CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O replică demnă a lui Grigore Gafencu, fost ministru în exerciţiu al României la Moscova, dată liderului diplomaţiei sovietice Veaceslav Molotov, cosemnatar al pactului criminal germano-sovietic de la 23 august 1939

Molotov–Ribbentrop pact – political map of central europe in 1939–1940 (a map in English) (Romanian Version) - foto: ro.wikipedia.org

Molotov–Ribbentrop pact – political map of central europe in 1939–1940 (a map in English) (Romanian Version) – foto: ro.wikipedia.org

 

 

Majoritatea istoricilor apreciază că al II-lea Război Mondial  a început la 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Germania, ceea ce a atras în conflict Franţa, Anglia şi Commonwealth-ul.

 

 

 

Imagini pentru veaceslav molotov photos

Foto: Veaceslav Molotov în momentul semnării Pactului  

 

 

 

 

 

 

Foto: Protocolul secret de la a doua semnare a Pactului germano-sovietic Ribentropp-Molotov în 28 septembrie 1939 – Tratatul privind frontierele și de prietenie. Fotografie din 1946 de origine germană (Documente folosite în Procesele de la Nürnberg de către apărarea germană a lui Ribentropp și Goring)

 

La 23 august 1939 fusese  semnat la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic, (cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov), care, într-un protocol adiţional secret, prevedea împărţirea între cele două puteri revizioniste a sferelor de influenţă în Europa de Est.

În baza acestui pact criminal, Uniunea Sovietică, în înţelegere cu Germania nazistă, a anexat partea răsăriteană a Poloniei în 1939, a declanşat un război separat cu Finlanda, a anexat Ţările Baltice şi a obligat România  să-i cedeze Basarabia şi Bucovina de Nord, la 28 iunie 1940.

Propaganda sovietică şi ulterior cea a Federaţiei Ruse a acţionat cu tenacitate pentru minimalizarea sau anularea rolului  Pactului Hitler-Stalin sau Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, de detonator al acţiunilor  decisive care au condus iremediabil la izbucnirea ostilităţilor la 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de către Germania, mai apoi şi de către URSS şi implicit la declanşarea celuide-Al Doilea Război Mondial.

După cum se ştie, România, alături ori deopotrivă cu Polonia, Lituania, Estonia, Letonia şi Finlanda, a fost din prima clipă ameninţată de către cele două Mari Puteri totalitare, agresoare şi deopotrivă competitoare la dominaţia vechiului continent, fiind de altfel, toate, menţionate ca obiective imediate ale expansiunii nazisto-comuniste în faimosul Protocol secret al sceleratului Pact de la 23 august 1939.

În ceea ce o priveşte, România, prin voinţa şefului guvernului şi Conducător al Statului, Ion Antonescu şi a poporului său, s-a aflat alături de Germania şi aliaţii ei, în război cu URSS (1941-1944), pentru zdrobirea comunismului şi pentru dezrobirea provinciilor istorice (Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutului Herţa) ocupate de Armata Roşie în 1940, în condiţiile funcţionării  Protocolului secret al Pactului sovieto-german.

Graţie ilustrului nostru diplomat care a fost Grigore Gafencu, rostul justificat al implicării României, la 22 iunie 1941, în cel de-al doilea război mondial a devenit de recunoaştere internaţională.

Primit la 24 iunie 1941 în audienţă de rămas bun la Kremlin de către V. M. Molotov şi imputându-i-se c㠄România nu avea dreptul să rupă pacea cu URSS”, Grigore Gafencu, pe atunci ministru în exerciţiu al României la Moscova, i-a replicat demn liderului diplomaţiei sovietice şi co-semnatar al Pactului din 23 august 1939.

 

 

 

Imagini pentru grigore gafencu photos

Foto: Grigore Gafencu (n. 30 ianuarie 1892, Bucureşti, România – d. 30 ianuarie 1957, Paris, Franţa),om politic, diplomat şi ziarist român.

 

Un răspuns care, fiind de netăgăduit destinat Istoriei, a fost consemnat în Jurnalul diplomatului nostru: „

„Să-mi fie îngăduit […] să-mi exprim părerea de rău că, prin politica ei urmată în timpul din urmă, URSS nu a făcut nimic pentru a împiedica, între ţările noastre, durerosul deznodământ de astăzi.

Prin brutalul ultimatum din anul trecut, prin care ni s-a cerut nu numai Basarabia, dar şi Bucovina, şi un colţ din vechea Moldovă, prin încălcarea teritoriului nostru care au urmat atunci prin actele de forţă ce au intervenit pe Dunăre,  chiar în timpul negocierilor pentru stabilirea liniei de demarcaţie, Uniunea Sovietică a distrus în România orice sentiment de încredere şi de siguranţă şi a trezit îndreptăţita teamă că însăşi fiinţa statului român e în primejdie.

