CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CUM AM AJUNS SĂ NE PROCOPSIM CU BĂSESCU?

Rămâne, pentru mine, de neînțeles de ce faptele, informațiile și opiniile privitoare la cariera lui Traian Băsescu sunt sintetizate atât de târziu. Presa românească, mai ales anumite posturi de televiziune, l-au atacat de mulți ani. Fără efect.

Simpatia și solidaritatea unui segment electoral, cel după chipul și asemănarea lui Băsescu, naivitatea altui segment, susținerea financiară și morală a «prinților electori», au păstrat departe de mânia electoratului, care vedea ce era de văzut, catastrofala gestiune și populismul ieftin al președintelui.
-Dan Culcer –

Ion Coja. Cine ne-a pricopsit cu Băsescu?

Acum, când anii de preșidenție ai lui Băsescu se dovedesc a fi nu numai ani pierduți, ci și anii cei mai păguboși din istoria noastră, întrebarea care ne bântuie dureros prin minte este cum de a ajuns un asemenea individ să conducă o țară! Să ne conducă pe noi, românii, care nu suntem chiar ultimii proști de pe planeta asta!…

Pentru acest accident deopotrivă rușinos și catastrofal, aud felurite explicații, începând cu defecțiunile sistemului așa zis democratic și terminând ezoteric prin invocarea ghinionului nostru românesc, atât de activ în ultima sută de ani!

Stupoarea cea mai mare o stârnește faptul că înainte de a fi ales președinte de țară, individul avea cel mai greu dosar penal la tribunal, pentru mari și bine cunoscute prejudicii aduse economiei naționale, în principal pentru dispariția flotei, la care s-ar adăuga dezastrul din CFR, început tot sub oblăduirea sa. Și multe altele! Ce i-a împiedicat pe magistrați să-și facă datoria față de noi, păgubiții, și față de infractor?

     1. Băsescu, spun unii, este așa cum este. Dacă nu ne-am dat seama ce este de capul lui, nu este vina lui. Este, zic aceștia, vina noastră, a societății românești, a electoratului, a poporului român, că l-am făcut președinte. Concluzia: popor de năuci, de adormiți!

     2. În principiu, un popor, o comunitate de oameni, cum se apără de ne-oameni ca Băsescu? Destul de simplu. Societatea omenească seamănă mult cu un organism viu! Când un organism este agresat, pus în pericol de o celulă stricată sau de un corp străin, organismul reacționează prin celulele sănătoase aflate în vecinătatea celulei care pune în pericol întreg organismul.

Dacă infecția se produce la genunchi, reacționează celule din zona genunchiului, nu celulele de la cot sau din creștetul capului!
      La fel, în societatea omenească, într-o comunitate, când se ivește un ins periculos pentru ceilalți, primii care semnalează pericolul și încearcă să-l izoleze, să-l facă inofensiv, sunt sau trebuie să fie oamenii din preajma individului: vecini, colegi, rude…
     Care este situația lui Băsescu?

     3. Este lucru sigur că, dacă nu interveneau evenimentele din decembrie 1989, numele lui Traian Băsescu nu ajungea niciodată să fie cunoscut de toți români. Prin deducție logică, numele respectiv nu ajungea nici să fie vreodată înjurat de toți românii! Politica și serviciul de cadre al PCR nu ar fi admis niciodată ca un astfel de individ să urce prea sus.
      Ce s-a întâmplat cu Băsescu după decembrie 1989?

     4. După 22 decembrie, cu Traian Băsescu s-a întâmplat lucrul cel mai normal cu putință: Colegii și mai ales subordonații săi, de comun acord și cu superiorii acestuia, l-au dat afară pe Băsescu din funcție și din servici, din funcția de mare director pe care o avea în Portul Constanța! L-au dat afară cu huiduieli! Au ținut oamenii muncii ședință în Portul Constanța, unde lucra ca director neisprăvitul, și au fost cu toții de acord să se lepede de el ca de un corp străin, ca de unul care nu era de-al lor etc.

La Ministerul Transporturilor, din partea oamenilor muncii din toată Țara, au venit în zilele acelea câteva zeci de propuneri de îndepărtare din funcție a unor directori. Printre ei și Băsescu al… al nostru! Cu alte cuvinte, oamenii care îl cunoșteau pe Băsescu câte parale face și-au făcut datoria de cetățeni și de slujbași, denunțându-l ca pe un ins fără valoare ca om, ca navigator, ca șef sau coleg! Un impostor!
     Orice societate pe acest principiu funcționează: cei care îl cunosc, care au lucrat cu persoana în cauză sunt primii care trebuie să bareze, dacă este cazul, drumul impostorului. Sau, dimpotrivă, dacă este cazul, să-l susțină!

Așadar, cariera lui Băsescu, atât de fulminantă după 1990, nu a avut sprijinul colegilor, al celor care îl cunoșteau cel mai bine!… Opoziția, în cunoștință de cauză, a colegilor trebuia să-i îngroape Băsescului toate veleitățile de parvenire! Putem spune că noi, ca popor, prin reprezentanții noștri autentici – colegii Băsescului, prin anturajul uman al acestuia, ne-am făcut datoria și l-am demascat pe neica nimeni că nu-i nimic de capul său! În mod normal, nu mai trebuia să se audă de Băsescu decât, cel mult, prin sălile tribunalelor și la apelul de seară al penitenciarelor etc.
     Cum spuneam mai sus, când apare în organism o infecție, reacționează celulele din jur ca să apere restul organismului! Celulele din corpul care este ființa poporului român au reacționat normal, firesc, și-au făcut datoria!
     Așadar, la întrebarea: cum a fost posibil ca un om ca Băsescu să ajungă președinte?! Ce popor sunt românii ăștia de și-au ales așa președinte?, răspunsul este acesta: Românii sunt un popor normal, ei au reacționat normal prin cei din anturajul lui Băsescu și l-au pus pe goană pe Băsescu!
      La fel și cu alt individ care sfidează poporul român: Patriciu! Cum a ajuns atât de bogat un ins mediocru intelectual și cu hibe de caracter vizibile de la prima vedere?!
      Societatea românească a reacționat normal și în cazul Patriciu! Când Petre Roman – alt neavenit, l-a propus ministru pe Patriciu, s-a produs o veritabilă revoltă de indignare a studenților și profesorilor de la Arhitectură! Au ieșit în stradă, au trimis scrisori etc. Audiat la comisia parlamentară, Patriciu a fost respins… Trebuia să fie punctul terminus al carierei sale! Dar nu! Pe căi ocolite, evitând verdictul de respingere al celor care îl știau câte parale face, s-a îmbogățit peste noapte, nu investind, nu prin spirit întreprinzător!

Nu a pus în mișcare mii de oameni care să producă ceva după ideile sale! Ci s-a priceput să fure! Să fure și atât! Să fure de la stat! Pe care a avut și cinismul să-l declare „cel mai prost administrator”! Te cred!…
      A mai furat Patriciu și de la particulari, dar sume mici, găinării de câteva milioane! Restul, până la miliardele cu care se laudă, a furat de la statul român, din buzunarul anonim, aflat în custodia guvernanților din care s-a priceput să facă complici la marea delapidare! Priceperea asta a avut-o Patriciu! În aceasta a constat competența și talentul său! Priceperea de a corupe înalți funcționari, inclusiv prim miniștri! E și ăsta un talent…

3. Revenim la Băsescu. Primul care se face vinovat de ascensiunea nemeritată sa ipochimenului este Corneliu(?) Burada, ministrul post-decembrist al Transporturilor. Acesta, după ce a aprobat hotărîrea luată de colegii directorilor demiși, la câteva zile se răzgândește și face excepție cu unul singur dintre acei directori alungați, face excepție cu numitul Băsescu. Revine asupra primei decizii și îl repune în funcție. Evident, n-a făcut-o din proprie inițiativă, ci la cererea cuiva. A cui? A primului ministru Petre Roman, a președintelui Ion Iliescu?… A cuiva mai puternic decât cei doi?… Au fost în zadar protestele celor din Portul Constanța, articolele din presă, dezvăluirile care s-au adăugat la ce știau toți din port!
      Din păcate, reacția de apărare a corpului social a fost surclasată de intervenția din afară a cui? Aceasta este marea întrebare? Cine s-a ocupat de cariera lui Băsescu, susținându-l din umbră și împotriva tuturor defectelor și tarelor care îl marchează pe individ atât de evident ca persoană nedemnă de o funcție de stat mai înaltă?!

     4. Băsescu va avea acordul celor doi, numiții Petre Roman și Ion Iliescu, atunci când va fi instalat ministru al Transportului, după alegerile din 20 mai 1990. Adică la numai câteva luni, vreo trei, după ce colegii săi l-au dat afară, Petre Roman l-a adus la București, căci la Constanța nu voia nimeni să-l mai ia în serios ca director!… Și l-a făcut ministru! Mai mare peste toți directorii din toată Țara!…
     Unii îi reproșează lui Băsescu, ca ministru al transporturilor, că a pus la dispoziția minerilor trenurile cu care aceștia au năboit în București în iunie 1990. Nu avea cum să n-o facă, ordinul venise de la primul ministru și de la Președintele Țării. Din proprie inițiativă Băsescu va face cu totul altceva!
     Și anume va declanșa o  vastă strategie de distrugere a transporturilor din România!
     …Va începe cu CFR-ul. El, Băsescu, a inaugurat suspendarea trenurilor de călători, cât mai multe, pentru a face rentabile firmele private de transport auto de persoane. Safteaua a făcut-o cu trenul Craiova – Cluj-Napoca. În ziua când acest tren n-a mai circulat, în fața gărilor de pe traseu au apărut ca prin farmec autobuzele unei firme mascate de-a lui Băsescu! Călătorii care nu mai găseau la peron acceleratul Craiova – Cluj Napoca au fost invitați în piața gării să ia autobuzele lui Băsescu!

     În timp, s-a dezvoltat o rețea auto care concurează și e pe cale să falimenteze CFR-ul. Proprietarii acestei rețele sunt Băsescu și alți miniștri ai Transporturilor care i-au urmat… Ca să meargă treaba bine, ministerul a avut grijă să bage în reparații cele mai circulate rute, astfel încât trenurile să circule cu viteze din secolul al 19-lea.

