„Maskirovka”- războiul secret al Rusiei

Tacticile clandestine – o veche tradiție rusă

Au trecut mai bine de 100 de zile de la declanșarea celui de-al doilea război din Ucraina, primul fiind cel din 2014, în urma căruia a fost anexată Crimeea. 

Încă de la început a fost vorba de o autentică manipulare , dar a existat o voce care, încă din prima săptămână a conflictului, în analizele sale zilnice, a pronunțat un cuvînt prin care a descris situația din Ucraina: MASKIROVKA, care s-ar traduce în limba română prin „diversiune” ceea ce englezii traduc mai exact prin „Masquerade”, adică „mascaradă”.

Asta înseamnă însă și „mascare”, termen mult mai potrivit pentru o operațiune militară. Pe scurt, acea voce aparținea jurnalistului Ion Cristoiu, care contrazicea teoria unor generali care repetau seară de seară la TV că Rusia a dorit să aplice strategia „Blitzkrieg”, a războiului rapid, fulger, pentru a ocupa întreaga Ucraină, dar forțele militare ucrainene, conduse de eroul planetar Volodimir Zelenski, sprijinite de NATO, au opus o rezistență fabuloasă care a distrus planul lui Vladimir Putin!

Cristoiu s-a întrebat încă din prima săptămînă dacă nu cumva acest „plan” era de fapt „maskirovka”, adică o diversiune, amintind de „Criza rachetelor cubaneze” din 1962, recunoscută azi ca fiind în mod cert o operațiune de tip „maskirovka”.

Citind în aceste zile cu atenție articolele din presa occidentală despre războiul din Ucraina, am observat că „narativul” s-a schimbat. În sinteză, se spune că Rusia a eșuat în ocuparea întregii Ucraine, dar acum se mulțumește cu teritoriile din sud-estul țării!

Păi, exact asta spunea Ion Cristoiu, dar că ocuparea Ucrainei, deci și a Kievului, este o diversiune și că Rusia a urmărit încă de la început sud-estul țării, din motivele strategice pe care nu le dezvoltăm aici. Adică, am fost de la început în fața unei operațiuni de tip „maskirovka”!, scrie https://www.cotidianul.ro/despre-maskirovka.

„Această practică militară (Eng: military deception) este folosită din cele mai vechi timpuri, un exemplu fiind Calul Troian (sec. al XII-lea î.Hr.), primul document unde este descrisǎ o astfel de strategie este în „Arta războiului” de Sun Tzu (sec. al V-lea î.Hr.). Acest concept militar poate fi aplicat la nivel strategic, operațional și tactic”.

https://medium.com/war-is-boring/ relata în 2014 că înaintea invaziei din Crimeea și Donețk, rușii au masat la graniță vehicule militare cu însemne de „menținere a păcii” – o premieră de la izbucnirea crizei din Ucraina.

În același timp, Rusia a continuat o acumulare masivă de arme de-a lungul frontierei cu Ucraina pe care secretarul general al NATO a calificat-o ca „alarmantă”.

Bărbați înarmați cu fața acoperită de cagule care spun că sunt separatiști ucraineni pro-ruși, dar dețin arme și echipamente folosite pentru echiparea forțelor speciale ruse.

Oficialii vamali de la granița ruso-ucraineană au constatat când au inspectat un convoi de peste 200 de vehicule despre care guvernul rus spunea că transportă ajutor umanitar pentru oamenii din estul Ucrainei devastat de război, că multe dintre vehiculele verificate erau aproape goale.

Indiferent de jocul pe care Vladimir Putin și guvernul rus îl joacă în ceea ce privește sprijinul pe care îl au separatiștilor pro-ruși din Ucraina, strategia armatei ruse este mai subtilă și pare să facă parte din categoria înșelăciunilor strategice.

„Rușii preferă  maskirovka pentru că funcționează”, a spus James Miller, director general al The Interpreter , un jurnal online zilnic care traduce articole din mass-media și blogosfera rusă în engleză, pentru a fi folosită de analiști și factorii de decizie politică.