Am căutat atunci un sprijin în altă parte [în Germania].

Nu am fi avut nevoie de acest sprijin, şi nu l-am fi căutat, dacă nu am fi fost loviţi şi dacă nu ne-am fi simţit ameninţaţi. Îmi îngădui să amintesc aceste fapte fiindcă am avut prilejul, ca ministru de externe al ţării mele[1938-1940], să atrag în mai multe rânduri, prin discursuri şi declaraţii publice, atenţia guvernului sovietic, faţă de care am urmat totdeauna o politică leală de pace şi de bună vecinătate, că <<o Românie independentă în cuprinsul hotarelor ei neatinse este o chezăşie de siguranţă pentru URSS, ca şi pentru toate celelalte state vecine>>.

Lovitura cea dintâi care a zdruncinat temeliile unei asemenea Românii, chezăşie de pace şi siguranţă, acoperire firească şi atât de folositoare unui hotar întins şi însemnat al Rusiei, a fost dată, din nefericire, de guvernul sovietic.

Urmările acestei nenorociri, pe care le deplângem astăzi, mă mâhnesc cu atât mai mult cu cât poporul român nu a dus niciodată, până azi, război cu poporul rus, şi nu există simţăminte duşmănoase între cele două neamuri”

…” (după  Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 189-190)”.

Atâta timp cât dimensiunea criminală a alianţei dintre Stalin şi Hitler nu va fi clar stabilită şi recunoscută – mai cu seamă de către Rusia- , cicatricile pe care aceasta le-a lăsat pe corpul Europei nu se vor vindeca, iar reunificarea europeană va fi lipsită de fundamentul solid al acceptării adevărului cu privire la crimele comise împotriva păcii şi a umanităţii de Rusia sovietică şi Germania lui Hitler.

Putem spune fără teama de a greşi  că, dacă acest pact nu ar fi existat, cel de-al doilea război ar fi fost terminat mult mai curând sau poate chiar nici nu ar fi avut loc.

Deși şeful actualei conduceri ruse, Vladimir Putin, nega într-o declaraţie publică  valabilitatea Pactului criminal Ribbentrop Molotov, noi vedem că acest pact este în continuare în vigoare…

Ruşii se apără spunând că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a fost denunţată de multă vreme, încă din 24 decembrie 1989, doar că atunci au uitat să întoarcă teritoriile românești ocupate de Uniunea Sovietică în urma acestui Pact banditesc încheiat între bolşevicii ruşi şi naziştii germani.

Oare de ce până astăzi teritoriile Basarabia, Bucovina, Herţa, nu au fost recuperate de România, dacă acel pact a fost anulat?

 

 

Surse: 

 

http://www.dacoromania-alba.ro/nr31/grigore_gafencu.htm

https://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Romanii 

http://istoria.md/articol/262/Pactul_Ribbentrop_Molotov

 

 

 

 

12/08/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

FOTOGRAFII CELEBRE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI XX

Expoziția universală din 1900, organizată la Paris, a fost o manifestare emblematică al cărui scop a fost evidențierea realizărilor secolului anterior și stimularea progresului umanității în secolul următor.

Pe un spațiu de 1,12 km², și-au expus lucrările 76.000 de participanți, iar numărul de vizitatori a depășit 50 de milioane.

 

 

 

Oficial, 17 decembrie 1903 este ziua în care omenirea și-a întins aripile pentru prima dată. Frații Wright lansează primul aparat de zbor cu motor din istorie, zburând la Kitty Hawk, statul Carolina de Nord, pentru 12 secunde, timp în care aparatul parcurge distanța de 37 de metri, la o înălțime de cca 10 metri.

După cel de-al patrulea zbor, o pală puternică de vânt răstoarnă avionul, avariindu-l grav.

Astăzi, acesta poate fi admirat la Muzeul Smithsonian din Washington. D.C. Orville și Wilbur Wright, doi mecanici de biciclete din Ohio, SUA, sunt considerați pionierii aviației, însă avionul lor avea nevoie de o catapultă pentru a se înălța de la sol.

 

 

Imagine similară

 

În fapt, adevăratul pionier al aviației a fost inginerul român Traian Vuia, care, 3 ani mai târziu, a conceput primul avion care s-a ridicat de la sol cu mijloace proprii la bord, efectuând primul zbor autonom din lume. Evenimentul a avut loc la Montesson, Franța.

Abia de curând (în septembrie 2013), la Montesson a fost așezată o placă memorială care amintea de brevetul acordat omului de ştiinţă român bănăţean pentru „aeroplanul automobil”.

 

 

Nouă regi, într-o singură fotografie

 

În luna mai 1910 conducătorii caselor regale europene s-au adunat in Londra, pentru funeraliile regelui Edward al VII. Printre cei care şi-au aratat respectul defunctului, au fost şi cei nouă regi fotografiaţi impreună, în ceea ce  pare a fi singura fotografie cu ei împreună luată vreodată.

