CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ULTIMII APĂRĂTORI AI BERLINULUI în fața Armatei Roșii au fost luptători ai unor unități de elită formate din străini…

Berlin. Mai 1945. Legionarii germani prizonieri își depun armele în fața soldaților sovietici/ Foto: russian7.ru

Cum au apărat legionarii străini Berlinul de Armata Roșie

La 16 aprilie 1945, Armata Roșie a început operațiunea strategică pe direcția Berlin. Ofensiva s-a derulat pe tot frontul.

La 25 aprilie, unități ale Frontului 1 Ucrainean și ale Frontului 1 Belarus au închis linia de încercuire din jurul capitalei celui de-al Treilea Reich. Orașul apărat de naziști era plin de buncăre de piatră pe șase etaje, cazemate, fortificații, tancuri îngropate în pământ și clădiri fortificate, scrie revista scrie revista ”Mejdunarodnaia jisn”, preluată de //www.vestidinrusia.ro.

Operațiunea a durat două săptămâni și s-a încheiat la 2 mai cu capitulararea garnizoanei Berlinului, când trupele Armatei Roșii au pus stăpânire în totalitate pe citadela hitleriștilor.

Cucerirea Berlinului a fost urmată de predarea în masă, pe majoritatea fronturilor, a ceea ce mai rămăsese din Wehrmacht și din trupele SS. Pe durata Operațiunii Berlin, trupele sovietice au înfrânt 70 de divizii de infanterie și 23 de divizii motorizate și de tancuri ale inamicului, au distrus o mare parte a aviației Wehrmacht-ului, au capturat până la 11.000 de arme și aruncătoare de mine, peste 1500 de tancuri și tunuri de asalt, 4500 de avioane și au luat prizonieri circa 480.000 de oameni.

Cine au fost cei care au apărat Berlinul de soldații sovietici în aprilie – mai 1945? Cu excepția berlinezilor, adunați de Goebbels (Joseph Goebells, 1897-1945, ministrul propagandei publice al regimului nazist, din 1933 până în 1945 – n.r.) în 200 de batalioane formate din Volkssturm (miliția populară germană – n.r.), brigăzi de femei, rezerviști, profesori și cursanți ai școlilor de cadeți ale SS, din personalul Statelor majore și al direcțiilor SS, apărarea Berlinului pe direcțiile sudică și vestică a fost susținută de cel mai bine pregătite divizii Waffen-SS.

Lângă Berlin a fost formată Armata a 11-a Panzer, în componența căreia au intrat toate unitățile SS din garnizoara orașului care reușiseră să se salveze, dar cea mai mare subunitate a trupelor SS cu care au trebuit să lupte soldații Armatei Roșii, a fost divizia SS ”Nordland”.

Numele complet al acestei unități a trupelor SS a fost Divizia a XI-a de tancuri și infanterie de elită de voluntari ”Nordland”. Apărătorii Berlinului din componența acestei divizii, formată încă din 1943, au fost, în special, voluntarii din Danemarca, Olanda și Norvegia.

Din luna septembrie a acelui an, divizia a acționat în Croația, în operațiuni de represalii împotriva partizanilor iugoslavi, dar, deja din noiembrie 1943, a început transferul unităților diviziei în sectorul Oranienbaum al frontului sovieto-german.

În ianuarie 1944, această subunitate a luptat, lângă Leningrad, ca parte a Grupului de Armate ”Nord”. Doar în timpul blocadei orașului de pe Neva, unitățile Armatei Roșii au ucis 2000 de soldați și ofițeri ai trupelor SS din Danemarca și 1200 din Norvegia.

Divizia Waffen ”Nederland”/ Foto: history.doc.ru

Între 27 aprilie și 1 mai 1945, resturi ale acestei divizii de 11.000 de oameni au participat la apărarea clădirii Cancelariei Riech-ului din centrul Berlinului și au fost zdrobiți de unitățile Armei Roșii. SS-iștii diviziei rămași în viață și luați prizonieri s-au dovedit a fi o gloată formată din cetățeni din Scandinavia, Polonia și Cehoslovacia, etnici germani din Croația și letoni din URSS. Divizia SS olandeză ”Nederland”, ce număra până la 5200 de oameni, a fost lichidată de Armata Roșie în aprilie 1945, lângă Berlin.

