CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

 DEZVĂLUIREA UNOR MINCIUNI ȘI FALSURI PRIVITOARE LA HOLOCAUST

Foto: Muzeul Holocaustului din Illinois, SUA, al doilea ca mărime muzeu al Holocaustului din Statele Unite.

Aici nu numai că este onorată memoria milioanelor de oameni care au fost uciși în timpul Holocaustului, dar este salutat și curajul supraviețuitorilor care au trezit conștiința umanității lucrând neîncetat pentru a face lumină, dezvăluind coșmarul prin care au trecut, astfel încât nimeni să nu poată să spună vreodată că nu a știut.

Asta face și situl acestei prestigioase instituții https://www.ilholocaustmuseum.org/holocaust-misconceptions.

Conștienți că născocirile nu aduc nici un serviciu cunoașterii trecutului așa cum a fost el, cercetătorii acestui muzeu luptă neobosit pentru adevăr, în contradicție cu valul de minciuni ordinare cu care propaganda sionistă otrăvește mințile oamenilor si mutilează istoria ultimului secol pentru a smulge pe lângă compasiune pentru tragedia prin care a trecut poporul evreu şi sume indecente de bani.

Minciuni fetide pentru care nu şi-au cerut scuze omenirii niciodată așa zișii ”holocaustologi” şi de comisiile lor ! !

Iată câteva dintre minciunile scoase la iveală de Illinois Holocaust Museum :

  • Nu au fost 11 milioane de victime ale Holocaustului !

Numărul 11 milioane este un număr fictiv pe mai multe niveluri. „11 milioane de evrei” este recensământul populației care fusese menționat în cel de-al 16-lea exemplar al Protocolului Wannsee, note luate de Eichmann (20 ianuarie 1942), despre evrei.

  • Germanii nu fabricau săpun din grăsimea cadavrelor de evrei

Convingerea că germanii făceau săpun din grăsimea provenită de la cadavre umane își are originea in propaganda franceză din timpul Primului Război Mondial.

Afirmațiile conform cărora naziștii foloseau grăsimea din corpurile evreilor pentru a fabrica săpun au început să fie vehiculate în lagărele de concentrare germane încă din august 1942.

Cu toate acestea, oamenii de știință cred că aceste povești nu reprezintă altceva decât zvonuri, deoarece probe, cum ar fi facturile de transport, dovezile materiale prelevate de la fabricile de producție sau chitanțele pentru tranzacțiile economice, nu au fost niciodată găsite, în timp ce au existat dovezi pentru transporturile de păr uman și dinți de aur prelevate de la deținuții decedați in lagăre..

Mai mult, aceste zvonuri l-au tulburat pe membrul nazist de frunte și pe șeful SS Heinrich Himmler, deoarece planurile de exterminare ale naziștilor erau extrem de secrete.

După ce a auzit că rabinul din New York Stephen Wise a menționat în presa americană zvonurile despre acest săpun, Himmler i-a scris șefului Gestapo-ului pe 24 noiembrie 1942:  

”Având în vedere marea mișcare de emigrare a evreilor, nu mă mir că astfel de zvonuri ajung să circule în lume. Amândoi știm că există [în prezent] o mortalitate crescută în rândul evreilor puși la muncă. Trebuie să-mi garantați că cadavrele acestor evrei decedați sunt fie arse, fie îngropate și că absolut nimic altceva nu se poate întâmpla cu cadavrele acestora. Efectuați o investigație imediat peste tot dacă a avut loc vreun fel de utilizare abuzivă [a cadavrelor] de tipul celor enumerate la punctul 1, probabil împrăștiate în lume ca o minciună. După jurământul SS, trebuie să fiu informat cu privire la fiecare utilizare greșită de acest fel.

În timp ce cercetătorii și istoricii ignoră sau dezmint poveștile despre săpunul preparat cu grăsimea evreilor morți, unii supraviețuitori ai Holocaustului au prezentat mici calupuri de săpun albastre și verzi, susținând că au fost fabricate din grăsimea prelevată de la evreii asasinați de germani.

Zvonurile privind „săpunul uman” par să-și aibă originea în modul în care erau marcate calupurile de săpun, respectiv cu inițialele „R.I.F.”, o inscripție care a fost interpretată de unii ca prescurtare de la „Reichs-Juden-Fett”(grăsime evreiască de stat), sau „Rein-Juden-Fett” (grăsime evreiască pură).

Inscripția era imprimată în relief, folosind fontul german Blackletter, la care diferența dintre I și J, constă doar în lungimea literei.

În fapt, R.I.F. era prescurtarea de la Reichsstelle für industrielle Fettversorgung (Centrul Național pentru Aprovizionarea cu Grăsime Industrială), agenția guvernamentală germană responsabilă cu producția și distribuția de săpun și detergenți în vreme de război.

Săpunul R.I.F. era un surogat ieftin al săpunului de calitate, care nu conținea absolut nici un fel de grăsime de origine umană sau animală.