 Foto: In picioare de la stânga la dreapta: Regele Haakon VII al Norvegiei, Regele Ferdinand al Bulgariei, Regele Manuel al Portugaliei, Kaiser Wilhelm al II – lea al Imperiului German, Regele George I al elenilor (Grecia) si regele Albert I al belgienilor (Belgia).

Aşezaţi, de la stânga la dreapta: Regele Alfonso al XIII – lea al Spaniei, Regele-împărat George al V- lea al Marii Britanii şi regele Frederick al VIII -lea al Danemarcei.

 Din cei noua suverani fotografiaţi, destinul a fost unul crud pentru cinci dintre aceştia. Patru au fost siliţi să abdice, iar unul a fost asasinat. In termen de cinci ani, primul razboi mondial era în toi, iar cei noua monarhi aveau să se lupte intre ei. 

În zilele noastre, au supravieţuit numai cinci dintre cele nouă monarhii europene reprezentate de regii imortalizaţi în fotografia de mai sus. 

 

 

 

9 regi intr-o fotografie

 

 

 

 

 

 

 

 

1914 – Statele Unite, prima țară care a folosit fotografii pe pașapoarte

 

 

Fotografii vechi - Pasaport

 

Imaginea de mai sus este cea a unui paşaport american care poartă data de 2 martie 1915.

Este cea mai veche astfel de fotografie cunoscută până acum și îi aparține unei femei pe nume Margaret Sanger, care călătorea sub pseudonimul Bertha L. Watson.

 

 

ASASINAREA ARHIDUCELUI FRANZ FERDINAND – 1914

 

 

 

 

Pe 28 iunie 1914, arhiducele Franz Ferdinand al Austriei, moștenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar și soția sa, Sofia, ducesă de Hohenberg, au fost împușcați la Sarajevo de către Gavrilo Princip, un student sârb bosniac de 19 ani, membru al grupării „Tânăra Bosnie”.

Bosnia și Herțegovina erau două provincii din sudul Austriei recent anexate la Imperiul Austro-Ungar.

Turcii le guvernaseră până în 1878, dar le-au pierdut după războiul dezastruos cu Rusia. Tratatul de la Berlin a împuternicit Austria să le administreze. Ca rezultat al acestei anexări, cele trei mari grupuri etnice ale Bosniei, croații, sârbii și musulmanii, populau acum Imperiul Austro-Ungar, dând și mai multă varietate amestecului de naționalități.

Sârbii bosniaci însă nu erau prea fericiți cu acest aranjament. Ei doreau, firesc, ca provincia lor să fie alipită Serbiei. Asasinatul de la Sarajevo a fost scânteia care a declanșat Primul Război Mondial.

 

ASASINAREA FAMILIEI IMPERIALE RUSE – 1918

 

 

 

 

Execuția unui comunist german în Munchen – 1919

 


23

 

 

Republica Sovietică Bavareză a luat naștere la 6 aprilie 1919 fiind proclamată stat independent de Partidul Socialist Independent  căruia i s-a se alăturat și Partidul Comunist German.

La 3 mai 1919 însă, forțele loiale ale guvernului central social-democrat au pus căpăt acestei încercări comuniste separatiste de acaparare a Bavariei, armata germană învingând rapid nou-creata Armată Roșie și reunificând Bavaria cu Germania.

 

 

 

 

Spectatori urcați pe mese încercând să surprindă semnarea Tratatului de la Versailles – Franța 1919

 

 


17

 

 

 

 

PROHIBIȚIA DIN STATELE UNITE ALE AMERICII – 1920-1933

 

 

 

În istoria Statelor Unite, Prohibiția, cunoscută și sub numele de „Legea uscată” (Dry Law), a fost o perioadă neagră, începută în 1920 și încheiată în 1933, în timpul căreia vânzarea, producerea, consumarea și transportarea de alcool și de băuturi alcoolice erau interzise la nivel național. Sub o presiune enormă din partea unor mișcări religioase, Senatul a propus al 18-lea amendament în 1917, l-a ratificat în ianuarie 1919 și l-a pus în aplicare în ianuarie 1920.

 

 

 

 

În ajunul Crăciunului din 1926, în Spitalul Bellevue din New York a dat buzna un bărbat beat, care delira. În scurt timp, acesta a murit. Același lucru li s-a întâmplat și altor petrecăreți de sărbători. Până după Crăciun, spitalul a primit peste 60 de pacienți îmbolnăviți grav din cauza alcoolului consumat, dintre care 8 n-au supraviețuit.

În următoarele două zile, s-au înregistrat alte 23 de decese similare. Cauza? Deoarece oamenii continuau să consume alcool chiar şi după interzicerea lui, oficialităţile federale ordonaseră otrăvirea alcoolului industrial folosit în vopsele, solvenţi, combustibili şi medicamente, alcool adesea subtilizat de contrabandişti, redistilat şi vândut sub formă de băuturi spirtoase. Așadar, decesele surveneau prin însăși grija guvernului.