Cel mai bun exemplu, linia București-Constanța. Când eram student, drumul dura 2 ore și jumătate! După 1990 a durat și șapte-opt ore! Vreme de aproape 15 ani! Cum să nu preferi incomodul autobuz, care te scutea totuși de cele 3-4 ore suplimentare?!
      Este mai puțin cunoscută contribuția decisivă a Băsescului la distrugerea CFR-ului! Deopotrivă călători și marfă!… Va continua această lucrare diabolică după 1966, când va reveni ca ministru la transporturi!
      Cine l-a pus ministru?
      Doi mari criminali: Petre Roman și Ion Iliescu! Și cu Emil Constantinescu, trei!
      Nu cred că exagerez numindu-i criminali. În cel mai bun caz, cozi de topor! Ale unui topor pe care l-a acționat o mână străină, ascunsă de privirile noastre, nouă rămânându-ne să vedem numai efectele: distrugerea României!
      Distrugerea flotei a fost un dezastru mai evident, mai spectaculos, mai bine mediatizat. A ajuns și pe mâna justiției! De bine, de rău, aceasta era cât pe ce să-și facă datoria, trimițându-l în judecată pe „terminator”! S-a opus clasa politică: lichidarea flotei nu l-a îmbogățit numai pe Băsescu! Complici la jaf au fost și alți tovarăși de structuri mafiote, din actualul PSD mai ales. Și din alte partide parlamentare. Alături de Băsescu, bunăoară, trebuia să meargă la tăiat stuf și Miky Șpagă, fostul factotum al PSD!… Domnul Iliescu și gașca pesedistă ar trebui să ne explice măcar acum de ce n-au lăsat justiția să-și facă treaba în 2004 sau mai înainte în dosarul Flota!
      Nici acum n-ar fi prea târziu!

      5. Erbașu… Cazul Erbașu… Cu o seară sau două înainte de a fi asasinat printr-o sinucidere înscenată, Erbașu apăruse la OTV și-l acuzase pe Băsescu de lucruri foarte grave. Erbașu s-a angajat la acea emisiune că va veni în zilele următoare cu documentele despre care vorbise! N-a mai apucat… Nu! Nu insinuez nimic cu adresă la persoana lui Băsescu. Dar mă întreb totuși cine era interesat ca Băsescu să nu-și încheie cariera politică?!

      6. Ca parlamentar în toate legislaturile, cred că Băsescu deține un record greu de egalat: n-a luat niciodată cuvîntul în plen, să susțină vreo idee, vreun amendament!… S-ar putea să mă înșel. Ar merita verificat! Nu m-ar mira să am dreptate! De ce n-a luat Băsescu cuvîntul în Parlament? Simplu de ce! Pentru că astfel de intervenții nu au niciun efect, sunt timp pierdut pentru un ins ca el. Nu are nicio idee politică în cap! Are numai scheme ale unor diversiuni și mișculații, de tot felul! Eficiente pentru Băsescu sunt întâlnirile și aranjamentele de taină, din culisele vieții politice! În așa ceva s-a dovedit a fi maestru!

      7. Căpitanul de vas Băsescu a avut o singură calitate prin care și-a atras simpatia marinarilor: știa să aranjeze la vamă să treacă fiecare marinar cu „buful” adus din voiaj! Prin experiența astfel căpătată de Băsescu, vama a devenit mai târziu un domeniu de excelență al PDL. Aproape un monopol!
     A comandat petroliere, adică tipul de vas comercial cel mai comod, care dădea bătaie de cap foarte puțină, atât la încărcare, cât și la descărcare. Trebuia să fii un favorit al regimului ca să primești comanda unui petrolier… Examenul cel mai important pentru un comandant de vas l-a dat cu dispensă de a nu se prezenta la toate probele de examen… Cum spuneam deunăzi: gradul bate funcția de examinator, de profesor…

      8. Are o mare calitate: știe să fie convingător atunci când minte. Probabil pentru că este greu să te uiți în ochii săi și să-l citești ce-i poate pielea… Nu-ți dai seama când – semn că l-ai prins cu minciuna!, își ferește privirea!…

     9. A avut consilieri inventivi în materie de furat voturile, de falsificat alegerile. A inventat și el scheme pentru a frauda alegerile. O mulțime! Dar acesta este un subiect prea tehnic. Cu altă ocazie!  
     Schema cea mai utilizată de Băsescu a fost să cumpere sau să șantajeze oameni din tabăra adversă! L-a costat enorm fiecare scrutin, dar a știu să nu iasă în pagubă per total! Dimpotrivă! A recuperat cu vârf și îndesat!
    Cei mai mulți bani l-au costat voturile favorabile de la Curtea Constituțională.

     10. N-ar fi reușit mare lucru Băsescu dacă nu l-ar fi ajutat adversarii. De altfel, așa zisa adversitate dintre partidele noastre parlamentare este o mare cacealma! La nivelul liderilor, toți fac parte din aceeași „echipă de zgomot”, a marelui scamator! A Marelui Manipulator!   
     Scamatoria cea mai mare fiind aceea de a controla din același loc și puterea, și opoziția! Iar cine nu poate fi controlat, este scos din joc! Vezi soarta PUNR, a PDAR, a PSM, a ecologiștilor. A lui Șerban Săndulescu, Antonie Iorgovan…

     11. La alegerile prezidențiale din 2009 s-au petrecut lucruri tare ciudate. Este lucru sigur că Băsescu nu a avut voturile necesare. În principiu, i-au lipsit mai multe voturi decât putea el să fure! Lumea se lămurise cine este individul! Poporul român și-a făcut datoria și nu i-a mai dat votul! Se pare că nici în 2004 n-a avut voturile necesare. Și totuși a reușit să ne păcălească încă o dată! Cum a făcut?

