Cum s-a ajuns la etnonimul “rom” în locul celui de ţigan ?

 

 

În ultima vreme s-a ajuns la situaţia paradoxală, în care România nu mai înseamnă pentru presa şi opinia publică din străinătate ţara Nadiei Comăneci, a lui Constantin Brâncuşi sau a lui George Enescu, nu mai este ţara cu tradiţii şi frumuseţi tulburătoare, iar românii sunt confundaţi de europeni cu …ţiganii, după ce valul de infracţiuni comise de etnicii ţigani în Italia sau alte ţări occidentale,  a aruncat anatema asupra întregului popor român.

Recrudescenţa infracţiunilor comise de ţigani în Italia şi nu numai, precum şi asocierea acestor fapte cu poporul român, prezentat ca un popor de violatori, hoţi, are efecte negative nu numai asupra ţării noastre ca imagine, dar şi asupra românilor de bună credinţă care merg în străinătate să câştige un ban cinstit.

Totul porneşte de la o nefericită asemănare de termeni: rom/români, cuvinte care şi în alte limbi, cum ar fi italiana – rom-rumeno, se aseamănă de asemenea foarte mult, astfel încât diferenţele dispar în mentalul colectiv, iar aceste cuvinte devin sinonime şi nimeni nu mai ştie dacă acela care a furat, a violat sau a tâlhărit este român, sau rom. 

În plan intern, folosirea cuvântului „rom” este reglementată printr-un memorandum emis în anul 2000 în urma unor presiuni asupra autorităţilor române de a schimba un alt memorandum din 1995, care instituise folosirea termenului de ţigan.
 
Dar cum s-a ajuns ca în loc de „ţigan” să fie folosit termenul „rom”?

S-a întâmplat după decembrie ’89. Într-o postare pe site-ul perso­nal, senatorul de Ilfov Iulian Urban povesteşte că 1993 a fost anul când în Consiliul Europei s-a votat pentru folosirea termenului de „romi” în loc de „ţigani”, România având atunci doar statutul de ţară invitată.

Pentru că de acolo s-a pornit cu toată această schimbare, nemaifiind folosită denumirea de «ţigan». Era delegaţia noastră acolo, ministru de Externe era domnul Meleşcanu şi în preşedintele de atunci al Adunării Parlamentare Europene, spaniolul Martinez, am avut un foarte mare prieten al României, care ne-a ajutat foarte mult să fim acceptaţi ca membri deplini. (…)

Domnul Meleşcanu faţă de domnul Martinez a ridicat problema şi a spus că pentru noi este o situaţie foarte neplăcută, este un disconfort: rom – România. Ţineţi cont de faptul că în 1993 romii nu deveniseră încă sperietoarea Europei şi nu erau asociaţi cu naţiunea română!

Reprezentanţii noştri la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei au spus că, prin modificarea denumirii din «ţigan» în «rom» se va înţelege că România este de fapt ţara ţiganilor.

La care Martinez s-a uitat la el şi a spus: «Care este problema? Abordarea dumneavoastră este intolerantă, xenofobă şi împotriva normelor europene. Romii sunt – ca şi românii, ca şi ungurii, ca şi spanio­lii, ca şi francezii – o naţie din cele multe care formează Europa de azi. A vorbi peiorativ la adresa romilor este la fel de urât ca şi cum ai vorbi peiorativ la adresa propriei tale naţii».

Acelaşi domn Martinez a declarat recent în presa spaniolă că este îngrozit de infracţiunile… românilor din Italia, şi întrebat de ce vorbeşte de români când este vorba de romi, a comentat «romi, români tot una este….

 

Într-o petiţie adresată Parlamentului României, se face o trecere în revistă a denumirii pe care ţiganii o au în diverse limbi. „Gypsy”, în engleză, „zigeuner” şi „sinti” sunt cele mai folosite în germană în limba franceză s-a impus numele de „gitanes”, iar în spaniolă „gitano”. În Danemarca, Suedia şi Finlanda apar sub numele de „tattan” (tătari). 

PRESIUNI ASUPRA AUTORITĂŢILOR

 

Între timp, în ţară, autorităţile române erau supuse unor presiuni continue pentru folosirea etnonimului de rom în loc de ţigan. Organizaţii, politicieni, personalităţi de frunte cu ascendenţă romă au exercitat o presiune constantă pentru folosirea în documentele oficiale a etnonimului „rom”.

Ca un răspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului-ministru de atunci, Nicolae Văcăroiu, ministrul de Externe Teodor Meleşcanu recomanda folosirea în continuare în documente a cuvântului „ţigan”, în concordanţă cu cuvintele folosite în celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii cu numele poporului român.

Presiunile au continuat însă şi în 2000, Petre Roman, ministru de Externe la aceea vreme, semnează un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 către prim-ministrul Mugur Isărescu, în care, propune folosirea, cu precădere, a termenului rom în corespondenţa MAE, în paralel cu formulele alternative – Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma and Sinti – în corespondenţă cu organizaţiile internaţionale care le utilizează. 

