„TRAUMA TRIANON”- UN PRETEXT POLITIC VÂNTURAT DE PARTIDELE ULTRANAȚIONALISTE DIN UNGARIA ÎN SPRIJINUL POLITICII IREDENTISTE

Vechiul memorial Trianon din 1934.

Citim într-o analiză publicată de https://balkaninsight.com/2019/11/25/how-hungarys-trianon-trauma-inflames-identity-politics/, că Istoria, dar mai ales amintirea Tratatului de pace Trianon din 1920 îi bântuie neîncetat pe unguri.

Impus de aliații victorioși după primul război mondial,Tratatul de la Trianon a făcut ca Ungaria să piardă două treimi din teritoriul său și cca. jumătate din populație în marea ei majoritate nemaghiară.

100 de ani mai târziu, rănile Tratatului de la Trianon sunt încă nevindecate, mulți maghiari considerându-l până în zilele noastre nedrept, crud și o sursă de dispută cu privire la drepturile etnicilor maghiari din România și Ucraina, scriehttps://balkaninsight.com/2019/11/25/how-hungarys-trianon-trauma-inflames-identity-politics/ .

Analiștii spun însă că „sindromul Trianon” este util și pentru segmentele ultranaționaliste ale societății ungare, dornice să se descrie ca protectori ai națiunii maghiare. 

Și puțini fac asta mai bine decât partidul Fidesz la guvernare al premierului Viktor Orban.

La împlinirea centenarul Tratatului, Fidesz a pregătit o mare comemorare cu un monument nou-nouț în Piața Kossuth, în imediata apropiere a Parlamentului ungar și are o lungime de 100 de metri şi o lăţime de 4 metri.

Foto: Noul Monument al Trianonului.

Comentatorii spun că Fidesz încearcă să-i adune pe unguri peste tot în jurul unei cauze comune, chiar dacă descrie Ungaria ca o victimă neajutorată a istoriei.

Analiștii subliniază însă că Fidesz s-a dovedit a fi un maestru al valorificării memoriei colective, prezentându-se ca singura forță politică capabilă să apere interesele națiunii.

„Fidesz monopolizează complet cuvântul„ națiune ”și politica națională”, a declarat Peter Kreko, directorul grupului de reflecție Capitală politică, la o conferință despre politica identității și memoriei, co-organizată cu Fundația Germană Friedrich Ebert din Budapesta.

Observatorii democrației spun că partidele de stânga și liberale din Ungaria au neglijat multă vreme memoria istorică.

Cei din stânga au crezut că UE va rezolva toate problemele țării, rezolvând în același timp nemulțumirile istorice și calificând statul național drept învechit. Acum încearcă să găsească o formă de patriotism modern, neexclusiv.

Activiștii de la dreapta Partidul Ungar al Adevărului și Vieții organizează un miting în Piața Eroilor din Budapesta în iunie 2005, la împlinirea a 85 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Tratatul de pace, care a fost semnat de reprezentanții Ungariei și de câștigătorii primului război mondial la Versailles la 4 iunie 1920, a forțat Ungaria să cedeze două treimi din teritoriul său și mai mult de jumătate din populația sa vecinilor săi. Foto fișier: EPA / IMRE FOELDI

„Greșeală gravă”

Mulți văd creșterea populismului în Ungaria și în alte părți din regiune ca o dovadă că alegătorilor le pasă încă de rădăcinile lor naționale și de cultura și partidele de valoare care le conferă un sentiment de apartenență în lumea complexă de astăzi.

Între timp, partidele de stânga au văzut că prețul distanțării de concepte precum statalitatea și identitatea națională este greu.

„Am comis o greșeală gravă în 2004”, a declarat Balazs Barany, secretarul internațional al Partidului Socialist Maghiar, la conferința privind politica.

În anii 1990, reunificarea pașnică a etnicilor maghiari și protejarea drepturilor minorităților acestora se numărau printre pilonii principali ai politicii externe maghiare, împărțit pe tot spectrul politic de la stânga la dreapta, a spus el.

Adevărata schimbare a avut loc în decembrie 2004, când coaliția de stânga-liberală condusă de prim-ministrul Ferenc Gyurcsany al Partidului Socialist a cerut alegătorilor să se opună unui referendum care ar fi aprobat cetățenia maghiară celor care locuiesc în afara Ungariei.

Fidesz a militat puternic pentru „da”, descriind votul drept o oportunitate de a reuni o națiune sfâșiată de Trianon.