Cu toate acestea, cercetătorul principal Aaron Breitbart de la Centrul Simon Wiesenthal explica faptul că literele ar reprezenta prescurtarea pentru „Grăsime industrială a Reichului”.

Cu toate acestea, prizonierii evrei din lagăr credeau că „Eu” era un „J”, iar acronimul înseamnă „Pure Jewish Fat”. Când aceste bucăți de săpun au fost analizate, nu au apărut dovezi de existența ADN-ului uman, ceea ce înseamnă că acuzațiile legate de acest săpun nu erau altceva decât un zvon terifiant. 

NOTĂ: În 2006 Muzeul memorial Auschwitz–Birkenau menționa experimente ale naziștilor în vederea producției de săpun din cadavre umane la scară redusă. Aceste afirmații au fost infirmate de alți cercetători.

Michael Berenbaum, șef de proiect la United States Holocaust Memorial Museum (USHMM), declara în 1993, că: „nu există nici o dovadă că naziștii ar fi fabricat săpun din cadavre umane”, afirmație reluată și de cercetători de la Yad Vashem de la Ierusalim, care au declarat că naziștii nu au produs săpun din cadavrele deținuților evrei din lagărele germane de concentrare.

De asemenea, un purtător de cuvânt al centrului Yad Vashem a afirmat că „astfel de știri sunt o pură invenție, găzduită de media”. ( text original: Sources at Yad Vashem expressed disappointment at the radio report, calling the story a „pure invention that was given a stage by the media.”

De altfel, și în România ca de altfel și în restul țărilor beligerante, au circulat zvonuri privind presupusa proveniență din cadavre a săpunului R.I.F.

Prima referire scrisă cu privire la fabricarea săpunului din cadavre de evrei, a aparut în țara noastră în 1947, în cartea jurnalistului evreu Marius Mircu, “Pogromurile din Basarabia”.

Una din anexele lucrării este intitulată: XIV. R.J.F. (Reine Jüdisches Fett, p.68), material apărut anterior în ziarul “Unirea” an I, Nr.4, din 23 noiembrie 1945.

În afară de amănuntele binecunoscute, autorul preciza plin de imaginație:

S’au găsit și la noi în țară câteva bestii care să se gândească să fabrice săpun din grăsimea evreilor asasinați. În trenul celebru, care a transportat o parte din victimele măcelului dela Iași, din cauza căldurii extrem de mari, sângele și grăsimea morților schingiuiți acopereau podeaua unora din vagoane, în straturi apreciabile. Cei vii se bălăceau în sângele și grăsimea celor morți.

În unele vagoane, stratul de grăsime trecea de genunchii celor în picioare. La Roman, unde vagoanele au fost curățate, s’au găsit doi locuitori care au sustras câteva căldări cu grăsime amestecată cu sânge. Prinși de o santinelă, au declarat că vor să facă săpun. ”

De asemenea, face și câteva precizări privind “procesul tehnologic” de fabricație: Tehnicienii germani au făcut cercetări și calcule migăloase ca nimic să nu se piardă din victimele lor, totul să fie utilizat. S’au găsit note și socoteli stabilind valoarea în monetă germană a fiecărui cadavru. Cadavru, adică materialele diferite cuprinse într’un corp, din care savanții germani scoteau: 900 de creioane, 2000 de chibrituri, un cui de fier, var pentru spoit un coteț, etc. etc. ”

Marius Mircu povestește cum evreii au colectat toate bucățile de săpun R.I.F., care puse într-o cutie, cca. 1500 buc., au fost înmormântate în 15 noiembrie (1945, probabil, autorul vorbește de vineri, a zecea zi a lunii Kislev, anul 5706), în Cimitirul din Șos. Giurgiului din București, cu car mortuar și slujbă religioasă, în prezența mai multor rabini și oficialități ale comunității evreiești.

Astfel de acțiuni au fost organizate peste tot în țară, acolo unde existau mari comunități evreiești, în Fălticeni, Galați, Brăila, Târgoviște etc…, ulterior fiind ridicate monumente în memoria presupuselor victime transformate în săpun.

Astfel de monumente au fost raportate de exemplu la cimitire în Lugoj Târgoviște , cimitirul Sărata din Bacău , Focșani, ּBrăila etc. Nu este un fenomen specific României, astfel de monumente ridicate în memoria evreilor transformați în săpun există peste tot în Europa, în cimitirele evreiești.