      12. Ajutorul cel mai important l-a primit de la …Crin Antonescu! Părerea mea!
      ….Acest veritabil candidat contra naturii sale intime, conform înțelegerii dintre el și Mircea Geoană, dintre PNL și PSD, ar fi trebuit să-l atace pe Băsescu „din toate pozițiile”. Avea și argumente temeinice, irefutabile, iar de gură este mai mai bun ca Băsescu! În confruntările cu Băsescu l-a pus în umbră pe falsul constănțean. Numai că atunci când s-au întâlnit toți trei, nevrednicul Crin în loc să-l atace pe Băsescu, s-a dat la Geoană, l-a ironizat, l-a atins și sub centură, i-a pus bine în evidență punctele slabe.

De ce acest act de veritabilă trădare? Individul, amețit de succesul de galerie din confruntarea cu Băsescu și-a făcut socoteala că ar putea intra el în turul doi în locul lui Geoană! N-a ajuns în turul doi. A ajuns Geoană, dar cu un mare deficit de voturi cauzat de atacurile neloiale ale lui Crin Antonescu! Cei mai mulți dintre cei care l-au votat pe Crin Antonescu, în turul doi nu l-au votat pe Geoană! Mesajul lui Crin Antonescu, de susținere a lui Geoană, rostit neconvingător, mai mult i-a iritat! Cred că acesta a fost și efectul urmărit!…

      13. Din păcate, lui Mircea Geoană i-a lipsit sprijinul propriului partid, mai exact spus, sprijinul lui Iliescu și Năstase, cu cohorta de lachei ai acestora, în frunte cu Ponta, cel care ar fi trebuit să fie sufletul campaniei lui Geoană! Și n-a fost!
      Fac o dezvăluire foarte importantă și-mi asum orice răspundere pentru ce spun: în strategia lui Iliescu de a recăpăta controlul asupra PSD, un succes al lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale însemna încheierea carierei politice a lui Iliescu. Îl obliga să-și ia gândul de la viitorul său politic, ca lider de facto al PSD!
      Mircea Geoană și susținătorii săi îl obligaseră pe Iliescu să părăsească cârma partidului. La cârma Țării Iliescu nu mai avea cum să ajungă. Nici el, nici omul său de încredere Năstase. Pentru Iliescu și Năstase exista o singură posibilitate de a reveni în fruntea PSD și în politica mare: înfrângerea lui Mircea Geoană în confruntarea cu Băsescu!(!) Și au jucat pe această carte: era mai important pentru Iliescu și Năstase să redevină ei piesele esențiale din PSD decât ca PSD să-l dea pe președintele României!… Decât ca România să nu-l mai aibă președinte pe Băsescu! Un Mircea Geoană președinte al României și lider în continuare al PSD era tot ce putea fi mai rău pentru Iliescu!… Unde mai pui firea răzbunătoare, ranchiunoasă a lui Iliescu, care nu-i putea trece cu vederea lui Geoană afrontul că l-a învins la alegerile din PSD „pe bune”, fără să fure voturi, fără să măsluiască!
      Act clar de trădare din partea lui Ion Iliescu atât față de PSD, de propriul partid, cât și față de electoratul român! Al câtelea act de trădare față de poporul român?!…
      Am aflat de acest joc al lui Iliescu în septembrie 2009 și am urmărit ce se întâmplă mai departe din perspectiva acestei informații. Am primit o mulțime de confirmări!… Inclusiv cea finală:
      PSD a susținut, cu probe și cu argumente clare, că adevăratul câștigător al alegerilor a fost Geoană! Dar mare lucru nu au făcut pentru a contesta rezultatul alegerilor! Se naște următoarea mirare, întrebare: dacă în PSD s-a știut că de fapt Geoană a câștigat alegerile, de ce i-au mai reproșat acestuia pierderea alegerilor și l-au demis din funcție?… Simplu de ce: pentru că demiterea lui Geoană a fost gândul secret cu care Iliescu & comp au angajat PSD în alegerile prezidențiale, gândul ca Mircea Geoană să le piardă! Așa că PSD l-a lăsat pe Băsescu să fure nestingherit de nimeni și să mai rămână cinci ani la Cotroceni!
      Refuzul electoratului față de Băsescu a fost așa de net, încât chiar și cu ajutorul tainic al lui Iliescu acesta a pierdut alegerile, nu a avut voturile necesare! A trebuit să le fure, a trebuit ca oameni ca Teodor Baconski să-și calce principiile și, mulți dintre ei pentru prima oară în viața lor, să fure și ei! Să mintă! Să se dezică de Dumnezeu! De ei înșiși!

      14. Dacă este să fac un pomelnic al crimelor săvârșite de Băsescu, pe primul loc aș pune crima pe care n-aș putea nicicum să i-o iert! Crima cea mai urîtă, cu consecințele cele mai tragice: a supus tentației de a se lăsa corupți o mulțime de persoane care încă nu trecuseră prin experiența traumatizantă a trădării. Mai ales suflete tinere, care nu au rezistat unor zeci sau sute de mii, chiar milioane de euro în multe cazuri, prin care Băsescu le-a cumpărat conștiința! I-a mutilat sufletește pentru totdeauna!

Ziariști, judecători, procurori, militari, polițiști, ofițeri SRI, scriitori, lideri de opinie, lideri ai unor organizații, ai unor sindicate sau partide chiar, a căror privire nu mai este aceeași! Pe al căror chip și-a pus pecetea veștedă experiența sperjurului. Biete făpturi care, în restul de conștiință care le-a rămas, ca-ntr-un ciob de oglindă, tot mai reușesc să-și vadă chipul adevărat în clipele lor de luciditate!… Ce dezastru sufletesc pentru unii! Pentru alții afundarea e tot mai adâncă în mâlul minciunii, al ticăloșirii!
      La cei tineri poate că mai este timp să-și recapete demnitatea de om, să se lepede de pactul cu Diavolul! Dar ce te faci cu cei cărora vârsta nu le mai îngăduie nici timpul, nici energia unei recuperări de sine? Și-au vîndut liniștea și demnitatea senectuții! Și-au vîndut sufletul și abia acum descoperă cât era de prețios, acum când nu-l mai au! Diavolul de Băsescu l-a cumpărat și nu-l mai dă înapoi! Nici nu poate… Căci dacă s-ar putea, ar începe, probabil, cu sine! Cu propriul suflet, vîndut încă de pe treptele liceului militar…
     Mi-e milă de individ. Sunt momente, clipe, da, când mi se face milă de asemenea ne-oameni. În rest, vorba unei slugi a Băsescului: să se aplice legea!                           
                                                                                            

       15. Nu am zis nimic despre contribuția serviciilor secrete la ascensiunea acestui veritabil Arturo Ui. Fără acest sprijin nu izbândea nicicum Băsescu. Cât a fost de bună sau greșită decizia acestor servicii de a-l sprijini de individ, o știu cel mai bine liderii acestor servicii. Nu trebuie să uităm că au fost angajate în sprijinul Băsescului și cele mai importante ambasade din România. Ambasada SUA mai pe față, cea a Rusiei mai discret!

Ar fi de neînțeles, în condiții normale și în situația de azi, ca acest sprijin al servicilor speciale românești să mai continue! Știu că este vorba de servicii unde inteligența este arma cea mai folosită.

La drept vorbind dacă cineva ne-ar fi spus în 1990 că Băsescu, alungat de colegii săi din port, apoi ministru falimentar la transporturi, dovedit corupt ca primar până în măduva oaselor, va candida la prezidențiale, cine ar fi luat în serios ideea că ne-ar putea fi președinte?!…

Probabil că Băsescu va rămâne în istorie cu acest merit: după cei 10 ani petrecuți la Cotroceni, oricine, orice persoană, oricât ar fi de vinovată în fața legii penale și morale, se poate simți îndreptățită să aspire, să emită pretenții la orice funcție de încredere publică! Precedentul a fost creat de Traian Băsescu pentru orice infractor!

Majoritatea dintre infractorii din România sunt mai compatibili decât era Băsescu în 2004 sau 2009 cu funcția supremă din stat!

18/04/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Remember 21 decembrie 1989: 32 de ani de la ziua în care regimul comunist din țara noastră s-a prăbușit

21 decembrie '89. Baricada de la Intercontinental. Morti razbunati cu morti  - Stirileprotv.ro

Pe 21 decembrie  se împlinesc 32 de ani de la evenimentele de la București care au dus, în final, la căderea regimului Ceaușescu.

Pe 21 decembrie, dimineața, Nicolae Ceaușescu ia decizia finală de a se organiza un miting în Piața Palatului (Piața Revoluției de azi) pentru a obține sprijinul popular pentru deciziile sale din zilele anterioare și a denunța, exact cum a făcut și în 1968, o invazie asupra României.

Mai mult, Ceaușescu urma să anunțe și o mărirea salariului minim, dar și creșterea alocației pentru copii, a pensiilor dar și ajutorul social.

Mitingul a început cu discursul reprezentanților muncitorilor, apoi primarul Bucureștilor, Barbu Petrescu, i-a dat cuvântul lui Nicolae Ceaușescu.

De remarcat este faptul că în intervalul de la startul mitingului și până la cel în care a vorbit Nicolae Ceaușescu, (între 12:00 și 12:30), nu s-a înregistrat niciun incident.

După doar 1 minut și 15 secunde de discurs al conducătorului României, apare celebrul vuiet de panică al mulțimii. Reacțiile celor din jurul lui Ceaușescu au fost surprinse de Jurnalul Național, în articolul „Cronologia eșecului”, din 19 aprilie 2004.

Din spate, vine un bărbat care-i șoptește lui Ceaușescu: „Vin în sediu” ( manifestanții care fugeau – n.n.), iar altcineva zice: „A dat unul cu ceva!„. O altă interpretare a vorbelor care se aud este „Trage cineva”. Urmează câteva minute de panică, în care cuplul prezidențial face apel către mulțime să se liniștească. „Stați liniștiți la locurile voastre”, celebrul îndemn al Elenei Ceaușescu.

La aproximativ opt minute de la începutul discursului său, întrerupt pentru câteva minute, Ceaușescu face referire și la evenimentele de la Timișoara. Spune fostul președinte: „În ceea ce privește evenimentele de la Timișoara, apare tot mai clar că este o acțiune conjugată de cercuri care vor să distrugă integritatea și suveranitatea României, să oprească construcția socialismului, să pună sub stăpânire străină, poporul nostru.

De aceea, trebuie să apărăm cu toate forțele, integritatea și independența României”. Apoi, face referințe clare la URSS, aducând în discuție manifestarea din 1968, ocazionată de invazia Cehoslovaciei de către sovietici și aliații lor.  Ceaușescu spune că „acționează diferite forțe care vor să împartă din nou România”.

Mai mult, Ceaușescu citează din cântecul „Deșteaptă-te române”, cel ce va deveni noul imn național peste câteva zile: „Murim mai bine-n luptă/Cu glorie deplină/Decât să fim sclavi iarăși/Pe vechiul nost pământ”. Acesta atacă din nou pe cei pe care-i consideră a se afla în spatele acțiunilor de la Timișoara: „Unii vor să reintroducem șomajul, să scadă nivelul de trai al populației și să dezmembreze România”. Apoi subliniază „și aici”, că „vom face totul” pentru „apărarea suveranității și integrității țării”.

Ceaușescu încheia discursul cu următorul îndemn: „Să se constituie grupe de apărare a bunurilor întregului popor,a orașelor, a socialismului, a independenței și suveranității țării,bazate pe grupe patriotice, dar cuprinzând pe cei mai buni activiști de partid, pe cei mai buni oameni ai muncii din toate domeniile”.

Mitingul se sfârșește la 12:51.Revoltă spontană a poporului sau….?

 După aceasta, teoria lansată după 1989 și proliferată în mass-media,dar și mai grav, în manuale de istorie, este că poporul nemulțumit s-a dus în Piața Universității, unde a încercat să blocheze bulevardul.

Această teorie este falsă și ușor de demontat. În primul rând, după cum notează istoricul Alex Mihai Stoenescu în „Istoria loviturilor de stat din România”, oamenii adunați la mitingul din 21 decembrie, erau aceiași cu oamenii care fuseseră strânși în același loc, cu o lună înainte, pentru a aplauda finalul celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. În noiembrie 1989, nu numai că nu s-a produs nicio revoltă, dar Ceaușescu a coborât între oameni pentru o „baie de mulțime”.

 „Este interesant că aceste culoare și zone de protecție, deși atunci apucaseră să fie bine organizate, „căzuseră”, fuseseră dezorganizate și cu ocazia Congresului.

După terminarea lucrărilor Congresului al XIV-lea, Nicolae Ceaușescu a ieșit în Piața Palatului pentru o „baie de mulțime” și a mers pe un astfel de culoar pentru a saluta mulțimea.

Colonelul Nae arată că Direcția V a scăpat de sub control situația, Ceaușescu fiind înghesuit, strivit, busculat de entuziasmul mulțimii și numeroși participanți au ajuns în contact direct, fizic cu el, ceea ce din punctul de vedere al procedurilor serviciilor de gardă însemna „atentat reușit”.

Scena a făcut înconjurul lumii,deoarece principalele canale de televiziune americane o transmiteau în direct. 

Academicianul Dinu C. Giurescu, aflat atunci în Statele Unite, a relatat istoricului Marian Oprea că „pe televiziunile americane vedeam cum, din oră în oră, se întrerupea emisia și se transmiteau secvențe de la mitingul de final al Congresului al XIV-lea”.

Dar și mai interesant este că mulțimea din Piața Palatului din ziua încheierii Congresului al XIV-lea al PCR era aceeași cu mulțimea adusă la miting în 21 decembrie. Oamenii erau aceiași, sectoarele repartizate întreprinderilor, aceleași. La 24 noiembrie, cu numai o lună în urmă, oamenii îl aclamaseră pe Ceaușescu de aproape, dăduseră mâna cu el, i-au vorbit. 

Nimeni din zecile de mii de oameni strânși acolo, după aceleași proceduri, de către Comitetul Municipal al partidului nu a strigat vreo lozincă anticeaușistă” (Istoria loviturilor de stat din România, vol.4, pagina 212).

 Că protestele ulterioare nu au fost o „manifestare spontană a poporului nemulțumit”, o arată chiar și imaginile filmate cu discursul lui Ceaușescu.

Dacă la început vedem o apatie generală (aici), cu lozinci sacadate la care incită activiștii din primele rânduri, după spargerea mitingului se observă un entuziasm masiv pentru măsurile sociale anunțate de Nicolae Ceaușescu.

Scandările sacadate, controlate, sunt înlocuite cu urale de bucurie (aici), cu fluturări entuziaste de steaguri, fapt care-l încurajează pe Nicolae Ceaușescu, liderul comunist înflăcărându-se vizibil pe parcurs ce vorbea. 

Protestele au început în Piața Romană

 Primul grup protestatar s-a format în jurul orei 13:00, lângă Piața Romană, aproape de fostul restaurant Grădinița: „Grupul era format din copii. Vreo 50.Erau copii ai străzii și tineri până în 17 ani”, afirma apoi, Sergiu Nicolaescu despre ce a găsit acolo. Ulterior, a adăugat el, grupului s-au alăturat oameni maturi.

 În Piața Universității, grupul protestatar, format din maxim câteva sute de persoane, s-a format în intervalul 13:00 – 16:00 (MApN afirma că sunt 300!). 

Celebrele imagini filmate de la Intercontinental, în care vedem o mulțime înconjurată de forțele de ordine arată și ora: 15:57.

Analizând la rece, putem observa în comportamentul mulțimii strânse în Piață, comportamente pe care le-am putut observa și recent, în timpul euromaidanului, dar și în România, la anumite manifestații: blocarea carosabilului, așezarea pe jos în fața scutierilor, oferirea de flori forțelor de ordine, gesturi care nu mai fuseseră făcute public în România, ținând cont că ultimele manifestații spontane avuseseră loc în București cu peste 40 de ani în urmă.

De altfel, o manifestație spontană a avut loc la Brașov, în 1987, iar comportamentul muncitorilor revoltați a fost diferit: exasperați de atitudinea conducerii întreprinderilor, aceștia pleacă spre sediul puterii locale, Comitetul Central și ia cu asalt clădirea.

Este greu de crezut că mulțimea furioasă a plecat din Piața Palatului, și conform teoriei oficiale, știind și de măcelul de la Timișoara, ia flori pentru scutieri, nu înainte de a se așeza pe șosea.

 Cine erau tinerii agitatori? 

„Problema acestor secvențe era aceeași ca la Timișoara: populația nu se asocia manifestației, nu se revolta, nu avea curajul să treacă trotuarul și să blocheze bulevardul. Cea mai mare parte a participanților – oricum un număr mic – a stat pe trotuare privindu-i pe tinerii agitatori. 

La fel ca la Timișoara, lipsa de acțiune a oamenilorobișnuiți, neimplicarea într-o revoltă populară care să preseze autoritățile, să forțeze schimbarea lui Ceaușescu, a făcut ca nucleul agitat de tineri entuziaști, dar și de indivizi suspecți

21/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Experimentul de la Pitești, cea mai cumplită operațiune de distrugere psihică și de lichidare prin tortură a rezistenței morale a deținuților politici anticomuniști, din toate țările comuniste

FOTO. Imagine din filmul „Între chin și amin”, de Toma Enache

6 Decembrie 1949. Debutul Experimentului de la Pitești, cea mai cumplită operațiune de brainwashing în masă din toate țările comuniste

Începută ca o aplicare a prevederilor Directivei NKVD pentru țările ocupate de soviete, respectiv continuarea stoarcerii de informații și după finalizarea anchetelor și condamnarea prizonierilor politici, operațiunea a mers lmai departe la penitenciarul Pitești, urmărind în mod evident distrugerea personalității umane și transformarea indivizilor în instrumente docile ale noului regim totalitar.

În perioada anilor 1949-1952, la penitenciarul din Pitești, asupra deținuților politici s-au desfășurat – sub coordonarea autorităților comuniste și sub titulatura de “reeducare” – acțiuni în cadrul cărora au fost utilizate metode de tortură fizică și psihică neîntreruptă, întinse pe perioade îndelungate și diabolic elaborate, scrie https://ortodoxinfo.ro/6-decembrie-1949-debutul-experimentului-de-la-pitesti-cea-mai-cumplita-operatiune-de-brainwashing-in-masa-din-toate-tarile-comuniste.

Cel mai mare și mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din întreaga Europă de Est, caracterizat de Soljenițîn drept “cea mai mare barbarie a lumii contemporane”, reeducarea prin tortură de la Pitești a avut drept scop, conform principiilor leniniste, lepădarea convingerilor politice și religioase ale deținuților, precum și alterarea pesonalității acestora până la punctul obedienței absolute.

Scopul torturilor, bătăilor continue, umilințelor, a fost, în primă instanță, continuarea obținerii de informații și după finalizarea anchetei de la prizonierii politici condamnați deja, conform prevederilor directivelor NKVD pentru țările ocupate de URSS. Spre deosebire de celelalte țări comuniste, doar în România, la Pitești, obținerea informațiilor nu presupunea oprirea cruzimilor, acestea continuând până la anularea completă a personalității deținuților.

François Furet, membru al Academiei Franceze, a vorbit despre fenomenul Pitești ca despre “una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.

Din cei peste 1000 de studenți implicați ca victime, cea mai mare parte au fost tineri studenți membri ai Mișcării Legionare și organizației Frățiile de Cruce, restul fiind membri ai partidelor istorice, în special Partidul Național Țărănesc, dar și fără apartenență politică.

Ei fuseseră arestați și condamnați pentru implicare activă în organizarea structurilor de rezistență armată anticomunistă din întreaga țară, dar și în acțiunile clandestine menite să asigure pe teritoriul României ocupate de sovietici un adevărat sistem de informații în favoarea serviciilor secrete americane, cu care se aflau în directă colaborare.

Metode dintre cele mai barbare de tortură psihică au fost aplicate tinerilor deținuți, cu scopul de a-i face să se maltrateze și să se umilească reciproc. Victimele fiind transformate în călăi, deținuții erau torturați chiar de camarazii lor apropiați.

Câteva exemple din larga gamă de torturi psihice aplicate la Pitești sunt concludente pentru oricine. Cei care refuzau să facă “autodemascarea” (să dea informațiile cerute de torționari) sau bănuiți numai că ar mai putea ascunde informații despre participanții la rezistența anticomunistă, erau băgați cu capul în tineta cu dejecții, bătuți până la desfigurare, înfometați, obligați să stea într-o poziție incomodă fixă câte 17 ore pe zi, fiind bătuți cu bâta la cea mai mică mișcare. Erau forțați să bea urina, să-și mănânce fecalele, să bea apă foarte sărată și apoi să înseteze timp îndelungat.

Deținuții erau forțați să scuipe în gură pe șeful organizației anticomuniste din care făceau parte. Umilirea publică se continua cu batjocorirea, în fața celorlalți deținuți, a tot ceea ce iubeau sau respectau mai mult, precum mama, soția, convingerile religioase sau politice.

Deținuții erau obligați să simuleze săvârșirea sfintelor taine cu urină și fecale, cu care apoi îi împărtășeau pe ceilalți camarazi, precum și să participe, în Săptămâna Patimilor, de Paști sau de Crăciun, la organizarea unor orgii în cadrul cărora erau blasfemiate simbolurile creștine legate de Nașterea, Patimile sau Învierea lui Hristos.

După ce deținutul își făcea „demascarea”, trebuia, la rândul său, să devină torționar și să convingă pe alții să se lepede „de putregaiul burghez”, să-și însușească ideologia comunistă. Torturați neîncetat și nemaiputând suporta chinurile continue, neavând nici posibilitatea sinuciderii, ca urmare a supravegherii continue, deținuții cedau, mai devreme sau mai târziu, transformându-se în niște roboți spălați pe creier, anafectivi, devenind ei înșiși călăi. Cel mai mic semn de solidaritate sau compasiune față de cei chinuiți îi făcea din nou ținta torturilor. Trăind într-o teroare permanentă, suspectându-se unii pe alții, experimentau o permanentă alienare psihică, fără posibilitate de revenire.

Este interesant faptul că autoritățile represive comuniste au încercat transplantarea experimentului și în alte închisori și lagăre (Gherla, Ocnele Mari, Târgul Ocna, Canalul Dunăre-Marea Neagră etc.), prin transferarea deținuților reeducați și punerea în scenă a acelorași metode de tortură și despersonalizare, toate sfârșindu-se cu eșecuri.

Nici măcar în Uniunea Sovietică nu a existat ceva similar experimentului de la Pitești, singurul stat comunist unde se pare că ar fi existat încercări similare de reeducare – mai îndelungate, dar nu atât de intense precum la noi – fiind China din perioada lui Mao Tse-Dung.

Conform uneia dintre victime, profesorul Radu Ciuceanu, Occidentul a aflat despre ororile de la Pitești prin intermediul evreului Vintilă Weiss, fost ofițer în Ministerul de Interne, devenit indezirabil și ajuns în temnițele comuniste, unde a cunoscut pe pielea sa ororile practicate împotriva deținuților. Eliberat și ajuns în lumea liberă, el s-a ținut de cuvânt, devoalând cele aflate despre experimentul reeducării de la Pitești.

În aceste condiții, regimul comunist, prin organul său represiv, Securitatea, a încercat să mușamalizeze acest macabru experiment, lansând o diversiune pe cât de aberantă, pe atât de penibilă. S-a înscenat o farsă judiciară, conform căreia conducerea Mișcării Legionare refugiată în Occident, în frunte cu Horia Sima, ar fi transmis în România ordinul ca legionarii deținuți în închisorile comuniste să se tortureze între ei până la distrugere, pentru a compromite astfel regimul communist de la București.

În cadrul anchetei preliminare rocesului, victimele au fost torturate până când au semnat declarațiile dinainte concepute de securiști. Însă la proces, o parte dintre ei, printre care viitorul preot Gheorghe Calciu-Dumitreasa, au expus în instanță adevărul, arătând că au făcut declarațiile respective sub tortură.

În ciuda dezvăluirii adevărului, au fost condamnați la moarte 22 de deținuți politici, în frunte cu Eugen Țurcanu, care în urma torturilor de la Pitești deveniseră torționari și fuseseră folosiți de Securitate pentru administrarea reeducării.

16 dintre ei au fost executați, iar restul au fost exterminați lent, fiind practic zidiți de vii într-un spațiu anume amenajat dintr-o hrubă a Fortului 13 Jilava. Cadrele Securității însărcinate cu conducerea experimentului au fost judecate și ele, primind sentințe foarte ușoare și fiind repede puse în libertate.

Numeroși cercetători au încercat, fără rezultat, să găsească o explicație rațională faptului că, dintre toate țările ocupate de soviete în care a fost aplicate prevederile directivei NKVD NK/003/47 (ne referim în special la practica continuării stoarcerii de informații și după condamnarea deținuților, așadar după încheierea oficială a anchetei), doar în România a fost posibilă împingerea acestor practici până la tratamentele dezumanizante aplicate în timpul ororilor de la Pitești. Cercetările efectuate în arhivele Securității, după anul 2010, de una din victimele reeducării de la Pitești, dr. ing. Constantin Iulian, au relevat un adevăr cutremurător.

Dintr-un număr de 45 de ofițeri încadrați în Direcţia a V-a – Cercetări Penale, care în anii 1949-1951, în timpul reeducării de la Pitești, a coordonat acțiunile de stoarcere a informațiilor de la deținuții deja condamnați, 31 (aproape 70%) erau evrei şi doar 8 români, restul de 6 fiind de alte naţionalităţi.

Însuși șeful Direcției a V-a Cercetări Penale, Mihai Dulgheru (născut Mișu Dulberger), era evreu și a emigrat și el în Israel, iar el era în legătură directă de subordonare cu șeful adjunct al Securității, Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), evreu. Chiar și ministrul de interne, Teohari Georgescu (născut Burah Tescovici), avea aceeași origine etnică.

În perioada torturilor de la Pitești, legătura cu conducerea penitenciarului era ținută de șeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Tudor Sepeanu, la rândul său evreu, și el emigrat mai târziu în Israel, acesta fiind secondat în activitate de mr. Moise Senater şi cpt. Avram Solomon, ambii evrei.

Directorul închisorii Pitești în acea perioadă a fost ofițerul Ion Marina, care după unele surse ar fi avut origini evreiești.

Cum majoritatea covârșitoare a tinerilor deținuți la Pitești proveneau din rândurile Mișcării Legionare, răzbunarea sadică exercitată abuziv asupra unor vechi adversari deveniți prizonieri și aflați la discreția torționarilor, poate constitui o explicație asupra căreia cercetătorii ar trebui să se aplece onest.

07/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: