate conduce ţara numai prin propriile lui metode, dar că este totuşi dispus să cedeze locul. Sima a refuzat această ofertă şi a declarat că nu este în măsură să-şi asume o asemenea responsabilitate”.
După prezentarea situaţiei interne s-a trecut la examinarea problemelor externe. Din aceeaşi „Înregistrare…” reţinem: „Referitor la Bulgaria, el (Antonescu – n.a.) a declarat că toate dificultăţile au fost învinse şi că aplicarea Tratatului de la Craiova se desfăşoară în mod normal.

Relaţiile cu Iugoslavia sunt corecte dar reci, îndeosebi după aderarea României la Pactul Tripartit şi intrarea trupelor germane în ţară. Neîncrederea Iugoslaviei merge atât de departe încât, la frontiera cu România au fost concentrate trupe iugoslave.
Relaţiile cu Rusia sunt destul de rele. Până în prezent a fost imposibil să se traseze o linie de frontieră definitivă…La frontieră există o nelinişte permanentă: sunt trimişi necontenit agenţi în România, iar Rusia face chestiuni de stat din incidentele cele mai mici…Totuşi, problema cea mai serioasă o constituie chestiunea Deltei dunărene, pe care Rusia vrea să o acapareze.

De fapt, acum ea are concentrate acolo mari efective de trupe, după cum se va putea vedea pe harta pe care el o va arăta ulterior Fuhrer-ului. Este vorba de 7 corpuri de armată şi de 5 divizii blindate, având un număr corespunzător de avioane precum şi pregătirile necesare pentru traversarea fluviului.
În privinţa Ungariei, chestiunile politice rămân deschise…Situaţia aceasta pricinuieşte dificultăţi în România, deoarece persoanele expulzate din partea Transilvaniei care a revenit Ungariei au sperat că vor avea posibilitatea să se reîntoarcă din nou la casele lor, ca rezultat al vizitei lui Amntonescu la Hitler. El (Antonescu) în aceste împrejurări l-ar ruga pe Fuhrer să facă tot ce-i stă în putere pentru ca relaţiile dintre România şi Ungaria să se dezvolte pe baza propusă la Berlin.
România menţine relaţii foarte corecte cu Statele Unite. Din numeroase convorbiri avute cu ministrul american la Bucureşti, Antonescu a rămas cu impresia că Statele Unite ar fi foarte bucuroase dacă ar putea găsi o bază de înţelegere în cadrul conflictului general şi că atitudinea lor este mai degrabă antirusă.

Relaţiile cu Marea Britanie sunt pe cale de a fi rupte. Recent, ministrul Angliei i-a declarat lui (Antonescu) la Bucureşti, că dacă trupele germane vor traversa Dunărea, există posibilitatea ca forţele aeriene britanice să atace regiunile petrolifere din România. Antonescu a adăugat câteva observaţii în legătură că poziţia deosebit de expusă a oraşului Constanţa şi a rezervelor de petrol înmagazinate acolo pentru Germania.

Apoi a subliniat că în ceea ce priveşte România, el este gata să folosească toate mijloacele de care dispune, inclusiv sprijinul armatei, pentru a ajuta puterile Axei să ducă actualul conflict la o încheiere grabnică şi victorioasă…”
În cursul desfăşurării ulterioare a convorbirii, Antonescu i-a prezentat lui Hitler un aide-memoire, pe care nu-l mai prezint. În el sunt reflectate toate înţelegerile convenite între România şi Germania.

Teodor Filip

Basarabia literara

CITITI SI : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/06/18/fata-in-fata-maresalul-ion-antonescu-adolf-hitler-i/

Surse:
1. Comunicarea făcută de dr. Fabricius la 8 octombrie 1952 lui Andreas Hillgruber, prodigios istoric german, trecută în lucrarea „Hitler, Regele Carol şi mareşalul Antonescu”, în care se ocupă de problema relaţiilor germano- române în perioada 1938-1944.
2. Biblioteca Academiei Române, Arhiva istorică, fond nr. 13, dosar nr. 1263;