TERMENI FOLOSIŢI ÎN PARALEL

 

În memorandumul cu nr. D2/ 1094 29.02.2000 adresat de Petre Roman premierului Isărescu se arată că arată că „în ultima pe­ri­oadă, Ministerul Afacerilor Externe a fost confruntat cu o veritabilă campanie declanşată de unele asociaţii de romi pentru reconsiderarea oficială a poziţiei sale în privinţa recomandării pe care a făcut-o prin Memorandumul MAE nr. H03/169 din 31 ianuarie 1995 către primul-mi­nistru, pentru utilizarea, în documentele oficiale, a termenului de «ţigan», în detrimentul celui de «rom», care de-abia începuse să se im­pună.

Preocuparea pentru acest memorandum a fost manifestată şi de mediile internaţionale. Reprezentanţi ai Consiliului Europei, ai Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţio­nale, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale internaţionale militante pentru drepturile omului au făcut referire, în discuţiile lor cu autorităţile române, la acest document. (…)

Având în vedere cele de mai sus, propunem folosirea, cu precădere, a termenului «rom» în corespondenţa MAE, în paralel cu formulele alternative menţionate mai sus (Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma and Sinti) în corespondenţa cu organizaţiile internaţionale care le utilizează. Această propunere răspunde presiunii exercitate de majoritatea asociaţiilor romilor din România pentru anularea Memorandum-ului – H(03) 169/ 1995, contribuind la stingerea unui conflict artificial şi, mai mult, la construirea unor relaţii, pe baze parteneriale, cu ONG-urile care reprezintă această comunitate etnică; este rezultatul consultărilor dintre MAE şi o serie de specialişti în domeniu, organizaţii internaţionale (Consiliul Europei şi OSCE), instituţii naţionale (Departamentul pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, Ministerul Educaţiei Naţionale, Avocatul Poporului) şi asociaţii ale rromilor”.

TĂRICEANU A SPUS NU

Cum problemele ridicate de romi în Peninsulă s-au agravat în ultimii ani de mandat ai premierului Tăriceanu, automat s-a readus în atenţie una dintre cauzele pentru care românii şi România au de suferit pe plan extern: confuzia rom/român. Numai că, potrivit unui do­cument oficial al Guvernului României, ex-premierul Tăriceanu nu a fost de acord cu revenirea la folosirea termenului de „ţigan” pe motiv că „este de natură a sugera intenţia unei discriminări, fie şi aparentă, pe criteriul apartanenţei etnice”.

Ca argumente pentru menţinerea folosirii cuvântului „rom”, Tăriceanu aminteşte memorandumul lui Petre Roman din 2000, dar şi alte documente emise de organisme internaţionale. În acest context sunt citate Rezoluţia 44/1997 a Consiliului Europei privind contribuţia romilor construcţia unei Europe tolerante în care se stabileşte „să se utilizeze termenul de rom/i pentru a se alinia practicii generale a Consiliului Europei şi OSCE, precum şi reunirea sub apelativul rom/i (rom/s în franceză; rom/a în engleză, respectiv „aven ametza”), ansamblul de grupuri cum sunt romii, ţiganii, sintii, manusii, gitanii pentru a simplifica lectura şi înţelegerea documentelor”.

Un alt document invocat este Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale ratificată de România prin Legea 33/1995 care reglementează că „orice persoană aparţinând unei minorităţi naţionale are dreptul să aleagă liber dacă să fie tratată sau nu ca atare şi nici un dezavantaj nu poate rezulta dintr-o asemenea alegere din exerciţiul drepturilor legate de aceasta”, Guvernul Tăriceanu comentând că astfel ” persoanele aparţinând etniei în cauză au dreptul la autodeterminare şi de a se autodeclara romi.

De asemenea, Tăriceanu afirmă că România a ratificat prin Legea 282/2007 Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare adoptată la Strassbourg, la 5 noiembrie 1992, lege care stabileşte că «prevederile Cartei se aplică următoarelor limbi minoritare folosite pe teritoriul României: lit. m) limba romani»”. 

CUM SĂ SCHIMBĂM SCHIMBAREA

Un pas s-a făcut totuşi în 2002, când, la propunerea secretarului de stat în Ministerul Culturii Ion Antonescu, premierul Adrian Năstase a decis schimbarea prescurtării „ROM” care arăta naţionalitatea în buletine şi paşapoarte, în cea de „ROU”. 
Adrian Severin, fost membru al APCE şi fost preşedinte al Adunării Parlamentare al OSCE, ne-a declarat că „apelativele «rom» sau «roma sinti» sunt folosite pe plan internaţional şi că o modificare a acestor apelative în România nu rezolvă problema confuziei între romi şi români în afara României, adică exact acolo unde respectiva confuzie este deranjantă.

În acest sens se cere explicat că do­rinţa de a evita confuzia nu vine dintr-un complex de superioritate etno-culturală al româ­nilor şi nu este expresia naţionalismului lor etnic, ci are obiectivul legitim de a permite identificarea corectă a unui popor cu tră­să­turile sale specifice circumscrise de istoria sa, precum şi de felul său de a se organiza, de a se raporta la lume şi de a crea valori universale. Va fi nevoie, deci, şi de un demers diplomatic”.

 

 

 CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/16/cum-au-devenit-romanii-romi/

Surse:

 

http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/tigan-in-loc-de-rom/propunere-jurnul-national-tigan-in-loc-de-rom-145427.htmlal

http://adevarul.ro/locale/hunedoara/mituri-despre-tiganii-trecut-refuzat-numele-noii-tarani-transformat-casele-primite-grajduri-1_5665bf407d919ed50efc54fd/index.html

SCURTA ISTORIE A TIGANILOR

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dupa cercetari pe esantioane de populatii tiganesti din intreaga Europa in 1940, savantii clasificau ca predominanta in cadrul indivizilor respectivi, grupa sanguina de tip B, ceea ce  venea in sprijinul ideii ca originea tiganilor este straina de Europa, acestia provenind din   continentul  asiatic.

Tiganii erau o populatie traitoare in Bizant care practica izolationismul, si care aveau o limba  similara cu alte limbi indiene, fiind originari din nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului si faceau parte din casta Ksatriya a rajpuitilor.

In 1192 armatele aliate ale principilor din Rajput au fost infrante in Batalia de la Tararori, la nord-vest de Delhi.

Dupa infrangerea suferita in lupta cu Mohamed Ghur, clanul razbonic nord – indian Rajput (casta Ksatrya), ar fi emigrat impreuna cu familiile spre tinuturile arabe si turce, iar mai apoi in Europa.

 

Stramosii lor au  ajuns  in Iran si in Asia mediteraneana, incepand din secolul al V- lea, raspandindu-se  apoi in Imperiul Bizantin in secolul IX, de unde au patruns in sud-estul si centrul Europei (secolele X – XIV),  si in nordul Africii.

In secolul al XV-lea au patruns in Europa apuseana (mai ales in peninsula iberica), iar din secolul XIX, in cele doua Americi.

Unii cercetatori considera ca au existat mai multe valuri de migratie dinspre India.

Si astazi exista triburi nomade sau semi-nomade in India, ceea ce vine in sustinerea  teoriei  ca rromii au fost nomazi de la inceput, ca au parasit India in timpul unei invazii si apoi au fost impinsi inspre Europa de razboaie ulterioare.

O alta teorie ii considera ca fiind o casta de razboinici  indieni, care a purtat  lupte cu invadatorii musulmani si care  care a parasit India.

Limba tiganeasca are importante influente persane si armene, ceea ce dovedeste trecerea tiganilor prin aceste tari.

Se pare ca din Armenia (probabil datorita invaziei turce), tiganii s-au despartit in trei grupuri, mergand inspre nordul Marii Negre, prin  sud (pana in Egipt) si in vest, spre Imperiul Bizantin.

Migratia efectiva a tiganilor in Europa a inceput in secolul XIV, odata cu cucerirea de catre turci a primului teritoriu european,peninsula Gallipoli.

De altfel  penetrarea triburilor nomade indiene a fost strict legata de victoriile turcesti si de faurirea puternicului Imperiu Otoman .

Tiganii care au mers spre Imperiul Bizantin, sunt cei care s-au raspandit ulterior  in toata Europa.

Abundenta de cuvinte din limba greaca sugereaza o prezenta relativ indelungata a lor in Imperiul Bizantin.

Probabil datorita invaziei turce in Bizant, tiganii au intrat in Balcani in secolul al XIV-lea  si dupa cucerirea balcanilor de catre fortele otomane, unii dintre acestia au patruns in vestul Europei.

Numele de ţigani apare în Imperiul Bizantin. Grecescul „atsiganos” ( în traducere – „de neatins” – din verbul athiggainein – a nu atinge), întâlnit încă din secolul al XI-lea, conform cronicarilor bizantini, provine de la numele unei credinţe considerate eretice, la care ar fi aderat şi membrii acestei etnii.

Despre cum a ajuns această etnie pe teritoriul actual al României circulă mai multe variante.

Mulţi autori consideră că ţiganii au sosit odată cu tătarii (mongolii), odată cu marea invazie a mongolilor în Europa, în anii 1241-1242, uneori punându-se semnul de egalitate între tătarii şi ţiganii din Moldova.

 

 

 

 

Aceasta etnie este mentionată în Ţara Românească din anul 1385, în timpul domnului Dan I, ca robi ai Mănăstirii Vodiţa (cel mai vechi lăcaş monastic din spaţiu românesc), iar în timpul lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), sunt pomeniţi robii ţigani ai Mănăstirilor Tismana şi Cozia.

Mărturii ale prezenţei ţiganilor în zona Moldovei apar la începutul secolului al XV-lea, respectiv în anul 1408, atunci când sunt pomeniţi robii tătari ai Mănăstirii Moldoviţa.

„În 1428, într-un document al cancelariei lui Alexandru cel Bun, se hotăreşte proprietatea Mănăstirii Bistriţa (din ţinutul Neamţului, una dintre cele mai vechi şi mai bogate ale Modovei), asupra a 31 de sălaşe de ţigani şi 12 bordeie de tătari”,

Cele mai multe opinii sunt îndreptate către stabilirea originii lor indiene, argumentul forte fiind asemănarea limbii lor (romani), cu limba sanscrită veche, cu mare circulaţie în India.

 Ţiganii au venit, astfel, fie împinşi de turcii selgiucizi, fie de turcii otomani, sau aduşi de către mongoli în teritoriile asupra cărora au avut vremelnice stăpâniri.

Un argument al provenienţei lor sud-dunărene este însuşi numele lor, aţigani, devenit apoi ţigani, aflat şi astăzi în uz, un termen de origine grecească, iar în limba lor sunt destul de mulţi termeni de provenienţă sud-slavă sau grecească.

 Tiganii au fost tinuti in sclavie in Balcani (inclusiv in   Moldova si Tara Romaneasca), ori si-au continuat  peregrinarea, raspandindu-se in toata Europa, din Spania (1425), pana in Finlanda (1597).

Pentru a obtine permise de trecere prin tarile  apusene, unii   au pretins ca sunt crestini din Egipt, veniti in pelerinaj (iar  atunci cand nu au putut sa le obtina, au falsificat astfel de permise).

Acest lucru, asociat cu infatisarea lor straina, a  condus la  numele  englez  “gypsy” si cel spaniola  “gitano”,  adica „egiptean”.

Studiu genetic: TIGANII sunt descendentii castei inferioare indiene a “celor de neatins”

Un nou studiu genetic sugereaza ca tiganii din Marea Birtanie si din Europa sunt descendentii castei inferioare paria, si au migrat din sub-continentul indian acum 1400 de ani.

Tiganii au crezut de multa vreme ca isi au originile in India, citand cuvinte comune sanskrite si fotografii cu stramosi cu pielea de culoare mai inchisa imbracati in haine de tip sud-asiatic.

Un nou studiu efectuat de oameni de stiinta indieni si estonieni, inclusiv Dr. Toomas Kivisild de la Cambridge University, confirma originea lor in sub-continentul indian, precum si stratul social din care au aparut.

Descoperirile au fost bine primite de catre Consiliul Britanic al Tiganilor care a declarat ca studiul va ajuta sa promoveze intelegerea reprezentantilor acestei etnii in Europa.

“Suntem prima comunitate de indieni din Marea Britanie”, a declarat purtatorul de cuvant al Consiliului.

Studiul care a fost publicat in revista “Nature”  a examinat cromozomii de tip Y in mostre de ADN pentru a le compara markerii genetici ai tiganilor din Europa cu cei ai catrova mii de locuitori raspanditi in sub-continent.

Oameni de stiinta de la Hyderabad’s Centre for Cellular and Molecular Biology au colaborat cu colegi din Estonia si Elvetia pentru a compara mai mult de 10.000 de esantioane provenind de la membrii a 214 grupuri etnice indiene diferite.

Esantioanele au fost comparate cu mostre de cromozom Y Sud Asiatic cunoscut ca  “haplogrupui H1a1a-M82″ caruia ii corespund esantioanele recoltate de la tiganii din Europa.

Desi au existat potriviri cu esantioane de barbati de pe intregul sub-continentul indian, cea mai apropiata formula si cea mai mica variatie statistica s-a dovedit cea cu barbatii din India de Nord –Vest.

 

 

 

Atunci cand rezultatele au fost suprapuse peste o harta genetica a Indiei statificata social, pe triburi si caste s-a putut identifica  o densitate mai mare a rezultatelor pentru casta indiana “paria – considerata de neatins”  – casta celor exclusi din societate – care au suferit grave discriminari de-a lungul timpului fiind cei care faceau lucrurile cele mai murdare ale societatii indiene.

Cercetatorii cred ca descendentii tiganilor europeni de astazi si-au inceput exodul spre vest din provincia indiana Punjab, intre anii 1001 si 1026 in speranta unei promovari a statului lor de casta.

Mai tarziu, au fugit din regatele hinduse, in ceea ce astazi se numeste Pakistan si s-au oprit in apropiere de Gilgit.

Exodul catre Africa de Nord si Europa sugereaza ca ar putea fi refugiati in urma rapsandirii islamului catre sub-continentul European.

Tiganii din Marea Britanie isi trag originile intr-o prima faza din Egipt dupa cum o arata si denumirea de “gypsy” si de aici mai departe din India originara.

Joseph Jones din partea Consiliului Britanic al Tiganilor declara ca fotografii vechi de 100 de ani arata tigani britanici cu trasaturi indiene si acelasi tip de imbracaminte.

Acesta declara si ca studiul ajuta comunitatea dovedind originea indiana comuna a tuturor tiganilor din Marea Britanie si din Europa si ca acestia ar trebui sa fie acceptati de mai noile comunitati de indieni aparute in Marea Britanie.

“Aici nu mai suntem paria, nu imi pasa daca suntem asociati cu cei de neatins.Traiesc intr-o comunitate unde castele nu exista. Ma simt putin indian. Intotdeauna am avut o afinitate fata de indieni”, a mai declarat el.

Primii tigani au fost semnalati in Marea Britanie in jurul anului 1500 si au dobandit o reputatie de mestesugari comercianti si vanzatori de cai.

Meseriile tiganilor

 

Ghicitul

 

Tiganii au avut mereu o aura misterioasa, inca de la venirea lor in Europa.

Odata asociati cu o lume  a magiei, ghicitul li se potrivea perfect. Totodata, ghicitul era o modalitate simpla de a castiga bani.

De-a lungul timpului, tiganii au folosit multe metode de ghicit, de la boluri de cristal si  carti de tarot, pana la numerologie (interpretarea numerelor) si cititul in palma.

Totusi, o explicatie mai rezonabila este ca adevarata pricepere a ghicitoarelor este remarcabila lor abilitate de a judeca caracterul omului si a vedea ce-si doreste acesta. Adevarul e ca oamenii tin minte ce se indeplineste si uita ce nu se indeplineste.

Pentru a multumi clientii, ghicitoarele prezic deseori un viitor favorabil ,iar pentru a trezi interesul, ele ii  avertizeaza  asupra  multor pericole care le stau in cale, care pot fi prevenite, desigur, tot datorita  lor.

Ca o regula, ghicitoarele nu  ghicesc altor tigani , iar in comunitatea lor, tiganii au alte modalitati de a prezice viitorul si de a vindeca.

Tiganii poarta deseori amulete si talismane norocoase, pentru a preveni necazurile, spiritele rele si boala.

 

 

Muzica

 

 

O alta meserie a lor este cantatul  si  sunt, probabil, cel mai bine cunoscuti datorita muzicii lor. Exista numeroase izvoare istorice care mentioneaza muzicanti tigani, cantand pentru regi si imparati.

De asemenea, in tot estul Europei, tiganii au fost intotdeauna preferati pentru evenimente  sau sarbatori importante.

In multe  situatii, statutul de muzicieni  le-a permis tiganilor sa aiba privilegii greu de obtinut altfel.

Spre exemplu, desi ei erau inca vanduti ca robi in secolul al XIX-lea in Moldova si Tara Romaneasca, muzicienii tigani de prestigiu din Transilvania imperiului Austro-Ungar aveau un rol important in comunitatile satesti si se bucurau de unele privilegii de care taranii romani nu se bucurau.

 

Negustori si crescatori de cai.

 

Tiganii nu au fost priceputi doar la cantat.  Ei au fost cunoscuti  si ca crescatori si vanzatori de cai din vremuri stravechi.

Caii au fost intotdeauna un important factor economic in viata lor, esentiali pentru stilul de viata nomad .

De altfel, tiganii erau apreciati si de  straini pentru priceperea lor de a trata bolile cailor.

Pe vremuri, in satele romanesti, cand se imbolnavea o vaca oamenii se duceau cu ea la veterinar, dar cand se imbolnavea un cal, ei se duceau cu el la un tigan priceput.

Deseori, tiganii cumparau un cal bolnav la un pret foarte mic, aveau grija de el, si cand acesta era din nou intr-o conditie buna, il vindeau la un pret mult mai mare.

De aici iese o alta meserie, negustoria si priceperea la   tocmit.

Tiganii in Romania

 

In Tarile Romane sunt semnalati , fie ca mestesugari liberi organizati in satre, fie ca robi.

In Evul Mediu, majoritatea tiganilor din Tarile Romane erau robi boieresti, domnesti sau manastiresti, ocupatiile lor principale fiind acelea de caldarari, fierari, aurari, spoitori sau cantareti.

Netoţii, sau ţiganii fără stăpân

Un grup de ţigani aparte erau cei numiţi „netoţi”, care nu aveau stăpân. Veniseră din Imperiul Habsburgic – nu aveau un meşteşug al lor, se dedau la jafuri şi tâlhării, fiind foarte periculoşi, umblând în grupuri de 20-30 de familii.

Nu aveau corturi şi trăiau în condiţii animalice, hrănindu-se chiar şi cu mortăciuni .

Netoţii erau văzuţi ca foarte periculoşi şi de către călătorii străini ce au străbătut Ţările Române în Evul Mediu şi au fost o problemă chiar şi pentru autorităţi.

 De obicei, ţiganii nu erau organizaţi încât să poată pune în pericol marile drumuri comerciale, nu aveau arme şi nu au devenit «hoţi de calea mare», putând ataca doar pe călătorii mai puţini la număr şi pe negustorii mărunţi .

Ţiganii căsaşi erau folosiţi la munci casnice în special de către boieri. „Boieroaicele aveau întotdeauna 2-3 roabe ţigănci ce le ajutau la bucătărie şi la «sulemeneli»). Erau şi ţigani ce lucrau la munci agricole, dar în număr mai mic, nefiind o îndeletnicire specifică neamului lor.

În momentul în care ţiganii încep să se sedentarizeze, să-şi ridice bordeie de cărămidă, apar şi cărămidarii.

Aceştia lucrau în lutării despre care se spunea că ştiau „să alunge ploile”, atunci când îşi desfăşurau activitatea.

  Iar dacă era secetă şi ţiganii cărămidari se aflau în zonă, erau fugăriţi în grabă .

In secolul XIX, sub influenta ideilor liberale ale Revolutiei de la 1848, toti oamenii au fost declarati liberi si egali in fata legii, robia tiganilor fiind definitiv abolita in 1856.

Un capitol important în istoria acestei etnii, se scrie odată cu Revoluţia paşoptistă, care cerea dezrobirea ţiganilor.

Mihail Kogălniceanu, un spirit înaintat al epocii moderne (…), a militat pentru dezrobirea ţiganilor  şi el a fost primul autor român, care a încercat să realizeze un studiu despre istoria acestui neam, în anul 1837.

Kogălniceanu îi vedea pe ţigani apropape de sedentarizare şi el considera că se va putea face integrarea lor în mijlocul societăţii moldave, chiar dacă aceasta avea unele accente de tradiţionalism şi exclusivism. Vorbea chiar de o românizare.

Dezrobirea ţiganilor s-a realizat treptat, începând din 1831 şi până în 1856, pe categorii, primii eliberaţi fiind ţiganii statului.

 

 

 

Vanatoarea de tigani

 

“Vinatoarea de tigani”  a avut loc  in aceeasi perioada, in mai multe  tari.

Un bon de plata, din 7 mai 1737, arata ca un ‘vinator de tigani’ dintr-un sat austriac era remunerat cu 52 de coroane (7 fripturi de vita, 28 coroane; 6 masuri de vin, 18 coroane; paine, 6 coroane).

Un secol mai tirziu, in Jutland, arhivele vorbesc de o vinatoare in care au fost ucise 260 de persoane, inclusiv ‘o tiganca cu copilul ei’.

In tarile scandinave, in 1560, se interzice botezarea si inmormintarea rromilor, iar in 1637, rromii gasiti pe acele teritorii puteau fi ucisi fara judecata.

Ordonante similare, decretate in secolele XVIII – XIX, au ramas valabile pina in 1954.

In Norvegia, intre 1687 si 1845, tiganii  trebuiau arestati, bunurile confiscate si sefii lor executati.

In Danemarca, in 1536, 1554, 1561, 1570, 1574, tiganii surprinsi in aceasta tara erau condamnati la munca fortata, iar din 1589, in prealabil, seful grupului era executat.

In 1683 se interzice navigatorilor de a lua la bord tigani, iar din 1708, tiganii sunt incarcerati.

In Elvetia, intre secolele XVI – XVII, „cei fara tara” erau torturati, iar din 1580, oricine putea sa-i ucida.

Din 1646, dreptul de a-i  „lichida, prin bataie sau impuscare” este institutionalizat prin ordonanta.

Prima reactie a puterilor publice fata de tigani era, in general, una de respingere, de expulzare.

In Germania sint vanati tiganii, la Frankfurt, in 1449, iar la sfirsitul secolului, respingerea devine globala: Reichstag-ul, reunit la Landau si Friburg, in 1496, 1497, 1498, ii declara pe tigani „spioni in solda turcilor” si  „aducatori de ciuma”.

Sunt acuzati de brigandaj, vrajitorie si furt de copii.

Imparateasa Maria Tereza i-a fortat pe ţiganii din Banat să plătească impozite.
Exista documente care arată încercarile facute in  Imperiul Habsburgic, de a asimila ţiganii din Banat.

Banatul aflat de la începutul secolului al XVIII-lea în stăpânirea împăraților de la Viena, era la sfârșitul anilor 1700 gazda unei populații de o coloratură etnică foarte bogată.
Fosta provincie Otomană fusese de mult părăsită de turci, în schimb românii, sârbii și maghiarii rămăseseră pe loc.
Coloniștii germani, cehi, slovaci și bulgari au îmbogățit spectrul etnic al regiunii, iar populația nomadă a regiunii, romii, prezentă încă înainte de cucerirea turcilor, aparținea de mult acestei zone.
Tolerați de stăpânirea otomană, romii din Banat s-au văzut curând, o dată cu noile legi imperiale, ținta mai multor decrete care încercau să impună cu forța un stil de viață impropriu tradițiilor vechi, nomade.

În 1758, un decret al împărătesei Maria Tereza, sub pretextul unei legi care să îi oblige pe romi să plătească impozite, specifica :

“Numele de țigan este înlocuit cu denumirea de “neubauer” -țăran nou.

Limba țigănească este interzisă, la fel și portul sau ocupațiile specifice acestei etni.
Tinerii peste 16 ani vor fi supuși serviciului militar. Impozite se vor fixa și pe capetele etnicilor țigani.
În plus, jurisdicția voievodului țiganilor asupra acestei populații este o dată cu acest decret anulată”.

Legile și pedepsele aspre ale stăpânirii austriece au făcut ca încă de atunci mulți etnici romi să își piardă limba și obiceiurile și să fie asimilați forțat.

 

“Copiii țigani vor fi dați la școală”

 

În 1782, un nou decret imperial pentru Transilvania și Banat intitulat “Der Regulazione Zingarorum”, a fost instituit de noul împărat, Iosif. “

Se interzice țiganilor să mai locuiască în corturi, să crească și să dețină cai.
Folosirea limbii țigănești se pedepsește cu 25 de lovituri de bâtă. Aceleași pedepse vor fi aplicate țiganilor care nu vor face agricultură.
De muzica lor se vor ocupa doar când nu este de lucru la câmp.

Aceste reguli nu au fost respectate de rromi.

Tinerii tigani au evitat să meargă în armata împărătească, la fel ca și alte etni bănățene.
Grupuri de romi nomazi au continuat să hoinărească prin Banat până la mijlocul anilor 1900.
La sfârşitul secoului trecut, multe dintre vechile îndeletniciri ale rromilor nomazi erau deja istorie.

 

 

 

 

Şatră de ţigani la 1911

sursa foto: revista Historia

În România interbelică, comunitatea rromă a încercat să se organizeze, ba chiar şi să activeze politic  si până la cel de-al Doilea Război Mondial, n-a fost în România o „problemă ţigănească”.

Războiul insa a schimbat ordinea normală  a lucrurilor (cu toate tarele ei), iar  Transnistria si Bugeacul au rămas în memoria rromilor ca o grea încercare a neamului lor, atunci cand autoritatile romane din timpul regimului Antonescu, i-au deportat pe tigani acolo.

Antropologie rasiala si genocid

 

Teoriile naziste elaborate prin Rassenhygienische Forschungstelle, aveau sa fie aplicate, iar legile rasiale, vor  fi cele care vor duce la solutionarea “Problemei tiganilor” din Germania.

Himmler va oferi 40 de tigani prizonieri in lagarul Sachsenhausen, profesorilor Werner Ficher si Hombeck, pentru a le da posibilitatea de a proba ca prin venele tiganilor curge sange nearian.

Dupa acesti „savanti”, peste 90% din tigani erau metisi , aveau tendinta de a contracta casatorii cu alti metisi sau, cu atat mai rau, cu germani „integrati” din punct de vedere rasial.  

 

 

 

 

Foto:Tigani asteptand trierea in lagarul  german  Belzec.

Importanta studiului rasial este ilustrata si prin faptul ca a  facut obiectul unor  teze de doctorat.

Eva Justin, asistenta dr. Richter, a fost interesata mai ales de descendenta tiganilor socotita  „foarte periculoasa pentru puritatea rasei germane”.

Odata cu publicarea tezei sale asupra tarelor copiilor tigani, mii de copii au fost trimisi la Birkenau, unde au avut un destin si o suferinta egalata doar de cea a  copiilor de  evrei.

 

 

 

 

 

 

Tiganii “umbla si azi prin lume, furand la drumul mare”

In anul 950 istoricul arab Hamza din Ispahan vorbea despre monarhul persan Bahram Gur ce si-a incheiat domnia in jurul anului 438. D e la el  aflam primele marturii despre tigani cunoscuti ca zotti sau luri.

Astfel regele Persiei ii va cere suveranului Indiei 12.000 de lautari care ar fi urmat sa distreze auditorii si sa se stabileasca acolo pentru a deveni agricultori si a munci pamantul primind in schimb fiecare, vite, magari si grane.

50 de ani mai tarziu in poemul epic national persan Sah (Cartea Regilor),aflam ca lurii (adica tiganii) au mancat granele si vitele refuzand munca pamantului si au fost drept urmare izgoniti de catre regele Bahram Gur.

 

 

 

 

 

 

De atunci legenda spune ca țiganii: “umbla si astazi prin lume, cautand de lucru, intovarasindu-se cu cainii si cu lupii, furand la drumul mare pe timp de zi si de noapte.”

 

 

 

 Cronologie:     

        

1000 – Țiganii ajung în Imperiul Bizantin.

 

cca.1300 – Intrarea țiganilor în Europa.

 

1400 – Sunt menționați în Bulgaria „în numar mare”.

 

1417 – Regele Sigismund al Ungariei emite un ordin de libera trecere pentru nomazii țigani.

 

1422 – Roma primește primii țigani.

 

1427 – Tiganii ajung la portile Parisului.

 

 1445 – Domnitorul Vlad Țepeș ii aduce în Țara Româneasca.

12.000 de oameni – despre care se spunea ca „arată ca niște egipteni”.

 

 

1449 – Tiganii sunt goniți din Frankfurt pe Main (Germania de azi).

 

1471 – Stefan  cel  Mare aduce în Moldova 17.000 de țigani. 

 

În Elveția se dau primele legi antițiganesti.

 

 

 

1476  şi  1487 – Regele Ungariei, Matthias Corvin le oferă,
prin decret, liberă trecere in Slovacia.

1482 – Brandenburg-ul emite primele legi împotriva lor.

1492 – Apar legi antițiganesti în Spania.

1496 – Parlamentele din Landau si Freiburg îi declară pe
țigani trădători ai creștinătății, spioni turci si aducători de ciuma.

1498- Patru țigani îl însoțesc pe Cristofor Columb în cea
de-a treia călătorie în America.

1504 – Ludovic al Xll-lea îi gonește din Franța.

1525 – În Olanda, „egiptenii” sunt somați să părăsească
țara în două zile.

1530 – În Anglia este introdusă prima lege de izgonire a
țiganilor.

1541 – Țiganii din Praga sunt acuzați de incendierea
orașului.

1568 – Papa Pius al V-lea ordona expulzarea țiganilor de
pe domeniile Bisericii Romano-Catolice.

1600 – Legislația spaniola permite populației sa se
constituie în grupări armate care sa-i vâneze pe a țigani.

1650 – Au loc ultimele execuții ale țiganilor în Anglia.
Pedeapsa este înlocuita cu deportarea în America.

1685 – Portugalia deportează țiganii în Brazilia.

1717 – În Spania sunt  desemnate 41 de localitati în care
este permisa așezarea țiganilor.

1733 – Împărăteasa Anna a Rusiei le cere țiganilor sa
devina sedentari.

1749 – În Spania se constituie tribunale ad hoc pentru
împărțirea țiganilor în „răi” si „buni”.

1753 – Stefan Valy, un student ungur, descoperă originea
Punjabi a limbii romani.

1761-  Imparateasa Austriei, Maria Tereza, dă primele legi privind
sedentarizarea țiganilor.

1782 –  Imparatul Jozef al ll-lea al Austriei si Ungariei acceptă școlarizarea țiganilor si participarea lor la serviciul religios.

1803 – Imparatul Napoleon I  interzice dreptul de rezidenta al
țiganilor în Franța.

1816 – John Hoyland scrie prima lucrare importanta în
favoarea țiganilor din Anglia, dar autoritatile încep  deportarea lor în
Australia.

1834 – Domnitorul Alexandru Ghica eliberează  țiganii
din Țara Româneasca din robie.

1844 si 1847 – Bisericile Moldovei si Valahiei îsi
elibereaza robii.

1856 – Sclavia  este abolita în Principatele Române. Anul
marchează începutul unei mari migrații spre vest.

1864 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza recunoaște
libertatea totală a țiganilor din Principatele Unite.

1870 – Cancelarul Otto von Bismarck dă o circulară prin
care interzice intrarea țiganilor în Germania.

1885 – Statele Unite ale Americii îi forțează pe țigani
să se întoarcă în Europa.

1904 – Parlamentul Prusiei reglementează deplasarea si
modul de viață ale țiganilor.

1909 – Are loc, în Ungaria, conferința pentru politica
fața de țigani.

1912 – Guvernul francez introduce obligativitatea
„carnetului antropometric” pentru toți țiganii.

1925 – Se înființează Asociația scriitorilor sovietici
țigani.

1938 – Între 12 si 18 iunie sute de țigani din Germania
si Austria sunt prinși, bătuți si închiși.

1939 – Se constituie în Grecia  Asociația Culturala
Panelenica a țiganilor greci.

1952 – Ia nastere Biserica evanghelica a țiganilor din
Franța si Marea Britanie.

1958 – Cehoslovacia interzice prin lege nomadismul.

1959 – În Elvetia, Zohri Muller fondeaza organizatia
ProTzigania Svizzera.

1967 – Ia ființă Asociația țiganilor din Finlanda.

1971 – Delegați din 14 țari participă la primul Congres
Mondial al Țiganilor, desfășurat în Anglia.

1972 – Uniunea Internaționala a Țiganilor devine  membra
a Consiliului Europei.

1979 – Uniunea Internaționala a Țiganilor devine membra
cu statut consultativ în cadrul UNESCO.

1985 – Phralilpe (Frăția)  prima organizație a țiganilor,
aprobată oficial de un guvern, se constituie în România.

1986 – Uniunea Internaționala a Țiganilor devine membra a
UNICEF.

1997 – Ceferino Jimenez Malla devine primul martir canonizat din istoria Bisericii catolice de etnie țigan.

 

 

 

 

 

 

2013 – Dorin Cioabă si Daniel Cioabă , fiii raposatului rege  al țiganilor, Florin Cioaba  s-au  incoronat regi ai etniei. Încoronarea a fost efectuată de către doi reprezentanți ai Organizației Mondiale a Țiganilor.

 Primului i-a revenit titlul de „rege international al romilor”, iar Daniel a devenit  rege al țiganilor din România.

 

Surse : Megalit.ro; Dean Nelson, New Delhi, pentru The TelegrapH ; descopera.org/originea-si-istoria-tiganilor, Wikipedia.ro , Adevarul.ro  si  2012en.ro