24 aprilie 1918 – România rămasă singură în luptă după retragerea armatei ruse, încheie cu PUTERILE CENTRALE TRATATUL DE PACE DE LA BUCUREȘTI, devenit nul pentru că nu a fost niciodată ratificat de regele Ferdinand

 Foto: Prim-ministrul României Alexandru Marghiloman semnând tratatul

24 aprilie 1918 – A fost semnat Tratatul de pace de la Bucureşti. Pacea, înrobitoare pentru țara noastră, nu a fost niciodată ratificată de către regele Ferdinand, tratatul devenind nul.

Tratatul (Pacea) de la București, cunoscut și ca Pacea de la Buftea-București, a fost un tratat de pace semnat de România la 7 mai 1918, cu Imperiul German și Austro-Ungaria, în decursul Primului Război Mondial. Tratatul preliminar de pace a fost semnat în data de 20 februarie/5 martie 1918 la Buftea, de unde numele de Pacea de la Buftea-București.

Context

Abdicarea ţarului Rusiei cu un an mai înainte, revoluţia rusă, lovitura de stat a bolşevicilor au fost evenimentele care au favorizat încercuirea României în cadrul Frontului Oriental, ţinut de ruşi şi români.

Prin revoluția din 7 noiembrie 1917, bolșevicii, conduși de Lenin și finanțați de Germania preiau puterea la Sankt-Petersburg (capitala de atunci a Rusiei), înlăturând guvernul republican democrat al lui Kerenski. Guvernul bolșevic își îndeplinește angajamentele față de germani și decide retragerea Rusiei din război.

Ziarul Timpul.md care apare la Chișinău, consemnează că retragerea armatei ruse, epuizarea resurselor armatei române și faptul că populația civilă și ostașii erau decimați de epidemia de tifos, au determinat încheierea campaniei românești 1916-1917 din timpul Primului Război Mondial.

Soldații ruși bolșevizați, refuzau să mai lupte părăseau în masă frontul românesc, dedându-se la jafuri în rândul populației civile și răspândind anarhia bolșevică.

La 25 ianuarie / 7 februarie 1918 România a primit un ultimatum din partea Puterilor Centrale pentru încheierea păcii.

Primul ministru Ion I. C. Brătianu a demisionat, urmând la conducere guvernul condus de Alexandru Averescu.

În februarie 1918, regele Ferdinand s-a întâlnit la Răcăciuni cu Czernin – ministrul de externe al Austro-Ungariei, care i-a cerut în mod ultimativ încheierea păcii.

La 17 februarie / 2 martie şi 19 februarie / 4 martie 1918 s-au desfăşurat la Iaşi mai multe Consilii de Coroană. Întâlnirile au fost pline de tensiune şi frământări care urmau să decidă dacă vom face pace sau vom continua războiul.

La sfârşitul lui februarie guvernul Averescu a demisionat şi s-a constituit un cabinet condus de Alexandru Marghiloman.

În această situație dramatică, Guvernul român, refugiat la Iași, s-a văzut silit să negocieze și să accepte cererile inamicului.

Tratatul de la București (1918) – Poză făcută la semnarea tratatului (Arhivele Statului Bulgar) – foto en.wikipedia.org.

Dispozițiile tratatului

Preliminariile tratatului de pace au fost semnate la 20 februarie/5 martie 1918 la Buftea de către reprezentantul României, Constantin Argetoianu, și împuterniciții Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei.

Preliminariile păcii semnate la Buftea au fost transformate în tratatul de pace final semnat la 24 aprilie/7 mai 1918, la palatul Cotroceni din București, semnatarii din partea României fiind Alexandru Marghiloman, prim-ministru, Constantin C. Arion, ministru de externe, Mihail N. Burghele, ministru plenipotențiar, Ion N. Papiniu, ministru plenipotențiar. (Petre Otu, op. cit. p. 67).

Documentul original al Tratatului de Pace de la București (24 aprilie/7 mai 1918), din arhivele MAE/ FOTO

Prin tratatul de pace au fost acceptate condiții/dispoziții dure, dintre care se menționează:

– România trebuia să retrocedeze Dobrogea de sud (zisă “Cadrilater”) și să cedeze o parte a Dobrogei de nord (la sud de linia Rasova-Agigea) Bulgariei, care reanexase deja “Cadrilaterul” în decembrie 1916; restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea nominală a României, urma să fie controlat și ocupat de Germania și Bulgaria până la un tratat ulterior definitiv;

– România urma să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor Munților Carpați;

– România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere, prin două societăți petroliere; șantierele navale intrau în stăpânirea statului german; Se întărea controlul german asupra economiei României și prin instituirea unui monopol asupra a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, asupra căilor ferate române, s.a. De asemenea, statul român era obligat să acopere integral cheltuielile făcute de cu întreţinerea trupelor de ocupaţie la un cost exagerat, comparabil ca valoare cu mai mult de bugetul întregii ţări, peste 700 sute de milioane de lei.

– Se instituia dreptul Germaniei și al Austro-Ungariei de control al navigației pe Dunăre etc.

Hartă din Atlasul “Pământului românesc de-a lungul vremilor” de N.P. Comnenul, 1920: România la tratatul de la Bucureşti (albastru); la vest de linia roşie, zona ocupată de Puterile Centrale – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale acceptau, ca o compensație, să nu se opună unirii Basarabiei cu România, astfel că deși învins, regatul ar fi ieșit oricum mărit din război.

Harta Dobrogei cu diferitele frontiere: în portocaliu și roz teritoriul cedat, împreună cu Cadrilaterul, prin Tratatul de la București – foto preluat de pe ro.wikipedia.org.

Guvernul bulgar a fost reprezentat la cel mai înalt nivel de către prim-ministrul și ministrul de Externe dr. Vasile Radoslavoff (1854-1929). Interesant este că soarta acestuia a fost pecetluită de această participare, în sensul că opinia publică bulgară a fost nemulțumită de faptul că Bulgaria nu a obținut integral provincia Dobrogea, ci numai partea de sud, restul fiind controlată în comun de germani, austro-ungari, turci și bulgari – iar în iunie 1918 Radoslavoff a fost obligat să demisioneze. Mai departe, el a fost nevoit să părăsească Bulgaria, unde a fost acuzat de trădare și condamnat la moarte. S-a stabilit în Germania, unde a și murit, în 1929.

Țările Antantei aliate ale României nu au fost de acord cu încheierea Păcii de la Bucureşti, deşi recunoşteau situaţia grea în care aceasta se afla.

Tratatul de la București (24 aprilie/7 mai 1918) – Romanian territories ceded to Austria-Hungary (purple), Bulgaria (blue) and the Central Powers (green) through the Treaty of Bucharest. These changes were reversed by the Treaty of Versailles -foto preluat de pe en.wikipedia.org.

Tratatul a fost ratificat de Parlamentul României (la 15/28 iunie 1918 de Camera Deputaților, iar la 21 iunie/4 iulie 1918 de către Senat), dar nu a fost niciodată promulgat de Regele României, Ferdinand I, dispozițiile sale au intrat în vigoare timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor, în octombrie 1918, semne de epuizare, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot.

Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 (“Întregirea”) prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența Țării Mamă – România.