Legendarul Mihăilă Gritta, minerul de la Roşia Montană care a cheltuit aproape două tone de aur pentru a ridica școli și biserici românești în Transilvania

Unica imagine cu Mihăilă Gritta (1762-1837), păstrată până în zilele noastre

Mihăilă Gritta a fost o personalitate uriașă, din păcate prea puțin cunoscut de generația actuală, nemenționat în cărțile de istorie, față de care avem datoria să-i cinstim așa cum se cuvine memoria, căci fără astfel de români autentici, astăzi ne-ar fi fost greu să vorbim despre românism în Transilvania.

  Roşia Montană este una din cele mai vechi şi însemnate localităţi din România.
Este atestată  documentar de aproape 19 secole, pe baza tăbliţei cerate XVIII, datată 6 februarie 131 p.Chr., consemnează https://www.dacoromania-alba.ro.
Aceasta tăbliță atestă pentru prima dată toponimul Alburnus Maior al localităţii Roşia Montană de astăzi, a cărei principală bogăţie a fost și este zăcământul său auro-argentifer, cel mai mare din Europa.
Din cele mai vechi timpuri, în acest ținut cupaţia de bază a locuitorilor a fost mineritul aurifer.
Minerul Mihăilă Gritta din Roşia Montană, o figură legendară a Munţilor Apuseni, a fost proprietarul minei care îi poartă numele -„Gritta”, unde a descoperit mult aur.

Legenda spune că, urmând sfatul unei vâlve* care a apăruse sub înfăţişarea unui moş cu barbă albă până-n brâu, „Gritta a pus fitilul, dând foc prafului negru, iar explozia ce a urmat a provocat halucinanta apariţie a unui aur curat, greu şi frumos, cum rar s-a mai văzut într-o baie din Roşia”.
La întrebarea vâlvei, ce are de gând să facă cu atâta aur, minerul Mihăilă Gritta a răspuns: ”O dragul meu şi al lui Dumnezeu, e mult darul aflat, dar pentru scopul meu este puţin! Să nu crezi însă că spre desfătarea mea râvnesc după bunuri lumeşti, nu dragul meu ortac… alta e ce mă frământă pe mine. Văd neamul meu în jugul robiei, văd că românilor le este închisă calea la şcoli, şi unicul scut al limbii şi legii noastre este casa lui Dumnezeu. Toată şcoala românilor e biserica… şi numai sub scutul altarului avem pază a ne păstra limba şi datinile strămoşeşti. Acum dar, ortace dragul meu, mă vei pricepe că dorul inimei mele e acela să zidesc biserici… Cât se va ajunge din acest aur, tot îl voi împărţi până la ultimul gram…”.
Într-o lucrare publicată la Timişoara, în anul 1928 sub titlul: „Producţia aurului şi reforma monetară” dr. Pamfil Ciobanu, precizează că aurul extras de Mihăilă Gritta a fost de „17 măji metrice”, egal cu 1700 kg, scos din mina aflată în Cetatea romanilor.

Peste drum de mină, inimosul român a ridicat o cruce cunoscută sub numele de „Crucea lui Gritta”.

Istoria ne arată că în jurul anului 1700 s-a produs dezbinarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania și unirea cu Biserica Romei, fapt care a dus la apariția în această zonă a Bisericii Române Unite cu Roma sau cum se mai spune, Biserica Greco-Catolică.

Timpurile erau grele pentru românii din Transilvania în secolele XVIII și XIX, Cancelaria imperială austro-ungară pornind tăvălugul deznaționalizării lor metodice.

Bisericile ortodoxe erau trecute prin decret imperial în proprietatea proaspătului apărut cult greco-catolic, în timp ce școlile cu predare în limba română erau închise și scoase în afara legii.

În urma recensământului imperial din acea perioadă, s-a stabilit că 84% dintre românii ardeleni erau ortodocși, însă cu toate acestea, bisericile, în cea mai mare parte, s-au dat greco-catolicilor, chiar dacă în unele sate erau doar 3 sau 4 credincioși declarați.

La Roșia Montană, recensământul generalului Bukow din 1761 găsește doar 16 familii greco-catolice și 739 de familii ortodoxe.

Cu toate acestea, singura biserică ortodoxă din Roșia Montană, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”a fost trecută prin ordin imperial în anul 1771 la cultul greco-catolic, împreună cu preotul de atunci, Petru Dib.

Astfel, românii ortodocși s-au trezit fără biserică, iar cel care avea să le readucă bruma de speranță în suflete a fost tânărul pe atunci, Mihăilă Gritta, care împreună cu părinții lui, Gheorghe și Rafila, au ridicat la Roșia Montană, în 1781, cu efortul lor financiar, impresionanta biserică ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Mihăilă Gritta a ținut promisiunea construirii a 7 biserici ortodoxe și a 7 școli confesionale, singurele acceptate la acea vreme, pentru poporul său greu încercat, iar construirea celor 7 biserici s-a făcut pe un areal foarte întins pentru acea perioadă și cu eforturi financiare pe măsură.

A vândut tot aurul și, cu banii obținuți, s-a apucat să construiască școli și biserici pentru români! Pentru că autoritățile nu permiteau ridicarea unor școli ”normale”, Gritta le-a denumit ”confesionale”, pentru a păcăli ocârmuirea.

Dacă unele dintre biserici, cum ar fi cea de la Roșia Montană, Bucium, Cerbu sau Mogoș – Mămăligani, sunt ridicate în zonă, altele au fost ridicate la zeci de km distanță, la Geoagiu Gelmar sau Geoagiu Joseni.

Cinci dintre cele 7 biserici se cunosc cu certitudine și majoritatea poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, iar pentru celelalte două biserici există presupuneri și mărturii orale, cum ar fi biserica din Ardeu sau cea din Cărpiniș.

Fapta marelui român Mihăilă Gritta a fost una de mare curaj, dacă avem în vedere faptul că în acea perioadă, sceleratul general austriac Nikolaus von Bukow a distrus cu tunurile peste 150 de biserici și mănăstiri ortodoxe, iar credincioșii ortodocșii au fost persecutați, amendați, judecăți, executați, și aproape toate Bisericile lor au fost confiscate. 

Mihăilă Gritta s-a stins în 1837, la 75 de ani, acolo, la Roșia Montană. A fost înmormântat alături de soția sa, dar cu timpul, locul mormântului său a ajuns la marginea localității.

În cimitirul bisericii ortodoxe din Roșia Montană, ctitoria sa de la 1781, se află câteva morminte ale familiei Gritta, dar el nu odihnește aici.

Nimeni nu vorbește despre acest român nepereche sau despre ctitoriile sale, iar numele nu-i apare în nicio carte de istorie. Doar crucea de la căpătâiul său mai amintește despre ”Cinstitul jupân Mihail Gritta, curator al sfintei biserici neunite din Roșia”…

Familia Gritta a fost numeroasă. Din sânul ei s-au ridicat personalităţi de seamă, ale culturii şi istoriei noastre naţionale. O figură proeminentă a fost George Gritta, fiu al lui Mihăilă şi Rafila, proprietar de mine şi participant activ la revoluţia română de la 1848-1849, despre care Avram Iancu spunea:

„George Gritta fu si ridicatu la rangu de Tribun in Rosia si in totu de cursu deregatoriei suale de nimeni fu învinuit sau accusatu la prefectu fara imitand exemplu parentilor sui nau crutiat osteneala si averea pentru binele de obste si Thronu Imperatescu. Despre care lucru dau susu pomenitu George Grita acestu atestatu”.

Campeni 25 iunie 1851 Avram Iancu, advocat.

Tribunul lui Avram Iancu, George Gritta, a finanțat armata moților cu arme și un tun, iar strănepotul său, Ovidiu Gritta, comandantul Gărzii Naționale la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, a sfârșit tragic în închisoarea de la Sighet, supus de regimul comunist unor umilințe greu de imaginat, asemenea altor făuritori ai României Mari.

Noi, urmașii, avem datoria să le cinstim așa cum se cuvine memoria, căci fără astfel de români adevărați, astăzi ar fi fost greu să vorbim despre românism în Transilvania.

 *În mitologia populară, vâlva era duh, zână, știmă. Se crede că Vâlva băii  stăpânea, supraveghea și împărțea comorile dintr-o mină de aur.