Datorită participării scăzute, rezultatul referendumului a fost invalid, dar partidele de stânga au suferit pierderi ireparabile. De atunci, analiștii spun că nu au reușit să scuture de imaginea – întărită în mod regulat de Fidesz – că au trădat națiunea și au dat spatele etnicilor maghiari din străinătate. 

„Referendumul din 2004 a fost începutul sfârșitului pentru partidul socialist”, a spus Barany al Partidului Socialist Maghiar.

„Consider că votul„ nu ”este o mare greșeală și liderii noștri au spus de mai multe ori că le pare rău pentru asta. Avem o poziție complet diferită acum. Am susținut dubla cetățenie și desfășurăm în mod regulat campanii în țările vecine. ”

Activiștii marchează 85 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon în 2005. Foto fișier: EPA / IMRE FOELDI

„Credem în patriotism”

De îndată ce a recâștigat puterea în 2010, Fidesz a acordat cetățenie și drepturi de vot etnicilor maghiari dincolo de granițele țării. Partidul a introdus, de asemenea, o Ziua Unității Naționale anuale pe 5 iunie pentru a „jeli” nedreptatea lui Trianon.

Fidesz a devenit campion al cauzei naționale, nu doar în cuvinte, ci și în fapte – și opoziția nu a obiectat. 

Criticii se tem că guvernul va folosi centenarul Trianon pentru a-și întări povestea că Fidesz este singurul partid care are grijă de națiune.

„Trianon este atât de traumatic pentru unguri, deoarece a pus capăt istoriei comune a bazinului carpatic, unde maghiarii erau națiunea de conducere și unde au reușit să organizeze versatila comunitate etnică și lingvistică într-un stat funcțional”, a spus Gabor Egry, directorul Institutului de istorie politică. 

În calitate de istoric, întrebarea pentru Egry este dacă abordarea centrată pe traume a amintirii lui Trianon poate fi înlocuită cu ceva mai incluziv și mai orientat spre viitor – și dacă cei din aripa stângă a politicii sunt disponibili.

„Credem în patriotism, dar respingem abordarea lui Fidesz de a exclude pe toți din națiunea cu care nu sunt de acord”, a declarat Olivio Kocsis Cake, un parlamentar al partidului liberal Parbeszed (Dialog).

„Credem într-o Ungaria Mare, care nu înseamnă Vechiul Regat Ungar înainte de 1920, ci o țară care unește în mod pașnic social-democrații, liberalii și conservatorii.”

Kocsis Cake a spus că s-a apropiat de guvern, cerând o comemorare comună a tratatului Trianon care include toate părțile. A fost repede refuzat.

Politicianul socialist Barany se teme, de asemenea, că guvernul va monopoliza aniversarea și o va folosi pentru a împărți societatea în „unguri buni” și „unguri răi”.

„Din păcate, Fidesz își amintește trecutul săpând și mai multe tranșee”, a spus el.

Publicitate

Matrioșka mincinoșilor, minunata lume digitală și coșmarurile ei: Fake news, manipulare, populism

 

 

 

Trăim într-o distopie. S-a instalat în viața noastră fără să ne dăm seama. Nu știm exact dacă ceea ce vedem la televizor, citim în presa online, pe rețelele de socializare este adevărul sau doar o imagine deformată a lui, un produs care servește anumite scopuri (ale manipulatorilor din spatele cortinei).

Sau e poate doar expresia dorințelor noastre, iar asta n-ar trebui să ne bucure prea tare, din contră: întreaga noastră experiență ne spune că realitatea nu e neapărat așa cum ne apare în „bula” noastră privilegiată, populată cu „prieteni” sau „frienzi” (cum se numește „poporul” FaceBook-ului), care ne împărtășesc opiniile, gusturile și preferințele, ci e nedreaptă, șocantă, traumatizantă, și că trebuie să învățăm s-o înfruntăm.
„Bine-ați venit în lumea post-adevăr!”, scrie pe frontispiciul parcului de distracții în care am intrat de câțiva ani.

Dar poate avea adevărul… o „viață de apoi”? Da, poate și are. E lumea oglinzilor strâmbe construită nu de roboți (nu suntem încă în Matrix, dar ne mișcăm impetuos într-acolo), ci de semenii noștri cu ajutorul tehnologiilor avansate. În lumea post-adevăr contează emoțiile, nu faptele, frământările epidermice, reacțiile viscerale, nu informația acurată, verificabilă.

Este noul tribalism, tribalismul digital, în care noi, consumatorii de media, suntem o masă la dispoziția „fabricanților de realitate”.
Marian Voicu, istoricul, omul de televiziune, profesorul de jurnalism, bine cunoscut și apreciat și în stânga Prutului, autor al unui studiu remarcabil, Tezaurul României de la Moscova.