Deși s-a dovedit că săpunul R.I.F. nu conține nici un fel de grăsime, pe fondul grozăviilor comise în Holocaust, zvonul despre săpunul evreiesc a rămas multă vreme viu în conștiințele oamenilor și a fost reluat periodic;(https://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83pun_f%C4%83cut_din_gr%C4%83sime_uman%C4%83)

  • Norvegienii non-evrei nu au purtat in piept simboluri pentru a-și exprima solidaritatea cu  evreii din țara lor

Când naziștii au ocupat țara în iunie 1940, trăiau în Norvegia între 1.700 și 1.800 de evrei . Majoritatea acestora locuiau în capitala Oslo și toți, cu excepția a 200 deintre ei , erau cetățeni norvegieni. Noul guvern colaboraționist norvegian a respectat cererile germane și a implementat rapid o legislație anti-evreiască.

Au urmat curând late cereri mai brutale și, în noiembrie 1942, guvernul norvegian controlat de naziști a reținut și predat germanilor peste 700 de evrei, care ulterior, au fost deportați la Auschwitz.

Evreii rămași au fost trimiși de rezistența norvegiană pe căi ilegale în Suedia neutră.  

Cu toate acestea, purtarea unor insigne de solidaritate nu a avut nimic de-a face cu operațiunea de scoatere ilegală a evreilor din Norvegia și nici nu a fost un simbol de solidaritate cu evreimea norvegiană. În schimb, purtarea lor a reprezentat unul dintre numeroasele exemple de naționalism non-violent norvegian și de loialitate față de regele Haakon VII.

Mulți cercetători cred că prin purtarea acestor insigne norvegienii exprimau un sentiment de mândrie națională.

  • Evreii germani nu constituiau o mare parte din  populația Germaniei 

Când Hitler a devenit cancelar al Germaniei în 1933, populația evreiască globală era de aproximativ 15,3 milioane de persoane, din care proximativ 9,5 milioane trăiau pe continentul european, ceea ce făcea din Europa casa a peste 60% din totalul evreimii mondiale , chiar dacă evreii reprezentau doar 1,7% din totalul populației Europei.

Cea mai mare comunitate evreiască europeană trăia în Polonia, unde se aflau 3.250.000 de evrei, reprezentând 9,8% din populația acestei țări.

Germania însă avea numai aproximativ 565.000 de evrei, care reprezentau mai puțin de 1% din populația ei totală.

  • Adolf Hitler nu era  evreu 

Acest mit a rezistat de-a lungul timpului, la baza lui fiind zvonurile că bunicul lui Hitler ar fi fost evreu. Cu toate acestea, puțini istorici și cercetători cred că acest lucru este adevărat. Tatăl lui Hitler, Alois, a fost înregistrat ca un copil nelegitim fără tată, ceea ce înseamnă că Hitler nu a putut să prezinte certificatul de origine care era solicitat fiecărui cetățean german. Un alt zvon era că mama lui Alios, bunica lui Hitler, a lucrat în casa unui evreu bogat și că e posibil ca un fiu din din familia la care lucra să o lase însărcinată. Deși bunica lui Hitler a lucrat pentru o familie evreiască bogată, nicio dovadă nu sugerează că a fost însărcinată de cineva din familie. 

  • Mama lui Adolf Hitler nu a fost ucisă de un medic evreu

Au existat unii istorici care au susținut că ura lui Hitler față de evrei are legătură cu moartea mamei sale. Se crede că dr. Eduard Bloch, medicul evreu al familiei Hitler din Linz, Austria, a tratat cu incompetență cancerul de sân al Klarei Hitler, provocându-i moartea în decembrie 1907. Cu toate acestea, conform mărturiei proprii a lui Bloch la Oficiul pentru Servicii Strategice (OSS) în 1943, Hitler a crezut că boala mamei sale a fost tratată cât s-a putut mai bine și nu a avut nicio manifestare ostilă față de el. Bloch și-a amintit că, după moartea Klarei,mama sa, „[Hitler] a făcut un pas înainte și m-a luat de mână. Privindu-mi în ochi, el a spus: „Îți voi fi recunoscător pentru totdeauna”. Apoi s-a înclinat.”

În anii care au urmat, Hitler i-a trimis lui Bloch cărți poștale, urări calde de sărbători, cadouri cu operele sale de artă,și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la bunăstarea lui Bloch după ce au fost implementate legile anti-evreiești după ce a devenit Führer. Bloch a remarcat că în 1937 Hitler a cerut unei delegații de naziști din Linz „vești despre mine. Eram încă în viață, mai lucram?” după care a adăugat: „’Dr. Bloch… este un ”Edeljude” – un evreu nobil. Dacă toți evreii ar fi ca el, nu ar fi nicio problemă evreiască.” Bloch a mărturisit în continuare că „Mi-au fost acordate favoruri, care sunt sigur că nu i s-au acordat niciun alt evreu în toată Germania sau Austria”.

Ulterior, superiorii din Berlin au îndrumat Gestapo-ul din Linz să scoată steaua galbenă de la apartamentul și cabinetul doctorului Bloch și au permis familiei sale să rămână în casă.

De asemenea, doctorul și membrii familiei sale au putut părăsi Austria în 1938, după Anschluss-(anexarea) acestei țări la Reichul german – deși nu li s-a permis să-și păstreze economiile de o viață, iar Gestapoul a confiscat toate cadourile și înscrisurile Bloch le primise de la Hitler.

  • Germanii nu fabricau săpun din grăsimea cadavrelor de evrei

Convingerea că germanii făceau săpun din grăsimea provenită de la cadavre umane își are originea in propaganda franceză din timpul Primului Război Mondial.

Afirmațiile conform cărora forțele naziste foloseau grăsimea din corpurile evreilor pentru a fabrica săpun au început să fie vehiculată în lagărele de concentrare germane încă din august 1942.

Cu toate acestea, oamenii de știință cred că aceste povești nu reprezintă altceva decât zvonuri, deoarece probe, cum ar fi facturile de transport, dovezile materiale prelevate de la fabricile de producție sau chitanțele pentru tranzacțiile economice, nu au fost niciodată găsite, în timp ce au existat dovezi pentru transporturile de păr uman și dinți de aur prelevate de la deținuții decedați in lagăre..

Mai mult, aceste zvonuri l-au tulburat pe membrul nazist de frunte și pe șeful SS Heinrich Himmler, deoarece planurile de exterminare ale naziștilor erau extrem de secrete.

După ce a auzit că rabinul din New York Stephen Wise a menționat în presa americană zvonurile despre acest săpun, Himmler i-a scris șefului Gestapo-ului pe 24 noiembrie 1942:  

”Având în vedere marea mișcare de emigrare a evreilor, nu mă mir că astfel de zvonuri ajung să circule în lume. Amândoi știm că există [în prezent] o mortalitate crescută în rândul evreilor puși la muncă. Trebuie să-mi garantați că cadavrele acestor evrei decedați sunt fie arse, fie îngropate și că absolut nimic altceva nu se poate întâmpla cu cadavrele acestora. Efectuați o investigație imediat peste tot dacă a avut loc vreun fel de utilizare abuzivă [a cadavrelor] de tipul celor enumerate la punctul 1, probabil împrăștiate în lume ca o minciună. După jurământul SS, trebuie să fiu informat cu privire la fiecare utilizare greșită de acest fel.

În timp ce cercetătorii și istoricii ignoră sau dezmint poveștile despre săpunul preparat cu grăsimea evreilor morți, unii supraviețuitori ai Holocaustului au prezentat mici calupuri de săpun albastre și verzi, susținând că au fost create din grăsimea prelevată de la evrei.

Zvonurile privind „săpunul uman” par să-și aibă originea în modul în care erau marcate calupurile de săpun, respectiv cu inițialele „R.I.F.”, inscripție care a fost interpretată de unii ca prescurtare de la „Reichs-Juden-Fett”(grăsime evreiască de stat), sau „Rein-Juden-Fett” (grăsime evreiască pură).

Inscripția era imprimată în relief, folosind fontul german Blackletter; la care diferența dintre I și J, constă doar în lungimea literei.

În fapt, R.I.F. era prescurtarea de la Reichsstelle für industrielle Fettversorgung (Centrul Național pentru Aprovizionarea cu Grăsime Industrială), agenția guvernamentală germană responsabilă cu producția și distribuția de săpun și detergenți în vreme de război.

Săpunul R.I.F. era un surogat ieftin al săpunului de calitate, care nu conținea absolut nici un fel de grăsime de origine umană sau animală.

Cu toate acestea, cercetătorul principal Aaron Breitbart de la Centrul Simon Wiesenthal explica faptul că literele ar reprezenta prescurtarea pentru „Grăsime industrială a Reichului”. Cu toate acestea, prizonierii evrei din lagăr credeau că „Eu” era un „J”, iar acronimul înseamnă „Pure Jewish Fat”. Când aceste bucăți de săpun au fost analizate, nu au apărut dovezi de existența ADN-ului uman, ceea ce înseamnă că acuzațiile legate de acest săpun nu erau altceva decât un zvon terifiant. 

NOTĂ: În 2006 Muzeul memorial Auschwitz–Birkenau menționa experimente ale naziștilor în vederea producției de săpun din cadavre umane la scară redusă. Aceste afirmații au fost infirmate de alți cercetători.

Michael Berenbaum, șef de proiect la United States Holocaust Memorial Museum (USHMM), declara în 1993, că: „nu există nici o dovadă că naziștii ar fi fabricat săpun din cadavre umane”, afirmație reluată și de cercetători de la Yad Vashem de la Ierusalim, care au declarat că naziștii nu au produs săpun din cadavrele deținuților evrei din lagărele germane de concentrare .

  • Regele Christian X al Danemarcei nu a purtat Steaua lui David pentru a protesta împotriva ordinelor ocupanților germani care obligau evreii danezi să poarte astfel de semne distinctive care îi identifica drept evrei, chiar dacă mulți din întreaga Europă credeau că a făcut-o.Cu toate acestea, regele Christian al X-lea și o mare parte a poporului danez erau împotriva ocupației germane și susținueau populația evreiască.

Unii istorici cred că naziștii nu au făcut acest lucru deoarece punerea în aplicare a obligativității portului Stelei Evreiești nu numai că ar fi adâncit solidaritatea daneză, ci și nemulțumirea daneză față de ideologia nazistă.

  • Evreii nu sunt o  rasă   

La sfârșitul secolului al XIX-lea, când teoria eugeniei a devenit populară, oamenii au fost clasificati în „rase”, fiecare având propriile trăsături neschimbabile, iar unele „rase” au fost considerate biologic, cultural și moral superioare altora. Mișcarea din 1943 de a clasifica evreii drept „rasă” în Statele Unite a făcut parte din această ideologie pseudo-științifică a eugeniei, care ulterior avea să se dovediească falsă.

Pentru naziștii care au promovat antisemitismul rasial, nu a contat dacă o persoană practica credința mozaică sau nu. Naziștii credeau că evreii aparțineau unei rase separate și aveau un „sânge evreiesc” distinct. Această convingere era falsă, pentru că nu există nicio diferență biologică între evrei și ne-evrei.

Fiecare lagăr de concentrare avea o cameră de gazare și  crematorii 

În timp ce unele lagăre aveau ambele mecanisme de exterminare , acest lucru nu a fost valabil pentru majoritatea lagărelor naziste. Până în 1945, naziștii înființaseră mii de lagăre de concentrare. Cu toate acestea, doar șase dintre acestea au fost create cu scopul de a fi centre de ucidere în masă.

Lagărele naziste echipate cu instalații de gazare pentru exterminarea în masă au fost Auschwitz-Birkenau, Belzec, Chelmno, Majdanek-Lublin, Sobibor și Treblinka. Au fost uciși în aceste lagăre, aproximativ 2.700.000 de evrei, împreună cu zeci de mii de romi, prizonieri de război sovietici, polonezi și alte victime.

  • Nu toți evreii din lagăre au primit numere tatuate  pe  brațe 

Toți cei închiși în sistemul de lagăre au primit un număr de inregistrare la prima intrare, care era atribuit nu numai pentru identificare. Aceste numere au fost cusute pe uniforme, de obicei împreună cu alte simboluri de clasificare, cum ar fi motivele arestării și originea națională. Doar la Auschwitz s-a practicat metoda tatuării numerelor de identificare la deținuți și nu toți cei închiși la Auschwitz au primit un tatuaj. 

  • Nu toți evreii au fost forțați să poarte insigna galbenă a Steaua lui David 

Danemarca ocupată de naziști a fost singura țară din Europa ocupată în care evreii nu au fost obligați să poarte insigna galbenă a Steaua lui David. De asemenea, evreii din centrul Poloniei ocupate de naziști nu purtau însemne cu steaua galbenă. În schimb, purtau purtau pe braț banderole albe cu o Stea a lui David albastră. 

  • Ce  a spus cu adevărat pastorul Niemoeller 

Martin Niemoeller fost pastor luteran care s -a remarcat ca unul dintre cei mai mari adversari ai neopăgânismului fascist.A rostit numeroase predici antifasciste în fața a mii de oameni, ceea ce a înfuriat autoritățile naziste.

Pentru convingerile sale a fost arestat de Gestapo și închis, în perioada 1937-1945, în lagărele de concentrare Sachsenhausen și Dachau.

A fost eliberat din detenție de către trupele britanice aflate sub comanda mareșalului Montgomery, iar după eliberare și-a exprimat regretul că nu a făcut mai mult pentru ajutorarea victimelor nazismului.

Din acest motiv, a fost unul dintre inițiatorii actului Stuttgarter Schuldbekenntnis („Declarația de vinovăție de la Stuttgart”), publicată la 19 octombrie 1945, prin care Biserica Evanghelică Germană recunoștea că nu și-a manifestat nicio opoziție față de regimul lui Hitler.

Printre citatele greșite din gândirea unor contemporani ai Holocaustului se numără și „mărturisirea vinovăției” pastorului luteran german Martin Niemoeller. Potrivit văduvei sale, Sybil Niemoeller, cuvintele sale exacte au fost acestea : 

Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist.

Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat.

Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist.

Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu.

Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”

Publicitate

26/11/2022 Posted by | CONTRAPROPAGANDĂ, ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

28 iunie 1940 : De ce a fost cedată Basarabia ?

Harta: România Mare, așa cum a existat din 1920 până în 1940, perioada în care a avut extinderea teritorială maximă din istoria sa – 295.641 km2. În prezent teritoriul României este de 238.397 km2.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 – ultimatumul sovietic de „retrocedare imediată a Basarabiei și a Bucovinei de nord” (26 iunie 1940), a Dictatului de la Viena din 30 august 1940 privitor la cedarea către Ungaria a Ardealului de Nord, și a tratatul de la Craiova (7 septembrie 1940), prin care Cadrilaterul (Dobrogea de Sud) trecea la Bulgaria, România a pierdut o treime din teritoriu fără să fi tras un foc de armă.

De ce a fost cedată Basarabia la 28 iunie 1940?

Pentru simplul motiv că nu a existat nici o altă soluţie. România era înconjurată de vecini care îi contestau graniţele: Uniunea Sovietică revendica Basarabia, Bulgaria cerea Dobrogea, Ungaria vroia Transilvania. Doar Serbia nu cerea nimic (cel puţin pe faţă).

Pentru toţi oamenii întregi la cap, era limpede că România nu putea lupta pe trei fronturi în acelaşi timp, scrie jurnalistul și istoricul George Damian în publicația online https://historice.ro.

În perioada interbelică, soluţia găsită a fost diplomaţia: participarea intensă la lucrările Ligii Naţiunilor (precursoarea ONU, însă mult mai slabă), o serie de tratate şi alianţe regionale cu statele prietene (Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia).

Toate astea se petreceau sub patronajul Franţei (o ţară care mai avea doar renumele de mare putere, în realitate era extrem de slabă) şi Marea Britanie (intrată într-o fază de retragere din problemele Europei). Statele Unite priveau cu mirare la nebunia europenilor.

Foto: Pe 29 septembrie 1938 a fost semnat Acordul de la Munchen de către premierul britanic Neville Chamberlain, premierul francez Edouard Daladier, Fuhrerul Germaniei Adolf Hitler şi Ducele Italiei Benito Mussolini – un document prin care Cehoslovacia era silită să cedeze în favoarea Germaniei regiunile locuite de germani, Sudetenland.

Din acel moment a devenit clar că nu mai există în realitate nici un fel de garanţii pentru graniţele României. Franţa şi Marea Britanie cedaseră în faţa Germaniei lui Hitler. Mai ales după 15 martie 1939, când la nici şase luni de când spunea că nu mai are nici un fel de pretenţii Hitler invada restul Cehoslovaciei şi o transforma în protectorat german.

În câteva luni de zile România a rămas fără nici un fel de garanţii internaţionale. Oricine putea cere orice, depindea doar de armata care era în spatele cererii.

Ungurii, bulgarii şi sovieticii au început să se agite, iar diplomaţia română s-a orientat în timp record spre Germania – dar degeaba.

La Statul Major al armatei române existau planuri pentru diverse ipoteze de război.

Un lucru era clar: nu se putea rezista mai mult de câteva săptămâni în faţa unui atac concomitent dinspre Ungaria, Bulgaria şi Uniunea Sovietică.

Singura ipoteză favorabilă era rezistenţa în faţa unei invazii sovietice cu două condiţii: neutralitatea Bulgariei şi Ungariei plus garanţii de sprijin material din partea Marii Britanii şi Franţei cu perspectiva intervenţiei lor militare într-o perioadă cât mai scurtă.

La toate acestea adăugaţi lipsa de armament – era asigurat mai puţin de jumătate din necesarul armatei.

În plus mai exista tratatul de neagresiune dintre Hitler şi Stalin (Pactul Ribbentrop-Molotov, deci era exclus orice sprijin german pentru România) ca şi experienţa polonezilor care s-au bătut cu nemţii în septembrie 1939 sperând că vor rezista până la o intervenţie franco-britanică (ce nu s-a produs, pe lângă asta au fost atacaţi din spate de sovietici).

În aceste condiţii singura decizie raţională era cedarea Basarabiei cu speranţa recuperării ei în viitor (destul de nebuloasă!).

De multe ori apare exemplul Finlandei care nu a cedat în faţa sovieticilor şi s-au bătut cu ei din 30 noiembrie 1939 până pe 13 martie 1940.

Doar că sunt câteva diferenţe între cele două cazuri: Finlanda nu era vecină cu Ungaria şi Bulgaria care abia aşteptau să atace, terenul pe care s-au bătut finlandezii şi lungimea liniei frontului au fost extrem de diferite faţă de condiţiile din România.

De altfel s-a văzut în 1944 că românii (chiar cu sprijin german!) nu au putut rezista în faţa unui atac sovietic. Şi în cazul Finlandei se mai uită ceva: chiar dacă s-au bătut cu sovieticii, la sfârşitul acestui război au cedat 11% din teritoriu, iar sovieticii au obţinut mai mult decât ceruseră iniţial.

Rămâne ipoteza războiului pentru onoare sau a războiului total. Doar că în afara figurilor retorice nu există aşa ceva.

Nu există conducători care să ceară popoarelor să moară fără speranţă şi să fie urmaţi – nici Hitler nu a reuşit asta, nici împăratul Japoniei. Sinuciderea colectivă nu a fost niciodată o soluţie.

16/11/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DUPĂ DECENIILE de propagandă oficială iredentistă a guvernelor care s-au succedat la Budapesta de-a lungul timpului, s-a ajuns ca imensa majoritate a ungurilor să considere nedrept Tratatul de la TRIANON

Pacea de la Trianon, care a distrus două treimi din Ungaria istorică și a redus populația acestei țări de la 20,9 milioane la 7,6 milioane, a fost o uriașă tragedie națională pentru unguri. Nu trebuie uitat însă că majoritatea populației zonelor anexate – peste 80 la sută – nu era maghiară, ci slovacă, română și sud-slavă, constată istoricul maghiar Berend T. Iván, fost președinte al Academiei Ungare de Științe și membru din 2015 al Academiei Americane de Arte și Științe, într-un articol publicat de https://nepszava.hu/3172602_kulonfele-trianonok.

Au vrut să se alăture națiunilor slave și române vecine, așa că 3,3 milioane de maghiari au devenit o minoritate etnică în statele vecine.

Afiș de propagandă anti-Trianon din Ungaria

Iată însă că, în urma deceniilor de propagandă oficială iredentistă a guvernelor care s-au succedat la Budapesta de-a lungul timpului, s-a ajuns ca în prezent 94% dintre cetăţenii maghiari din Ungaria să considere că Tratatul de pace de la Trianon a fost nedrept şi exagerat – așa cum rezultă dintr-un sondaj de opinie realizat recent de Academia de Ştiintă Ungară, citat de cotidianul budapestan Népszava.

Într-adevăr, politica iredentistă a Budapestei pune în permanență Trianonul în centrul atenţiei, iar propaganda politică sădește ideea că acest tratat ar fi doar o tragedie maghiară, cu toate că pierderile importante de teritorii reprezintă fenomene ale istoriei mai multor țări.

Războaie sortite eşecului, amestecuri din partea marilor puteri sau, pur şi simplu, năzuinţa populaţiei dintr-o regiune aparţinând unui imperiu de a se desprinde, de a deveni de sine stătătoare, au provocat deseori uriaşe pierderi de teritorii în istoria unor ţări. 

Pacea de la Trianon care a smuls cu peste o sută de ani în urmă teritorii reprezentând două treimi din Ungaria şi a redus populaţia acesteia de la 20,9 milioane la 7,6 milioane locuitori, a constituit o uriaşă tragedie naţională, însă nu se poate trece cu vederea că populaţia din teritoriile ataşate nu a fost în marea ei majoritate, maghiară, ci slovacă, română şi sud slavă, și că dorea să se unească cu naţiunile vecine slave şi române.

În epoca modernă este suficient să ne referim la trianonuri de proporţii asemenea celor ce au lovit Danemarca, Germania, Finlanda sau – dincolo de Europa – Mexic.

Să parcurgem cele mai importante fapte…

În evul mediu, Danemarca era una din marile puteri. În secolul XIV o mare parte a Scandinaviei, inclusiv Finlanda, dar și Islanda şi Groenlanda de azi, se aflau sub dominaţie daneză, iar începând din secolul al XVII-lea,Danemarca a construit şi un imperiu colonial în afara Europei.

Însă marea putere din evul mediu care a fost Danemarca a fost ciuntită de seria războaielor care i-au subminat imperiul.

Olanda şi Suedia au forţat la mijlocul secolului XVII Danemarca să părăsească teritoriile sale din Baltica.

Ţara a pierdut în serie războaie împotriva Suediei, apoi la sfârşitul aşa-numitului război danez de nord, a pierdut şi teritoriile sale din nord. În secolele XIX. şi XX. Norvegia,și respectiv Islanda, care ţineau de Danemarca, au devenit independente.

Între timp, în 1848-1851 şi în 1864 Germania a răpit în cursul a două războaie şi teritoriile sudice ale Danemarcei din Schleswig-Holstein

În urma acestor evenimente această ţară a pierdut încă o treime din teritoriul şi populaţia ce i-au mai rămas.

Astfel, dintr-o mare putere din Evul Mediu, Danemarca a devenit o ţară mică: teritoriul ei este astăzi mai mic, iar populaţia cu ceva mai mare decât jumătate din Ungaria.

Germania a pornit două războaie mondiale în secolul XX. şi le-a pierdut pe amândouă. Represiunile învingătorilor au constat între altele şi în semnificative rapturi de teritorii.

În urma Păcii de la Versailles, Germania a pierdut Alsacia Lorena în favoarea Franței, teritoriile Eupen şi Malmedy au revenit Belgiei, și de asemenea, Schleswigul de Nord a trebuit retrocedat Danemarcei.

În Est, Polonia a primit o parte din Prusia occidentală şi Silezia, Danzigul s-a desprins de Germania în calitate de aşa-numit oraş deschis, în timp ce Memel de la Marea Baltică a devenit parte a Lituaniei. De asemenea, Germania şi-a pierdut şi toate coloniile.

Teritoriul european al ţării a scăzut cu 13%, iar populaţia cu aproape 7 milioane – cu o zecime.

Deoarece Germania nu s-a mulţumit cu această situaţie, după 20 de ani Hitler a pornit un nou război, pe care l-a pierdut.

Graniţele de dinaintea primului război mondial nu doar că nu au fost refăcute, dar din această ţară s-au mai tăiat noi mari teritorii.

Prusia de Est, Silezia superioară şi teritoriile de est de Odera-Neisse au fost ataşate Poloniei.

O treime din Prusia de Est a ajuns parte a Uniunii Sovietice. Germania a pierdut o nouă treime a teritoriului ei, iar din acestea au fost expulzate 10 milioane de germani.

Trebuie menţionată aici şi Finlanda, deoarece în războiul din iarna anului 1939 declanşat de Uniunea Sovietică stalinistă, a pierdut în 1940 un teritoriu de 40 de mii de kilometri pătraţi, aproape cât jumătate din Ungaria şi a trebuit să renunţe la aproape 10% din teritoriul ţării, în Karelia.

Mexicul a fost atacat în 1846 de vecinul său nordic SUA, iar pacea de la Guadalupe Hidalgo încheiată după doi ani de război, a trasat noua frontieră dintre cele două ţări pe râul Rio Grande.

SUA a luat, mai bine zis „cumpărat” jumătate din teritoriul Mexicului, în schimbul unor condiţii avantajoase. SUA s-a îmbogăţit atunci,în detrimentul Mexicului cu un teritoriu mare cât Europa occidentală.

După aceste evenimente, cele patru ţări nu au dorit vreo revanşă, ci au căutat alte modalităţi de compensare.

Referitor la Germania, Danemarca şi Finlanda, acestora li se potriveşte întrutotul ceea ce a spus în secolul XIX poetul danez Hans Peter Holst: „Ceea ce am pierdut în favoarea altora, vom putea completa în interior”.

Asta s-a şi întâmplat: Danemarca, Germania şi Finlanda şi-au luat soarta în propriile mâini, completând în interior ce au pierdut în afară.

Danemarca a eliberat iobagii încă înaintea revoluţiei franceze şi i-a transformat în ţărani-fermieri liberi şi cu pământ. Constituţia din 1849 a creat o structură politică şi instituţii democratice. Danezii au introdus în Europa, fiind printre primii, învăţământul obligatoriu de grădiniţă şi şcoală începând de la 2 ani. (…)

Dezvoltarea Germaniei nu cere o prezentare mai detaliată. Se ştie că a devenit motorul economic al Europei, unul din liderii UE, este cea mai mare ţară europeană cu peste 80 milioane de locuitori şi cu o industrie modernă  dezvoltată. (…) Acesta a fost răspunsul german reuşit la „Trianonul” ţării lor.

Cazul Finlandei este de asemenea ca şi încheiat, guvernele nu fac campanie pentru recăpătarea teritoriilor pierdute şi au devenit de la fostul nivel mediu de dezvoltare a cincea dintre ţările cele mai bogate ale Europei.

Mexicul nu se poate lăuda cu rezultate similare. Mai mult, adevăratul său Trianon nu a fost pierderea de teritorii, ci ceea ce a urmat după aceea.(…) Mexicul nu poate stăpâni dificultăţile cauzate de  sporirea populaţiei care  a crescut de cinci ori în cea de-a doua jumătate a secolului XX.

Mexicul a devenit  cea mai mare ţară de emigranţi din lume. În statele sudice ale SUA mexicanii au devenit în unele locuri majoritari.

În California ei muncesc pământul, ei fac curăţenie şi ei sunt şi grădinarii. Cei mai mulţi lucrători din construcţii şi industrie sunt mexicani cu pregătire de specialitate. Se poate spune că astfel Mexicul îşi recucereşte teritoriile pierdute în secolul XIX – fără să se recurgă la o reglementare oficială.

Este greu să dai un răspuns la pierderile teritoriale, dar experianţa arată că reacţia cea mai rea şi cea mai periculoasă este dorul de revanşă. Pe de altă parte, soluţia cea mai bună este dacă dai uitării lucrurile ce nu se uită, iar ţara rămasă va trebui să revină prin voinţă şi muncă, prin a depăşi greul trăgându-se de păr, ca baronul Münchhausen, ca să iasă din situaţia în care se află.

Acest lucru l-au făcut Danemarca, Germania şi Finlanda. În schimb, Mexicul pare să se fi împăcat cu situaţia.

Deci răspunsul ungar este destul de singular. Guvernul Orbán tot mai pune combustibil pe focul naţionalist, aşteaptă în alianţă cu Putin o „nouă ordine europeană’, „noi oportunităţi” şi astfel se izolează în Europa. Este  ca şi cum s-ar îndrepta spre Asia.

Este vorba de un joc periculos cu focul, notează nepszava.hu prin https://evz.ro/

(Traducerea Rador)

22/10/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: