CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Bilanțul cutremurator al celui de – Al Doilea Război Mondial (1939 – 1945)


Al Doilea Război Mondial

Al Doilea Război Mondial a fost un conflict armat generalizat, la mijlocul secolului al XX-lea, care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii.

A fost pentru prima dată in istorie când un număr de descoperiri tehnice noi, incluzând bomba atomică, au fost folosite pe scară largă, deopotrivă împotriva militarilor şi civililor .

Al Doilea Război Mondial a provocat moartea directă sau indirectă a aproximativ 60 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populaţia mondială de la acea vreme.

În plus, multe alte persoane au fost rănite grav, au căpătat infirmităţi pe viaţă datorită armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare, sau datorită experienţelor militare şi medicale inumane la care au fost supuse.

S-a estimat că acest război a costat mai mulţi bani şi resurse decât toate celelalte războaie la un loc, 1.000 de miliarde de dolari la valoarea din 1945, fără a se pune la socoteală sumele cheltuite pentru reconstrucţia de după război.

Cel de-al Doilea Razboi Mondial a fost  pe departe cel mai grozav razboi din istorie în ceea ce priveste pierderile umane si de resurse materiale.

În  61 de tari, cu o populatie de  1,7 miliarde se oameni, care cuprindeau trei sferturi din populatia lumii, circa  110 milioane de oameni au fost mobilizati în serviciul militar,din care  mai mult de jumatate de URSS (22-30 milioane), Germania (17 milioane), si Statele Unite (16 milioane).

Cel mai mare numar de personal activ în munca pentru efortul de razboi l-au avut: URSS (12500000; Statele Unite 122450000; Germania 10938000; Imperiul Britanic 8720000; Japonia 7139000 si China 5000000.

            Cele mai multe din statisticile razboiului pot fi doar estimate, pentru ca intinderea vasta si haotica a razboiului a facut pastrarea unor liste exacte imposibila.

Unele guverne au pierdut controlul  informatiilor si unele au recurs la manipularea cifrelor din motive politice. 

Cel puţin 60 de milioane de oameni au murit din cauza acestui război. Aceste cifre includ victimele actelor de genocid, (Holocaustul şi experimentele Unităţii 731 a generalului nipon Ishii Shiro din Pingfan), victimele bătăliilor incredibil de sângeroase din Europa, Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific, victimele bombardamentelor masive asupra oraşelor, inclusiv cele nucleare de la Hiroşima şi Nagasaki şi bombardamentele cu bombe incendiare ale oraşelor Dresda şi Pforzheim în Germania.

Doar puţine regiuni de glob au rămas neatinse de război. Războiul s-a dus pe „frontul de acasă”, prin ducerea la paroxism a bombardamentelor strategice şi ale zonelor civile.

Armele nucleare, avionul cu reacţie, rachetele şi radarul, blitzkriegul, („războiul fulger”), folosirea pe scară largă a tancurilor, submarinelor, bombardierelor torpiloare şi a formaţiunilor de distrugătoare şi tancurilor petroliere, sunt doar câteva dintre invenţiile militare şi noile tactici care au schimbat modul de desfăşurare a conflictului

”Acest război” spunea Hitler în fața Reichstagului în 1942, ”este unul din acele conflicte fundamentale care inaugurează un nou mileniu și care zdruncină lumea din temelii”.

Cu siguranță a avut dreptate… Germania și Italia sunt astazi democrații unde domnește legea. Polonia joacă un rol important în răsăritul Europei. S.U.A. este cea mai mare putere mondială. Japonia este un stat fundamental pacifist, Israelul este o putere regională si deși Imperiul Britanic a dispărut, succesoarele ei continuă o tradiție de prosperitate. Rusia, urmașa U.R.S.S. continuă să fie o  Mare Putere.

 

Francez care plânge la o paradă germană în Paris

Un francez care plânge la o paradă germană în Parisul ocupat

Al doilea război mondial a durat 2174 de zile, a costat 1,5 trilioane de dolari și a ucis peste 60.000.000. de oameni.

Asta înseamnă cel puțin 23.000 de morți în fiecare zi sau mai mult de șase oameni morți în fiecare minut pe parcursul a șase ani ce păreau o eternitate.

   Statele Unite a cheltuit cel mai mult pe razboi, aproximativ 341 miliarde $,  incluzând 50 miliarde $ prntru resurse împrumutate care au fost distribuite dupa cum urmeaza: Marea Britanie 31 miliarde $ ; URSS 11 miliarde $ ; China 5 miliarde $ si toate celelalte  3 miliarde $.

Cheltuielile  celorlalte participante (in dolari americani ) au fost dupa cum urmeaza: Germania 272 miliarde $; URSS 192 miliarde $; Marea Britanie 120 miliarde $; Italia 94 miliarde si Japonia 56 miliarde $.

Fostul guvern sovietic a calculat ca URSS a pierdut 30% din averea nationala, în timp ce evaluarea prazilor luate de nazistil din teritoriile ocupate sunt incalculabile.

Totalul cheltuielilor  Japoniei au fost estimate la 562 miliarde de dolari americani.

Cel mai mare numar de pierderi militare si civile s-au inregistrat in URSS, mai mult de 10 milioane de militari si 10 milioane de civili; in China au murit 3.5 milioane de militari si  si 10 milioane de civili; Germania a pierdut 3.5 milioane militari  si 3.8 milioane civili; Polonia 120 mii soldati si 5,3 milioane civili ; Japonia 1.7 milioane militari si 380 mii civili; Iugoslavia 300 mii militari si 1,3 milioane civili; Franta 250 mii si 360 mii; Imperiul Britanic 452 mii si 60 mii; Italia 330 mii si 80 mii; Ungaria 120 mii si 280 mii; Cehoslovacia 10 mii si 330 mii, si lista poate continua…

Pierderile României în cel de-al Doilea Război Mondial sunt  estimate ca fiind peste 800 de mii, atât civili cât și militari.

Pierderile militare românești au fost de aproxiamtiv 300.000 de oameni . Totalul morților a fost  de 93,326 (72.291 în timpul alianței cu Puterile Axei și 21.035 de partea aliaților): totalul dispăruților și prizonierilor este de 341.765 (283.322 în timpul alianței cu Puterile Axei și 58.443 de partea aliaților) si  numai 80.000 au supraviețuit captivității în Uniunea Sovietică .
Sursele rusești menționează 54.600 de morți din cei 201.800 români prizonieri în Uniunea Sovietică în timpul războiului . Cifrele nu includ cei 40.000 – 50.000 de morți în armata ungară
Pierderile de civili sunt de 64.000 inclusiv 20.000 morți în timpul ocupației ruse a Basarabiei și Bucovinei din 1940 – 41.

În cimitire din întreaga lume putem citi pe pietre tombale: ”Fie ca lumina de care nu ai avut parte în timpul vieții s-o găsești în raiul odihnitor al lui Dumnezeu”, ”Cu dragoste în amintirea fiului nostru. Vei fi veșnic în gândurile noastre. Mama, Joyce și Dennis ” sau ”Amintiri frumoase, un soț și un tată minunat care merită dragostea noastră eternă. Soția și fetița Rita”.

Dacă înmulțim aceste tragedii cu 60.000.000 putem înțelege întreaga dimensiune personală a acestui complex cataclism global care a fost al Doilea Război Mondial.

 

Hans Georg Henke plânge după ce s-a predat sovieticilor

Tanarul soldat german Hans Georg Henke plânge după ce s-a predat sovieticilor

1939-1945 a mobilizat pentru prima oară statul modern la capacitate maximă, principalul scop fiind cucerirea și exploatarea altor europeni.

Primul război mondial pălește în fața cifrelor reci și durereoase ale conflictului generat de Hitler.

În 1945 jumătate din PIB-ul Marii Britanii se ducea pe război. Germania, asemenea lui Napoleon, dar la o altă scară, parazita economiile aliaților sau cuceriților: România, Norvegia, Țările de Jos, Belgia, Cehoslovacia, Franța, Italia etc.

În septembrie 1944 în Germania erau 7.487.000 de muncitori străini, majoritatea constrânși, care locuiau în condiți uneori de neimaginat. Până în 1944 germanii nu știuseră ce sunt acelea restricții de război. Atât de bine acaparaseră economiile altor state. De-abia cu primele bombardamente serioase din ’44 au văzut ce provocaseră la rândul lor în Est și Vest.

 

Dresda înainte de al doilea război mondial

Dresda înainte de al doilea război mondial

Printr-un acord tacit sau pură întâmplare centrele istorice ale unor orașe celebre- Roma, Veneția, Praga, Paris, Oxford- au scăpat. Rotterdam sau Coventry, orașe industriale au fost aproape nimicite. În centrul Londrei, mai ales în zonele sărace din preajma docurilor din East End, cartiere întregi au fost victime ale blitz-ului. 80% din Minsk a fost distrus. Kiev, Varșovia, Le Havre, Caen au suferit bombardamente și din partea nazișilor când le-au cucerit dar și din partea Aliaților când au fost recucerite.

Dezvăluiri ŞOCANTE despre ORORILE de la Stalingrad. Canibalism, excremente umane şi copii spânzuraţi de copaci 525

Ruinele Stalingradului

25 de milioane de sovietici au rămas fără case la fel ca 20 de milioane de germani. 500.000 erau doar în Hamburg. Din cele 12.000 de locomotive din Franța lui 1939 doar 2800 mai funcționau. Căile ferate fuseseră aruncate în aer de germani, de Aliați sau de Rezistență. Olandezii mai aveau doar 40% dintre șoselele, canalele și căile ferate.

 

Dresda după al doilea război mondial

Urgia a fost însă în Est. Pe occidentali germanii îi trataseră cu oarecare respect, deși doar ca să îi poată exploata mai bine, iar ocupații le-au întors favorul făcând relativ puține eforturi de a opri mașinăria de război nazistă.

În Est și Sud-Est partizanii, în special iugoslavi, greci, ucraineni și mai apoi polonezi, au dus o luptă cruntă, disperată.

În URSS 70.000 de sate, 1.700 de orașe, 32.000 de fabrici și 65.0000 de km. de cale ferată au fost distruse în timpul războiului.

Iugoslavia a pierdut un sfert din podgorii, jumătate din șeptel, 60% dintre drumurile naționale, trei sferturi dintre pământurile arabile.

Polonia, Grecia au avut distrugeri materiale asemănătoare.

 

O franțuzoaică este rasă în cap pentru ”colaboraționism la orizontală” cu germanii

 

 

O franțuzoaică este rasă în cap pentru ”colaboraționism la orizontală” cu germanii 

Iugoslavia a pierdut 1/8 din populație, URSS 1/11, Grecia 1/14. Contrastul este izbitor cu Vestul: Germania 1/15, Franța 1/77, Marea Britanie 1/125. În URSS numărul femeilor era cu 20 de milioane mai mare decât cel al bărbaților, situație corectată abia după o generație.

În mediul rural economia depindea de femei care trebuiau să lucreze fără ajutorul animalelor, în special cai, gospodăriile fiind jefuite de naziști. În unele sate iugoslave nu exista nici măcar un singur bărbat de peste 15 ani, totul datorită acțiunilor de represiune germane.

Două treimi din germanii născuți în 1918 nu au supraviețuit războiului. Într-o suburbie berlineză în februarie 1946 erau 181 de bărbați la 1.105 de femei.

 

Ridicarea steagului nazist pe Acropole

Inalţarea steagului nazist pe Acropole

În primele trei săptămâni de la intrarea Armatei Roșii în Viena, s-au înregistrat oficial 87.000 de violuri comise de sovietici. Rușii se aflau la capătul unui război lung. Pe calea lor spre inima Reichului ei vazuseră sau chiar simțiseră pe propia piele atrocitățile comise ne naziști. Urma răzbunarea.

Contrastul dintre Rusia și Vest fusese dintotdeauna puternic- țarul Alexandru I regreta odinioară că nu-i lăsase pe ruși să vadă Occidentul- și se accentuase pe perioada războiului.

În Germania urbanizată, electrificată, cu alimente, haine, magazine, bunuri de consum pe care ei nu le văzuseră vreodată, tinerii din Siberia remarcaseră femei frumoase, aranjate așa cum nu vedeau la ei.

În armata sovietică nu existau permisii astfel încât cele mai primare și crude comportamente față de femei au fost dezlănțuite.

Stalin, primind rapoarte despre comportamentul soldaților, nu vedea cu ochi răi faptul că un bărbat ”se distrează cu o femeie”, doarece tinerii trecuseră ”prin foc și pară” și acum ”mai șterpeleau și ei un fleac”.

În zona germană ocupată de sovietici s-au născut în 1945-1946 între 150.000 și 200.000 de copii rezultați în urma violurilor.

La sfârșitul lui 1945 în Berlin existau 53.000 de copii fără familie.

În Cehoslovacia erau 49.000 de astfel de orfani, în Olanda 60.000, Polonia 200.000 iar în Iugoslavia cel puțin 300.000. Printre acești copii mici foarte puțini erau evrei…

 

Războiul a schimbat totul. La est de Elba comuniștii au instalat teroarea roșie. Guvernele de la Oslo Bruxelles ori Haga au revenit în țările lor și au început reconstrucția.

Liderii de la București, Sofia, Varșovia, Budapesta și Praga nu aveau însă niciun viitor. Universul lor fusese distrus de violența razboiului.

O nouă ordine trebuia să înlocuiască trecutul irecuperabil, iar noua configurație politică pe cale sa o inlocuiasca pe cea de pana atunci era încă un mister pentru cea mai mare parte a populatiei.

 

Imagini pentru foto soldaţi americani în italia

Soldati americani in drum spre Roma

Curand după incheierea războiului mondial la 9 mai 1945, avea să inceapă un conflict ideologic de proportii intre URSS  si tările din Occidentul democratic, pană atunci aliate.

Urmările războiului, inclusiv noile tehnologii folosite in dotarea armatelor şi schimbările aranjamentelor geopolitice, culturale şi economice, au fost fără precedent.

S-a declansat Războiul Rece si o nemaivazută cursă a inarmărilor care avea să dureze aproape o jumătate de secol, pana la prabusirea sistemului mondial comunist si destramarea imperiului sovietic.

 

 

surse:

 

http://www.scritub.com/istorie/Costul-celui-deal-Doilea-Rzboi

Andrew Roberts, Furtuna războiului, editura Litera, București, 2013

Tony Judt, Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945, editura Polirom, Iași, 2008

http://www.istorie-pe-scurt.ro/

23/04/2015 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.