Inventarul unei istorii de o sută de ani (Humanitas, 2016), publică o nouă carte, fundamentală pentru înțelegerea și deconstruirea războiului informațional, a ofensivei hibride purtate de Rusia lui Putin împotriva Occidentului și a fostelor republici sovietice. 

Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism (Editura Humanitas, 2018) este prima sinteză în limba română, amplu documentată, a fenomenului cu care ne confruntăm, aici, în Est, începând cu februarie 2014, odată cu anexarea Crimeii, și care a devenit universal după Brexit și după alegerile americane din 2016.

„Chiar dacă dezinformarea instituționalizată este veche de cel puțin o sută de ani, spune Marian Voicu, noutatea este adusă de rețelele sociale, care propagă exponențial fake-ul, permițând celulelor de propagandă să se multiplice malign în corpul sănătos al societății virtuale.” (p. 19).

Războaiele s-au schimbat. În lumea de azi, mult mai sofisticată, bătălia se dă pentru mințile oamenilor, miza este deturnarea votului, destabilizarea instituțiilor, manipularea opiniei publice, răspândirea urii, suspiciunii, neîncrederii în democrație, în valorile liberale, cele care au fundat ordinea postbelică și au înfrânt comunismul în Războiul Rece.

Sunt atacate instituțiile care produc consens asupra adevărului și care ne modelează gândirea, ne formează convingerile, adică presa, universitățile și justiția. „Vrei să cucerești o cetate, începe prin a-i defăima zeii!” – de acest străvechi dicton pare a se conduce Putin atunci când își asmute „ordia” electronică împotriva Occidentului.

Cine sunt „soldații” războiului informațional? Marian Voicu ne prezintă o minuțioasă descriere a acestui dispozitiv de luptă într-un glosar de termeni, adaptați din engleză, unde subversiunea hibridă din epoca post-adevăr și-a găsit deja teoreticienii și analiștii potriviți (dovadă bogata bibliografie a cărții).

Există noțiuni pe care trebuie să le disociem, dacă vrem să ne construim o solidă apărare în fața răului.

Astfel, știrile false și fake news nu sunt același lucru. Știrile false conțin erori ce pot fi corectate sau retractate, printr-o revizitare a faptelor, în timp ce fake news sunt activități de sabotaj deliberate, cu buget și o strategie elaborate, urmărind inducerea în eroare a adversarului, plantarea unor semințe ale haosului și dezorientării, care să conducă la slăbirea rezistenței morale a inamicului și la subminarea armăturii sale instituționale. 

Maskirovka (din rusă) înseamnă distorsionarea percepției adversarului privind propriile capacități și obiective. Trolii sunt persoane plătite pentru a genera și disemina fake news.

Același rol îl au și boții, doar că nu sunt oameni, ci agenți software, care interacționează cu utilizatorul uman în limbaj natural, având capacitatea de a mima comportamentul din mediile sociale. Ș.a.m.d.
Televiziunile controlate de Kremlin revarsă torente de propagandă de uz intern, iar pentru exterior emit Sputnik și Russia Today.

Ofensiva hibridă utilizează metalimbaje și metanarațiuni specifice: Junta de la Kiev, fasciștii, banderoviștii, copilul rus din Slaviansk crucificat de asasinii ucraineni.

Poporul ucrainean nu există, e doar o populație de sorginte sovietică. Uniunea Europeană – un proiect „satanist”.

Europa și-a trădat valorile tradiționale, va legaliza pedofilia, refugiații vor islamiza Occidentul.

Putin este apărătorul valorilor tradiționale, ortodoxe, Rusia – alternativa salvatoare la modelul occidental.

O altă marotă a propagandei rusești o constituie rescrierea istoriei.

Din cel de-al Doilea Război Mondial este epurată alianța sovieto-nazistă din anii 1939-1940, consacrată prin pactul Ribbentrop-Molotov.

Stalin, un manager eficient, a învins Germania nazistă, sancțiunile occidentale sunt nedrepte, lezează mândria poporului rus, îi subminează bunăstarea, demonstrează ingratitudinea Europei salvate de nazism prin jertfa ostașului sovietic.

Un exemplu clasic de maskirovka, pe care-l citează Marian Voicu, este propunerea lui Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București (fost și la Chișinău), ca România să aplice modelul referendumului din Crimeea, pentru a obține unirea cu Republica Moldova.

Ba mai mult, la fel ar putea să-și revendice nordul Bucovinei și sudul Basarabiei…

Acum 14 ani, același „măr otrăvit” ni-l propunea politologul rus Belkovski – Basarabia contra Transnistria.

„Uniunea Europeană și americanii se opun, în schimb noi, rușii, vă oferim Unirea pe tavă! Mai ezitați?”

N-am crezut niciodată că idealul nostru național va fi instrumentat perfid de cei care ni l-au zdrobit de-a lungul istoriei.

Sau că va fi transformat într-un mijloc de dezbinare a mișcării proeuropene, anti-oligarhice, în „feuda” lui Plahotniuc.
În România, Soros a fost transformat într-un adevărat bau-bau: e vinovat de incendiul de la Colectiv și finanțează protestele antiguvernamentale.

În Republica Moldova vinovată e Maia Sandu, care va aduce 30 000 de sirieni, în caz că va deveni președinte. Așa i-a promis Angelei Merkel. Minciuna, repetată obsesiv, a prins.

Dar ce să spunem de Moldova, dacă se întâmplă pe la case mai mari! Brexitul și alegerile americane au constituit lovituri de mare efect ale Rusiei în războiul hibrid.

Compania Cambridge Analytica a obținut profilurile psihometrice a peste un milion de utilizatori de pe FaceBook, cărora li s-au trimis apoi mesaje fake personalizate pentru a li se induce opțiuni electorale (în Statele Unite Cambridge Analytica a furat și a manipulat 87 de milioane de profiluri FB!). Au fost mobilizate divizii de boți.

Sponsorul taberei Leave din Marea Britanie, Arron Banks, cu soție rusoaică agent GRU, declară că Brexitul a câștigat datorită implicării inteligenței artificiale, altfel spus a mercenarilor digitali.

În Statele Unite, investigația aflată în derulare va trebui să determine dacă atacurile cibernetice rusești au reușit să influențeze sensibil rezultatul alegerilor și ce greutate au avut contactele apropiaților președintelui Trump cu agenții de influență ruși în timpul campaniei electorale… Rezultate mai modeste a obținut Rusia în Franța (Marie Le Pen, favorita lui Putin, a pierdut alegerile) și în Germania, unde în ciuda avansului neașteptat al AFD (Alianța pentru Germania), de extremă-dreaptă, vechiul establishment a rezistat.
E impresionant dosarul alcătuit de Marian Voicu, efortul său analitic merită întreaga apreciere. Cartea se citește ca un roman polițist – cum bine remarca Val Butnaru la lansarea de la Bookfest Chișinău –, are un stil și o structură de thriller.

Și nu se rezumă doar la ultimii ani, perioada de după anexarea Crimeii, ci examinează retrospectiv, prin grila diversiunilor fake, și alte evenimente: revoluția română din decembrie 1989 („un război hibrid împotriva propriului popor”), violențele de la Târgu-Mureș, din martie 1990, dar și manipulări mai recente, precum reportajul Sky News, o televiziune din Marea Britanie, despre un grup de români care ar vinde arme teroriștilor ISIS – o făcătură de la un capăt la celălalt.
Nu, nu este vorba doar de agresiunea rusească, așa cum și criza economică din 2008, care a zguduit Occidentul și restul lumii, n-a fost neapărat rezultatul unei conspirații a Kremlinului.

Expansiva dezvoltare tehnologică, suprimarea distanței dintre vorbitori, ritmul accelerat al activității jurnalistice, instantaneitatea mesajelor de pe rețele, tentația de a înlocui efortul profesionist și onest – cel de a livra știri corecte – cu zvonuri și produse media prefabricate, exacerbarea opiniei (chiar dacă opinia constituie fundamentul democrației, spunea Hannah Arendt, acordând credit opiniei bazate pe fapte), toate acestea ne creează o problemă etică dar, mai ales, una de cogniție, ne tulbură relația cu adevărul.

În avalanșa de informații cu care suntem bombardați, vidul și distorsiunea de sens devin inevitabile.

Cuvintele degradează. De pildă, dacă înainte alternativ însemna rebel, curajos, pluralist, azi, în Occidentul valorilor liberale atacate, termenul vizează mediile care difuzează fake news și mișcările politice extremiste, populiste.
„Astăzi nu mai există arbitru în viața publică.

Oricine poate pretinde că faptele sunt cele pe care le descrie, chiar dacă sfidează prezentul imediat sau trecutul istoric. Cei care fac asta acționează tocmai în numele libertăților garantate de democrația pe care o subminează.” (pag. 447), observă Marian Voicu într-o carte de referință pentru capacitatea noastră de a înțelege cine suntem și ce ni se întâmplă.

Cum să salvăm democrația fără a-i distruge temeliile, fără a anula dreptul omului de a greși, de a se îndoi, de a-și exprima nestingherit emoțiile, cele care-l îndeamnă la creație, la acțiune?… Va trebui să rezolvăm această dilemă, dacă vrem să supraviețuim.

_______
Marian Voicu, Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism. Editura Humanitas, 2018 – o analiză în http://www.contrafort.md/categorii/minunata-lume-digital-i-co-marurile-ei-marian-voicu-matrio-ka-mincino-ilor 

Deputatul Remus Borza a criticat în termeni duri toate mișcările din jurul legilor justiției, caracterizându-le ca o manifestare a unei crase demagogii, ipocrizii, populism, ignoranță și manipulare. VIDEO

 

 

 

Deputatul Remus Borza a descris în termeni duri toate mișcările din jurul legilor justiției. El a spus că în total au fost aproximativ 700 de amendamente, dar asta nu înseamnă că sunt puține.

Aș încerca să caracterizez în câteva cuvinte toată această agitație și retorică din spațiul public, ca fiind manifestarea unei crase demagogii, ipocrizii, populism, ignoranță și manipulare. Cred că am folosit tot arsenalul. Putem dezvolta fiecare dintre aceste calificative, ca să spun așa.

Sunt dator cu câteva considerații de ordin general: ne place tuturor să credem că într-o democrație, unde se vorbește de principiul separației puterilor în stat.

Puterii legislative i se recunoaște statutul de primul între egali, concept vechi de vreo 3000 de ani, din perioada Greciei Antice, acolo unde s-a inventat și democrația.

Asta pentru că este singura putere care se legitimează printr-un vot. Celelalte două, Executivă sau Judecătoarească sunt puteri numite.

Este apanajul Parlamentului să dea legi, fie ele chiar și proaste. Obligația procurorului sau a judecătorului este să aplice legea, chiar și proastă, ” a spus Remus Borza la DCNews Live.

El spune că schimbarea legilor justiției era una necesară, ele având o vechime de 14 ani, între timp survenind modificări importante. 

„Necesitatea unui astfel de pachet era imperativă. Să nu uităm, sunt legi din 2004, iată de aproape 14 ani. Între timp s-au succedat niște evenimente. Am fost primiți în Uniunea Europeană. A trebuit să implementăm pe repede înainte total quo-ul în legislația internă și de multe ori am făcut-o printr-o traducere eronată. Este și motivul pentru care avem o inflație legislativă și multă maculatură,” a mai spus Remus Borza.

Deputatul  Remus Borza se întreabă  de asemenea de ce alte ramuri, cum ar fi turismul nu primesc mai mulți bani, astfel încât economia României să prospere.

„Vă aduceți aminte acea aserțiune de anul trecut a doamnei Raluca Prună, „drepturile omului sunt un lux”, care evident este o inepție. Pe aceeași logică găunoasă și eu aș putea să spun că justiția e un lux și vă explic. Mergem la legea bugetului pe 2018. Știți care este bugetul Ministerului Public și al Ministerului Justiției, cumulat? Fix cinci miliarde de lei.

Trebuie să reținem această sumă de cinci miliarde de lei. Ca o paralelă, Ministerul Turismului are un buget de 63 de milioane de lei. Asta înseamnă 1.1 miliarde de euro pentru magistrați și 15 milioane de euro pentru turism.

N-ar fi trebuit să dăm mai mult pentru turism? România are un potențial foarte mare, dar din păcate nevalorificat pe turism.

Este o pondere a turismului pentru formarea PIB-ului de doar 1.3 % față de 10% în Croația, față de 7.6 % în Grecia, sau 4% în Germania, Franța sau Italia. Ungaria nu are deltă, nu are mare și are 14 milioane de turiști,” a spus Remus Borza la DCNews Live.

 

Deputatul spune că magistrații au deja o mulțime de beneficii, pe lângă un loc de muncă foarte bine plătit. 

„Magistrații au beneficii majore și acum mai primesc niște drepturi adiționale: apartament de serviciu, care nu se limitează doar pe perioada mandatului, ci pe perioada vieții a magistratului, a soției și a urmașilor, au transport gratuit peste tot, asistență medicală gratuită pentru toată familia.

Un profesor, un medic de ce nu are aceste drepturi? Noi, ca demnitari ai statului, avem salarii de 2000 de euro. Un magistrat de Înaltă Curte are 5000-6000 de euro,” a mai spus Borza.

 

 

Declaraţiile deputatului Borza pot fi urmărite accesând videoclipul următor:

 

 

 

 

 

Sursa: https://www.dcnews.ro/legi-justi-ie-remus-borza-ipocrizii-demagogii-populism_570714.html