În total, în anii de război au fost luați prizonieri 4729 de olandezi, 7006 de danezi, 5878 de norvegieni, 601 de suedezi. Iar 6033 de flamanzi și 2812 de valoni din Divizia SS ”Valonia” au fost luați prizonieri în aprilie 1945. Această divizie în sine, formată din belgieni, luxemburghezi, francezi și spanioli, a luat parte la lupte pe Frontul de Est și a fost distrusă la Schwerin și Brandenburg.

De unitățile Armatei Roșii în plină ofensivă, Berlinul a fost apărat și de legionarii din Divizia SS franceză ”Charlemagne” (”Marele Charles”).

Divizia a 33-a franceză ”Charlemagne” a fost formată cu trei luni înainte de sfârșitul războiului și era alcătuită, în principal, din cetățeni francezi. Dar după primele lupte din Pomerania, din 7000 de oameni câți au fost la început, au rămas nu mai mult de 1000 de soldați și ofițeri.

La 10 aprilie, Comandamentul ”Charlemagne” a efectuat un sondaj, care a arătat că 75% dintr-un batalian și doar jumătate din altul au decis să lupte până la capăt ”împotriva bolșevicilor”.

În noaptea de 23 aprilie, batalionul de asalt ”Charlemagne” a fost chemat la Berlin și, la bordul a nouă camioane, a plecat, traversând suburbiile nord-vestice, să apere capitala Reich-ului.

Berlin. Aprilie 1945. Divizia SS franceză ”Charlemange”

Batalionul a fost împărțit în patru companii de pușcași a câte 60-70 de oameni fiecare și a fost trecut sub comanda Hauptsturmführer-ului (căpitan, n.r.), Henri-Joseph Fene. După care, batalionul SS de atac ”Charlemagne” a pornit, sub un bombardament sovietic susținut, spre est de Berlin, unde a intrat în luptă cu unități ale Armatei Roșii.

Retrăgându-se, treptat, spre centrul orașului, SS-iștii francezi au luat parte la luptele de la Cancelaria Reich-ului, de la Reichstag și din cartierul clădirilor guvernamentale, provocând pierderi grele unităților sovietice. Numai într-o singură zi de lupte, la 28 aprilie, din totalul de 108 tancuri sovietice distruse la Berlin, francezii din ”Charlemagne” au făcut praf 62 de unități.

Ultimul punct de comandă al diviziei a fost un vagon devastat, luminat cu lumânări și situat în pavilionul subteran al stației de metrou Stadtmitte, din apropierea Cancelariei Reich-ului. La 1 mai, francezii au continuat să apere acest obiectiv și să lupte pe Leipzigstrasse, în jurul Ministerului Aviației și pe Postdamerplatz. În dimineața zilei de 2 mai, în urma anunțului privind capitularea capitalei germane, ultimii 30 de combatanți ai ”Charlemagne” din cei 300 veniți la Berlin au părăsit buncărul Cancelariei Reich-ului.

Împreună cu francezii, Reichstag-ul a fost apărat și de SS-iștii estonieni. În plus, alături de ”Charlemagne”, la apărarea Berlinului au participat lituanieni, letoni, spanioli și unguri din resturile unităților SS naționale, nimicite de Armata Roșie.