Deşi astăzi episodul a trecut în uitare, războiul chimic din timpul Prohibiției rămâne una dintre cele mai bizare şi mai mortale decizii din istoria legislației americane.

 

MORMÂNTUL LUI TUTANKHAMON – 1922

 

 

 

 

 26 noiembrie 1922 –  Howard Carter descoperă mormântul lui Tutankhamon, un faraon insignifiant, care a murit de tânăr și a fost repede uitat de poporul său.

Se pare însă că tocmai această lipsă de recunoaștere a făcut ca mormântul său să scape de jefuitori și să fie considerat cea mai importantă descoperire arheologică a secolului XX.

Carter a primit imediat recunoașterea internațională, dar se spune că această descoperirea l-a costat viața: a murit de cancer în 1939, la vârsta de 64 de ani.

Mulți consideră că Howard Carter a fost una dintre victimele așa-numitului „blestem al faraonilor”, deoarece aceeași soartă au avut-o mulți alți membri ai echipei sale, ceea ce a dus la speculația că, deschizând mormântul, au fost cumva blestemați.

 

 

1929 – Criza economică declanșată în Statele Unite.

 

A avut un impact planetar şi a fost cea mai lungă şi severă criză prin care a trecut societatea occidentală industrializată, provocând schimbări fundamentale în structura instituţiilor economice, în politicile macroeconomice şi în teoria economică. Printre efectele sale s-au numărat declinul drastic al productivităţii și rata deosebit de gravă a şomajului în aproape toate ţările lumii.

Efectele sociale au fost copleşitoare, mai ales în SUA, unde „Marea Depresiune” a reprezentat cea mai mare calamitate cu care s‑au confruntat americanii după Războiul Civil: acțiunile la bursă au scăzut cu 40%; 9.000 de bancheri au dat faliment; 9 milioane de conturi de economii au fost pierdute; 86.000 de afaceri au falimentat; salariile au scăzut cu 60%, lăsând fără slujbă 15 milioane de oameni.

 

 

 Imagini pentru criza economica 1933 photos

 

Fotografia de mai sus a fost făcută de Dorothea Lange în perioada de vârf a recesiunii, și a devenit un simbol al Marii Crize. Chipul femeii alături de cei doi copii ai săi spune totul despre sărăcia și suferințele acelei perioade.

Ulterior, a fost emis un timbru cu această imagine, vândut cu 25.000 $ la expoziția din Salford, intitulată „Fotografii ale Marii Crize”.

 

 

 

Ziua  în care s-a încheiat Prohibiția Alcoolului în Statele Unite – 5 decembrie 1933

 


28

 

 

1936 – Hamburg. Lucrător industrial german, refuzând să-l salute pe Hitler.  

 

 

 

 

 

1941 – Atacul de la Pearl Harbor 

 

 

 

Imagini pentru pearl harbour photos

 

 

Atacul de la Pearl Harbor, lansat prin surprindere de marina şi aviaţia imperială japoneză împotriva bazei navale americane din Hawaii, în dimineața zilei de duminică, 7 decembrie 1941, a avut ca rezultat  intrarea Statelor Unite în Al Doilea Război Mondial.

 Operațiunea armatei japoneze a constat din două mari valuri de atac aerian, la care au participat 353 de avioane, lansate de pe 6 portavioane. Ca rezultat, 4 cuirasate au fost scufundate, iar alte 4 au fost avariate. 

Japonezii au mai distrus și 3 crucișătoare, 3 distrugătoare, 1 lansator de mine marine și 188 de avioane. În acest atac au murit din rândurile americanilor 2.402 persoane și au fost rănite alte 1.282. Natura lui surprinzătoare a fost factorul care a contribuit hotărâtor la schimbarea opiniei publice americane, de la izolaționismul care caracterizase politica externă a acestei țări încă din anii 1930, la participarea directă la război.

 

Iulie 1944 – Prizonieri germani în marș prin Moscova 

 

 

 

 

 

1945 – Soldați sovietici care ridică steagul URSS deasupra Reichstagului din Berlin 

 

 

 

 

 

 

La 14 august 1945, Times Square era invadat de mulţimea care sărbătorea capitularea Japoniei şi încheierea războiului în Asia. Printre oamenii care-şi exprimau în fel şi chip bucuria se aflau un marinar şi o infirmieră.

Sărutul lor a fost surprins de fotograful Alfred Eisenstaedt de la Life Magazine şi a devenit celebru în toată lumea.

 

 

 

 

Legendara fotografie a devenit  una dintre cele mai cunoscute imagini ale secolului trecut.  

Fotograful de acum şapte decenii nu a reţinut numele celor doi îndrăgostiţi. Identitatea lor rămâne necunoscută deşi, de-a lungul timpului, numeroase persoane au pretins că sunt cele reprezentate în imagine.

 

 

 

PRIMA BOMBĂ ATOMICĂ – 1945

 

 

 

 

 

 

Această fotografie a norului în formă de ciupercă, ridicat la 18 km în atmosferă deasupra hipocentrului, este efectul enormei cantități de energie nucleară răspândită dedesubt.

Este imaginea văzută de sus a efectelor primei bombe atomice, lansată pe data de 6 august 1945 asupra orașului japonez Hiroshima, care a ucis pe loc 80.000 de oameni. Și totuși, acest atac nu i-a determinat pe japonezi să se predea.

Ca urmare, o a doua bombă atomică a fost lansată pe 9 august asupra orașului Nagasaki. Efectele acesteia au fost și mai devastatoare, omorând 150.000 de oameni.

Temperatura extremă și radiațiile au făcut ca, în timp, numărul victimelor să crească. Noutatea adusă de armele nucleare a constat nu atât în distrugerile la scară largă (care se pot face și cu arme convenționale, în cantitatea necesară), ci în faptul că acestea comprimă distrugerile într-un timp foarte scurt, schimbând dramatic politica războiului și motivația factorilor de decizie în timp ce războiul este în desfășurare.

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/07/27/fotografii-celebre-din-a-doua-jumatate-a-secolului-al-xx-lea/

 

 

 

Surse:

http://www.muzeuldefotografie.ro/2014/04/40-de-fotografii-istorice-extrem-de-rare/

http://frumoasaverde.blogspot.ro/2014/01/secolul-xx-in-imagini-slideshow.html

26/07/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Saint Aulaire, ministrul Franţei în România : „Nici una dintre obligațiile asumate de alianță față de România prin tratat nu a fost îndeplinită.”

 

 

Incepând cu 1916, politica externă a României s-a axat pe o nealterată fidelitate faţă de politica externă a Franţei care-şi avea originile în rolul jucat de Franţa în unirea noastră de la 1859.

Era visul generatiei paşoptiste, dar Marea Unire de la 1918 nu a fost un cadou generos al aliaţilor, ci rodul sacificiilor imense ale tuturor românilor: 2267 de ofiţeri (11.4 %), 235799 soldaţi (29.5%), 2438 de morţi si 1561 de raniţi, vicitme civile ale bombardamentelor aviaţiei şi artileriei, 1400 raniţi civili de către armatele inamice, victimele epidemiilor de tifos exantematic, febră recurentă sau variolă în rândurile populaţiei civile din Moldova.

La toate acestea, s-au adăugat pagubele pricinuite de ocupaţia inamică şi emisiunile monetare facute în timpul ocupaţiei (2.173.000.000 lei aur), pierderile din industria petrolului (10.000.000 lire sterline), cu toate că aceste distrugeri au fost pricinuite din inţiativa englezilor, în interesul comun al războiului, despăgubirile societăţilor străine care exploataseră industria petroliera au rămas în sarcina statului român.

La aceste pagube uriaşe  s-a  adăugat datoria contractata de România faţă de aliaţi în cursul războiului pentru armament, echipament şi aprovizionare (2 miliarde lei aur), plus tezaurul depus la Moscova – rezerva de aur a Bancii Nationale (cca. 100 tone de aur), care a fost confiscată Rusia sovietică, cu toate că a fost  garantată de aliaţi, dar a cărui pierdere a rămas numai în sarcina statului român!

Toate acestea l-au făcut chiar pe Saint Aulaire, ministrul Franţei în România în perioada 1916 – 1920, să recunoască în memoriile sale că „România şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate prin tratatul de alianţă. Nici una dintre obligaţiile asumate de aliantă faţă de România prin tratat nu a fost indeplinită”, iar pe marele ziarist român Pamfil Şeicaru să conchidă că „Marile puteri sunt tare generoase în promisiuni când au nevoie de micile state şi tare uituce când vin scadenţele”!

Când in 1933 Hitler a fost numit cancelar al Reichului, nimeni nu s-a scandalizat, desi orientarea politcii lui externe fusese deja expusa pe larg in Mein Kampf şi ameninţa direct tratatele încheiate la Versailles, iar România era beneficiara a tratatului care i-a consacrat frontierele, toată presa franceză semnala exact acest aspect, iar ambasada noastra de la Paris, foarte mulţi atasati militari din toate armele şi toată clasa politică a României se orienta după presa şi revistele franceze!

Nici in 1936, când Hitler afirma pe faţă politica sa de abolire a clauzelor teritoriale ale tratatului de la Versailles, a celor de la Saint Germain, Trianon si Neuilly (auxiliare celui de la Versailles) declaratiile sale n-au scandalizat sau alarmat politichia românească.

Când Hitler a pus transant problema sudetilor tema nu prezenta nici ea o noutate, sudeţii ceruseră chiar ei prin 1880 reataşarea la Reich, iar in octombrie 1918 aceeaşi problemă a fost semnalată preşedintelui Wilson de Adunarea Naţională provizorie a Austriei, ca in decembrie acelasi an Otto Bauer, ministrul de externe austriac, să adreseze Corpului diplomatic o nota verbala pe aceeasi tema.

În ianuarie 1919, acelasi Otto Bauer, într-un interviu în ziarul Le Temps prezenta problema Auchlussul-ui ca pe un lucru natural.

In 1938, cand Carol al II-lea face o vizita la Londra cu scopul de a contribuie la înarmarea României, Anglia refuza pe motiv că are nevoie urgenta sa se inarmeze ea insasi.

Franţa se grăbea si ea sa se înarmeze întârziată fiind de greve în industria de armament şi politica Frontului National, deci nici ea nu putea contribui la înarmarea României.

Pentru Germania, o neutralitate a României, era însă o absolută necesitate.

In 20 aprilie 1939, Grigore Gafencu, noul minstru de externe al României era la Berlin, deşi situaţia României era delicată fiindcă acceptase deja garanţiile Angliei şi Franţei.

Pentru Germania, însă, neutralitatea României reprezenta, la acea oră, o absolută necesitate, avându-se în vedere petrolul şi produsele alimentare româneşti.

„Din chiar expunerea vizitei la Georing, la Ribbentrop si Hitler, reiese că dorinţa Reich-ului era ca Romania sa nu participe la incercuirea Germanei si să primească, alaturi de garanţiile Franţei si Angliei, şi garanţia Germaniei”.

Gafencu, însă, gafează crezând că va înşela vigilenţa germană prin învăluire, în mintea lui născocind doar o invaluire psiholigică, aşa cum va gafa şi trei luni mai târziu, sfârşit de iulie 1939, cu o lună înaintea odiosului pact Ribbentrop-Molotov, în timpul vizitei comisarului adjunct al poporului (sovietic) Potemkin la Bucuresti, după un lung periplu la Londra si Paris, când se lăsa vrajit de manierele curtenitoare ale oaspetelui sovietic care aduceau aminte de vechiul regim (ţarist).

Pamfil Şeicaru, constata, pe buna dreptate ca „multi natarai a intalnit acest rafinat diplomat in calatoria lui de adormire a celor pe care ii asigura” (de bunele intenţii ale Moscovei care vrea pacea si intelege sa apere pacea prin mijloace pacifice), „Ori, vechiul regim era Rusia Ţaristă, care ne-a dorit pieirea… Nici un moment Basarabia n-a fost socotita de Rusia sovietică dacât ca un teritoriu vremelnic ocupat”.

Ori, Gafencu, cum avea s-o mărturisească in memoriile sale „Ultimele zile ale Europei”, merge chiar mai departe, lămurind ca „aceste declaraţii m-au incurajat să-i expun în detalii politica noastră.

Nu i-am ascuns speranţele pe care le punem intr-un acord intre puterile occidentale şi Rusia, pentru apărarea securitaţii generale.

Daca noi nu participam direct la negocieri, este pentru a nu provoca supărătoarele reacţii ale Germaniei si a nu mai agrava o situatie deja foarte incordata, dar garanţiile pe care noi le-am acceptat de la Anglia si Franta, neîncrederea pe care uneltirile Axei le inspira opiniei noastre publice, atitudinea guvernului si, inainte de toate, concentrarea fortelor noastre armate de-a lungul frontierelor occidentale, totul dovedeste net de ce parte ne simtim noi ameninţaţi şi contra cui întelegem noi sa ne aparam”, furnizand astfel, printr-o prosteasca infatuare, informatii tocmai inamicului nr. 1, entuziasmat ca la sosirea la Bucuresti, in drumul sau, Potemkin „asigurase deja trei părţi din Balcani” (!), asigurare care, pentru noi n-a mai facut două parale o lună mai târziu.

Asta era politica de incercuire morală nascocită de mintea ministrului de externe al României.

Revenind la aprilie 1939 si vizita aceluiaşi Gafencu la Berlin, Gafencu reda în cartea sa trei declaraţii foarte importante si interesante pentru destinul României, in intalnirile avute cu oficialii germani.

Prima este cea a lui Goring:

„Aceasta politica, condusa de Londra, este periculoasa, mai ales pentru D-stra. Reich-ul isi aminteste de 1914; el nu va admite niciodata sa se lase incercuit; el nu vrea sa lupte cu lumea intreaga…Dacă România este prietena noastră, noi o dorim mare si puternică.

Dacă ea însă participa la politica de încercuire, noi o vom abandona poftelor vecinilor săi unguri şi bulgari”.

Hitler declara şi el:

„Ni se atribuie intenţia de a vrea sa refac grandoarea Ungariei. Pantru ce aş comite o asemenea imprudenţă? O Ungarie mare ar putea fi jenantă pentru Reich.

Ungurii ne-au aratat totdeauna cea mai perfecta ingratitudine: ei nu au nici o atentie si nici o simpatie pentru minoritatea germana. In ce mă priveste, eu nu mai interesez decat de germanii mei. I-am spus fără ocol contelui Csaki,…, regentului Horty şi lui Imredy: minorităţile germane din România si Iugoslavia nu vor să se întoarcă la Ungaria; ele sunt mai bine tratate în noua lor patrie. Si ceea ce minorităţile germane nu vor, nici Reichul nu vrea.

Evident ar fi o raţiune ca noi sa-i protejam pe unguri; ei au fost alături de noi în timpul marelui razboi. Dar aceasta nu este cu totul exact.

Noi am fost alături de ei, pentru a le veni în ajutor în războiul pe care Austro-Ungaria îl provocase atât de imprudent.

Daca as fi fost la putere in 1914, eu nu m-aş  fi supus pur si simplu ultimatimului Berchtold, Tisza & Co.

As fi intervenit în negocierile dintre Austro-Ungaria şi Serbia.

Era absurd să fac razboi pentru a salva prestigiul Austro-Ungarei. Bătrânul imperiu al Habsburgilor era un anacronism, un stat imposibil de aparat.

El înteţea ura şi folosea pe unguri contra românilor, pe cehi contra germanilor, pe slovaci contra ungurilor şi asa mai departe.

Iată de ce, cu toată originea mea austriacă eu n-am luptat pentru Austo-Ungaria. Eu am ţinut, ca german, sa ma înrolez in armata germană….eu aş fi propus împartirea Austro-Ungariei după criteriul etnic; germanii la Germania, polonezii la Polonia, serbii la Serbia si românii la România.

Principiul naţionalitatilor…trebuie sa fie la baza oricarei ordini durabile. Este raţiunea pentru care eu nu ma voi atinge de România.

Nu voi încuraja nici o revendicare contra ei, atâta timp, bineinţeles, cât îmi va fi permis să contez pe prietenia ei.” Şi (tot Hitler): „Garantiile anglo-franceze nu va vor servi la nimic. Eu cunosc slabiciunea Dv. pentru Franta. Cu totul alta va fi atitudinea mea dacă Dv. veţi participa alături de Soviete la aceasta vastă încercuire a Germaniei pe care o prepară guvernul de la Londra.”

Politica de incercuire a Germaniei fusese conceputa de Richelieu şi a fost continuată de Mazarin cu scopul de a menţine Germania faramiţată într-o mulţime de state subvenţionate de Franţa, „chestiunea germană” fiind foarte importanta pentru occidentul european. Napoleon al III-lea işi punea problema, asa cum vedea Tocqueville in „Souvenirs”, daca este in interesul Frantei ca Germania sa ramana impartita (confederatie de puteri independente), cu o Polonie si o Rusie care sa fie întotdeauna in spatele ei, dar recunoscand pericolul pe care Rusia il reprezenta pentru independenţa Europei, sau sa favorizeze o unire a popoarelor de rasa germanica, ca o opozitie contra rusilor.

Astfel, duelul franco-german, vedem, are vechi state de plata in hegemonia europeana.

(Pamfil Şeicaru, „Adevarul trebuie amintit. Politica Romanei. 1933-1944”, Madrid, 24 mai 1980, reeditata Fides, Iasi, 1998)

Din memoriile printului Sturdza aflam ca acestea tatonari ale Germaniei datau chiar dinainte de ’39:

“22 Octombrie 1934- Generalul Hermann Goring, reprezentant al lui Hitler, se prezintă în fata reprezentantului României la Berlin (Petrescu-Comnen).

Oferta Germaniei: garantarea tuturor frontierelor, inclusiv cele cu Ungaria si Rusia Sovietică; armament modern pentru fortele armate românesti. Germania nu cere României să renunte la vreuna din aliantele acesteia. Singurul lucru pe care Germania îl cere în schimb este promisiunea ca România să se opună oricăror încercări ale trupelor sovietice de a trece pe teritoriul românesc. Titulescu, Ministrul Afacerilor Străine al României, care promisese deja Frantei si Cehoslovaciei că va permite trupelor sovietice să treacă prin România în cazul unui conflict european, ascunde raportul lui Petrescu-Comnen si nu-l raportează Guvernului, urmărind să întârzie un astfel de tratat până când ar fi fost prea târziu pentru a mai fi luat în considerare

20 Noiembrie 1934- Informat de autorul acestor rânduri despre trădarea lui Titulescu, Gheorghe Brătianu, liderul Partidului Liberal Dizident, pleacă la Berlin pentru a se întâlni cu Goering. Goering repetă oferta Germaniei, insistând asupra faptului că României nu i se cere să-si abandoneze aliantele.

Dorinta Germaniei de a avea asigurarea că trupele sovietice nu o vor putea ataca trecând prin România este atât de serioasă încât propunerea este făcută iar si iar de către Hitler si Goering către atasatii români la Berlin si către Guvernul român până în pragul izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Un ultim refuz al României îl va face pe Hitler să-si schimbe, momentan, atitudinea fată de Rusia Sovietică si să încheie Pactul Ribbentrop-Molotov.

3 Noiembrie 1936 – Ataşatul militar german la Bucuresti, colonelul Schunke, se prezintă în fata lui Petrescu-Comnen. Reînoieste oferta Germaniei pentru România.

Insistă din nou asupra faptului că Germania nu se asteaptă ca România să-si abandoneze vreo aliantă. Germania cere doar ca România să se opună oricărei încercări a sovieticilor de a trece prin tară.

Dacă Bucurestiul continuă să respingă prietenia Germaniei, Germania va fi fortată să-si caute aliati în altă parte.

16 Noiembrie 1936- A doua vizită la Berlin a lui Gheorghe Brătianu. Se întâlneste cu Hitler si cu Goering. Ambii insistă asupra necesitătii ca Germania să fie asigurată că sovieticii nu vor putea să treacă prin România fără opozitia românească.

Ambii îsi reînoiesc propunerea de a oferi cel mai modern echipament militar trupelor românesti. României nu i se cere să abandoneze vreo aliantă.

20 Februarie 1937 – O nouă întâlnire Goering – Petrescu. Goering reinoieşte oferta de garantare a tuturor frontierelor româneşti şi a armamentului pentru armata română. Cu o singură conditie – România să promită să apere frontierele împotriva oricărei încercări sovietice de a trece pe teritoriu românesc.

Petrescu-Comnen răspunde că nu îi este permis să discute termeni politici ci doar economici.

Goring îi spune că e invitat de Hitler care doreste să confirme personal propunerea Germaniei. Petrescu nu va răspunde vreodată acestei invitatii

20 Martie 1937 – Ultima întâlnire dintre Goring si Petrescu. Goring reinoieste propunerea Germaniei si promite armatei române cel mai modern armament si chiar cele mai secrete echipamente. Cu o singură conditie – să promitem că ne vom apăra frontierele.

Petrescu declară în numele Guvernului României că România nu va semna vreodată un tratat care i-ar putea aduce greutăţi cu Sovieticii. “

http://www.vintageromania.c…

Din “In spatele cortinei de fier. Romania sub ocupatie ruseasca” a lui George Manu, aflam si de ce insista atat de mult Germania ca Romania sa nu permita trupelor rusesti sa traveseze teritoriul romanesc ( in conditiile in care Germania, confruntata cu pericolul rusesc  încă din interbelic, cand Viena era cuibul de unde se punea la cale comunizarea Europei, “oraşul rosul”):

“…accesul in Occcident nu poate fi asigurat URSS-ului decat prin anexiunea Poloniei. Aceasta conditie prealabila este necesara pentru ca Rusia sa poata culege fructele comunizarii Germaniei.

De asemenea, accesul spre sud, spre Mediterana si spre drumurile marelui comert mondial, ca si accesul catre tarile dunarene din centrul Europei, nu pot fi asigurate pentru Rusia decat daca ea devine stapana teritoriului romanesc.

Numai prin România Rusia poate sa comunice liber cu satelitii sai slavi din sud, Bulgaria si Iugoslavia, numai prin România ea va putea intrebuinta în toate imprejurările marea cale dunareana , adevarat canal de scurgere pentru exploatarea economica a intregii Europe centrale, pana la Tirol, în Bavaria, în Moravia, adică drumul normal pentru dominarea politică a întregii regiuni…căile ferate care ar conduce din Rusia catre Sud şi către Mediterana, trec toate prin teritoriul românesc…Tranzitul rusesc spre bazinul dunarean trece, de asemenea, prin România.

Calea de acces cea mai naturală este Dunărea, navigabilă de la vărsare până la Regensburg. Prin aproape treizeci de porturi românesti, bulgare, iugoslave, ungare, slovace, austriece şi bavareze, toate foarte bine legate cu o reţea feroviară…Dunărea prezintă accesul cel mai comod si cel mai putin scump…Gurile Dunării sunt în puterea României…

Pentru a putea domina politiceste si economiceste Europa si sudul Oriental, Rusia are absoluta nevoie sa fie stapâna necontestata a României…(si) oricine vrea sa oprească Rusia în tendinţele sale expansioniste imperialiste, trebuie sa o opreasca în România.”

 

Sursa: http://ioncoja.ro/trianon-100-5-nici-una-dintre-obligatiile-asumate-de-alianta-fata-de-romania-prin-tratat-nu-a-fost-indeplinita/

09/07/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: