Matrioșka mincinoșilor, minunata lume digitală și coșmarurile ei: Fake news, manipulare, populism

 

 

 

Trăim într-o distopie. S-a instalat în viața noastră fără să ne dăm seama. Nu știm exact dacă ceea ce vedem la televizor, citim în presa online, pe rețelele de socializare este adevărul sau doar o imagine deformată a lui, un produs care servește anumite scopuri (ale manipulatorilor din spatele cortinei).

Sau e poate doar expresia dorințelor noastre, iar asta n-ar trebui să ne bucure prea tare, din contră: întreaga noastră experiență ne spune că realitatea nu e neapărat așa cum ne apare în „bula” noastră privilegiată, populată cu „prieteni” sau „frienzi” (cum se numește „poporul” FaceBook-ului), care ne împărtășesc opiniile, gusturile și preferințele, ci e nedreaptă, șocantă, traumatizantă, și că trebuie să învățăm s-o înfruntăm.
„Bine-ați venit în lumea post-adevăr!”, scrie pe frontispiciul parcului de distracții în care am intrat de câțiva ani.

Dar poate avea adevărul… o „viață de apoi”? Da, poate și are. E lumea oglinzilor strâmbe construită nu de roboți (nu suntem încă în Matrix, dar ne mișcăm impetuos într-acolo), ci de semenii noștri cu ajutorul tehnologiilor avansate. În lumea post-adevăr contează emoțiile, nu faptele, frământările epidermice, reacțiile viscerale, nu informația acurată, verificabilă.

Este noul tribalism, tribalismul digital, în care noi, consumatorii de media, suntem o masă la dispoziția „fabricanților de realitate”.
Marian Voicu, istoricul, omul de televiziune, profesorul de jurnalism, bine cunoscut și apreciat și în stânga Prutului, autor al unui studiu remarcabil, Tezaurul României de la Moscova.

Inventarul unei istorii de o sută de ani (Humanitas, 2016), publică o nouă carte, fundamentală pentru înțelegerea și deconstruirea războiului informațional, a ofensivei hibride purtate de Rusia lui Putin împotriva Occidentului și a fostelor republici sovietice. 

Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism (Editura Humanitas, 2018) este prima sinteză în limba română, amplu documentată, a fenomenului cu care ne confruntăm, aici, în Est, începând cu februarie 2014, odată cu anexarea Crimeii, și care a devenit universal după Brexit și după alegerile americane din 2016.

„Chiar dacă dezinformarea instituționalizată este veche de cel puțin o sută de ani, spune Marian Voicu, noutatea este adusă de rețelele sociale, care propagă exponențial fake-ul, permițând celulelor de propagandă să se multiplice malign în corpul sănătos al societății virtuale.” (p. 19).

Războaiele s-au schimbat. În lumea de azi, mult mai sofisticată, bătălia se dă pentru mințile oamenilor, miza este deturnarea votului, destabilizarea instituțiilor, manipularea opiniei publice, răspândirea urii, suspiciunii, neîncrederii în democrație, în valorile liberale, cele care au fundat ordinea postbelică și au înfrânt comunismul în Războiul Rece.

Sunt atacate instituțiile care produc consens asupra adevărului și care ne modelează gândirea, ne formează convingerile, adică presa, universitățile și justiția. „Vrei să cucerești o cetate, începe prin a-i defăima zeii!” – de acest străvechi dicton pare a se conduce Putin atunci când își asmute „ordia” electronică împotriva Occidentului.

Cine sunt „soldații” războiului informațional? Marian Voicu ne prezintă o minuțioasă descriere a acestui dispozitiv de luptă într-un glosar de termeni, adaptați din engleză, unde subversiunea hibridă din epoca post-adevăr și-a găsit deja teoreticienii și analiștii potriviți (dovadă bogata bibliografie a cărții).

Există noțiuni pe care trebuie să le disociem, dacă vrem să ne construim o solidă apărare în fața răului.

Astfel, știrile false și fake news nu sunt același lucru. Știrile false conțin erori ce pot fi corectate sau retractate, printr-o revizitare a faptelor, în timp ce fake news sunt activități de sabotaj deliberate, cu buget și o strategie elaborate, urmărind inducerea în eroare a adversarului, plantarea unor semințe ale haosului și dezorientării, care să conducă la slăbirea rezistenței morale a inamicului și la subminarea armăturii sale instituționale. 

Maskirovka (din rusă) înseamnă distorsionarea percepției adversarului privind propriile capacități și obiective. Trolii sunt persoane plătite pentru a genera și disemina fake news.

Același rol îl au și boții, doar că nu sunt oameni, ci agenți software, care interacționează cu utilizatorul uman în limbaj natural, având capacitatea de a mima comportamentul din mediile sociale. Ș.a.m.d.
Televiziunile controlate de Kremlin revarsă torente de propagandă de uz intern, iar pentru exterior emit Sputnik și Russia Today.

Ofensiva hibridă utilizează metalimbaje și metanarațiuni specifice: Junta de la Kiev, fasciștii, banderoviștii, copilul rus din Slaviansk crucificat de asasinii ucraineni.

Poporul ucrainean nu există, e doar o populație de sorginte sovietică. Uniunea Europeană – un proiect „satanist”.

Europa și-a trădat valorile tradiționale, va legaliza pedofilia, refugiații vor islamiza Occidentul.

Putin este apărătorul valorilor tradiționale, ortodoxe, Rusia – alternativa salvatoare la modelul occidental.

O altă marotă a propagandei rusești o constituie rescrierea istoriei.

Din cel de-al Doilea Război Mondial este epurată alianța sovieto-nazistă din anii 1939-1940, consacrată prin pactul Ribbentrop-Molotov.

Stalin, un manager eficient, a învins Germania nazistă, sancțiunile occidentale sunt nedrepte, lezează mândria poporului rus, îi subminează bunăstarea, demonstrează ingratitudinea Europei salvate de nazism prin jertfa ostașului sovietic.

Un exemplu clasic de maskirovka, pe care-l citează Marian Voicu, este propunerea lui Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București (fost și la Chișinău), ca România să aplice modelul referendumului din Crimeea, pentru a obține unirea cu Republica Moldova.

Ba mai mult, la fel ar putea să-și revendice nordul Bucovinei și sudul Basarabiei…

Acum 14 ani, același „măr otrăvit” ni-l propunea politologul rus Belkovski – Basarabia contra Transnistria.

„Uniunea Europeană și americanii se opun, în schimb noi, rușii, vă oferim Unirea pe tavă! Mai ezitați?”

N-am crezut niciodată că idealul nostru național va fi instrumentat perfid de cei care ni l-au zdrobit de-a lungul istoriei.

Sau că va fi transformat într-un mijloc de dezbinare a mișcării proeuropene, anti-oligarhice, în „feuda” lui Plahotniuc.
În România, Soros a fost transformat într-un adevărat bau-bau: e vinovat de incendiul de la Colectiv și finanțează protestele antiguvernamentale.

În Republica Moldova vinovată e Maia Sandu, care va aduce 30 000 de sirieni, în caz că va deveni președinte. Așa i-a promis Angelei Merkel. Minciuna, repetată obsesiv, a prins.

Dar ce să spunem de Moldova, dacă se întâmplă pe la case mai mari! Brexitul și alegerile americane au constituit lovituri de mare efect ale Rusiei în războiul hibrid.

Compania Cambridge Analytica a obținut profilurile psihometrice a peste un milion de utilizatori de pe FaceBook, cărora li s-au trimis apoi mesaje fake personalizate pentru a li se induce opțiuni electorale (în Statele Unite Cambridge Analytica a furat și a manipulat 87 de milioane de profiluri FB!). Au fost mobilizate divizii de boți.

Sponsorul taberei Leave din Marea Britanie, Arron Banks, cu soție rusoaică agent GRU, declară că Brexitul a câștigat datorită implicării inteligenței artificiale, altfel spus a mercenarilor digitali.

În Statele Unite, investigația aflată în derulare va trebui să determine dacă atacurile cibernetice rusești au reușit să influențeze sensibil rezultatul alegerilor și ce greutate au avut contactele apropiaților președintelui Trump cu agenții de influență ruși în timpul campaniei electorale… Rezultate mai modeste a obținut Rusia în Franța (Marie Le Pen, favorita lui Putin, a pierdut alegerile) și în Germania, unde în ciuda avansului neașteptat al AFD (Alianța pentru Germania), de extremă-dreaptă, vechiul establishment a rezistat.
E impresionant dosarul alcătuit de Marian Voicu, efortul său analitic merită întreaga apreciere. Cartea se citește ca un roman polițist – cum bine remarca Val Butnaru la lansarea de la Bookfest Chișinău –, are un stil și o structură de thriller.

Și nu se rezumă doar la ultimii ani, perioada de după anexarea Crimeii, ci examinează retrospectiv, prin grila diversiunilor fake, și alte evenimente: revoluția română din decembrie 1989 („un război hibrid împotriva propriului popor”), violențele de la Târgu-Mureș, din martie 1990, dar și manipulări mai recente, precum reportajul Sky News, o televiziune din Marea Britanie, despre un grup de români care ar vinde arme teroriștilor ISIS – o făcătură de la un capăt la celălalt.
Nu, nu este vorba doar de agresiunea rusească, așa cum și criza economică din 2008, care a zguduit Occidentul și restul lumii, n-a fost neapărat rezultatul unei conspirații a Kremlinului.

Expansiva dezvoltare tehnologică, suprimarea distanței dintre vorbitori, ritmul accelerat al activității jurnalistice, instantaneitatea mesajelor de pe rețele, tentația de a înlocui efortul profesionist și onest – cel de a livra știri corecte – cu zvonuri și produse media prefabricate, exacerbarea opiniei (chiar dacă opinia constituie fundamentul democrației, spunea Hannah Arendt, acordând credit opiniei bazate pe fapte), toate acestea ne creează o problemă etică dar, mai ales, una de cogniție, ne tulbură relația cu adevărul.

În avalanșa de informații cu care suntem bombardați, vidul și distorsiunea de sens devin inevitabile.

Cuvintele degradează. De pildă, dacă înainte alternativ însemna rebel, curajos, pluralist, azi, în Occidentul valorilor liberale atacate, termenul vizează mediile care difuzează fake news și mișcările politice extremiste, populiste.
„Astăzi nu mai există arbitru în viața publică.

Oricine poate pretinde că faptele sunt cele pe care le descrie, chiar dacă sfidează prezentul imediat sau trecutul istoric. Cei care fac asta acționează tocmai în numele libertăților garantate de democrația pe care o subminează.” (pag. 447), observă Marian Voicu într-o carte de referință pentru capacitatea noastră de a înțelege cine suntem și ce ni se întâmplă.

Cum să salvăm democrația fără a-i distruge temeliile, fără a anula dreptul omului de a greși, de a se îndoi, de a-și exprima nestingherit emoțiile, cele care-l îndeamnă la creație, la acțiune?… Va trebui să rezolvăm această dilemă, dacă vrem să supraviețuim.

_______
Marian Voicu, Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism. Editura Humanitas, 2018 – o analiză în http://www.contrafort.md/categorii/minunata-lume-digital-i-co-marurile-ei-marian-voicu-matrio-ka-mincino-ilor 

Publicitate