Personalul de la The Interpreter a urmărit numeroase acțiuni și tactici maskirovka , a spus Miller că War is Boring.

În plus, ceea ce au descoperit coincidea cu rapoartele de informații pe care NATO le-a publicat.

Să luăm cazul „convoiului umanitar” rus și a apariției recente a „forțelor de menținere a păcii” rusești în apropierea graniței cu Ucraina despre care am pomenit anterior, ambele având loc în ultimele săptămâni.

NATO a avertizat cu privire la două lucruri”, a spus Miller. „Existau informații care indicau că ar putea avea loc o invazie a forțelor ruse deghizate în trupe menținere a păcii, iar rușii ar putea organiza o misiune umanitară ca acoperire pentru invazie”.

Conținutul convoiului „umanitar” al Rusiei. Fotografie prin The Interpreter

Alianța nord-Atlantică a emis o declarație clară, care indică nu numai îngrijorarea cu privire la acumularea de trupe la doar câțiva mile de granița cu Ucraina, ci și scepticismul crescând față de convoiul rus care pretindea că ar transporta ajutor umanitar.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a spus că informațiile recente indicau „o acumulare alarmantă a forțelor terestre și aeriene ruse în vecinătatea Ucrainei”.

„Am văzut, de asemenea, transferuri de cantități mari de arme avansate, inclusiv tancuri, transportoare blindate de personal și artilerie către grupuri separatiste din estul Ucrainei”, a spus Rasmussen într-o declarație scrisă.

El a pus sub semnul întrebării scopul a ceea ce el a numit „așa-numitul convoi umanitar pe teritoriul ucrainean fără acordul autorităților ucrainene și fără nicio implicare a Comitetului Internațional al Crucii Roșii”.

„Nerespectarea principiilor umanitare internaționale ridică întrebări suplimentare cu privire la faptul dacă adevăratul scop al convoiului de ajutor este acela de a sprijini civili sau de a reaproviziona separatiștii înarmați”, a continuat Rasmussen.

Dacă rușii desfășoară un convoi fals de ajutoare destinat unor alte scopuri, atunci tactica se încadrează perfect în definiția  maskirovka .

Istoricii și analiștii militari spun că este principiul subterfugiului stabilit pentru prima dată în Armata Roșie Sovietică, și pe care actualele forțe armate ruse îl mențin. Principalele caracteristici ale maskirovka sunt negarea plauzibilă, ascunderea forțelor, dezinformarea și momeala.

Unele sau toate aceste tactici ar putea apărea simultan ca parte a unei strategii mai ample de negare și înșelăciune, și anume de a semăna confuzie și de a răspândi frustrarea în rândul unui inamic prin negarea oponentului de informații exacte, conform unui studiu din 1988 în Air and Space Power Journal .

De asemenea, dacă rușii folosesc în prezent maskirovka , nu este pentru prima dată. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sovieticii i-au păcălit pe germani cu tactici care variau de la construirea de arme în ateliere de reparații auto în loc de fabrici mari – până la mascarea numărului real de trupe pe teren prin intermediul momelilor.

„Principiul său central este de a împiedica un adversar să descopere intențiile reale, înșelându-l cu privire la natura, amploarea și momentul unei operațiuni”, a scris James Hansen în Soviet Deception in the Cuban Missile Crisis: Learning from the Past , o analiză istorică pe care a pregătit-o. pentru Agenția Centrală de Informații.

Hansen subliniază că rușii au folosit tehnici maskirovka și pentru a introduce rachete și focoase nucleare în Cuba în 1962.

Luptători pro-ruși în estul Ucrainei. Foto AP/Sergei Grits

Miller a spus că are deja loc un fel de invazie insidioasă a Ucrainei și că forțele militare ruse au devenit mai îndrăznețe, dar există încă limite pentru acțiunile lor.

Un exemplu în acest sens a fost și declarația NATO conform căreia artileria rusă se află pe pământul ucrainean, bombardând ținte ale forțelor armate ucrainene în numele separatiștilor pro-ruși. „Într-un fel, armata rusă nici nu mai încearcă să se ascundă”, a spus Miller. „În acest moment, te războiul este deschis.”

Separatiștii pro-ruși câștigă de fapt unele bătălii împotriva forțelor ucrainene, dar numai la graniță, a spus Miller.

Miller a spus că bănuiește că rușii ar putea în cele din urmă să mute forțele „de menținere a păcii” în regiunea de graniță cu Ucraina și să creeze o altă zonă autonomă sub control rusesc, cum ar fi Crimeea sau Transnistria, un stat separatist pro-rus la granița de est a Moldovei cu Ucraina.

Miller a mai spus că crede că această abordare progresivă a rușilor ține NATO, Uniunea Europeană, Statele Unite și mass-media mondială în întuneric.

„Atitudinea Rusiei este „atâta timp cât nu invadăm de-a dreptul, nimeni nu va observa”. Până acum, este o strategie care funcționează”, a spus Miller.

Publicitate

Matrioșka mincinoșilor, minunata lume digitală și coșmarurile ei: Fake news, manipulare, populism

 

 

 

Trăim într-o distopie. S-a instalat în viața noastră fără să ne dăm seama. Nu știm exact dacă ceea ce vedem la televizor, citim în presa online, pe rețelele de socializare este adevărul sau doar o imagine deformată a lui, un produs care servește anumite scopuri (ale manipulatorilor din spatele cortinei).

Sau e poate doar expresia dorințelor noastre, iar asta n-ar trebui să ne bucure prea tare, din contră: întreaga noastră experiență ne spune că realitatea nu e neapărat așa cum ne apare în „bula” noastră privilegiată, populată cu „prieteni” sau „frienzi” (cum se numește „poporul” FaceBook-ului), care ne împărtășesc opiniile, gusturile și preferințele, ci e nedreaptă, șocantă, traumatizantă, și că trebuie să învățăm s-o înfruntăm.
„Bine-ați venit în lumea post-adevăr!”, scrie pe frontispiciul parcului de distracții în care am intrat de câțiva ani.

Dar poate avea adevărul… o „viață de apoi”? Da, poate și are. E lumea oglinzilor strâmbe construită nu de roboți (nu suntem încă în Matrix, dar ne mișcăm impetuos într-acolo), ci de semenii noștri cu ajutorul tehnologiilor avansate. În lumea post-adevăr contează emoțiile, nu faptele, frământările epidermice, reacțiile viscerale, nu informația acurată, verificabilă.

Este noul tribalism, tribalismul digital, în care noi, consumatorii de media, suntem o masă la dispoziția „fabricanților de realitate”.
Marian Voicu, istoricul, omul de televiziune, profesorul de jurnalism, bine cunoscut și apreciat și în stânga Prutului, autor al unui studiu remarcabil, Tezaurul României de la Moscova.

Inventarul unei istorii de o sută de ani (Humanitas, 2016), publică o nouă carte, fundamentală pentru înțelegerea și deconstruirea războiului informațional, a ofensivei hibride purtate de Rusia lui Putin împotriva Occidentului și a fostelor republici sovietice. 

Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism (Editura Humanitas, 2018) este prima sinteză în limba română, amplu documentată, a fenomenului cu care ne confruntăm, aici, în Est, începând cu februarie 2014, odată cu anexarea Crimeii, și care a devenit universal după Brexit și după alegerile americane din 2016.

„Chiar dacă dezinformarea instituționalizată este veche de cel puțin o sută de ani, spune Marian Voicu, noutatea este adusă de rețelele sociale, care propagă exponențial fake-ul, permițând celulelor de propagandă să se multiplice malign în corpul sănătos al societății virtuale.” (p. 19).

Războaiele s-au schimbat. În lumea de azi, mult mai sofisticată, bătălia se dă pentru mințile oamenilor, miza este deturnarea votului, destabilizarea instituțiilor, manipularea opiniei publice, răspândirea urii, suspiciunii, neîncrederii în democrație, în valorile liberale, cele care au fundat ordinea postbelică și au înfrânt comunismul în Războiul Rece.

Sunt atacate instituțiile care produc consens asupra adevărului și care ne modelează gândirea, ne formează convingerile, adică presa, universitățile și justiția. „Vrei să cucerești o cetate, începe prin a-i defăima zeii!” – de acest străvechi dicton pare a se conduce Putin atunci când își asmute „ordia” electronică împotriva Occidentului.

Cine sunt „soldații” războiului informațional? Marian Voicu ne prezintă o minuțioasă descriere a acestui dispozitiv de luptă într-un glosar de termeni, adaptați din engleză, unde subversiunea hibridă din epoca post-adevăr și-a găsit deja teoreticienii și analiștii potriviți (dovadă bogata bibliografie a cărții).

Există noțiuni pe care trebuie să le disociem, dacă vrem să ne construim o solidă apărare în fața răului.

Astfel, știrile false și fake news nu sunt același lucru. Știrile false conțin erori ce pot fi corectate sau retractate, printr-o revizitare a faptelor, în timp ce fake news sunt activități de sabotaj deliberate, cu buget și o strategie elaborate, urmărind inducerea în eroare a adversarului, plantarea unor semințe ale haosului și dezorientării, care să conducă la slăbirea rezistenței morale a inamicului și la subminarea armăturii sale instituționale. 

Maskirovka (din rusă) înseamnă distorsionarea percepției adversarului privind propriile capacități și obiective. Trolii sunt persoane plătite pentru a genera și disemina fake news.

Același rol îl au și boții, doar că nu sunt oameni, ci agenți software, care interacționează cu utilizatorul uman în limbaj natural, având capacitatea de a mima comportamentul din mediile sociale. Ș.a.m.d.
Televiziunile controlate de Kremlin revarsă torente de propagandă de uz intern, iar pentru exterior emit Sputnik și Russia Today.

Ofensiva hibridă utilizează metalimbaje și metanarațiuni specifice: Junta de la Kiev, fasciștii, banderoviștii, copilul rus din Slaviansk crucificat de asasinii ucraineni.

Poporul ucrainean nu există, e doar o populație de sorginte sovietică. Uniunea Europeană – un proiect „satanist”.

Europa și-a trădat valorile tradiționale, va legaliza pedofilia, refugiații vor islamiza Occidentul.

Putin este apărătorul valorilor tradiționale, ortodoxe, Rusia – alternativa salvatoare la modelul occidental.

O altă marotă a propagandei rusești o constituie rescrierea istoriei.

Din cel de-al Doilea Război Mondial este epurată alianța sovieto-nazistă din anii 1939-1940, consacrată prin pactul Ribbentrop-Molotov.

Stalin, un manager eficient, a învins Germania nazistă, sancțiunile occidentale sunt nedrepte, lezează mândria poporului rus, îi subminează bunăstarea, demonstrează ingratitudinea Europei salvate de nazism prin jertfa ostașului sovietic.

Un exemplu clasic de maskirovka, pe care-l citează Marian Voicu, este propunerea lui Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București (fost și la Chișinău), ca România să aplice modelul referendumului din Crimeea, pentru a obține unirea cu Republica Moldova.

Ba mai mult, la fel ar putea să-și revendice nordul Bucovinei și sudul Basarabiei…

Acum 14 ani, același „măr otrăvit” ni-l propunea politologul rus Belkovski – Basarabia contra Transnistria.

„Uniunea Europeană și americanii se opun, în schimb noi, rușii, vă oferim Unirea pe tavă! Mai ezitați?”

N-am crezut niciodată că idealul nostru național va fi instrumentat perfid de cei care ni l-au zdrobit de-a lungul istoriei.

Sau că va fi transformat într-un mijloc de dezbinare a mișcării proeuropene, anti-oligarhice, în „feuda” lui Plahotniuc.
În România, Soros a fost transformat într-un adevărat bau-bau: e vinovat de incendiul de la Colectiv și finanțează protestele antiguvernamentale.

În Republica Moldova vinovată e Maia Sandu, care va aduce 30 000 de sirieni, în caz că va deveni președinte. Așa i-a promis Angelei Merkel. Minciuna, repetată obsesiv, a prins.

Dar ce să spunem de Moldova, dacă se întâmplă pe la case mai mari! Brexitul și alegerile americane au constituit lovituri de mare efect ale Rusiei în războiul hibrid.

Compania Cambridge Analytica a obținut profilurile psihometrice a peste un milion de utilizatori de pe FaceBook, cărora li s-au trimis apoi mesaje fake personalizate pentru a li se induce opțiuni electorale (în Statele Unite Cambridge Analytica a furat și a manipulat 87 de milioane de profiluri FB!). Au fost mobilizate divizii de boți.

Sponsorul taberei Leave din Marea Britanie, Arron Banks, cu soție rusoaică agent GRU, declară că Brexitul a câștigat datorită implicării inteligenței artificiale, altfel spus a mercenarilor digitali.

În Statele Unite, investigația aflată în derulare va trebui să determine dacă atacurile cibernetice rusești au reușit să influențeze sensibil rezultatul alegerilor și ce greutate au avut contactele apropiaților președintelui Trump cu agenții de influență ruși în timpul campaniei electorale… Rezultate mai modeste a obținut Rusia în Franța (Marie Le Pen, favorita lui Putin, a pierdut alegerile) și în Germania, unde în ciuda avansului neașteptat al AFD (Alianța pentru Germania), de extremă-dreaptă, vechiul establishment a rezistat.
E impresionant dosarul alcătuit de Marian Voicu, efortul său analitic merită întreaga apreciere. Cartea se citește ca un roman polițist – cum bine remarca Val Butnaru la lansarea de la Bookfest Chișinău –, are un stil și o structură de thriller.

Și nu se rezumă doar la ultimii ani, perioada de după anexarea Crimeii, ci examinează retrospectiv, prin grila diversiunilor fake, și alte evenimente: revoluția română din decembrie 1989 („un război hibrid împotriva propriului popor”), violențele de la Târgu-Mureș, din martie 1990, dar și manipulări mai recente, precum reportajul Sky News, o televiziune din Marea Britanie, despre un grup de români care ar vinde arme teroriștilor ISIS – o făcătură de la un capăt la celălalt.
Nu, nu este vorba doar de agresiunea rusească, așa cum și criza economică din 2008, care a zguduit Occidentul și restul lumii, n-a fost neapărat rezultatul unei conspirații a Kremlinului.

Expansiva dezvoltare tehnologică, suprimarea distanței dintre vorbitori, ritmul accelerat al activității jurnalistice, instantaneitatea mesajelor de pe rețele, tentația de a înlocui efortul profesionist și onest – cel de a livra știri corecte – cu zvonuri și produse media prefabricate, exacerbarea opiniei (chiar dacă opinia constituie fundamentul democrației, spunea Hannah Arendt, acordând credit opiniei bazate pe fapte), toate acestea ne creează o problemă etică dar, mai ales, una de cogniție, ne tulbură relația cu adevărul.

În avalanșa de informații cu care suntem bombardați, vidul și distorsiunea de sens devin inevitabile.

Cuvintele degradează. De pildă, dacă înainte alternativ însemna rebel, curajos, pluralist, azi, în Occidentul valorilor liberale atacate, termenul vizează mediile care difuzează fake news și mișcările politice extremiste, populiste.
„Astăzi nu mai există arbitru în viața publică.

Oricine poate pretinde că faptele sunt cele pe care le descrie, chiar dacă sfidează prezentul imediat sau trecutul istoric. Cei care fac asta acționează tocmai în numele libertăților garantate de democrația pe care o subminează.” (pag. 447), observă Marian Voicu într-o carte de referință pentru capacitatea noastră de a înțelege cine suntem și ce ni se întâmplă.

Cum să salvăm democrația fără a-i distruge temeliile, fără a anula dreptul omului de a greși, de a se îndoi, de a-și exprima nestingherit emoțiile, cele care-l îndeamnă la creație, la acțiune?… Va trebui să rezolvăm această dilemă, dacă vrem să supraviețuim.

_______
Marian Voicu, Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism. Editura Humanitas, 2018 – o analiză în http://www.contrafort.md/categorii/minunata-lume-digital-i-co-marurile-ei-marian-voicu-matrio-ka-mincino-ilor