La 29 aprilie 1945, pentru distrugerea mai multor tancuri sovietice, Untersharführer-ul Eugene Valaud, un tânăr parizian din divizia SS ”Charlemagne”, a fost decorat cu ordinul ”Cavaler al Crucii”, devenind, astfel, unul dintre ultimii cavaleri ai ordinului. La 2 mai, cu o lună înainte de împlinirea vârstei de 22 de ani, Valaud a murit pe străzile Berlinului. Comandantul unui batalion din divizia ”Charlemagne”, Haupsturmführer-ul Henri Fene, scria în memoriile sale: ”În Berlin există Strada Franceză și Biserica Franceză. Ele au fost numite astfel în cinstea hughenoților care au fugit de opresiune religioasă și s-au stabilit în Prusia, la începutul secolului al XVII-lea, ajutând la construcția capitalei. La mijlocul secolului al XX-lea, alți francezi au venit să apere capitala, construită cu ajutorul strămoșilor lor”. Uite așa – sincer și fără supărări.

În cartea istoricului britanic Chris Bishop, dedicată formațiunilor străine ale trupelor SS, sunt prezentate date din care reiese că francezii aflați în slujba germanilor erau mai mulți decât reprezentanții oricărei alte țări occidentale. Astfel, în aceste unități au fost peste 140.000 de oameni veniți din Alsacia și Lorena, alți 150.000 au fost mobilizați în Organizația Todt și încă 25.000 au lucrat pentru Marina militară a Germaniei în porturile din Bretagne și din Golful Biscaia. Au fost 34.000 de voluntari direcți care doreau să se alăture Wermacht-ului și SS-ului.

Cerul Berlinului era apărat împotriva aviației sovietice de letoni – piloții Escadrilei 54 de avioane de atac ”Grünhertz” (”Inimă verde”). Printre membrii escadrilei s-a aflat unul dintre cei mai prolifici ași ai aerului, Walter Novotny, având grijă de legionarii letoni, care au continuat să se bată pentru al Treilea Reich chiar și atunci când naziștii germani în persoană au încetat lupta.

La 1 mai, Batalionul al XV-lea al Diviziei Letone SS de grenadieri sub comanda Obersturmführer-ului leton Atis Neilands a continuat să apere Cancelaria Reich-ului și a capitulat abia la 3 mai, în zona Ministerului Transporturilor Aeriene al Germaniei. Cu mai mult de 50 de ani mai târziu, despre acest episod al bătăliei pentru Berlin va povesti cu mândrie un alt legionar leton, Aivars Petersons, care a publicat o carte intitulată ”Trebuie să ne întoarcem. Letonii, ultimii apărători ai Berlinului”.

Astăzi, neo-naziștii ucraineni sunt foarte mândri de participarea strămoșilor lor la apărarea Berlinului. La 25 septembrie 1944, Bandera, Stețko și Melnik (Stepan Bandera, 1909-1959, lider al Organizației Naționaliștilor Ucraineni – OUN; Iaroslav Stețko, 1912-1986, prim adjunctul liderului OUN; Andrei Melnik, 1890-1964, militar, n.r.) au fost eliberați, alături de alți 300 de naționaliști ucraineni din OUN, din lagărul de concentrare Sachsenhausen, din apropierea Berlinulului.

La începutul anului 1945, Bandera și Melnik au primit din partea conducerii germane ordin să-i adune pe toți naționaliștii ucraineni în zona Berlinului pentru a apăra orașul în fața ofensivei Armatei Roșii. Stepan Bandera a organizat subunitățile ucrainene din componența Volkssturm, el însuși fugind la Weimar.

În plus, în zona Berlinului au acționat aproximativ 2500 de oameni care făceau parte din mai multe grupuri ucrainene de apărare antiaeriană. Pe lângă ei, jumătate din Compania a III-a a Regimentului 87 de Grenadieri SS ”Kurmark” era reprezentată de naționaliștii și rezerviștii ucraineni din Divizia a XIV-a de Grenadieri ai trupelor SS ”Galicia”, care s-au acoperit de rușinea comiterii de crime de război pe Frontul de Est.

Trebuie recunoscut faptul că, în momentul prăbușirii celui de-al Treilea Reich, în rândurile regimentului SS ”Kurmark” au luptat umăr la umăr cu nemții nu doar ucraineni, ci și ruși. Trei unități din SS s-au dovedit a fi din Belarus, 4 – din Letonia, iar în februarie 1943 a fost formată, din soldați de naționalitate estoniană, Divizia a 20-a SS de voluntari.

În timpul războiului, de partea naziștilor au luptat aproximativ 2 milioane de oameni din rândul cetățenilor altor țări și popoare. Cu ei au fost formate 59 de divizii, 23 de brigăzi, câteva regimente, legiuni și batalioane separate.

Chiar la Berlin, Armata Roșie s-a confruntat cu rezistența unităților SS-iștilor din 15 state.

Unul dintre participanții francezi la acele lupte împotriva trupelor sovietice scria, mai târziu: ”Aici, pentru o ultimă întâlnire, s-a adunat întreaga Europă”.

Pe durata Operațiunii Berlin, 78200 de ostași din Armata Roșie au fost uciși, iar alți 274000 au fost răniți.

11/09/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Un comentariu

 1 septembrie 1939: Germania nazistă atacă banditește Polonia și e urmată la scurt timp de haitele sovietice

 

Publicația consemnează https://timpul.md. de la Chișinău, consemnează că rușii și fasciștii nemți au participat împreună la invadarea Poloniei.

Cu o zi înainte, pe 31 august, soldați germani îmbărcați în uniforme poloneze, au atacat stația radio germană de la Gleiwitz din provincia Silezia superioară, oferind un „casus beli” lui Adolf Hitler.

O bună parte a Forțelor Aeriene Poloneze a fost distrusă la sol, apărarea antiaeriană era aproape inexistentă, iar avioanele care au putut totuși să decoleze, au fost pradă ușoară pentru Messerschmitt-urile Me-109 de vânătoare ale Luftwaffe.

Pe 17 septembrie, Uniunea Sovietică a invadat la rândul ei Estul Poloniei, în conformitate cu articolul II al protocolului adițional al tratatului de neagresiune dintre Germania și URSS, mai cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov , după numele miniștrilor de externe german și sovietic care au negociat documentul.

Brest-Litovsk, comuniștii ruși și fasciștii nemți sărbătoresc ocuparea Poloniei, printr-o paradă comună

Cea mai bună ilustrare a acordului germano-sovietic asupra evenimentelor o reprezintă înțelegerea de la Brest-Litovsk.

Orașul fusese ocupat de către Corpul 19 Panzer comandat de generalul Heinz Guderian, dar la apropierea Brigăzii 29 Tancuri sovietică, aflată sub comanda colonelului Semion Krivoshein, cele două forțe au negociat pașnic schimbarea „proprietarului” citadelei.

Mai mult, comandanții sovietici și germani au organizat o paradă comună a victoriei, înainte ca forțele germane să se retragă în spatele liniei de demarcație convenite.

Foto: Guderian și Krivoșein la parada victoriei împotriva Poloniei

Confruntată cu un al doilea front, rezistența poloneză s-a prăbușit definitiv pe 6 octombrie, după Bătălia de la Kock.

Toate trupele disponibile ale Poloniei, aproape 120.000 de oameni, guvernul țării, o parte din administrație și tezaurul Băncii Poloniei au fost evacuate în România, țară neutră în acel moment.

Polonia nu a semnat niciodată un act de capitulare în fața celor două puteri.

01/09/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

CELEBRA ÎNTÂLNIRE CHURCHILL- STALIN DIN 9 OCTOMBRIE 1944 CARE A DECIS SOARTA ROMÂNIEI

Churchill: „Cu România nu-mi fac prea multe probleme, aceasta este în foarte mare măsură o chestiune rusească. Să nu folosim expresia «împărțirea de sfere», americanii ar putea fi șocați“

„Acordul de procentaj” de la Moscova din 9 octombrie 1944 , a fost înţelegerea dintre Churchill şi Stalin prin care se fixau, într-o manieră neobişnuită în practica diplomatică, adică prin procente, influenţa Marii Britanii şi a Uniunii Sovietice în ţările Europei de Sud-Est.

Iosif Stalin și Winston Churchill au negociat în doi, pe 9 octombrie 1944, împărțirea Europei după înfrângerea Germaniei.

În aceeași seară a avut loc celebra scenă a șervețelului, în care britanicul a scris pe un petic de hârtie cum urmau să se împartă influențele în țările ocupate de sovietici.Bineînțeles că Stalin n-a respectat acordul, scrie https://colectionaruldeistorie.ro.

Pe 9 octombrie 1944, premierul britanic Winston Churchill sosea la Moscova. În aceeași seară, de la ora 22.00, se întâlnea la Kremlin cu dictatorul sovietic Iosif Stalin. Tema discuției era una extrem de importantă: arhitectura Europei după previzibilul și apropiatul sfârșit al celui de-Al Doilea Război Mondial. Germanii erau ca și învinși, iar acum sosise vremea să se facă aranjamentele postbelice.

De la aceste negocieri purtate la Moscova lipseau americanii, excluși deliberat de Churchill și Stalin. „Ar putea fi șocați” – s-a exprimat britanicul – de modul în care marile puteri ale Europei își negociau sferele de influență. Tot acum a avut loc și celebrul episod al procentajelor privind influența scrise pe o bucată de hârtie – unii spun că pe un șervețel.

În ceea ce-l privea pe Stalin, această împărțire a Europei era a doua la care participa în doar 5 ani. Prima avusese loc în august 1939 și se încheiase cu protocolul secret prin care Uniunea Sovietică și Germania își împărțiseră Centrul și Estul Europei.

„Episodul șervețelului” – propunerea lui Churchill de a împărți sferele de influență în Europa de Est. Stalin a acceptat de formă, dar realitatea a arătat că nu avea de gând să împartă cu nimeni controlul asupra țărilor cotropite.

Celebrul petic de hârtie cu împărțirea sferelor de influență. Churchill a vrut să-l ardă, Stalin s-a opus

La acel moment (octombrie 1944) însă, puterile occidentale nu știau încă de existența anexei secrete din tratatul Molotov – Ribbentrop. Despre documentul din 1939 s-a aflat abia un și ceva mai târziu, în timpul Procesului de la Nurnberg (vestea a fost o veritabilă bombă pusă la temelia credibilității acelui act judiciar, pentru că se dovedea că unul dintre statele judecătoare, URSS, se făcea vinovat de exact aceleași lucruri care li se imputau celor aflați în boxa acuzaților).

Stenograma discuțiilor purtate de Stalin și Churchill în octombrie 1944 poate fi stupefiantă pentru un neinițiat al modului în care decurg astfel de întâlniri. Șeful Guvernului britanic și „mareșalul Stalin” au negociat soarta Europei de Est, a Germaniei și Mării Mediterane, dar și intervenția împotriva Japoniei și chiar situația din Italia.

Rușii au avut pretenția ca și Bulgaria să fie la discreția lor exact cum fusese lăsată România și, pe parcursul discuției, s-au arătat foarte interesați de Turcia și de statutul strâmtorilor Bosfor și Dardanele.

Modul în care a decurs convorbirea despre polonezi a fost la fel de cinic ca și cel privind România, doar că aici dezbaterea a durat mai mult.
„Episodul șervețelului” a avut loc în timpul discuției, după ce Churchill i-a propus lui Stalin ca România să intre 90% în sfera de influență rusească la schimb cu Grecia, unde trebuia ca Marea Britanie să aibă 90%, iar în Iugoslavia să fie părți egale. În timp ce translatorul îi traducea lui Stalin propunerea, britanicul a luat o bucată de hârtie și a scris pe ea procentajele.

Dictatorul sovietic a luat foaia și a bifat-o. Churchill, gândindu-se să nu lase urme, ar fi cerut: “Oare nu e cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Haideți să ardem hârtia”. Stalin s-a opus: „Nu, păstrați-o!”.

Conform acestei propuneri, sferele de influență urmau să se împartă astfel:


– România: URSS 90%, Marea Britanie 10%.

– Grecia: URSS 10%, Marea Britanie 90%.

– Ungaria: URSS 50%, Marea Britanie 50%.

– Iugoslavia: URSS 50%, Marea Britanie 50%.

– Bulgaria: URSS 75%, Marea Britanie 25%.

În cursul negocierilor din zilele următoare dintre Anthony Eden, ministrul de Externe al Marii Britanii, şi Viaceslav M. Molotov, comisarul poporului pentru Afacerile Străine al URSS, procentele propuse de Churchill au fost modificate în cazul Bulgariei şi al Ungariei, Uniunea Sovietică obţinând, în cele două ţări, o influenţă cotată la 80%. Istoricii nu sunt de acord asupra semnificaţiei acestor procente.

Este, însă, evident că ele dezvăluiau ponderea pe care protagoniştii Marii Alianţe (URSS, Marea Britanie şi SUA) aveau să le deţină în fixarea destinului ţărilor cuprinse în Acordul de procentaj.

De fapt, aceste procente nu s-au respectat și aplicat niciodată.

Americanii fuseseră excluși cu totul, ceea ce, în mod evident, nu era posibil. Rușii n-au acceptat nicio altă influență sau mișcare democratică în țările pe care le-au cotropit.

România, Bulgaria, Ungaria au fost 100% sub controlul URSS. La acestea trebuie adăugate Polonia, Cehoslovacia și Germania de Est. Iugoslavia a fost singura care a scăpat, asta și pentru că rușii au pătruns doar în parte și temporar pe teritoriul său.

Subiectul Germaniei: Stalin și Churchill au căzut de acord că trebuia să moară cât mai mulți germani, iar țara să fie dezindustrializată complet

De-a dreptul șocant este modul în care Churchill și Stalin au discutat despre Germania. Cei doi au fost de acord nu doar cu împărțirea țării și distrugerea industriei sale, ci și cu ideea că trebuie să moară cât mai mulți germani. Cu regret, britanicul și sovieticul au observat că nu prea e posibil să se treacă la execuții în masă după ce țara va fi fost ocupată total, dar în schimb n-au avut nicio obiecție ca „să moară cât mai mulți pe teren”. Această opinie s-a și reflectat, dealtfel, atât în bombardamentele îndreptate împotriva civililor efectuate de aviația anglo-americană, cât și în crimele de război comise de sovietici în teritoriile germane unde au ajuns.

Ideea era ca, prin uciderea a cât mai multe milioane de germani în timpul ostilităților, să se creeze loc pentru deportarea ulterioară a comunităților alcătuite din membrii acestei etnii de pe teritoriile altor țări. Acest lucru s-a și petrecut la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, când minoritățile germane din Cehoslovacia, Polonia, Prusia Orientală și alte zone au fost evacuate și trimise în actualul teritoriu al Germaniei.

România a fost singura țară pe care Churchill a predat-o complet și fără pretenții, ca monedă de schimb pentru Grecia.

Harta frontului european la 15 octombrie 1944. Când Churchill și Stalin se întâlneau la Moscova, România, Bulgaria și țările baltice erau deja ocupate de sovietici, iar cucerirea Ungariei și a Poloniei erau iminente. De la aceste realități a plecat britanicul când a venit cu propunerile pentru Stalin

Motivele pentru care britanicul a procedat așa.

În istoriografia românească, momentul din 9 octombrie 1944 este pomenit adesea ca o dovadă a „trădării” anglo-americane. Churchill a folosit România ca monedă de schimb pentru Grecia.

Țara noastră a fost singura în privința căreia Churchill n-a emis absolut nicio pretenție, menționând chiar că britanicii vor fi spectatori. La schimb, solicita ca sovieticii să fie la fel în Grecia, țară care îi interesa în mod deosebit pe britanici.

Această abordare, chiar dacă facilă și cu priză la public, este însă una contestabilă din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, la acel moment România era deja ocupată de Armata Roșie. Churchill era, înainte de toate, un politician deosebit de inteligent și un om de stat britanic pur-sânge, crescut într-o mentalitate imperială și care aplica realpolitik. El înțelegea perfect ce lume se prefigura după încheierea războiului și știa că rușii nu mai pot fi scoși din țările pe care apucaseră să le ocupe. România era una din aceste țări.

În al doilea rând, la fel ca și alți oameni de stat britanici, Churchill nu avea la inimă în mod deosebit România. Din punctul său de vedere, destrămarea Imperiului Austro-Ungar fusese o eroare la sfârșitul Primului Război Mondial. Țărișoarele central și est-europene apărute în locul acestui imperiu nu erau capabile, considera Churchill, nici să se autoadministreze prea eficient, nici să țină în frâu colosul rusesc. Așa că nu vedea de ce ar lupta acum pentru România – care era, așa cum am scris mai sus, o cauză deja pierdută.

Sovieticul și britanicul s-au ferit de americani, știind că n-ar fi de acord cu ce se discuta. Stalin a jucat teatru când Churchill i-a cerut să țină în frâu mișcările comuniste din Europa

De la stânga la dreapta: premierul britanic Churchill (al doilea), ambasadorul american Harriman (al treilea), dictatorul sovietic Stalin (al patrulea) și ministrul de Externe sovietic Molotov, în timpul Conferinței de la Moscova, din octombrie 1944. Churchill și Stalin nu l-au invitat pe Harriman la prima discuție, din 9 octombrie, când s-au și negociat sferele de influență

Churchill a început, de fapt, în acea seară de octombrie 1944, politica de „îndiguire” a comunismului care, mai târziu, va fi ridicată la rang de doctrină de președintele american Harry Truman. El a negociat cu Stalin niște margini ale expansiunii rusești: Turcia, Grecia, Germania.

Ar mai fi de remarcat câteva lucruri la această stenogramă:

1) Exhaustivitatea exprimărilor lui Churchill și reținerea lui Stalin. În realitate, e foarte probabil ca dictatorul sovietic să nu fi fost chiar așa laconic, dar discuțiile au avut loc la Moscova și cei care au consemnat convorbirea au fost gazdele sovietice.

2) Merită observat teatrul jucat de Stalin când a venit vorba despre influența pe care acesta o avea asupra mișcărilor comuniste din Europa. Churchill știa foarte bine că agenturile sovietice controlau partidele comuniste din țări precum Italia și Grecia și chiar amestecul spionilor ruși în America.

Britanicul a pus clar pe tapet problema situației din Italia și Grecia și a amintit de alegerile prezidențiale din SUA, unde simpatizanții comuniști (imigranți italieni) puteau fi influențați. Stalin s-a prefăcut neputincios, pretinzând că n-are nicio influență. Mințea și amândoi știau asta, dar mesajul fusese transmis.

3) Atât Churchill, cât și Stalin erau conștienți că americanii n-ar fi fost de acord cu acest stil de a face politică și de împărți sferele de influență în Europa. Tocmai de aceea britanicul a manevrat astfel încât ambasadorul SUA să nu participe la aceste discuții cruciale, în ciuda cererii lui Roosevelt ca acest lucru să se întâmple.

Churchill s-a angajat să-l convingă el personal pe președintele american. Stalin, care și-a arătat deja în mai multe rânduri iritarea față de SUA, a fost încântat de situație.

4) România n-a fost un caz particular la aceste discuții, nu există niciun motiv să se perpetueze teoriile conspirației și mania persecuției pe care mulți istorici și politicieni le-au încurajat de-a lungul anilor. România a fost un capitol între multe altele la negocierile din octombrie 1944 – ba, chiar un subiect mult mai mic decât cel polonez, de exemplu, unde Churchill și Stalin au dezbătut îndelung.

În fapt, pe 9 octombrie 1944 s-a derulat unul din acele episoade, ajunse din când în când la ochii și urechile publicului larg, în care cei mai puternici conducători ai lumii hotărăsc fără prea multe griji și remușcări soarta a zeci și sute de milioane de oameni.

23/07/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: