CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

22 iunie 1941 și cea mai mare mistificare a istoriografiei ruse

Minciuna 22 iunie 1941

Conform istoriei lor unice, în sensul că istoria predată de ei nu se regăseşte decât în propriile lor manuale, ruşii au să ne reproşeze nouă multe, enorm de multe, să ne împroaşte cu noroi şi să ne facă în toate felurile cu putinţă, dar cele mai multe reproşuri, chiar şi astăzi, se leagă de o dată specială: 22 iunie 1941. Pentru ruşi şi istoria lor, este ziua în care fasciştii români, alături de cei germani, fără motiv şi provocare, au atacat mişeleşte paşnica şi liniştita Uniune Sovietică.

Pe acest motiv am fost ocupaţi, jefuiţi, înrobiţi, transformaţi în colonie rusească, obligaţi la plata a imense despăgubiri de război, jefuiţi de tot ce aveam, mult peste aceste despăgubiri, împuşcaţi, asasinaţi, deportaţi, închişi, elitele exterminate în temniţe şi lagăre, ni s-a distrus ţara, economia, cultura, patrimoniul, moravurile, toate acestea pentru că am atacat mişeleşte Uniunea Sovietică la 22 iunie 1941. Inclusiv astăzi, la 71 de ani de atunci, ruşii ne-o reproşează cu furie, strângând pumnii şi proferând injurii în toate mediile, inclusiv pe internet. Dar oare chiar aşa să fi fost?

Istoriografia rusă şi ruşii în general uită câteva aspecte deosebit de importante. În primul rând, timp de aproape doi ani de zile au fost cei mai buni aliaţi cu parşivii de germani, împreună au decis soarta estului european prin pactul Ribbentrop-Molotov, împreună şi-au împărţit prada, împreună au împărţit Polonia, Stalin l-a felicitat pe Hitler pentru victoria împotriva Franţei, iar URSS era principalul furnizor de materii prime pentru industria germană, în acelaşi timp, instructori germani pregăteau armata rusă.

O alianţă şi o frăţie de arme deosebit de strânsă, dovedită cu prisosinţă încă din septembrie 1939, atunci când oficial s-a declanşat al doilea război mondial. La exact o săptămână de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) cu anexele sale secrete, destăinuite abia după sfârşitul războiului, Germania hitleristă atacă Polonia la 1 septembrie 1939.

Polonezii sunt înfrânţi, dar la 17 septembrie sovieticii pătrund şi ei în Polonia şi ocupă aproape jumătate din teritoriul ei, conform înţelegerii prealabile dintre Hitler şi Stalin.

Linia de demarcaţie trece prin Brest, oraş care a făcut de curând subiectul unui film rusesc despre rezistenţa eroică a garnizoanei sovietice de aici contra invadatorilor germani în iunie 1941. Dar în acest film de propagandă nu se spune nicăieri cum au ajuns sovieticii să stăpânească acest oraş, ci doar despre eroismul apărătorilor patriei (!) care au luptat aproape până la unul contra invadatorilor hitlerişti. Întreb, care patrie, din moment ce Brestul era în Polonia ocupată de sovietici în complicitate cu aliaţii lor germani? Dar istoria ruso-sovietică trece foarte uşor peste aceste amănunte considerate neesenţiale.

La fel trece şi peste un alt amănunt considerat de ei neimportant, respectiv motivul intrării noastre în războiul împotriva lor, crima noastră de neiertat, participarea la agresiunea nazistă contra paşnicei Uniuni Sovietice, bastionul păcii pe pământ.

Desigur, istoricii ruşi trec foarte rapid cu vederea motivaţiile noastre, nici nu le iau în considerare, pentru ei agresiunile sovietice din anii 1939-1940 sunt doar acţiuni de apărare, edificarea unui spaţiu defensiv perfect justificat, ei nu sunt agresori, ei doar doreau să se apere în eventualitatea unei agresiuni a forţelor imperialiste.

Pentru asta au declanşat un război împotriva Finlandei  , pentru asta au ocupat ţările baltice şi pentru asta au ocupat Basarabia şi nordul Bucovinei. Pentru orice om cu scaun la cap acestea sunt agresiuni, mai puţin pentru istoricii ruşi, pentru ei sunt doar măsuri defensive, eventual de eliberare. Împotriva cui, din moment ce în acea perioadă Germania şi URSS erau aliaţi?

Dacă se pregăteau de apărare contra Germaniei, de ce URSS era principalul furnizor de materii prime pentru industria germană, inclusiv pentru cea de război, chiar în acea perioadă?

Întrebări fără răspuns, dar totuşi răspunsurile au început să apară, trezind reacţii dure la nivelul Rusiei, inclusiv acuzaţii de mistificare a adevărului istoric şi lipsă de respect pentru milioanele de ruşi morţi pentru apărarea patriei. O altă întrebare, sutele de mii de morţi în războiul contra Finlandei au căzut tot pentru apărarea patriei?

Atunci zecile de mii de morţi finlandezi pentru ce au căzut? Istoricii ruşi nu au oferit un răspuns credibil la aceste întrebări, dar istoria nu este un monopol rusesc, mai sunt şi alţii care să-şi dea cu părerea. Iar reacţiile au început să apară, mai timid, dar totuşi suficient de zguduitoare încât să cutremure din temelii edificiul minciunii construit cu atâta trudă de istoricii sovietici şi continuat pe mai departe de cei ruşi după 1991.

Dau un singur exemplu despre felul în care lucrează istoriografia ruso-sovietică, referitor la chestiunea Basarabiei. Ni se spune în disputele istorice că Rusia a luat Basarabia în 1812 de la Moldova, nu de la România, care apare pe hartă abia în 1859. După acest raţionament, oricum, suntem mai vechi decât Italia, apărută ca stat în 1861, doi ani mai târziu, sau decât Germania apărută pe hartă în 1871, 12 ani mai târziu.

Argumentul este penibil, dovedit chiar de către sovietici sau ruşi, cu ocazia ultimatumului din 26 iunie 1940. Să vedem ce spune acest ultimatum din 26 iunie 1940:

„În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.”

Trecând peste falsul istoric clar al populării Basarabiei în principal cu ucraineni, care şi după şaptezeci de ani de deportări, asasinate şi colonizări cu populaţie alogenă, ucrainenii şi ruşii tot sunt în minoritate absolută, aflăm că ni se reproşează că am luat în 1918 Basarabia de la Uniunea Sovietică. Care Uniune Sovietică, din moment ce aceasta apărea pe hartă abia în 1924?

Deci argumentele ruseşti sunt valabile doar într-un singur sens, cel favorabil lor, desigur.

Ipocrizia rusească în acest caz este strigătoare la cer. Adică ei sunt perfecţi justificaţi că au luat Basarabia de la Moldova şi acum o cere România, care nu exista atunci, dar sunt la fel de justificaţi ca Uniunea Sovietică să ceară înapoi Basarabia în 1940, pe care România a luat-o de la Rusia în 1918, atunci când Uniunea Sovietică nu exista. În plus, Bucovina de Nord, pe care Rusia sau URSS n-au stăpânit-o niciodată, era cerută ca o „compensaţie” pentru ocuparea Basarabiei timp de 22 de ani!

Sunt multe lucruri care nu se leagă şi pe care istoriografia ruso-sovietică le ţine ascunse. Toate ţările participante la al doilea război mondial şi-au desecretizat în cea mai mare parte arhivele, orice cercetător poate face o cerere şi să le studieze. Toate, mai puţin una, Uniunea Sovietică şi apoi Rusia, deşi au trecut aproape şaptezeci de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial. Astfel, la ei încă totul este secret. Dar ce păzesc ruşii cu atâta cerbicie, de nu lasă pe nimeni să se apropie de marile secrete. Răspunsul este foarte clar, nu vor să se afle adevărul, care ar putea schimba total percepţia lumii asupra evenimentelor ce au precedat cel de-al doilea război mondial.

Dar în această secretomanie, asemănătoare cu păpuşile ruseşti Matrioşca, au început să apară primele fisuri, dar în interior este o altă păpuşă, un alt înveliş de secrete, păzit cu şi mai mare cerbicie de autorităţi şi istorici ruşi, care urgent găsesc alte explicaţii şi în paralel aruncă cu invective asupra celor care încearcă să ridice vălul.

Mici tentative au mai fost, întrebări fără răspuns şi altele. Dar primul care a rupt vălul a fost un fost agent GRU sovietic, Vladimir Rezun, care a defectat în vest la sfârşitul deceniului opt al secolului trecut. Se pare că ar fi lucrat şi pe la arhivele GRU, din moment ce a ştiut ce să pună cap la cap, şi a făcut-o destul de bine. Nu a folosit în cărţile sale, publicate sub pseudonimul Victor Suvorov, decât surse oficiale, memorii ale generalilor, dări de seamă publicate de către istoriografia comunistă. Dar a ştiut ce să caute, a ştiut să le adune şi să descrie.

Cărţile sale au devenit rapid bestselleruri mondiale şi au stârnit un val uriaş de reacţii, (la bibliografie voi trece inclusiv linkurile la cele disponibile online) dar mai ales de invective din partea istoricilor ruşi. Fără precedent, autorităţile ruse au permis accesul restricţionat şi selectat unor istorici occidentali la arhive (doar la unele documente şi doar unor istorici) doar ca să le poată servi acestora muniţie ca să-l contracareze pe Rezun-Suvorov. Istoricii occidentali, ameninţaţi de devalorizarea muncii lor, din moment ce ei nu au fost capabili să înţeleagă ce s-a întâmplat în acea perioadă, au încercat să-l ignore, dar el nu a mai putut fi ignorat.

A deschis un drum pe care au început şi alţii să cerceteze, descoperind şi mai multe documente şi evenimente care confirmă cele scrise de Suvorov. Unul dintre aceştia este Mark Solonin, care merge mai departe decât Suvorov, şi mai amănunţit, cu mult mai multe date şi cifre. Deja dovezile adunate sunt zdrobitoare.

 

 

Cea mai mare mistificare din istorie

 

Istoriografia ruso-sovietică ne-a învăţat zeci de ani despre agresiunea nazistă din 1941, când poporul sovietic paşnic a fost totalmente surprins de agresiunea nazistă germană la care s-au alăturat şi alţii, inclusiv românii. Firul roşu al tuturor justificărilor este faptul că URSS era o ţară paşnică, neînarmată şi nepregătită, a avut prea puţin timp pentru a se pregăti împotriva lui Hitler.

Dar hai să vorbim puţin despre paşnica Uniune Sovietică, trecând peste faptul că această paşnică ţară a ocupat până atunci o bucată din Finlanda, din România, din Polonia şi pe de-a întregul ţările baltice. Între timp, la fel de paşnic, îşi rezolva problemele din Asia cu japonezii în Mongolia, prin bătălia de la Halhin Gol, unde generalul Jukov punea în practică blietzkriegul încă din 1939, înainte de semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, cu mult înainte de a fi cunoscut şi numit aşa de către armata germană.

Dar ce făcea paşnica Uniune Sovietică încă din timp de pace? Fabricile de armament lucrau în trei schimburi, producând tancuri, avioane, blindate, încă cu mult timp înainte de a se declanşa al doilea război mondial.  Desigur, pentru a se apăra, vor spune scepticii. Tot pentru a se apăra, producea avioane, tunuri, vehicule militare, tot pentru a se apăra în 1941 URSS avea cele mai multe trupe de paraşutişti din lume, mai multe decât toate statele la un loc. Bine, bine, tot cu scop defensiv.

Ciudat, dar paraşutiştii sunt trupe cu rol strict ofensiv, rolul lor este de desant în adâncimea dispozitivului inamic, unde să deregleze aprovizionarea, comunicaţiile şi să asigure prin asta avansul ofensivei proprii.

Aşa s-a petrecut în toată istoria militară, de la ofensiva germană din vest la Creta şi operaţiunea Overlord. Nicăieri nu au fost folosiţi paraşutişti în defensivă conform scopului şi pregătirii lor, ci doar ca şi simpli infanterişti.

Dacă Uniunea Sovietică dorea doar să se apere, de ce a investit atât în pregătirea paraşutiştilor, în loc să-i facă simplu infanterişti?

 

 

 

Imagini pentru 22 iunie 1941 photos

 

 

Mai departe, Germania a început războiul împotriva URSS cu circa 3500 de tancuri, majoritatea Panzer-I, II şi III, mai existau doar câteva Panzer-IV. În schimb, URSS, doar pe linia de front avea circa 10000 de tancuri (zece mii), mai multe decât toate celelalte state ale lumii luate la un loc. Spre comparaţie, SUA aveau în 1940 circa patru sute de tancuri. De unde au apărut acestea, cum se face că aveau pe front deja de trei ori mai multe tancuri decât germanii agresivi? În câţi ani au putut fi produse aceste tancuri, iar dacă tot au fost produse, cu ce scop? Nu cumva URSS se pregătea de război cu mult înainte ca lui Hitler să-i treacă prin cap să atace Rusia Sovietică?

Istoricii ruşi sar ca arşi, justificând că majoritatea acestor tancuri erau învechite, slabe calitativ. Desigur, învechite şi slabe calitativ, dar comparabil cu ce? Mai învechite şi mai slabe calitativ ca şi alte tancuri din dotarea sovietică, respectiv T-35 şi KV. Dar comparabil cu cele inamice, împotriva cărora trebuiau să stea faţă în faţă?

Adevărul este că cele mai vechi şi mai slabe tancuri sovietice, T-26, erau net superioare tuturor tancurilor germane din anul 1941!

Mai putem vorbi de cele 70 (şaptezeci) de tancuri Renault din primul război mondial aflate în dotarea singurei divizii blindate din armata română? În timp ce în armata sovietică se aflau 61 (şaizeci şi una) de divizii blindate, a căror dotare era net superioară în tancuri şi vehicule blindate, atât cantitativ, cât şi calitativ, decât oricare divizie blindată germană? Culmea, acest raport se păstrează şi la capitolul aviaţie, atât cea de vânătoare, cât şi de bombardament, la artilerie de toate calibrele, precum şi la soldaţi, deoarece mobilizarea trupelor sovietice începuse cu câteva luni înainte, iar trupele erau concentrate la frontiera comună cu Germania şi România. În primul război mondial, mobilizarea, sau începutul mobilizării echivala cu un act de război, în august 1914, odată ce germanii începuseră mobilizarea, i s-a spus kaiserului că procesul este inevitabil, nu mai poate fi oprit, deja trupele sunt în drum spre unităţi, înarmate şi pregătite de luptă.

Dar să vorbim puţin de desfăşurarea de trupe. Există o mare diferenţă între un dispozitiv defensiv, când vrei să te aperi, şi unul ofensiv, când vrei să ataci. O armată care se apără, sau care are intenţia să o facă, îşi desfăşoară trupele în dispozitiv defensiv, eşalonându-le în adâncimea teritoriului propriu, îngropându-le în tranşee, adăposturi şi cazemate, în aşa fel încât şocul iniţial al atacului inamic să fie absorbit de valurile succesive de apărători, măcinând trupele invadatoare, care apoi ar urma să fie contraatacate de trupele din rezerva strategică, care le-ar manevra, înconjura, captura sau arunca dincolo de graniţă. Tancurile, armă prin excelenţă ofensivă, trebuie dispuse mai în spate, gata de contraatac în punctele ce se vor dovedi mai slabe sau acolo unde apar goluri în atacul advers.

Avioanele, la fel, în aerodromurile din adâncime, în aşa fel încât să poată ataca atacatorul ce pătrunde pe teritoriul propriu, dar menţinând bazele în afara razei sale de acţiune. În schimb, un atacator trebuie să se concentreze cât mai aproape de graniţă, în aşa fel încât să poată declanşa ofensiva cu maxim de trupe în prima linie pentru a spulbera apărarea, tancurilor revenindu-le rolul de armă de şoc. Aviaţia mutată cât mai aproape de graniţă, în aşa fel încât să poată executa raiduri cât mai departe în adâncimea teritoriului inamic, paralizând comunicaţiile şi aprovizionările inamice.

Dar cum era desfăşurată armata sovietică în iunie 1941? În dispozitiv defensiv cumva, conform teoriei Uniunii Sovietice paşnice? Nici vorbă, în dispozitiv ofensiv, cu toate trupele pe graniţă, cu un număr de câteva ori mai mare în tancuri, avioane, artilerie, efective şi toate celelalte. Ambele armate, şi cea germană, şi cea sovietică, erau gata de atac. Diferenţa a fost că germanii au atacat primii, surprinzând armata sovietică masată pe graniţă, străpungând linia lor în câteva puncte şi apoi înconjurând-o în aşa numitele „cazane” şi distrugând-o. Dacă sovieticii atacau primii, rezultatul ar fi fost acelaşi, dar de partea cealaltă.

Este clar că Stalin dorea să-l atace pe Hitler, numai că acesta i-a luat-o înainte. Recomand celor interesaţi să citească cărţile lui Victor Suvorov (Vladimir Rezun), nu sunt lungi, cam o sută de pagini fiecare, dar sunt pline de dezvăluiri din actele oficiale sovietice sau din memoriile veteranilor şi, cel mai important, sunt uşor de înţeles de către toţi.

Vă asigur că multe idei şi axiome vă vor fi zdruncinate, măcar pentru asta merită efortul. Eu nu am făcut decât o scurtă expunere a unor aspecte controversate, dar este mai nimic faţă de datele cuprinse în aceste cărţi.

 

22 iunie 1941 şi România

Dar aş vrea să revin puţin la poziţia României, prinsă în vâltoarea acestor evenimente cataclismice din 1941. Pentru noi, spre deosebire de germani şi sovietici, participarea la al doilea război mondial se înscrie în continuarea primului război mondial, atunci am luptat pentru reîntregirea neamului, la fel şi în al doilea. Nu am luptat pentru Stalin sau pentru Hitler, pentru sau împotriva comunismului, am luptat doar pentru ţara noastră, pentru neamul românesc.

Am pornit la 22 iunie 1941 împotriva Uniunii Sovietice pentru a ne recupera Basarabia şi Bucovina de Nord, şi am fi pornit mai târziu pentru recuperarea Ardealului de Nord, indiferent de cursul care l-ar fi luat războiul.

Am luptat doar pentru ce este al nostru şi nimic mai mult, iar toţi românii căzuţi în acest război au luptat pentru patrie, la fel ca şi înaintaşii lor la Turtucaia, Jiu, Oituz sau Mărăşeşti. 

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

Dar ca să vedem împotriva cui am luptat începând cu 22 iunie 1941, să vedem ce forţe aveam în faţă, deoarece de aici putem găsi şi logica din spatele gândirii lui Stalin.

De-a lungul Prutului, în partea sudică a Grupului de Armate Sud condus de feldmareşalul Gerd von Rundstedt, Armatele 3 şi 4 române, intercalând Armata 11 germană, aşteptau faţă în faţă cu Armatele 9 (general-colonel T. Cerevicenko) şi 12 sovietice (general-locotenent P.G. Ponedelin). Ulterior, primei armate i se trimite în ajutor Armata 18 (general-locotenent A. K. Simrnov) din Districtul Militar Moscova. Sovieticii, pe poziţii ofensive, aveau dispuse între Prut şi Nistru opt grupuri de armată, dintre care trei mecanizate, cu circa 20-24 mari unităţi de infanterie, mecanizate, tancuri, toate în componenţa Frontului de Sud al Armatei Roşii. Poziţiile ofensive ale sovieticilor nu lăsau dubii cu privire la intenţiile lor viitoare, de forţare a Porţii Focşanilor spre a pătrunde şi ocupa zonele petroliere ale Ploieştilor.

Armata a 4-a română (general corp de armată Nicolae Ciupercă) se afla desfăşurată de la sud-est de Iaşi (Comarna) până la confluenţa Prutului cu Dunărea (front de 200 km), la nordul ei era dispusă Armata a 11-a germană (general-colonel Eugen von Schobert) pe un front de circa 150 km, iar în continuarea acesteia din urmă, de-a lungul graniţei trasate de Molotov, de la Seletin la Ripiceni, pe un front de circa 130 km, Armata a 3-a română (general corp de armată Petre Dumitrescu), toate formând împreună Grupul de armate ”General Antonescu”.  

 

 

Imagine similară

 

 

 

 Dar să vedem câte ceva despre Armata a 9-a sovietică. Aceasta nu era o armată oarecare, ci cea mai puternică armată din armata sovietică, iar în spatele ei se afla Armata a 16-a, a doua armată ca şi forţă din întreaga armată sovietică. De ce? De ce împotriva României şi nu împotriva Germaniei. Explicaţia este deosebit de simplă. Pentru a îngenunchea armata germană după o primă lovitură devastatoare a sovieticilor, era esenţial să li se taie sursa principală de petrol, respectiv petrolul românesc din Valea Prahovei.

Lipsită de petrol, armata germană nu se mai putea mişca, până la urmă acesta a fost şi scopul bombardamentelor anglo-americane asupra rafinăriilor şi câmpurilor petroliere din 1943-1944. Un atac rapid, în forţă, al celei mai puternice armate sovietice, urmată în al doilea eşalon de a doua armată sovietică ca şi forţă, ar fi asigurat ocuparea rapidă a zonei petroliere româneşti lăsând armata germană în pană de combustibil.

Apoi tancurile sovietice ar fi intrat în Berlin, apoi în Paris, deoarece armata franceză nu mai exista fiind distrusă de germani cu un an înainte. Cam acesta era rolul rezervat nouă de Stalin.

Un mic exemplu. La 4 iunie 1967 Israelul declanşează un atac aerian masiv împotriva vecinilor săi, Egiptul, Siria şi Iordania. Avioanele israeliene distrug în proporţie de peste 75% aviaţia militară a celor trei state. De ce?

Cele trei state arabe concentraseră la graniţa cu Israelul puternice forţe terestre însoţite de blindate, egiptenii blocaseră portul izraelian Eilat şi ceruseră retragerea căştilor ONU (s-au retras rapid) ce stăteau ca şi tampon între cele două armate.

A urmat bătălia terestră, în şase zile, lipsiţi de aviaţie, arabii au pierdut războiul. Atacul israelian a fost un atac preventiv, chiar preşedintele Nasser al Egiptului a recunoscut că intenţiona să atace Israelul.

 

La fel, putem numi fără îndoială actul nostru de la 22 iunie 1941 drept atac preventiv. Nici măcar atac justificat, de recuperare a teritoriilor noastre istorice, ci atac preventiv. Iar toate datele care continuă să apară confirmă acest lucru, tot mai mulţi istorici sunt de acord că trebuie reconsiderate multe aspecte din al doilea război mondial.

Singurii care se încăpăţânează să susţină contrariul, dar fără să deschidă arhivele, sunt istoricii ruşi, şi o vor face în continuare, deoarece au multe, foarte multe, de ascuns.

Dar treptat, încet, adevărul iese la iveală, trebuie doar puţină răbdare.

 

 

 

Sursa:

http://cristiannegrea.blogspot.com/2012/06/minciuna-22-iunie-1941.html

Bibliografie:

1. Victor Suvorov, Spărgătorul de gheaţă, editura Polirom, 1995, versiunea online aici.
2. Victor Suvorov, Ultima republică, editura Polirom, versiunea online aici. 
3. Victor Suvorov, Epurarea, editura Polirom, 2000, versiunea onlineaici. 
4. Victor Suvorov, Ziua M, editura Polirom, 1998, versiunea onlineaici.
5. Mark Solonin, Butoriul şi cercurile, editura Polirom, 2012.   

Reclame

23/01/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ungaria datorează mulţumiri publice României şi armatei române

 

                                                      

 

                                                         M O T T O

                                                                     E un subiect ce mă-ntristează şi amuză

                                                                     Ungaria pretinde României să îşi ceară scuză

                                                                     Că oferă mai multe drepturi etnicilor străini

                                                                     Decât oferă alte ţări pentru români.


   România şi armata română merită mulţumiri publice din partea Ungariei

                                  

Faptul că destinul a rânduit ca România şi Ungaria să fie ţări vecine, istoria a avut o anumită influenţă în viaţa lor.

În prima parte a anului 1919, ţara vecină Ungaria a cunoscut pericolul bolşevizării. Un aventurier Bela Kun,  a încercat şi reuşit pentru aproape o jumătate de an transformarea Ungariei în „Republică Sovietică”.

Bela Kun (pe numele de familie Cohen, până la maghiarizarea numelui), născut după datele istoricului militar Aurel Vaida, în localitatea Nimigea din Jud. Bistriţa-Năsăud, iar după alţi autori la Cehul Silvanie jud. Sălaj, pe data de 20 februarie 1886,  dintr-o familie de evrei.  Studiile liceale le-a făcut la Gherla iar facultatea de drept la Cluj.  Înainte de primul Război Mondial a făcut avocatură şi jurnalism la Cluj, aparţinând politic  Partidului Social Democrat Ungar.

Publică articole anarhiste pentru care a fost judecat şi condamnat la 1,5 ani de detenţie. În anul 1913 se căsătoreşte cu învăţătoarea Iren Gal. A părăsit activitatea de jurnalist , alegând să fie mic funcţionar. A lucrat casier la Comitetul de Asigurări Sociale ale Sindicatelor Cluj, fiind acuzat de delapidare, scăpând de judecată fugind la Budapesta.

La începutul Războiului se înrolează ca subofiţer voluntar în Armata Austro-Ungară. Trimis în Galiţia, luptă pe front obţinând rezultate bune motiv pentru care este avansat în rândul ofiţerilor.  În anul 1916 cade prizonier la ruşi şi este internat în lagărul siberian  de la Tomsk. Înţelege că Revoluţia Bolşevică ar fi pentru el o şansă, militează prin acţiuni în această direcţie fiind remarcat de liderii bolşevici siberieni şi chiar de cei de la Moscova. După 07 noiembrie 1917, Lenin îl aduce la Moscova şi-i încredinţează extinderea revoluţiei bolşevice  în Ungaria, asigurându-i susţinerea financiară în acest scop.

Soseşte la Budapesta în ziua de 3. Noiembrie 1918, când are loc declararea independenţa Ungariei faţă de Austria. Cu banii de la Moscova cumpără elemente  declasate constituindu-şi o reţea de colaboratori cu care pătrunde în marile unităţi  militare. Comandanţii militari a mai multor regimente trec de partea sa, datorită umilinţei pricinuite de înfrângerile de pe front.

Dispunând de cea mai mare parte a armatei sale Bela Kun îşi disimulează cu mare atenţie intenţiile sale comuniste internaţionaliste jucând foarte bine cartea ultranaţionalistă promiţând readucerea Ardealului la Ungaria pe calea armelor. De partea sa, atrage şi Divizia de secui din Transilvania, fiind acceptat de unele cercuri conducătoare de la Budapesta, fiind văzut ca un salvator  al naţiunii maghiare.

În luna noiembrie 1918, Kun creează Partidul Comunist Maghiar, devenind preşedintele comitetului central. Toţi care erau împotriva lui au fost torturaţi şi împuşcaţi, , greviştii împuşcaţi şi ziariştii cenzuraţi. Toate acestea aveau suportul bănesc de la Moscova.

În ianuarie-martie 1919, Armata Română din Transilvania staţiona pe o linie de demarcaţie provizorie care trecea de la Sud la Nord prin localităţile; Lugoj-Brad-Câmpeni-Ciucea-Zalău-Baia Mare-Sighet, aşteptând hotărârea Conferinţei de Pace. Pentru a-şi dovedi intenţiile de refacere a „Ungariei Mari”, Bela Kun ordonă formaţiunilor sale paramilitare (gărzile roşii) formate din oameni nemulţumiţi şi puşi pe căpătuială, terorizarea şi asasinarea a mii de români aflaţi la vestul aliniamentului de contact , dintre trupele române şi cele maghiare. 

La 21 martie 1919, ocupă Budapesta, alungând de la putere guvernul Karoly Mihaly, instaurând o conducere administrativă de tip sovietic, bazată pe naţionalizarea proprietăţilor industriale şi agricole, inclusiv a fermelor mici. Reorganizează armata de sub comanda sa, ce număra 200.000 de oameni, după principiile Armatei Roşii. Un eşantion de 70.000 de soldaţi se aflau în dispozitiv între Tisa şi Munţii Apuseni, iar restul armatei se afla în rezervă, la Vest de Tisa.

Bela Kun, înţelegându-se cu puterea sovietică de la Moscova, a acceptat să desfăşoare o acţiune militară comună împotriva  României şi să realizeze joncţiunea între armata sa  şi Armata Roşie, sens în care a purtat o corespondenţă telegrafică cu Lenin personal. El cerea României să-şi retragă armata de pe linia de demarcaţie amintită mai sus, concomitent cu pregătirea unei ofensive de amploare dinspre Vest împotriva României.  Dinspre Est  mari unităţi ale armatei bolşevice ruse şi ucrainene staţionate lângă Kiev pregăteau o ofensivă împotriva României prin Galiţia şi Bucovina, pentru a realiza pe teritoriul Ardealului de Nord joncţiunea cu armata bolşevică maghiară.

Condiţiile au fost întrunite pe 16 aprilie 1919, când Bela Kun declară oficial război împotriva  României şi declanşează ostilităţile dinspre Vest pe toată lungimea frontului românesc, pe aliniamentului cunoscut, Brad-Câmpeni-Ciucea-Zalău-Baia Mare- Sighet. Situaţia militară de pe frontul de Est, a evoluat într-un sens contrar planificării bolşevicilor ruşi şi maghiari.  Înaintarea armatei bolşevice ruse din Ucraina Sovietică a fost oprită în Nord de către Armata Cehă şi în Sud pe Nistru de către Armata Română. România apoi a contraatacat energic pe frontul de Vest, determinând armatele lui Bela Kun să se retragă, ajungând în mai puţin de două săptămâni la 29 aprilie 1919  la râul Tisa.

Confruntat cu un dezastru militar, Bela Kun, în mod viclean  a încercat să câştige timp, solicitând un armistiţiu pe data de 02 mai 1919, declarând că doreşte să poarte tratative cu Guvernul României. Această pauză politico-militar a durat mai bine de două luni până în mijlocul lui iulie. Văzând Bela Kun că pe cale diplomatică nu poate să obţină ceea ce dorea, şi-a concentrat principalele forţe militare de aproximativ 70.000 de oameni şi unităţi puternice de artilerie pe Tisa în zona Szolnok, a atacat încă o dată România de Sf. Ilie pe 20 iulie 1919.

A trecut la ofensivă concentrată într-un singur punct al frontului pe direcţia Szolnoc-Oradea, sperând că va realiza o breşă care îi va deschide drumul spre inima Ardealului. Armata Română a trecut din nou la acţiune, nimicind complet armatele bolşevice maghiare, iar în mai puţin de zece zile, a ajuns de pe linia Tisei până la Budapesta. Bela Kun, aventurierul a părăsit puterea fugind mai întâi la Viena şi apoi la Moscova, sfârşindu-şi zilele într-un mod ruşinos, fiind arestat şi executat din ordinul lui Stalin, pe data de 29 august 1938, fiind învinuit de delapidarea unei mari sume de bani din fondurile Partidului Comunist al URSS.

În după-amiaza zilei de 03 august 1919, primul care s-a apropiat de marginile  oraşului Budapesta, a fost col. Gheorghe Rusescu care comanda o mică avangardă de Cavalerie ce aparţinea de Brigada 4 Roşiori, având doar 400 de cavalerişti, două tunuri şi zece mitraliere. Din partea Guvernului Maghiar, înspre oraş a fost întâmpinat de o delegaţie din trei persoane, care i-a cerut să oprească trupa pentru a nu intra în oraş.

Aceştia credeau că efectivele reale şi puterea de foc ale detaşamentului col. Rusescu erau mult mai mari şi ameninţau cele trei regimente bolşevice înarmate, aflate în cazărmile din Budapesta şi că populaţia civilă este foarte agitată, fiind gata să pună mâna pe arme, formând încă o armată de 20.000 de oameni ce poate măcelări trupa lui Rusescu.

Dovedind îndrăzneală şi abilitate ieşită din comun, col. Rusescu a spus delegaţiei, că el a ordonat detaşamentului să meargă la trap neputându-i opri imediat.  A continuat să meargă la trap încă vreo trei km. împreună cu automobilul maghiar în care se aflau membrii delegaţiei, până când a apreciat că tunurile românilor pot lovi clădirile guvernului ungar, apoi a oprit şi a intrat în tratative cu delegaţia.

Le-a spus că problema măcelului s-ar pune invers, că Budapesta este încercuită complet de către trupele române (fapt ce nu era realizat încă), că îi sfătuieşte să calmeze populaţia civilă şi să ceară regimentelor din Budapesta să se predea, spre a evita măcelărirea soldaţilor maghiari de către trupele române, că nu este altă cale de ieşire. Col. Rusescu să fie mai convingător a ordonat celor două tunuri din apropierea sa, singurele pe care de altfel le avea( dar ungurii nu ştiau acest lucru), să se pună în baterie  asupra oraşului. Le-a mai spus că pentru tratative trebuie să se adreseze Comandamentului Superior al Armatei Române.

Atunci delegaţia i-a cerut col. Rusescu să trimită şi el la rândul lui un delegat, care să poarte tratative cu guvernul maghiar. Spre uimirea maghiarilor, col. Rusescu a făcut dovada unui act de mare curaj şi a luat hotărârea de a merge el în persoană la tratative. Era în ziua de 03 august 1919 la ora 18. La ora 18,30 col. Rusescu intră în clădirea în care guvernul maghiar se afla întrunit pentru şedinţă, punând guvernului o serie de condiţii:  Cazarma honvezilor din Budapesta să fie evacuată de îndată de către trupele ungare care îşi vor lăsa armamentul  acolo, spre a fi pusă la dispoziţia detaşamentului lui, în schimbul lăsării trupelor sale (care încă nu existau) în afara oraşului. Le-a spus că a dat  armatei sale ordin, pe care nu mai poate să-l contramandeze, anume, dacă până la ora 20,30, el nu se va întoarce la trupă, artileria să bombardeze oraşul.

Guvernul Maghiar acceptă condiţiile şi la ora 20,00 trimite un ofiţer maghiar cu ordinul semnat de col. Rusescu, ca detaşamentul român să intre în oraş fără luptă şi să se cazeze în cazarma „Arhiducele Josif”.

În aceiaşi seară col. Rusescu a primit onorul şi defilarea trupelor sale în cazarma amintită mai sus, iar el cu ofiţerii săi, au servit masa şi au fost cazaţi la un hotel de lux din apropiere.

 

 

 

 

Imagini pentru armata romana la budapesta photos

 

Foto: Armata Română în fața Parlamentului de la Budapesta (1919)

 

 

Jocul la cacialma a col. Rusescu, care din fericire pentru noi a ţinut, a luat sfârşit în după-amiaza zilei următoare, când generalul Mărdărescu, alături de grosul Armatei, a pătruns cu adevărat în Budapesta şi la ora 18,00 a primit defilarea şi onorul  Diviziei 1 Vânători pe faleza Dunării din faţa clădirii Parlamentului Maghiar.

Pentru că a atacat Budapesta fără ordin cu o zi mai devreme, furând startul victoriei, col. Rusescu a fost mustrat de către superiorii săi invidioşi, cum că a depăşit marginile admisibile ale îndrăznelii.

Consecinţele acţiunilor Armatei Române din vara anului 1919 împotriva Ungariei bolşevice, au fost imense şi benefice şi nu doar pentru Ungaria, ci pentru întreaga Europă. Cea mai importantă consecinţă a fost aceea că a stăvilit înaintarea bolşevismului în centrul Europei, izolarea internaţională şi compromiterea bolşevismului.

În conformitate cu ideologia marxist-leninistă, revoluţia comunistă nu trebuia să se producă într-o singură ţară sau la un grup mic de ţări, ci trebuia să fie o revoluţie mondială, să cuprindă tot globul pământesc, să fie o revoluţie a proletariatului mondial, împotriva capitalismului mondial. Revoluţia bolşevică începută în Imperiul Ţarist, trebuia să cuprindă toată Europa.

Din Rusia erau două culoare spre Vestul Europei, unul prin Europa Centrală, prin Ungaria, unde bolşevicii ruşi au găsit „ coada de topor”  în persoana lui Bela Kun, pentru a înainta pe direcţia Budapesta-Viena-Berlin, fiindcă în Austria şi Germania s-a creat o „situaţie revoluţionară” (expresia lui Lenin), de fapt aici exista dezorientare, anarhie şi haos cauzată de pierderea războiului şi, deci Germania putea deveni un teren bun pentru experimentul comunist. Al doilea culuar de expansiune a bolşevismului era cel prin Nordul Europei Centrale , prin Polonia, pe direcţia Varşovia-Berlin-Paris, încercat un an mai târziu. În Polonia negăsind un trădător de felul lui Bela Kun, Polonia a fost atacată de „Armata Roşie” a bolşevicilor ruşi.  Într-un faimos Ordin de Zi dat de mareşalul sovietic Tuhacevski, comandantul suprem al armatelor care atacau Polonia, arătând în mod răspicat direcţia: „Peste cadavrul Poloniei, prin Minsk, Vâlna şi Varşovia spre Berlin, înainte!”.

Expansiunea bolşevică spre Vestul Europei, a fost oprită prin două evenimente militare deosebite, anume; intrarea Armatei Române în Budapesta pe culuarul central şi înfrângerea categorică a mareşalului rus Tuhacevski de către Armata Polonei  sub comanda mareşalului Pilsudski pe culuarul nordic. Dintre mărturiile evenimentelor face parte şi articolul publicat la 12 noiembrie 1979, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la retragerea trupelor române din Budapesta. Alan Woods afirma următoarele:

„ La 21 martie 1919 a fost proclamată Republica  Sovietică Ungară. Pe 03 august 1919 la 135 de zile mai târziu, acest capitol eroic din istoria clasei muncitoare maghiare a luat sfârşit prin intrarea Armatei Albe Române în Budapesta. Dacă proletariatul maghiar ar fi reuşit, Republica Muncitorilor din Rusia ar fi ieşit din izolarea internaţională.

Înfrângerea Revoluţiei Ungare din 1919, a fost o lovitură grea pentru clasa muncitoare internaţională. Revoluţia proletariatului rămâne izolată într-o ţară înapoiată, iar acest fapt a determinat degenerarea ulterioară a primului stat comunist din lume”.

Autorul acestui articol, englezul Alan Woods, etichetează riposta Armatei Române la atacarea României de către hoardele bolşevice ale lui Bela Kun  drept o „intervenţie imperialistă”, recunoaşte indirect câteva adevăruri dureroase pentru comunişti.

„Revoluţia proletariatului” a început într-o ţară înapoiată, în Imperiul Ţarist şi datorită campaniei Armatei Române din vara anului 1919 în Ungaria, nu a putut ieşi  din „izolarea internaţională”, adică nu s-a putut extinde spre Vestul Europei şi nu a putut căpăta legitimitate şi forţă umană europeană. Izolarea internaţională de către „sanitarii” bolşevismului, a făcut ca primul stat comunist din lume să degenereze în cea mai brutală şi criminală dictatură în anii stalinismului. 

Armata Română a rămas în Budapesta aproape patru luni, nu ca Armata Sovietică de după Al Doilea Război Mondial, care a intrat în Budapesta  în 1945 şi a „uitat” să plece timp de 40 de ani.

 

 

Imagini pentru armata romana la budapesta photos

 

 

 

 

 

În perioada august-noiembrie 1919, Armata Română a restabilit ordinea în Budapesta şi în restul Ungariei, a asigurat reluarea vieţii normale într-o ţară devastată de război şi ameninţată de anarhie, a hrănit copiii şi populaţia civilă maghiară înfometată, de la propriile cazane ale trupei şi a pacificat ţara, fapte pentru care Ungaria nu a adus încă mulţumiri de recunoştinţă, României, Armatei Române, precizând că încă nu este târziu nici după aproape 100 de ani, în întâmpinarea zilei de 1 Decembrie 2018, de Centenarul Unirii să o facă.

Armata Română a evacuat Budapesta, la cererea Antantei, pe data de 14 noiembrie 1919, pentru ca două zile mai târziu, pe 16 noiembrie 1919 în Budapesta să-şi facă intrarea venind de la Szeged, în fruntea unei armate numită „ Armata Naţională”, amiralul Horthy Mikloş fost comandant al flotei Austro-Ungare,  (combatant în armata Austro-Ungariei), deci luptător împotriva Aliaţilor, şi cu toate acestea a fost acceptat de către Aliaţi, care au închis ochii asupra acestui amănunt. Mikloş Horthy s-a născut la 18 iunie 1868 la Kenderes, Austro-Ungaria, a trăit 88 de ani până în 09 februarie 1957 la Estoril Portugalia.

A absolvit academia de marină.  S-a căsătorit la Arad în data de 22.07. 1901 cu Margareta Purgly, având împreună 4 copii, de religie calvină, om politic, diplomat, ofiţer (amiral).  Horthy a fost pe rând; comandantul armatei, ministru de război, iar la 01 martie 1920, a fost ales regent de către Parlamentul Ungariei, rămânând în funcţie până la 15 oct. 1944.

Acelaşi Parlament a modificat şi Constituţia Ungariei în toamna anului 1921, investindu-l pe Horthy  cu puteri dictatoriale, fiind primul dictator european cu acte în regulă înainte  de Musolini cu un an , cu trei ani înaintea lui Stalin şi cu 12 înaintea lui Hitler.

Din nou Aliaţii au închis ochii, admiţând ideea că dictatura lui Horthy este  o alternativă acceptabilă la comunism.

În plan intern Horthy se bucura real de sprijinul populaţiei  catolice speriată de ateismul comunist şi de sprijinul micilor proprietari rurali şi ai industriaşilor, înspăimântaţi de confiscarea proprietăţilor, lucru comis de către comuniştii lui Bela Kun anterior. Ungaria, spre deosebire de celelalte state-naţiuni care au rezultat din dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar, nu a cunoscut un regim de democraţie politică în perioada interbelică.

Deci, Armata Română a eliberat Ungaria de pericolul bolşevic, a asigurat ordinea în ţară şi a predat Ungaria la „cheie” lui  Horthy Mikloş, care o să devină marele dictator. Aici îţi regăseşte confirmarea amara ironie a proverbului românesc care zice: „ Cel pe care nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti.”

Să nu-şi facă nimeni iluzii în privinţa intenţiilor sale, Horthy a declarat public în toamna anului 1919 că:

„Inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că faţă de această ţară, Ungaria are pretenţiile teritoriale cele mai mari şi pentru că  aceasta este cea mai puternică dintre toate ţările vecine, iar rezolvarea problemelor cu România nu se poate face numai pe calea armelor.”

Horthy şi-a urmărit scopul cu obstinaţie, atâta doar că, „ rezolvarea problemelor cu România nu s-a făcut pe calea armelor, ci printr-un odios Dictat, prin apelul laş la ajutorul altor puteri fasciste şi dictatoriale ale Europei (Germania Hitleristă) şi nu a fost chiar o rezolvare definitivă, ci una care a ţinut tot atâta timp cât a ţinut şi Războiul  al Doilea Mondial.

Deşi a venit la putere cu concursul indirect şi involuntar al Armatei Române, Horthy, cu regimul politic odios şi antisemit pe care l-a promovat şi patronat, ( Ungaria fiind printre primele state europene care a  legiferat  măsuri antisemite, astfel în urma  măsurilor antievreieşti din 1938, şi-au pierdut locurile de muncă în Ungaria peste 250.000 de evrei, interzicând şi căsătoriile mixte ),s-a dedat la cele  mai crude atrocităţi şi la crimele de război asupra populaţiei civile româneşti.

Printre multiplele atrocităţi comise în timpul Celui de al Doilea Război Mondial, se înscrie şi cel petrecut în comuna Moisei jud. Maramureş, unde la 14 octombrie 1944, armatele horthiste au mitraliat într-o casă un număr de 29 partizani care n-au avut nici o vină şi fără vreo sentinţă legală, iar comunei a cărei populaţie a fost evacuată forţat prin localităţile de pe Valea Izei, i-au dat foc arzând aproape toate casele şi aruncând în aer poduri, drumuri şi calea ferată. Sunt multe exemple de natura aceasta care s-au petrecut  în perioada 1941-1944, perioadă cunoscută în istorie sub denumirea de „ocupaţie horthistă-fascistă a Ardealului de Nord”.

După toate cele îndurate, de poporul român de-a lungul zbuciumatei istorii, avem sfânta obligaţie să rămânem uniţi cu hotarele întregi a României aşa cum înaintaşii noştri ne-au lăsat la 1 Decembrie 1918;(http://www.dacoromania-alba.ro/)

Jurist  Dragomir  VLONGA

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/12/o-istorie-a-zilei-de-12-ianuarie-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

12/01/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

DOSARE ISTORICE. UNIUNEA SOVIETICĂ A FOST PRINCIPALUL INSTIGATOR AL CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

 

Imagini pentru hitler si stalin photos

 Foto: STALIN  ŞI HITLER

STALIN – ADEVĂRATUL INSTIGATOR AL CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. 

 

Istoria lumii are încă numeroase evenimente neelucidate…

În condiţiile în care istoricii şi cercetătorii din diferite domenii ne dezvăluie amănunte dintr-o lume veche de mii de ani, cum e posibil ca evenimente cruciale din istoria contemporană să nu fie desluşite integral?

De ce opinia publică este în continuare minţită şi dezinformată?

Unul din marile secrete ale istoriei contemporane este şi acela al cunoaşterii adevăratului instigator al celui de Al Doilea Război Mondial.

 

HITLER 

 

 

În octombrie 1918, un anume Adolf Schicklgruber (Hitler, după numele de fată al mamei lui) se făcea remarcat prin talentul oratoric.

Ocultist şi esoterist, acesta a aderat la organizaţia ce va întemeia DAP (grupul de activitate german), din care mai târziu  se vor naşte NSDAP (Partidul naţional socialist german) şi SS- ul.
„Încă de la 20 de ani (afirmă Theodor Morell, doctorul său), Hitler a fost înclinat spre misticism şi lua droguri. 

De altfel, în ultimii 6 ani ai vieţii sale, Hitler lua curent stupefiante şi calmante.
Pe 29 ianuarie 1933, Adolf Hitler este numit cancelar al Germaniei, iar pe 27 februarie a fost înscenată incendierea Reichstagului, care a dus la interzicerea partidului comunist.

Momentul instaurării oficiale a dictaturii naziste a fost data de 24 martie 1933, când a fost adoptată legea care acorda guvernului lui Hitler puteri depline.

Prin decesul preşedintelui Reichului, mareşalul Hindenburg, la 2 august 1934, Adolf  Hitler a preluat prin decret funcţia de preşedinte.

Noua ideologie nazistă se va impune total în Germania, iar lui Hitler îi era deschis drumul spre dictatură.
În noiembrie 1933, Statele Unite au recunoscut guvernul sovietic.

 Încă de la începuturile instaurării dictaturii, Hitler a fost preocupat de dezvoltarea rapidă a armatei germane,şi în acest scop a colaborat strâns cu Stalin.

De asemenea Statele Unite şi Germania au pus la cale o „nouă ordine” în „lume”, vârful de lance fiind Germania lui Hitler.
Aşa se face că nazismul german şi fascismul lui Mussolini, au ajuns la putere prin susţinerea generoasă a Marii Finanţe Mondiale şi a Statelor Unite ale Americii, care se vedeau ameninţate de mişcările şi revoluţiile socialiste propagate de Uniunea Sovietică.

În 1940, înainte de a fi asasinat, Troţki va scrie : „Fascismul este continuarea capitalismului, o tentativă de prelungire a vieţii capitaliste prin mijloacele cele mai bestiale şi cele mai monstruoase.
Capitalismul a putut recurge la fascism (şi la nazism-n.n.) numai pentru că proletariatul nu a reuşit să înfăptuiască, la timp, revoluţia socialistă”.

După Primul Război Mondial, forţele armate ale Germaniei au fost drastic reduse, iar pe întregul teritoriu au fost desfiinţate poligoanele şi terenurile de pregătire militară.

Cadrele militare germane nu s-au pregătit pe teritoriul lor, ci…pe teritoriul Uniunii Sovietice.

Stalin le-a facilitat ofiţerilor şi subofiţerilor nemţi toate condiţiile de instruire : le-a pus la dispoziţie terenuri de pregătire şi poligoane de tragere, ofiţerii germani urmau cursuri de specialitate şi absolveau instituţii militare în Uniunea Sovietică, iar piloţii germani se instruiau pe avioanele de luptă sovietice.

Pe atunci,Uniunea Sovietică producea cele mai performante şi puternice tancuri din lume, iar Stalin le-a facilitat germanilor pregătirea pe aceste tancuri.

Mai mult, le-a dat acces liber în uzinele producătoare de armament greu, le-a pus la dispoziţie artileria.
Se pune întrebarea : de ce Stalin nu a precupeţit nici mijloacele nici forţele de care dispunea pentru a sprijini renaşterea militară a Germaniei ?

Răspunsul este deosebit de simplu: trebuiau create condiţiile pentru declanşarea unui război mondial în urma căruia el să pună stăpânire pe Europa…

Înainte de a trece la tratarea problemei propuse, este important răspunsul la întrebarea: cine a declanşat cel de Al Doilea Război Mondial?

Majoritate istoricilor vor răspunde: Hitler.

Ei bine, nu e aşa!

ISTORIA ÎNCEPUTULUI CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL VA TREBUI RESCRISĂ.

 

Foarte multe materiale şi lucrări care tratează tema originilor celui de-Al Doilea Război Mondial confirmă  concluzia cotidianului francez „Liberation”:

„Toate intuiţiile noastre în ce priveşte Moscova şi-au găsit confirmarea: ei au declanşat cel de al doilea război mondial!” Incredibil, nu?

La rândul său, şi publicaţia elveţiană „Tribune de Geneve” arăta că: „Până la Suvorov (agent secret de frunte al GRU), spionul militar sovietic care a dezertat   şi a scris două cărţi extraordinare, „Cenuşă sub epoleţi” şi „Spărgătorul de gheaţă”în care dezvăluia rolul de primă mâmă jucat de URSS în declanşarea războiului mondial.
„Istoria a fost bulversată…” (Times) şi „Toate tabuurile au fost sparte.

Suvorov ne spune clar: nu ştiţi nimic” (Stern).

Uniunea Sovietică a participat la cea mai mare conflagraţie mondială din 1939, încă din prima zi.

Cei interesaţi, mistificatorii comunişti, au creat legenda „atacului de către Germania nazistă” şi…de aici a început „Marele Război pentru Apărarea Patriei” şi „Lupta pentru eliberarea ţărilor de sub ocupaţia hitleristă”…

 

STALIN RECUNOŞTEA: DE VINĂ NU ERA GERMANIA!

 

La întrebarea: Cine a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial?, răspunsul este unanim: Germania nazistă, care la 1 septembrie 1939 a invadat Polonia, dar nenumăratele documente de arhivă, mărturiile combatanţilor, analiza minuţioasă a acţiunilor de luptă, scot în evidenţă un lucru uluitor: adevăratul instigator al celui de-al Doilea Război Mondial a fost Uniunea Sovietică, respectiv Stalin şi serviciile secrete ale Uniunii Sovietice !

La 18 septembrie 1939, printr-o notă oficială, Guvernul sovietic acuza că cea care se face vinovată de izbucnirea războiului este Polonia.
Iată în continuare un document inedit:
„Redactorul Pravdei s-a adresat tovarăşului Stalin cu întrebarea:

„Cum apreciază tovarăşul Stalin informaţia agenţiei Havas despre „cuvântarea lui Stalin”, care zice-se, ar fi fost rostită în „Biroul Politic la 19 august” şi unde şi-ar fi exprimat ideea că „războiul trebuie să continue cât mai mult se poate, pentru a fi epuizate părţile în conflict ?”.
Tovarăşul Stalin a transmis următorul răspuns:

„Această informaţie a agenţiei Havas, ca şi multe altele ale acesteia, reprezintă o minciună. Fireşte, nu pot să ştiu în ce cafe-şantan a fost fabricată această minciună.

Dar oricât ar minţi domnii de la Havas, nu pot nega următoarele:
a)nu Germania a atacat Franţa şi Anglia, ci Franţa şi Anglia au atacat Germania, luându-şi asupra lor responsabilitatea pentru acest război;
b) după primele acţiuni militare, Germania s-a adresat Franţei şi Angliei cu propuneri de pace, iar Uniunea Sovietică a sprijinit sincer propunerile de pace ale Germaniei, „căci ea a considerat şi continuă să considere că încheierea cât mai curând posibilă a războiului ar uşura în mod radical situaţia tuturor ţărilor şi popoarelor”;
c) cercurile conducătoare al Angliei şi Franţei au refuzat în mod grosolan propunerile de pace ale Germaniei, la fel şi încercările Uniunii Sovietice de a se ajunge la o grabnică încheiere a războiului.
Acestea sunt faptele
Ce argumente aduc, împotriva acestor fapte, politicienii de la cafe-şantan, de la agenţia Havas?
I.V.Stalin” 
Iată însă că la 5 mai 1941, într-o cuvântare secretă, ţinută în faţa absolvenţilor Academiei militare, Stalin numea un alt vinovat: Germania   .
La sfârşitul războiului, Stalin lărgea cercul „vinovaţilor”, afirmând că Al Doilea Război Mondial a fost declanşat de toate ţările capitaliste, inclusiv Suedia şi Elveţia.
Principlaul istoric al Armatei Sovietice, generalul-locotenent P.A.Jilin, declara:

„Vinovaţii războiului nu au fost numai imperialiştii Germaniei, ci ai întregii lumi”.
În spatele tuturor acestor declaraţii,propaganda sovietică şi acum cea rusă  au ascuns şi ascund, în continuare, rolul lor de instigatori ai războiului şi au mistificat şi continuă să mistifice istoria.

 

 

Imagini pentru Pactul Ribbentrop Molotov photos

 

 

„FĂRĂ STALIN, N-AR FI EXISTAT HITLER”

 

 

După moartea lui Lenin, Stalin a făcut-o pe modestul,deşi cuvintele lui Lenin pe patul de moarte despre Stalin care „a concentrat deja în mâinile sale o putere imensă” spun totul.

Fiind viclean,nu s-a căţărat de la început la putere. A fost preocupat să-şi consolideze puterea personală, după care, în alianţă cu Zinoviev şi Kamenev,l-a îndepărtat de la putere pe Troţki.

Apoi,în alianţă cu Buharin, îi îndepărta pe primii doi, pentru ca mai târziu să-l elimine şi pe acesta.

Folosindu-se de Iagoda, Stalin înlătura de la putere generaţia cekiştilor lui Dzerjinski, pentru ca apoi, cu sprijinul lui Ejov, să-l îndepărteze şi pe Iagoda. În cele din urmă, s-a sprijinit pe criminalul Lavrenti Beria – „Sabia Revoluţiei”, cu care va forma celebrul „tandem al morţii”, care are la activ mai mulţi morţi decât Hitler.

Încă din 1927, Stalin declara că al doilea război imperialist este inevitabil şi că drept urmare, inevitabilă este şi intrarea Uniunii Sovietice în război.

„Noi vom intra, dar vom intra ultimii, ca să punem pe talerul cântarului greutatea care să atârne cel mai greu”.

Pe Stalin, cel mai bine l-a înţeles şi descifrat Lev Troţki. Şi nu a făcut nici un secret din aceasta.

El ştia cel mai bine ce se înseamnă comunismul şi Armata Roşie şi îl cunoştea cel mai bine pe Stalin.

Activitatea sa era deosebit de laborioasă: autor al revoluţiei comuniste, făuritor al Armatei Roşii, reprezentantul sovietic la convorbirile de pace de la Brest, şi primul conducător al diplomaţiei sovietice.
Dacă nici un lider occidental şi nici Hitler nu l-au înţeles pe Stalin şi politica sa ascunsă, Troţki a fost primul care i-a înţeles locul.

În 1936 el  spunea: „Fără Stalin n-ar fi existat Hitler, n-ar fi existat Gestapo!”, iar în noiembrie 1938 mărturisea:

„Stalin a dat mână liberă lui Hitler şi adversarilor săi şi a împins Europa în război”.

Aceste cuvinte erau spuse când Stalin nu dăduse încă directiva de pregătire a cotropirii Poloniei.

„REPUBLICA SOCIALISTĂ SOVIETICĂ MONDIALĂ

 

În sprijinul afirmaţiei că Stalin dorea declanşarea unui război în Europa, după care „să treacă la eliberarea ţărilor cucerite”,venea şi „Declaraţia de constituire” a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste – (URSS),care prevedea că este primul pas în crearea Republicii Socialiste Sovietice Mondiale.

În  Declaraţie se prevedea ca numărul de republici să se extindă până când întreaga lume va intra în componenţa URSS.
Pentru a-şi atinge scopul – declanşarea unui război în Europa -,începând din 1927, Stalin şi-a concentrat eforturile în două direcţii.

Pe de o parte, sprijinea Germania pentru a deveni o mare putere militară, iar pe de altă parte a început industrializarea URSS-ului pe cincinale şi pregătirea Armatei Roşii pentru acţiuni exclusiv ofensive.

Anterior am specificat cum a sprijinit pregătirea cadrelor militare germane.

..Şi acum trebuie pusă întrebarea firească : dacă Stalin ar fi dorit cu orice preţ pacea,de ce a sprijinit renaşterea militară a Germaniei ?”

Răspunsul vine de la sine : cunoştea spiritul revanşard al Germaniei şi a pregătit-o, alături de Statele Unite împotriva Europei.

Iar după ce a pregătit-o, a desfăşurat o acţiune diabolică pentru ca, în fruntea ei, să ajungă  liderul fanatic şi nebun : Adolf Hitler.

O teorie absolut falsă,frecvent vehiculată de analiştii militari şi căreia i se dă credit şi în zilele noastre este că la declanşarea Războiului Al Doilea Mondial Uniunea Sovietică avea o armată slab dotată şi prost instruită…
Pentru victoria comunismului în URSS şi dotarea Armatei Roşii cu tehnică de luptă de ultimă generaţie, o contribuţie hotărâtoare şi-au adus-o Statele Unite.

Pentru aceasta, între cele două ţări s-a desfăşurat un „comerţ paşnic”,în baza programului de asistenţă cunoscut sub numele de Land Lease, prin care Armatei Roşii i s-au furnizat armament şi tehnică de luptă în valoare de peste 11 miliarde de dolari.

Acest program a servit drept scop pentru a înstrăina o parte din tehnologia militară americană. Generalul John R.Deane,secretarul şefilor de Stat-Major de la Washington pe toată durata războiului a afirmat :

”Politica noastră era să punem la dispoziţia Rusiei orice nouă descoperire în domeniul electronicii sau în alte domenii. În fiecare lună primeam o listă revăzută cu echipamente militare americane secrete despre care putea fi informată Rusia…Nu am pierdut nici o ocazie de a furniza Rusiei echipament,arme sau informaţii”.

Trebuie precizat că la 2 februarie 1934, preşedintele Franklin Delano Roosevelt, printr-un ordin al executivului, a creat Banca de Import-Export pentrua garanta creditele comerciale acordate altor ţări,în special Uniunii Sovietice.

Pe lângă aceasta,banca era împuternicită să acorde împrumuturi. În acelaşi timp, băncile particulare au primit aceeaşi împuternicire.

Toate trebuiau să sprijine Uniunea Sovietică în a achiziţiona orice bunuri produse de industria americană.

Chase Mnhattan,controlată de familia Rockefeller,a fost prima care s-a implicat în acest gen de operaţiuni financiare.
În cadrul programului amintit, Statele Unite au dat sovieticilor 20.000 de avioane de toate tipurile, 400.000 de camioane, 800.000 de tancuri,fără a mai enumera întregul armament,alimentele şi medicamentele.

Au mai fost vândute echipamente de comunicaţii, radiogoniometre, radio-locatoare,tehnologiile pentru fabricarea diferitelor tipuri de avioane .

Organizaţia Inginerilor Americani a construit câteva aeroporturi în Uniunea Sovietică. Relaţiile dintre cele două state au fost permanente şi foarte strânse.

Omul de legătură din partea americanilor a fost maiorul Racey Jordan, iar din partea sovieticilor colonelul Anatoli Katikov.
Un inginer american a fabricat avionul de vânătoare MIG-15,care funcţiona cu un motor construit de firma Rolls Royce din Marea Britanie !

MINISTERUL APĂRĂRII AL URSS SE PREGĂTEA…DE ATAC

Năpustindu-se asupra democraţiilor occidentale, Hitler i-a dat lui Stalin dreptul moral de a declanşa „Eliberarea Europei”.

Istoricii sovietici au scris mii de lucrări, cărţi şi documentare de istorie. Însă în nici una nu amintesc şi nu explică de ce Stalin, încă din 1927, a început construirea unei tehnici de luptă cea mai performantă pentru acele timpuri.

Şi era destinată exclusiv pentru acţiuni ofensive, nicidecum celor de apărare…
Pentru dotarea Armatei Roşii, Stalin a acordat o atenţie deosebită industriei de armament greu, în special tancuri şi artilerie.

Acest aspect reiese clar şi din informarea pe care colonelul german Heinz Guderian a făcut-o după ce Stalin i-a înlesnit să viziteze uzina de locomotive din Harkov, în 1933.

În afară de locomotive, colonelul german a remarcat că uzina respectivă avea şi o „producţie secundară”: producea 22 de tancuri pe zi!!!

Voi insista puţin asupra caracteristicilor ofensive ale tancului respectiv – marca BT (bistrohnâi tank – tanc rapid): viteza 100 km/h, autonomie de deplasare 700 km, forţarea râurilor adânci pe sub apă; pe drumuri de ţară se deplasa pe şenile iar pe şosela i se scoteau şenilele şi înainta pe roţi.

Se ştie că starea drumurilor în Uniunea Sovietică era foarte proastă, iar autostrăzile erau inexistente. Nici ţările vecine, în special cele din apus, nu stăteau mai bine la acest capitol.

De aici, reiese clar că BT-urile au fost create doar pentru acţiuni pe teritoriul statelor din Europa Centrală şi de Sud, unde puteau fi folosite la maximum.

Folosirea lor era posibilă pe teritoriul Uniunii Sovietice doar pe şenile, ceea ce îi îngreuna performanţele. De fapt, când Hitler a atacat URSS, aceste tancuri au fost abandonate.
Reiese că, încă din 1933, Armata Roşie poseda cel mai performant tanc din lume.

Dacă în 1933 o singură uzină producea 22 de tancuri pe zi, cititorul poate face o socoteală aproximativă. Hitler a început războiul având 3.195 de tancuri, adică mai puţin decât producea uzina din Harkov în jumătate de an, în timp de pace.  

Concluzia: Europa trebuia azvârlită în război, pentru ca, apoi, Uniunea Sovietică să intervină în forţă pentru instaurarea comunismului.

Dacă astăzi există posibilitatea ca aceste lucruri să fie aduse la cunoştinţa opiniei publice, rog cititorii care nu sunt de acord cu ele să-i lase pe comuniştii ruşi să se apere.

Deoarece, prin prisma faptelor prezentate, precum şi a celor care vor urma, cei mai mari călăi ai lumii au fost Stalin şi marii comandanţi militari sovietici.
Mai trebuie să specific că Uniunea Sovietică a fost prima ţară din lume ce a produs tancuri plutitoare, care, într-un război de apărare, nu trebuie să plutească.

Ele sunt destinate doar acţiunilor ofensive. Şi aceste tancuri, la începutul războiului, au fost abandonate.
După sfârşitul războiului, Stalin a afirmat de mai multe ori că şi în ceea ce priveşte performanţele avioanelor sovietice,aviaţia stătea rău. Mistificatorii comunişti au afirmat :

”Da, aveam destule avioane,dar erau de calitate proastă. Cele fabricate înainte de război nu pot fi luate în considerare,deoarece erau îmbătrânite,fără performanţă”.
Dar să vedem care era realitatea relatată de pilotul britanic Alfred Price :

”Cel mai puternic dintre avioanele de vânătoare de serie din lume era,în septembrie 1939,distrugătorul rus I-16,al constructorului Polikarpov…La puterea de foc, I-16 depăşea de două ori avionul Messerschmidt-109E şi aproape de trei ori avionul Spitfire.

Dintre toate avioanele de vânătoare de dinainte de război, I-16 era unic, în sensul că numai el avea apărătoare blindate în jurul pilotului.

Cei care cred că, înaintea celui de-al doilea război mondial, ruşii erau nişte mujici înapoiaţi şi că au evoluat ulterior prin folosirea experienţei germane,trebuie să ţină seama de fapte” .

„La toate acestea,trebuie adăugat că,în august 1939, avioanele de vânătoare sovietice foloseau pentru prima oară în lume, rachete în situaţii de luptă.

Şi încă un fapt : constructorii sovietici au creat unicul avion din lume cu carcasa blindată,un adevărat tanc zburător, numai IL-2 avea opt proiectile cu reacţie de mare putere, fapt ce satisface orice standard de calitate”. 

 Stalin dăduse ordin constructorilor să fabrice avioane pentru situaţia în care nici un avion de vânătoare al inamicului nu va reuşi să se înalţe în aer. Deci,se pregătea de război.

La începutul războiului în dotarea aviaţiei militare americane se afla cel mai bun avion militar de transport din lume – celebrul S-47.

Schiţele avionului au fost transmise specialiştilor sovietici care au construit nu mai puţin celebrul LI-2.

Acest avion era destinat pentru transportul trupelor de desant aerian. Se ştie că acestea,prin excelenţă,sunt destinate pentru acţiuni ofensive,în special pentru cucerirea unor obiective strategice în adâncimea inamicului.
Pregătindu-se pentru război, în 1936 Hitler a înfiinţat trupele de desant aerian, iar la declanşarea conflagraţiei mondiale, numărul militarilor din aceste trupe era de 4.000.

Tătucul  Stalin a fost mai grăbit. El a înfiinţat aceste trupe în 1930,iar la începutul războiului Armata Roşie avea peste 1 milion de paraşutişti  perfect instruiţi, însă, după ce Hitler a atacat Uniunea Sovietică, Stalin nu a putut folosi aceste trupe, pentru că,într-un război de apărare, este imposibil să fie folosiţi atât de mulţi paraşutişti desantişti.

La izbucnirea războiului, ele au fost transformate în unităţi de infanterie.

Nefiind obişnuiţi cu luptele de apărare, au învăţat noile tehnici de luptă din mers. Nemţii i-au măcelărit,pur şi simplu…

Din timp, Stalin a ordonat constituirea mai multor armate de şoc şi supra-şoc, care constituiau Primul Eşalon Strategic şi aveau în componenţă 170 de divizii, fiecare cu misiuni precise.

Spre exemplu, Armata a 9-a de supra-şoc a primit misiunea să „elibereze” Basarabia în iunie 1940.

 

Imagini pentru Pactul Ribbentrop Molotov photos

 

 

„PERIOADA PREBELICĂ” CU…BELICOASA ARMATĂ ROŞIE

Unul dintre secretele cele mai straşnice păzite de mistificatorii comunişti ai istoriei, şi care are regim de „secret de stat”, este data intrării URSS în cel de Al Doilea Război Mondial.

Şi, ca să ascundă adevărul, au pus în circulaţie o dată absolut falsă:  La 22 iunie 1941, când armatele germane au atacat Uniunea Sovietică „Noi trăiam în pace, dar ei au năvălit peste noi”, au spus şi repetă aceşti falsificatori şi, din păcate, această dată este universal recunoscută.

Dacă ar fi să-i dăm crezare, ar rezulta că nu Uniunea Sovietică a început cel de Al Doilea Război Mondial, ci a fost antrenată cu de-a sila în marea conflagraţie mondială. Iar pentru ca această dată să intre în conştiinţa tuturor, falsificatorii sovietici au inventat doi ani de „perioadă prebelică”, care au precedat data de 22 iunie 1941.

Dar să vedem ce s-a întâmplat în aceşti doi ani ai „perioadei prebelice”, în care minciuna este foarte uşor de demascat, chiar prin atitudinea URSS, deoarece, în această perioadă, TOŢI VECINII EUROPENI AI UNIUNII SOVIETICE AU DEVENIT VICTIMELE AGRESIUNII SOVIETICE.

Cum poate fi numită o ţară care cotropeşte alte ţări? Cum poate fi denumită o ţară care, prin ultimatumuri, sub ameninţarea războiului, pretinde teritorii de la un alt stat?

Ei bine, URSS a recurs la toate acestea  în cei doi ani ai „perioadei prebelice”. Cine mai poate afirma atunci că Uniunea Sovietică a intrat în război abia pe 22 iunie 1941?
Precizare necesară: în jurisdicţia internaţională ultimatumul este considerat declaraţie de război.

În septembrie 1939, URSS se declară ţară neutră. Şi imediat intră în „perioada prebelică” Când cucereşte teritorii sau ia cu japca, sub ameninţarea cu declanşarea războiului, alte teritorii care vor însuma o populaţie de peste 23 milioane de oameni.

Se cheamă neutralitate aşa ceva? În această perioadă şi România a avut de suferit mari amputări teritoriale.
În ţările cucerite ori luate cu japca, s-au petrecut crime de război şi scene de coşmar înfiorătoare.

Sunt ucişi zeci de mii de ofiţeri şi soldaţi din ţările ocupate. Floarea intelectualităţii, sute de mii de persoane sunt trimise în Siberia. Are loc o adevărată purificare etnică.
Deschiderea, pentru scurt timp, a arhivelor ex-sovietice, după 1990, a permis cercetătorilor „Imperiului Răului” o primă sondare, pe bază de documente, a adevăratelor dimensiuni ale represiunii comuniste.

Abia în 1989, Sovietul Suprem al URSS a acceptat în sfârşit să recunoască „ilegalitatea criminală a actelor barbare comise în regimul stalinist, faţă de popoare întregi, masiv deportate”.

În aprilie 1936, în decurs de doar trei zile, 36.000 de polonezi din zona frontalieră a Ucrainei au fost deportaţi în Kazahstan. În august 1941, un milion de etnici germani, descendenţi ai coloniştilor germani, instalaţi încă din secolul XVIII, în regiunea Volga, Tul, Krasmodar şi Stavropol, au fost de asemenea deportaţi toţi în Kazahstan.

Numai la această operaţiune au participat 80.000 de militari din trupele NKVD-ului. Această deportare a avut loc sub pretextul că, „populaţia etnică germană ascunde în sânul ei zeci de mii de sabotori şi spioni gata să răspundă la primul apel al lui Hitler” (astfel de deportări în masă vor avea loc şi în anii următori ai războiului: numai în noiembrie 1943 şi mai 1944, sub pretextul că ar fi „colaborat masiv cu ocupantul nazist”, cecenii, inguşii, tătarii din Crimeea, karatciaii, balkarii şi kalmucii vor fi deportaţi în Siberia, Kzahstan şi Ural).
Unul dintre cei patru „cavaleri ai Apocalipsei” acţionează acum în Europa.  Cel de al doilea este „neutru” şi a inventat doi ani de „perioadă prebelică”.
De ce se spune că URSS a intrat în cel de Al Doilea Război Mondial pe data de 22 iunie 1941?

Toată lumea ştie că atunci când Hitler a atacat Polonia, Uniunea Sovietică nu a stat „neutră”: a invadat Polonia prin răsărit.

Militarii polonezi, au trebuit să lupte cu soldaţii germani şi cu soldaţii sovietici, dar URSS  era declarată de propagandă – „neutră”.

 Când Germania a atacat Norvegia, s-a considerat un act de război, dar când Uniunea Sovietică a cotropit cele trei Ţări Baltice s-a spus că „a ajutat proletariatul din aceste ţări”.

Un singur ordin este elocvent în acest sens. În noaptea de 17 septembrie 1939, conducerea NKVD a dat următorul ordin:

„În dimineaţa zilei de 17 septembrie 1939, Armata Frontului Bielorus va trece la atac, cu sarcina da a da ajutor muncitorilor şi ţăranilor Bielorusiei, care s-au ridicat…” Deci, Armata Roşie şi NKVD au dat „ajutor”. În rest…urmările sunt cunoscute.

Tot ca ţară „neutră” şi în „perioada prebelică”, Uniunea Sovietică a atacat Finlanda, dar nu s-a considerat că a fost un act de război!!!
Şi un lucru foarte interesant. În această „perioadă prebelică”, Armata Roşie a suferit şi înfrângeri masive (în special în Finlanda), pierzând sute de mii de oameni.

Despre toate acestea nu se vorbeşte nimic. Oare de ce? Şi atunci, de ce se consideră că data de 22 iunie 1941 marchează intrarea în război a Uniunii Sovietice?
Minciuna istoricilor mistificatori  merge şi mai departe. Ei susţin că, în 2 perioada prebelică” , Armata Roşie a acţionat (atenţie: NU A LUPTAT) pentru „întărirea graniţelor vestice”.

O minciună ordinară! Împotriva cui trebuia Stalin şi conducătorii militari să-şi întărească securitatea graniţelor vestice? Împotriva lui Hitler, desigur.

Avea Uniunea Sovietică la acea dată graniţă comună cu Germania, pentru a se teme că aceasta o va ataca prin surprindere? O altă întrebare la care răspunsul este un categoric NU.

Toţi vecinii URSS erau neutri şi nici vorbă să jinduiască măcar la o palmă din stepa rusească. Atunci? Dacă se vorbeşte aşa despre Stalin, de ce Hitler, care a ocupat ţările vecine, este considerat un cotropitor şi declanşatorul celui de Al Doilea Război Mondial?
În lucrarea amintită, Suvorv scrie:

„22 iunie este, pur şi simplu, data începerii ofensivei forţelor armate ale unui stat împotriva forţelor armate ale altui stat, părţi aflate deja într-un război la care ambele state participau de mult”.
Prin prisma celor de mai sus, haideţi să nu mai considerăm Uniunea Sovietică drept o victimă inocentă, care a intrat în cel de Al Doilea Război Mondial pe data de 22 inie 1941!

Şi haideţi să aducem un prinos de recunoştinţă Poloniei, stat desfiinţat de patru ori în istoria sa, care s-a împotrivit eroic înaintării Germaniei spre Răsărit. Deci, a apărat Uniunea Sovietică. Drept recunoştinţă, aceasta a atacat-o pe la spate…

STALIN ŞTIA PRECIS CÂND VA ÎNCEPE RĂZBOIUL

 

Istoria celui de Al Doilea Război Mondial nu trebuie scrisă începând cu data de 1 septembrie 1939 sau 22 iunie 1941, ci din ziua în care Stalin a decis să înceapă războiul.

Data la care are loc şedinţa Biroului Politic, în care s-a luat hotărârea de a se duce la îndeplinire planurile lui Stalin de „eliberare a Europei”:

„Să atragi Europa în război, rămânând tu singur neutru, apoi, când adversarii se vor epuiza unul pe celălalt, să arunci pe balanţa cântarului întreaga putere a Armatei Roşii”.
Încă din 1927, la şedinţa deschisă a C.C., Stalin a expus ideea necesităţii ca, în caz de război să se păstreze neutralitatea până în momentul în care „părţile beligerante se vor epuiza reciproc într-o luptă care este peste puterile lor. Şi considera că, în caz de război, Uniunea Sovietică va deveni inevitabil participantă, dar va trebui să intre ultima în război cu toate forţele proaspete”.
Nimic nu se petrece întâmplător. În dimineaţa zilei de 1 septembrie 1939, armata germană atacă Polonia. Exact în aceeaşi zi, la cea de-a patra sesiune extraordinară a Sovietului Suprem al URSS, a fost adoptată legea privind serviciul militar obligatoriu. Ciudat lucru.

Propagandiştii sovietici au motivat această decizie prin faptul că ei au luat măsuri preventive, deoarece, în aceeaşi zi a început cel de Al Doilea Război Mondial. Ciudată optică.
Un fapt deosebit de interesant. La 1 septembrie 1939, deputaţii Sovietului Suprem ştiau că a început marea conflagraţie.

Dar ce coincidenţă stranie a făcut ca ei să se întrunească chiar în aceeaşi zi, 1 septembrie, pentru a adopta documentele corespunzătoare?!

Pentru a ajunge la Moscova, unii deputaţi aveau nevoie de 7-10, ba chiar 12 zile.

Şi, culmea coincidenţei, pe data de 1 septembrie, deja toţi erau întruniţi la Moscova. Răspunsul la această „întâmplare” nu poate fi decât unul singur: încă înainte de începerea războiului, cineva a dat semnalul în toată Uniunea Sovietică, ca deputaţii să se adune la Kremlin.

Deci, făcând o mică socoteală, momentul intrării Uniunii Sovietice în război este data de 19 august 1939.
Exact la patru zile de la şedinţa Biroului Politic, la Kremlin s-a semnat Pactul Molotov-Ribentrop, după care Stalin a exclamat fericit: „L-am înşelat pe Hitler!”. Iar Suvorov arată:

„Într-adevăr, Stalin l-a înşelat pe Hitler aşa cum nimeni nu l-a înşelat în întregul secol XX. Peste doar o săptămână şi jumătate, Hitler ducea un război pe două fronturi, astfel spus, chiar de la început, Germania a ajuns în situaţia de a pierde războiul (şi chiar l-a pierdut).

 

 

Imagini pentru Pactul Ribbentrop Molotov photos

 

Foto: 23 august 1939 – Semnarea Pactului Ribbentrop – Molotov de împărţire a Europei între Germania nzistă şi URSS

 

Cu alte cuvinte, la 23 august 1939, Stalin câştigase cel de-al doilea război mondial, încă înainte ca Hitler să atace Polonia”.
În fapt, chiar congresele partidului i-au dat mână liberă lui Stalin. Astfel, la unul dintre ele s-a specificat clar:

„Congresul subliniază în mod deosebit că i se acordă Comitetului Central împuternicirile necesare ca, în orice moment, să anuleze toate alianţele şi acordurile de pace cu statele imperialiste şi burgheze şi astfel să declare război”.
O problemă pe care istoricii militari şi analiştii în domeniu s-au ferit ca dracu’ de tămâie o perioadă foarte îndelungată  să o analizeze, este şi modul în care Stalin a pregătit aşa numita „Operaţiunea Furtuna.

  Era numele codificat al operaţiunii prin care Stalin dorea să dezlănţuie războiul pentru cucerirea Europei.

Despre această intenţie Hitler a aflat din timp, fapt pentru care a declanşat invazia Uniunii Sovietice, aliatul care îl susţinuse înainte. Prin aceasta se poate socoti că  Europa Occidentală, a scăpat de ocupaţia sovietică, lucru ignorat şi nerecunoscut nici în zilele noastre.

Surse:

 

1. Almanahul „OBIECTIV MAGAZIN” 1998, din articolul „Guvernul mondial dirijează istoria Omenirii!”, semnat Eugen Delcea;

2. Teodor Filip – http://basarabialiterara.com.md/?p=13193

 3. Cotidianul „Pravda” din 30 noiembrie 1939;

 4.Victor Suvorov, „Spărgătorul de gheaţă”;

03/10/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: